Mandatul dat in calitate de asociat unic si administrator al societatii, care vizeaza intreaga activitate comerciala a societatii are natura comerciala, iar nu civila

Mandatul dat in calitate de asociat unic si administrator al societatii, care vizeaza intreaga activitate comerciala a societatii are natura comerciala, iar nu civila

Dispozitiile art. 375 alin. (3) C. com. permit mandatarului o mai mare libertate de actiune si independenta, libertate reclamata de exigentele activitatii comerciale, astfel incat acesta poate sa incheie acte de creditare a societatii, mandatul acordat acestuia permitand si efectuarea acestor operatiuni .

Nota: Titlul XI din Codul comercial a fost abrogat prin litera c) din Legea nr. 71/2011 la data de 1 octombrie 2011.

A.Obiectul cererii introductive.

1. Prin cererea inregistrata pe rolul Tribunalului Brasov, Sectia a II-a civila, de contencios administrativ si fiscal, sub nr. x/62/2015, reclamantul A. a chemat in judecata pe parata Societatea B. SRL, solicitand instantei ca prin hotararea ce o va pronunta sa fie obligata la plata sumei 211.100 lei, reprezentand contravaloare creditare societate din fonduri proprii, compusa din: 42.000 lei, reprezentand contravaloare creditare societate, conform contractului nr. 2 din 28 aprilie 2011; 33.500 lei, reprezentand contravaloare creditare societate, conform contractului nr. 3 din 3 mai 2011; 25.500 lei, reprezentand contravaloare creditare societate conform contractului nr. 4 din 5 mai 2011; 80.100 lei, reprezentand contravaloare creditare societate, conform contractului nr. 5 din 13 mai 2011; 20.000 lei, reprezentand contravaloare creditare societate, conform contractului nr. 6 din 27 mai 2011 si 10.000 lei, reprezentand contravaloare creditare societate conform contractului nr. 7 din 8 iunie 2011.

Totodata, reclamantul a solicitat si obligarea paratei la plata sumei de 229.161 lei, reprezentand contravaloare penalitati de intarziere calculate conform art. 5 pct. 5.2 din contractele de creditare, compusa din: 46.116 lei, reprezentand penalitati conform contractului nr. 2 din data de 28 aprilie 2011; 36.582 lei, reprezentand penalitati conform contractului nr. 3 din data de 3 mai 2011; 27.795 lei, reprezentand penalitati conform contractului nr. 4 din data de 5 mai 2011; 86.668 lei, conform contractului nr. 5 din 13 mai 2011; 21.360 lei, conform contractului nr. 6 din 27 mai 2011; 10.640 lei, conform contractului nr. 7 din 8 iunie 2011.

B. Hotararea primei instante.

2. Prin sentinta civila nr. 967 din 30 decembrie 2016 pronuntata de Sectia a II-a civila, de contencios administrativ si fiscal a Tribunalului Brasov a fost admisa exceptia prescriptiei dreptului material la actiune invocata de parata B. SRL, prin intampinare, in ceea ce priveste pretentiile aferente contractelor nr. 2 din 28 aprilie 2011, nr. 3 din 3 mai 2011 si nr. 4 din 5 mai 2011.

A fost respinsa cererea de chemare in judecata formulata de reclamantul A. in contradictoriu cu parata B. SRL, relativ la contractele nr. 5 din 13 mai 2011, nr. 6 din 27 mai 2011 si nr. 7 din 8 iunie 2011.

A fost respinsa cererea de chemare in judecata formulata de acelasi reclamant, avand ca obiect pretentiile derivand din contractele nr. 2 din 28 aprilie 2011, nr. 3 din 3 mai 2011 si nr. 4 din 5 mai 2011, ca urmare a admiterii exceptiei prescriptiei dreptului material la actiune .

