Decizia CCR nr. 466/2019 - admiterea obiectiei de neconstitutionalitate a Legii pentru modificarea si completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, precum si a Legii nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea si sanctionarea faptelor de coruptie

1. Pe rol se afla solutionarea obiectiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor Legii pentru modificarea si completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, precum si a Legii nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea si sanctionarea faptelor de coruptie, obiectie formulata de 78 de deputati.

2. Obiectia de neconstitutionalitate a fost inregistrata la Curtea Constitutionala cu nr. 3.378 din 25 aprilie 2019 si constituie obiectul Dosarului nr. 1.134A/2019.
3. In motivarea obiectiei de neconstitutionalitate sunt formulate atat critici de neconstitutionalitate de natura extrinseca, cat si intrinseca.
4. Cu privire la criticile de neconstitutionalitate extrinseca se arata ca legea criticata a fost adoptata cu incalcarea art. 69 alin. (2) din Regulamentul Camerei Deputatilor, ceea ce contravine art. 1 alin. (3) si (5) si art. 69 din Constitutie . Se sustine ca respectarea dispozitiilor regulamentare este fundamentala pentru buna desfasurare a activitatii de legiferare in Romania. Orice lege trebuie adoptata in conditii de deplina transparenta, prin vointa politica exprimata conform propriei constiinte a fiecarui membru al corpului legiuitor, dupa studiul aprofundat al normelor supuse dezbaterii parlamentare. Pentru formarea vointei politice a fiecarui membru al Camerei Deputatilor, art. 69 alin. (2) din regulamentul acesteia prevede un termen de 5 zile de la data la care comisia de specialitate avizeaza prin raport legea pana la dezbaterea acesteia in sedinta Camerei Deputatilor. Or, aceasta dispozitie regulamentara imperativa a fost incalcata cu privire la legea supusa controlului de constitutionalitate, intrucat aceasta a fost avizata de comisia speciala raportoare in data de 23 aprilie 2019 si in ziua urmatoare a fost dezbatuta si aprobata in sedinta Camerei Deputatilor. Astfel, deputatii care nu au fost membri ai comisiei nu au avut posibilitatea de a-si forma opinia asupra propunerii legislative adoptate cu amendamente de comisia speciala. Acest termen reprezinta o garantie procedurala menita sa asigure exercitarea efectiva a mandatului reprezentativ, iar nerespectarea sa a impiedicat Camera Deputatilor sa isi exercite functia de legiferare in mod efectiv, transformand actul decizional al votului intr-o formalitate care lipseste de efecte juridice art. 69 din Constitutie .
5. Se arata ca legea criticata a fost adoptata cu incalcarea art. 1 alin. (3) si (5) din Constitutie prin raportare la art. 30 alin. (1) lit. d) si art. 33 alin. (1) si (2) din Legea nr. 24/2004 privind normele de tehnica legislativa pentru elaborarea actelor normative. Se sustine ca revenea comisiei speciale comune obligatia de a solicita ministerelor de resort intocmirea de studii de impact cu privire la modificarile propuse la Codul penal. Se invoca, in acest sens, Decizia Curtii Constitutionale nr. 104 din 6 martie 2018, paragrafele 74-75, iar cu privire la masurile de politica penale se fac referiri la deciziile nr. 619 din 11 octombrie 2016, nr. 2 din 15 ianuarie 2014 si nr. 683 din 19 noiembrie 2014. In consecinta, se subliniaza ca modificarile preconizate la Codul penal nu au la baza studii cu privire la perioada medie de solutionare a dosarelor complexe, la durata de efectuare a unor expertize, la durata procesului in faza de judecata, mentionandu-se ca un astfel de studiu ar releva ca efectuarea unor expertize ar dura intre 1 si 3 ani, iar parcurgerea unui ciclu procesual dureaza, in medie 5 ani.
6. Mai mult, studiile de impact ar fi relevat riscurile ce se creeaza pentru ordinea publica prin diminuarea termenelor de prescriptie . Se arata ca, in realitate, prin legea adoptata, initiatorii acesteia ar urmari inlaturarea unor nedreptati rezultate din Decizia Curtii Constitutionale nr. 265 din 6 mai 2014 cu referire la aplicarea legii penale mai favorabile. Se arata ca noile prevederi referitoare la termenul de prescriptie a raspunderii penale incalca dreptul de acces la instanta a persoanelor vatamate, prevazut de art. 21 alin. (1) si (2) din Constitutie, precum si dreptul acestora la aparare, care devine iluzoriu. Aceste dispozitii legale produc consecinte nefaste si asupra anchetelor vizand alte infractiuni decat cele de coruptie, intre acestea mentionandu-se uciderea din culpa, traficul de persoane si frauda informatica. Astfel, persoanele fizice sau juridice, victime ale unor infractiuni, isi vad lipsite drepturile de o protectie penala adecvata, fiind periclitate dreptul la viata, dreptul la libertate si siguranta sau dreptul de proprietate privata.
7. Cu privire la criticile de neconstitutionalitate intrinseca se sustine ca art. I pct. 18 [cu referire la art. 154 alin. (1) lit. b) si c) ], pct. 31 [cu referire la art. 290 alin. (3) ] si pct. 32 [cu referire la art. 29 alin. (2) ] din lege incalca art. 148 alin. (2) si (4) din Constitutie . Se arata ca printre consecintele subsecvente aderarii Romaniei la Uniunea Europeana se numara si Mecanismul de Cooperare si Verificare pentru a se remedia deficientele din reforma sistemului judiciar si lupta impotriva coruptiei si crimei organizate. Se mentioneaza ca statului roman ii revine obligatia de a aplica Mecanismul de Cooperare si Verificare si a da curs recomandarilor stabilite in acest cadru, potrivit art. 148 alin. (4) din Constitutie, sens in care se fac referiri la Decizia nr. 2 din 15 ianuarie 2012. Or, prin Raportul Comisiei catre Parlamentul European si Consiliu privind progresele inregistrate de Romania in cadrul Mecanismului de Cooperare si Verificare, emis ulterior adoptarii initiale a legii criticate, se arata ca aceasta a retinut ca se impun "inghetarea intrarii in vigoare a modificarilor aduse Codului penal si Codului de procedura penala" si "redeschiderea procesului de revizuire a Codului penal si a Codului de procedura penala, tinand seama pe deplin de necesitatea de a se asigura compatibilitatea cu dreptul Uniunii Europene si cu instrumentele internationale de lupta impotriva coruptiei, precum si de recomandarile formulate in cadrul Mecanismului de Cooperare si Verificare si de avizul Comisiei de la Venetia". In acest sens, se citeaza si din Avizul Comisiei de la Venetia nr. 930/2018 privind modificarile aduse Codului penal si Codului de procedura penala, adoptat in sesiunea plenara din 18- 19 noiembrie 2018, paragrafele 58-65, 89-93 si 98. Prin urmare, se considera ca se impune reanalizarea constitutionalitatii dispozitiilor legale criticate si prin prisma celor antereferite.
8. Se sustine ca art. I pct. 3 [cu referire la art. 39 alin. (1) lit. c)] si pct. 4 [cu referire la art. 39 alin. (2)] din lege incalca art. 1 alin. (5) din Constitutie, intrucat in urma eliminarii solutiei normative propuse pentru modificarea art. 39 alin. (1) lit. b) din Codul penal in procesul de reexaminare s-a creat o necorelare in privinta regimurilor de sanctionare a concursului de infractiuni in functie de natura pedepsei aplicate, cu inchisoare sau amenda. Astfel, legiuitorul pastreaza regimul actual de sanctionare a concursului de infractiuni, in cazul aplicarii numai de pedepse cu inchisoarea, si modifica regimul de sanctionare a concursului de infractiuni, in cazul aplicarii numai de pedepse cu amenda. Asadar, legiuitorul pastreaza art. 39 alin. (1) lit. b) din Codul penal, text apreciat in doctrina de specialitate ca fiind mult prea sever, si introduce un regim sanctionator mult mai bland in privinta concursului de infractiuni in cazul aplicarii numai de pedepse cu amenda, ceea ce creeaza un dezechilibru in modul de reglementare a regimului concursului de infractiuni incompatibil cu art. 1 alin. (5) din Constitutie . Se mai arata ca noua redactare a art. 39 alin. (2) din Codul penal este inaplicabila, avand in vedere ca a fost eliminata, in urma reexaminarii, dispozitia propusa pentru art. 39 alin. (1) lit. b) din Codul penal. Cu privire la cerintele de calitate a legii se fac trimiteri la Decizia nr. 662 din 11 noiembrie 2014.
9. Se sustine ca art. I pct. 2 [cu referire la art. 16 alin. (3)] din lege incalca principiul securitatii juridice, consacrat de art. 1 alin. (5) din Constitutie, intrucat dispozitia cuprinzand conditia ca intentia directa "sa rezulte in mod neindoielnic, din circumstantele concrete ale cauzei" este neclara, inclusiv prin raportare la obiectul textului modificat, in sensul ca cerinta impusa de legiuitor si-ar gasi rostul mai degraba in cadrul dispozitiilor referitoare la probatiune.
10. Se sustine ca eliminarea art. I pct. 5 [referitor la art. 35 alin. (1)] din legea adoptata in redactarea anterioara Deciziei Curtii Constitutionale nr. 650 din 25 octombrie 2018 incalca art. 147 alin. (2) si (4) din Constitutie, intrucat decizia antereferita obliga legiuitorul ca, in procedura de punere in acord a legii, sa modifice art. 35 alin. (1) din Codul penal in sensul eliminarii conditiei unicitatii subiectului pasiv in cazul infractiunilor continuate. Or, prin eliminarea in corpore a dispozitiei de modificare se revine la forma initiala a art. 35 alin. (2) din Codul penal, care, textual, prevede aceeasi solutie normativa. De altfel, solutia legislativa aleasa contravine si scopului declarat al initiatorilor, de punere de acord a prevederilor Codului penal cu deciziile Curti Constitutionale.
11. Se sustine ca art. I pct. 9 [cu referire la art. 75 alin. (1) lit. d)] din lege incalca art. 1 alin. (3) din Constitutie, intrucat permite aplicarea circumstantei atenuante legale in cazul acoperirii prejudiciului material cauzat printr-o infractiune care are alt obiect juridic decat relatiile sociale de ordin patrimonial. Astfel, o vatamare corporala prin care s-a cauzat o infirmitate permanenta va fi sanctionata mult mai bland daca se achita costul operatiei. Prin urmare, legiuitorul nu a realizat un just echilibru intre interesul faptuitorului si valoarea sociala a carei protectie se urmareste prin legea penala. In acest sens, se considera ca, spre exemplu, in ipoteza infractiunilor de coruptie sau de serviciu, al caror obiect juridic consta in relatiile sociale referitoare la buna desfasurare a raporturilor de serviciu, acoperirea prejudiciului material constituie un element marginal, care nu este de natura a diminua atingerea adusa valorilor sociale protejate prin normele de incriminare. Astfel, legiuitorul nu si-a respectat obligatia de a stabili tratamentul sanctionator in mod echitabil si proportional, cu luarea in considerare atat a intereselor persoanelor care cad sub incidenta legii penale, cat si a intereselor societatii in general, obligatie care rezulta chiar din jurisprudenta Curtii Constitutionale. In acest sens, se fac referiri la Decizia nr. 711 din 27 octombrie 2015, in considerarea careia, in reglementarea sanctiunilor de drept penal de catre legiuitor, trebuie stabilit un echilibru intre dreptul fundamental, care face obiectul limitarii impuse de sanctiune, si valoarea sociala a carei protectie a determinat limitarea.
12. Se sustine ca art. I pct. 11 [cu referire la art. 75 alin. (3)] din lege incalca principiul securitatii juridice, prevazut de art. 1 alin. (5) din Constitutie, intrucat individualizarea judiciara trebuie sa se bazeze pe criterii clare si previzibile, referirea la caracterul exemplificativ al circumstantelor atenuante judiciare dand nastere la impredictibilitate si la interpretari subiective in procesul de individualizare.
13. Se sustine ca art. I pct. 15 [cu referire la art. 100] din lege incalca art. 1 alin. (3) din Constitutie, intrucat reducerea semnificativa a fractiei minime din pedeapsa ce trebuie executata in mod efectiv relaxeaza si mai mult tratamentul sanctionator de drept penal, tinde la golirea institutiei pedepsei de continut si, in mod inerent, o deturneaza de la scopul preventiv al acesteia. Or, legiuitorul are obligatia de a stabili un regim sanctionator echitabil si proportional, cu luarea in considerare atat a intereselor persoanelor care cad sub incidenta legii penale, cat si a intereselor societatii in general. Or, textul criticat nu asigura un just echilibru intre dreptul fundamental al detinutului, restrans prin efectul sanctiunii penale, si interesul general al societatii de a preveni atingerile ce pot fi aduse ordinii si sigurantei publice. Se fac referiri la Decizia Curtii Constitutionale nr. 711 din 27 octombrie 2015.
14. Se sustine ca art. I pct. 18 [cu referire la art. 154 alin. (1) lit. b) si c)] din lege incalca art. 1 alin. (3) si art. 124 alin. (2) din Constitutie . Se arata ca diminuarea termenelor de prescriptie a raspunderii penale pentru infractiuni cu pericol social ridicat, concomitent cu reducerea termenelor speciale de prescriptie a raspunderii penale pune la indoiala aptitudinea sanctiunilor penale de a-si atinge scopul preventiv. Totodata, textul criticat ignora dreptul victimelor de a avea parte de o procedura echitabila. Se fac referiri la Decizia nr. 44 din 16 februarie 2016 si Decizia nr. 54 din 14 ianuarie 2009.
15. Se sustine ca art. I pct. 26 [cu referire la art. 269 alin. (4)] din lege incalca art. 1 alin. (3) si (5) din Constitutie, intrucat creeaza o imunitate absoluta pentru reprezentantii autoritatilor publice cu atributii in emiterea, aprobarea sau adoptarea de acte normative. Or, aceasta ar fi trebuit limitata doar la aspecte privind oportunitatea emiterii, aprobarii sau adoptarii actelor normative. Se arata ca, daca in privinta parlamentarilor, reglementarea constituie o aplicare a art. 72 alin. (1) din Constitutie, aceasta nu isi gaseste justificarea prin raportare la celelalte autoritati si institutii publice vizate prin norma criticata. Astfel, textul criticat este de natura a afecta activitatea si imaginea publica a autoritatilor statului, vulnerabilizand increderea cetatenilor in acestea.
16. Se sustine ca art. I pct. 33 [cu referire la art. 298] din lege incalca art. 1 alin. (3) si (5) din Constitutie, intrucat este necesara sanctionarea faptelor antisociale savarsite din culpa de functionarii publici, fapte considerate mai grave prin prisma functiei publice ocupate. In caz contrar, s-ar crea amenintari cu privire la institutiile statului de drept, democratie, drepturile omului, echitatea si justitia sociala. Or, nevoia protejarii acestor valori este mentionata si in Decizia Curtii Constitutionale nr. 518 din 6 iulie 2017, paragrafele 25-28.
17. In ceea ce priveste art. II [cu referire la abrogarea art. 132 din Legea nr. 78/2000] din lege se arata ca acesta abroga art. 132 din Legea nr. 78/2000, fara a exista un studiu de impact in prealabil si fara vreo motivatie rezonabila. Or, in vederea garantarii ordinii si sigurantei publice, legiuitorul are obligatia de a stabili un regim sanctionator echitabil si proportional, cu luarea in considerare atat a intereselor persoanelor care cad sub incidenta legii penale, cat si a intereselor societatii in general. Se fac referiri la Decizia Curtii Constitutionale nr. 711 din 27 octombrie 2015.
18. In conformitate cu dispozitiile art. 16 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale, obiectia de neconstitutionalitate a fost comunicata presedintilor celor doua Camere ale Parlamentului, precum si Guvernului, pentru a-si exprima punctele lor de vedere.
19. Presedintele Camerei Deputatilor arata ca in cuprinsul legii analizate se regasesc numai texte legale constatate ca fiind constitutionale prin Decizia nr. 650 din 25 octombrie 2018, precum si texte care nu au fost contestate in termenele obligatorii prevazute de lege, astfel ca acestea nu mai pot fi supuse controlului de constitutionalitate.
20. Cu privire la criticile de neconstitutionalitate extrinseca se arata ca nerespectarea termenului de depunere a raportului sau a celui de difuzare a raportului constituie o problema de aplicare a regulamentelor celor doua Camere ale Parlamentului si ca normele regulamentare nu constituie norme de referinta in exercitarea controlului de constitutionalitate. Se subliniaza ca, in aplicarea art. 64 alin. (1) din Constitutie, autonomia regulamentara de care beneficiaza cele doua Camere ale Parlamentului confera acestora dreptul de a dispune cu privire la propria organizare si instituire a procedurilor de desfasurare a activitatilor parlamentare, operand in cadrul limitelor stabilite de Constitutie, in scopul indeplinirii atributiilor constitutionale ale Parlamentului, autoritatea reprezentativa prin care poporul roman isi exercita suveranitatea nationala. Se fac referiri la deciziile Curtii Constitutionale nr. 650 din 25 octombrie 2018, nr. 633 din 12 octombrie 2018, nr. 583 din 25 septembrie 2018, nr. 252 din 19 aprilie 2018, nr. 137 din 20 martie 2018, nr. 33 din 23 ianuarie 2018, nr. 786 din 13 mai 2009 si nr. 710 din 6 mai 2009.
21. Se subliniaza ca, atat in cadrul sedintei comisiei speciale, cat si a plenului Camerei Deputatilor, au fost organizate dezbateri generale si dezbateri pe articole, in cadrul carora reprezentantii grupurilor parlamentare au avut posibilitatea expunerii punctelor de vedere cu privire la procedura reexaminarii asupra acestei legi. Prin urmare, se arata ca nu se poate retine incidenta dispozitiilor constitutionale invocate, impunandu-se respingerea obiectiei de neconstitutionalitate ca inadmisibila.
22. Cu privire la cea de-a doua critica de neconstitutionalitate extrinseca a legii, referitoare la incalcarea Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnica legislativa pentru elaborarea actelor normative prin neintocmirea studiilor de impact in legatura cu modificarile propuse pentru Codul penal, se mentioneaza ca autorii obiectiei de neconstitutionalitate critica pretinsa nerespectare a unor dispozitii din lege, respectiv Legea nr. 24/2000, fapt ce duce la respingerea motivului ca inadmisibil. Pe fondul sustinerii se arata ca, prin Decizia nr. 650 din 25 octombrie 2018, Curtea Constitutionala s-a pronuntat asupra acestui aspect, fapt ce duce, si in acest caz, la respingerea ca inadmisibila a exceptiei. Se mai indica faptul ca referitor la aceste aspecte exista autoritate de lucru judecat, facandu-se trimitere la Decizia nr. 650 din 25 octombrie 2018, paragrafele 243-245, iar autorii obiectiei de neconstitutionalitate citeaza numai fragmentat Decizia nr. 104 din 6 martie 2018, fara a se referi la paragrafele 76-80 ale acesteia.
23. In ceea ce priveste criticile privitoare la lipsa studiului de impact prealabil si lipsa "motivatiei rezonabile" se precizeaza ca solutia legislativa dedusa controlului de constitutionalitate nu exista in forma propusa de initiatori, aceasta fiind introdusa in actul normativ pe parcursul procesului legislativ, iar instrumentele de prezentare si motivare sunt in responsabilitatea initiatorilor proiectului de lege/propunerii legislative. Astfel, conform art. 6 alin. (3) coroborat cu art. 30 din Legea nr. 24/2000, studiul de impact nu reprezinta un instrument de prezentare si motivare obligatoriu pentru orice initiativa legislativa, ci este rezervat doar cazurilor speciale, reprezentate de acte normative de o complexitate si importanta deosebita, acesta fiind realizat, conform art. 33 din aceeasi lege, de catre organele de specialitate ale administratiei centrale.
24. Cu privire la criticile de neconstitutionalitate intrinseca se arata ca o parte dintre prevederile contestate au mai fost supuse analizei forului constitutional prin raportare la aceleasi dispozitii constitutionale invocate in sesizarea examinata, iar Curtea le-a respins pe unele ca inadmisibile, iar pe altele ca neintemeiate, si ca unele texte de lege invocate in prezenta sesizare nu au fost supuse analizei Curtii Constitutionale pana acum si nu au format obiectul reexaminarii in procedura de punere de acord a dispozitiilor constatate ca fiind neconstitutionale cu Decizia nr. 650 din 25 octombrie 2018. Potrivit jurisprudentei Curtii Constitutionale, in conditiile in care critica autorilor obiectiei de neconstitutionalitate vizeaza un text de lege care nu a facut obiectul reexaminarii in sensul art. 147 alin. (2) din Constitutie, obiectia de neconstitutionalitate nu indeplineste o conditie de admisibilitate, si anume aceea de a se limita la modificarile ce au fost aduse legii in procesul de reexaminare (a se vedea Decizia nr. 975 din 7 iulie 2010).
25. Cu privire la critica de neconstitutionalitate a prevederilor art. I pct. 2 [cu referire la art. 16 alin. (3) lit. a)] din lege, prin prisma art. 1 alin. (5) din Constitutie in componenta sa privind claritatea, se arata ca aceasta este neintemeiata, intrucat actul normativ dedus controlului de constitutionalitate respecta in ansamblul sau cerintele privind claritatea, precizia si previzibilitatea normelor juridice. Astfel, acesta este clar intrucat in continutul sau nu se regasesc pasaje obscure sau solutii normative contradictorii, este precis, fiind redactat intr-un stil specific normativ dispozitiv, care prezinta norma instituita fara explicatii sau justificari, prin folosirea cuvintelor in intelesul lor curent din limba romana. Conceptele si notiunile utilizate sunt configurate in concordanta cu dreptul pozitiv, iar stabilirea solutiilor normative este departe de a fi ambigua, acestea fiind redate previzibil si univoc, cu respectarea prevederilor Legii nr. 24/2000.
26. Din sesizarea examinata reiese ca argumentele prezentate de autori adauga ipoteze circumstantiale din perspectiva interpretativa care excedeaza atat intentiei avute in vedere de Parlament prin legea adoptata, cat si jurisprudentei Curtii Constitutionale indicate, iar, pe cale de consecinta, nu pot fi retinute ca fiind relevante in speta. Afirmatia potrivit careia "cerinta impusa de legiuitor si-ar regasi rostul mai degraba in cadrul dispozitiilor referitoare la probatiune" nu este fundamentata corect pe conceptele configurate de Codul penal, probatiunea avand scopul reabilitarii sociale a infractorilor, al diminuarii riscului de savarsire a unor noi infractiuni si al cresterii gradului de siguranta in comunitate, care presupune existenta unei hotarari definitive de condamnare, chiar daca s-a dispus amanarea aplicarii pedepsei, in timp ce conditia criticata, respectiv "intentia directa, care sa rezulte in mod neindoielnic din circumstantele cauzei", reprezinta un aspect al stabilirii vinovatiei, care urmeaza sa fie apreciat de instanta de judecata la incadrarea faptei ca fiind infractiune, anterior individualizarii pedepsei.
27. Pe cale de consecinta, neincalcand niciuna dintre prevederile cadrului normativ referitor la tehnica legislativa pentru elaborarea actelor normative, dispozitiile criticate sunt constitutionale prin raportare la prevederile art. 1 alin. (5) din Constitutie .
28. Se mai arata ca obiectia de neconstitutionalitate nu este motivata, aspect care atrage inadmisibilitatea acesteia. In acelasi timp, textul adoptat de Parlament nu a fost atacat la Curtea Constitutionala dupa ce Parlamentul a adoptat forma la data de 4 iulie 2018, astfel incat, in conformitate cu jurisprudenta Curtii Constitutionale, asa cum este relevata in deciziile nr. 583 din 25 septembrie 2018 si nr. 334 din 10 mai 2018, obiectia de neconstitutionalitate este inadmisibila.
29. Cu privire la critica de neconstitutionalitate a eliminarii art. I pct. 5 [cu referire la modificarea art. 35 alin. (1) din Legea nr. 286/2009] se arata ca aceasta este neintemeiata si nu poate fi retinuta. Textele adoptate dupa pronuntarea Deciziei nr. 650 din 25 octombrie 2018 s-au referit doar la cele constatate constitutionale si cele neatacate la Curtea Constitutionala . Se arata ca toate celelalte texte care fusesera declarate integral sau partial neconstitutionale vor fi analizate ulterior, intr-o alta etapa procedurala.
30. Cu privire la critica de neconstitutionalitate a prevederilor art. I pct. 3 [cu referire la art. 39 alin. (1) lit. c)] din legea contestata, prin raportare la dispozitiile art. 1 alin. (5) din Constitutie, se arata ca aceasta este inadmisibila, mentionandu-se ca instanta constitutionala, prin Decizia nr. 650 din 25 octombrie 2018, a constatat ca obiectia cu privire la art. I pct. 6 [cu referire la art. 39 alin. (1) lit. c) si lit. e) din Codul penal, cu trimitere la lit. c)], in redactarea anterioara reexaminarii, este neintemeiata.
31. Fata de aceasta situatie se apreciaza ca dreptul de a formula obiectiuni inainte de promulgarea legii nu se poate exercita sine die, iar atunci cand este exercitat, ar trebui sa cuprinda toate temeiurile constitutionale. Admitand ca se pot formula obiectii de neconstitutionalitate asupra unor dispozitii care au mai fost supuse controlului de constitutionalitate, chiar si sub aspectul unor temeiuri constitutionale diferite, motivat de faptul ca Parlamentul, in demersul sau de a pune de acord dispozitia declarata neconstitutionala cu decizia Curtii, a adoptat un text nou fata de textul declarat neconstitutional, se poate ajunge in situatia repetarii criticilor de neconstitutionalitate ori de cate ori se iveste un astfel de prilej. Mai mult, se mai arata ca obiectia de neconstitutionalitate nu este motivata, aspect care atrage inadmisibilitatea acesteia.
