ICCJ: In ipoteza renuntarii la urmarirea penala fata de un minor care a implinit varsta de 16 ani poate fi dispusa fata de acesta obligatia prestarii unei munci neremunerate in folosul comunitatii.

Completul competent sa judece recursul in interesul legii ce formeaza obiectul Dosarului nr. 737/1/2019 este legal constituit, conform dispozitiilor art. 473 alin. (1) din Codul de procedura penala si art. 27¹ alin. (1) din Regulamentul privind organizarea si functionarea administrativa a Inaltei Curti de Casatie si Justitie, republicat, cu modificarile si completarile ulterioare.

Sedinta este prezidata de catre vicepresedintele Inaltei Curti de Casatie si Justitie, domnul judecator Ilie Iulian Dragomir .
La sedinta de judecata participa doamna procuror Georgina Bodoroncea, procuror in cadrul Sectiei judiciare, Serviciul judiciar penal, Biroul de reprezentare, Sectia judiciara din cadrul Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie.
La sedinta de judecata participa doamna Simona Danaila, magistrat-asistent in cadrul Completului pentru solutionarea recursurilor in interesul legii, conform art. 27³ din Regulamentul privind organizarea si functionarea administrativa a Inaltei Curti de Casatie si Justitie, republicat, cu modificarile si completarile ulterioare.
Inalta Curte de Casatie si Justitie - Completul competent sa judece recursul in interesul legii a luat in examinare recursul in interesul legii promovat de procurorul general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie, vizand interpretarea si aplicarea unitara a dispozitiilor art. 318 alin. (6) lit. c) din Codul de procedura penala in cazul suspectilor sau inculpatilor minori care au implinit varsta de 16 ani.
Magistratul-asistent refera cu privire la obiectul recursului in interesul legii ce formeaza obiectul Dosarului nr. 737/1/2019, aflat pe rolul completului de judecata, precum si cu privire la faptul ca la dosarul cauzei s-a depus raportul intocmit de judecatorul-raportor desemnat conform art. 473 alin. (4) din Codul de procedura penala.
Dupa prezentarea referatului cauzei, presedintele completului, constatand ca nu sunt cereri prealabile, a acordat cuvantul reprezentantului Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie.
Reprezentantul Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie a sustinut ca, in raport cu cele doua orientari jurisprudentiale privind posibilitatea aplicarii dispozitiilor art. 318 alin. (6) lit. c) din Codul de procedura penala suspectilor sau inculpatilor minori care au implinit 16 ani, punctul de vedere al procurorului general este in sensul ca solutia legala in materie este ilustrata de opinia majoritara, respectiv ca acestia pot fi obligati la munca neremunerata in folosul comunitatii prin ordonanta de renuntare la urmarirea penala.
In acest sens a sustinut ca actualul Cod de procedura penala reglementeaza solutia de renuntare la urmarirea penala, modalitate prin care a fost introdus principiul oportunitatii urmaririi penale, procurorul putand decide, in functie de criteriile aratate de text, daca este oportun sau nu sa procedeze la urmarirea penala sau daca exista sau nu interes public in urmarirea faptei . In cazul in care autorul este cunoscut, procurorul poate decide stabilirea in sarcina acestuia a uneia sau mai multor obligatii dintre cele prevazute la lit. a) -d) ale alin. (6) al art. 318 din Codul de procedura penala, dupa consultarea inculpatului sau suspectului [art. 318 alin. (3) ], fara ca legea procesual penala sa faca distinctie dupa cum solutia de renuntare la urmarirea penala si obligatia prestarii unei munci neremunerate in folosul comunitatii poate fi aplicata fata de un suspect/inculpat major sau minor.
Totodata, a mai invederat ca daca doctrina penala plaseaza analiza problemei in cadrul neclaritatilor textelor referitoare la munca in folosul comunitatii in cazul renuntarii la urmarirea penala, intrucat aceasta masura nu se regaseste ca obligatie asociata masurilor educative neprivative de libertate, prevazute de art. 121 din Codul penal, pe care instanta le poate impune, in doctrina de drept al muncii s-a aratat ca institutia capacitatii de munca este distincta, atat de capacitatea civila, cat si de capacitatea penala, si s-a aratat ca dispozitiile Codului muncii sunt aplicabile in aceasta privinta.
Astfel, din perspectiva actualului Cod al muncii, o persoana dobandeste capacitatea generala de munca la implinirea varstei de 16 ani, potrivit dispozitiilor art. 13 alin. (1) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, care stipuleaza ca: "Persoana fizica dobandeste capacitate de munca la implinirea varstei de 16 ani."
In sustinerea acestui argument a aratat ca dispozitiile art. 13 alin. (2) din Codul muncii prevad posibilitatea incheierii contractului individual de munca si la implinirea varstei de 15 ani, cu acordul parintilor sau reprezentantilor legali, pentru activitati potrivite cu dezvoltarea fizica, aptitudinile, dezvoltarea si pregatirea profesionala.
Astfel, in opinia reprezentantului Ministerului Public, prevederile art. 13 alin. (1) din Codul muncii consacra o dubla exceptie de la dreptul comun, atat din perspectiva art. 38 din Codul civil, fiind o derogare de la regula majoratului civil, cat si din perspectiva art. 42 alin. (1) din Codul civil, intrucat, pentru ca minorul in varsta de 16 ani sa intre in raporturi juridice de munca, nu este necesara incuviintarea ocrotitorului legal.
A mai aratat ca ordonanta procurorului, confirmata de judecatorul de camera preliminara, prin care se renunta la urmarirea penala si se dispune, in privinta unui minor, suspect sau inculpat, care a implinit varsta de 16 ani, obligatia de a presta o munca neremunerata in folosul comunitatii, pe o perioada cuprinsa intre 30 si 60 zile, atunci cand starea de sanatate ii permite acestuia sa presteze munca, naste, in privinta minorului, aflat in aceasta ipoteza, raporturi juridice de munca cu autoritatea publica in cadrul careia va fi prestat serviciul comunitar.
Astfel, prevederile art. 278 alin. (2) din Codul muncii potrivit carora "Prevederile prezentului cod se aplica cu titlu de drept comun si acelor raporturi juridice de munca neintemeiate pe un contract individual de munca, in masura in care reglementarile speciale nu sunt complete si aplicarea lor nu este incompatibila cu specificul raporturilor de munca respective", in opinia reprezentantului Ministerului Public, sunt pe deplin aplicabile.
In aceeasi ordine de idei a aratat ca reglementarile speciale privind munca in folosul comunitatii cuprinse in Codul de procedura penala, precum si in Legea nr. 253/2013 privind executarea pedepselor, a masurilor educative si a altor masuri neprivative de libertate dispuse de organele judiciare in cursul procesului penal, cu modificarile si completarile ulterioare, intra in categoria celor aratate de art. 278 alin. (2) din Codul muncii, acesta reprezentand drept comun al tuturor raporturilor de munca .
De asemenea, dispozitiile art. 13 alin. (1) din Codul muncii pot fi aplicate in privinta raporturilor de munca ale unui suspect sau inculpat care a implinit varsta de 16 ani, fata de care, prin ordonanta a procurorului, confirmata de judecatorul de camera preliminara, s-a dispus renuntarea la urmarirea penala si, corelativ, s-a instituit obligatia de a presta o munca neremunerata in folosul comunitatii.
Totodata, a sustinut ca este intrunita si o a doua conditie pentru ca prevederile Codului muncii sa poata fi aplicate, cu titlu de drept comun, si in privinta raporturilor juridice de munca neintemeiate pe un contract individual de munca, reglementate prin norme speciale incomplete, dispozitiile art. 318 din Codul de procedura penala nefiind incompatibile cu specificul raporturilor de munca respective.
Or, in privinta muncii neremunerate in folosul comunitatii nu se identifica o atare incompatibilitate, de natura a exclude aplicarea Codului muncii, ca drept comun al raporturilor juridice de munca .
In continuare, a invederat ca potrivit dispozitiilor art. 89, care fac trimitere si laart. 51 alin. (3) - (7) si art. 52 alin. (3) - (7) din Legea nr. 253/2013, cu modificarile si completarile ulterioare, munca neremunerata in folosul comunitatii se executa cu respectarea acelorasi conditii prevazute si de Codul muncii cu privire la durata zilnica, respectarea programului de scoala, a zilelor libere calendaristic sau sarbatorilor legale, precum si cu privire la evaluarea medicala pentru a se constata daca persoana este apta sa presteze activitatile propuse, iar munca prestata sa se execute cu respectarea prevederilor legale privind cerintele minime de securitate si sanatate la locul de munca, si nu in locuri vatamatoare, periculoase ori care prezinta un grad de risc pentru sanatatea sau integritatea persoanelor.
In acest context a sustinut ca nu exista o incompatibilitate, ci o suprapunere intre conditiile reglementate de Legea nr. 253/2013, cu modificarile si completarile ulterioare, in care poate fi executata munca neremunerata in folosul comunitatii si conditiile legale in care trebuie sa se deruleze raporturile juridice de munca ale minorilor, astfel ca si dispozitiile art. 13 alin. (1) din Codul muncii sunt aplicabile, cu titlu de drept comun, si in privinta raporturilor juridice de munca circumscrise obligatiei de a presta o activitate neremunerata in folosul comunitatii dispusa prin ordonanta procurorului, de renuntare la urmarirea penala, intrucat nu exista niciun impediment juridic pentru ca fata de minorii care au implinit varsta de 16 ani, avand capacitate deplina de munca, in sensul dreptului comun al muncii, sa se dispuna aceasta masura, de vreme ce, la nivelul Legii nr. 253/2013, cu modificarile si completarile ulterioare, completata cu legislatia muncii, exista suficiente garantii si masuri de protectie a acestei categorii de persoane .
Nu in ultimul rand, a sustinut ca acest lucru este permis in materie contraventionala, in cuprinsul art. 11 alin. (4) din Ordonanta Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr. 180/2002, cu modificarile si completarile ulterioare, fiind reglementata aceasta posibilitate. Or, daca s-ar aprecia ca, atunci cand renunta la urmarirea penala, procurorul nu poate dispune fata de un minor care a implinit varsta de 16 ani masura obligarii la prestarea unei activitati neremunerate in folosul comunitatii, s-ar ajunge la un paradox juridic, in sensul ca minorul care a savarsit o fapta contraventionala, care eo ipso prezinta un grad de pericol social abstract mai redus decat o infractiune, sa suporte un regim sanctionator mai sever decat minorul, suspect sau inculpat, care a savarsit o infractiune .
Concluzionand, a sustinut ca fata de minorul care a implinit varsta de 16 ani, procurorul poate dispune masura obligarii la prestarea unei munci neremunerate in folosul comunitatii, atunci cand adopta solutia de renuntare la urmarirea penala, intrucat, potrivit art. 13 alin. (1) din Codul muncii, acest minor are deplina capacitate de munca, in acest caz fiind necesar consimtamantul informat si constient al minorului, iar munca desfasurata de minor nu trebuie sa pericliteze securitatea, sanatatea sau dezvoltarea acestuia, nici formarea profesionala si educatia prin frecventarea formelor de invatamant obligatorii.
In consecinta, a solicitat admiterea recursului in interesul legii, sa se constatate ca problema de drept evocata a primit o solutionare diferita din partea instantelor judecatoresti si, printr-o decizie obligatorie, sa se fie stabilit modul unitar de interpretare si aplicare, conform art. 474 din Codul de procedura penala, in sensul ca: "in ipoteza renuntarii la urmarirea penala fata de un suspect/inculpat minor, poate fi dispusa fata de acesta obligatia prestarii unei munci neremunerate in folosul comunitatii."
Presedintele completului competent sa judece recursul in interesul legii, constatand ca nu sunt intrebari din partea membrilor completului, a declarat dezbaterile inchise, iar completul de judecata a ramas in pronuntare asupra recursului in interesul legii.

