Folosirea unui inscris falsificat in fata unei instante de judecata, in scopul obtinerii unui folos patrimonial injust, nu realizeaza elementele de tipicitate ale infractiunii de inselaciune

Folosirea unui inscris falsificat in fata unei instante de judecata, in scopul obtinerii unui folos patrimonial injust, nu realizeaza elementele de tipicitate ale infractiunii de inselaciune prevazuta in art. 244 C. pen., ci numai elementele de tipicitate ale unei infractiuni de fals in inscrisuri, intrucat inselaciunea, ca infractiune contra patrimoniului prin nesocotirea increderii, presupune stabilirea unor raporturi cu caracter patrimonial, inexistente intre faptuitor si instanta de judecata .

Folosirea unui inscris falsificat in fata unei comisii pentru stabilirea dreptului de proprietate privata asupra terenurilor, in procedura de reconstituire a dreptului de proprietate, in scopul obtinerii unui folos patrimonial injust, nu realizeaza elementele de tipicitate ale infractiunii de inselaciune prevazuta in art. 244 C. pen., ci numai elementele de tipicitate ale unei infractiuni de fals in inscrisuri, intrucat intre faptuitor si comisia pentru stabilirea dreptului de proprietate privata asupra terenurilor nu exista raporturile cu caracter patrimonial, pe care le presupune inselaciunea, ca infractiune contra patrimoniului prin nesocotirea increderii.

Prin sentinta penala nr. 199 din 15 noiembrie 2017 pronuntata de Tribunalul Valcea, intre altele, in baza art. 244 alin. (1) si alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. si art. 5 C. pen., a fost condamnat inculpatul A.

In baza art. 323 C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. si art. 5 C. pen., a fost condamnat acelasi inculpat.

S-a facut aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen. raportat la art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen.

Prin decizia nr. 898/A din 22 octombrie 2018 pronuntata de Curtea de Apel Pitesti, Sectia penala si pentru cauze cu minori si de familie, au fost admise apelurile declarate de Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie - Directia Nationala Anticoruptie - Serviciul Teritorial Pitesti si inculpatul A. impotriva sentintei penale nr. 199 din 15 noiembrie 2017 pronuntata de Tribunalul Valcea, a fost desfiintata in parte sentinta penala si rejudecand, intre altele:

In baza art. 396 alin. (6) C. proc. pen. combinat cu art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. si art. 153 C. pen., s-a dispus incetarea procesului penal in ceea ce priveste infractiunea prevazuta in art. 323 C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. si art. 5 C. pen. pentru inculpatul A.

Impotriva deciziei nr. 898/A din 22 octombrie 2018 pronuntata de Curtea de Apel Pitesti, Sectia penala si pentru cauze cu minori si de familie a declarat recurs in casatie, intre altii, inculpatul A.

In cuprinsul motivelor de recurs in casatie a fost invocat cazul de casare prevazut in art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., in sensul ca inculpatul a fost condamnat pentru o fapta care nu este prevazuta de legea penala.

In motivare, recurentul A. a sustinut, in esenta, ca hotararea atacata este nelegala, intrucat fapta savarsita nu intruneste elementele constitutive ale infractiunii de inselaciune.

Cu titlu de jurisprudenta, s-a facut trimitere la decizia nr. 449/A din 8 decembrie 2015 pronuntata de Inalta Curte de Casatie si Justitie, Sectia penala.

S-a sustinut ca faptele descrise nu realizeaza tipicitatea infractiunii de inselaciune, intrucat aceasta este o infractiune contra patrimoniului, al carei specific consta in aceea ca, in urma unor manopere dolosive ale faptuitorului sau unor elemente frauduloase, victima inducerii in eroare se angajeaza intr-o conduita prejudiciabila. De esenta acestei infractiuni este aceea ca faptuitorul amageste, nesocoteste increderea acordata in cadrul unor relatii cu continut patrimonial.

Prezentarea mincinoasa a unor aspecte de fapt ori de drept in fata unei autoritati iese din sfera acestor relatii protejate prin incriminarea inselaciunii, insa este protejata in cadrul altor infractiuni cum sunt cele de fals sau contra infaptuirii justitiei. Astfel, ``inducerea in eroare`` a unei autoritati aduce in discutie alt tip de relatii sociale nesocotite si alte incriminari incidente, acelea care protejeaza autoritatea .