32. Cu privire la critica de neconstitutionalitate a prevederilor art. I pct. 4 [cu referire la art. 39 alin. (2)] se arata ca acestea nu au fost contestate cu prilejul examinarii anterioare a Curtii Constitutionale si nu au fost supuse reexaminarii in Camerele parlamentare. Dreptul de a formula obiectiuni inainte de promulgarea legii nu se poate exercita intamplator, iar atunci cand este exercitat, ar trebui sa cuprinda toate textele considerate neconstitutionale si temeiurile aferente acestora. Mai mult, se mai arata ca obiectia de neconstitutionalitate nu este motivata, aspect care atrage inadmisibilitatea acesteia.
33. Cu privire la critica de neconstitutionalitate a prevederilor art. I pct. 9 [cu referire la art. 75 alin. (1) lit. d)] din legea contestata, prin raportare la art. 1 alin. (3) din Constitutie, se apreciaza ca este inadmisibila. Se arata ca legea contestata a fost supusa unui prim control de constitutionalitate, exercitat in termenele legale si regulamentare, care a fost solutionat printr-o decizie de admitere partiala a criticilor de neconstitutionalitate formulate, situatie care a determinat deschiderea procedurii de reexaminare a legii, in temeiul art. 147 alin. (2) din Legea fundamentala, in vederea punerii in acord a dispozitiilor constatate ca fiind neconstitutionale cu decizia Curtii Constitutionale. Dupa parcurgerea acestei proceduri, Parlamentul a adoptat o noua lege, cu un continut normativ diferit prin raportare la anumite prevederi adoptate initial, care este supusa acestui nou control de constitutionalitate. Or, in situatia de fata, judecatorul constituant este sesizat pentru a se pronunta cu privire la masura in care Parlamentul s-a conformat celor statuate prin decizia anterioara de admitere. Fata de aceasta situatie se arata ca textele la care se raporteaza autorii sesizarii au existat inca de la momentul adoptarii initiale a legii, respectiv al primei sesizari adresate Curtii Constitutionale. Intrucat reformularile adoptate nu au afectat sintagmele care in viziunea autorilor ar fi neconforme cu exigentele Constitutiei, se apreciaza ca argumentele prezentate puteau face obiectul sesizarii initiale a Curtii Constitutionale, tinand seama de momentul procedural in care legea se regaseste in prezent. Prezenta sesizare, inregistrata la Curtea Constitutionala pe data de 25 aprilie 2019, vizeaza continutul normativ al unor prevederi ale legii care se regaseau si in forma adoptata initial de Parlament, pentru care termenul de exercitare a dreptului de sesizare a Curtii Constitutionale a inceput sa curga din data de 4 iulie 2018, in prezent fiind implinit. Mai mult, se mai arata ca obiectia de neconstitutionalitate nu este motivata, aspect care atrage inadmisibilitatea acesteia.
34. Adiacent, critica de neconstitutionalitate a modificarilor de la art. 75 alin. (1) lit. d) se refera la incalcarea art. 1 alin. (3) din Constitutie, prin nerealizarea unui just echilibru intre interesul faptuitorului si valoarea sociala protejata prin lege. Se subliniaza ca aceeasi critica a fost analizata de catre Curtea Constitutionala in Decizia nr. 650 din 25 octombrie 2018, considerandu-se ca textul criticat este constitutional.
35. Cu privire la critica de neconstitutionalitate a prevederilor art. I pct. 11 [cu referire la art. 75 alin. (3)] din legea contestata, prin raportare la principiul securitatii juridice, in componenta sa referitoare la claritatea si previzibilitatea legii, principiu prevazut la art. 1 alin. (5) din Constitutie, se apreciaza ca este inadmisibila, fiind pertinente aspectele prezentate anterior. Adiacent, cu privire la principiul legalitatii, se mentioneaza deciziile Curtii Constitutionale nr. 26 din 18 ianuarie 2012, nr. 1.358 din 21 octombrie 2010 si nr. 189 din 2 martie 2006, precum si jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului, reprezentata de Hotararea din 5 ianuarie 2000, pronuntata in Cauza Beyeler impotriva Italiei, Hotararea din 23 noiembrie 2000, pronuntata in Cauza Ex-regele Greciei si altii impotriva Greciei, si Hotararea din 8 iulie 2008, pronuntata in Cauza Fener Rum PatrikliA�A�i impotriva Turciei. In ceea ce priveste criticile de neconstitutionalitate care contesta faptul ca, din cauza caracterului exemplificativ al enumerarii circumstantelor atenuante judiciare, sunt incalcate prevederile art. 1 alin. (5) din Constitutie, Curtea a constatat, prin Decizia nr. 650 din 25 octombrie 2018, paragrafele 350 si 351, ca acestea sunt neintemeiate pentru aceleasi motive invocate.
36. Referitor la critica de neconstitutionalitate a prevederilor art. I pct. 15 [cu referire la art. 100] din legea contestata se apreciaza ca este inadmisibila. In acest sens, se arata ca obiectia de neconstitutionalitate nu este motivata, aspect care atrage inadmisibilitatea acesteia, si ca instanta constitutionala s-a pronuntat asupra modificarii textului prin Decizia nr. 650 din 25 octombrie 2018, paragrafele 365-372.
37. Solutia legislativa stabilita de legiuitor pentru lit. d) a art. 100 a fost declarata neconstitutionala prin Decizia nr. 650 din 25 octombrie 2018 si, prin urmare, Parlamentul a hotarat eliminarea modificarii si revenirea la forma in vigoare a textului pentru a raspunde exigentelor constitutionale.
38. In ceea ce priveste justul echilibru intre dreptul fundamental al detinutului si interesul general al societatii, de a preveni atingerile ce pot fi aduse ordinii si sigurantei publice, Curtea Constitutionala, prin Decizia nr. 453 din 4 iulie 2018, a statuat ca o asemenea optiune intra in marja de apreciere a legiuitorului, care este liber sa stabileasca termenele si conditiile in care pot opera masurile de individualizare a executarii pedepselor, inclusiv a liberarii conditionate. Totodata, tinand cont de procedura acordarii liberarii conditionate, stabilita de Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor si a masurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare in cursul procesului penal, cu modificarile si completarile ulterioare, interesul general al societatii, precum si ordinea si siguranta publica nu pot fi afectate, intrucat comisia pentru liberare conditionata, alcatuita din judecatorul de supraveghere a privarii de libertate, care este si presedintele comisiei, directorul penitenciarului, directorul adjunct pentru siguranta detinerii si regim penitenciar, directorul adjunct pentru educatie si asistenta psihosociala si un consilier de probatiune din cadrul serviciului de probatiune competent potrivit legii, in circumscriptia caruia se afla penitenciarul, formuleaza propuneri de liberare conditionata a persoanei condamnate numai tinand seama de conduita acesteia si de eforturile sale pentru reintegrare sociala, in special in cadrul muncii prestate, al activitatilor educative, moral-religioase, culturale, terapeutice, de consiliere psihologica si asistenta sociala, al instruirii scolare si al formarii profesionale, precum si de responsabilitatile incredintate, recompensele acordate si sanctiunile disciplinare aplicate, precum si de antecedentele sale penale.
39. Reducerea fractiilor ce urmeaza a fi executate din pedepsele penale cu inchisoarea, in scopul dispunerii liberarii conditionate, nu afecteaza insa caracterul persuasiv al legii penale, ci reprezinta o masura de politica penala a legiuitorului, adoptata conform atributiei sale constitutionale prevazute la art. 61 alin. (1) din Legea fundamentala si in marja de apreciere prevazuta de acesta.
40. Cu privire la critica de neconstitutionalitate a prevederilor inscrise la art. I pct. 18 [cu referire la art. 154 alin. (1) lit. b) si c)] si la art. I pct. 19 [cu referire la art. 155 alin. (3)] din legea contestata se apreciaza ca este inadmisibila, avand in vedere jurisprudenta Curtii Constitutionale. Se subliniaza ca Comisia de la Venetia este un organ consultativ al Consiliului Europei, care emite avize consultative, neobligatorii. Cu privire la Decizia Comisiei Europene 2006/928/CE se fac referiri la Decizia Curtii Constitutionale nr. 137 din 13 martie 2019, subliniindu-se ca stabilirea modului de organizare, functionare si delimitare a competentelor intre diferitele structuri ale organelor de urmarire penala tin de competenta exclusiva a statului membru si ca, fiind expresia vointei poporului, Constitutia nu isi pierde forta obligatorie, iar aderarea la Uniunea Europeana nu poate afecta suprematia Constitutiei asupra intregii ordini juridice.
41. Se arata ca, in prezent, Codul penal stabileste in mod concret doar patru infractiuni de coruptie: darea de mita, luarea de mita, traficul de influenta si cumpararea de influenta . In acelasi timp, avand in vedere ca pedepsele aplicate pentru o parte dintre infractiuni, prin noul Cod penal, au fost reduse in timp ce termenele de prescriptie au fost majorate, s-a considerat ca este normal ca si aceste termene de prescriptie, cu exceptia infractiunilor pentru care pedeapsa este mai mare de 20 de ani, sa fie reduse, pentru a impulsiona activitatea de descoperire, sanctionare si combatere a infractiunilor si pentru a evita posibilitatea ca anumite fapte penale sa fie cercetate pe baza unui probatoriu precar, greu de verificat ca veridicitate.
42. Se precizeaza ca reducerea termenelor de prescriptie, in cazul infractiunilor contra persoanelor, folosite cu titlu de exemplu, nu poate influenta judecata cauzelor, in conditiile in care presupusul infractor este identificat de indata. Nici cu privire la infractiunile impotriva ordinii si sigurantei publice nu se poate pune problema unei prescrieri, in conditiile in care cercetarea acestor cauze este data in competenta unor organe specializate ale parchetelor.
43. In aplicarea Deciziei Curtii Constitutionale nr. 297 din 26 aprilie 2018 s-a prevazut eliminarea unor abuzuri care s-au facut prin posibilitatea data organelor de urmarire penala de vechea dispozitie. Astfel, s-a eliminat posibilitatea ca organul de urmarire penala sa efectueze un act de procedura intr-o cauza in care face cercetare in rem, respectiv sa faca o disjungere cu privire la o fapta care vizeaza o anume persoana, sa inceapa urmarirea intr-un dosar nou, fara a-i comunica persoanei vizate actul respectiv, avand posibilitatea astfel sa se "joace" cu notiunea de intrerupere a cursului prescriptiei, putand pune sub acuzare o persoana in mod discretionar si la libera sa alegere in timp .
44. Criticile de neconstitutionalitate duc la concluzia ca autorii, in loc sa pastreze un echilibru intre drepturile inculpatului, ale persoanei vatamate, ale partilor civile si ale partilor responsabile civilmente, le incalca, sustinand ca este in interesul acestora ca o procedura de tragere la raspundere sa dureze peste 12 ani, timp in care o persoana suporta un oprobiu ca fiind vinovat, persoana vatamata sa nu stie daca cel vinovat va fi tras sau nu la raspundere, drepturile materiale eventuale sa fie obtinute foarte tarziu si numai intr-o anumita masura . Totodata, se fac referiri la Decizia Curtii Constitutionale nr. 650 din 25 octombrie 2018, paragrafele 426-433.
45. Modificarea termenelor de prescriptie a raspunderii penale nu constituie o problema de constitutionalitate, ea fiind de competenta exclusiva a Parlamentului, in calitatea acestuia de unica autoritate legiuitoare a tarii, reglementata la art. 61 alin. (1) din Constitutie, si in marja de apreciere prevazuta de acesta. Pentru aceste motive, Curtea Constitutionala a conchis ca art. 154 alin. (1) lit. b) si c) din lege nu este contrar art. 1 alin. (3), art. 16 alin. (1) si (2), art. 21 alin. (1) si (2) si art. 124 alin. (2) din Constitutie .
46. Referitor la criticile de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 155 alin. (3) din lege se mentioneaza ca instanta constitutionala a retinut ca reducerea termenului prescriptiei speciale constituie o optiune a legiuitorului, exprimata in acord cu politica penala a statului si in marja de apreciere prevazuta la art. 61 alin. (1) din Constitutie .
47. Cu privire la critica de neconstitutionalitate a art. I pct. 26 [cu referire la art. 269 alin. (4)] din legea contestata se arata ca aceasta este inadmisibila. Prevederile criticate, prin care se reglementeaza o cauza de nepedepsire a infractiunii de favorizare a faptuitorului in ceea ce priveste activitatea de emitere, aprobare sau adoptare a actelor normative, au fost supuse anterior controlului de neconstitutionalitate, iar prin Decizia nr. 650 din 25 octombrie 2018, paragrafele 542-548, Curtea a constatat ca obiectiile formulate sunt neintemeiate.
48. Cu privire la critica de neconstitutionalitate a art. I pct. 31 [cu referire la art. 290 alin. (3)] si pct. 32 [cu referire la art. 292 alin. (2)] din legea contestata se arata ca aceasta este inadmisibila, nefiind motivata.
49. Se mai arata ca propunerea de modificare a art. 290 alin. (3) s-a impus deoarece este necesar ca imunitatea absoluta a "denuntatorului" sa fie cenzurata de lege. Astfel, GRECO, in raportul de conformitate (a treia runda pentru Romania, adoptat la 7 decembrie 2012 si publicat la 11 februarie 2013), a constatat ca: "Un element de constrangere sau victimizare a denuntatorului pare sa lipseasca in majoritatea cazurilor si aspectul ca de obicei fapta este raportata dupa mai multe luni sau ani de la comitere ridica serioase semne de intrebare asupra necesitatii acordarii imunitatii judiciare unei persoane care a contribuit la perpetuarea culturii infractionale. Acelasi lucru se aplica si la problema folosului necuvenit, care este restituit in mod sistematic in practica. Aceasta imprejurare doar creste riscul de folosire gresita a dispozitiilor referitoare la regretul efectiv." In concluzie, GRECO a apreciat ca "autoritatile au analizat implementarea mecanismului regretului efectiv, dar este regretabil ca nu s-au luat masuri ulterioare pentru a revizui nepedepsirea automata, pentru a clarifica conditiile in care poate fi invocata apararea regretului efectiv si pentru a se abroga restituirea folosului necuvenit in asemenea cazuri".
50. Se apreciaza ca prezenta modificare are ca scop exonerarea de raspundere a faptuitorului doar daca denunta fapta sa de coruptie in termen de un an de la comitere, iar daca o denunta dupa acest termen sa nu mai beneficieze de exonerarea de raspundere penala. Chiar si in aceste conditii, Curtea Constitutionala a constatat constitutionalitatea solutiei stabilite de legiuitor pe acelasi temei de drept, in Decizia nr. 650 din 25 octombrie 2018, paragrafele 591-594.
51. Cu privire la critica de neconstitutionalitate a art. I pct. 33 [cu referire la abrogarea art. 298] din legea contestata se apreciaza ca este inadmisibila, pentru considerentele expuse anterior. Astfel, aceeasi solutie legislativa, in exact aceeasi formulare, a mai fost supusa controlului de constitutionalitate, prin raportare la aceleasi critici, iar Curtea Constitutionala, prin Decizia nr. 650 din 25 octombrie 2018, paragrafele 639-643, le-a respins ca fiind neintemeiate.
52. Se sustine ca norma de dezincriminare criticata nu afecteaza valori fundamentale ale societatii, lipsa prevederilor art. 298 din Legea nr. 268/2009 nefiind de natura a incalca drepturi sau libertati fundamentale, iar masura a fost adoptata in acord cu politica penala a statului si in marja de apreciere in materie penala a Parlamentului. Totodata, abrogarea acestei solutii normative este motivata de evitarea unui paralelism legislativ cu celelalte mijloace de raspundere in fata legii, respectiv raspunderea administrativa, disciplinara, civila si delictuala, si de asigurarea tutelei administrative pe care statul o are asupra functionarilor sai.
53. Cu privire la critica de neconstitutionalitate a art. II din legea contestata se arata ca este inadmisibila si, deci, nu poate fi retinuta, avand in vedere jurisprudenta Curtii Constitutionale (a se vedea, de asemenea, Decizia nr. 650 din 25 octombrie 2018). Desi autorii criticii considera ca infractiunea prevazuta la art. 132 din Legea nr. 78/2000 este o infractiune asimilata celor de coruptie, prin modul de incriminare, este o forma speciala a infractiunii de abuz in serviciu . Nu se indica prevederile constitutionale care au fost incalcate. Mai mult, autorii sesizarii confirma eroarea juridica introdusa in Legea nr. 78/2000 prin includerea unei forme a infractiunii de serviciu, si nu de coruptie.
54. Se arata ca, in prezent, Codul penal prevede doar 4 infractiuni de coruptie: darea de mita, luarea de mita, traficul de influenta si cumpararea de influenta . Infractiunea de abuz in serviciu, introdusa in anul 1950, este necunoscuta in dreptul penal apusean, acolo unde raspunderea penala este incriminata doar pentru abuzul de putere . Nici abuzul in serviciu si nici abuzul de putere nu sunt recunoscute ca fiind infractiuni de coruptie, astfel incat introducerea in cuprinsul Legii nr. 78/2000 a art. 132, considerat a reglementa infractiuni asimilate infractiunilor de coruptie, nu poate subzista, ea putand fi, eventual, o forma agravanta a unei infractiuni de drept comun.
55. Motivarea ca s-au eliminat forma agravanta a abuzului in serviciu si forma asimilata infractiunilor de coruptie fara studiu de impact si fara motivare rezonabila este o motivare generala, fara o caracteristica pentru infractiunea analizata. Retinandu-se ca infractiunea prevazuta la art. 132 din Legea nr. 78/2000 este o forma a infractiunii de abuz in serviciu, in practica si in teorie exista dezbateri si solutii diferite cu privire la existenta infractiunii dupa ce Curtea Constitutionala, in Decizia nr. 405 din 15 iunie 2016 si Decizia nr. 518 din 6 iulie 2017, a retinut in considerente ca definirea acesteia nu indeplineste conditiile de constitutionalitate nici cu privire la normele ce sunt incalcate, nici la intensitatea faptelor. Astfel, in raport cu dispozitiile art. 147 din Constitutie, pentru a nu transforma Curtea Constitutionala sau instantele de judecata in legiuitor, se considera ca infractiunea nu mai poate produce efecte, in situatiile in care considerentele deciziei sunt obligatorii alaturi de dispozitiv. Chiar daca Parlamentul nu a modificat textul de lege, instanta de judecata poate sa aplice in solutiile pronuntate prevederile dispozitivului deciziei Curtii Constitutionale. In mod firesc, pana la modificarea de catre Parlament a prevederilor articolelor din Codul penal, se impune abrogarea art. 132 din Legea nr. 78/2000.
56. Mai mult, se mai arata ca obiectia de neconstitutionalitate nu este motivata, aspect care atrage inadmisibilitatea acesteia.
57. Subsecvent, cu privire la criticile referitoare la garantarea ordinii si sigurantei publice prin intermediul obligatiei statului de a stabili un regim sanctionator echitabil si proportional, tinand cont atat de interesul particularilor aflati sub incidenta legii penale, cat si de interesul general al societatii, se precizeaza ca solutia legislativa adoptata de Parlament se afla in marja echitatii invocate de catre autorii sesizarii, aceasta fiind in acord cu politica penala a statului si cu scopurile urmarite prin legislatia penala. Se arata ca Parlamentul este suveran sa o stabileasca si sa adopte masurile legislative necesare in calitatea sa de legiuitor primar.
58. Presedintele Senatului solicita Curtii Constitutionale sa constate netemeinicia obiectiei de neconstitutionalitate si, in consecinta, sa o respinga.
59. Cu privire la criticile de neconstitutionalitate extrinseca aduse legii examinate referitoare la nerespectarea termenului procedural de 5 zile prevazut in art. 69 alin. (2) din Regulamentul Camerei Deputatilor, cu consecinta incalcarii art. 1 alin. (3) si (5) din Constitutie, se arata ca acestea sunt neintemeiate. In practica parlamentara sunt situatii cand un proiect de lege este inscris in ordinea de zi a plenului si supus dezbaterii acestuia chiar in ziua depunerii raportului intocmit de comisia parlamentara sesizata in fond .
60. O alta critica de neconstitutionalitate extrinseca priveste neintocmirea de catre initiatorii propunerii legislative a studiilor de impact in legatura cu modificarile propuse pentru Codul penal, ceea ce ar reprezenta, asa cum se arata in sesizare, o incalcare clara a Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnica legislativa pentru elaborarea actelor normative, care determina, la randul ei, incalcarea art. 1 alin. (3) si alin. (5) din Constitutie . Se arata ca si aceasta critica este lipsita de fundament. Normele de tehnica legislativa nu au relevanta constitutionala prin ele insele, ci numai in situatia in care nerespectarea lor afecteaza constitutionalitatea procesului legislativ. Este adevarat ca, in jurisprudenta sa, Curtea Constitutionala a infirmat constitutionalitatea unor prevederi legale care au fost dezbatute cu incalcarea dispozitiilor Legii nr. 24/2000 care impun Camerelor legislative sa adopte un proiect de lege sau o propunere legislativa cu un continut normativ clar si previzibil pentru orice destinatar al sau. In cazul legii aflate pe rolul Curtii Constitutionale nu sunt insa formulate critici care sa vizeze lipsa de claritate sau de previzibilitate a unor dispozitii legale, ci doar lipsa unor studii de impact.
61. Se subliniaza ca exista o bogata jurisprudenta constitutionala care vizeaza aspecte ale respectarii/nerespectarii normelor de tehnica legislativa, iar Curtea Constitutionala a pronuntat numeroase decizii prin care a subliniat cazurile in care normele de tehnica legislativa capata relevanta constitutionala. In Decizia nr. 22 din 20 ianuarie 2016, Curtea Constitutionala a statuat expres ca respectarea prevederilor Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnica legislativa pentru elaborarea actelor normative se constituie intr-un veritabil criteriu de constitutionalitate prin prisma aplicarii art. 1 alin. (5) din Constitutie . Concret, este vorba despre dispozitii legale lipsite de previzibilitate sau claritate. In cauza de fata nu se invoca insa lipsa de claritate sau de previzibilitate a legii criticate, ci doar lipsa unor studii de impact social, prevazute de art. 30 alin. (1) din Legea nr. 24/2000, care, potrivit art. 33 alin. (1) din aceeasi lege, au ca scop estimarea costurilor si beneficiilor aduse in plan economic si social prin adoptarea unui proiect de lege. Intrucat legea criticata are ca obiect de reglementare, in principal, punerea de acord a unor prevederi ale Codului penal, declarate anterior ca fiind neconstitutionale, cu prevederile Legii fundamentale, precum si cu unele directive ale Uniunii Europene, nu se mai pune problema unor studii de impact.
62. Cu privire la criticile de neconstitutionalitate intrinseca aduse legii examinate se arata ca acestea nu sunt obiectii care vizeaza in mod direct incalcarea unor dispozitii cuprinse in Constitutie, ci optiuni legislative ale semnatarilor sesizarii, aflate in concurenta cu cele adoptate de Parlament. Modificarile si completarile aduse Codului penal prin legea criticata sunt masuri de politica penala adoptate de forul legislativ prin prisma unor decizii ale Curtii Constitutionale si pentru punerea de acord a unor texte din legislatia penala cu directive ale Uniunii Europene. Prin criticile aduse legii aflate pe rolul Curtii Constitutionale, autorii obiectiei de neconstitutionalitate isi exprima dezacordul cu solutiile legislative preconizate de aceasta si propun, indirect, propriile optiuni de politica penala.
63. Prin urmare, se solicita constatarea faptului ca motivele de neconstitutionalitate intrinseca sustinute in sesizarea pe care Curtea Constitutionala urmeaza sa o solutioneze reprezinta, de fapt, suportul unor proceduri prin care cele doua grupuri politice intentioneaza sa franeze procesul legislativ in materie penala promovat de actuala majoritate parlamentara.
64. Guvernul nu a comunicat punctul sau de vedere asupra obiectiei de neconstitutionalitate.
65. Pe rol se afla si solutionarea obiectiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor Legii pentru modificarea si completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, precum si a Legii nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea si sanctionarea faptelor de coruptie, obiectie formulata de Presedintele Romaniei.
66. Obiectia de neconstitutionalitate a fost inregistrata la Curtea Constitutionala cu nr. 3.758 din 10 mai 2019 si constituie obiectul Dosarului nr. 1.306A/2019.
67. In motivarea obiectiei de neconstitutionalitate se sustine ca in procedura reexaminarii legii - deschisa potrivit art. 147 alin. (2) din Constitutie - Parlamentul a adoptat legea criticata cu depasirea limitelor fixate prin Decizia nr. 650 din 25 octombrie 2018. Astfel, cu ocazia punerii de acord a unora dintre dispozitiile legii, declarate neconstitutionale, cu Decizia nr. 650 din 25 octombrie 2018, Parlamentul, pe de o parte, si-a ignorat obligatia constitutionala de a pune de acord textele din legea criticata cu decizii anterioare ale Curtii Constitutionale, aspect ce contravine dispozitiilor art. 147 alin. (2) coroborate cu cele ale art. 147 alin. (1) si alin. (4) din Constitutie, iar, pe de alta parte, in procedura punerii de acord nu a realizat corelarile necesare, adoptand reglementari ce contravin principiului legalitatii, fiind astfel incalcate prevederile art. 147 alin. (2) prin raportare la art. 1 alin. (5) din Constitutie .
