Cerere in despagubiri pentru paguba suferita printr-un act administrativ-fiscal nelegal. Conditiile antrenarii raspunderii patrimoniale a autoritatii publice emitente

Din coroborarea prevederilor art. 19 din Legea nr. 554/2004 cu cele ale art. 28 din Legea nr. 554/2004, rezulta faptul ca materia raspunderii civile delictuale reglementata de Codul civil se aplica si pentru fapte ilicite ale autoritatilor publice in relatiile acestora cu persoana vatamata in drepturile si interesele sale prin acte administrative nelegale, emise de aceste autoritati (in privinta aplicarii temporale a legii, urmand a fi avute in vedere prevederile de drept material in vigoare la data savarsirii faptei).

Dintre conditiile prevazute de Codul civil pentru antrenarea raspunderii civile delictuale, in cauza dedusa judecatii Inaltei Curti de Casatie si Justitie s-a pus problema indeplinirii doar a celor privind existenta unui prejudiciu cert si legatura de cauzalitate dintre fapta si prejudiciu, celelalte cerinte, privind fapta ilicita si vinovatia autorilor faptei, fiind considerate dovedite.

In privinta conditiei legaturii de cauzalitate dintre fapta ilicita si prejudiciu Inalta Curte de Casatie si Justitie a retinut ca aceasta este indeplinita atata timp cat societatea reclamanta a facut dovada necesitatii functionarii activitatii sale numai in conditiile obtinerii unei autorizatii pe care, ca urmare a actelor de impunere nelegal emise, nu a putut sa o obtina, fiind, astfel, impiedicata in perioada cuprinsa intre data emiterii actelor administrative vatamatoare si data anularii acestora sa-si desfasoare activitatea .

Cat priveste conditia existentei unui prejudiciu cert, Inalta Curte de Casatie si Justitie a retinut, pe de o parte, ca in mod neindoios recurenta-reclamanta, fiind impiedicata sa isi desfasoare activitatea, a suferit un prejudiciu, iar, pe de alta parte, ca dobanda solicitata pentru lipsa de folosinta a unei sume consemnate cu titlu de cautiune in vederea obtinerii unei solutii de suspendare a executarii actelor administrative fiscale contestate nu poate constitui o componenta a prejudiciului solicitat intrucat nu exista o legatura de cauzalitate intre fapta ilicita retinuta in sarcina organelor fiscale si paguba pretinsa prin consemnarea cautiunii in dosarul avand ca obiect cererea de suspendare. Totusi, constatand ca aceasta conditie de antrenare a raspunderii civile delictuale a fost insuficient motivata de catre prima instanta, motivele fiind, contradictorii, fara a se putea efectua un control judiciar asupra rationamentului logico-juridic avut in vedere de catre judecatorul fondului si, apreciind ca in temeiul art. 22 din Codul de procedura civila, instanta de fond era datoare sa administreze probatorii care, prin raportare la obiectul cererii de chemare in judecata, sa ofere elementele necesare stabilirii prejudiciului cert suferit de reclamanta, a casat solutia si a trimis cauza spre rejudecare primei instante.

Nota: Prin Decizia nr. 22 din 24 iunie 2019, pronuntata de Completul pentru solutionarea recursului in interesul legii, publicata in M.Of. nr. 853 din 22 octombrie 2019, in privinta angajarii raspunderii administrativ-patrimoniale a autoritatii publice parate, s-a retinut dupa cum urmeaza:

``Pentru angajarea raspunderii administrativ-patrimoniale a autoritatii publice parate este necesara indeplinirea cumulativa a urmatoarelor conditii, deduse din interpretarea prevederilor art. 1.349 si art. 1.357 si urmatoarele din Codul civil, in corelatie cu normele care configureaza regimul juridic al contenciosului administrativ: existenta unei fapte ilicite constand intr-un act administrativ nelegal anulat de instanta sau a unui refuz nejustificat ori a nerezolvarii in termen a unei cereri, constatata ca atare de instanta; producerea unui prejudiciu; dovada legaturii de cauzalitate intre actul administrativ nelegal si prejudiciul suferit de reclamant``. (par.74 )

Asupra recursului de fata;

Din examinarea lucrarilor din dosar, constata urmatoarele:

I. Circumstantele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare in judecata

Prin cererea de chemare in judecata inregistrata pe rolul Curtii de Apel Craiova - Sectia contencios administrativ si fiscal, reclamanta ``A`` SRL a solicitat, in contradictoriu cu paratii Agentia Nationala de Administrare Fiscala, Directia Generala Regionala a Finantelor Publice Craiova si Statul Roman prin Ministerul Finantelor Publice, obligarea paratilor sa achite cu titlu de ``despagubiri" urmatoarele sume de bani:

- suma de 5.400.000 lei cu titlu de profit mediu net nerealizat de catre SC ``A`` SRL in perioada 2009 - 2014 datorita emiterii unei succesiuni de titluri executorii si punerii in executare a acestora de catre D.R.A.O.V. Craiova si Directia Generala a Finantelor Publice Olt, care au fost declarate nelegale si anulate ulterior de instantele de judecata investite cu solutionarea actiunilor in anularea actelor administrative;

- dobanda comerciala aferenta sumei de 33.800 lei consemnata la CEC Bank cu titlu de cautiune pentru perioada 25 iunie 2012 - 03.12.2014;

- suma de 35.000 lei cu titlu de cheltuieli efectuate de catre SC ``A`` SRL, pe parcursul derularii procedurilor administrativ - jurisdictionale in vederea anularii titlurilor executorii nelegale cu avocatii, expertii tehnici, inclusiv in faza de cercetare penala efectuata impotriva administratorului la sesizarea paratelor, suma ce va fi dovedita cu documente justificative conform legii;

- suma de 400.000 lei cu titlu de daune morale catre asociatul unic, domnul B, pentru suferintele psihice, frustrarile nejustificate, stresul, atingerea adusa imaginii, onoarei si reputatiei sale ca persoana si om de afaceri, prin actele administrative abuzive si nelegale, anulate ulterior.

Parata DGRFP Craiova a depus intampinare prin care a invocat exceptia tardivitatii cererii de chemare in judecata si exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a paratului Ministerul Finantelor Publice.

2. Hotararea instantei de fond

Prin sentinta nr. 189 din 17 martie 2017, Curtea de Apel Craiova - Sectia contencios administrativ si fiscal a respins exceptia tardivitatii.

A admis exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a paratului Ministerul Finantelor Publice.

A respins actiunea formulata impotriva acestui parat ca fiind introdusa impotriva unei persoane fara calitate procesuala pasiva.

A respins cererea formulata de reclamantii SC ``A`` SRL si administrator Buliteanu Dima Marin, in contradictoriu cu paratele Agentia Nationala de Administrare Fiscala si Directia Generala Regionala a Finantelor Publice Craiova, ca nefondata.

3. Calea de atac exercitata in cauza

Impotriva sentintei nr. 189 din 17 martie 2017 pronuntata de Curtea de Apel Craiova - Sectia contencios administrativ si fiscal, a declarat recurs reclamanta Societatea ``A`` SRL pentru motivele de casare prevazute de art. 488 alin. (1) pct. 6 si pct. 8 din Codul de procedura civila.

In referire la motivul de casare reglementat de prevederile art. 488 pct. 6 C. procedura civila, recurenta-reclamanta a sustinut ca hotararea atacata cuprinde motive contradictorii, pentru faptul ca, pe de o parte, se arata ca prejudiciul solicitat in cauza, in cuantum de 5400000, reprezentand profitul mediu net nerealizat in perioada 2009-2014, nu este unul cert, intrucat suma rezultata din expertiza efectuata in cauza este de 1 782 514 lei, iar pe de alta parte, s-a retinut ca prejudiciul ar fi incert pentru ca, in perioada de referinta, reclamanta ar fi avut o cifra de afaceri fluctuanta, a realizat si alte activitati economice si nu a facut dovada unor relatii comerciale contractuale care sa ateste ca ar fi obtinut in mod cert venituri de un anumit nivel daca ar fi desfasurat aceeasi activitate in continuare.