Folosirea inscrisurilor falsificate in fata instantelor este prevazuta de legea penala subsumata infractiunii de fals si/sau uz de fals, iar nu infractiunii de inselaciune.

O instanta de judecata, chemata sa infaptuiasca un act de justitie, nu stabileste niciodata, cu partile in litigiu, o relatie cu caracter patrimonial si, de asemenea, nu poate fi ``victima`` unei actiuni de inducere in eroare a uneia dintre acele parti, intrucat actul pe care il infaptuieste este rezultatul formarii convingerii sale, in urma evaluarii probelor administrate.

S-a aratat ca, in contextul dezlegarii unor elemente de drept in cadrul intalnirii presedintilor Sectiilor penale ale Inaltei Curti de Casatie si Justitie si curtilor de apel (Iasi, 18-19 mai 2017), s-a statuat in unanimitate un punct de vedere comun, care coincide cu decizia nr. 449/A din 8 decembrie 2015 pronuntata de Inalta Curte de Casatie si Justitie, Sectia penala. Participantii la intalnirea anterior mentionata au apreciat, in unanimitate, ca instanta de judecata nu poate fi subiect pasiv al infractiunii de inselaciune, avand in vedere valoarea sociala protejata prin incriminarea acesteia.

In concluzie, recurentul A. a solicitat admiterea in principiu a cererii de recurs in casatie si, pe fondul cererii, admiterea recursului in casatie, casarea hotararii atacate si pronuntarea unei solutii de achitare.

Totodata, recurentul a solicitat, in temeiul art. 441 C. proc. pen., sa se dispuna suspendarea hotararii penale atacate, mentionand ca va respecta toate obligatiile ce ii vor fi impuse de instanta.

Prin incheierea din data de 12 martie 2019 pronuntata de Inalta Curte de Casatie si Justitie a fost admisa in principiu cererea de recurs in casatie formulata de inculpatul A.

Inalta Curte de Casatie si Justitie a constatat ca recursul in casatie este admisibil pentru cazul prevazut in art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., referitor la infractiunea de inselaciune prevazuta in art. 244 alin. (1) si alin. (2) C. pen. - in ceea ce il priveste pe recurentul inculpat A., doar in vederea verificarii in drept a situatiei de fapt cu privire la problemele de drept invocate de recurent.

In ceea ce priveste cererea de suspendare a executarii hotararii formulata de recurentul inculpat A., Inalta Curte de Casatie si Justitie a constatat ca aceasta este intemeiata. S-a retinut ca motivele formulate de recurentul inculpat A. in sustinerea cererii de suspendare a executarii hotararii sunt aceleasi cu cele invocate in sustinerea caii de atac a recursului in casatie si constituie un motiv rezonabil pentru suspendarea executarii hotararii atacate pana la judecarea pe fond a recursului in casatie.

Examinand cauza prin prisma criticilor formulate de inculpat, care se circumscriu cazului de casare prevazut in art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., in limitele stabilite prin incheierea de admitere in principiu, Inalta Curte de Casatie si Justitie constata ca recursul in casatie este fondat.

Potrivit dispozitiilor art. 433 C. proc. pen., recursul in casatie este calea extraordinara de atac prin intermediul careia este analizata conformitatea hotararilor definitive cu regulile de drept aplicabile, prin raportare la cazurile de casare expres si limitativ prevazute de lege, care vizeaza, exclusiv, legalitatea hotararii.

Prin urmare, motivele de casare invocate de recurentul inculpat trebuie sa se raporteze la situatia de fapt si la elementele care au circumstantiat activitatea infractionala, astfel cum au fost stabilite de instanta de apel prin hotararea atacata, intrucat in calea de atac a recursului in casatie se analizeaza doar aspecte de drept, Inalta Curte de Casatie si Justitie neputand proceda la evaluarea materialului probator sau la reaprecierea situatiei de fapt .

Cazul de casare prevazut in art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., invocat de inculpat in cererea de recurs in casatie, este incident daca inculpatul a fost condamnat pentru o fapta care nu este prevazuta de legea penala.