68. Cu privire la incalcarea art. 147 alin. (2) din Constitutie prin raportare la art. 147 alin. (1) si alin. (4) din Constitutie se arata ca legea criticata a fost adoptata in vederea punerii de acord a prevederilor Legii nr. 286/2009 privind Codul penal cu o serie de decizii ale Curtii Constitutionale, precum si in vederea transpunerii in legislatia nationala a Directivei 2016/343/UE a Parlamentului European si a Consiliului din 9 martie 2016 privind consolidarea anumitor aspecte ale prezumtiei de nevinovatie si a dreptului de a fi prezent la proces in cadrul procedurilor penale si a Directivei 2014/42/UE a Parlamentului European si a Consiliului din 3 aprilie 2014 privind inghetarea si confiscarea instrumentelor si produselor infractiunilor savarsite in Uniunea Europeana. Se sustine ca, in ceea ce priveste necesitatea punerii de acord a prevederilor Legii nr. 286/2009 privind Codul penal cu o serie de decizii ale Curtii Constitutionale, Parlamentul a avut in vedere urmatoarele decizii ale instantei constitutionale: Decizia nr. 265 din 6 mai 2014, Decizia nr. 68 din 27 februarie 2017, Decizia nr. 405 din 15 iunie 2016, Decizia nr. 368 din 30 mai 2017, Decizia nr. 11 din 15 ianuarie 2015, Decizia nr. 508 din 7 octombrie 2014, Decizia nr. 224 din 4 aprilie 2017 si Decizia nr. 732 din 16 decembrie 2014.
69. Se sustine ca, in procesul de reexaminare a legii, Parlamentul avea obligatia constitutionala de a se limita la reluarea procesului legislativ de reexaminare numai cu privire la dispozitiile constatate ca fiind neconstitutionale de catre Curtea Constitutionala, aspect care nu s-a concretizat in cauza de fata.
70. In acest sens, se arata ca art. I pct. 5 [cu referire la modificarea art. 35 alin. (1)] din legea in forma sa initiala a fost eliminat in totalitate, desi, prin Decizia nr. 650 din 25 octombrie 2018, Curtea Constitutionala a efectuat controlul de constitutionalitate numai asupra dispozitiilor art. I pct. 5 [cu referire la art. 35 alin. (1) fraza a doua] din lege. Curtea a constatat, in raport cu prevederile art. 147 alin. (4) din Constitutie, ca reglementarea, prin art. I pct. 5 [cu referire la art. 35 alin. (1) fraza a doua] din lege, a conditiei unicitatii subiectului pasiv in cazul infractiunilor continuate savarsite contra persoanei contravine Deciziei Curtii Constitutionale nr. 368 din 30 mai 2017. Prin urmare, Parlamentul nu trebuia sa elimine intreg art. I pct. 5 [cu referire la art. 35 alin. (1)] din legea in forma sa initiala.
71. De asemenea se arata ca eliminarea interventiei legislative asupra textului art. 35 alin. (1) din Codul penal echivaleaza cu incalcarea obligatiei Parlamentului de a pune de acord acest text cu Decizia nr. 368 din 30 mai 2017 in conditiile in care punerea de acord a legislatiei penale cu deciziile instantei constitutionale a reprezentat un aspect asumat public, atat pe plan intern, cat si european, si a constituit una dintre ratiunile initiativei legislative.
72. Eliminarea din legea criticata a formulei redactionale initiale a art. 35 alin. (1) fraza intai nu raspunde imperativului corelarii legii reexaminate cu cele doua decizii ale instantei constitutionale si, pe cale de consecinta, nici cu Constitutia . Formula redactionala initiala a art. 35 alin. (1) fraza intai se incadra in coordonatele trasate in Decizia nr. 368 din 30 mai 2017. Decizia nr. 650 din 25 octombrie 2018 viza doar art. 35 alin. (1) fraza a doua. Altfel spus, suprimarea in integralitate a vointei legiuitorului exprimate in varianta initiala a legii - ce urmarea punerea de acord a definitiei infractiunii continuate cu Decizia nr. 368 din 30 mai 2017 - echivaleaza nu numai cu o depasire a limitelor Deciziei nr. 650 din 25 octombrie 2018, dar si cu nerespectarea obligatiei constitutionale a Parlamentului de a opera, cu prilejul reexaminarii legii, acele interventii impuse cu evidenta de necesitatea conformitatii acelor dispozitii/sintagme declarate neconstitutionale cu normele Constitutiei.
73. In concluzie, se considera ca, in acest caz, Parlamentul avea deschisa calea reexaminarii doar in ceea ce priveste dispozitiile cuprinse in fraza a doua a art. 35 alin. (1), acesta neputand efectua modificari in privinta primei fraze a alin. (1) al art. 35, care corespundea celor statuate prin Decizia nr. 368 din 30 mai 2017.
74. Cu privire la art. I pct. 6 [cu referire la modificarea art. 39 alin. (1) lit. b), c) si e)] din legea in forma anterioara controlului de constitutionalitate se arata ca in procedura de punere de acord a legii cu Decizia nr. 650 din 25 octombrie 2018, legiuitorul nu trebuia sa elimine si modificarea adusa art. 39 alin. (1) lit. e), ci sa o pastreze cu trimiterea realizata la lit. c). Eliminand din textul legii aceasta litera, legiuitorul a depasit limitele reexaminarii, incalcand art. 147 alin. (2) din Constitutie, prin revenirea la textul aflat in vigoare, si anume: "e) cand s-au stabilit mai multe pedepse cu inchisoare si mai multe pedepse cu amenda se aplica pedeapsa inchisorii conform lit. b), la care se adauga in intregime pedeapsa amenzii conform lit. c)". Astfel, in cazul prevazut de lit. e), in aplicarea cumulului juridic, se revine la obligatia aplicarii in intregime a pedepsei amenzii conform lit. c), depasindu-se limitele reexaminarii si reglementandu-se o norma neclara: pe de o parte, obligatia de aplicare "in intregime" a pedepsei amenzii, conform lit. c), dar, pe de alta parte, reglementarea unui spor facultativ de o treime din pedeapsa cea mai grea.
75. In aceste conditii, revenirea la norma aflata in vigoare, prin depasirea limitelor reexaminarii, face ca norma sa fie inaplicabila, facandu-se trimitere la aplicarea "in intregime" a unei pedepse, in conditiile in care sporul adaugat pedepsei celei mai grele este unul facultativ.
76. Se sustine ca aceleasi critici sunt aplicabile si in ceea ce priveste modul in care dispozitiile art. I pct. 28 din forma anterioara a legii supuse controlului de constitutionalitate au fost puse de acord cu Decizia nr. 650 din 25 octombrie 2018. In forma adoptata prin legea criticata, dispozitiile art. I pct. 28 [cu referire la art. 1591 - neconstitutional in ceea ce priveste sintagma "pana la pronuntarea unei hotarari definitive"] nu se mai regasesc, in urma reexaminarii Parlamentul eliminand in totalitate reglementarea privind acordul de mediere, desi, potrivit Deciziei nr. 650 din 25 octombrie 2018, ar fi trebuit sa modifice respectivele dispozitii numai in sensul stabilirii ca termen-limita pentru incheierea acordului de mediere momentul citirii actului de sesizare a instantei. Or, eliminarea intregului art. I pct. 28 din legea criticata contravine prevederilor art. 147 alin. (2) coroborate cu cele ale alin. (1) si (4) ale aceluiasi articol .
77. Se arata ca aceleasi critici sunt aplicabile si in ceea ce priveste modul in care dispozitiile art. I pct. 50 [cu referire la art. 297] din forma anterioara a legii supuse controlului de constitutionalitate au fost puse de acord cu Decizia nr. 650 din 25 octombrie 2018. Astfel, in cadrul procedurii de punere de acord a legii cu Decizia Curtii Constitutionale nr. 650 din 25 octombrie 2018, Parlamentul a eliminat cu totul interventia legislativa asupra art. 297 din Codul penal, desi prin Decizia nr. 405 din 15 iunie 2016 instanta constitutionala a statuat ca dispozitiile art. 297 din Codul penal sunt constitutionale in masura in care prin sintagma "indeplineste in mod defectuos" din cuprinsul acestora se intelege "indeplineste prin incalcarea legii". Se fac trimiteri la Decizia nr. 405 din 15 iunie 2016 si la Decizia nr. 650 din 25 octombrie 2018, concluzionandu-se ca eliminarea in integralitate a interventiei legislative asupra art. 297 din Codul penal contravine art. 147 alin. (2) prin raportare la alin. (1) si alin. (4) ale aceluiasi articol din Constitutie .
78. Pe de alta parte, art. II din legea criticata (fost art. III din forma anterioara supusa controlului anterior de constitutionalitate) abroga art. 132 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea si sanctionarea faptelor de coruptie, care avea acelasi continut . Desi prin Decizia nr. 650 din 25 octombrie 2018 Curtea Constitutionala, din perspectiva criticilor de neconstitutionalitate extrinseca, a stabilit ca adoptarea art. III [cu referire la art. 132 din Legea nr. 78/2000] din lege este constitutionala, nefiind incalcate prevederile art. 1 alin. (3) si ale art. 64 alin. (4) din Constitutie, a retinut un raport de complementaritate intre art. 132 din Legea nr. 78/2000 si art. 297 din Codul penal referitor la infractiunea de abuz in serviciu . Astfel, sunt coroborate Decizia nr. 650 din 25 octombrie 2018, paragraful 213, si Decizia nr. 458 din 22 iunie 2017 si se sustine ca, datorita raportului de complementaritate fixat de Curtea Constitutionala intre art. 132 din Legea nr. 78/2000 si art. 297 din Codul penal referitor la infractiunea de abuz in serviciu, a necesitatii asigurarii unei protectii sporite a valorilor sociale, precum si a necesitatii existentei unor parghii legale de natura a descuraja incalcarea unor asemenea valori [ansamblul considerentelor de la paragrafele 621-626 ale Deciziei nr. 650 din 25 octombrie 2018], solutia abrogarii art. 132 din Legea nr. 78/2000 contravine art. 147 alin. (2) prin raportare la alin. (1) si (4) ale aceluiasi articol din Constitutie .
79. In plus, daca din ratiuni de corelare legislativa, in masura in care se aducea vreo modificare art. 297 din Codul penal, aflat in legatura directa cu o norma de incriminare dintr-o alta lege cu dispozitii penale - art. 132 din Legea nr. 78/2000 - s-ar fi putut gasi vreo justificare pentru solutia abrogarii art. 132 din Legea nr. 78/2000, in conditiile eliminarii oricarei interventii asupra art. 297 din Codul penal, solutia abrogarii nu numai ca nu isi mai gaseste vreo justificare, insa lipseste statul de o parghie legala importanta care sa descurajeze incalcarea indatoririlor de serviciu atunci cand functionarul public a obtinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, ceea ce, prin amploarea sa, poate reprezenta chiar o amenintare la adresa statului de drept .
80. Mai mult, avand in vedere ca art. 132 din Legea nr. 78/2000 face parte dintr-o lege cu dispozitii penale speciale menite sa combata fenomenul coruptiei, norma de dezincriminare cuprinsa in art. II din legea criticata afecteaza valori fundamentale ale societatii si a fost adoptata cu incalcarea marjei de apreciere a Parlamentului, conferita de art. 61 alin. (1) din Constitutie . In acest sens, se realizeaza o trimitere la Decizia nr. 584 din 25 septembrie 2018, paragrafele 65 si 67-72.
81. Cu privire la incalcarea art. 147 alin. (2) din Constitutie prin raportare la art. 1 alin. (5) din Constitutie se arata ca reluarea procesului legislativ de reexaminare se limiteaza numai cu privire la dispozitiile constatate ca fiind neconstitutionale de catre Curtea Constitutionala [Decizia nr. 551 din 16 decembrie 2004 si Decizia nr. 75 din 30 ianuarie 2019, paragraful 48]. Parlamentul poate modifica si alte prevederi legale decat cele constatate ca fiind neconstitutionale, numai daca acestea se gasesc intr-o legatura indisolubila cu dispozitiile declarate ca fiind neconstitutionale, pentru a asigura caracterul unitar al reglementarii, si, in masura in care se impune, va recorela celelalte dispozitii ale legii, ca operatiune de tehnica legislativa, fara a putea aduce alte modificari de substanta legii in cauza [Decizia nr. 33 din 23 ianuarie 2018, paragraful 187]. Punerea de acord a legii cu decizia Curtii Constitutionale nu poate face abstractie de rolul si competentele Parlamentului, care poate adopta oricare dintre aceste solutii cu privire la textele declarate neconstitutionale, fara a depasi cele statuate expres prin dispozitivul si considerentele deciziei Curtii Constitutionale. In acelasi timp, cu privire la normele declarate partial neconstitutionale, Parlamentul are "o marja de discretionaritate limitata", iar interventia acestuia asupra textelor respective trebuie sa fie analizata strict din perspectiva considerentelor deciziei Curtii Constitutionale. In sensul celor mentionate, se invoca si Decizia Plenului nr. I din 17 ianuarie 1995. In conformitate cu rolul Curtii Constitutionale si cu valentele controlului de constitutionalitate, asa cum l-a instituit legiuitorul constituant derivat, acest proces implica in mod obligatoriu o conduita loiala din partea Parlamentului si o analiza aplicata si responsabila a tuturor textelor declarate neconstitutionale, prin raportare la considerentele deciziei, in caz contrar o asemenea conduita putand sa echivaleze chiar cu o infrangere a caracterului obligatoriu al deciziilor Curtii Constitutionale.
82. Astfel, ori de cate ori in considerentele deciziei s-a sustinut necesitatea reglementarii unei clarificari sau completari a normei, optiunea eliminarii integrale a textelor declarate doar partial neconstitutionale contravine considerentelor deciziei. Or, din perspectiva considerentelor Deciziei nr. 650 din 25 octombrie 2018 si a continutului legii criticate, reiese faptul ca autoritatea legiuitoare s-a comportat ca si cand nu ar fi fost in procedura punerii de acord a legii cu decizia Curtii Constitutionale, ci in procedura obisnuita/comuna de legiferare.
83. In acest context, se arata ca art. I. pct. 15 [cu referire la art. 100 alin. (1) lit. b)-d)] si pct. 19 [cu referire la art. 155 alin. (2)] din legea criticata contravin dispozitiilor art. 147 alin. (2) si ale art. 1 alin. (5) din Constitutie . Prin Decizia nr. 650 din 25 octombrie 2018, Curtea Constitutionala a constatat neconstitutionalitatea art. I pct. 21 cu referire la art. 100 alin. (1) lit. d). In urma reexaminarii, la art. I pct. 15 din legea criticata se prevede ca art. 100 se modifica. Cu ocazia reexaminarii, contrar art. 59 alin. (1) si (2) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnica legislativa pentru elaborarea actelor normative, Parlamentul a optat pentru inlocuirea dispozitiei declarate neconstitutionala cu forma in vigoare a normei juridice, astfel ca, in realitate, nu a avut loc o modificare legislativa. In plus, reluarea dispozitiilor in vigoare s-a realizat si in ceea ce priveste lit. b) si lit. c) ale alin. (1) al art. 100 din Codul penal.
84. Acelasi procedeu a fost utilizat si cu privire la art. I pct. 19 [cu referire la art. 155 alin. (2)] din legea criticata. Astfel, respectarea normelor de tehnica legislativa impunea ca, in situatia in care textele rezultate in urma punerii de acord cu decizia Curtii sunt identice cu cele in vigoare, Parlamentul sa elimine din continutul normativ al legii respectivele interventii. In consecinta, mentinerea acestor dispozitii redundante contrare si normelor de tehnica legislativa echivaleaza cu incalcarea prevederilor art. 1 alin. (5) si ale art. 147 alin. (2) din Constitutie . In plus, in forma legii rezultata in procedura punerii de acord cu decizia Curtii Constitutionale, dispozitiile art. 155 alin. (1) nu au fost corelate cu cele ale alin. (2) - care faceau referire la persoana, si nu la fapta, contrar Deciziei nr. 650 din 25 octombrie 2018, paragrafele 414-423. In acest sens, se considera ca termenul prescriptiei raspunderii penale se intrerupe prin indeplinirea oricarui act de procedura in cauza, ce trebuie comunicat suspectului sau inculpatului, fara a mai fi necesara referirea la persoana, termenele de prescriptie fiind reglementate la art. 154 din Codul penal, in functie de natura si gravitatea pedepselor prevazute de lege pentru infractiunile in cazul carora se aplica. Potrivit jurisprudentei constante a Curtii Constitutionale, considerentele deciziilor instantei de contencios constitutional au aceeasi forta obligatorie ca si dispozitivul. Or, Parlamentul, in procedura deschisa potrivit art. 147 alin. (2) din Constitutie, a operat modificari in continutul normativ al art. 155 din Codul penal, cu ignorarea considerentelor Deciziei nr. 650 din 25 octombrie 2018, paragrafele 419 si 421.
85. Se arata ca art. I pct. 16 [cu referire la art. 1121 alin. (1)] din legea criticata modifica doar art. 1121 alin. (1) din Codul penal, ceea ce contravine art. 147 alin. (2) si art. 1 alin. (5) din Constitutie . Astfel, in forma supusa initial controlului de constitutionalitate se intervenea asupra acestui text din Codul penal la art. I pct. 22. Prin Decizia nr. 650 din 25 octombrie 2018, Curtea Constitutionala a constatat ca sintagma "probele administrate" din cuprinsul formei preconizate a art. 1121 alin. (2) lit. b) din Codul penal este neconstitutionala, iar dispozitiile formei preconizate a art. 1121 alin. (2) lit. a) din Codul penal sunt constitutionale. In urma reexaminarii, Parlamentul a eliminat insa intregul alineat (2) al art. 1121 din Codul penal, cu depasirea limitelor fixate prin aceasta decizie, ceea ce contravine art. 147 alin. (2) din Constitutie . In plus, renuntarea la interventia asupra dispozitiilor art. 1121 alin. (2) lit. b) din Codul penal corelativ cu eliminarea enumerarii infractiunilor din cuprinsul alin. (1) al art. 1121 din Codul penal conduce la impredictibilitatea si neclaritatea formei in vigoare a lit. b) a alin. (2). Se sustine ca, fiind eliminata enumerarea infractiunilor de la alin. (1), sintagma "activitati infractionale de natura celor prevazute la alin. (1)" din continutul lit. b) a alin. (2) devine implicit golita de continut . In plus, cerinta de la lit. b), reprezentand o conditie cumulativa pentru dispunerea confiscarii extinse, face ca, in realitate, aceasta masura sa nu mai poata fi dispusa, judecatorul neavand posibilitatea aprecierii cu privire la natura activitatilor infractionale. In consecinta, lipsa de claritate a normei de la art. I pct. 16 si impredictibilitatea acesteia incalca art. 1 alin. (5) si art. 147 alin. (2) din Constitutie .
86. In considerarea argumentelor expuse, Presedintele Romaniei solicita admiterea obiectiei de neconstitutionalitate si constatarea neconstitutionalitatii dispozitiilor criticate din Legea pentru modificarea si completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, precum si a Legii nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea si sanctionarea faptelor de coruptie.
87. In conformitate cu dispozitiile art. 16 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale, obiectia de neconstitutionalitate a fost comunicata presedintilor celor doua Camere ale Parlamentului, precum si Guvernului, pentru a-si exprima punctele lor de vedere.
88. Presedintele Camerei Deputatilor apreciaza ca obiectia de neconstitutionalitate este neintemeiata.
89. Se arata ca, potrivit art. 147 alin. (2) din Constitutie, in cazurile de neconstitutionalitate care privesc legile inainte de promulgarea acestora, Parlamentul este obligat sa reexamineze dispozitiile respective pentru punerea lor de acord cu decizia Curtii Constitutionale. Este optiunea Parlamentului modul in care intelege sa se pronunte asupra textelor supuse procedurii de reexaminare. O parte pot fi adoptate printr-un proiect de lege, o parte pot fi lasate pentru a fi adoptate intr-o alta etapa, pentru situatiile in care se impun dezbateri ample sau nu exista un consens deplin. Din analiza textelor invocate, precum si a raportului intocmit in urma dezbaterilor din cadrul Comisiei speciale, rezulta ca parlamentarii si-au indeplinit obligatiile constitutionale in sensul pronuntarii asupra modificarilor ce urmau a fi efectuate dupa pronuntarea deciziei Curtii Constitutionale nr. 650 din 25 octombrie 2018. Se evidentiaza faptul ca, atat in cadrul sedintei Comisiei speciale, cat si a plenului Camerei Deputatilor si a Senatului, au fost organizate dezbateri generale si dezbateri pe articole, in cadrul carora reprezentantii grupurilor parlamentare au avut posibilitatea de a-si expune punctele de vedere cu privire la procedura reexaminarii asupra acestei legi si de a depune eventuale amendamente. Prin nedepunerea amendamentelor de catre o parte din membrii Comisiei la propunerile formulate ca urmare a Deciziei nr. 650 din 25 octombrie 2018, propuneri care vizau analizarea in cadrul Comisiei doar a modificarilor declarate constitutionale si a modificarilor necontestate la Curtea Constitutionala in termenele prevazute de lege, prezenta lege de modificare a Codului penal nu a prevazut eventualele modificari la textele declarate neconstitutionale partial sau in totalitate. Fata de votul din Comisie si din plen, rezulta fara niciun dubiu ca vointa parlamentarilor a fost ca textele declarate neconstitutionale invocate de Presedintele Romaniei in prezenta sesizare de neconstitutionalitate sa fie modificate ulterior, intr-o alta procedura .
90. Cu privire la critica de neconstitutionalitate potrivit careia a fost eliminata in integralitate modificarea alin. (1) al art. 35, desi neconstitutionalitatea viza doar fraza a doua a acestui articol, se arata ca numai parlamentarii au dreptul sa se pronunte, astfel incat pretinsa incalcare a dispozitiilor art. 147 din Constitutie nu subzista, pentru ca in procedura de reexaminare toti membrii comisiei au analizat, au dezbatut si au acceptat o anume solutie. Mai mult, nici in cadrul dezbaterilor din plenul celor doua Camere nu a fost depus sau sustinut vreun amendament de modificare a propunerii Comisiei.
91. In procedura parlamentara a reexaminarii, atat plenul Senatului, cat si cel al Camerei Deputatilor au votat, cu majoritatea ceruta de dispozitiile art. 76 alin. (1) din Constitutie, in sensul eliminarii prevederilor care au fost declarate neconstitutionale. In actiunea Parlamentului de punere de acord a prevederilor declarate neconstitutionale cu decizia forului constitutional, Camerele legiuitoare au posibilitatea si, totodata, competenta materiala de a hotari in privinta masurilor legislative dispuse, care trebuie sa fie adecvate obiectului de reglementare al legii si realizarii obiectivului major al acesteia. In ceea ce priveste apararea prin mijloace de drept penal a ordinii constitutionale, Parlamentul are plenitudine de apreciere, iar Curtea Constitutionala nu are competenta de a impune Parlamentului o anumita conduita legislativa. Acesta din urma este obligat sa indeparteze din fondul legislativ prevederile constatate ca fiind neconstitutionale, iar modalitatea prin care asigura aceasta finalitate este la latitudinea sa. Astfel, poate opta pentru solutia de reformulare a dispozitiei constatate neconstitutionala (adica modificarea normei juridice in sens tehnico-legislativ), de eliminare a acesteia (echivalenta renuntarii la modificarea propusa) sau de abrogare a prevederii legale in vigoare, acolo unde este cazul .
92. In ceea ce priveste sustinerea potrivit careia legiuitorul nu trebuia sa elimine si modificarea adusa art. 39 alin. (1) lit. e) din Codul penal, ci sa o pastreze cu trimiterea realizata la lit. c), se arata ca, expresie a prevederilor art. 147 alin. (4) teza a doua din Legea fundamentala, care consacra caracterul general obligatoriu al deciziilor Curtii, Parlamentul a decis ca punerea de acord cu Decizia Curtii Constitutionale nr. 650 din 25 octombrie 2018 sa se realizeze in sensul excluderii din cuprinsul legii a prevederilor declarate neconstitutionale, eliminand in acest mod prevederile art. 39 alin. (1) lit. b) si lit. e), astfel cum au fost formulate in legea dedusa anterior controlului de constitutionalitate, cu consecinta mentinerii in vigoare a continutului normativ al literelor respective. Pe cale de consecinta, din punct de vedere tehnic-legislativ, fostul art. I pct. 6 din legea dedusa anterior controlului de constitutionalitate a fost reformulat, noul continut fiind redat la art. I pct. 3 din legea examinata. In ceea ce priveste aprecierile si temerile exprimate de autorul sesizarii cu privire la inaplicabilitatea normei, se sustine ca acestea sunt lipsite de temei juridic, iar invocarea acestora este irelevanta in stabilirea concordantei normei juridice contestate cu prevederile constitutionale. Se subliniaza ca neconstitutionalitatea unui text de lege presupune nerespectarea unor principii ori dispozitii din Constitutie, iar eventualul caracter injust al unei dispozitii legislative fata de anumite persoane, precum si modalitatile de punere in practica a acesteia nu pot echivala cu neconstitutionalitatea masurii preconizate. Legiuitorul nu poate fi impiedicat sa modifice ori sa schimbe politica penala a statului, cu conditia ca aceasta sa fie corelata cu conceptia de ansamblu a Codului penal si sa fie in conformitate cu exigentele Constitutiei. La fel ca in situatia modificarii art. 35 din Codul penal, in procedura de reexaminare, la propunerea de eliminare nu s-au facut amendamente, astfel incat, dupa votul din Comisie si din plenul celor doua Camere, in textul in cauza a fost eliminat in forma finala a legii, retinandu-se astfel respectarea dispozitiilor art. 61 alin. (1) si art. 69 din Constitutie .