C. Calea de atac impotriva hotararii primei instante.

3. Impotriva acestei sentinte a declarat apel reclamantul-apelant A. solicitand schimbarea hotararii, in sensul respingerii exceptiei prescriptiei si admiterii pretentiilor in suma de 211.100 lei, reprezentand credit acordat B. Sacele SRL, cu penalitati de intarziere de 229.161 lei si pe viitor pana la data achitarii efective a debitului.

D. Hotararea instantei de apel.

4. Prin decizia civila nr. 571 din 27 aprilie 2018 a Curtii de Apel Brasov, Sectia civila, a fost admis, in parte, apelul declarat de reclamantul A. impotriva sentintei civile nr. 967/C din 30 decembrie 2016 pronuntate de Tribunalul Brasov, Sectia a II-a civila, de contencios administrativ si fiscal pe care a schimbat-o, in tot, in sensul ca:

A fost respinsa exceptia prescriptiei dreptului material la actiune;

A fost admisa, in parte, actiunea formulata de reclamantul A. in contradictoriu cu parata Societatea B. SRL Sacele si, in consecinta:

A fost obligata parata sa plateasca reclamantului suma de 211.100 lei contravaloare contracte de creditare si suma de 228.828 lei penalitati de intarziere calculate pana la data introducerii actiunii si in continuare pana la data platii efective a datoriei.

A fost obligata parata sa plateasca catre stat suma de 13.905,22 lei.

E. Calea de atac impotriva hotararii instantei de apel.

5. Impotriva acestei decizii a declarat recurs recurenta-parata Societatea B. SRL, aducandu-i urmatoarele critici:

6. Hotararea instantei de apel a fost data cu incalcarea sau aplicarea gresita a normelor de drept material .

Astfel, in ceea ce priveste prescriptia dreptului la actiune, fata de data de pe stampila postei aplicate pe plicul de la fila 21, 28 mai 2015, prima instanta a apreciat in mod corect ca nu se poate considera ca data de depunere a actiunii 28 aprilie 2015.

7. In mod gresit, instanta de apel a considerat ca cererea de chemare in judecata a fost depusa in interiorul termenului de prescriptie, in raport cu data scadentei celor trei contracte de creditare fata de care s-a pus in discutie exceptia prescriptiei, deoarece inscrisurile noi, respectiv factura si recipisa de depunere, au fost depuse direct in instanta de apel, iar nu la prima instanta, astfel incat nu poate fi sanctionata prima instanta prin admiterea acestui motiv de apel, neexistand nicio explicatie rezonabila pentru care Oficiul postal a pus stampila cu data de 28 mai 2015 pe plic si stampila cu 28 aprilie 2015 pe factura/recipisa.

8. S-a mai sustinut ca instanta de apel a solutionat gresit exceptia prescriptiei dreptului la actiune pentru contractul nr. 2 din 28 aprilie 2011, pentru suma de 42.000 lei, fata de care prima instanta admisese exceptia prescriptiei, atunci cand a retinut ca, desi scadenta acestuia era la 27 aprilie 2012, iar termenul de prescriptie de 3 ani, prevazut de art. 3 din Decretul nr. 167/1958, s-a implinit la acea data, prin evidentierea si asumarea acestor datorii in situatiile financiare ulterioare ale societatii, a intervenit o recunoastere tacita a pretentiilor, potrivit art. 16 pct. a) din acelasi act normativ.

9. In opinia recurentei, aceasta recunoastere trebuia sa emane de la societatea recurenta, iar nu de la creditor (reclamant), care, in calitatea sa de mandatar al asociatului unic si administrator, a evidentiat personal in contabilitatea recurentei aceste pretinse creditari, fara a da socoteala pentru aceasta mandantului.

10. Incercarea de radiere din fisa contului respectiv a numelui reclamantului si inscrierea numelui adevaratului creditor, C., arata, in opinia recurentei, contestarea acestei creante si neasumarea acestei datorii .