Reproseaza recurenta ``A`` SRL primei instante faptul ca aprecierea certitudinii prejudiciului prin prisma dovedirii eventualelor contracte economice din perioada 2009-2014 este o imprejurare straina de natura cauzei, in conditiile in care reclamanta a precizat in actiune ca, retragandu-i-se autorizatia de utilizator final, nu a mai putut sa incheie contracte comerciale privind activitatea de producere si comercializare a diluantilor, iar incheierea unor astfel de contracte ar fi condus la prejudicii constand in penalitati de intarziere si alte despagubiri pentru neexecutarea acestora.

Cat priveste motivarea instantei de fond, in cuprinsul careia s-a retinut ca reclamanta ``A`` SRL a desfasurat ``activitate economica`` in perioada 2009-2014, si aceasta este considerata de recurenta a fi straina de natura cauzei, intrucat despagubirile au fost solicitate pentru faptul ca intimatele-parate au blocat activitatea persoanei juridice de producere si comercializare a diluantilor in regim de scutire de la plata accizelor, nicidecum alte activitati .

A mai sustinut recurenta-reclamanta ca aceste motive, straine de natura cauzei, conduc la eliminarea dreptului sau legitim de a primi despagubiri pentru prejudiciul cauzat prin faptele culpabile ale intimatelor-parate, instanta de fond refuzand sa acorde dreptul la despagubirile solicitate. A facut trimitere recurenta ``A`` SRL la jurisprudenta CEDO, aratand ca o actiune sau o omisiune nelegala in activitatea autoritatilor publice antreneaza obligatia de reparare a pagubei cauzate, iar temeiul de drept pentru despagubirile solicitate, prevazut de art. 18 din Legea nr. 554/2004, este o consacrare a principiului instituit de art. 215 din TFUE.

In privinta temeiului de casare regasit in prevederile art. 488 pct. 8 Cod proc.civ., a sustinut recurenta-reclamanta ca a fost analizata eronat, de catre prima instanta, conditia existentei legaturii de cauzalitate dintre prejudiciul pretins si actul administrativ nelegal, intrucat s-a luat in considerare emiterea actelor administrative de impunere fiscala ce au fost anulate de catre instantele judecatoresti, retinandu-se ca, prin ele insele, aceste acte nu ar fi produs prejudiciul invocat de reclamanta ``A`` SRL, in loc sa fie analizat intreg lantul cauzal determinat de emiterea acestor acte . In acest context, a aratat recurenta-reclamanta ca deciziile de impunere privind accize, TVA si accesorii au generat inscrierea in evidentele fiscale a respectivelor obligatii suplimentare de plata la bugetul de stat, in sarcina contribuabilului ``A`` SRL, iar mai departe, inscrierea acestor obligatii fiscale nedatorate a determinat imposibilitatea eliberarii in continuare a autorizatiilor de utilizator final care permiteau producerea si comercializarea produselor energetice in regim de scutire de accize, care se eliberau exclusiv solicitantilor care nu aveau inscrise datorii in certificatul de atestare fiscala si nu aveau date inscrise in cazierul fiscal ( HG nr. 1618/2008 pentru modificarea si completarea normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal).

In consecinta, acest obiect distinct de activitate al recurentei-reclamante a incetat sa se realizeze din culpa intimatelor-parate, iar imprejurarea ca societatea a realizat alte activitati este irelevanta in analiza legaturii de cauzalitate dintre fapta organelor fiscale si prejudiciul pretins in cauza.

In opinia recurentei-reclamante sunt indeplinite toate conditiile raspunderii civile delictuale, iar dreptul fundamental al cetateanului roman de a fi despagubit pentru prejudiciile produse prin actele administrative ale autoritatilor publice este recunoscut prin Constitutia Romaniei, fiind indicate, in acest sens, prevederile constitutionale ale art. 21, art. 44, art. 52, art. 53 si art. 123 alin. (5).

Cat priveste dobanda aferenta cautiunii in cuantum de 33800 lei, sustine recurenta- reclamanta ca solutia primei instante este criticata pentru aceleasi considerente ca cele expuse anterior pentru cealalta componenta a prejudiciului solicitat, dobanda solicitata fiind echivalentul prejudiciului produs prin lipsa de folosinta a sumei consemnate cu titlu de cautiune.