93. Cu privire la eliminarea propunerii de modificare a prevederilor art. 1591, nou-introdus in Legea nr. 286/2009 prin art. I pct. 28 din legea in forma in care aceasta a fost dedusa anterior controlului de constitutionalitate, se arata ca Parlamentul, in actiunea de punere de acord a prevederilor declarate neconstitutionale cu decizia forului constitutional, are posibilitatea, respectiv competenta materiala de a hotari in privinta masurilor legislative dispuse, care trebuie sa fie adecvate obiectului principal de reglementare a legii, respectiv realizarii obiectivului major al acesteia, cu respectarea atat a libertatii individuale a infractorului, cat si a drepturilor si libertatilor fundamentale ale celorlalte persoane . In ceea ce priveste apararea prin mijloace de drept penal a ordinii constitutionale, Parlamentul are plenitudine de apreciere, iar interpretarea potrivit careia Curtea Constitutionala ar putea impune acestuia o anumita conduita legislativa excedeaza competentelor forului constitutional si, implicit, cadrului normativ constitutional. Parlamentul este obligat, conform art. 147 alin. (2) din Constitutie, sa indeparteze din fondul legislativ prevederile constatate ca fiind neconstitutionala, iar modalitatea prin care asigura aceasta finalitate este la latitudinea sa. In situatia examinata legiuitorul putea opta pentru solutia de reformulare a dispozitiei constatate neconstitutionala, in ceea ce priveste sintagma "pana la pronuntarea unei hotarari definitive", sau aceea de eliminare a sintagmei declarate neconstitutionala, iar in masura in care continutul dispozitiei normative rezultate nu mai corespundea obiectivului reglementarii, masura a echivalat din punct de vedere tehnico-legislativ cu eliminarea textului propus anterior, echivalent renuntarii la acesta. Ca si in celelalte cazuri, analizate anterior, propunerea de eliminare a intregului art. 1591 nu a fost contestata nici in cadrul lucrarilor Comisiei si nici in cadrul dezbaterilor din plenul celor doua Camere.
94. Cu privire la critica de neconstitutionalitate ce priveste lipsa punerii de acord a dispozitiilor art. 297 din Codul penal cu cele stabilite in jurisprudenta Curtii Constitutionale se arata ca, in urma declararii neconstitutionalitatii art. I pct. 50 din forma initiala a legii (cu referire la modificarea art. 297 din Codul penal) prin intermediul Deciziei nr. 650 din 25 octombrie 2018, a fost deschisa de drept procedura complementara de reexaminare a acestei prevederi de catre Parlament pentru punerea de acord a prevederilor neconstitutionale cu decizia Curtii Constitutionale, conform art. 147 alin. (2) din Constitutie . In aplicarea dispozitiilor art. 147 alin. (2) din Constitutie, Parlamentul, conform cailor procedurale specifice, a reexaminat dispozitiile declarate neconstitutionale pentru a fi puse de acord cu decizia Curtii Constitutionale. In cadrul acestui demers, prin exercitarea in calitate de unica autoritate legiuitoare a prerogativelor si competentelor sale exclusive de a identifica si edicta solutii normative, cu respectarea exigentelor constitutionale, in acord cu realitatile prezente ale societatii, Parlamentul avea de ales intre doua situatii: fie de a elimina definitiv din corpul legii dispozitiile declarate neconstitutionale, facand si cuvenita corelare cu celelalte texte ce au o legatura indisolubila cu acestea, fie de a inlocui dispozitiile declarate neconstitutionale cu altele noi.
95. In prima ipoteza, asupra dispozitiilor declarate neconstitutionale si eliminate din corpul legii, evident ca nu mai pot fi formulate obiectii de neconstitutionalitate, deoarece obiectivul controlului de constitutionalitate a fost atins, dat fiind faptul ca reglementarea adoptata afectata de vicii de neconstitutionalitate a fost exclusa si astfel aceasta nu mai are posibilitatea de acces in sistemul normativ curent/dreptul pozitiv si ca atare nu mai poate pune in pericol si afecta arhitectura constitutionala si buna functionare si aplicare a normelor de conduita generala prescrise la nivelul intregii societati. Cu alte cuvinte, nimeni nu mai poate aprecia un caracter de constitutionalitate/neconstitutionalitate dupa eliminarea unei dispozitii viciate din corpul actului normativ, eliminarea fiind o consecinta a aprecierii oportunitatii normative (chestiune aflata in exclusivitate la nivelul Parlamentului, nici macar Curtea neputand obliga la aceasta masura; instanta de contencios constitutional poate sa faca acest lucru doar in cazul in care legea este viciata in ansamblu, obligand astfel Parlamentul sa respinga legea si sa inceteze procesul legislativ, ulterior acesta din urma apreciind daca va relua in cadrul unui nou proces legislativ dezbaterea respectivelor solutii normative de fond) si eventual putand face obiectul unei cereri de reexaminare a legii (aceasta prin natura sa vizand expres solicitarea Parlamentului de a realiza o reexaminare a aprecierii oportunitatii avute in vedere in faza de legiferare ce a produs respectivul act normativ) si in niciun caz obiectul unei analize a constitutionalitatii.
96. In cea de-a doua ipoteza, in cazul inlocuirii dispozitiilor declarate neconstitutionale cu altele, legea capata un continut nou, astfel incat, in baza art. 146 lit. a) din Constitutie, subiectele de sezina pot formula obiectii de neconstitutionalitate. Aceasta a doua ipoteza deschide practic calea unei noi sesizari de neconstitutionalitate asupra careia Curtea trebuie sa se pronunte.
97. Cu privire la eliminarea in integralitate a modificarilor intervenite la art. 297 din Codul penal se arata ca instanta constitutionala s-a pronuntat prin doua decizii, Decizia nr. 405 din 15 iunie 2016 si Decizia nr. 518 din 6 iulie 2017, considerand ca, in raport cu sesizarile formulate, se impune admiterea contestatiilor cu privire la neconstitutionalitatea termenului de "acte" in loc de "lege". Se sustine ca, in cuprinsul considerentelor, care fac parte integranta din decizie si sunt obligatorii, s-a mentionat in mod expres ca intregul art. 297 din Codul penal este deficitar sub aspect constitutional nefacandu-se o delimitare in privinta altor raspunderi, a lipsei unei intensitati, astfel incat, in mod normal, intreg textul urma sa fie supus modificarii. De la data publicarii in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, a deciziei si pana in prezent nu s-a reusit punerea de acord si gasirea unei solutii de consens privind continutul acestui articol .
98. In ceea ce priveste "provenienta" infractiunii, aceasta a fost introdusa in anul 1950, este necunoscuta in dreptul penal apusean, acolo unde raspunderea penala este incriminata doar pentru abuzul de putere . Anterior pronuntarii Deciziei nr. 650 din 25 octombrie 2018, in cadrul dezbaterilor in Comisie au existat mai multe propuneri care urmau sa puna in aplicare considerentele Deciziei nr. 405 din 15 iunie 2016. Se arata ca, prin Decizia nr. 650 din 25 octombrie 2018, s-a retinut ca textul art. 297 ar fi partial neconstitutional si, in aceste conditii, in procedura reexaminarii, avand in vedere pozitiile contradictorii, in cadrul Comisei s-a facut propunerea de eliminare a modificarilor art. 297 din Codul penal, propunere adoptata in unanimitate de membrii Comisiei. Si in cadrul dezbaterilor din plenul celor doua Camere s-a considerat ca solutia eliminarii este cea mai oportuna in acest moment, raportat la divergentele de opinii si lipsa consensului cu privire la definirea infractiunii in cauza, daca aceasta mai poate fi mentinuta ca infractiune de serviciu sau daca urmeaza a fi transformata in infractiune de abuz de putere .
99. In ceea ce priveste critica de neconstitutionalitate referitoare la dezincriminarea unor fapte de coruptie cu referire la art. 132 din Legea nr. 78/2000 se arata ca autorul sesizarii aduce critici de neconstitutionalitate unei solutii normative care nu a fost supusa procedurii speciale de reexaminare ca urmare a declararii neconstitutionalitatii deoarece, in primul rand, aceste prevederi au fost declarate constitutionale, in raport cu criticile formulate, de catre Curtea Constitutionala in cadrul Deciziei nr. 650 din 25 octombrie 2018 la paragraful 213 si la punctul 2 al dispozitivului acestei decizii; iar, in al doilea rand, deoarece Parlamentul nu a operat nicio modificare in cadrul procedurii de reexaminare si punere de acord cu decizia Curtii Constitutionale asupra textului normativ avut in vedere in cadrul acestui punct al sesizarii. Se precizeaza ca solutia normativa nu a suferit interventii, insa, ca urmare a renumerotarii determinate de eliminarea unor solutii legislative neconstitutionale din corpul formei initiale a legii, aceasta a devenit art. II (art. III astfel cum a fost analizata in decizia anterior precizata). In aceste conditii, devin incidente considerentele privitoare la una dintre conditiile de admisibilitate referitoare la sfera de competenta a Curtii Constitutionale expuse de catre aceasta din urma prin Decizia nr. 975 din 7 iulie 2010 si Decizia nr. 334 din 10 mai 2018, si anume ca, in ipoteza in care critica autorilor obiectiei de neconstitutionalitate vizeaza un text de lege care nu a facut obiectul reexaminarii in sensul art. 147 alin. (2) din Constitutie, obiectia de neconstitutionalitate nu indeplineste o conditie de admisibilitate, si anume aceea de a se limita la modificarile ce au fost aduse legii in procesul de reexaminare, drept care trebuie respinsa ca inadmisibila.
100. Curtea a reliefat si reiterat faptul ca decizia prin care obiectia de neconstitutionalitate este partial admisa are ca efect deschiderea de drept a procedurii complementare de reexaminare a legii de catre Parlament pentru punerea de acord a prevederilor neconstitutionale cu decizia Curtii Constitutionale, conform art. 147 alin. (2) din Constitutie . In cadrul acestei proceduri, Parlamentul poate modifica si alte prevederi legale numai daca acestea se gasesc intr-o legatura indisolubila cu dispozitiile declarate ca fiind neconstitutionale, pentru a asigura caracterul unitar al reglementarii, si, in masura in care se impune, va recorela celelalte dispozitii ale legii ca operatiune de tehnica legislativa, astfel ca Parlamentul nu are competenta constitutionala de a modifica prevederile legale constatate ca fiind constitutionale, ci poate numai sa puna de acord prevederile neconstitutionale cu decizia Curtii Constitutionale. In masura in care titularii dreptului de sesizare a Curtii Constitutionale prevazuti la art. 146 lit. a) teza intai din Constitutie formuleaza o obiectie de neconstitutionalitate fara a contesta diferenta specifica dintre varianta redactionala a legii reexaminate si cea initiala a legii, Curtea urmeaza sa constate inadmisibilitatea acesteia, sens in care se face trimitere la Decizia nr. 334 din 10 mai 2018. In cazul de fata se aduc chiar noi critici pentru o presupusa neconstitutionalitate, critici care vizeaza continutul normei, deci, cu alte cuvinte, motive intrinseci, desi controlul initial de constitutionalitate (soldat cu respingerea cererii cu privire la aceasta solutie normativa) s-a realizat ca urmare a ridicarii unor presupuse motive extrinseci de neconstitutionalitate care au fost respinse de Curte .
101. Se sustine ca, desi se considera ca infractiunea prevazuta la art. 132 din Legea 78/2000 este o infractiune asimilata celor de coruptie, prin modul de incriminare este o forma speciala a infractiunii de drept comun a abuzului in serviciu . Codul penal prevede doar 4 infractiuni de coruptie: darea de mita, luarea de mita, traficul de influenta si cumpararea de influenta . Nici abuzul in serviciu si nici abuzul de putere nu sunt recunoscute ca fiind infractiuni de coruptie, astfel incat introducerea art. 132 in cuprinsul Legii nr. 78/2000, considerata, astfel, infractiune asimilata infractiunilor de coruptie, nu poate subzista, ea putand fi, eventual, o forma agravanta a unei infractiuni de drept comun. Motivarea ca s-au eliminat forma agravanta a abuzului in serviciu si forma asimilata infractiunilor de coruptie fara o motivare rezonabila este o motivare generala, fara o caracteristica pentru infractiunea analizata.
102. Retinandu-se ca infractiunea prevazuta la art. 132 din Legea nr. 78/2000 este o forma a infractiunii de abuz in serviciu, in practica si in teorie exista dezbateri si solutii diferite cu privire la existenta infractiunii dupa ce Curtea Constitutionala, in doua decizii, Decizia nr. 405 din 15 iunie 2016 si Decizia nr. 518 din 6 iulie 2017, a retinut in considerente ca definirea acesteia nu indeplineste conditiile de constitutionalitate nici cu privire la normele ce sunt incalcate, nici la intensitatea faptelor. Astfel, in raport cu dispozitiile art. 147 din Constitutie, pentru a nu transforma Curtea Constitutionala sau instantele de judecata in legiuitor, se considera ca infractiunea nu mai poate produce efecte, in situatiile in care considerentele deciziei sunt obligatorii alaturi de dispozitiv. O alta teorie considera ca, chiar daca Parlamentul nu a modificat textul de lege, instanta de judecata poate sa aplice in solutiile pronuntate prevederile dispozitivului deciziei Curtii Constitutionale.

103. Critica privind lipsirea statului de o parghie legala importanta care sa descurajeze incalcarea indatoririlor de serviciu atunci cand functionarul public a obtinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, ceea ce, prin amploarea sa, poate reprezenta chiar o amenintare la adresa statului de drept, este nemotivata.
104. Se arata ca infractiunea de abuz in serviciu este o infractiune de serviciu, supusa mai multor prevederi cu privire la persoana care savarseste fapta sau faptele care sunt considerate ca fiind penale. In aceste conditii, raspunderea poate fi disciplinara, materiala, contraventionala, civila sau, de regula, de dreptul muncii. A merge pe ideea ca trebuie retinuta o infractiune de serviciu neregasita in codurile penale europene, cu posibilitatea ca aceasta sa reprezinte o amenintare la adresa statului de drept, fara a se indica in ce conditii aceasta se poate produce, reprezinta o simpla afirmatie nesustinuta. Nici motivarea ca fenomenul de coruptie reprezinta una dintre amenintarile la adresa statului de drept nu poate fi primita, in conditiile in care, asa cum s-a aratat, infractiunea de abuz in serviciu nu este infractiune de coruptie, iar prevederile introduse in art. 132 din Legea nr. 78/2000 nu puteau fi alaturate infractiunilor de coruptie, ci doar ca o forma agravanta in anumite conditii a infractiunii prevazute de art. 297 din Codul penal. Prin urmare, se considera ca obiectia de neconstitutionalitate, sub acest aspect, este nemotivata si urmeaza a fi respinsa ca inadmisibila, in temeiul art. 10 alin. (2) din Legea nr. 47/1992.
105. De altfel, cu privire la fondul problemei, solutia de abrogare a art. 132 din Legea nr. 78/2000 se incadreaza in competenta exclusiva a Parlamentului, ca unica autoritate legiuitoare, de a identifica si edicta solutii normative, cu respectarea exigentelor constitutionale, in acord cu realitatile prezente ale societatii. Abrogarea in acest caz reprezinta un instrument de recalibrare si adaptare a politicii penale a statului la starea actuala a societatii, avand in vedere necesitatea realizarii unui just echilibru intre oferirea de garantii echitabile particularilor aflati sub incidenta legii penale si periculozitatea fenomenului infractional. Nicio autoritate nu poate impune Parlamentului sa adopte o anumita solutie/conduita normativa in realizarea competentelor si obiectivelor sale constitutionale, acesta fiind suveran sa aprecieze si sa determine solutii care se afla in marja sa constitutionala de apreciere. Acest demers de punere de acord a reglementarii art. 297 din Codul penal cu exigentele constitutionale prescrise atrage inoportunitatea mentinerii formei speciale agravate a variantei-tip a infractiunii de abuz in serviciu, fata de care se afla in totala dependenta, astfel cum s-a aratat in Decizia Curtii Constitutionale nr. 458 din 22 iunie 2017, dat fiind ca ea insasi se apropie de forma ideala ceruta de jurisprudenta constitutionala si de posibila viitoare reglementare, pusa de acord cu exigentele constitutionale, aflata/ce se va afla in proces legislativ impreuna cu aceasta initiativa legislativa de abrogare dedusa acum controlului Curtii. Daca s-ar mentine atat varianta asimilata agravata, cat si varianta actuala aflata in vigoare si retinuta doar in lumina considerentelor Deciziei nr. 405 din 15 iunie 2016 pana la identificarea si prescrierea de catre Parlament a unui nou text normativ care sa respecte exigentele constitutionale (respectiv posibila viitoare varianta a art. 297 din Codul penal referitoare la abuzul in serviciu care va cuprinde determinari ale pragului minim de intensitate a periculozitatii sociale/vatamarii si/sau valorii pagubei), ar rezulta un paralelism normativ si o suprareglementare a aceleiasi situatii juridice (caz specific al unei inflatii normative), fapt ce contravine atat exigentelor de tehnica legislativa, cat si principiilor claritatii si predictibilitatii legii si statului de drept, individului/persoanei in cauza fiindu-i pusa in dificultate adaptarea propriei conduite la prescriptia normativa.
106. Totodata, mentinerea in paralel a unor solutii legislative similare ce privesc acelasi obiect juridic (determinat din perspectiva jurisprudentei Curtii anterior amintite) ar atrage posibilitatea autoritatilor/organelor competente ale statului de a aplica intr-o maniera subiectiva legea penala, posibilitate aparuta prin intermediul oferirii capacitatii de alegere a normei legale ce se va aplica la un caz concret, situatie ce ar contraveni prevederilor constitutionale ale art. 1 alin. (5) din Constitutie .
107. Astfel, solutia de abrogare a art. 132 din Legea nr. 78/2000 este constitutionala fata de criticile de neconstitutionalitate aduse de autorul sesizarii si, in acelasi timp, este imperios necesara in vederea concretizarii politicii penale a statului in contextul actual determinat de viciile reglementarii infractiunii de abuz in serviciu .
108. Cu privire la criticile de neconstitutionalitate aduse art. I pct. 15 [cu referire la art. 100 alin. (1) lit. d)] din lege, care ar contraveni dispozitiilor art. 147 alin. (2) si ale art. 1 alin. (5) din Constitutie, se arata ca Parlamentul, cu ocazia reexaminarii, a eliminat posibilitatea conditionarii instantei de judecata de a dispune liberarea conditionata de inexistenta probelor din care aceasta sa aprecieze ca persoana condamnata nu s-ar fi indreptat si nu s-ar putea reintegra in societate . Totodata, prin textul reexaminat s-a eliminat si interpretarea echivoca a notiunii de "probe", eliminandu-se, pe cale de consecinta, si contrarietatea cu prevederile art. 1 alin. (5) din Constitutie, referitor la calitatea legii. De asemenea, ca urmare a reexaminarii prevederilor art. 100 alin. (1) lit. d) din Codul penal, s-a eliminat si contradictia cu norma prevazuta la alin. (5) al aceluiasi articol, care il obliga pe judecator sa prezinte motivele de fapt care au determinat acordarea liberarii conditionate. In alta ordine de idei, se arata ca sustinerile autorului sesizarii se refera, in concret, la pretinsa neutilizare a normelor de tehnica legislativa in ceea ce priveste redactarea exprimarii intentiei de modificare a unui articol, fapt ce ar conduce la incalcarea art. 1 alin. (5) din Constitutie, afectand claritatea si precizia normei juridice. Cu privire la calitatea actelor normative se fac trimiteri la jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului si a Curtii Constitutionale, precum si la Legea nr. 24/2000. Totusi, se concluzioneaza ca astfel de critici nu vizeaza aspecte intrinseci, proprii normei juridice, ci se refera la diferite aspecte exterioare acesteia. Pretinsele vicii de constitutionalitate invocate, referitoare, de pilda, la o formulare improprie pentru evidentierea modificarii unui articol, nu pot avea, in sine, o reala substanta constitutionala, deoarece nu pot afecta, direct sau indirect, vreun drept, vreo libertate sau vreun principiu fundamental, asa cum este reflectata valoarea constitutionala a principiului legalitatii in considerentele de principiu constatate in jurisprudenta mai sus indicata. Prin urmare, aceste critici nu pot fi retinute si se propune Curtii Constitutionale respingerea acestora ca neintemeiate.
109. Se sustine ca, in cadrul lucrarilor din Comisia speciala, dupa pronuntarea Deciziei nr. 650 din 25 octombrie 2018, membrii Comisiei au votat in unanimitate eliminarea unor modificari considerate ca neconforme Constitutiei, ajungandu-se in aceste conditii la forma in vigoare a normei juridice. Votul in Comisie a fost unanim, iar in cadrul plenului celor doua Camere votul a fost majoritar, fara a exista amendamente privind modificarea partiala sau totala a textelor respective.
110. Cu privire la faptul ca noile prevederi ale art. 100 alin. (1) lit. b)-d), ale art. 155 alin. (2) si art. 1121 din Codul penal, asa cum au fost modificate in procedura reexaminarii, incalca art. 1 alin. (5) si art. 147 alin. (2) din Constitutie, se arata ca, in procedura de reexaminare, membrii Comisiei au analizat propunerile de eliminare a textelor considerate partial sau total ca necorespunzatoare Constitutiei, deci, practic, si-au indeplinit mandatul pentru care au fost alesi, iar obligativitatea de a modifica o dispozitie pe care au adoptat-o nu poate subzista in procedura parlamentara. Posibilitatea existentei neconstitutionalitatii poate fi solutionata, dupa promulgarea legii, de catre instanta constitutionala care poate sa retina neconstitutionalitatea totala sau partiala, iar prin nemodificarea textului in termenul prevazut de Constitutie sa se constate inexistenta acestuia.
111. Se invedereaza ca diferenta dintre prevederile art. 147 alin. (2) si (4) din Constitutie consta in faptul ca in situatia prevazuta de art. 147 alin. (2), indiferent de solutia data de Curtea Constitutionala, nerespectarea obligatiei de reexaminare pentru punerea in acord cu deciziile Curtii Constitutionale nu este supusa unei sanctiuni pentru ca primeaza prevederile art. 61 alin. (1) si ale art. 69 din Constitutie . Dupa promulgare, in conformitate cu alin. (4) al art. 147 din Constitutie, decizia Curtii, fiind obligatorie, produce efectele prevazute la art. 147 alin. (1). In aceste conditii, se apreciaza ca niciunul dintre motivele invocate ca reprezentand incalcari ale prevederilor Constitutiei nu subzista, astfel incat acestea trebuie respinse ca inadmisibile.
112. Presedintele Senatului apreciaza ca obiectia de neconstitutionalitate este neintemeiata.
113. Se arata ca principala obiectie adusa legii criticate este depasirea limitelor competentei Parlamentului in procedura de reexaminare a legii respective, stabilite de Curtea Constitutionala in Decizia nr. 650 din 25 octombrie 2018, prin care instanta de contencios constitutional a constatat neconstitutionalitatea unora dintre prevederile acesteia. Se apreciaza ca obiectia Presedintelui Romaniei priveste, de fapt, modul in care Parlamentul a inteles sa puna de acord dispozitiile legii criticate constatate a fi neconstitutionale cu prevederile Constitutiei, de unde rezulta ca, in realitate, sesizarea de neconstitutionalitate se intemeiaza pe o alta optiune legislativa decat cea la care au recurs cele doua Camere legiuitoare.
114. Cu privire la motivele de neconstitutionalitate aduse legii criticate se arata ca parlamentarii initiatori ai legii criticate au avut in vedere modificarea si completarea unor prevederi cuprinse in Codul penal, carora anterior li s-a infirmat constitutionalitatea prin mai multe decizii pronuntate de Curtea Constitutionala, precum si cerinta transpunerii in legislatia penala nationala a unor directive europene in materie. Legea astfel adoptata de Parlament la 4 iulie 2018 a fost supusa controlului de constitutionalitate inainte de promulgare, iar Curtea Constitutionala a pronuntat Decizia nr. 650 din 25 octombrie 2018, prin care a constatat vicii de neconstitutionalitate. In conformitate cu aceasta decizie a instantei constitutionalitate, Parlamentul a dezbatut legea criticata in procedura de reexaminare, pentru a pune de acord dispozitiile declarate ca fiind neconstitutionale cu prevederile constitutionale incalcate. In sesizarea care face obiectul prezentului dosar, Presedintele Romaniei isi exprima, de fapt, dezacordul fata de modul de interventie legislativa la care a recurs Parlamentul in procedura de reexaminare. Concret, se imputa Parlamentului ca solutiile legislative promovate pentru a pune de acord legea criticata cu Decizia Curtii Constitutionale nr. 650 din 25 octombrie 2018 contravin altor decizii ale acestei autoritati jurisdictionale.
115. Analizate in substanta lor, obiectiile de neconstitutionalitate aduse legii criticate de catre Presedintele Romaniei au caracter de oportunitate legislativa, astfel incat invocarea de catre acesta a incalcarii unor prevederi ale Constitutiei si a unor decizii ale Curtii Constitutionale nu este altceva decat o nesocotire grava a principiului constitutional al cooperarii institutionale loiale intre autoritatile publice . Nicio dispozitie constitutionala nu ofera Presedintelui Romaniei atributia de a avea si impune Parlamentului propria optiune legislativa asupra modului in care forul legislativ ar urma sa desfasoare o anumita activitate cu continut normativ.