INALTA CURTE DE CASATIE SI JUSTITIE,
deliberand asupra recursului in interesul legii, constata urmatoarele:

1. Problema de drept care a generat practica neunitara
Prin recursul in interesul legii formulat de catre procurorul general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie, s-a sustinut ca in practica judiciara nationala nu exista un punct de vedere unitar cu privire la interpretarea si aplicarea unitara a dispozitiilor art. 318 alin. (6) lit. c) din Codul de procedura penala in cazul suspectilor sau inculpatilor minori care au implinit varsta de 16 ani.

2. Examenul jurisprudential. Solutiile pronuntate de instantele judecatoresti

In sustinerea recursului in interesul legii, s-a aratat ca in practica judiciara nu exista un punct de vedere unitar cu privire la problema de drept supusa dezbaterii, mentionandu-se urmatoarele opinii jurisprudentiale:

2.1. Intr-o prima opinie, majoritara, instantele au apreciat ca fiind legala si temeinica solutia dispusa de procuror prin ordonanta, respectiv de renuntare la urmarirea penala a suspectului/inculpatului minor care a implinit 16 ani si obligarea acestuia la prestarea unei munci neremunerate in folosul comunitatii.
In sustinerea acestei opinii s-a apreciat ca din modul in care este redactat art. 318 din Codul de procedura penala nu rezulta ca suspectilor sau inculpatilor minori fata de care s-a dispus o solutie de renuntare la urmarirea penala nu li s-ar putea impune obligatia de a presta o munca neremunerata, legea procesual penala nefacand distinctie intre suspectul/inculpatul major sau minor, acestia putand fi obligati la munca in folosul comunitatii, pe o perioada cuprinsa intre 30 si 60 de zile .
Cu toate acestea, se impune a se tine seama de dispozitiile art. 13 alin. (1) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, in conformitate cu care persoanele fizice dobandesc capacitate de munca la implinirea varstei de 16 ani, iar o interpretare diferita a acestor reglementari nu numai ca ar crea o situatie discriminatorie a persoanelor care au capacitate de munca pe criteriul de varsta, ci ar impiedica realizarea scopului urmarit prin obligarea la prestarea unei munci neremunerate in folosul comunitatii, respectiv cel al corectarii si reeducarii, astfel incat suspectul sau inculpatul sa fie supus unor masuri, restrictii sau obligatii care sa il determine sa constientizeze consecintele negative ale infractiunii savarsite.
Totodata, s-a apreciat ca in cazul dispunerii acestei masuri, este necesar consimtamantul informat si constient al minorului, iar munca desfasurata de minor sa nu fie de natura a-i periclita sanatatea, dezvoltarea, formarea profesionala si educatia.
2.2. Intr-o a doua opinie a instantelor, minoritara, s-a apreciat ca in ipoteza renuntarii la urmarirea penala fata de un suspect/inculpat minor nu poate fi dispusa obligatia prestarii unei munci neremunerate in folosul comunitatii.
In acest sens s-a aratat, in esenta, ca prin raportare la dispozitiile privind regimul raspunderii penale a minorului si al masurilor educative neprivative de libertate cuprinse in art. 113-115 si art. 121 din Codul penal, institutia muncii in folosul comunitatii opereaza doar in cazul pedepselor care se aplica inculpatilor majori.
Prin urmare, s-a apreciat ca simplul acord al suspectului/inculpatului minor de a presta munca neremunerata in folosul comunitatii nu poate conduce automat la stabilirea acestei obligatii in sarcina sa.
Totodata, s-a apreciat ca, potrivit noului Cod penal, minorului nu ii pot fi aplicate pedepse, iar obligatia de a presta o munca neremunerata in folosul comunitatii nu este atasata masurilor educative neprivative/privative de liberate.

3. Jurisprudenta Curtii Constitutionale a Romaniei
La nivelul Curtii Constitutionale a Romaniei nu a fost identificata jurisprudenta relevanta in materie.

4. Jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului
Nu exista decizii relevante in legatura cu chestiunea de drept ce face obiectul recursului in interesul legii.

5. Opinia procurorului general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie
Prin sesizarea nr. 14.666/2934/III-5/2018 din data de 11 martie 2019, procurorul general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie a opinat in sensul ca procurorul poate dispune, prin ordonanta, renuntarea la urmarirea penala a suspectului/inculpatului minor care a implinit 16 ani si obligarea acestuia la prestarea unei munci neremunerate in folosul comunitatii.
Procurorul general a aratat ca examenul jurisprudentei nationale evidentiaza doua orientari, ceea ce releva caracterul neunitar al acesteia:

I. Intr-o prima opinie, majoritara, s-a apreciat ca fiind legala si temeinica solutia dispusa de procuror prin ordonanta de renuntare la urmarirea penala a suspectului/inculpatului minor care a implinit 16 ani si obligarea acestuia la prestarea unei munci neremunerate in folosul comunitatii (anexele nr. 4-33).