4. Apararile formulate in cauza

4.1. Prin intampinarea inregistrata la dosarul cauzei la data de 21 iulie 2017, intimata- parata Directia Generala Regionala a Finantelor Publice Craiova a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

A sustinut intimata-parata ca nu sunt indeplinite conditiile raspunderii civile delictuale, astfel cum corect, in opinia sa, a stabilit prima instanta prin sentinta atacata. In referire la suma de 5400000 lei, reprezentand prejudiciu, a aratat intimata DGRFP Craiova ca nu s-a precizat din ce este compusa aceasta suma, nefiind, asadar, respectate prevederile art. 194 lit. c) C. procedura civil, care impun ca in cererea de chemare in judecata sa se arate modul de calcul prin care s-a ajuns la determinarea valorii obiectului cererii.

A mai aratat intimata-parata ca o eventuala paguba a Societatii recurente s-ar fi putut produce daca, dupa anularea actului administrativ fiscal, organul fiscal ar fi ignorat acest lucru si ar fi trecut la executarea silita a societatii pentru obligatiile datorate bugetului de stat consolidat.

Cat priveste profitul mediu net pentru perioada 2009-2014, mentioneaza intimata-parata ca societatea nu a detinut bunuri mobile/imobile, astfel ca nu a intrat in discutie o blocare a activitatii de productie ca urmare a unei eventuale valorificari a acestor bunuri, ca nu au fost poprite conturile societatii, iar cifra de afaceri realizata rezulta din bilanturile contabile pentru anii 2009, 2010, 2011 si 2012 si din deconturile de TVA depuse la administratia fiscala competenta . A afirmat intimata DGRFP Craiova ca Societatea ``A`` SRL nu si-a incetat activitatea, iar administratorul sau statutar este asociat si administrator si in cadrul altor societati.

Fapta ilicita ce se imputa organelor fiscale nu a fost recunoscuta de catre intimat-parata DGRFP Craiova, care a sustinut ca incheierea actelor administrative fiscale fata de recurenta- reclamanta a fost facuta in exercitarea normala a drepturilor organelor fiscale, conferite de Codul de procedura fiscala, fara a exista un abuz de drept .

De altfel, arata intimata ca scopul organului fiscal a fost acela de a asigura recuperarea creantelor estimate ca datorate bugetului de stat, nu producerea unui prejudiciu in patrimoniul contribuabilului.

Totodata, a sustinut DGRFP Craiova ca nu s-a dovedit existenta unei legaturi de cauzalitate intre fapta si prejudiciu, intrucat recurenta-reclamanta nu a facut dovada ca si-a incetat activitatea in anul 2009, ca urmare a actelor administrative fiscale contestate.

In referire la conditia vinovatiei, a sustinut intimata DGRFP Craiova ca nici autoritatea publica, nici functionarii publici nu au actionat cu vinovatie in emiterea actelor administrative fiscale, astfel ca nu este indeplinita nici aceasta conditie ceruta pentru a fi in prezenta raspunderii civile delictuale.

In referire la suma solicitata cu titlu de dobanda pentru cautiunea de 33 800 lei, consemnata la banca ``X`` in perioada 25.06.2012-03.12.2014, indisponibilizarea acestei sume s-a datorat demersului judiciar al recurentei-reclamante, prin care a solicitat suspendarea actelor administrative fiscale, plata cautiunii fiind o conditie de admisibilitate a cererii de suspendare, iar solutia dispusa de instanta judecatoreasca a fost una favorabila societatii ``A`` SRL.

4.2. Prin intampinarea inregistrata la dosarul cauzei la data de 21 iulie 2017, intimata- parata Agentia Nationala de Administrare Fiscala a solicitat respingerea recursului ca nefondat, fiind regasite aceleasi argumente de fapt si temeiuri de drept ca cele formulate prin intampinarea depusa la dosar de catre intimata-parata DGRFP Craiova.

II. Solutia instantei de recurs

Analizand actele si lucrarile dosarului, precum si sentinta recurata, in raport de motivele de casare invocate, Inalta Curte constata ca recursul declarat de reclamanta Societatea ``A`` SRL este fondat, in urmatoarele limite si pentru urmatoarele considerente:

III. Argumentele de fapt si de drept relevante

Prin sentinta recurata s-a dispus respingerea ca nefondata a cererii de chemare in judecata formulata de reclamanta ``A`` SRL, intemeiata pe dispozitiile art. 19 din Legea nr. 554/2004.