116. Obiectiile Presedintelui Romaniei au in vedere, de fapt, texte normative din "forma anterioara a legii supuse controlului de constitutionalitate", si nu solutiile legislative promovate de Parlament, care fac obiectul prezentului dosar. Se mai indica faptul ca unele obiectii aduse legii criticate sunt obiectii doctrinare, care se circumscriu in competenta suverana a Parlamentului de a stabili masuri de politica penala a statului.
117. In conditiile in care nici Constitutia si nici jurisprudenta Curtii Constitutionale nu impun Parlamentului un anumit model legislativ de realizare a procedurii de reexaminare in temeiul art. 147 alin. (2) din Constitutie, forul legislativ fiind suveran in ceea ce priveste alegerea solutiilor normative de punere de acord a prevederilor legale neconstitutionale cu dispozitiile Constitutiei, lectura obiectiei de neconstitutionalitate formulata de Presedintele Romaniei dovedeste ca acesta doreste ca procedura de reexaminare a legii criticate sa se desfasoare potrivit propriei conceptii de legiferare. Ramane ca instanta constitutionala sa analizeze daca Presedintele Romaniei are dreptul sa impuna un astfel de model, demers din care ar rezulta ca isi aroga cu de la sine putere un rol activ in procesul de legiferare, in pofida principiului separatiei si echilibrului intre puterile statului si al cooperarii loiale a autoritatilor publice in spiritul Constitutiei.
118. In concluzie, se apreciaza ca obiectiile de neconstitutionalitate aduse legii criticate nu vizeaza in mod direct incalcarea unor dispozitii cuprinse in Constitutie, ci optiuni legislative ale semnatarului sesizarii, aflate in concurenta cu cele adoptate de Parlament. Modificarile si completarile aduse Codului penal prin legea criticata sunt masuri de politica penala adoptate de forul legislativ prin prisma unor decizii ale Curtii Constitutionale si pentru punerea de acord a unor texte din legislatia penala cu directive ale Uniunii Europene. Desi competenta legislativa a Parlamentului, inclusiv in ceea ce priveste procedura speciala de reexaminare a legii, este legata de constatarile si considerentele avute in vedere de Curtea Constitutionala, forul reprezentativ detine o putere de decizie suverana, potrivit art. 61 alin. (1) din Legea fundamentala care prevede ca Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a tarii.
119. Se solicita Curtii Constitutionale constatarea faptului ca motivele de neconstitutionalitate intrinseca sustinute reprezinta, de fapt, suportul unor masuri prin care Presedintele Romaniei urmareste sa franeze procesul legislativ in materie penala promovat de Parlament
120. Guvernul nu a comunicat punctul sau de vedere asupra obiectiei de neconstitutionalitate.
121. De asemenea, la dosarul cauzei, Asociatia Forumul Judecatorilor din Romania, cu sediul in Bucuresti, a depus, in calitate de amicus curiae, un memoriu cu privire la obiectia de neconstitutionalitate formulata.
122. Curtea, la termenul de judecata din 22 mai 2019 a Dosarului nr. 1.134A/2019, a amanat dezbaterile pentru datele de 28 mai 2019 si, ulterior, succesiv pentru 4 iunie 2019, 26 iunie 2019 si 4 iulie 2019. De asemenea, Curtea, la termenul de judecata din 28 mai 2019 a Dosarului nr. 1.306A/2019, a amanat succesiv dezbaterile pentru datele de 4 iunie 2019, 26 iunie 2019 si 4 iulie 2019. La termenul de judecata din 4 iulie 2019, avand in vedere obiectul sesizarilor de neconstitutionalitate, in temeiul art. 139 din Codul de procedura civila coroborat cu art. 14 din Legea nr. 47/1992, a dispus, prin incheiere, conexarea Dosarului nr. 1.306A/2019 la Dosarul nr. 1.134A/2019, care este primul inregistrat. Prin aceeasi incheiere, Curtea, avand in vedere complexitatea cauzei, in temeiul art. 395 alin. (1) din Codul de procedura civila coroborat cu art. 14 din Legea nr. 47/1992, a dispus continuarea deliberarilor asupra cauzei pentru data de 10 iulie 2019 si, ulterior, pentru 11 iulie 2019 si 29 iulie 2019, data la care a pronuntat prezenta decizie .

C U R T E A,
examinand obiectia de neconstitutionalitate, punctele de vedere ale presedintelui Camerei Deputatilor si ale presedintelui Senatului, rapoartele intocmite de judecatorul-raportor, dispozitiile legii criticate, raportate la prevederile Constitutiei, precum si Legea nr. 47/1992, retine urmatoarele:
123. Curtea Constitutionala a fost legal sesizata si este competenta, potrivit dispozitiilor art. 146 lit. a) din Constitutie, precum si ale art. 1, 10, 15 si 18 din Legea nr. 47/1992, republicata, sa solutioneze obiectia de neconstitutionalitate.
124. Obiectul controlului de constitutionalitate il constituie art. I pct. 2 [cu referire la art. 16 alin. (3) lit. a)], pct. 3 [cu referire la art. 39 alin. (1) lit. c)], pct. 4 [cu referire la art. 39 alin. (2)], pct. 9 [cu referire la art. 75 alin. (1) lit. d)], pct. 11 [cu referire la art. 75 alin. (3)], pct. 15 [cu referire la art. 100], pct. 18 [cu referire la art. 154 alin. (1) lit. b) si c)], pct. 19 [cu referire la art. 155 alin. (1)-(3)], pct. 26 [cu referire la art. 269 alin. (4)], pct. 31 [cu referire la art. 290 alin. (3)], pct. 32 [cu referire la art. 292 alin. (2)], pct. 33 [cu referire la abrogarea art. 298] si art. II [cu referire la abrogarea art. 132 din Legea nr. 78/2000] din Legea pentru modificarea si completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, precum si a Legii nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea si sanctionarea faptelor de coruptie, care au urmatorul cuprins:
- Art. I pct. 2 [cu referire la art. 16 alin. (3) lit. a)]:
" (3) Fapta este savarsita cu intentie cand faptuitorul:
a) prevede rezultatul faptei sale, urmarind producerea lui prin savarsirea acelei fapte . Ori de cate ori legea penala prevede ca pentru a putea fi infractiune se impune savarsirea faptei intr-un anume scop, infractiunea trebuie sa fie savarsita cu intentie directa, care sa rezulte in mod neindoielnic, din circumstantele concrete ale cauzei;";
- Art. I pct. 3 [cu referire la art. 39 alin. (1) lit. c)]:
" (1) In caz de concurs de infractiuni, se stabileste pedeapsa pentru fiecare infractiune in parte si se aplica pedeapsa, dupa cum urmeaza:
" c) cand s-au stabilit numai pedepse cu amenda, se aplica pedeapsa cea mai grea, la care se poate adauga un spor pana la o treime din acel maxim;";
- Art. I pct. 4 [cu referire la art. 39 alin. (2)]:
" (2) Prin aplicarea dispozitiilor prevazute la alin. (1) nu se poate depasi totalul pedepselor stabilite de instanta pentru infractiunile concurente.";
- Art. I pct. 9 [cu referire la art. 75 alin. (1) lit. d)]:
" Urmatoarele imprejurari constituie circumstante atenuante legale:
[...]
d) acoperirea integrala a prejudiciului material cauzat prin infractiune, in cursul urmaririi penale sau al judecatii, pana la ramanerea definitiva a hotararii judecatoresti, daca faptuitorul nu a mai beneficiat de aceasta circumstanta intr-un interval de 5 ani anterior comiterii faptei . Circumstanta atenuanta nu se aplica in cazul savarsirii urmatoarelor infractiuni, daca au produs un prejudiciu material: talharie, piraterie, furt calificat, fraude comise prin sisteme informatice si mijloace de plata electronice.";
- Art. I pct. 11 [cu referire la art. 75 alin. (3)]:
"(3) Imprejurarile enumerate la alin. (2) au caracter exemplificativ.";
- Art. I pct. 15 [cu referire la art. 100]:
"(1) Liberarea conditionata in cazul inchisorii poate fi dispusa, daca:
a) cel condamnat a executat cel putin jumatate din durata pedepsei, in cazul inchisorii care nu depaseste 10 ani, sau cel putin doua treimi din durata pedepsei, dar nu mai mult de 15 ani, in cazul inchisorii mai mari de 10 ani;
b) cel condamnat se afla in executarea pedepsei in regim semideschis sau deschis;
c) cel condamnat a indeplinit integral obligatiile civile stabilite prin hotararea de condamnare, afara de cazul cand dovedeste ca nu a avut nicio posibilitate sa le indeplineasca;
d) instanta are convingerea ca persoana condamnata s-a indreptat si se poate reintegra in societate .
(2) In cazul condamnatului care a implinit varsta de 60 de ani, se poate dispune liberarea conditionata, dupa executarea efectiva a cel putin o treime din durata pedepsei, in cazul inchisorii ce nu depaseste 10 ani, sau a cel putin jumatate din durata pedepsei, in cazul inchisorii mai mari de 10 ani, daca sunt indeplinite conditiile prevazute in alin. (1) lit. b)-d).
(3) In calculul fractiunilor de pedeapsa prevazute in alin. (1) se tine seama de partea din durata pedepsei ce poate fi considerata, potrivit legii, ca executata pe baza muncii prestate. In acest caz, liberarea conditionata nu poate fi dispusa inainte de executarea efectiva a cel putin o treime din durata pedepsei inchisorii, cand aceasta nu depaseste 10 ani, si a cel putin jumatate, cand pedeapsa este mai mare de 10 ani.
(4) In calculul fractiunilor de pedeapsa prevazute la alin. (2) se tine seama de partea din durata pedepsei ce poate fi considerata, potrivit legii, ca executata pe baza muncii prestate. In acest caz, liberarea conditionata nu poate fi dispusa inainte de executarea efectiva a cel putin o patrime din durata pedepsei inchisorii, cand aceasta nu depaseste 10 ani, si a cel putin o treime, cand pedeapsa este mai mare de 10 ani.
(5) Este obligatorie prezentarea motivelor de fapt ce au determinat acordarea liberarii conditionate sau care au condus la respingerea acesteia si, in cazul admiterii, atentionarea condamnatului asupra conduitei sale viitoare si a consecintelor la care se expune, daca va mai comite infractiuni sau nu va respecta masurile de supraveghere ori nu va executa obligatiile ce ii revin pe durata termenului de supraveghere .
(6) Intervalul cuprins intre data liberarii conditionate si data implinirii duratei pedepsei constituie termen de supraveghere pentru condamnat.";
- Art. I pct. 18 [cu referire la art. 154 alin. (1) lit. b) si c)]:
"(1) Termenele de prescriptie a raspunderii penale sunt:
[...]
b) 8 ani, cand legea prevede pentru infractiunea savarsita pedeapsa inchisorii mai mare de 10 ani, dar care nu depaseste 20 de ani;
c) 6 ani, cand legea prevede pentru infractiunea savarsita pedeapsa inchisorii mai mare de 5 ani, dar care nu depaseste 10 ani;";
- Art. I pct. 19 [cu referire la art. 155 alin. (1)-(3)]:
"(1) Cursul termenului prescriptiei raspunderii penale se intrerupe pentru fiecare fapta si persoana prin indeplinirea oricarui act de procedura in cauza care, potrivit legii, trebuie comunicat suspectului sau inculpatului in cadrul procesului penal.
(2) Dupa fiecare intrerupere incepe sa curga un nou termen de prescriptie .
(3) Prescriptia inlatura raspunderea penala oricate intreruperi ar interveni, daca termenul de prescriptie prevazut la art. 154 este depasit cu inca jumatate.";
- Art. I pct. 26 [cu referire la art. 269 alin. (4)]:
"(4) Nu constituie infractiunea prevazuta la alin. (1) [favorizarea faptuitorului - s.n.] emiterea, aprobarea sau adoptarea de acte normative";
- Art. I pct. 31 [cu referire la art. 290 alin. (3)]:
"(3) Mituitorul nu se pedepseste daca denunta fapta mai inainte ca organul de urmarire penala sa fi fost sesizat cu privire la aceasta, dar nu mai tarziu de un an de la data savarsirii acesteia.";
- Art. I pct. 32 [cu referire la art. 292 alin. (2)]:
"(2) Faptuitorul nu se pedepseste daca denunta fapta mai inainte ca organul de urmarire penala sa fi fost sesizat cu privire la aceasta, dar nu mai tarziu de un an de la data savarsirii acesteia.";
- Art. I pct. 33 [cu referire la abrogarea art. 298]: "Articolul 298 se abroga";
- Art. II [cu referire la abrogarea art. 132 din Legea nr. 78/2000]: "Articolul 132 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea si sanctionarea faptelor de coruptie, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 219 din 18 mai 2000, cu modificarile si completarile ulterioare, se abroga."
125. De asemenea, obiect al controlului il constituie legea in ansamblul sau, din perspectiva criticilor de neconstitutionalitate extrinseca, precum si prin raportare la art. 147 alin. (1), (2) si (4) din Constitutie in ceea ce priveste eliminarea:
- fostului art. I pct. 5 [cu referire la art. 35 alin. (1)] din legea in redactarea anterioara Deciziei nr. 650 din 25 octombrie 2018, care prevedea ca "Infractiunea este continuata cand o persoana savarseste la diferite intervale de timp, dar in realizarea aceleiasi rezolutii infractionale, actiuni sau inactiuni care prezinta, fiecare in parte, continutul aceleiasi infractiuni . In cazul infractiunilor contra persoanei, forma continuata se retine numai cand faptele sunt savarsite impotriva aceluiasi subiect pasiv". Acest text a fost constatat ca fiind partial neconstitutional prin Decizia nr. 650 din 25 octombrie 2018, astfel ca nu trebuia eliminat in totalitate, ci pus de acord cu Decizia nr. 368 din 30 mai 2017, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 566 din 17 iulie 2017, prin care Curtea Constitutionala a admis exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 35 alin. (1) din Codul penal si a constatat ca sintagma "si impotriva aceluiasi subiect pasiv" din cuprinsul acestora este neconstitutionala;
- fostului art. I pct. 6 [cu referire la art. 39 alin. (1) lit. e) cu trimitere la lit. c)] din legea in redactarea anterioara Deciziei nr. 650 din 25 octombrie 2018, potrivit caruia "(1) In caz de concurs de infractiuni, se stabileste pedeapsa pentru fiecare infractiune in parte si se aplica pedeapsa, dupa cum urmeaza: [...] c) cand s-au stabilit numai pedepse cu amenda, se aplica pedeapsa cea mai grea, la care se poate adauga un spor pana la o treime din acel maxim; [...] e) cand s-au stabilit mai multe pedepse cu inchisoare si mai multe pedepse cu amenda, se aplica pedeapsa inchisorii potrivit dispozitiei de la lit. b), la care se adauga pedeapsa amenzii potrivit dispozitiei de la lit. c)". Se apreciaza ca acest text nu trebuia eliminat, ci mentinut, pentru a fi pus de acord cu Decizia nr. 650 din 25 octombrie 2018;
- fostului art. I pct. 22 [cu referire la art. 1121 alin. (2)] din legea in redactarea anterioara Deciziei nr. 650 din 25 octombrie 2018, in sensul ca acesta nu trebuia eliminat din forma actuala a art. I pct. 16 [cu referire la art. 1121 alin. (1)] din legea in redactarea ulterioara Deciziei nr. 650 din 25 octombrie 2018, ci modificat, pentru a fi pus de acord cu Decizia nr. 650 din 25 octombrie 2018. Textul mentionat prevedea ca
"(2) Confiscarea extinsa se dispune daca sunt indeplinite cumulativ urmatoarele conditii:
a) valoarea bunurilor dobandite de persoana condamnata, intr-o perioada de 5 ani inainte si, daca este cazul, dupa momentul savarsirii infractiunii, pana la data emiterii actului de sesizare a instantei, depaseste in mod vadit veniturile obtinute de aceasta in mod licit;
b) din probele administrate rezulta ca bunurile provin din activitati infractionale de natura celor prevazute la alin. (1)".
- fostului art. I pct. 28 [cu referire la art. 1591 ] din legea in redactarea anterioara Deciziei nr. 650 din 25 octombrie 2018, in sensul ca acesta nu trebuia eliminat, ci modificat, pentru a fi pus de acord cu Decizia nr. 650 din 25 octombrie 2018 si Decizia nr. 397 din 15 iunie 2016. Textul mentionat prevedea ca "Acordul de mediere produce efecte numai cu privire la persoanele intre care a intervenit si daca are loc pana la pronuntarea unei hotarari definitive".
- fostului art. I pct. 50 [cu referire la art. 297 alin. (1)] din legea in redactarea anterioara Deciziei nr. 650 din 25 octombrie 2018, in sensul ca acesta nu trebuia eliminat, ci modificat, pentru a fi pus de acord cu Decizia nr. 650 din 25 octombrie 2018 si Decizia nr. 405 din 15 iunie 2016. Textul mentionat prevedea ca "(1) Fapta functionarului public, aflat in exercitiul atributiilor de serviciu reglementate expres prin legi, ordonante de guvern sau ordonante de urgenta, care refuza sa indeplineasca un act sau il indeplineste prin incalcarea atributiilor astfel reglementate, a unor dispozitii exprese dintr-o lege, ordonanta de guvern sau ordonanta de urgenta, in scopul de a obtine pentru sine, sot, ruda sau afin pana la gradul II inclusiv, un folos material necuvenit si prin aceasta cauzeaza o paguba certa si efectiva mai mare decat echivalentul unui salariu minim brut pe economie sau o vatamare a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau juridice, se pedepseste cu inchisoare de la 2 la 5 ani sau amenda".
126. Textele constitutionale invocate in sustinerea obiectiei de neconstitutionalitate sunt cele ale art. 1 alin. (3) privind statul de drept si alin. (5) in componenta sa privind calitatea legii, art. 69 privind mandatul reprezentativ, art. 147 alin. (1), (2) si (4) privind efectele deciziilor Curtii Constitutionale si ale art. 148 alin. (2) si (4) privind obligatiile rezultate in urma aderarii la Uniunea Europeana.
127. De asemenea se invoca art. 69 alin. (2) din Regulamentul Camerei Deputatilor, aprobat prin Hotararea Camerei Deputatilor nr. 8/1994, republicat in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 481 din 28 iunie 2016, potrivit caruia
"(2) Raportul va fi imprimat si difuzat deputatilor cu cel putin 3 zile inainte de data stabilita pentru dezbaterea proiectului de lege sau a propunerii legislative in plenul Camerei Deputatilor, in cazul proiectelor de legi si al propunerilor legislative pentru care Camera Deputatilor este prima Camera sesizata, si cu cel putin 5 zile, in cazul celor pentru care Camera Deputatilor este Camera decizionala", precum si art. 30 alin. (1) lit. d), art. 33 alin. (1) si (2) si art. 59 alin. (1) si (2) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnica legislativa pentru elaborarea actelor normative, republicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 260 din 21 aprilie 2010, care au urmatorul cuprins:
- Art. 30 alin. (1) lit. d):
"(1) Proiectele de acte normative trebuie insotite de urmatoarele documente de motivare: [...]
d) studii de impact - in cazul proiectelor de legi de importanta si complexitate deosebita si al proiectelor de legi de aprobare a ordonantelor emise de Guvern in temeiul unei legi de abilitare si supuse aprobarii Parlamentului."
- Art. 33 alin. (1) si (2):
"(1) Scopul elaborarii studiului de impact este de a estima costurile si beneficiile aduse in plan economic si social prin adoptarea proiectului de lege, precum si de a evidentia dificultatile care ar putea aparea in procesul de punere in practica a reglementarilor propuse.
(2) Studiul de impact este intocmit, de regula, de structurile de specialitate in domeniu ale administratiei publice centrale, la cererea Guvernului. Pentru propunerile legislative initiate de deputati sau de senatori, studiile de impact se intocmesc prin grija ministerelor de resort, la solicitarea comisiilor parlamentare.";
- Art. 59 alin. (1) si (2):
"(1) Modificarea unui act normativ consta in schimbarea expresa a textului unora sau mai multor articole ori alineate ale acestuia si in redarea lor intr-o noua formulare.
(2) Pentru exprimarea normativa a intentiei de modificare a unui act normativ se nominalizeaza expres textul vizat, cu toate elementele de identificare necesare, iar dispozitia propriu-zisa se formuleaza utilizandu-se sintagma A�se modifica si va avea urmatorul cuprins:A�, urmata de redarea noului text."
(1) Parcursul legislativ al legii analizate
128. Propunerea legislativa a fost initiata de 179 de deputati si senatori, fiind inregistrata la Senat la data de 18 aprilie 2018. La data de 3 iulie 2018, Comisia speciala comuna a Camerei Deputatilor si Senatului pentru sistematizarea, unificarea si asigurarea stabilitatii legislative in domeniul justitiei a adoptat un raport de admitere cu amendamente. La aceeasi data, Senatul a adoptat propunerea legislativa [pentru = 74, impotriva = 28, abtineri = 9]. Propunerea legislativa astfel adoptata a fost transmisa Camerei Deputatilor.
129. La data de 3 iulie 2018, Comisia speciala comuna a Camerei Deputatilor si Senatului pentru sistematizarea, unificarea si asigurarea stabilitatii legislative in domeniul justitiei a adoptat un raport de admitere cu amendamente. La data de 4 iulie 2018, Camera Deputatilor a adoptat propunerea legislativa [pentru = 167, impotriva = 97, abtineri = 19, nu au votat = 1].
130. La data de 4 iulie 2018, legea a fost depusa la secretarul general pentru exercitarea dreptului de sesizare asupra constitutionalitatii legii si trimisa la promulgare in data de 6 iulie 2018. La data de 5 iulie 2018, respectiv 25 iulie 2018, un numar de 110 deputati [Dosar nr. 1.050A/2018] si Inalta Curte de Casatie si Justitie - Sectiile Unite [Dosar nr. 1.051A/2018], respectiv Presedintele Romaniei [Dosar nr. 1.192A/2018] au sesizat Curtea Constitutionala, conform art. 146 lit. a) teza intai din Constitutie .
131. Curtea Constitutionala a conexat dosarele antereferite si a admis, in parte, obiectiile de neconstitutionalitate formulate prin Decizia nr. 650 din 25 octombrie 2018, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 97 din 7 februarie 2019.
132. In procesul de punere de acord a legii cu decizia Curtii Constitutionale, conform art. 147 alin. (2) din Constitutie, prima Camera sesizata a fost Senatul, potrivit Constitutiei. Comisia speciala comuna a Camerei Deputatilor si Senatului pentru sistematizarea, unificarea si asigurarea stabilitatii legislative in domeniul justitiei a adoptat un raport de admitere, cu amendamente, la data de 17 aprilie 2019. La aceeasi data, plenul Senatului a adoptat legea [voturi pentru = 75, impotriva = 32, abtineri = 1].
133. Legea astfel adoptata a fost transmisa Camerei Deputatilor, in calitate de Camera decizionala. Comisia speciala comuna a Camerei Deputatilor si Senatului pentru sistematizarea, unificarea si asigurarea stabilitatii legislative in domeniul justitiei a adoptat un raport de admitere, cu amendamente, la data de 23 aprilie 2019. La data de 24 aprilie 2019, plenul Camerei Deputatilor a adoptat legea [voturi pentru = 180, impotriva = 81, abtineri = 2].
134. La datele de 25 aprilie si 10 mai 2019, Curtea Constitutionala a fost sesizata cu doua obiectii de neconstitutionalitate formulate de 78 de deputati [Dosar nr. 1.134A/2019], respectiv de Presedintele Romaniei [Dosar nr. 1.306A/2019].
(2) Admisibilitatea obiectiei de neconstitutionalitate
135. Inainte de a proceda la analiza propriu-zisa a obiectiilor de neconstitutionalitate, Curtea constata ca acestea indeplinesc conditiile prevazute de art. 146 lit. a) teza intai din Constitutie atat sub aspectul titularului dreptului de sesizare, intrucat a fost formulata de un numar de 78 de deputati, respectiv de Presedintele Romaniei, cat si sub aspectul obiectului, fiind vorba despre o lege adoptata, dar nepromulgata inca.
136. Cu privire la termenul in care a fost sesizata instanta constitutionala, Curtea constata ca legea a fost adoptata, in procedura de urgenta, de Camera decizionala, Camera Deputatilor, la data de 24 aprilie 2019, data la care a fost depusa pentru exercitarea dreptului de sesizare asupra constitutionalitatii legii.
137. Obiectia de neconstitutionalitate formulata de cei 78 de deputati a fost inregistrata la Curtea Constitutionala in data de 25 aprilie 2019. Avand in vedere ca, in cauza, este aplicabil art. 77 alin. (3) din Constitutie, neexistand nicio obiectie de neconstitutionalitate sau cerere de reexaminare formulata, Curtea constata ca prezenta obiectie de neconstitutionalitate a fost formulata in termenul de protectie de 2 zile, prevazut de art. 15 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, si este admisibila sub acest aspect.
138. Obiectia de neconstitutionalitate formulata de Presedintele Romaniei a fost inregistrata la Curtea Constitutionala in data de 10 mai 2019. Avand in vedere ca, in cauza, este aplicabil art. 77 alin. (3) din Constitutie si existand deja o obiectie de neconstitutionalitate formulata, Curtea constata ca prezenta obiectie de neconstitutionalitate este admisibila, intrucat, desi termenul de promulgare a fost intrerupt, ca urmare a formularii in prealabil a unei alte sesizari de neconstitutionalitate, aceasta s-a realizat in interiorul termenului de promulgare de 10 zile, pe care titularul sesizarii l-ar fi avut la dispozitie ipotetic, daca nu ar fi intervenit cazul de intrerupere a procedurii promulgarii [a se vedea, in sensul celor de mai sus, paragraful 70 al Deciziei nr. 67 din 21 februarie 2018, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 223 din 13 martie 2018, cu referire la termenul de 10 zile de promulgare, conform art. 77 alin. (3) din Constitutie].