II. In cea de-a doua opinie, contrara si minoritara, s-a sustinut ca in ipoteza renuntarii de catre procuror la urmarirea penala fata de un suspect/inculpat minor nu poate fi dispusa obligatia prestarii unei munci neremunerate in folosul comunitatii (anexele nr. 1-3).
In acest sens s-a aratat, in esenta, ca prin raportare la dispozitiile privind regimul raspunderii penale a minorului si al masurilor educative neprivative de libertate cuprinse in art. 113-115 si art. 121 din Codul penal, institutia muncii in folosul comunitatii opereaza doar in cazul pedepselor care se aplica inculpatilor majori.
Prin urmare, s-a apreciat ca simplul acord al suspectului/inculpatului minor de a presta munca neremunerata in folosul comunitatii nu poate conduce automat la stabilirea acestei obligatii in sarcina sa.
Totodata, s-a apreciat ca este posibila admiterea in parte a sesizarii procurorului cu consecinta confirmarii doar a solutiei de renuntare la urmarirea penala, fara a se mentine obligatia prevazuta de art. 318 alin. (6) lit. c) din Codul de procedura penala - solutie agreata in considerarea prevederilor art. 318 alin. (16) din acelasi cod, care nu permit o noua solutie de renuntare la urmarirea penala in cazul respingerii cererii de confirmare, indiferent de motive.
In argumentarea opiniei majoritare s-a sustinut ca actualul Cod de procedura penala reglementeaza solutia de renuntare la urmarirea penala, modalitate prin care a fost introdus principiul oportunitatii urmaririi penale.
In privinta conditiilor care se cer a fi indeplinite pentru a se dispune aceste solutii (art. 318 din Codul de procedura penala), aprecierea asupra oportunitatii este conditionata in primul rand de o limita a legii, mai precis o conditionare referitoare la pericolul social abstract al infractiunii: fapta ce face obiectul urmaririi penale sa fie prevazuta de lege cu pedeapsa amenzii ori cu pedeapsa inchisorii al carei maxim special sa nu depaseasca 7 ani.
Cu privire la criteriile in baza carora procurorul poate decide daca este oportun sau nu sa procedeze la urmarirea penala, daca exista sau nu interes public in urmarirea faptei, legea procesuala face referire la continutul faptei, modul si mijloacele de savarsire, scopul urmarit si imprejurarile concrete de savarsire, urmarile produse sau care s-ar fi putut produce prin savarsirea infractiunii, iar in masura in care autorul faptei este cunoscut, avand calitatea de suspect sau inculpat, la persoana acestuia, conduita sa anterior savarsirii infractiunii si eforturile depuse pentru inlaturarea sau diminuarea consecintelor infractiunii.
In cazul in care autorul este cunoscut, procurorul, pentru a asigura rolul preventiv al legii penale, poate decide stabilirea in sarcina acestuia a uneia sau mai multor obligatii dintre cele prevazute la lit. a)-d) ale alin. (6) al art. 318 din Codul de procedura penala, dupa consultarea inculpatului sau suspectului [art. 318 alin. (3) din Codul de procedura penala].
Legea procesual penala nu face distinctie dupa cum solutia de renuntare la urmarirea penala si obligatia prestarii unei munci neremunerate in folosul comunitatii poate fi aplicata fata de un suspect/inculpat major sau minor.
Doctrina plaseaza analiza problemei in cadrul neclaritatilor textelor referitoare la munca in folosul comunitatii in cazul renuntarii la urmarirea penala si arata ca, desi art. 318 alin. (6) lit. c) din Codul de procedura penala nu interzice expres obligarea minorului, fata de care s-a dispus o solutie de renuntare la urmarirea penala, la prestarea muncii neremunerate in folosul comunitatii, totusi impunerea de catre procuror a acestei obligatii ar fi contrara filosofiei punitive a noului Cod penal, in care infractorilor minori nu le mai pot fi aplicate pedepse, ci doar masuri educative, o categorie aparte de sanctiuni penale, in al caror continut nu se regaseste si munca neremunerata in folosul comunitatii. De altfel, aceasta masura nu se regaseste ca obligatie asociata masurilor educative neprivative de libertate, prevazute de art. 121 din Codul penal, pe care instanta le poate impune, si nu este posibil a fi impusa minorului nici pe perioada executarii masurilor educative privative de libertate, prevazute de art. 124 si art. 125 din Codul penal.
In acelasi context, s-a aratat ca problema de drept a fost discutata si la intalnirea presedintilor sectiilor penale ale Inaltei Curti de Casatie si Justitie si curtilor de apel, care a avut loc la Iasi in perioada 18-19 mai 2017, orientarea majoritara fiind in sensul anterior exprimat.
In doctrina de drept al muncii s-a aratat ca institutia capacitatii de munca este distincta atat de capacitatea civila, cat si de capacitatea penala si s-a aratat ca dispozitiile Codului muncii, in aceasta privinta, sunt conforme art. 49 alin. (4) din Constitutie .
Astfel, din perspectiva actualului Cod al muncii, o persoana dobandeste capacitatea generala de munca la implinirea varstei de 16 ani.
In acest sens, art. 13 alin. (1) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, arata ca: "Persoana fizica dobandeste capacitate de munca la implinirea varstei de 16 ani."
In continuare, s-a sustinut ca, pe cale de exceptie, art. 13 alin. (2) din Codul muncii prevede posibilitatea incheierii contractului individual de munca si la implinirea varstei de 15 ani, cu acordul parintilor sau reprezentantilor legali, pentru activitati potrivite cu dezvoltarea fizica, aptitudinile, dezvoltarea si pregatirea profesionala.
Astfel, spre deosebire de dreptul comun, in care, ca regula generala, persoana fizica dobandeste capacitate deplina de exercitiu la varsta de 18 ani, varsta la care legiuitorul prezuma ca o persoana are o vointa constienta si dispune de discernamantul necesar aprecierii insemnatatii si consecintelor actelor juridice pe care le savarseste in dreptul muncii, persoana fizica dobandeste capacitatea deplina de a intra in raporturi juridice de munca la varsta de 16 ani, varsta la care se presupune legal ca aceasta are maturitatea fizica si discernamantul necesare pentru a munci, asumandu-si in mod direct si total obligatiile in cadrul unor raporturi juridice de munca, putandu-si exercita, in aceeasi modalitate, drepturile ce rezulta din aceste raporturi .
Prin urmare, in dreptul muncii, capacitatea deplina a persoanei fizice de a se incadra in munca denumita de lege "capacitate de munca" se dobandeste la implinirea varstei de 16 ani. Art. 13 alin. (1) din Codul muncii consacra o dubla exceptie de la dreptul comun, atat din perspectiva art. 38 din Codul civil, fiind o derogare de la regula majoratului civil, cat si din perspectiva art. 42 alin. (1) din Codul civil, intrucat, pentru ca minorul in varsta de 16 ani sa intre in raporturi juridice de munca, nu este necesara incuviintarea ocrotitorului legal.
Astfel, ordonanta procurorului, confirmata de judecatorul de camera preliminara prin care se renunta la urmarirea penala si se dispune, in privinta unui minor, suspect sau inculpat, care a implinit varsta de 16 ani, obligatia de a presta o munca neremunerata in folosul comunitatii, pe o perioada cuprinsa intre 30 si 60 zile, atunci cand starea de sanatate ii permite acestuia sa presteze munca, naste, in privinta minorului aflat in aceasta ipoteza, raporturi juridice de munca cu autoritatea publica in cadrul careia va fi prestat serviciul comunitar.
Aceste raporturi juridice de munca se nasc si se deruleaza nu prin incheierea unui contract individual de munca, ci in baza unei decizii a autoritatii judiciare.
In privinta raporturilor astfel create, prevederile Codului muncii sunt pe deplin aplicabile, pe temeiul art. 278 alin. (2) din acesta, potrivit carora "Prevederile prezentului cod se aplica cu titlu de drept comun si acelor raporturi juridice de munca neintemeiate pe un contract individual de munca, in masura in care reglementarile speciale nu sunt complete si aplicarea lor nu este incompatibila cu specificul raporturilor de munca respective".
Aceasta este situatia reglementarilor speciale privind munca in folosul comunitatii cuprinse in Codul de procedura penala, precum si in Legea nr. 253/2013 privind executarea pedepselor, a masurilor educative si a altor masuri neprivative de libertate dispuse de organele judiciare in cursul procesului penal, cu modificarile si completarile ulterioare.
Dat fiind obiectul lor de reglementare, Codul de procedura penala si Legea nr. 255/2013 pentru punerea in aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedura penala si pentru modificarea si completarea unor acte normative care cuprind dispozitii procesual penale, cu modificarile ulterioare, nu si-au propus sa normeze in detaliu si problema muncii neremunerate in folosul comunitatii in situatia minorilor care au implinit varsta de 16 ani. Acest aspect poate fi lamurit prin aplicarea, in completarea dispozitiilor speciale, a prevederilor Codului muncii, ca drept comun al tuturor raporturilor de munca, in temeiul art. 278 alin. (2) din acesta din urma.
Asadar, dispozitiile art. 13 alin. (1) din Codul muncii pot fi aplicate in privinta raporturilor de munca ale unui suspect sau inculpat care a implinit varsta de 16 ani, fata de care, prin ordonanta a procurorului, confirmata de judecatorul de camera preliminara, s-a dispus renuntarea la urmarirea penala si, corelativ, s-a instituit obligatia de a presta o munca neremunerata in folosul comunitatii.
Dispozitiile din Codul muncii referitoare la munca copiilor, inclusiv sub aspectul varstei minime de la care persoana fizica dobandeste capacitatea deplina de munca, toate garantiile si interdictiile absolute, generale ori speciale, cu rol de protectie a minorilor care intra in raporturi juridice de munca sunt pe deplin aplicabile minorilor care au implinit varsta de 16 ani, atunci cand sunt obligati la prestarea unei activitati neremunerate in folosul comunitatii.
Pe de alta parte, o a doua conditie pentru ca prevederile Codului muncii sa poata fi aplicate, cu titlu de drept comun si in privinta raporturilor juridice de munca neintemeiate pe un contract individual de munca, reglementate prin norme speciale incomplete, este aceea ca aplicarea, in completare, a Codului muncii sa nu fie incompatibila cu specificul raporturilor de munca respective.
Or, in privinta muncii neremunerate in folosul comunitatii nu se identifica o atare incompatibilitate, de natura a exclude aplicarea Codului muncii, ca drept comun al raporturilor juridice de munca .
Astfel, potrivit dispozitiilor art. 89 alin. (1) din Legea nr. 253/2013 privind executarea pedepselor, a masurilor educative si a altor masuri neprivative de libertate dispuse de organele judiciare in cursul procesului penal, cu modificarile si completarile ulterioare, munca neremunerata in folosul comunitatii se executa, fie in cadrul unui serviciu din cadrul autoritatilor locale in circumscriptia carora locuieste persoana fata de care s-a renuntat la urmarirea penala, fie in cadrul unei institutii din comunitate abilitate potrivit procedurii prevazute la art. 20 din lege, daca aceasta si-a exprimat acordul pentru primirea la munca a persoanei respective si are locuri disponibile neocupate in cadrul colaborarii cu serviciul de probatiune.
Potrivit art. 89 alin. (2) din Legea nr. 253/2013, cu modificarile si completarile ulterioare, o zi de munca neremunerata in folosul comunitatii inseamna doua ore de activitate prestata efectiv, iar, potrivit alin. (3) al aceluiasi articol, indrumarea si verificarea modalitatii efective in care persoana desfasoara munca in folosul comunitatii se realizeaza de catre un reprezentant al institutiei din comunitate in cadrul careia se efectueaza munca .
Totodata, in baza normei de trimitere din art. 89 alin. (6), dispozitiile art. 51 alin. (3)-(7) si art. 52 alin. (3)-(7) se aplica in mod corespunzator, ceea ce inseamna ca:
a) prealabil executarii muncii neremunerate in folosul comunitatii, persoana fata de care s-a dispus aceasta masura va fi evaluata medical pentru a se constata daca este apta sa presteze activitatile propuse si orice modificare in ceea ce priveste starea sa de sanatate care conduce la incapacitatea de a presta munca face ca zilele de munca neremunerata in folosul comunitatii ramase neexecutate sa nu se mai execute [art. 51 alin. (3)-(7)];
b) in cazul persoanelor care urmeaza cursuri de invatamant ori de calificare profesionala, durata muncii prestate in aceeasi zi calendaristica poate fi de maximum doua ore, existand posibilitatea prelungirii cu pana la doua ore de munca, la solicitarea persoanelor respective [art. 52 alin. (3)];
c) munca neremunerata in folosul comunitatii nu se executa in timpul noptii sau in zilele de duminica si in zilele declarate, potrivit legii, sarbatori legale, decat la solicitarea persoanei si in masura in care acest lucru este posibil [art. 52 alin. (5)];
d) munca neremunerata in folosul comunitatii se executa cu respectarea prevederilor legale privind cerintele minime de securitate si sanatate la locul de munca si nu poate fi executata in locuri vatamatoare, periculoase ori care prezinta un grad de risc pentru sanatatea sau integritatea persoanelor [art. 52 alin. (7)].
Astfel, se observa ca nu exista o incompatibilitate, ci o suprapunere intre conditiile reglementate de Legea nr. 253/2013, cu modificarile si completarile ulterioare, in care poate fi executata munca neremunerata in folosul comunitatii si conditiile legale in care trebuie sa se deruleze raporturile juridice de munca ale minorilor.
Mai mult, se observa preocuparea legiuitorului ca, in cadrul reglementarii speciale privind executarea pedepselor, masurilor educative si a altor masuri neprivative de libertate dispuse de organele judiciare in cursul procesului penal, sa asigure masuri de protectie si securitate in munca in privinta persoanelor care presteaza munca neremunerata in folosul comunitatii, identice celor recunoscute persoanelor angajate in baza unui contract individual de munca, indiferent ca este vorba de minori sau majori.
In privinta celor dintai, exigentele conventionale, receptate in dreptul national al muncii, ca munca desfasurata sa nu impieteze asupra frecventarii cursurilor de invatamant si formare profesionala, sa nu constituie o activitate vatamatoare, periculoasa ori care prezinta un risc pentru sanatatea sau integritatea persoanelor, se regasesc si in cadrul reglementarii speciale.
Ca atare, in temeiul art. 278 alin. (2) din Codul muncii, dispozitiile art. 13 alin. (1) din acest cod sunt aplicabile, cu titlu de drept comun, si in privinta raporturilor juridice de munca circumscrise obligatiei de a presta o activitate neremunerata in folosul comunitatii dispusa prin ordonanta procurorului, de renuntare la urmarirea penala.
Astfel, nu exista niciun impediment juridic pentru ca fata de minorii care au implinit varsta de 16 ani, avand capacitate deplina de munca, in sensul dreptului comun al muncii, sa se dispuna aceasta masura, de vreme ce, la nivelul Legii nr. 253/2013, cu modificarile si completarile ulterioare, completata cu legislatia muncii, exista suficiente garantii si masuri de protectie a acestei categorii de persoane .
Mai mult, se observa ca in materie contraventionala - "micul penal", art. 11 alin. (4) din Ordonanta Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr. 180/2002, cu modificarile si completarile ulterioare, intr-o interpretare per a contrario permite aplicarea sanctiunii prestarii unei activitati in folosul comunitatii minorului care a implinit varsta de 16 ani. Din aceasta perspectiva, norma contraventionala se coreleaza cu legislatia muncii si cu reglementarile privind drepturile copilului.
Or, daca s-ar aprecia ca, atunci cand renunta la urmarirea penala, procurorul nu poate dispune fata de un minor care a implinit varsta de 16 ani masura obligarii la prestarea unei activitati neremunerate in folosul comunitatii, s-ar ajunge la un paradox juridic, in sensul ca minorul care a savarsit o fapta contraventionala, care eo ipso prezinta un grad de pericol social abstract mai redus decat o infractiune sa suporte un regim sanctionator mai sever decat minorul, suspect sau inculpat care a savarsit o infractiune .
Ca atare, institutia prevazuta de art. 318 din Codul de procedura penala se inscrie in conceptul mai larg de justitie restaurativa in care isi gasesc locul masurile alternative la urmarirea penala, acestea fiind ghidate catre prevenirea recidivei, repararea pagubelor aduse societatii si victimelor.
Faptul ca in sistemul actualului Cod penal fata de minori nu pot fi aplicate decat masuri educative nu constituie un argument peremptoriu in defavoarea solutiei la care aderam.
Astfel, trebuie avut in vedere ca masurile educative se aplica minorilor dupa parcurgerea tuturor fazelor procesului penal.
Or, cel putin in privinta delincventilor minori primari, renuntarea la urmarirea penala si luarea unor masuri dintre cele prevazute de art. 318 alin. (6) din Codul de procedura penala, atunci cand sunt indeplinite conditiile prevazute de alineatele precedente, pentru a se dispune aceasta solutie, da expresie unei modalitati moderne, de abordare a delincventei juvenile, permite formarea unei atitudini corecte fata de valorile sociale incalcate si raspunde cerintelor unei justitii restaurative pentru minori.
De altfel, in alte sisteme de drept penal, munca neremunerata in folosul comunitatii se aplica cu prioritate minorilor sau asa-numitilor "infractori primari" (de exemplu, Cehia, Estonia, Republica Moldova), orele de munca putand fi executate in timpul liber, in vacanta sau in weekend.
Concluzionand, procurorul general a sustinut ca fata de minorul care a implinit varsta de 16 ani, procurorul poate dispune masura obligarii la prestarea unei munci neremunerate in folosul comunitatii, atunci cand adopta solutia de renuntare la urmarirea penala, intrucat, potrivit art. 13 alin. (1) din Codul muncii, acest minor are deplina capacitate de munca . In acest caz este necesar consimtamantul informat si constient al minorului, iar munca desfasurata de minor nu trebuie sa pericliteze securitatea, sanatatea sau dezvoltarea acestuia, nici formarea profesionala si educatia prin frecventarea formelor de invatamant obligatorii.
Aceasta solutionare a problemei de drept corespunde viziunii actuale la nivel european asupra justitiei penale pentru minori.
6. Punctul de vedere al Directiei legislatie, studii, documentare si informatica juridica a Inaltei Curti de Casatie si Justitie
Referitor la problema de drept care face obiectul prezentului recurs in interesul legii, s-a opinat in sensul ca, in ipoteza renuntarii la urmarirea penala, dispozitiile art. 318 alin. (6) lit. c) din Codul de procedura penala reglementeaza posibilitatea procurorului de a dispune indeplinirea obligatiei de a presta o munca neremunerata in folosul comunitatii fata de suspect sau inculpat, fara a exclude suspectul ori inculpatul minor de sub incidenta acestora.
In contextul obligatiei de a presta o munca neremunerata in folosul comunitatii prevazuta in art. 318 alin. (6) lit. c) din Codul de procedura penala, consultarea suspectului sau a inculpatului minor la care se refera partea introductiva a art. 318 alin. (6) din Codul de procedura penala implica manifestarea acordului minorului care a implinit varsta de 16 ani pentru prestarea muncii, acest acord fiind necesar atat din perspectiva asigurarii conformitatii cu dispozitiile art. 42 din Constitutie referitoare la interzicerea muncii fortate, cat si din perspectiva asigurarii conformitatii cu dispozitiile art. 4 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale referitoare la interzicerea muncii fortate sau obligatorii.
S-a mai aratat ca, in conformitate cu dispozitiile generale cuprinse in art. 504 din Codul de procedura penala, urmarirea si judecarea infractiunilor savarsite de minori, precum si punerea in executare a hotararilor privitoare la acestia se fac potrivit procedurii obisnuite, cu completarile si derogarile prevazute in prezentul capitol si in sectiunea a 8-a a cap. I din titlul V al partii generale (care cuprinde dispozitii speciale privind masurile preventive aplicate minorilor).
In consecinta, in absenta unei dispozitii speciale si derogatorii, in temeiul art. 504 din Codul de procedura penala raman pe deplin aplicabile, in cazul minorilor, dispozitiile care reglementeaza renuntarea la urmarirea penala prevazute in art. 318 din Codul de procedura penala, inclusiv dispozitiile art. 318 alin. (6) lit. c) din Codul de procedura penala referitoare la posibilitatea dispunerii obligatiei de a presta o munca neremunerata in folosul comunitatii fata de minorul care a implinit varsta de 16 ani.
In acest context, s-a opinat ca nereglementarea obligatiei de a presta o munca in folosul comunitatii in cadrul dispozitiilor cuprinse in Codul penal privitoare la masurile educative neprivative de libertate nu poate produce niciun efect asupra modului de aplicare a dispozitiilor cuprinse in Codul de procedura penala.
S-a mai aratat ca dispozitiile art. 11 alin. (4) din Ordonanta Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr. 180/2002, cu modificarile si completarile ulterioare, prevad ca minorul care nu a implinit varsta de 16 ani nu poate fi sanctionat cu prestarea unei activitati in folosul comunitatii. In consecinta, minorul care a implinit varsta de 16 ani poate fi sanctionat contraventional cu prestarea unei astfel de activitati .
De asemenea, in dispozitiile art. 391 alin. (1) si (2) din Ordonanta Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr. 180/2002, cu modificarile si completarile ulterioare, se prevad urmatoarele:
(1) In cazul in care contravenientul nu a achitat amenda in termen de 30 de zile de la ramanerea definitiva a sanctiunii si nu exista posibilitatea executarii silite, acesta va sesiza instanta in circumscriptia careia s-a savarsit contraventia, in vederea inlocuirii amenzii cu sanctiunea prestarii unei activitati in folosul comunitatii, tinandu-se seama, dupa caz, si de partea din amenda care a fost achitata.
(2) In cazul in care contravenientul, citat de instanta, nu a achitat amenda in termenul prevazut la alin. (1), instanta procedeaza la inlocuirea amenzii cu sanctiunea prestarii unei activitati in folosul comunitatii pe o durata maxima de 50 de ore, iar pentru minori incepand cu varsta de 16 ani, de 25 de ore.
Atat din dispozitiile art. 11 alin. (4), cat si din dispozitiile art. 391 alin. (1) si (2) din Ordonanta Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr. 180/2002, cu modificarile si completarile ulterioare, rezulta ca minorul care a implinit varsta de 16 ani poate fi sanctionat contraventional cu prestarea unei activitati in folosul comunitatii si poate fi subiect al inlocuirii amenzii contraventionale neachitate cu sanctiunea prestarii unei activitati in folosul comunitatii.
Renuntarea la urmarirea penala reglementata in art. 318 din Codul de procedura penala implica savarsirea de catre minor a unei infractiuni, ca fapta inclusa in sfera ilicitului penal, care, prin ipoteza, prezinta o gravitate superioara in raport cu faptele incluse in sfera ilicitului contraventional.
In conditiile in care legislatia romana admite posibilitatea sanctionarii minorului care a implinit varsta de 16 ani cu prestarea unei activitati in folosul comunitatii pentru fapte ce se circumscriu ariei ilicitului contraventional, a fortiori obligatia de a presta o munca neremunerata in folosul comunitatii poate fi dispusa fata de suspectul sau inculpatul minor care a implinit varsta de 16 ani pentru fapte ce se circumscriu ariei ilicitului penal, in cazul in care acesta beneficiaza de renuntarea la urmarirea penala.