11. In perioada de referinta, intimatul-reclamant a avut calitatea de mandatar al asociatului unic al societatii B. SRL, D., in baza procurii speciale nr. 588 din 4 aprilie 2011, revocata prin actul nr. 1668 din 7 octombrie 2013.

12. Raportul juridic dedus judecatii a fost analizat corect de prima instanta, in baza normelor juridice aplicabile lui, respectiv dispozitiile art. 1532 - 1551 din vechiul C. civ., referitoare la contractul de mandat, cu indicarea expresa a dispozitiilor art. 1536, art. 1537 si art. 1546 din vechiul C. civ., pe cand instanta de apel a apreciat, in mod gresit, aplicabilitatea in speta a dispozitiilor mandatului comercial, prevazut de art. 375 alin. (3) C. com., sustinandu-se ca mandatul dat de D. este unul dat de o persoana fizica unei alte persoane fizice, iar nu de persoana juridica B. SRL.

13. S-a mai sustinut ca mandatul dat intimatului-reclamant A. nu poate fi comercial, deoarece, pe langa faptul ca este dat de o persoana fizica, este un mandat cu titlu gratuit, or, potrivit art. 374 C. com., mandatul comercial nu se presupune a fi gratuit.

14. De asemenea, s-a mai sustinut ca mandatul dat reclamantului-intimat nu este unul special, ci unul general, de administrare a societatii.

15. In alta ordine de idei, s-a mai sustinut ca, si daca ar fi un mandat comercial, in cauza au fost incalcate dispozitiile art. 382 C. com., deoarece mandatarul nu l-a incunostintat, fara intarziere, pe mandant despre executarea mandatului.

16. S-a mai sustinut ca in sprijinul sustinerilor recurentei vin si dispozitiile art. 701 din Legea nr. 31/1990, din care ar rezulta ca actele de dispozitie asupra bunurilor unor societati comerciale pot fi incheiate doar de reprezentantii legali ai societatii, iar nu de reprezentantii conventionali, sustinandu-se ca activitatea de creditare a societatii cu scadenta la 1 an si penalitati de intarziere in caz de neplata reprezinta acte de dispozitie care nu puteau fi facute de reclamantul-intimat decat in temeiul unui mandat special, mandatul din 4 aprilie 2011 autorizand numai acte de administrare, nu si de dispozitie.

17. In calitate de mandatar, reclamantul-intimat a fost singurul care, incepand cu luna aprilie 2011, a gestionat activitatea societatii, a condus contabilitatea si a dispus de toate fondurile acesteia, iar pentru modul de folosire a sumelor reclamantul dadea socoteala mandantului D. prin explicatiile intocmite in cadrul unui fisier.

18. Pentru sumele primite se emiteau chitante de mana, iar pe unele dintre acestea s-a mentionat scopul predarii sumei. Cu aceste sume reclamantul a creditat societatea dar, considera recurenta, numai in numele lui D. sau C., niciodata in nume propriu, deoarece nu i-a solicitat nimeni acest lucru, nici macar pana in martie 2011 cand reclamantul a avut si calitatea de asociat in societate .

19. Instanta de apel a facut o gresita aplicare a dispozitiilor Legii nr. 82/1991, republicata, si a celor din OMEF nr. 3512/2008, deoarece nu a tinut cont de obiectiunile formulate de recurenta si de expertul sau consilier, mai ales ca aceste obiectiuni aveau menirea de a clarifica provenienta sumelor cu care reclamantul a pretins ca ar fi creditat societatea .

20. Adevarata provenienta a sumei totale de 306.225,28 lei, cu care reclamantul a sustinut ca ar fi creditat societatea, este aceea din suma de 311.237,94 lei, pretins ridicata de C. in 20 aprilie 2011, in numerar din caseria societatii.

21. Explicatiile date de reclamant nu pot constitui un raspuns suficient la obiectiunile formulate, reclamantul substituindu-se expertului desemnat in cauza si care ar fi trebuit sa raspunda la obiectiuni.