139. Curtea mai retine ca, potrivit jurisprudentei sale, reprezentata, cu titlu exemplificativ, de Decizia nr. 334 din 10 mai 2018, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 455 din 31 mai 2018, paragraful 32, si Decizia nr. 583 din 25 septembrie 2018, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 845 din 4 octombrie 2018, paragraful 102, "indiferent ca o cerere de reexaminare a fost admisa/admisa in parte/respinsa, pot forma obiectul controlului a priori de constitutionalitate numai dispozitiile legale supuse unor interventii legislative in procedura de reexaminare, precum si procedura de adoptare a legii in urma cererii de reexaminare, cu titlu exemplificativ, retinandu-se cvorumul de sedinta, majoritatea de vot sau ordinea de sesizare a Camerelor Parlamentului. In masura in care titularii dreptului de sesizare a Curtii Constitutionale prevazuti la art. 146 lit. a) teza intai din Constitutie formuleaza o obiectie de neconstitutionalitate fara a contesta diferenta specifica dintre varianta redactionala a legii reexaminate si cea initiala a legii, Curtea urmeaza sa constate inadmisibilitatea acesteia". Prin urmare, in aceasta etapa a promulgarii, in conditiile art. 77 alin. (3) din Constitutie, critici de neconstitutionalitate intrinseca puteau fi formulate numai in privinta dispozitiilor legale reexaminate. Totodata, "obiectia de neconstitutionalitate formulata in privinta unei legi reexaminate de Parlament, conform art. 147 alin. (2) din Constitutie, nu poate viza un text legal care nu a format obiectul reexaminarii, indiferent de titularul dreptului de sesizare care isi exercita dreptul de sesizare a Curtii Constitutionale" [Decizia nr. 394 din 5 iunie 2019, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 597 din 19 iulie 2019, paragraful 32]. De aceea, nu puteau fi aduse critici de neconstitutionalitate intrinseca insesi dispozitiilor legale cuprinse in forma initiala a legii, anterioare cererii de reexaminare formulate [a se vedea si Decizia nr. 583 din 25 septembrie 2018, paragraful 103].
140. In acest sens, Curtea constata ca solutiile legislative cuprinse in art. I pct. 2 [cu referire la art. 16 alin. (3) lit. a)] si pct. 32 [cu referire la art. 292 alin. (2)] din lege, identice cu cele din forma initiala a legii, nu au fost contestate in niciun fel in termenul legal, imediat dupa adoptarea legii in data de 4 iulie 2018, astfel ca nu pot fi contestate in aceasta faza a procedurii constitutionale, respectiv controlul de constitutionalitate al legii reexaminate. In schimb, solutiile legislative cuprinse in pct. 9 [cu referire la art. 75 alin. (1) lit. d)], pct. 11 [cu referire la art. 75 alin. (3)], pct. 15 [cu referire la art. 100 alin. (1) lit. a), alin. (2)-(6)], pct. 18 [cu referire la art. 154 alin. (1) lit. b) si c)], pct. 19 [cu referire la art. 155 alin. (3)], pct. 26 [cu referire la art. 269 alin. (4)], pct. 31 [cu referire la art. 290 alin. (3)] si pct. 33 [cu referire la abrogarea art. 298] au facut obiectul controlului de constitutionalitate, insa, prin Decizia nr. 650 din 25 octombrie 2018, au fost constatate ca fiind constitutionale, astfel ca nici acestea nu pot fi contestate in aceasta faza a procedurii constitutionale, respectiv controlul de constitutionalitate al legii reexaminate.
141. In consecinta, Curtea constata ca, in Dosarul nr. 1.134A/2019, criticile de neconstitutionalitate intrinseca referitoare la art. I pct. 2 [cu referire la art. 16 alin. (3) lit. a)], pct. 9 [cu referire la art. 75 alin. (1) lit. d)], pct. 11 [cu referire la art. 75 alin. (3)], pct. 15 [cu referire la art. 100 alin. (1) lit. a) si alin. (2)-(6)], pct. 18 [cu referire la art. 154 alin. (1) lit. b) si c)], pct. 19 [cu referire la art. 155 alin. (3)], pct. 26 [cu referire la art. 269 alin. (4)], pct. 31 [cu referire la art. 290 alin. (3)], pct. 32 [cu referire la art. 292 alin. (2)] si pct. 33 [cu referire la abrogarea art. 298] din lege vizeaza dispozitii legale cuprinse in forma initiala a legii, anterioare reexaminarii realizate ca urmare a Deciziei Curtii Constitutionale nr. 650 din 25 octombrie 2018. Astfel de critici trebuiau formulate in privinta redactarii legii adoptate la data de 4 iulie 2018, in conditiile respectarii termenelor stabilite prin Decizia nr. 67 din 21 februarie 2018, paragraful 70. Curtea mai retine ca in privinta art. II [cu referire la abrogarea art. 132 din Legea nr. 78/2000] din lege, in sesizarea Presedintelui Romaniei [Dosarul nr. 1.306A/2019], spre deosebire de cea formulata de cei 78 de deputati, sunt formulate critici referitoare la lipsa punerii de acord a textului criticat cu Decizia nr. 650 din 25 octombrie 2018, astfel incat Curtea urmeaza a retine textul mentionat pentru a fi analizat in raport cu criticile de neconstitutionalitate extrinseca formulate. De asemenea critica de neconstitutionalitate formulata de cei 78 de deputati vizeaza art. I pct. 15 [cu referire la art. 100] din lege in mod global, si nu art. I pct. 15 [cu referire la art. 100 alin. (1) lit. b)-d)] din lege in mod specific. In jurisprudenta sa, Curtea a constatat ca simpla enumerare in sustinerea unei sesizari de neconstitutionalitate a unor prevederi constitutionale pretins incalcate nu este de natura sa satisfaca exigentele art. 10 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 [Decizia nr. 919 din 6 iulie 2011, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 504 din 15 iulie 2011]. Totusi, intrucat in obiectia de neconstitutionalitate formulata de Presedintele Romaniei [Dosarul nr. 1.306A/2019], spre deosebire de cea formulata de cei 78 de deputati, exista o asemenea motivare, Curtea urmeaza a se pronunta cu privire la criticile de neconstitutionalitate formulate de Presedintele Romaniei. Totodata, in privinta art. I pct. 3 [cu referire la art. 39 alin. (1) lit. c)] si pct. 4 [cu referire la art. 39 alin. (2)] din lege sunt formulate critici de neconstitutionalitate prin prisma nerespectarii art. 147 alin. (2) coroborat cu art. 1 alin. (5) din Constitutie, in sensul ca, drept urmare a eliminarii modificarii operate asupra art. 39 alin. (1) lit. b) din Codul penal, textele antereferite nu mai sunt corelate cu forma in vigoare a art. 39 alin. (1) lit. b) din Codul penal. In aceste conditii, Curtea, chiar daca aceste doua texte nu au suferit modificari in procesul de reexaminare, urmeaza a se pronunta cu privire la acestea din perspectiva omisiunii legiuitorului de a interveni asupra acestora ca urmare a renuntarii modificarii art. 39 alin. (1) lit. b) din Codul penal.
142. In aceste conditii, Curtea constata ca nu a fost legal sesizata pentru a solutiona obiectia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. I pct. 2 [cu referire la art. 16 alin. (3) lit. a)], pct. 9 [cu referire la art. 75 alin. (1) lit. d)], pct. 11 [cu referire la art. 75 alin. (3)], pct. 15 [cu referire la art. 100 alin. (1) lit. a), alin. (2)-(6)], pct. 18 [cu referire la art. 154 alin. (1) lit. b) si c)], pct. 19 [cu referire la art. 155 alin. (3)], pct. 26 [cu referire la art. 269 alin. (4)], pct. 31 [cu referire la art. 290 alin. (3)], pct. 32 [cu referire la art. 292 alin. (2)] si pct. 33 [cu referire la abrogarea art. 298] din Legea pentru modificarea si completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, precum si a Legii nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea si sanctionarea faptelor de coruptie.
(3) Analiza obiectiei de neconstitutionalitate
(3.1) Critici de neconstitutionalitate extrinseca
143. O prima critica de neconstitutionalitate extrinseca vizeaza faptul ca legea analizata a fost adoptata cu incalcarea art. 69 alin. (2) din Regulamentul Camerei Deputatilor, ceea ce contravine art. 1 alin. (3) si (5) si art. 69 din Constitutie . Se sustine ca aceasta dispozitie regulamentara imperativa a fost incalcata cu privire la legea supusa controlului de constitutionalitate, intrucat aceasta a fost avizata de comisia speciala raportoare in data de 23 aprilie 2019 si in ziua urmatoare a fost dezbatuta si aprobata in sedinta Camerei Deputatilor. Astfel, deputatii care nu au fost membri ai comisiei nu au avut posibilitatea de a-si forma opinia asupra propunerii legislative adoptate cu amendamente de comisia speciala.
144. Examinand critica de neconstitutionalitate, Curtea constata ca, prin Decizia nr. 650 din 25 octombrie 2018, paragrafele 215 si 216, cu referire la o critica identica de neconstitutionalitate, a observat ca art. 69 alin. (2) din Regulamentul Camerei Deputatilor, aprobat prin Hotararea Camerei Deputatilor nr. 8/1994, republicat in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 481 din 28 iunie 2016, prevede ca "(2) Raportul [intocmit de comisia sesizata in fond - sn] va fi imprimat si difuzat deputatilor cu cel putin 3 zile inainte de data stabilita pentru dezbaterea proiectului de lege sau a propunerii legislative in plenul Camerei Deputatilor, in cazul proiectelor de legi si al propunerilor legislative pentru care Camera Deputatilor este prima Camera sesizata, si cu cel putin 5 zile, in cazul celor pentru care Camera Deputatilor este Camera decizionala".
145. Prin aceeasi decizie, Curtea a retinut ca Regulamentul Camerei Deputatilor nu este norma de referinta in exercitarea controlului de constitutionalitate [Decizia nr. 137 din 20 martie 2018, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 404 din 11 mai 2018, paragraful 36] si ca, in conformitate cu jurisprudenta sa [a se vedea Decizia nr. 250 din 19 aprilie 2018, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 378 din 3 mai 2018, paragraful 45], nerespectarea termenului de depunere a raportului constituie o problema de aplicare a regulamentelor celor doua Camere. Cu alte cuvinte, obiectul criticii de neconstitutionalitate il constituie, de fapt, modul in care, ulterior prezentarii raportului de catre Comisia speciala comuna a Camerei Deputatilor si Senatului pentru sistematizarea, unificarea si asigurarea stabilitatii legislative in domeniul justitiei, au fost respectate normele si procedurile parlamentare de adoptare a legii. Or, in masura in care dispozitiile regulamentare invocate in sustinerea criticilor nu au relevanta constitutionala, nefiind consacrate expres sau implicit intr-o norma constitutionala (a se vedea in acest sens Decizia nr. 730 din 22 noiembrie 2017, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 1.043 din 29 decembrie 2017), aspectele invocate de autorii sesizarii nu constituie probleme de constitutionalitate, ci de aplicare a normelor regulamentare (a se vedea in acest sens si Decizia nr. 307 din 28 martie 2012, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 293 din 4 mai 2012). Prin urmare, Curtea a constatat ca legea criticata nu incalca prevederile art. 1 alin. (5) din Constitutie, sub aspectul principiului legalitatii.
146. Cele anterior aratate se aplica mutatis mutandis si in cauza de fata, avand in vedere ca se critica incalcarea in procedura de reexaminare a legii a aceleiasi prevederi regulamentare pretins nesocotite in procedura initiala de adoptare a legii. Prin urmare, nu se poate retine incalcarea art. 1 alin. (3) si (5) si art. 69 din Constitutie .
147. Cea de-a doua critica de neconstitutionalitate extrinseca se intemeiaza pe incalcarea dispozitiilor art. 147 alin. (2) din Constitutie prin raportare la cele ale art. 147 alin. (1) si alin. (4) din Constitutie si vizeaza eliminarea din continutul legii supuse prezentului control a dispozitiilor art. I pct. 5 [cu referire la art. 35 alin. (1)], pct. 6 [cu referire la art. 39 alin. (1) lit. e) cu trimitere la lit. c)], pct. 22 [cu referire la art. 1121 alin. (2)], pct. 28 [cu referire la art. 1591 ] si pct. 50 [cu referire la art. 297 alin. (1)] din legea in redactarea adoptata la 4 iulie 2018.
148. Cu privire la dispozitiile art. 147 alin. (2) din Constitutie, prin Decizia nr. 515 din 24 noiembrie 2004, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 1.195 din 14 decembrie 2004, Curtea a retinut ca acestea "se refera la reexaminarea unei legi sau a unor dispozitii legale a caror neconstitutionalitate a fost constatata printr-o decizie a Curtii Constitutionale, pronuntata cu ocazia controlului de constitutionalitate a priori [. . . ]" si ca "limiteaza reluarea procesului legislativ de reexaminare numai cu privire la dispozitiile constatate ca fiind neconstitutionale de catre Curtea Constitutionala". In continuare, Curtea face trimitere la jurisprudenta sa constanta (a se vedea Decizia nr. 1.177 din 12 decembrie 2007, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 871 din 20 decembrie 2007, deciziile nr. 872 si nr. 874 din 25 iunie 2010, publicate in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 433 din 28 iunie 2010, Decizia nr. 975 din 7 iulie 2010, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 568 din 11 august 2010, Decizia nr. 33 din 23 ianuarie 2018, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 146 din 15 februarie 2018, paragraful 187, sau Decizia nr. 45 din 30 ianuarie 2018, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 199 din 5 martie 2018, paragraful 240), referitoare la procedura parlamentara a reexaminarii legii, in temeiul art. 147 alin. (2) din Constitutie, din perspectiva limitelor de legiferare impuse Parlamentului prin decizia prin care obiectia de neconstitutionalitate a fost partial admisa. In cadrul acestei proceduri, Parlamentul nu are competenta constitutionala de a modifica prevederile legale care nu au fost contestate din perspectiva constitutionalitatii si nici pe cele contestate, dar a caror constitutionalitate a fost constatata prin actul jurisdictional al Curtii. Parlamentul are competenta de a legifera doar in sensul punerii de acord a prevederilor constatate ca fiind neconstitutionale cu decizia Curtii Constitutionale.
149. Pe de alta parte, pentru a asigura caracterul unitar al reglementarii, Curtea a statuat ca legiuitorul poate modifica si alte prevederi legale, dar numai daca acestea se gasesc intr-o legatura indisolubila cu dispozitiile neconstitutionale, si, in masura in care se impune, va recorela celelalte dispozitii ale legii, ca operatiune de tehnica legislativa.
150. Cu privire la criticile formulate in prezenta cauza, toate vizand incalcarea limitelor reexaminarii legii, Curtea observa ca acestea pot fi clasificate in doua categorii: prima categorie se refera la eliminarea unor dispozitii care au facut obiectul sesizarii Curtii si care au fost constatate ca fiind constitutionale sau partial constitutionale si a doua categorie vizeaza eliminarea unor dispozitii care au facut obiectul sesizarii Curtii, au fost constatate ca fiind neconstitutionale si a caror adoptare a fost justificata de legiuitor prin necesitatea punerii de acord a dispozitiilor modificate constatate anterior ca fiind neconstitutionale cu decizii ale Curtii Constitutionale, pronuntate in cadrul controlului a posteriori.
151. Cu privire la prima categorie de norme, respectiv cele cuprinse in art. I pct. 6 [cu referire la art. 39 alin. (1) lit. e) cu trimitere la lit. c)], pct. 22 [cu referire la art. 1121 alin. (2)] si pct. 28 [cu referire la art. 1591 ] din legea adoptata la 4 iulie 2018, Curtea constata ca criticile de neconstitutionalitate formulate prin prisma art. 147 din Constitutie sunt neintemeiate.
152. Astfel, in ceea ce priveste eliminarea art. I pct. 6 [cu referire la art. 39 alin. (1) lit. e) cu trimitere la lit. c)] din legea in forma sa initiala, Curtea accepta faptul ca aceasta operatiune poate fi privita ca una de corelare cu constatarea neconstitutionalitatii art. I pct. 6 [cu referire la art. 39 alin. (1) lit. b) si lit. e) cu trimitere la lit. b)] din legea in forma sa initiala. Mai mult, art. 39 alin. (1) lit. e), in redactarea din legea in forma sa initiala si cea in vigoare, exprima aceeasi solutie legislativa; prin urmare, indiferent de faptul ca este expres reglementata in corpul legii sau nu, solutia legislativa este similar formulata.
153. Curtea observa ca, in forma initiala a legii, art. I pct. 22 [cu referire la art. 1121 alin. (2)] prevedea ca
"(1) Sunt supuse confiscarii si alte bunuri decat cele prevazute la art. 112, cand fata de o persoana se dispune condamnarea pentru o fapta susceptibila sa ii procure un folos material si pentru care pedeapsa prevazuta de lege este inchisoarea de 4 ani sau mai mare, iar instanta isi formeaza convingerea, in baza circumstantelor cauzei inclusiv a elementelor de fapt si a probelor administrate, ca bunurile respective provin din activitati infractionale. Convingerea instantei se poate baza inclusiv pe disproportia dintre veniturile licite si averea persoanei.
(2) Confiscarea extinsa se dispune daca sunt indeplinite cumulativ urmatoarele conditii:
a) valoarea bunurilor dobandite de persoana condamnata, intr-o perioada de 5 ani inainte si, daca este cazul, dupa momentul savarsirii infractiunii, pana la data emiterii actului de sesizare a instantei, depaseste in mod vadit veniturile obtinute de aceasta in mod licit;
b) din probele administrate rezulta ca bunurile provin din activitati infractionale de natura celor prevazute la alin. (1)".
154. Curtea, prin Decizia nr. 650 din 25 octombrie 2018, a constatat ca art. I pct. 22 [cu referire la art. 1121 alin. (2) lit. b) sintagma "probele administrate"] este neconstitutional, celelalte prevederi fiind constatate constitutionale. Or, aceasta era modificarea esentiala si, de altfel, singura adusa alin. (2) al art. 1121 din Codul penal. Prin urmare, s-a renuntat la modificarea adusa alin. (2) si a fost mentinuta modificarea adusa alin. (1), modificare constatata de Curtea Constitutionala ca fiind constitutionala. In consecinta, nu au fost operate modificari asupra alin. (2) in vigoare, text care prevede ca "(2) Confiscarea extinsa se dispune daca sunt indeplinite cumulativ urmatoarele conditii:
a) valoarea bunurilor dobandite de persoana condamnata, intr-o perioada de 5 ani inainte si, daca este cazul, dupa momentul savarsirii infractiunii, pana la data emiterii actului de sesizare a instantei, depaseste in mod vadit veniturile obtinute de aceasta in mod licit;
b) instanta are convingerea ca bunurile respective provin din activitati infractionale de natura celor prevazute la alin. (1)".
155. Avand in vedere cele expuse, in conditiile neconstitutionalitatii unei sintagme care constituia esenta alin. (2) lit. b), era evident ca acesta nu mai putea fi modificat in modul/sensul initial dorit, astfel ca s-a renuntat la modificarea alin. (2) lit. b). Mai mult, intrucat nu s-a operat nicio modificare asupra alin. (2) lit. a), legiuitorul a renuntat la a mai opera vreo modificare asupra alin. (2), in perfecta concordanta cu cele decise de Curtea Constitutionala . In consecinta, nu se poate retine incalcarea art. 147 alin. (2) din Constitutie .
156. Cu privire la faptul ca, in forma adoptata prin legea criticata, dispozitiile art. I pct. 28 [cu referire la art. 1591 - neconstitutional in ceea ce priveste sintagma "pana la pronuntarea unei hotarari definitive"] nu se mai regasesc in legea criticata, in urma reexaminarii Parlamentul eliminand in totalitate reglementarea privind acordul de mediere, Curtea observa ca aceasta a avut ratiuni obiective pentru a proceda in acest mod. Astfel, incercand sa transpuna Decizia nr. 397 din 15 iunie 2016, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 532 din 15 iulie 2016, prin care s-a stabilit ca dispozitiile art. 67 din Legea nr. 192/2006 privind medierea si organizarea profesiei de mediator, in interpretarea data prin Decizia nr. 9 din 17 aprilie 2015 a Inaltei Curti de Casatie si Justitie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept in materie penala, sunt constitutionale in masura in care incheierea unui acord de mediere cu privire la infractiunile pentru care poate interveni impacarea produce efecte numai daca are loc pana la citirea actului de sesizare a instantei, Parlamentul a introdus un nou articol in Codul penal, si anume art. 1591, potrivit caruia acordul de mediere produce efecte daca are loc pana la pronuntarea unei hotarari definitive. In consecinta, Curtea, prin Decizia nr. 650 din 25 octombrie 2018, a statuat ca, pentru a fi in acord cu Decizia nr. 397 din 15 iunie 2016, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 532 din 15 iulie 2016, si, totodata, cu dispozitiile art. 147 alin. (4) din Constitutie, prevederile art. 1591 din Codul penal trebuie sa prevada ca termen-limita pentru incheierea acordului de mediere momentul citirii actului de sesizare a instantei. Asa fiind, dispozitiile art. I pct. 28 [cu referire la art. 1591 sintagma "pana la pronuntarea unei hotarari definitive"] din legea analizata, in forma sa adoptata la 4 iulie 2018, au fost constatate ca fiind contrare prevederilor art. 124 alin. (2) si ale art. 147 alin. (4) din Constitutie . Cu privire la acest aspect, Curtea constata ca, prin Legea nr. 97/2018 privind unele masuri de protectie a victimelor infractiunilor, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 376 din 2 mai 2018, la art. 67 din Legea nr. 192/2006 s-a introdus alin. (22), care prevede ca incheierea unui acord de mediere in latura penala a unei infractiuni constituie o cauza sui-generis care inlatura raspunderea penala si poate interveni pana la citirea actului de sesizare a instantei. Cu alte cuvinte, nu mai era necesara reglementarea acestei ipoteze normative in cadrul Codului penal, ea regasindu-se deja in Legea nr. 192/2006. In consecinta, nu se poate retine incalcarea art. 147 alin. (2) din Constitutie .
157. Cu privire la cea de-a doua categorie de dispozitii mentionate la paragraful 150, Curtea constata ca acestea au facut obiectul sesizarii Curtii si au fost constatate neconstitutionale, in conditiile in care adoptarea lor a fost justificata de legiuitor prin necesitatea punerii de acord a dispozitiilor modificate constatate anterior ca neconstitutionale cu decizii ale Curtii Constitutionale, pronuntate in cadrul controlului a posteriori.
158. De la data intrarii sale in vigoare, 1 februarie 2014, si pana in prezent, Codul penal a facut obiectul mai multor critici de neconstitutionalitate, examinate si solutionate de Curtea Constitutionala in cadrul controlului a posteriori. O serie dintre dispozitiile actului normativ au fost constatate ca fiind neconstitutionale, imprejurare ce a nascut obligatia legiuitorului ca, in temeiul art. 147 alin. (1) si (4) din Constitutie, sa declanseze procedura de legiferare in scopul punerii de acord a acestor dispozitii cu deciziile Curtii, respectiv cu Constitutia .
159. In acest context, initiatorii legii analizate au aratat in Expunerea de motive a acesteia ca, "de la data adoptarii Codului penal si pana in prezent, Curtea Constitutionala a stabilit ca unele din texte nu indeplinesc cerinta constitutionalitatii, astfel incat prin declararea lor ca neconstitutionale in raport de prevederile art. 147 alin. (1) din Legea Fundamentala, intervine obligatia Parlamentului de a pune in acord textele din legea in vigoare cu deciziile Curtii. In acest sens mentionam Decizia nr. 265/2014 cu referire la art. 5, deciziile nr. 68/2017 si nr. 405/2016 cu privire la art. 17, Decizia nr. 368/2017 cu privire la art. 35, Decizia nr. 11/2015 cu privire la art. 1121, Decizia nr. 508/2014 cu privire la art. 159, Decizia CCR nr. 224/2017 cu privire la art. 335 si Decizia CCR nr. 732/2014 cu privire la art. 336".
160. Din cele de mai sus, Curtea observa ca legea analizata, in forma sa adoptata la 4 iulie 2018, a vizat punerea de acord cu Constitutia a dispozitiilor din Codul penal constatate in precedent ca neconstitutionale prin deciziile Curtii Constitutionale mentionate la paragraful anterior. Prin Decizia nr. 650 din 25 octombrie 2018, Curtea a constatat ca legiuitorul, prin legea analizata, in forma sa adoptata la 4 iulie 2018, nu a reusit sa puna de acord cu Constitutia dispozitiile art. 35 alin. (1) si ale art. 297 alin. (1) din Codul penal, constatate ca neconstitutionale prin Decizia nr. 368 din 30 mai 2017 si Decizia nr. 405 din 15 iunie 2016.
161. In cadrul examinarii la care au fost supuse cele doua dispozitii modificatoare, Curtea a retinut cu privire la ambele, ca temei al viciului de neconstitutionalitate, incalcarea dispozitiilor art. 147 din Constitutie, care consacra caracterul general obligatoriu al deciziilor Curtii Constitutionale.