7. Punctul de vedere al specialistilor exprimat asupra problemei de drept care formeaza obiectul recursului in interesul legii
In conditiile art. 473 alin. (5) din Codul de procedura penala s-au solicitat puncte de vedere specialistilor cu privire la chestiunea de drept solutionata diferit.
7.1. Facultatea de Drept a Universitatii Babes-Bolyai Cluj-Napoca a exprimat opinia ca este posibila dispunerea obligatiei prestarii unei munci neremunerate in folosul comunitatii in cazul unui minor care a implinit varsta de 16 ani si fata de care s-a decis renuntarea la urmarirea penala.
In sustinerea acestei opinii, s-au mentionat urmatoarele argumente:
In reglementarea actuala nu exista nicio dispozitie care sa faca munca neremunerata in folosul comunitatii incompatibila cu regimul raspunderii penale a minorilor. Este de subliniat, in acest context, faptul ca munca neremunerata in folosul comunitatii nu reprezinta de lege lata o pedeapsa, ci o masura cu multiple valente (obligatie in continutul anumitor modalitati de individualizare a pedepsei, modalitate de stingere a amenzii, obligatie in continutul renuntarii la urmarire penala). Mai mult, in aceasta din urma ipostaza, munca neremunerata in folosul comunitatii nu este in niciun fel legata de o pedeapsa - asa cum se intampla in primele doua situatii -, caci renuntarea la urmarirea penala exclude de plano stabilirea unei pedepse.
In plus, imprejurarea ca munca neremunerata in folosul comunitatii nu a fost explicit reglementata in contextul masurilor educative nu trebuie sa conduca la concluzia unei incompatibilitati intre aceasta obligatie si regimul penal al minoritatii. Astfel, legiuitorul a optat, in contextul masurilor educative, pentru activitati sau obligatii care pot fi mai bine individualizate si adaptate personalitatii minorului, iar combinarea lor cu munca neremunerata in folosul comunitatii nu a aparut ca fiind utila. Spre exemplu, art. 69 alin. (3) din Legea nr. 253/2013 privind executarea pedepselor, a masurilor educative si a altor masuri neprivative de libertate dispuse de organele judiciare in cursul procesului penal, cu modificarile si completarile ulterioare, prevede ca programul impus minorului fata de care s-a luat masura asistarii zilnice trebuie sa aiba in vedere dezvoltarea armonioasa a personalitatii minorului, prin implicarea acestuia in activitati ce presupun relationare sociala (...). Sfera acestor activitati se va stabili astfel incat sa raspunda cat mai bine nevoilor minorului si este mult mai variata decat cea a muncii in folosul comunitatii.
In plus, in cazul majorilor fata de care s-a stabilit sau aplicat o pedeapsa, munca neremunerata in folosul comunitatii are si rolul de a suplini, intr-o anumita masura, caracterul aflictiv al pedepsei care nu se mai executa, cel in cauza beneficiind, dupa caz, de o amanare sau suspendare. In schimb, masurile educative fiind intotdeauna executabile, nu exista niciun motiv pentru impunerea acestei obligatii concomitent cu executarea masurii educative.
Asa fiind, in ipoteza in care minorului nu ajunge sa i se aplice o masura educativa, fiind dispusa renuntarea la urmarirea penala, argumentele mai sus invocate ca temei pentru neconsacrarea muncii neremunerate in folosul comunitatii in continutul masurilor educative nu se mai sustin. Intr-adevar, in momentul dispunerii renuntarii la urmarire penala, procurorul are la dispozitie doar instrumentele prevazute de art. 318 din Codul de procedura penala pentru realizarea scopului de preventie speciala si generala si este normal sa poata recurge la acelea dintre ele pe care le considera cele mai eficiente in acest sens. Mai mult, neexistand o pedeapsa sau masura educativa executabila, munca neremunerata in folosul comunitatii este menita sa aduca si un element aflictiv in continutul institutiei renuntarii la urmarire penala.
Sub aspect procedural, ca regula generala, dispozitiile Codului de procedura penala sunt aplicabile tuturor suspectilor sau inculpatilor, indiferent de varsta acestora, iar regulile procedurale derogatorii aplicabile minorilor sunt stabilite prin dispozitii speciale, de stricta interpretare. Astfel, din moment ce legiuitorul nu face nicio distinctie in functie de varsta suspectului sau inculpatului in ceea ce priveste posibilitatea procurorului de a stabili obligatia prestarii unei munci neremunerate in folosul comunitatii, este pe deplin aplicabila regula ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus.
Nu in ultimul rand, mai trebuie mentionat ca, de la implinirea varstei de 16 ani, minorul poate incheia singur (fara acordul parintilor) un contract de munca, astfel ca prestarea muncii neremunerate in folosul comunitatii in baza consimtamantului suspectului sau inculpatului minor nu poate fi considerata ca fiind nepotrivita varstei sau nivelului sau de dezvoltare fizica si intelectuala.
7.2. Facultatea de Drept din cadrul Universitatii "Nicolae Titulescu" a comunicat urmatorul punct de vedere:

Prealabil, s-a mentionat ca in doctrina si in jurisprudenta au fost formulate doua opinii:
I. opinia potrivit careia este legala si temeinica solutia de renuntare la urmarirea penala fata de suspectul/inculpatul minor care a implinit 16 ani si obligarea acestuia la prestarea unei munci neremunerate in folosul comunitatii;

II. opinia potrivit careia, in ipoteza renuntarii la urmarirea penala fata de un suspect/inculpat minor, nu poate fi dispusa obligatia prestarii unei munci neremunerate in folosul comunitatii.
In opinia specialistilor Facultatii de Drept din cadrul Universitatii "Nicolae Titulescu", prima opinie este cea corecta, argumentele fiind urmatoarele:
Prevederile art. 318 alin. (6) lit. c) din Codul de procedura penala nu fac nicio distinctie intre suspectul/inculpatul minor care a implinit 16 ani si suspectul/inculpatul major, or, ubi lex non distinguere nec nos distinguere debemus. Prin urmare, in conditiile in care norma legala nu face nicio distinctie cu privire la acest aspect, o astfel de interpretare nu ar face decat sa adauge la lege.
Nu se considera ca o astfel de obligatie este contrara filosofiei punitive a noului Cod penal, in care infractorilor minori nu le mai pot fi aplicate pedepse, ci doar masuri educative, o categorie aparte de sanctiuni penale, in al caror continut nu se regaseste si munca neremunerata in folosul comunitatii. Este adevarat ca in unele legislatii munca in folosul comunitatii este considerata a fi o pedeapsa, insa in viziunea legiuitorului roman o astfel de masura nu reprezinta decat o obligatie care se aplica in cadrul unor masuri de individualizare judiciara (amanarea aplicarii pedepsei, suspendarea executarii pedepsei sub supraveghere) pentru a inlesni integrarea sociala, aspect ce reiese in mod clar din Expunerea de motive a noului Cod penal (in sectiunea dedicata amanarii aplicarii pedepsei mentionandu-se expres acest lucru). Din acest motiv nu este corecta opinia care sustine ca legiuitorul a exclus munca in folosul comunitatii din randul obligatiilor care pot fi impuse minorilor deoarece prin stabilirea acestei masuri s-ar ajunge la aplicarea unei pedepse infractorului minor.
De altfel, din examinarea art. 121 din Codul penal se observa ca obligatiile prevazute de textul de lege au un caracter independent fata de masurile educative, urmarind sa contribuie in plus la reintegrarea sociala a minorului care a comis infractiuni . Or, in viziunea legiuitorului roman, tocmai acesta este si scopul muncii neremunerate in folosul comunitatii.
Faptul ca minorul nu ar putea fi obligat sa presteze munca neremunerata in folosul comunitatii in situatia in care i se aplica o masura educativa (adica pentru o infractiune mai grava) nu inseamna ca in ipoteza comiterii unei infractiuni mai usoare (pentru care se dispune renuntarea la urmarirea penala) nu ar putea fi dispusa aceasta masura . Atat timp cat in legislatia romaneasca munca neremunerata in folosul comunitatii nu are natura unei pedepse, aplicarea prevederilor art. 318 alin. (6) lit. c) din Codul de procedura penala fata de infractorii minori care au implinit 16 ani se incadreaza in marja de apreciere de care se bucura legiuitorul in ceea ce priveste stabilirea sistemul sanctionator. Astfel de situatii atipice nu sunt singulare in legislatia penala. In acelasi sens s-a exemplificat ca, daca inculpatul comite o infractiune pentru a obtine un folos patrimonial, instanta poate aplica pedeapsa amenzii pe langa pedeapsa inchisorii, insa nu ar putea aplica pedeapsa amenzii daca s-ar orienta catre pedeapsa detentiunii pe viata (asadar, daca infractiunea ar fi mai grava).
In doctrina de drept al muncii se considera ca institutia capacitatii de munca este distincta atat de capacitatea civila, cat si de capacitatea penala. Astfel, din perspectiva actualului Cod al muncii, o persoana dobandeste capacitatea generala de munca la implinirea varstei de 16 ani.
In acest sens, art. 13 alin. (1) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, arata ca: "Persoana fizica dobandeste capacitate de munca la implinirea varstei de 16 ani". Pe cale de exceptie, art. 13 alin. (2) din Codul muncii prevede posibilitatea incheierii contractului individual de munca si la implinirea varstei de 15 ani, cu acordul parintilor sau reprezentantilor legali, pentru activitati potrivite cu dezvoltarea fizica, aptitudinile, dezvoltarea si pregatirea profesionala.
Prin urmare, spre deosebire de dreptul comun, in care, ca regula generala, persoana fizica dobandeste capacitate deplina de exercitiu la varsta de 18 ani, in dreptul muncii capacitatea deplina a persoanei de a se angaja in raporturi juridice de munca se naste de la varsta de 16 ani.
In aceste conditii, minorul care a implinit varsta de 16 ani are capacitatea de a-si exprima un consimtamant valabil in ceea ce priveste prestarea unei munci neremunerate in folosul comunitatii. De altfel, art. 278 alin. (2) din Codul muncii arata in mod expres ca izvorul raporturilor juridice de munca nu este doar contractul de munca . In cazul muncii neremunerate in folosul comunitatii, raportul juridic se naste in baza deciziei unei autoritati judiciare, raportul juridic fiind valabil tocmai ca urmare a capacitatii minorului de a se angaja in cadrul acestuia.
Posibilitatea dispunerii muncii neremunerate in folosul comunitatii in ceea ce ii priveste pe inculpatii minori care au implinit 16 ani rezulta si din interpretarea a fortiori a prevederilor art. 11 alin. (4) din Ordonanta Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr. 180/2002, cu modificarile si completarile ulterioare. Potrivit acestui text de lege, minorul care nu a implinit varsta de 16 ani nu poate fi sanctionat cu prestarea unei activitati in folosul comunitatii. Per a contrario, aceasta sanctiune contraventionala poate fi aplicata minorilor care au implinit 16 ani. In aceste conditii, avand in vedere ca munca neremunerata in folosul comunitatii poate fi aplicata ca sanctiune in cazul savarsirii unei contraventii, este evident ca ea ar putea fi impusa si ca obligatie in cadrul renuntarii la urmarirea penala daca minorul a comis o infractiune .
7.3. Facultatea de Drept din cadrul Universitatii de Vest din Timisoara a opinat in sensul ca, in ipoteza renuntarii la urmarirea penala fata de un suspect/inculpat minor ce a implinit 16 ani, nu poate fi dispusa fata de acesta obligatia prestarii unei munci neremunerate in folosul comunitatii.
In sustinerea acestei opinii juridice au fost expuse urmatoarele argumente:
Renuntarea la urmarirea penala, ca solutie distincta in cadrul procesului penal, a fost reglementata de catre legiuitor pentru prima data in cuprinsul noului Cod penal, procurorul avand posibilitatea sa realizeze o analiza distincta a interesului public prin raportare la paleta de criterii puse la dispozitie in cuprinsul dispozitiilor art. 318 din Codul de procedura penala.
Aprecierea interesului public, ca element fundamental in determinarea oportunitatii urmaririi penale, se regaseste si in cuprinsul legislatiilor altor state, fiind consacrat in mod expres de exemplu in Anglia, Franta, Belgia sau Olanda.
Izvorul acestor reglementari il reprezinta numeroase acte adoptate la nivel european, un bun exemplu fiind, pe langa Recomandarea Comitetului de Ministri al Consiliului Europei nr. (87) 18 din 17 septembrie 1987 privind simplificarea justitiei penale, si Avizul nr. 9 (2014) al Consiliului consultativ al procurorilor europeni, documentele aratate mai sus, adoptate la nivel european, aducand in prim-plan discutia cu privire la o serie de obiective ce se impune a fi avute in vedere cu ocazia aplicarii principiului oportunitatii in faza de urmarire penala, in principal celeritatea, dar si reactia temperata a statului in cazul faptelor penale cu insemnatate redusa.
Documentele aratate mai sus, adoptate la nivel european, aduc in prim-plan discutia cu privire la o serie de obiective ce se impune a fi avute in vedere cu ocazia aplicarii principiului oportunitatii in faza de urmarire penala, in principal celeritatea, dar si reactia temperata a statului in cazul faptelor penale cu insemnatate redusa.
Se observa ca dispozitiile art. 318 din Codul de procedura penala prevad atat renuntarea neconditionata, cat si pe cea conditionata de indeplinirea anumitor obligatii .
Pana la modificarea textului de lege ca urmare a intrarii in vigoare a Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 18/2016 pentru modificarea si completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedura penala, precum si pentru completarea art. 31 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciara, textul de lege avea un continut diferit, iar ulterior modificarilor aduse de Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 18/2016 pentru modificarea si completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedura penala, precum si pentru completarea art. 31 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciara, posibilitatea dispunerii unor obligatii in sarcina suspectului sau inculpatului, astfel cum au fost acestea descrise mai sus, au fost incluse in alin. (6) si (7) ale art. 318 din Codul de procedura penala. Ordonanta de urgenta nu a modificat din acest punct de vedere decat aranjarea dispozitiilor in materie, obligatiile ramanand identice, mentinandu-se astfel posibilitatea conditionarii renuntarii.
Ne aflam, asadar, intr-o situatie in cadrul careia atitudinea suspectului sau inculpatului este determinanta in adoptarea unei solutii in cauza. Procurorul va pune capat urmaririi penale prin recurgerea la institutia renuntarii la urmarirea penala doar in situatia indeplinirii tuturor conditiilor prevazute de art. 318 din Codul de procedura penala, printre care si consimtamantul suspectului sau inculpatului in cazul in care se apreciaza ca se impune stabilirea anumitor obligatii .