22. S-a mai sustinut ca numai depunerea acestei sume, de 311.237,94 lei, a fost curmata de o operatiune de ridicare a aceleiasi sume in aceeasi zi, ridicare ce ar fi fost facuta de apelant, iar nu de C.

23. Daca s-ar primi explicatia reclamantului-intimat ar insemna ca intreaga contabilitate condusa de acesta a fost fictiva, astfel incat acesta si-ar invoca propria culpa in conducerea contabilitatii.

24. S-a mai invocat gresita aplicare a legislatiei contabile si cu privire la alte inscrisuri, sustinandu-se ca suma de 311.237,94 lei a fost depusa de apelant pe numele lui D., tocmai pentru ca societatea sa aiba resurse financiare pentru a plati pretul contractului de vanzare-cumparare, dar reclamantul a ridicat aceasta suma in aceeasi zi, pretinzand ca ridicarea s-a facut de C., aceasta suma fiind depusa ulterior, in diverse transe, in casierie si apoi in banca, cu acest prilej redactandu-se contractele de creditare semnate de el atat la creditor, cat si la debitor .

25. Recurenta-parata a mai prezentat o serie de consideratii proprii cu privire la fisierul explicativ al sumelor cheltuite, sustinand, totodata, ca respectivele contrate de creditare nu au data certa, existenta lor certa rezultand numai din procesul-verbal prin care reclamantul le-a predat societatii parate la 11 aprilie 2014.

26. S-au mai formulat sustineri cu privire la faptul pentru care explicatia apelantului in legatura cu operatiunile fictive din data de 20 aprilie 2011, aceea de reglare conturi intre creditori, nu poate fi primita.

27. In ce priveste dispozitiile art. 1 - 3 din O.G. nr. 9/2000, privind nivelul dobanzii legale pentru obligatii banesti, acestea nu sunt aplicabile in cauza, dar cu toate acestea instanta de apel a dispus obligarea paratei la plata penalitatilor de intarziere prevazute in contractele de creditare, tocmai in baza acestor dispozitii, contrar dispozitiilor art. 1584 si art. 1586 din vechiul C. civ.

28. S-a mai sustinut ca hotararea recurata nu cuprinde motivele pe care se intemeiaza, cuprinzand si motive contradictorii.

Sub acest aspect s-a aratat ca nu au fost redate motivele pentru care au fost inlaturate apararile recurentei intemeiate pe aplicabilitatea dispozitiilor art. 1532 - 1551 din vechiul C. civ. si de ce ar fi aplicabile dispozitiile art. 374 si urm. C. com.

29. Totodata, s-a mai aratat faptul ca, desi au fost apreciate ca fiind aplicabile in cauza dispozitiile Codului comercial referitoare la mandatul comercial, instanta de apel a dispus plata catre reclamant a sumelor solicitate si a penalitatilor de intarziere, in baza dispozitiilor vechiului Cod civil si ale O.G. nr. 9/2000.

30. S-a mai sustinut ca nici macar dispozitiile O.G. nr. 9/2000 privind nivelul dobanzii legale nu au fost aplicate corect, cu referire la datele de la care incep sa se aplice aceste dobanzi, respectiv la datele pana la care se aplica aceste dobanzi.

31. De asemenea, s-a criticat faptul ca instanta de apel a admis suma de 228.828 lei cu titlu de penalitati de intarziere, fara a se invedera nimic cu privire la modul de calcul al acesteia.

F. Apararile formulate de recurentul-intimat A.

32. La data de 16 august 2018, intimatul-reclamant a depus la dosarul cauzei o intampinare prin care a solicitat, in principal, admiterea exceptiei inadmisibilitatii caii de atac a recursului, iar in subsidiar, respingerea recursului, ca nefondat.

G. Considerentele instantei de recurs.

33. Hotararea instantei de apel a fost data cu corecta aplicare a normelor de drept material, respectiv a prevederilor din Decretul nr. 167/1958.