162. Astfel, cu privire la modificarea adusa art. 35 alin. (1) din Codul penal, Curtea a constatat ca, in urma pronuntarii Deciziei nr. 368 din 30 mai 2017, reperul diferentiator intre infractiunea continuata si concursul de infractiuni este, in mod exclusiv, unitatea rezolutiei infractionale, si nu tratamentul sanctionator sau tipologia de relatii sociale ocrotite prin norma penala de incriminare, astfel ca optiunea legiuitorului concretizata in legea adoptata la 4 iulie 2018, de a stabili retinerea formei continuate a infractiunii cand faptele sunt savarsite impotriva aceluiasi subiect pasiv in cazul infractiunilor contra persoanei, incalca Decizia nr. 368 din 30 mai 2017.
163. Cu privire la art. 297 alin. (1) din Codul penal, Curtea constata ca legiuitorul nu a implementat Decizia nr. 405 din 15 iunie 2016, in sensul ca a omis, pe de o parte, sa stabileasca faptul ca neindeplinirea ori defectuozitatea indeplinirii unui act trebuie raportata la atributii de serviciu prevazute intr-un act normativ cu putere de lege, iar, pe de alta parte, sa reglementeze, din perspectiva principiului "ultima ratio" in materie penala, gradul de intensitate, de gravitate a atingerii aduse valorii sociale ocrotite care sa justifice sanctiunea penala, ceea ce duce la persistenta acelorasi probleme cu privire la dificultatea delimitarii diverselor forme de raspundere fata de cea penala existente anterior Deciziei nr. 405 din 15 iunie 2016, aspect constatat si prin Decizia nr. 650 din 25 octombrie 2018. De altfel, cu privire la aceasta ultima constatare, Curtea, si prin Decizia nr. 392 din 6 iunie 2017, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 504 din 30 iunie 2017, paragraful 56, a statuat ca, data fiind natura omisiunii legislative relevate, nu are competenta de a complini acest viciu normativ, intrucat si-ar depasi atributiile legale, actionand in sfera exclusiva de competenta a legiuitorului primar sau delegat. Pe cale de consecinta, tinand seama de dispozitiile constitutionale ale art. 142 alin. (1) si ale art. 1 alin. (5), Curtea a subliniat ca legiuitorul are obligatia de a reglementa pragul valoric al pagubei si intensitatea vatamarii dreptului sau interesului legitim rezultate din comiterea faptei in cuprinsul normelor penale referitoare la infractiunea de abuz in serviciu, pasivitatea acestuia fiind de natura sa determine aparitia unor situatii de incoerenta si instabilitate, contrare principiului securitatii raporturilor juridice in componenta sa referitoare la claritatea si previzibilitatea legii.
164. Cu alte cuvinte, Curtea constata ca demersul legiuitorului in procedura de transpunere in norma procesual penala a considerentelor si a dispozitivelor celor doua decizii ale Curtii (Decizia nr. 368 din 30 mai 2017, respectiv Decizia nr. 405 din 15 iunie 2016) nu a respectat caracterul obligatoriu al celor statuate de Curte, normele adoptate anuland efectele acestor acte jurisdictionale, cu incalcarea art. 147 alin. (4) din Constitutie .
165. In procedura de reexaminare a legii, Parlamentul, fiind tinut sa respecte limitele trasate de Decizia Curtii Constitutionale nr. 650 din 25 octombrie 2018, trebuia sa opereze modificarea acelor norme declarate in mod expres ca fiind neconstitutionale in tot sau in parte . Avand in vedere ca normele legale declarate neconstitutionale au avut ca temei al adoptarii necesitatea punerii de acord a dispozitiilor procesuale penale constatate anterior ca fiind neconstitutionale cu decizii ale Curtii Constitutionale, pronuntate in cadrul controlului a posteriori, punerea de acord a legii urma sa se realizeze tinand cont de aceste decizii, a caror transpunere gresita a fost sanctionata de Curte prin Decizia nr. 650 din 25 octombrie 2018.
166. In principiu, in cadrul procedurii de punere de acord a unei legi/norme constatate neconstitutionale cu o decizie a Curtii Constitutionale, Parlamentul are libertatea de a decide daca modifica acea lege/norma strict in sensul celor statuate de Curte sau daca abandoneaza interventia asupra textului in cauza prin eliminarea normei sau chiar prin respingerea legii. Aceasta deplina competenta de care beneficiaza Parlamentul este insa restransa atunci cand se interpune o decizie a Curtii Constitutionale pronuntata in cadrul controlului a posteriori prin care norma in vigoare, care face obiectul interventiei legislative, a fost declarata neconstitutionala. Intr-o atare ipoteza, Parlamentul este obligat ca, odata declansata procedura de modificare a legii in vederea punerii sale de acord cu Constitutia, sa adopte normele care transpun actul jurisdictional al Curtii, eliminand viciile de neconstitutionalitate constatate. Aceasta obligatie izvoraste direct din textul constitutional al art. 147 si impune Parlamentului un rol activ in procesul de constitutionalizare a normelor legale, in acord cu deciziile instantei constitutionale. Intr-o interpretare contrara, ar insemna ca, in aplicarea art. 147 alin. (1), (2) si (4) din Constitutie, legiuitorul, in cadrul procedurii de punere de acord a legii cu deciziile Curtii Constitutionale, are un drept de selectie cu privire la acestea, prin actul sau decizional putand chiar sa mentina in legislatie norme afectate de vicii de neconstitutionalitate.
167. Din aceasta perspectiva, reexaminarea unei legi in conditiile art. 147 alin. (2) din Constitutie se distinge fundamental de reexaminarea in conditiile art. 77 alin. (2) din Constitutie, aceasta diferenta fiind expresia rolului constitutional al Curtii Constitutionale. Astfel, daca in cazul unei reexaminari cerute de Presedintele Romaniei marja de apreciere a Parlamentului cu privire la continutul normativ al normei a carei reanalizare s-a solicitat este deplina, singura limitare fiind cea legata de imposibilitatea de a interveni pe alte texte decat cele care au facut obiectul cererii de reexaminare, in cazul reexaminarii intemeiate pe art. 147 alin. (2) din Constitutie marja de apreciere a Parlamentului este limitata, acesta fiind obligat sa reanalizeze continutul normativ exclusiv prin raportare la decizia Curtii Constitutionale, iar solutiile de modificare, completare sau eliminare/abrogare trebuie sa fie in acord cu considerentele deciziei.
168. Cu alte cuvinte, conformarea cu obligatia prevazuta de art. 147 alin. (2) din Constitutie implica o interventie permanent limitata la considerentele si dispozitivul deciziei Curtii Constitutionale. Mai mult, in situatia in care, in cadrul controlului de constitutionalitate a priori se interpune o decizie a Curtii Constitutionale prin care norma in vigoare, care face obiectul interventiei legislative, a fost constatata neconstitutionala, punerea de acord a legii, in cadrul procedurii de reexaminare, se va realiza atat cu privire la decizia pronuntata in controlul de constitutionalitate a priori, cat si cu privire la decizia pronuntata in controlul de constitutionalitate a posteriori. Prin urmare, interventia ulterioara a legiuitorului nu se poate limita la eliminarea din continutul legii modificatoare a textelor constatate neconstitutionale, intrucat aceasta ar echivala cu pastrarea solutiei legislative declarate neconstitutionala pe calea controlului de constitutionalitate a posteriori si, implicit, lipsirea de efecte juridice a deciziei Curtii care a stat la baza initiativei legislative modificatoare. O astfel de conduita a Parlamentului ar anula obligatia sa de punere de acord a legislatiei cu deciziile Curtii Constitutionale.
169. Abandonarea, in aceasta faza a procedurii parlamentare referitoare la modificarea art. 35 alin. (1) si art. 297 alin. (1) din Codul penal, echivaleaza cu nerespectarea obligatiei constitutionale a Parlamentului de a pune de acord cu Constitutia dispozitii legale in vigoare constatate ca fiind neconstitutionale, ceea ce este de natura sa incalce prevederile art. 147 alin. (2) coroborat cu alin. (1) si alin. (4) ale aceleiasi norme constitutionale. Astfel, Curtea constata ca, ignorand scopul initiativei legislative si decizia Curtii Constitutionale, Parlamentul a anulat scopul initiativei legislative, astfel cum acesta a fost formulat in expunerea de motive care a insotit actul normativ, precum si efectele actelor Curtii Constitutionale. Intrucat viciul de neconstitutionalitate consta in omisiunea legiuitorului de a legifera in acord cu obligatiile constitutionale prevazute de art. 147 din Legea fundamentala, Curtea constata ca acesta afecteaza actul normativ in ansamblul sau.
(3.2) Critici de neconstitutionalitate intrinseca
(3.2.1) Criticile de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. I pct. 3 [cu referire la art. 39 alin. (1) lit. c)] si pct. 4 [cu referire la art. 39 alin. (2)] din legea analizata
170. Critica de neconstitutionalitate. Se sustine ca art. I pct. 3 [cu referire la art. 39 alin. (1) lit. c)] si pct. 4 [cu referire la art. 39 alin. (2)] din lege incalca art. 1 alin. (5) din Constitutie, intrucat in urma eliminarii solutiei normative propuse pentru modificarea art. 39 alin. (1) lit. b) din Codul penal in procesul de reexaminare, s-a creat o necorelare in privinta regimurilor de sanctionare a concursului de infractiuni in functie de natura pedepsei aplicate, cu inchisoare sau amenda. Se mai arata ca art. I pct. 4 [cu referire la art. 39 alin. (2)] din lege - care prevede ca prin aplicarea dispozitiilor referitoare la sanctionarea concursului de infractiuni nu se poate depasi totalul pedepselor stabilite de instanta pentru infractiunile concurente - nu mai are sens, ca urmare a eliminarii tratamentului sanctionatoriu al concursului de infractiuni instituit in forma initiala a legii.
171. Examinand criticile de neconstitutionalitate formulate, Curtea constata ca, in urma acestei optiuni legislative, art. 39 din Codul penal va normativiza sistemul cumulului juridic cu spor obligatoriu si fix pentru pedeapsa principala a inchisorii [solutie legislativa in vigoare] si cu spor facultativ si variabil pentru pedeapsa principala a amenzii [noua solutie legislativa]; o asemenea solutie legislativa rezultata din modificarea numai a art. 39 alin. (1) lit. c) din Codul penal este o chestiune de optiune legislativa, care nu poate fi cenzurata de Curtea Constitutionala . Mai mult, in jurisprudenta sa, Curtea a statuat ca examinarea constitutionalitatii unui text de lege are in vedere compatibilitatea acestuia cu dispozitiile constitutionale pretins incalcate, iar nu compararea prevederilor mai multor legi intre ele si raportarea concluziei ce ar rezulta din aceasta comparatie la dispozitii ori principii ale Constitutiei. Procedandu-se altfel s-ar ajunge, inevitabil, la concluzia ca, desi fiecare dintre dispozitiile legale este constitutionala, numai coexistenta lor ar pune in discutie constitutionalitatea uneia dintre ele. Rezulta ca, in cauza, nu se identifica o problema de constitutionalitate, ci o pretinsa contrarietate intre norme legale din acelasi domeniu; or, coordonarea legislatiei in vigoare este de competenta autoritatii legiuitoare [Decizia nr. 81 din 25 mai 1999, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 325 din 8 iulie 1999, sau Decizia nr. 304 din 4 mai 2017, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 520 din 5 iulie 2017, paragraful 28]. Prin urmare, avand in vedere art. 2 alin. (2) si (3) din Legea nr. 47/1992, critica de neconstitutionalitate astfel formulata este inadmisibila.
172. De asemenea, cu privire la art. I pct. 4 [cu referire la art. 39 alin. (2)] din lege, Curtea constata ca acesta exprima un adevar general valabil in privinta sanctionarii concursului de infractiuni atunci cand au fost dispuse pedepse cu inchisoarea, astfel ca eliminarea sau mentinerea sa pentru aceasta ipoteza tine de optiunea legiuitorului. Mai mult, acesta este aplicabil in privinta noului text al art. 39 alin. (1) lit. c) din Codul penal - sanctionarea concursului de infractiuni atunci cand au fost dispuse pedepse cu inchisoarea -, sporul adaugat neputand depasi totalul amenzilor stabilite de instanta pentru infractiunile concurente. Faptul ca legiuitorul eventual nu a realizat o trimitere numai la art. 39 alin. (1) lit. c) si lit. e) cu referire la lit. c) din Codul penal este o chestiune ce tine de tehnica legislativa. Or, Curtea nu are competenta de a controla constitutionalitatea unor aspecte ce tin de tehnica legislativa, fara ca acestea sa aiba vreo relevanta constitutionala, drept care o asemenea critica este, de asemenea, inadmisibila.
(3.2.2) Criticile de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. I pct. 15 [cu referire la art. 100 alin. (1) lit. b)-d)] din legea analizata
173. Critica de neconstitutionalitate. Se sustine ca art. I pct. 15 [cu referire la art. 100 alin. (1) lit. b)-d)] din lege contravine dispozitiilor art. 147 alin. (2) si ale art. 1 alin. (5) din Constitutie . Prin Decizia nr. 650 din 25 octombrie 2018 Curtea Constitutionala a constatat neconstitutionalitatea art. I pct. 21 cu referire la art. 100 alin. (1) lit. d). In urma reexaminarii, la art. I pct. 15 din legea criticata se prevede ca art. 100 se modifica. Cu ocazia reexaminarii, contrar art. 59 alin. (1) si (2) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnica legislativa pentru elaborarea actelor normative, Parlamentul a optat pentru inlocuirea dispozitiei constatate neconstitutionala cu forma in vigoare a normei juridice, astfel ca, in realitate, nu a avut loc o modificare legislativa. In plus, reluarea dispozitiilor in vigoare s-a realizat si in ceea ce priveste lit. b) si lit. c) ale alin. (1) al art. 100 din Codul penal.
174. Examinand critica de neconstitutionalitate formulata, Curtea constata ca art. 100 din Codul penal in vigoare cuprinde 6 alineate, iar prezenta lege modifica solutiile normative cuprinse in alin. (1) in privinta lit. a) si alin. (2)-(5). Prin urmare, tine de optiunea legiuitorului daca dispozitia propriu-zisa de modificare era cuprinsa intr-un singur punct si se formula utilizandu-se sintagma "Articolul 100 se modifica si va avea urmatorul cuprins:" sau daca dispozitia propriu-zisa de modificare era cuprinsa in doua puncte si se formula utilizandu-se sintagmele: "La articolul 100 alineatul (1), litera a) se modifica si va avea urmatorul cuprins:" si "La articolul 100, alineatele (2)-(5) se modifica si vor avea urmatorul cuprins:". Curtea subliniaza ca modificarea lit. a) din cuprinsul alin. (1) al art. 100 din Codul penal reprezinta o solutie legislativa care modifica insusi alin. (1), intrucat conditiile prevazute la lit. a)-d) trebuie intrunite cumulativ pentru a se ajunge la finalitatea normata in teza introductiva a art. 100 alin. (1) din Codul penal. Mai mult, in mod evident, legiuitorul poate reda in dispozitia de modificare chiar litere, alineate in vigoare ale articolului asupra caruia poarta modificarea, tocmai pentru ca, potrivit art. 59 alin. (3) din Legea nr. 24/2000, nu se utilizeaza, pentru a exprima o modificare, redarea doar a unor fragmente ori sintagme dintr-un text, iar modificarea trebuie sa cuprinda in intregime textul vizat, cuprins in articol, alineat sau in elementul marcat al unei enumerari.
175. Prin urmare, este evident ca tine de optiunea legiuitorului modul in care, din punctul de vedere al tehnicii legislative, opereaza aceste modificari, fie printr-un singur punct [care cuprinde noua forma a articolului vizat], fie prin mai multe puncte [care opereaza modificari secventiale in privinta articolului vizat]. Avand in vedere cele expuse, nu se poate pune in discutie incalcarea art. 1 alin. (5) din Constitutie prin raportare la art. 59 din Legea nr. 24/2000.
176. Cu privire la faptul ca Parlamentul ar fi optat pentru inlocuirea dispozitiei declarate neconstitutionala cu forma in vigoare a normei juridice, astfel ca, in realitate, nu ar fi avut loc o modificare legislativa, Curtea constata ca prin Decizia nr. 650 din 25 octombrie 2018 a stabilit doar neconstitutionalitatea modificarii operate asupra art. 100 alin. (1) lit. d) din Codul penal, lasand legiuitorul sa aleaga solutia legislativa corespunzatoare inlocuirii celei constatate ca fiind neconstitutionale. Faptul ca, in aceste conditii, legiuitorul a revenit la solutia legislativa in vigoare si a ales sa mentina in reexaminare numai modificarea lit. a) nu releva o nerespectare a deciziei Curtii Constitutionale, ci, din contra, s-a ales o solutie care nu pune probleme de constitutionalitate din perspectiva art. 147 alin. (2) si (4) din Constitutie .
177. Se mai indica faptul ca reluarea dispozitiilor in vigoare s-a realizat si cu privire la lit. b) si c) ale alin. (1) al art. 100 din Codul penal, ceea ce, in optica autorului obiectiei de neconstitutionalitate, s-ar constitui intr-un motiv de neconstitutionalitate. O asemenea critica de neconstitutionalitate nu poate fi analizata prin raportare la art. 1 alin. (5) din Constitutie, din moment ce aceste dispozitii cuprind o solutie legislativa ce exista si anterior initierii procedurii de reexaminare, astfel ca acestea puteau fi contestate cu prilejul formularii obiectiei de neconstitutionalitate in privinta variantei redactionale initiale a legii adoptate in 4 iulie 2018.
(3.2.3) Criticile de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. I pct. 19 [cu referire la art. 155 alin. (1) si (2)] din legea analizata
178. Critica de neconstitutionalitate. Se sustine ca in forma legii rezultata in procedura punerii de acord cu decizia Curtii Constitutionale, dispozitiile art. I pct. 19 [cu referire la art. 155 alin. (1)] din lege nu au fost corelate cu cele ale alin. (2) - care faceau referire la persoana, si nu la fapta, contrar Deciziei nr. 650 din 25 octombrie 2018, paragrafele 414-423. In acest sens, se considera ca termenul prescriptiei raspunderii penale se intrerupe prin indeplinirea oricarui act de procedura in cauza, ce trebuie comunicat suspectului sau inculpatului, fara a mai fi necesara referirea la persoana . De asemenea, se considera ca art. I pct. 19 [cu referire la art. 155 alin. (2)] din lege nu respecta normele de tehnica legislativa, care impun ca, in situatia in care textele rezultate in urma punerii de acord cu decizia Curtii sunt identice cu cele in vigoare, Parlamentul sa elimine din continutul normativ al legii respectivele interventii. In consecinta, se apreciaza ca mentinerea acestor dispozitii redundante contrare si normelor de tehnica legislativa ar echivala cu incalcarea prevederilor art. 1 alin. (5) si ale art. 147 alin. (2) din Constitutie .
179. Examinand critica de neconstitutionalitate formulata, Curtea constata ca aceasta este intemeiata, in sensul ca art. I pct. 19 [cu referire la art. 155 alin. (1)] din lege contravine art. 1 alin. (5) din Constitutie .
180. Art. I pct. 19 [cu referire la art. 155 alin. (1) si (2)] din lege prevede ca
"(1) Cursul termenului prescriptiei raspunderii penale se intrerupe pentru fiecare fapta si persoana prin indeplinirea oricarui act de procedura in cauza care, potrivit legii, trebuie comunicat suspectului sau inculpatului in cadrul procesului penal.
(2) Dupa fiecare intrerupere incepe sa curga un nou termen de prescriptie ."
181. Alineatul (2) in forma initiala a legii din 4 iulie 2018 prevedea ca "(2) Dupa fiecare intrerupere incepe sa curga un nou termen de prescriptie fata de persoana in favoarea careia curge prescriptia de la momentul la care s-a comunicat actul de procedura" si a inglobat practic alin. (2) si (3) din textul in vigoare al art. 155 din Codul penal, iar noua solutie legislativa a fost, in consecinta, corelata cu art. 155 alin. (1) din Codul penal. Finalitatea comasarii in forma initiala a legii criticate a celor doua alineate in vigoare a avut in vedere faptul ca intreruperea termenului de prescriptie produce drept consecinta curgerea unui nou termen de prescriptie prin raportare la persoana, si nu la fapta, aspect corelat prin modificarea corespunzatoare a dispozitiilor art. 155 alin. (1) din cod. Or, Curtea, prin Decizia nr. 650 din 25 octombrie 2018, a constatat ca o atare solutie legislativa, potrivit careia curgerea unui nou termen de prescriptie se raporteaza la persoana, si nu la fapta, altereaza institutia prescriptiei si ignora efectul general obligatoriu al unei decizii a instantei constitutionale [Decizia nr. 443 din 22 iunie 2017, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 839 din 24 octombrie 2017] si, prin urmare, a constatat-o ca fiind neconstitutionala. Legiuitorul, in procedura de reexaminare, a revenit la forma in vigoare a legii, respectand Decizia nr. 650 din 25 octombrie 2018, insa a omis sa realizeze corelatia necesara cu alin. (1) din art. 155. Desi Curtea Constitutionala nu a constatat, eventual, prin aplicarea art. 18 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, neconstitutionalitatea sintagmei "si persoana" din cuprinsul art. I pct. 27 [cu referire la art. 155 alin. (1)] din legea in forma initiala, legiuitorul avea indatorirea sa elimine solutia legislativa neconstitutionala introdusa chiar pentru ratiuni tehnico-legislative in alin. (1) al art. 155, astfel cum s-a aratat la paragraful 149 al prezentei decizii.
182. Curtea retine ca solutia legislativa din art. I pct. 19 [cu referire la art. 155 alin. (1)] este contrara Deciziei nr. 650 din 25 octombrie 2018 mai ales prin prisma faptului ca noul alineat (2) are o reglementare generala - necircumscrisa la fapta - si prin coroborare cu alineatul (1) s-ar intelege ca exista posibilitatea intreruperii termenului de prescriptie pentru fiecare fapta si persoana prin indeplinirea oricarui act de procedura in cauza care, potrivit legii, trebuie comunicat suspectului sau inculpatului in cadrul procesului penal. Se mai retine ca solutia legislativa in vigoare din art. 155 alin. (1), desi nu se refera la fapta in mod expres, se coreleaza cu alin. (3) in vigoare, care prevede ca "(3) Intreruperea cursului prescriptiei produce efecte fata de toti participantii la infractiune, chiar daca actul de intrerupere priveste numai pe unii dintre ei". Prin urmare, din economia textului in vigoare se intelege ca prescriptia produce efecte in rem, prin raportare la faptele de natura penala savarsite, si nu in personam, in mod diferit pentru fiecare participant in parte; astfel, intreruperea cursului prescriptiei produce efecte fata de toti participantii la savarsirea unei infractiuni, si nu cu privire numai fata de persoana in favoarea careia curge prescriptia de la momentul la care s-a comunicat actul de procedura .
183. In privinta criticilor de neconstitutionalitate aduse art. I pct. 19 [cu referire la art. 155 alin. (2)] din lege, potrivit carora acesta nu respecta normele de tehnica legislativa, care ar impune ca, in situatia in care alineatele rezultate in urma punerii de acord cu decizia Curtii sunt identice cu cele in vigoare, Parlamentul sa elimine din continutul normativ al legii de modificare o asemenea interventie legislativa, Curtea constata ca art. 155 din Codul penal - in vigoare - cuprinde 5 alineate, iar 4 alineate au fost supuse unor evenimente legislative, dupa cum urmeaza: alineatul (1) a fost modificat, alineatul (3) a fost eliminat, alineatul (4) a fost modificat, iar alineatul (5), ca urmare a eliminarii alineatului (3), a fost renumerotat. Prin urmare, este evident ca tine de optiunea legiuitorului modul in care, din punctul de vedere al tehnicii legislative, opereaza aceste modificari, fie printr-un singur punct [care cuprinde noua forma a articolului vizat], fie prin mai multe puncte [care opereaza modificari secventiale in privinta diverselor alineate ale articolului vizat]. In consecinta, critica de neconstitutionalitate formulata apare ca fiind inadmisibila.
(3.2.4) Criticile de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. II [cu referire la abrogarea art. 132 din Legea nr. 78/2000] din legea analizata
184. Critica de neconstitutionalitate. Se sustine ca, desi prin Decizia nr. 650 din 25 octombrie 2018, Curtea Constitutionala, din perspectiva criticilor de neconstitutionalitate extrinseca, a stabilit ca adoptarea art. III [cu referire la abrogarea art. 132 din Legea nr. 78/2000] din lege - devenit art. II in urma parcurgerii procesului de reexaminare a legii - este constitutionala, nefiind incalcate prevederile art. 1 alin. (3) si ale art. 64 alin. (4) din Constitutie, a retinut un raport de complementaritate intre art. 132 din Legea nr. 78/2000 si art. 297 din Codul penal referitor la infractiunea de abuz in serviciu . Se arata ca datorita raportului de complementaritate fixat de Curtea Constitutionala intre art. 132 din Legea nr. 78/2000 si art. 297 din Codul penal referitor la infractiunea de abuz in serviciu, in conditiile in care acesta din urma nu a suferit modificari, si pentru a se asigura o protectie sporita a valorilor sociale coroborata cu necesitatea existentei normative a unor parghii legale de natura a descuraja incalcarea unor asemenea valori [ansamblul considerentelor de la paragrafele 621-626 ale Deciziei nr. 650 din 25 octombrie 2018], solutia abrogarii art. 132 din Legea nr. 78/2000 contravine art. 147 alin. (2) prin raportare la alin. (1) si (4) ale aceluiasi articol din Constitutie .