Referitor la acest caz de casare, in jurisprudenta sa, Inalta Curte de Casatie si Justitie a statuat ca vizeaza ``acele situatii in care nu se realizeaza o corespondenta deplina intre fapta savarsita si configurarea reala a tipului respectiv de infractiune, fie din cauza imprejurarii ca fapta pentru care s-a dispus condamnarea definitiva a inculpatului nu intruneste elementele de tipicitate prevazute de norma de incriminare, fie a dezincriminarii faptei (indiferent daca vizeaza reglementarea in ansamblul sau ori modificarea unor elemente ale continutului constitutiv)`` - decizia nr. 442/RC/2017, Inalta Curte de Casatie si Justitie, Sectia penala, www.scj.ro.

Asadar, in temeiul cazului de casare prevazut in art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., Inalta Curte de Casatie si Justitie va analiza daca fapta, astfel cum a fost retinuta prin decizia recurata, corespunde tiparului obiectiv de incriminare al infractiunii pentru care s-a dispus condamnarea inculpatului A.

Analizand criticile aduse hotararii recurate de catre inculpatul A., Inalta Curte de Casatie si Justitie constata ca fapta savarsita de acesta nu realizeaza conditiile de tipicitate ale infractiunii de inselaciune retinuta in sarcina inculpatului A.

In considerentele deciziei recurate s-a retinut, in esenta, ca inculpatul A., in calitate de presedinte al Obstii de mosneni B., in perioada martie 2008 - noiembrie 2009, a intreprins fara echivoc, personal, demersuri si actiuni clare, concrete, orientate in scopul de a obtine ilegal, in baza unei rezolutii infractionale unice, prin utilizarea unor documente si inscrisuri oficiale cu continut nereal - inducand in eroare Comisia locala pentru stabilirea dreptului de proprietate privata asupra terenurilor, Comisia judeteana pentru stabilirea dreptului de proprietate privata asupra terenurilor, Judecatoria Brezoi si Tribunalul Valcea - in patrimoniul Obstii de mosneni B., suprafata de 669,70 ha fond forestier situata in Padurea C., trupul de padure D., teren ce nu ar fi fost obtinut daca nu existau documentele falsificate mentionate, cauzand statului roman, reprezentat de Regia Nationala a Padurilor, un prejudiciu in suma de 19.932.089,089 lei.

In drept, s-a retinut ca faptele pentru care a fost trimis in judecata inculpatul A. intrunesc elementele constitutive ale infractiunii de inselaciune in forma calificata si continuata prevazuta in art. 244 alin. (1) si (2) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. si ale infractiunii de uz de fals prevazuta in art. 323 C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. si art. 5 C. pen.

Pentru infractiunea de uz de fals retinuta in sarcina inculpatului A., instanta de apel a dispus incetarea procesului penal, ca urmare a implinirii termenului de prescriptie a raspunderii penale.

In ce priveste infractiunea de inselaciune pentru care instanta de apel a mentinut solutia de condamnare a inculpatului dispusa de instanta de fond, Inalta Curte de Casatie si Justitie retine ca este o fapta penala contra patrimoniului, fiind incriminata in art. 244 C. pen., text de lege inclus in Titlul II, Partea speciala a Codului penal, intitulat ``Infractiuni contra patrimoniului`` si in Capitolul III al acestui titlu, rezervat ``Infractiunilor contra patrimoniului prin nesocotirea increderii.``

Prin incriminarea faptei de inselaciune, legiuitorul a urmarit ocrotirea relatiilor sociale cu caracter patrimonial, atunci cand in derularea acestora, intentionand obtinerea unui folos material injust, una dintre persoanele implicate recurge la mijloace de inducere in eroare a victimei, fie la mijloace simple, de tipul celor prevazute in alin. (1) al art. 244 C. pen., fie la mijloace cu caracter fraudulos, de natura a atribui faptei caracter calificat, conform alin. (2) al acestui text de lege.

Obiectul juridic special al infractiunii de inselaciune consta in relatiile sociale privind avutul personal sau particular, care iau nastere si se desfasoara pe baza bunei-credinte a subiectilor acestor raporturi, a increderii ce si-o acorda reciproc.

Subiectul activ al infractiunii de inselaciune poate fi orice persoana, iar subiect pasiv principal este persoana al carei patrimoniu a fost lezat (diminuat) prin savarsirea faptei, nefiind exclusa posibilitatea ca, in anumite cazuri, sa poata exista si un subiect pasiv subsidiar.