Pentru a pronunta aceasta solutie, a retinut prima instanta, in esenta, ca nu sunt intrunite cumulativ conditiile raspunderii civile delictuale, nefiind cert prejudiciul pretins de reclamanta ``A`` SRL si nefiind dovedita legatura de cauzalitate dintre acest prejudiciu si fapta intimatelor- parate.

Din perspectiva motivului de casare reglementat de art. 488 pct. 6 C. proc. civila, a criticat recurenta-reclamanta hotararea primei instante aratand ca aceasta si-a fundamentat rationamentul logico-juridic pe argumente contradictorii si straine de natura cauzei, facand referire, punctual, la motivarea caracterului incert al prejudiciului pretins de reclamanta in cuprinsul cererii de chemare in judecata .

In referire la cealalta conditie de antrenare a raspunderii civile delictuale, cea privind existenta legaturii de cauzalitate dintre fapta si prejudiciu, a sustinut recurenta-reclamanta ca este incident motivul de casare prevazut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., fiind aplicate eronat normele de drept material relevante in analiza intregului lant cauzal determinat de fapta organelor fiscale de emitere a unor acte de impunere fiscala ce au fost ulterior anulate de catre instantele judecatoresti.

Potrivit prevederilor art. 19 din Legea nr. 554/2004, persoana vatamata printr-un act administrativ poate cere despagubiri pentru paguba produsa prin actul respectiv, in termen de un an de cand a cunoscut sau trebuia sa cunoasca intinderea pagubei.

Art. 28 din Legea nr. 554/2004 prevede ca: ``(1) Dispozitiile prezentei legi se completeaza cu prevederile Codului civil si cu cele ale Codului de procedura civila, in masura in care nu sunt incompatibile cu specificul raporturilor de putere dintre autoritatile publice, pe de o parte, si persoanele vatamate in drepturile sau interesele lor legitime, pe de alta parte``.

Materia raspunderii civile delictuale, reglementata de Codul civil, se aplica si pentru fapte ilicite ale autoritatilor publice in relatiile acestora cu persoana vatamata in drepturile si interesele sale prin acte administrative nelegale, emise de aceste autoritati, urmand a fi avute in vedere, in cauza de fata, prevederile de drept material in vigoare la data savarsirii faptei (Codul civil de la 1864).

In esenta, se retine ca recurenta-reclamanta a fost supusa unei prime inspectii fiscale ce a fost finalizata prin emiterea deciziei de impunere nr. 14/27.01.2009 si a deciziei de impunere nr. 39/20.03.2009, decizii contestate in procedura administrativ-jurisdictionala, contestatiile fiind solutionate prin emiterea deciziei de solutionare a contestatiei nr. 183/24.06.2010, in cadrul careia s-a dispus desfiintarea in totalitate a celor doua acte administrative fiscale si a rapoartelor de inspectie fiscala aferente, urmand ca organele vamale, respectiv organele de inspectie fiscala sa procedeze la reanalizarea cauzei in functie de cele aratate in cuprinsul deciziei.

Au fost refacute atat controlul vamal, finalizat prin emiterea deciziei de impunere nr. 1/31.01.2012, cat si cel fiscal, in urma caruia s-a emis decizia de impunere nr. F-OT 280/27.04.2012, acte contestate in temeiul art. 205-207 Cod procedura fiscala, ambele contestatii fiind respinse, prin decizia nr. 198/27.04.2012 privind obligatiile cu titlu de accize si accesorii, respectiv prin decizia nr. 328/27.07.2012 privind obligatiile de plata cu titlu de TVA si accesorii.

Aceste decizii definitive in sistemul cailor administrative de atac au fost contestate in fata instantelor judecatoresti, fiind constituit dosarul nr. 17xx/54/2012 pe rolul Curtii de Apel Craiova, avand ca obiect actiunea in anulare a deciziei nr. 198/27.04.2012 si a actelor de impunere fiscala analizate prin decizia respectiva, precum si dosarul nr. 1905/54/2012 al aceleiasi instante, ce a avut ca obiect anularea deciziei nr. 328/27.07.2012 si a actelor de impunere fiscala prin care s-a stabilit suplimentar TVA de plata si accesorii ale acestei taxe.