185. Examinand critica de neconstitutionalitate formulata, Curtea constata ca prin Decizia nr. 650 din 25 octombrie 2018 a stabilit constitutionalitatea textului criticat prin prisma unor critici care vizau lipsa de competenta a Comisiei speciale comune de a modifica Legea nr. 78/2000. Curtea a retinut ca "abrogarea art. 132 din Legea nr. 78/2000 este, in realitate, intr-un raport de complementaritate cu modificarile aduse art. 297 din Codul penal referitor la infractiunea de abuz in serviciu . Astfel, din ratiuni de corelare legislativa, in masura in care se modifica o anumita solutie legislativa din Codul penal, aflata in legatura directa cu o norma de incriminare dintr-o alta lege cu dispozitii penale, atunci Comisia speciala comuna poate realiza o asemenea operatiune . Prin urmare, Curtea constata ca, prin adoptarea art. III [cu referire la art. 132 din Legea nr. 78/2000] din lege, nu au fost incalcate prevederile art. 1 alin. (3) si art. 64 alin. (4) din Constitutie". Critica adusa textului abrogator al art. 132 din Legea nr. 78/2000 porneste de la premisa potrivit careia daca nu s-au operat modificari asupra art. 297 din Codul penal, abrogarea realizata nu s-ar mai impune, tocmai datorita caracterului sau complementar. Este adevarat ca art. 297 din Codul penal nu a mai fost modificat, omisiune in sine neconstitutionala, astfel cum s-a aratat la paragrafele 160-166], insa, in cauza, nu este vorba despre o corelare, ci de un raport de complementaritate, respectiv de intregire a modificarii operate. In conditiile in care modificarea nu a fost operata asupra textului de baza [art. 297 din Codul penal], desi trebuia a fi realizata, nu inseamna ca automat trebuie eliminat si elementul completator/intregitor al politicii legislative avute in vedere in conditiile in care acesta poate avea o existenta de sine statatoare. Or, exact aceasta este situatia in cauza, abrogarea art. 132 din Legea nr. 78/2000 nu este un efect al modificarii art. 297 din Codul penal, ci un element completator al acesteia, care chiar in ipoteza neconstitutionala a nerealizarii modificarii art. 297 din Codul penal poate avea o existenta de sine statatoare, nefiind, asadar, caduca/lipsita de obiect/necorelata.
186. Prin urmare, Curtea subliniaza ca limbajul folosit in Decizia nr. 650 din 25 octombrie 2018 indica faptul ca in cauza exista un "raport de complementaritate" intre modificarile initial aduse art. 297 din Codul penal si art. 132 din Legea nr. 78/2000, si nu unul de corelare. Avand in vedere cele expuse, Curtea constata ca dispozitiile art. II [cu referire la abrogarea art. 132 din Legea nr. 78/2000] din lege sunt constitutionale.
(4) Efectele deciziei Curtii Constitutionale
187. Cu privire la efectele prezentei decizii, Curtea retine ca, in cadrul procedurii de punere de acord a unei legi/norme declarate neconstitutionala cu o decizie a Curtii Constitutionale, Parlamentul, in principiu, are libertatea de a decide daca modifica acea lege/norma strict in sensul celor statuate de Curte sau daca abandoneaza interventia asupra textului in cauza prin eliminarea normei sau chiar prin respingerea legii. Insa, asa cum s-a statuat mai sus, aceasta libertate a Parlamentului este restransa atunci cand se interpune o decizie a Curtii Constitutionale pronuntata in cadrul controlului a posteriori prin care norma in vigoare, care face obiectul interventiei legislative, a fost declarata neconstitutionala. Intr-o atare ipoteza, Parlamentul este obligat ca, odata declansata procedura de modificare a legii in vederea punerii sale de acord cu Constitutia, sa adopte normele care transpun actul jurisdictional al Curtii, eliminand viciile de neconstitutionalitate constatate. Aceasta obligatie izvoraste direct din textul constitutional al art. 147 si impune Parlamentului un rol activ in procesul de constitutionalizare a normelor legale, in acord cu deciziile instantei constitutionale. Intr-o interpretare contrara ar insemna ca, in aplicarea art. 147 alin. (1), (2) si (4) din Constitutie, legiuitorul, in cadrul procedurii de punere de acord a legii cu deciziile Curtii Constitutionale, are un drept de selectie cu privire la acestea, prin actul sau decizional putand chiar sa mentina in legislatie norme afectate de vicii de neconstitutionalitate, fapt ce nu poate fi acceptat.
188. Cu alte cuvinte, in cadrul procedurii de reexaminare a legii, conformarea cu obligatia prevazuta de art. 147 alin. (2) din Constitutie implica, pe de o parte, o interventie legislativa permanent limitata la considerentele si dispozitivul deciziei Curtii Constitutionale si, pe de alta parte, faptul ca, odata declansata procedura de modificare a legii in scopul punerii sale de acord cu o decizie a Curtii Constitutionale pronuntata in cadrul controlului de constitutionalitate a posteriori, interventia ulterioara a legiuitorului nu poate fi abandonata, acesta fiind obligat sa adopte normele care transpun actul jurisdictional al Curtii. Admiterea unei solutii contrare, care ar permite legiuitorului sa opteze pentru abandonarea procedurii legislative cu un atare scop, ar echivala cu pastrarea solutiei legislative declarate neconstitutionala pe calea controlului de constitutionalitate a posteriori si, implicit, lipsirea de efecte juridice a deciziei Curtii care a stat la baza initiativei legislative modificatoare. O astfel de conduita a Parlamentului ar anula insusi scopul legiferarii, acela de a armoniza legislatia cu deciziile Curtii Constitutionale, incalcand obligatia constitutionala consacrata de art. 147 alin. (2) din Legea fundamentala. Or, in conformitate cu rolul Curtii Constitutionale si cu valentele controlului de constitutionalitate, procesul de reexaminare a legii implica in mod obligatoriu o conduita loiala din partea Parlamentului si o analiza aplicata si responsabila a tuturor textelor declarate neconstitutionale, prin raportare la considerentele deciziei.
189. In jurisprudenta sa referitoare la interpretarea art. 147 alin. (2) din Constitutie, Curtea a statuat, de principiu, ca, in situatia in care constata neconstitutionalitatea unei legi in ansamblul sau, si nu doar a unor dispozitii din aceasta, "pronuntarea unei astfel de decizii are un efect definitiv cu privire la acel act normativ, consecinta fiind incetarea procesului legislativ in privinta respectivei reglementari". Totodata, in considerarea prevederilor art. 61 alin. (1) din Constitutie, care stabilesc ca "Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului roman si unica autoritate legiuitoare a tarii", Curtea a mai retinut urmatoarele: "Competenta de legiferare a acestuia cu privire la un anumit domeniu nu poate fi limitata daca legea astfel adoptata respecta exigentele Legii fundamentale. Prin urmare, optiunea legiuitorului de a legifera in materia in care Curtea Constitutionala a admis o sesizare de neconstitutionalitate cu privire la o lege in ansamblul sau presupune parcurgerea tuturor fazelor procesului legislativ prevazut de Constitutie si de regulamentele celor doua Camere ale Parlamentului" (a se vedea, in acest sens, Decizia nr. 308 din 28 martie 2012, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 309 din 9 mai 2012, Decizia nr. 1 din 10 ianuarie 2014, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 123 din 19 februarie 2014, Decizia nr. 619 din 11 octombrie 2016, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 6 din 4 ianuarie 2017, paragraful 50, sau Decizia nr. 432 din 21 iunie 2018, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 575 din 6 iulie 2018, paragraful 35). De asemenea, prin Decizia nr. 619 din 11 octombrie 2016, paragraful 50, Curtea a stabilit ca reexaminarea, mai exact punerea de acord a deciziei, se aplica numai atunci cand Curtea a constatat neconstitutionalitatea unor dispozitii ale acesteia, si nu atunci cand neconstitutionalitatea vizeaza actul normativ in ansamblul sau, in caz contrar incalcandu-se art. 147 alin. (2) din Constitutie (a se vedea, in acest sens, Decizia nr. 581 din 20 iulie 2016, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 737 din 22 septembrie 2016, paragrafele 45-48). Totodata, prin Decizia nr. 432 din 21 iunie 2018, paragraful 36, Curtea a stabilit faptul ca art. 147 alin. (2) din Constitutie nu este incident, intrucat prin decizia Curtii Constitutionale a fost constatata neconstitutionalitatea legii in ansamblul sau, iar nu doar a unor dispozitii din cuprinsul acesteia. Asadar, asa cum este statuat, cu valoare de principiu, in jurisprudenta Curtii Constitutionale, in situatia constatarii neconstitutionalitatii legii in ansamblul sau, pronuntarea unei astfel de decizii are un efect definitiv cu privire la acel act normativ, consecinta fiind incetarea procesului legislativ in privinta respectivei reglementari. Parlamentului ii revine obligatia sa constate incetarea de drept a procesului legislativ, ca urmare a constatarii neconstitutionalitatii legii, in integralitatea sa, iar, in ipoteza initierii unui nou demers legislativ cu privire la acelasi domeniu de reglementare, sa se conformeze celor statuate prin decizia Curtii Constitutionale (a se vedea, in acest sens, Decizia nr. 76 din 30 ianuarie 2019, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 217 din 20 martie 2019, paragraful 42, Decizia nr. 139 din 13 martie 2019, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 336 din 3 mai 2019, paragraful 88, Decizia nr. 140 din 13 martie 2019, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 377 din 14 mai 2019, paragraful 86, sau Decizia nr. 141 din 13 martie 2019, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 389 din 17 mai 2019, paragraful 96).
190. Curtea retine ca jurisprudenta sa vizeaza, cu caracter general, initiativele legislative reglementate de art. 74 din Constitutie (a se vedea, in acest sens, Decizia nr. 383 din 29 mai 2019, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 549 din 4 iulie 2019, paragraful 26). Cu privire insa la ipoteza particulara a unei legi care are ca scop punerea de acord a unor prevederi neconstitutionale cu dispozitiile Constitutiei, Curtea retine incidenta dispozitiilor constitutionale ale art. 147 alin. (2), potrivit carora "In cazurile de neconstitutionalitate care privesc legile, inainte de promulgarea acestora, Parlamentul este obligat sa reexamineze dispozitiile respective pentru punerea lor de acord cu decizia Curtii Constitutionale", si ale art. 147 alin. (4), conform caruia "Deciziile Curtii Constitutionale se publica in Monitorul Oficial al Romaniei. De la data publicarii, deciziile sunt general obligatorii si au putere numai pentru viitor". Asa fiind, aplicand jurisprudenta de principiu a Curtii Constitutionale referitoare la efectele deciziei de constatare a neconstitutionalitatii unei legi in ansamblul sau la situatia specifica a legilor de transpunere a deciziilor instantei constitutionale, obligatorii pentru Parlament in virtutea art. 147 alin. (4) din Constitutie, este evident ca, in cazul constatarii neconstitutionalitatii unei astfel de legi, in ansamblul ei, decizia Curtii nu poate avea ca efect incetarea procesului legislativ in privinta respectivei reglementari, intrucat o atare consecinta atasata actului jurisdictional ar fi de natura sa impiedice Parlamentul in indeplinirea obligatiei constitutionale expres prevazute de art. 147 alin. (2). Mai mult, nici legiuitorul nu poate opta pentru abandonarea procedurii legislative initiate, intrucat, asa cum s-a mentionat, o atare optiune ar avea ca efect pastrarea solutiei legislative declarate neconstitutionala pe calea controlului de constitutionalitate a posteriori si, implicit, lipsirea de efecte juridice a deciziei Curtii care a stat la baza initiativei legislative modificatoare.
191. Asadar, sub aspectul efectelor pe care le produce decizia de constatare a neconstitutionalitatii unei legi, in ansamblul ei, diferenta specifica dintre legea de transpunere a deciziilor instantei constitutionale, declarata neconstitutionala in ansamblul ei, si celelalte tipuri de legi, declarate neconstitutionale, in ansamblul lor, este data de reglementarea expresa din art. 147 din Constitutie, care instituie in sarcina Parlamentului obligatia de a asigura constitutionalizarea normelor legale, in acord cu deciziile instantei constitutionale. Avand in vedere aceste argumente, ca efect al prezentei decizii, potrivit dispozitiilor art. 147 alin. (2) si (4) din Legea fundamentala, Parlamentului ii revine in continuare obligatia sa reexamineze legea supusa controlului, iar, in cadrul acestei proceduri, sa se conformeze celor statuate atat prin prezenta decizie, cat si prin deciziile anterioare la care Curtea Constitutionala a facut trimitere.
192. Pentru considerentele aratate, in temeiul art. 146 lit. a) si al art. 147 alin. (4) din Constitutie, precum si al art. 11 alin. (1) lit. A.a), al art. 15 alin. (1) si al art. 18 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUTIONALA
In numele legii
D E C I D E:

Admite obiectia de neconstitutionalitate formulata si constata ca Legea pentru modificarea si completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, precum si a Legii nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea si sanctionarea faptelor de coruptie, in ansamblul ei, este neconstitutionala.
Definitiva si general obligatorie.
Decizia se comunica Presedintelui Romaniei, presedintilor celor doua Camere ale Parlamentului si prim-ministrului si se publica in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I.
Pronuntata in sedinta din data de 29 iulie 2019.

PRESEDINTELE CURTII CONSTITUTIONALE
prof. univ. dr. VALER DORNEANU
Magistrat-asistent-sef,
Benke Karoly

*
OPINIE CONCURENTA

Sesizarile de neconstitutionalitate formulate de Presedintele Romaniei si de un numar de 78 de deputati apartinand grupurilor parlamentare ale Partidului National Liberal si Uniunii Salvati Romania
se impuneau a fi admise si in ceea ce priveste critica de neconstitutionalitate extrinseca care a vizat faptul ca legea a fost adoptata cu incalcarea dispozitiilor art. 69 alin. (2) din Regulamentul Camerei Deputatilor, fapt care aduce atingere prevederilor art. 1 alin. (3) si alin. (5) din Constitutie, deoarece raportul Comisiei parlamentare speciale comune, elaborat in cadrul procedurii din fata Camerei Deputatilor, a fost difuzat deputatilor in chiar ziua votului, asadar, cu nerespectarea termenului de cel putin 5 zile inainte de data stabilita pentru dezbaterea proiectului de lege sau a propunerii legislative in plenul Camerei Deputatilor,
ceea ce determina neconstitutionalitatea legii, in ansamblul sau.
Cu privire la aceasta critica de neconstitutionalitate extrinseca aratam urmatoarele:
Conform art. 69 alin. (2) din Regulamentul Camerei Deputatilor, aprobat prin Hotararea Camerei Deputatilor nr. 8/1994, republicat in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 481 din 28 iunie 2016: "(2) Raportul [intocmit de comisia sesizata in fond - s.n.] va fi imprimat si difuzat deputatilor cu cel putin 3 zile inainte de data stabilita pentru dezbaterea proiectului de lege sau a propunerii legislative in plenul Camerei Deputatilor, in cazul proiectelor de legi si al propunerilor legislative pentru care Camera Deputatilor este prima Camera sesizata, si cu cel putin 5 zile, in cazul celor pentru care Camera Deputatilor este Camera decizionala."
Or, analizand procedura de adoptare a legii supuse controlului de constitutionalitate, constatam ca Legea pentru modificarea si completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, precum si a Legii nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea si sanctionarea faptelor de coruptie a fost reexaminata si adoptata in data de 17 aprilie 2019 in plenul Senatului si inaintata Camerei Deputatilor, in calitate de Camera decizionala. La data de 23 aprilie 2019, legea a fost trimisa pentru raport Comisiei parlamentare speciale comune, care a intocmit un nou raport de admitere, cu amendamente, pe care l-a depus in data de 24 aprilie 2019. In aceeasi zi, plenul Camerei Deputatilor, in temeiul art. 75 si art. 76 alin. (1) din Constitutie, a luat in dezbatere si a adoptat legea (180 de voturi pentru, 81 impotriva si doua abtineri), pe care a trimis-o spre promulgare Presedintelui Romaniei in data de 2 mai 2019.
Ca atare, in cauza, se constata ca raportul intocmit de Comisia parlamentara speciala comuna a fost depus in data de 24 aprilie 2019, iar legea a fost adoptata in aceeasi zi, in conditiile in care forma legii adoptate in Senat a fost transmisa Camerei Deputatilor in data de 23 aprilie 2019.
In jurisprudenta sa [Decizia nr. 209 din 7 martie 2012, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 188 din 22 martie 2012], Curtea a statuat ca:
"Autonomia regulamentara constituie expresia statului de drept, a principiilor democratice si poate opera exclusiv in cadrul limitelor stabilite de Legea fundamentala. Autonomia regulamentara nu poate fi exercitata in mod discretionar, abuziv, cu incalcarea atributiilor constitutionale ale Parlamentului. Astfel, intre principiul constitutional referitor la autonomia Parlamentului de a-si stabili reguli interne de organizare si functionare [art. 64 alin. (1)] si principiul constitutional referitor la rolul Parlamentului, in ansamblul autoritatilor publice ale statului, ce exercita, potrivit Constitutiei, atributii specifice democratiei constitutionale (legiferarea, acordarea votului de incredere, in baza caruia este numit Guvernul, retragerea increderii acordate Guvernului prin adoptarea unei motiuni de cenzura, declararea starii de razboi, aprobarea strategiei nationale de aparare a tarii etc.), Curtea apreciaza ca exista un raport ca de la mijloc/instrument la scop/interes. Astfel, regulamentele parlamentare se constituie intr-un ansamblu de norme juridice, menite sa organizeze si sa disciplineze activitatea parlamentara cu privire, printre altele, la procedura de legiferare, de numire sau de investitura a celor mai importante institutii sau autoritati publice in stat (Guvern, o parte dintre judecatorii Curtii Constitutionale, o parte dintre membrii Consiliului Superior al Magistraturii, membrii Curtii de Conturi, Avocatul Poporului, directorii serviciilor de informatii), precum si regulile de organizare si functionare ale fiecarei Camere. Normele regulamentare reprezinta instrumentele juridice care permit desfasurarea activitatilor parlamentare in scopul indeplinirii atributiilor constitutionale ale Parlamentului, autoritate reprezentativa prin care poporul roman isi exercita suveranitatea nationala, in conformitate cu prevederile art. 2 alin. (1) din Constitutie .
Ca orice act normativ destinat sa reglementeze un anumit domeniu de activitate, regulamentul parlamentar trebuie sa respecte cerintele privind claritatea si previzibilitatea normelor, sa fie un element regulator suplu, care, pe de o parte, sa permita o libertate de actiune parlamentarilor sau grupurilor parlamentare in acord cu dispozitiile art. 69 din Constitutie referitoare la caracterul reprezentativ al mandatului parlamentar, iar, pe de alta parte, sa garanteze autoritatii legiuitoare posibilitatea de a-si indeplini rolul constitutional. Or, instrumentul juridic menit sa asigure indeplinirea atributiilor Parlamentului nu poate constitui o piedica in realizarea scopului sau.
Regulamentul parlamentar trebuie interpretat si aplicat cu buna-credinta si in spiritul loialitatii fata de Legea fundamentala."
In prezenta cauza, Curtea nu este chemata sa verifice numai daca a fost respectat Regulamentul Camerei Deputatilor, ci daca, prin conduita sa, Camera Deputatilor a incalcat garantiile procedurale pe care le are la indemana deputatul pentru a-si exercita mandatul in serviciul poporului, respectiv de a cunoaste amendamentele depuse, de a formula propriile amendamente si de a vota in cunostinta de cauza propunerea/proiectul de lege. De aceea, se retin ca norme de referinta art. 69 alin. (1) si art. 74 din Constitutie, raportate la art. 1 alin. (3) si (5) din Constitutie referitor la statul de drept, democratie si obligatia respectarii suprematiei Constitutiei.
Desfasurarea procesului legislativ in cauza analizata denota faptul ca incalcarea termenului de 5 zile din Regulament (s.n. termenul este de 5 zile intrucat Camera Deputatilor a fost Camera decizionala), aspect care in sine nu atrage neconstitutionalitatea extrinseca a unui act normativ, a avut insa aptitudinea sa duca la imposibilitatea exercitarii plenare a mandatului de deputat, in sensul ca nu au putut fi luate la cunostinta amendamentele adoptate in comisia sesizata in fond si dezbatute in mod real, nu s-au putut depune sau s-a limitat extrem de sever dreptul deputatilor de a depune amendamente si nu a fost exprimat un vot in deplina cunostinta de cauza.
Practic, legiuitorul nu a respectat garantiile pe care Regulamentul Camerei Deputatilor le instituie in consacrarea mandatului reprezentativ prevazut de Constitutie, termenul de 5 zile, pus la dispozitia parlamentarilor membri ai Camerei decizionale, fiind anulat.
O asemenea concluzie deriva din complexitatea actului modificator si amploarea modificarilor operate, din faptul ca problemele ce s-ar fi impus a fi dezbatute vizeaza chiar Codul penal al Romaniei, iar aspectele modificate in privinta diverselor institutii de drept substantial sunt extrem de sensibile pentru societate si evolutia ei.
Astfel, nu este vorba doar de incalcarea unui simplu termen procedural, ci de consecintele pe care le produce sau le poate produce o asemenea incalcare, avand in vedere importanta problemelor dezbatute.
Politica penala si procedural penala a statului nu poate fi dezbatuta si votata intr-o Camera a Parlamentului intr-o singura zi; ea reflecta starea si evolutia societatii in contextul fenomenului infractional, ea implica luarea unei decizii de natura legislativa care are repercusiuni deosebite asupra dezvoltarii societatii si nu reflecta o necesitate de moment. Ea nu trebuie sa fie contradictorie sau sa raspunda dorintei unei anumite optiuni politice, ci trebuie sa raspunda cerintelor societatii, protejand interesele generale ale acesteia. Or, pentru aceasta, deputatul trebuie sa aiba asigurata posibilitatea de a lua cunostinta de proiectul/propunerea legislativa, amendamentele aduse, raportul si avizele comisiilor permanente, dar si de a se informa sau consulta cu alti actori politici sau institutionali; numai in aceste conditii isi poate forma o opinie asupra problemei dezbatute si numai in aceste conditii votul sau, eminamente politic, poate fi dat in deplina cunostinta de cauza.
Prin urmare, se constata ca deputatii au fost pusi in situatia de a nu putea participa in mod real la dezbaterea parlamentara, aceasta fiind dusa in derizoriu, capatand valentele unui simulacru.
Avand in vedere argumentele prezentate, constatam conduita vadit arbitrara a legiuitorului, care ignora, in mod constant, normele regulamentare, recomandarea Curtii Constitutionale cuprinsa in Decizia nr. 250 din 19 aprilie 2018, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 378 din 3 mai 2018, paragrafele 48-49, potrivit careia "parlamentarii, fie ca provin din randul majoritatii, fie ca provin din cel al opozitiei, trebuie sa se abtina de la exercitarea abuziva a drepturilor procedurale si sa respecte o regula de proportionalitate, de natura sa asigure adoptarea deciziilor ca urmare a unei dezbateri publice prealabile", si, implicit, principiul exercitarii cu buna- credinta si in spirit de loialitate fata de valorile constitutionale a drepturilor procedurale parlamentare.
Nerespectarea termenelor prevazute in propriile regulamente de organizare si functionare impiedica Parlamentul sa-si exercite functia de legiferare in mod efectiv, transformand actul decizional al votului intr-o formalitate care lipseste de efecte juridice norma cuprinsa in art. 69 din Constitutie . Procesul legislativ desfasurat cu privire la legea supusa controlului de constitutionalitate in prezenta cauza nu a presupus o dezbatere reala asupra initiativei legislative, in sensul ca nu a avut loc un schimb de idei cu privire la continutul normativ al acesteia. Mai mult, in absenta dezbaterilor, participarea membrilor Parlamentului la procesul legislativ a fost golita de continut, reducandu-se la votarea propunerii legislative in lipsa oricarei cunoasteri a continutului acesteia, ceea ce este de neconceput intr-un stat de drept .
Or, insesi exigentele statului de drept si principiile care stau la baza democratiei se opun unei paradigme care sa ridice la rang de principiu constitutional aparenta sau mimarea dezbaterii parlamentare. De aceea, ori de cate ori, prin nerespectarea unui termen procedural asociat dezbaterii parlamentare, are loc o incalcare a exercitarii plenare a mandatului parlamentar, Curtea este indrituita sa intervina si sa constate neconstitutionalitatea extrinseca a actului normativ respectiv, prin raportare la art. 69 alin. (1) si art. 74 din Constitutie, cu retinerea incalcarii art. 1 alin. (3) si (5) din Constitutie, asa cum s-ar fi impus si in cauza de fata.

* * *

Avand in vedere toate aspectele relevate mai sus, consideram ca Sesizarile de neconstitutionalitate formulate de Presedintele Romaniei si de un numar de 78 de deputati apartinand grupurilor parlamentare ale Partidului National Liberal si Uniunii Salvati Romania se impuneau a fi admise si in ceea ce priveste critica de neconstitutionalitate extrinseca care a vizat faptul ca legea a fost adoptata cu incalcarea dispozitiilor art. 69 alin. (2) din Regulamentul Camerei Deputatilor, fapt care aduce atingere prevederilor art. 1 alin. (3) si alin. (5) din Constitutie, deoarece raportul Comisiei parlamentare speciale comune, elaborat in cadrul procedurii din fata Camerei Deputatilor, a fost difuzat deputatilor in chiar ziua votului, asadar, cu nerespectarea termenului de cel putin 5 zile inainte de data stabilita pentru dezbaterea proiectului de lege sau a propunerii legislative in plenul Camerei Deputatilor, ceea ce determina neconstitutionalitatea legii, in ansamblul sau.

Judecatori,
dr. Livia Stanciu
prof. univ. dr. Elena-Simina Tanasescu