In ce priveste latura obiectiva a infractiunii de inselaciune, actiunea faptuitorului se realizeaza prin inducerea in eroare (inselare, amagire) a unei persoane, astfel ca aceasta sa aiba o reprezentare falsa (denaturata, necorespunzatoare realitatii) asupra unei anumite situatii, reprezentare ce este determinanta pentru victima in luarea unei dispozitii cu privire la patrimoniul sau, actiune care ii cauzeaza o paguba . Rezultatul actiunii faptuitorului consta in infaptuirea ori omisiunea infaptuirii de catre victima a unui act de natura patrimoniala, ca urmare a inducerii sale in eroare si pricinuirea in acest mod a unei pagube, adica a unui prejudiciu material (patrimonial).

Raportand aceste consideratii teoretice la speta dedusa judecatii si in acord cu jurisprudenta sa, reflectata in decizia penala nr. 449/A din 8 decembrie 2015 si in decizia penala nr. 245/A din 30 iunie 2017, Inalta Curte de Casatie si Justitie retine ca prezentarea mincinoasa a unor aspecte de fapt ori de drept in fata unei autoritati (autoritatea judecatoreasca) iese din sfera relatiilor sociale ocrotite prin incriminarea faptei de inselaciune, dar poate face obiect al altor infractiuni, cum sunt cele de fals (incriminate in Titlul VI al Codului penal), cele contra infaptuirii justitiei (incriminate in Titlul IV al Codului penal) sau cele prevazute in legile speciale (Legea nr. 78/2000, Legea nr. 241/2005, Codul vamal). Astfel, ``inducerea in eroare a unei autoritati`` aduce in discutie alt tip de relatii nesocotite si alte incriminari incidente, acelea care protejeaza autoritatea, cum ar fi falsul in declaratii, marturia mincinoasa, falsul privind identitatea, prezentarea la autoritatea vamala de inscrisuri falsificate etc.

Folosirea inscrisurilor falsificate in fata instantei de judecata este fapta prevazuta de legea penala subsumata infractiunii de fals si/sau uz de fals, iar nu infractiunii de inselaciune, obiectul juridic al celor doua fapte penale fiind diferit. Asa cum s-a aratat, obiectul juridic al infractiunii de inselaciune il constituie protejarea relatiilor sociale de ordin patrimonial bazate pe incredere, in timp ce obiectul juridic al infractiunilor de fals se refera la proteguirea relatiilor sociale in legatura cu increderea publica acordata anumitor categorii de inscrisuri .

O instanta de judecata chemata sa infaptuiasca actul de justitie nu stabileste cu partile aflate in litigiu o relatie cu caracter patrimonial si nu i se poate atribui calitatea de persoana indusa in eroare in sensul dispozitiilor art. 244 C. pen. Hotararea judecatoreasca pe care o pronunta instanta este rezultatul procesului de deliberare in cadrul caruia cererile unei parti sunt examinate, prin raportare la intregul material probator administrat in cauza si prin luarea in considerare a sustinerilor in combaterea lor, facute de catre partea adversa, in cadrul procedurilor judiciare.

Prezentarea mincinoasa a faptei de catre una dintre partile implicate intr-o procedura judiciara desfasurata in fata unei instante de judecata nu genereaza in mod direct o anumita solutie in cauza respectiva si, cu atat mai putin, un rezultat prejudiciabil pentru partea adversa. Acest rezultat este efectul mediat al derularii procedurii judiciare in ansamblul sau, iar nu al pozitiei procesuale incorecte adoptate de un participant procesual si indiferent daca instanta a descoperit sau nu ca inscrisurile/documentele depuse de acesta nu corespund adevarului, fiind false.