In ambele dosare contribuabilul prejudiciat prin emiterea acestor acte de impunere fiscala a obtinut solutii favorabile, de anulare a respectivelor acte contestate, solutiile fiind irevocabile.

Ceea ce a sustinut recurentul-reclamant a fost faptul ca, prin actele administrative a caror nelegalitate a fost constatata prin hotarari judecatoresti irevocabile, s-a cauzat Societatii ``A`` SRL un prejudiciu estimat dupa pretuirea sa, data fiind imposibilitatea de exercitare a acelor activitati pentru care respectivei societati ii era necesara eliberarea autorizatiei de utilizator final, autorizatie ce i-a fost anulata printr-un act subsecvent primei decizii de impunere emise asupra contribuabilului.

Inalta Curte retine ca, dintre conditiile prevazute de Codul civil pentru antrenarea raspunderii civile delictuale, prima instanta a stabilit ca nu sunt indeplinite conditiile privind existenta unui prejudiciu cert si legatura de cauzalitate dintre fapta si prejudiciu, celelalte cerinte, privind fapta ilicita si vinovatia autorilor faptei, fiind considerate dovedite.

Recursul declarat in cauza este fondat, ambele motive de casare fiind gasite intemeiate in examinarea solutiei pronuntate de judecatorul fondului.

Astfel, cu privire la conditia legaturii de cauzalitate dintre fapta ilicita si prejudiciul creat Societatii ``A`` SRL, se retine, contrar solutiei pronuntate de prima instanta, ca aceasta cerinta este indeplinita, cat timp s-a facut dovada necesitatii functionarii activitatii de productie si comercializare produse accizabile derulate de catre recurenta-reclamanta numai in conditiile obtinerii autorizatiei de utilizator final, iar prin emiterea actelor de impunere fiscala revocate in procedura administrativa si a celor anulate de instantele judecatoresti s-a blocat accesul persoanei juridice la obtinerea acestei autorizatii, fiind inregistrata aceasta cu obligatii fiscale neachitate catre bugetul de stat rezultate din actele de impunere nelegal emise.

In privinta operatiunilor de producere si comercializare a produselor energetice in regim de scutire de la plata accizelor, derulate de catre recurenta-reclamanta anterior anului 2009, se retine ca s-a produs o restrictionare a societatii la acest tip de activitate economica, prin emiterea deciziei nr. 001/06.02.2009, prin care s-au anulat autorizatia de utilizator final nr. RO 28 004/23.04.2008 si declaratiile pe proprie raspundere nr. RO 28003/24.01.2008 si RO 28 0006/31.03.2008, in temeiul prevederilor pct. 3 (1*) din HG nr. 1618/4.12.2008 cu privire la modificarea si completarea Normelor Metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, aprobate prin HG nr. 44/2004, in care se arata ca ``(A)utoritatea fiscala teritoriala poate anula autorizatia de utilizator final atunci cand i-au fost oferite informatii inexacte sau incomplete in legatura cu scopul pentru care operatorul economic a solicitat autorizatia de utilizator final ``.

Prin decizia nr. 002/11.03.20009 de solutionare a contestatiei formulate impotriva deciziei nr. 001/06.02.2009, respingandu-se aceasta contestatie, s-a retinut ca Societatea ``A`` SRL a produs, in afara antrepozitului fiscal, produse energetice accizate ( FIRNIS 103, DILUANT ASS 501 si DILUANT SE 101) pentru care normele legale prevad obligatia autorizarii in acest sens si plata accizelor la bugetul de stat .

Stabilirea incadrarii tarifare si a efectelor fiscale corespunzatoare pentru produsele Diluant SE 101, Firnis 101, Diluant ASS 501, Diluant SET 101 si Firnis 103 a fost examinata in cadrul dosarului nr. 1707/54/2012, in care s-a pronuntat Decizia ICCJ nr. 45/30.01.2015, retinandu-se, irevocabil, ca ``aceste produse, fabricate de Societatea ``A`` SRL, sunt prin parametrii fizico-chimici solventi organici, nu se includ in art. 175 C. fiscal, fiind incadrati la pozitia tarifara 381400, pozitie care nu este purtatoare de accize``.