Conditionarea stoparii urmaririi de atitudinea subiectului pasiv al actiunii penale inseamna inclusiv o responsabilizare a acestuia in raport cu fapta comisa.
In ceea ce priveste situatia minorilor suspecti sau inculpati, cu privire la care se dispune o solutie de renuntare la urmarirea penala, s-a observat ca legiuitorul nu a realizat o diferentiere de regim juridic fata de cea a majorilor.
Astfel, trebuie stabilit daca eventuala dispunere a obligatiei de a presta munca neremunerata in folosul comunitatii in sarcina unui suspect sau inculpat minor este sau nu compatibila cu noua viziune a legiuitorului in materia raspunderii penale a minorului.
In ceea ce priveste standardele internationale in domeniul justitiei juvenile, s-au amintit numeroase instrumente internationale, printre care Conventia O.N.U. cu privire la drepturile copilului, adoptata la 20.11.1989, Conventia Consiliului Europei pentru protectia copiilor impotriva exploatarii sexuale si a abuzurilor sexuale, adoptata la Lanzarote, 25.10.2007, Pactul international cu privire la drepturile civile si politice, adoptat la 16.12.1966, Ansamblul regulilor minime ale Natiunilor Unite cu privire la administrarea justitiei pentru minori (Regulile de la Beijing), adoptate de O.N.U. prin Rezolutia 40/33 din 29.11.1985, Normele O.N.U. pentru protectia minorilor privati de libertate, adoptate prin Rezolutia nr. 45/113 din 14.12.1990, Regulile minimale ale Natiunilor Unite pentru elaborarea masurilor neprivative de libertate (Regulile de la Tokyo), adoptate la 14.12.1990, Principiile Natiunilor Unite pentru prevenirea delincventei juvenile (Principiile de la Riyadh), adoptate prin Rezolutia nr. 45/112 din 14.12.1998, Principiile privind justitia in cauze care implica victime si martori ai infractiunii dintre copii, 2005, Recomandarea REC (2003)20 a Comitetului de Ministri al statelor membre cu privire la noile modalitati de tratare a delincventei juvenile si rolul justitiei juvenile, adoptata la 24.09.2003, Recomandarea O.N.U. nr. 10 din 25.04.2007 privind observatii de ordin general referitor la drepturile copiilor in cadrul infaptuirii justitiei.
La nivel european, statele nu au un punct de vedere unitar privind munca in folosul comunitatii impusa minorilor ce au incalcat norme de drept penal. Astfel, observam ca exista, intr-adevar, state care reglementeaza in mod expres aceasta obligatie in sarcina minorilor, printre care Cehia, Estonia, Polonia sau Slovenia.
In acelasi timp, tari precum Bulgaria, Croatia, Ungaria, Letonia, Macedonia, Moldova, Rusia, Slovacia sau Ucraina nu prevad o astfel de obligatie .
In legislatia noastra interna se observa ca legiuitorul a reglementat raspunderea penala a minorilor in cuprinsul art. 113 si urmatoarele din Codul penal, institutia muncii neremunerate ca obligatie instituita in sarcina acestora neregasindu-se in legea penala.
Cu toate acestea, dispozitiile amintite traseaza cadrul legal de activare a raspunderii penale a minorilor in ipoteza unui proces penal finalizat cu o hotarare judecatoreasca, pronuntata in urma parcurgerii unei cercetari judecatoresti.
Astfel, in cuprinsul sectiunii dedicate special minorilor legiuitorul nu face referire si la situatia minorilor cu privire la care se renunta la urmarirea penala, conform art. 318 din Codul de procedura penala.
In cazul minorilor, procurorul trebuie sa verifice daca eventuala dispunere a obligatiei de a presta munca neremunerata de catre infractorul minor este compatibila cu noua politica penala privind raspunderea penala a minorilor.
Or, daca in situatia parcurgerii unui proces clasic, ulterior cercetarii judecatoresti, minorului ii pot fi impuse masuri educative, fara a exista o dispozitie in sensul unei obligatii de a presta munca neremunerata, cu atat mai mult, in situatia dispunerii solutiei de renuntare la urmarirea penala, acestuia nu i-ar trebui impusa o astfel de obligatie .
Ca argument al acestei pozitii s-a avut in vedere inclusiv modalitatea de supraveghere a indeplinirii obligatiei de a presta munca neremunerata in folosul comunitatii.
In cazul infractorilor majori, daca fata de acestia se dispune o solutie de amanare a aplicarii pedepsei ori de suspendare sub supraveghere a pedepsei, ducerea la indeplinire a muncii neremunerate impuse este supravegheata de catre consilierii din cadrul serviciului de probatiune.
In situatia dispunerii acestei obligatii in faza de urmarire penala, odata cu solutia de renuntare la urmarirea penala, serviciul de probatiune nu are atributia de a monitoriza indeplinirea obligatiei, supravegherea realizandu-se direct de catre procuror.
In acelasi timp, specificul masurilor educative aplicate minorilor este acela ca ducerea la indeplinire a obligatiilor impuse se supravegheaza de catre consilierii din cadrul serviciilor de probatiune, inclusiv cu concursul psihologilor specializati in interactiunea cu infractorii minori.
De aceea, daca s-ar accepta posibilitatea ca minorul infractor, fata de care s-a dispus solutia renuntarii la urmarirea penala, sa presteze munca neremunerata in folosul comunitatii s-ar ajunge la concluzia ca aceasta obligatie trebuie supravegheata direct de catre procuror, fara implicarea consilierilor din cadrul serviciului de probatiune.
Or, s-a apreciat ca noul Cod penal a schimbat radical modul de abordare a masurilor si obligatiilor care pot fi dispuse fata de minori, inclusiv prin prisma ducerii la indeplinire a acestora.
Ratiunea supravegherii conduitei minorului prin filtrul serviciului de probatiune este aceea de a proteja modul de ducere la indeplinire a obligatiilor specifice, cu ajutorul consilierilor special instruiti in acest sens.
De aceea, supravegherea directa de catre procuror ar infrange aceasta regula, ceea ce nu este de acceptat.
In ceea ce priveste posibilitatea de a presta munca neremunerata in folosul comunitatii de catre minori in materie contraventionala, chiar daca aceasta exista, s-a apreciat ca dispozitiile legale nu au fost corelate cu noua viziune de politica penala in materia raspunderii penale a minorilor, adoptata odata cu intrarea in vigoare a noilor coduri in anul 2014.
Totodata, faptul ca minorul in varsta de 16 ani are posibilitatea de a incheia un contract de munca, posibilitate instituita de legislatia muncii, nu conduce in mod automat la posibilitatea obligarii acestuia la munca .
Distinctia esentiala in acest sens este aceea ca in cadrul obligatiei prevazute de art. 318 alin. (6) lit. c) din Codul de procedura penala munca neremunerata se realizeaza ca o obligatie impusa, nu ca urmare a unui raport juridic de drept civil.
Astfel, s-a apreciat ca minorului care a implinit varsta de 16 ani, fata de care s-a dispus o solutie de renuntare la urmarirea penala, nu ii poate fi impusa obligatia de a presta o munca neremunerata in folosul comunitatii, obligatie ce apare ca fiind incompatibila cu noua reglementare penala in materie.
Chiar daca nu exista o diferentiere expresa de regim juridic intre infractorii minori si cei majori in cazul unei solutii de renuntare la urmarirea penala, s-a considerat ca aplicarea concreta a institutiei renuntarii la urmarirea penala trebuie sa reflecte specificul raspunderii penale in cazul minorilor.
De aceea, s-a apreciat ca aplicarea dispozitiilor art. 318 din Codul de procedura penala, prin neimpunerea obligatiei de a presta munca neremunerata in folosul comunitatii in sarcina infractorului minor, nu face altceva decat sa evidentieze o consecventa de abordare a raspunderii penale a minorului, prin prisma tuturor institutiilor ce o reglementeaza.
In ceea ce priveste posibilitatea de admitere in parte a sesizarii privind confirmarea renuntarii la urmarirea penala, de catre judecatorul de camera preliminara, s-a apreciat ca aceasta solutie nu este posibila in actualul context legal, nefiind prevazuta de dispozitiile art. 318 din Codul de procedura penala.

8. Dispozitii legale aplicabile

CONSTITUTIA ROMANIEI
Art. 42. - Interzicerea muncii fortate
(1) Munca fortata este interzisa.
(2) Nu constituie munca fortata:
a) activitatile pentru indeplinirea indatoririlor militare, precum si cele desfasurate, potrivit legii, in locul acestora, din motive religioase sau de constiinta;
b) munca unei persoane condamnate, prestata in conditii normale, in perioada de detentie sau de libertate conditionata;
c) prestatiile impuse in situatia creata de calamitati ori de alt pericol, precum si cele care fac parte din obligatiile civile normale stabilite de lege.

CONVENTIA EUROPEANA A DREPTURILOR OMULUI
Art. 4. - Interzicerea sclaviei si a muncii fortate
(1) Nimeni nu poate fi tinut in sclavie sau in conditii de aservire.
(2) Nimeni nu poate fi constrans sa execute o munca fortata sau obligatorie.
(3) Nu se considera munca fortata sau obligatorie in sensul prezentului articol:
a) orice munca impusa in mod normal unei persoane supuse detentiei in conditiile prevazute de art. 5 din prezenta conventie sau in timpul in care se afla in libertate conditionata;
b) orice serviciu cu caracter militar sau, in cazul celor care refuza sa satisfaca serviciul militar din motive de constiinta, in tarile in care acest lucru este recunoscut ca legitim, un alt serviciu in locul serviciului militar obligatoriu;
c) orice serviciu impus in situatii de criza sau de calamitati care ameninta viata sau bunastarea comunitatii;
d) orice munca sau serviciu care face parte din obligatiile civile normale.