Astfel, nu poate fi retinuta sustinerea recurentei-parate, in sensul ca data postei de pe plicul aflat la fila nr. 21 in dosarul primei instante ar fi aceea de 28 mai 2015, cat timp instanta de apel a retinut ca este valabila data inscrisa in factura nr. DIV00003911 din 28 aprilie 2015, care atesta prezentarea corespondentei interne cu nr. AR09725126450, ce corespunde cu nr. AR de pe plicul existent la dosarul cauzei, mai ales ca aceasta data este ulterioara datei de 6 mai 2015, care este data inregistrarii actiunii, fiind evident ca avem de-a face cu o eroare materiala, data corecta fiind aceea de 28 aprilie 2015.

34. In plus, aceasta critica nici macar nu vizeaza nelegalitatea deciziei recurate, ci netemeinicia acesteia, astfel incat nici nu mai putea fi analizata in calea de atac, extraordinara a recursului.

35. Nici critica referitoare la gresita solutionare a exceptiei prescriptiei dreptului la actiune pentru contractul nr. 2 din 28 aprilie 2011 pentru suma de 42.000 lei, pe motiv ca recunoasterea pretentiilor nu a emanat de la societatea recurenta, ci de la creditor, nu poate fi retinuta, deoarece, asa dupa cum chiar recurenta a aratat, creditorul reclamant a actionat in calitate de mandatar al asociatului unic si administrator al societatii parate, deci a reprezentat in mod legal societatea parata, iar actele sale sunt chiar actele societatii.

36. Incercarea de radiere din fisa contului in care reclamantul a creditat societatea a numelui reclamantului nu poate reprezenta contestarea creantei si neasumarea datoriei, cat timp reclamantul reprezenta, la data creditarii, in mod legal, societatea, acesta avand calitatea de mandatar al asociatului unic si administrator al Societatii B. SRL, in baza procurii speciale nr. 588 din 4 aprilie 2011.

37. Nici critica referitoare la faptul ca mandatul dat reclamantului A. de mandantul D. ar fi unul de natura civila, iar nu unul de natura comerciala, nu poate fi retinut.

38. Astfel, prin procura speciala nr. 588 din 4 aprilie 2011, administratorul D. l-a imputernicit pe reclamantul A. ``sa-l reprezinte cu drepturi depline in toate problemele legate de controlul, gestiunea si administrarea societatiia��inclusiv sa procure acte, sa ia deciziile necesare pentru buna desfasurare a societatii comercialea�� in fata oricarei persoane fizice sau juridice, semnand oriunde va fi necesar, semnatura fiindu-i opozabila``. Ca atare, mandatul dat a vizat intreaga activitate comerciala a societatii parate, acest contract de mandat intrunind conditiile cerute de art. 375 alin. (3) C. com.

39. Mandatul dat de D. nu a fost dat ca persoana fizica, ci in calitate de asociat unic si administrator al societatii parate, nefiind aplicabile dispozitiile art. 1546 din vechiul C. civ. Referirea instantei de apel la legea aplicabila contractului de mandat a avut in vedere faptul ca acesta a fost incheiat inainte de intrarea in vigoare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil si ca, in temeiul art. 5 alin. (1) si art. 102 din Legea nr. 71/2011, contractului de mandat ii erau aplicabile dispozitiile legale dinainte de intrarea in vigoare a Noului Cod civil, mentionandu-se in mod expres Codul comercial.

40. De asemenea, nu pot fi retinute criticile referitoare la gratuitatea sau negratuitatea mandatului comercial si nici la faptul neincunostiintarii mandantului de mandatar, deoarece aceste chestiuni ii privesc doar pe cei doi, mandant si mandatar, iar nu pe o persoana terta, cum este societatea parata.