Rezulta, din aceasta conduita a organelor fiscale, faptul ca recurenta-reclamanta a fost impiedicata, in perioada cuprinsa intre data emiterii deciziei nr. 001/06.02.2009 si data pronuntarii unei solutii irevocabile in dosarul nr. 1707/54/2012, sa desfasoare activitatea de producere si comercializare a produselor retinute in mod nelegal ca fiind supuse accizarii, intrucat instantele judecatoresti au statuat ca acestea nu erau purtatoare de accize, iar deciziile de anulare a autorizatiei de utilizator final nr. RO 28 004/23.04.2008 si a declaratiilor pe proprie raspundere nr. RO 28003/24.01.2008 si RO 28 0006/31.03.2008 au dobandit un caracter nelegal, data fiind anularea actelor de impunere fiscala pe care s-au intemeiat solutiile cuprinse in deciziile nr. 001/2009 si 002/2009.

In atare conditii, retinand existenta unor fapte ilicite ale organelor fiscale implicate in emiterea actelor administrative fiscale anulate de catre instantele judecatoresti, precum si in emiterea unor acte administrative ce au fost lipsite de orice temei legal, drept consecinta a anularii actelor de impunere fiscala pe care s-au intemeiat, Inalta Curte constata ca este indeplinita cerinta existentei unei legaturi de cauzalitate dintre fapta si prejudiciu, intrucat, in lipsa acestor fapte, societatea recurenta ar fi putut sa-si desfasoare in continuare activitatea economica pe care o realiza anterior anului 2009.

Prin urmare, este eronata, sub acest aspect, solutia primei instante, in care s-a retinut ca nu s-a facut dovada faptului ca, in lipsa cazierului fiscal, reclamanta ``A`` ar fi indeplinit celelalte conditii ale desfasurarii activitatii de productie de diluanti, respectiv existenta celorlalte autorizatii necesare pentru desfasurarea activitatii. Asadar, este intemeiat motivul de casare prevazut de art. 488 pct. 8 Cod procedura civila, in conditiile in care se releva o gresita interpretare si aplicare a normelor de drept fiscal ce au fost avute in vedere la anularea autorizatiei de utilizator final si a declaratiilor pe proprie raspundere, incidente in stabilirea caracterului accizabil al produselor pe care le utilizeaza recurenta-reclamanta in activitatea sa de producere si comercializare a produselor energetice.

Cat priveste conditia existentei unui prejudiciu cert, observa Inalta Curte ca toate criticile legate de solutia pronuntata de judecatorul fondului au fost susbsumate motivului de casare reglementat de art. 488 pct. 6 Cod procedura civila, motiv gasit, de asemenea, intemeiat in cauza.

Cu titlu prealabil analizei acestor critici, retine Inalta Curte ca recurenta-reclamanta a reprosat primei instante, in prezenta cale de atac, argumentele avute in vedere in referire la cuantumul profitului net nerealizat pentru perioada 2009-2014 si dobanda aferenta cautiunii stabilite pentru solutionarea cererii de suspendare a executarii actelor de impunere fiscala contestata, cautiune consemnata la valoarea de 33 800 lei. Celelalte componente ale prejudiciului estimat dupa pretuirea reclamantei prin cererea de chemare in judecata, respinse de catre prima instanta, nu au format obiect al criticilor relevate in cererea de recurs, astfel ca, din aceasta perspectiva, recursul este limitat doar la aspectele criticate de titularul caii de atac.

In privinta dobanzii solicitate pentru lipsa de folosinta a unei sume consemnate cu titlu de cautiune in vederea obtinerii unei solutii de suspendare a executarii actelor administrative fiscale contestate, Inalta Curte retine ca aceasta nu poate constitui o componenta a prejudiciului solicitat, intrucat nu exista o legatura de cauzalitate intre fapta ilicita retinuta in sarcina organelor fiscale si paguba pretinsa prin consemnarea cautiunii in dosarul avand ca obiect cererea de suspendare.