CODUL DE PROCEDURA PENALA
Art. 318. - Renuntarea la urmarire penala
(1) In cazul infractiunilor pentru care legea prevede pedeapsa amenzii sau pedeapsa inchisorii de cel mult 7 ani, procurorul poate renunta la urmarirea penala cand constata ca nu exista un interes public in urmarirea faptei .
(2) Interesul public se analizeaza in raport cu:
a) continutul faptei si imprejurarile concrete de savarsire a faptei;
b) modul si mijloacele de savarsire a faptei;
c) scopul urmarit;
d) urmarile produse sau care s-ar fi putut produce prin savarsirea infractiunii;
e) eforturile organelor de urmarire penala necesare pentru desfasurarea procesului penal prin raportare la gravitatea faptei si la timpul scurs de la data savarsirii acesteia;
f) atitudinea procesuala a persoanei vatamate;
g) existenta unei disproportii vadite intre cheltuielile pe care le-ar implica desfasurarea procesului penal si gravitatea urmarilor produse sau care s-ar fi putut produce prin savarsirea infractiunii.
(3) Cand autorul faptei este cunoscut, la aprecierea interesului public sunt avute in vedere si persoana suspectului sau a inculpatului, conduita avuta anterior savarsirii infractiunii, atitudinea suspectului sau a inculpatului dupa savarsirea infractiunii si eforturile depuse pentru inlaturarea sau diminuarea consecintelor infractiunii.
(4) Atunci cand autorul faptei nu este identificat, se poate dispune renuntarea la urmarirea penala prin raportare doar la criteriile prevazute la alin. (2) lit. a), b), e) si g).
(5) Nu se poate dispune renuntarea la urmarirea penala pentru infractiunile care au avut ca urmare moartea victimei.
(6) Procurorul poate dispune, dupa consultarea suspectului sau a inculpatului, ca acesta sa indeplineasca una sau mai multe dintre urmatoarele obligatii:
a) sa inlature consecintele faptei penale sau sa repare paguba produsa ori sa convina cu partea civila o modalitate de reparare a acesteia;
b) sa ceara public scuze persoanei vatamate;
c) sa presteze o munca neremunerata in folosul comunitatii, pe o perioada cuprinsa intre 30 si 60 de zile, in afara de cazul in care, din cauza starii de sanatate, persoana nu poate presta aceasta munca;
d) sa frecventeze un program de consiliere.
(7) In cazul in care procurorul dispune ca suspectul sau inculpatul sa indeplineasca obligatiile prevazute la alin. (6), stabileste prin ordonanta termenul pana la care acestea urmeaza a fi indeplinite, care nu poate fi mai mare de 6 luni sau de 9 luni pentru obligatii asumate prin acord de mediere incheiat cu partea civila si care curge de la comunicarea ordonantei.
(8) Ordonanta de renuntare la urmarire cuprinde, dupa caz, mentiunile prevazute la art. 286 alin. (2), precum si dispozitii privind masurile dispuse conform alin. (6) din prezentul articol si art. 315 alin. (2)-(4), termenul pana la care trebuie indeplinite obligatiile prevazute la alin. (6) din prezentul articol si sanctiunea nedepunerii dovezilor la procuror, precum si cheltuielile judiciare.
(9) In cazul neindeplinirii cu rea-credinta a obligatiilor in termenul prevazut la alin. (7), procurorul revoca ordonanta . Sarcina de a face dovada indeplinirii obligatiilor sau prezentarea motivelor de neindeplinire a acestora revine suspectului ori inculpatului.
(10) Ordonanta prin care s-a dispus renuntarea la urmarirea penala este verificata sub aspectul legalitatii si temeiniciei de prim-procurorul parchetului sau, dupa caz, de procurorul general al parchetului de pe langa curtea de apel, iar cand a fost intocmita de acesta, verificarea se face de procurorul ierarhic superior. Cand a fost intocmita de un procuror de la Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie, ordonanta este verificata de procurorul-sef de sectie, iar cand a fost intocmita de acesta, verificarea se face de catre procurorul general al acestui parchet.
(11) Dispozitiile alin. (10) se aplica in mod corespunzator atunci cand ierarhia functiilor intr-o structura a parchetului e stabilita prin lege speciala.
(12) Ordonanta prin care s-a dispus renuntarea la urmarirea penala, verificata potrivit alin. (10), se comunica in copie, dupa caz, persoanei care a facut sesizarea, partilor, suspectului, persoanei vatamate si altor persoane interesate si se transmite, spre confirmare, in termen de 10 zile de la data la care a fost emisa, judecatorului de camera preliminara de la instanta careia i-ar reveni, potrivit legii, competenta sa judece cauza in prima instanta.
(13) Judecatorul de camera preliminara stabileste termenul de solutionare si dispune citarea persoanelor prevazute la alin. (12).
(14) Judecatorul de camera preliminara hotaraste prin incheiere motivata, in camera de consiliu, cu citarea persoanelor prevazute la alin. (12), precum si cu participarea procurorului, asupra legalitatii si temeiniciei solutiei de renuntare la urmarirea penala. Neprezentarea persoanelor legal citate nu impiedica solutionarea cererii de confirmare.
(15) Judecatorul de camera preliminara verifica legalitatea si temeinicia solutiei de renuntare la urmarirea penala pe baza lucrarilor si a materialului din dosarul de urmarire penala si a inscrisurilor noi prezentate si, prin incheiere, admite sau respinge cererea de confirmare formulata de procuror. In cazul in care respinge cererea de confirmare, judecatorul de camera preliminara:
a) desfiinteaza solutia de renuntare la urmarire penala si trimite cauza la procuror pentru a incepe sau a completa urmarirea penala ori, dupa caz, pentru a pune in miscare actiunea penala si a completa urmarirea penala;
b) desfiinteaza solutia de renuntare la urmarirea penala si dispune clasarea.
(16) Incheierea prin care s-a pronuntat una dintre solutiile prevazute la alin. (15) este definitiva. In cazul in care judecatorul a respins cererea de confirmare a solutiei de renuntare la urmarirea penala, o noua renuntare nu mai poate fi dispusa, indiferent de motivul invocat.
Cap. III.
Procedura in cauzele cu infractori minori
Art. 504. - Dispozitii generale
Urmarirea si judecarea infractiunilor savarsite de minori, precum si punerea in executare a hotararilor privitoare la acestia se fac potrivit procedurii obisnuite, cu completarile si derogarile prevazute in prezentul capitol si in sectiunea a 8-a a cap. I din titlul V al partii generale.