41. In mod corect a retinut instanta de apel ca dispozitiile art. 375 alin. (3) C. com. permit mandatarului o mai mare libertate de actiune si independenta, libertate reclamata de exigentele activitatii comerciale, astfel incat acesta putea sa incheie acte de creditare a societatii, din starea de fapt retinuta de instanta de apel rezultand ca operatiunile de creditare au constituit o sursa importanta de finantare a activitatii curente a societatii, astfel incat mandatul acordat reclamantului a permis si efectuarea acestor operatiuni, din ansamblul prerogativelor acordate mandatarului rezultand ca acesta a desfasurat activitati de administrare a societatii parate, neefectuand acte de dispozitie, care sa implice formalitatile cerute de art. 701 din Legea nr. 31/1990, modificata si republicata.

42. De altfel, chiar recurenta-parata recunoaste ca, incepand cu luna aprilie 2011, reclamantul a gestionat activitatea societatii, a condus contabilitatea si a dispus de toate fondurile acesteia, informandu-l pe mandant despre modul de folosire a sumelor atrase in societate .

43. Sustinerile recurentei-parate cu privire la emiterea chitantelor de mana si la faptul ca reclamantul ar fi creditat societatea in numele lui D. sau C. nu pot fi retinute, deoarece aceste aspecte au fost analizate de instanta de apel, ele vizand netemeinicia deciziei recurate, iar nu nelegalitatea acesteia.

44. Sustinerile privind raspunsul gresit la obiectiunile formulate in legatura cu expertiza efectuata nu pot fi primite in calea de atac a recursului, precum si sustinerile referitoare la gresita aplicare a dispozitiilor din Legea nr. 82/1991, republicata privind tinerea contabilitatii si a celor din OMEF nr. 3512/2008, cu referire la sumele de 306.225,28 lei si 311.237,94 lei, deoarece vizeaza starea de fapt, care a fost analizata de instanta de apel, aceste critici vizand netemeinicia deciziei recurate, iar nu nelegalitatea acestuia, astfel incat, dupa cum s-a aratat si mai sus, acestea nu pot fi analizate in calea de atac, extraordinara, a recursului.

45. In ce priveste sustinerile privind incorecta aplicare a dispozitiilor art. 1-3 din O.G. nr. 9/2000 si art. 1584 si 1586 din Vechiul C. civ., nici acestea nu pot fi retinute, instanta de apel facand o corecta aplicare a acestora, cat timp art. 1586 C. civ. 1864 prevede ca daca imprumutatul nu intoarce la timpul stipulat lucrurile imprumutate sau valoarea lor trebuie sa plateasca si dobanzi de la ziua cererii prin judecata a imprumutatului, instanta de apel, vazand si dispozitiile art. 1079 pct. 2 C. civ. si ale art. 5 din contract, retinandu-se ca partile nu au prevazut dobanzi in contractele de creditare, ci doar penalitati de intarziere, a facut aplicarea art. 1 - 3 din O.G. nr. 9/2000, privind admisibilitatea dobanzii conventionale sub forma penalitatilor de intarziere in raporturile in care debitoarea e comerciant.

46. Nu pot fi retinute nici criticile privitoare la contradictorialitatea considerentelor deciziei recurate, instanta de apel aratand la filele 6-7 din decizia recurata de ce sunt aplicabile dispozitiile din Codul comercial, si nu cele din vechiul Cod civil, cu privire la caracterul comercial al mandatului, cat si cu privire la aplicabilitatea dispozitiilor O.G. nr. 9/2000, prin raportare la dispozitiile vechiului Cod civil, cu privire la dobanda conventionala sub forma penalitatilor de intarziere.

47. Criticile privind nivelul dobanzii legale prin raportare la datele de la care incep sa se aplice aceste dobanzi si, respectiv, datele pana la care se aplica, precum si la calculul penalitatilor de intarziere in suma de 228.828 lei nu pot fi retinute, acestea vizand netemeinicia deciziei recurate, iar nu nelegalitatea acesteia.

48. Avand in vedere cele de mai sus, in baza art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Inalta Curte a respins recursul, ca nefondat.