In speta dedusa judecatii, instanta de fond - Judecatoria Brezoi a fost chemata sa se pronunte asupra cererii prin care recurentul inculpat A., in calitate de reprezentant al Obstii de mosneni B., a solicitat ca, in contradictoriu cu Obstea de mosneni E., Comisia locala pentru stabilirea dreptului de proprietate privata asupra terenurilor si Comisia judeteana pentru stabilirea dreptului de proprietate privata asupra terenurilor, sa i se reconstituie dreptul de proprietate pe vechiul amplasament, cerere solutionata favorabil, initial, prin sentinta civila nr. 399 din 23 aprilie 2007, desfiintata insa prin decizia civila nr. 1263/R din 23 decembrie 2008 pronuntata de Tribunalul Valcea, prin care s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare, in principal, pentru ca instanta de fond nu a raspuns la toate cererile formulate de parti (inclusiv de partea adversa) si, in subsidiar, pentru completarea raportului de expertiza tehnica intocmit in cauza. Dupa rejudecarea cauzei, in urma completarii cercetarii judecatoresti - desfasurate in cadrul unei proceduri contradictorii, cu citarea partilor - in sensul celor dispuse de instanta de recurs, prin sentinta civila nr. 741 din 21 iulie 2009, pronuntata de Judecatoria Brezoi, ramasa definitiva prin decizia civila nr. 1348/R din 27 noiembrie 2009 a Tribunalului Valcea, s-a admis cererea Obstii de mosneni B., astfel cum a fost formulata de reprezentantul sau, A.

Intrucat nici instanta de fond si nici instanta de recurs nu au stabilit relatii de natura patrimoniala cu vreuna dintre partile implicate in procedurile judiciare desfasurate in fata lor, Inalta Curte de Casatie si Justitie constata ca in mod gresit s-a retinut in sarcina inculpatului infractiunea de inselaciune, intrucat lipseste obiectul juridic special a acestei fapte penale.

Argumentele in baza carora Inalta Curte de Casatie si Justitie retine ca fapta pentru care recurentul inculpat a fost trimis in judecata nu indeplineste conditiile de tipicitate ale infractiunii de inselaciune - in cazul instantei de judecata - sunt valabile si in privinta membrilor comisiilor comunale si judetene pentru stabilirea dreptului de proprietate privata asupra terenurilor. In speta, Comisia locala pentru stabilirea dreptului de proprietate privata asupra terenurilor, in virtutea atributiilor ce ii reveneau, a propus spre validare Obstea de mosneni B. cu suprafetele de teren pentru care inculpatul A. a solicitat reconstituirea, propunere ce a fost validata de Comisia judeteana pentru stabilirea dreptului de proprietate privata asupra terenurilor, care a si emis titlurile de proprietate .

Intrucat nici membrii Comisiei locale, nici cei ai Comisiei judetene nu au stabilit relatii cu caracter patrimonial cu vreuna dintre parti (Obstea de mosneni B. sau Obstea de mosneni E.), lipseste obiectul juridic special al infractiunii de inselaciune, constatare in raport de care Inalta Curte de Casatie si Justitie retine ca in mod gresit s-a dispus condamnarea inculpatului pentru aceasta fapta penala. Ca si in cazul instantei de judecata, prezentarea de catre recurentul inculpat A. membrilor Comisiei locale pentru stabilirea dreptului de proprietate privata asupra terenurilor si membrilor Comisiei judetene pentru stabilirea dreptului de proprietate privata asupra terenurilor a inscrisurilor false retinute in considerentele deciziei, in baza carora au fost solutionate favorabil cererile prin care s-a solicitat, de catre Obstea de mosneni B., reconstituirea dreptului de proprietate asupra tenurilor pretins detinute de catre obste, poate face obiectul altor incriminari, ca de exemplu, al infractiunilor de fals, de uz de fals (aceasta din urma fapta penala a si fost retinuta in sarcina inculpatului).

Concluzionand in sensul ca nu sunt indeplinite conditiile de tipicitate ale infractiunii de inselaciune (prevazuta in art. 244 alin. 1 si 2 C. pen.), solutia care se impune a fi pronuntata este aceea de achitare a inculpatului A., in temeiul dispozitiilor art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen.

Fata de considerentele expuse, in temeiul dispozitiilor art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. a) C. proc. pen., Inalta Curte de Casatie si Justitie, intre altele, a admis recursul in casatie formulat de inculpatul A. impotriva deciziei nr. 898/A din 22 octombrie 2018 pronuntata de Curtea de Apel Pitesti, Sectia penala si pentru cauze cu minori si de familie, a casat, in parte, decizia penala mentionata si, in parte, sentinta penala nr. 199 din 15 noiembrie 2017 pronuntata de Tribunalul Valcea si, rejudecand, in principal:

In baza art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., a achitat pe inculpatul A. pentru infractiunea de inselaciune prevazuta in art. 244 alin. (1) si alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. si art. 5 C. pen.