Demersul judiciar initiat de Societatea ``A`` SRL in cadrul dosarului nr. 1207/54/2012 aflat pe rolul Curtii de Apel Craiova a fost finalizat prin obtinerea masurii suspendarii solicitate de partea interesata, iar consemnarea cautiunii reprezenta o conditie de admisibilitate in vederea luarii acestei masuri, fara ca indisponibilizarea sumei sa reprezinte un prejudiciu direct cauzat prin emiterea actelor nelegale de catre organul fiscal, fiind la latitudinea partii daca alege sa blocheze aceste sume de bani pentru a temporiza executarea silita, ori daca nu intentioneaza a urma aceasta cale .

In referire la prejudiciul cauzat prin imposibilitatea de a desfasura activitatea economica pe care o derula Societatea ``A`` SRL anterior controlului fiscal incheiat in anul 2009, estimat la suma de 5400 000 lei, reprezentand profitul mediu net nerealizat in perioada 2009-2012, se retine ca aceasta conditie de antrenare a raspunderii civile delictuale a fost insuficient motivata de catre prima instanta, motivele fiind, totodata, contradictorii, fara a se putea efectua un control judiciar asupra rationamentului logico-juridic avut in vedere de catre judecatorul fondului.

Sub un prim aspect, se releva ca, desi in cererea de chemare in judecata a fost estimat un prejudiciu reprezentat de pierderea suferita cu titlu de profit mediu net nerealizat in perioada 2009-2014, expertiza contabila efectuata in cauza a avut ca obiectiv determinarea prejudiciului brut nerealizat, chestiune distincta de cea fixata prin obiectul si cauza juridica din actiunea reclamantei. De asemenea, se observa ca, desi prin precizarile de la fila 209 din volumul II al dosarului de fond, reclamanta a solicitat sa fie avuta in vedere perioada 2005-2008 drept reper de estimare a profitului mediu net cerut ca element al prejudiciului pretins in cauza, la stabilirea obiectivelor expertizei contabile a avut in vedere perioada noiembrie 2005-august 2008.

Asadar, nu s-a clarificat, de catre prima instanta, care a fost teza probatorie pentru care calculul profitului mediu brut nerealizat s-a efectuat prin raportare la profitul pe trimestre si luni din perioada noiembrie 2005-august 2008, fiind relevant, in acceptiunea instantei de control, ca media profitului net sa fie calculata prin raportare la intreaga perioada in care persoana juridica a derulat acea activitate economica la care i s-a restrictionat accesul prin anularea autorizatiei de utilizator final si a declaratiilor pe proprie raspundere, necesare pentru a functiona conform legii.

Este cert ca recurenta-reclamanta a suferit un prejudiciu prin impiedicarea de a exercita activitatea de productie si comercializare a produselor pentru care erau necesare autorizatii de utilizator final si declaratii pe proprie raspundere de natura celor anulate fara temei de catre organele fiscale, iar potrivit prevederilor art. 22 Cod procedura civila, revine judecatorului cauzei rolul ``de a starui, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greseala privind aflarea adevarului in respectiva cauza, pe baza stabilirii faptelor si prin aplicarea corecta a legii, in scopul pronuntarii unei hotarari temeinice si legale.

In acest scop, cu privire la situatia de fapt si motivarea in drept pe care partile le invoca, judecatorul este in drept sa le ceara sa prezinte explicatii, oral sau in scris, sa puna in dezbaterea acestora orice imprejurari de fapt sau de drept, chiar daca nu sunt mentionate in cerere sau in intampinare, sa dispuna administrarea probelor pe care le considera necesare, precum si alte masuri prevazute de lege, chiar daca partile se impotrivesc.``

Cum expertiza tehnica de specialitate contabila este necesara in cauza, iar o astfel de proba nu poate fi administrata in fata instantei de recurs, Inalta Curte, admitand recursul declarat de reclamanta ``A`` SRL, a dispus casarea sentintei atacate si trimiterea dosarului spre rejudecare aceleiasi instante, pentru a efectua probatiunea considerata concludenta si utila dezlegarii cauzei, cu fixarea obiectivelor expertizei contabile in raport de cele solicitate prin cererea de chemare in judecata (profitul mediu net nerealizat, nu cel brut) si de teza probatorie avuta in vedere pentru alegerea perioadei de referinta in vederea calcularii acestui profit nerealizat, element determinant in stabilirea prejudiciului cert suferit de societate .

Sursa: Buletinul Casatieinr.1/2020