CODUL MUNCII
Art. 13. -
(1) Persoana fizica dobandeste capacitate de munca la implinirea varstei de 16 ani.
(2) Persoana fizica poate incheia un contract de munca in calitate de salariat si la implinirea varstei de 15 ani, cu acordul parintilor sau al reprezentantilor legali, pentru activitati potrivite cu dezvoltarea fizica, aptitudinile si cunostintele sale, daca astfel nu ii sunt periclitate sanatatea, dezvoltarea si pregatirea profesionala.
(3) Incadrarea in munca a persoanelor sub varsta de 15 ani este interzisa.
(4) Incadrarea in munca a persoanelor puse sub interdictie judecatoreasca este interzisa.
(5) Incadrarea in munca in locuri de munca grele, vatamatoare sau periculoase se poate face dupa implinirea varstei de 18 ani; aceste locuri de munca se stabilesc prin hotarare a Guvernului.
Art. 278. -
(1) Dispozitiile prezentului cod se intregesc cu celelalte dispozitii cuprinse in legislatia muncii si, in masura in care nu sunt incompatibile cu specificul raporturilor de munca prevazute de prezentul cod, cu dispozitiile legislatiei civile.
(2) Prevederile prezentului cod se aplica cu titlu de drept comun si acelor raporturi juridice de munca neintemeiate pe un contract individual de munca, in masura in care reglementarile speciale nu sunt complete si aplicarea lor nu este incompatibila cu specificul raporturilor de munca respective.
LEGEA nr. 253/2013 privind executarea pedepselor, a masurilor educative si a altor masuri neprivative de libertate dispuse de organele judiciare in cursul procesului penal
Art. 89. - Prestarea muncii neremunerate in folosul comunitatii
(1) In cazul in care s-a dispus prestarea unei munci neremunerate in folosul comunitatii, procurorul decide ca munca sa se execute:
a) in cadrul unui serviciu din cadrul autoritatilor locale in circumscriptia carora locuieste persoana fata de care s-a renuntat la urmarirea penala; sau
b) in cadrul unei institutii din comunitate abilitate potrivit procedurii prevazute la art. 20, daca aceasta si-a exprimat in scris acordul pentru primirea la munca a persoanei fata de care s-a renuntat la urmarirea penala si are locuri disponibile neocupate in cadrul colaborarii cu serviciul de probatiune.
(2) O zi de munca neremunerata in folosul comunitatii inseamna doua ore de activitate prestata efectiv.
(3) Indrumarea si verificarea modalitatii efective in care persoana desfasoara munca in folosul comunitatii se realizeaza de catre un reprezentant al institutiei din comunitate in cadrul careia se efectueaza munca .
(4) Procurorul poate solicita organului de politie in circumscriptia caruia se afla institutia unde se va presta munca neremunerata in folosul comunitatii verificarea modului de indeplinire a obligatiei.
(5) Dupa executarea obligatiei, institutia din comunitate unde s-a executat munca neremunerata in folosul comunitatii are obligatia de a comunica persoanei fata de care s-a renuntat la urmarirea penala o adeverinta care atesta ca munca neremunerata in folosul comunitatii a fost executata. Adeverinta se depune la procuror, pentru dovedirea indeplinirii obligatiei.
(6) Dispozitiile art. 51 alin. (3)-(7) si art. 52 alin. (3)-(7) se aplica in mod corespunzator.
(7) Daca, pe parcursul executarii muncii neremunerate in folosul comunitatii, intervine o imprejurare care pune persoana in imposibilitate de a continua prestarea muncii, aceasta il va instiinta de indata pe procuror, care va lua masurile necesare.
9. Opinia judecatorului-raportor
Avand in vedere argumentele expuse si solutia propusa de initiatorul recursului, judecatorul-raportor a constatat urmatoarele:
In materia regimului sanctionator pentru infractiunile comise de minori cu varsta intre 14 si 18 ani prin Codul penal in vigoare, legiuitorul a renuntat la sistemul "penal" al justitiei pentru minori, caracterizat prin posibilitatea de aplicare a masurilor educative ori a pedepselor fata de acestia, astfel cum prevedea Codul penal din 1969, si a adoptat sistemul "nepenal", singurele sanctiuni penale ce pot fi aplicate acestora fiind masurile educative, chiar daca pe parcursul procesului penal minorul a devenit major (Mihail Udroiu, Drept penal, Partea generala, Noul Cod penal, Editia 2, Editura C. H. Beck, Bucuresti, 2015, p. 450).
Fiind un regim sanctionator distinct, Codul penal contine dispozitii speciale cu privire la raspunderea penala a minorului si regimul masurilor educative in partea generala, titlul V, intitulat "Minoritatea".
Reglementarii penale distincte a minoritatii ii corespunde si o reglementare procesual penala, respectiv proceduri speciale de urmarire si judecare a infractorilor minori, norme derogatorii prin intermediul carora legiuitorul a urmarit sa asigure minorilor un plus de garantii procesuale care sa isi dovedeasca eficienta prin imbinarea laturii represive cu latura educativa a procesului penal.
Astfel, potrivit dispozitiilor art. 504 din Codul de procedura penala, "urmarirea si judecarea infractiunilor savarsite de minori, precum si punerea in executare a hotararilor privitoare la acestia se fac potrivit procedurii obisnuite, cu completarile si derogarile prevazute in prezentul capitol si in sectiunea a 8-a a cap. I din titlul V al partii generale".
Asadar, dispozitiile legale anterior mentionate afirma principiul caracterului derogatoriu al dispozitiilor speciale privitoare la urmarirea, judecarea infractiunilor savarsite de minori si punerea in executare a hotararilor privitoare la acestia si indica faptul ca acest caracter il au doua categorii de dispozitii speciale aplicabile instrumentarii cauzelor cu infractori minori, din partea generala, titlul V, capitolul I, sectiunea a 8-a (art. 243 si 244), intitulata "Dispozitii speciale privind masurile preventive aplicate minorilor, iar in titlul IV al partii speciale capitolul III, intitulat "Procedura in cauzele cu infractori minori", din Codul de procedura penala este reglementata procedura in cauzele cu infractori minori (art. 504-520).
Spre deosebire de reglementarea penala a minoritatii care se aplica indiferent daca pe parcursul procesului penal minorul a devenit major, procedurile speciale de urmarire si judecare a infractorilor minori se aplica numai in cauzele in care persoana care a comis infractiunea era minor cu varsta cuprinsa intre 14 si 18 ani la data savarsirii infractiunii, in ceea ce priveste urmarirea penala si, respectiv, la data sesizarii instantei, in ceea ce priveste judecata .
In afara celor doua situatii derogatorii mentionate anterior, Codul de procedura penala cuprinde si alte dispozitii speciale aplicabile infractorilor minori cum ar fi, spre exemplu, art. 90 lit. a) (asistenta juridica obligatorie cand suspectul sau inculpatul este minor), art. 91 alin. (1) (avocatul din oficiu cand suspectul sau inculpatul este minor), art. 184 alin. (1) (expertiza medico-legala psihiatrica in cazul infractiunilor comise de minorii cu varsta intre 14 si 16 ani), art. 257 alin. (6) (citarea minorului cu varsta mai mica de 16 ani), art. 415 alin. (2) (retragerea apelului de catre minor), art. 4251 alin. (3) (retragerea contestatiei de catre minor), art. 436 alin. (4) (retragerea recursului in casatie de catre minor) si art. 478 alin. (6) (acordul de recunoastere a vinovatiei cand inculpatul este minor) din Codul de procedura penala.
Aceste dispozitii au aplicabilitate doar daca si atat timp cat minorul care a comis infractiunea indeplineste conditiile de varsta prevazute de fiecare dintre aceste texte de lege, deoarece, in lipsa unei dispozitii speciale, fiind edictate in considerarea calitatii de minor, incetarea acesteia conduce la incetarea necesitatii aplicarii lor.
In ceea ce priveste art. 318 din Codul de procedura penala, dispozitie legala ce urmeaza a fi analizata prin prezentul recurs in casatie, aceasta nu face parte din categoria normelor derogatorii speciale aplicabile suspectului sau inculpatului minor, asa incat s-ar putea concluziona ca se aplica regula generala, potrivit careia dispozitiile sale sunt aplicabile tuturor suspectilor sau inculpatilor, indiferent de varsta acestora.
Cu toate acestea, avand in vedere configuratia juridica a normei procesual penale anterior mentionate, se impune o analiza a naturii juridice a obligatiilor subsecvente renuntarii la urmarire penala si, in special, a obligatiei de a presta o munca neremunerata in folosul comunitatii, cu scopul de a decela daca aceasta din urma este compatibila cu ansamblul normelor penale si procesual penale care reglementeaza minoritatea .
In prealabil, se impune precizarea ca renuntarea la urmarirea penala are la baza principiul oportunitatii, la randul sau, fundamentat pe notiunea de interes public. Ca atare, statul poate sa aprecieze in concret ca nu exista interes public in a trage la raspundere o persoana, desi aceasta a savarsit o fapta prevazuta de legea penala si nu exista niciun impediment legal pentru angajarea raspunderii penale.
De asemenea, este necesar a fi evidentiat ca renuntarea la urmarirea penala nu are temei de drept substantial, intrucat pericolul social nu mai este o trasatura a infractiunii, solutia de neurmarire fundamentandu-se pe faptul ca interesul societatii nu justifica angajarea resurselor investigative si parcurgerea fazei de judecata pentru a obtine tragerea la raspundere penala a autorului infractiunii.
Astfel, examinand art. 318 din Codul de procedura penala, se poate observa ca in alineatele (1)-(5) sunt prevazute conditiile in care solutia renuntarii la urmarirea penala, prevazuta de art. 314 alin. (1) lit. b) din Codul de procedura penala, poate fi dispusa de procuror si criteriile de analiza a "interesului public" in efectuarea urmaririi penale, cu precizarea ca, in redactarea initiala a Codului de procedura penala, acestea erau, de fapt, criteriile de individualizare a pedepselor, astfel cum a constat Curtea Constitutionala in considerentele Deciziei nr. 23 din 20 ianuarie 2016, astfel ca, prin Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 18/2016 pentru modificarea si completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedura penala, precum si pentru completarea art. 31 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciara, au fost introduse criterii suplimentare pentru aprecierea interesului public.
In alineatul (6) al aceluiasi text de lege analizat se stipuleaza ca dispozitia de renuntare poate fi insotita de impunerea de catre procuror a unor obligatii in sarcina suspectului sau inculpatului a caror neindeplinire, cu rea-credinta, poate conduce la revocarea ordonantei.
In concret, potrivit art. 318 alin. (6) din Codul de procedura penala, procurorul poate dispune, dupa consultarea suspectului sau a inculpatului, ca acesta sa indeplineasca una sau mai multe dintre urmatoarele obligatii:
a) sa inlature consecintele faptei penale sau sa repare paguba produsa ori sa convina cu partea civila o modalitate de reparare a acesteia;
b) sa ceara public scuze persoanei vatamate;
c) sa presteze o munca neremunerata in folosul comunitatii, pe o perioada cuprinsa intre 30 si 60 de zile, in afara de cazul in care, din cauza starii de sanatate, persoana nu poate presta aceasta munca;
d) sa frecventeze un program de consiliere.
Obligatiile ce pot fi impuse subsecvent solutiei de renuntare la urmarirea penala au menirea de a asigura succesul reeducarii si reintegrarii sociale a infractorului in absenta executarii in mod efectiv a pedepsei inchisorii, avand natura juridica a unor sanctiuni.
In doctrina, sanctiunea juridica a fost definita ca fiind "orice masura pe care o norma de drept o statorniceste drept consecinta, pentru cazul in care preceptul sau va fi nesocotit", iar "sanctiunile de drept penal reprezinta, totdeauna, o suferinta, sunt deci aflictive, chiar atunci cand vointa legii ar fi de a nu le imprima acest caracter, fiindca tot ceea ce este impus cuiva, pentru el apare ca o silnicie, ca o stanjenire in calea vointei sale, de aceea orice om, constient sau nu, sufera cand vointa sa este contrazisa.
Totodata, in literatura de specialitate mai recenta sanctiunile de drept penal au fost definite ca fiind masurile expres prevazute de legea penala ce pot fi impuse de instanta odata ce este incalcata dispozitia normei penale.
Raportat la definitiile anterior mentionate, in doctrina, in mod unanim s-a apreciat ca pedepsele (principale, complementare si accesorii), masurile educative si masurile de siguranta fac parte din categoria sanctiunilor de drept penal.
Totodata, in literatura de specialitate s-a conturat opinia ca, pe langa sanctiunile de drept penal mentionate anterior, si obligatiile subsecvente renuntarii la urmarirea penala ar face parte din aceeasi categorie a sanctiunilor de drept penal.
Pedeapsa este o sanctiune principala, de baza, a normei de drept penal, care are ca premisa savarsirea unei infractiuni si poate fi insotita de sanctiuni supletive sau complinitoare.
In Codul penal, posibilitatea impunerii unor obligatii pe langa sanctiunea principala (pedeapsa sau masura educativa neprivativa de libertate) a fost reglementata prin dispozitiile art. 85 alin. (2) din Codul penal, in situatia amanarii executarii pedepsei, prin art. 93 alin. (2) si (3) din Codul penal, in cazul suspendarii executarii pedepsei sub supraveghere, si prin art. 121 din Codul penal, in ceea ce ii priveste pe inculpatii minori carora li s-au aplicat masuri educative neprivative de libertate.
Un argument suplimentar in sustinerea caracterizarii ca sanctiuni de drept penal a obligatiilor care insotesc pedeapsa sau masurile educative il constituie domeniul de reglementare al Legii nr. 253/2013 privind executarea pedepselor, a masurilor educative si a altor masuri neprivative de libertate dispuse de organele judiciare in cursul procesului penal, cu modificarile si completarile ulterioare, care vizeaza atat executarea pedepselor si a masurilor educative, cat si a altor masuri neprivative de libertate dispuse de organele judiciare in cursul procesului penal, printre acestea fiind si obligatiile dispuse de instanta potrivit Codului penal.
Obligatiile care insotesc pedeapsa sau masurile educative sunt menite sa asigure succesul reeducarii si reintegrarii sociale a infractorului in situatia in care pedeapsa nu se executa in mod efectiv, iar in cazul renuntarii la urmarirea penala indeplinesc aceleasi functii specifice pedepselor, chiar daca, dandu-se prevalenta principiului oportunitatii, nu se mai ajunge la stabilirea unei pedepse ori masuri educative.
In toate situatiile descrise, obligatiile completeaza sanctiunea principala si sunt in stransa legatura cu aceasta.
Dintre aceste obligatii, in Codul penal in vigoare, munca neremunerata in folosul comunitatii este prevazuta in continutul anumitor modalitati de individualizare a pedepsei inchisorii a carei executare a fost amanata sau suspendata sub supraveghere [art. 85 alin. (2) lit. b), art. 93 alin. (3) din Codul penal] ori ca o modalitate de executare a amenzii (art. 64 din Codul penal), nefiind prevazuta printre obligatiile ce ar putea fi impuse minorilor pe langa masurile educative neprivative de libertate, in conformitate cu dispozitiile art. 121 din Codul penal.
Ca atare, obligatia de a presta munca neremunerata in folosul comunitatii in sarcina unui suspect sau inculpat minor nu este compatibila cu noua viziune a legiuitorului in materia raspunderii penale a minorului.
Totodata, daca in situatia derularii unui proces incluzand judecata minorului ii pot fi impuse masuri educative, fara a exista o dispozitie in sensul unei obligatii de a presta munca neremunerata, cu atat mai mult, in situatia dispunerii solutiei de renuntare la urmarirea penala, acestuia nu i-ar trebui impusa o astfel de obligatie .
Doctrina, in cazul renuntarii la urmarirea penala, arata ca, desi art. 318 alin. (6) lit. c) din Codul de procedura penala nu interzice expres obligarea minorului, fata de care s-a dispus o solutie de renuntare la urmarirea penala, la prestarea muncii neremunerate in folosul comunitatii, totusi, impunerea de catre procuror a acestei obligatii ar fi contrara filosofiei punitive a noului Cod penal, in care infractorilor minori nu le mai pot fi aplicate pedepse, ci doar masuri educative, o categorie aparte de sanctiuni penale, in al caror continut nu se regaseste si munca neremunerata in folosul comunitatii.
Problema de drept vizand posibilitatea dispunerii de catre procuror prin ordonanta, in cazul solutiilor de renuntare la urmarirea penala dispuse fata de suspecti sau inculpati minori, a obligatiei prevazute de art. 318 alin. (6) lit. c) din Codul de procedura penala a fost discutata cu prilejul intalnirii presedintilor sectiilor penale ale Inaltei Curti de Casatie si Justitie si ale curtilor de apel, dedicata discutarii aspectelor de practica neunitara in materia dreptului penal si dreptului procesual penal, desfasurata in perioada 18-19 mai 2017. Participantii la intalnire au apreciat, in acord cu opinia exprimata de Institutul National al Magistraturii, ca, in cazul solutiei de renuntare la urmarirea penala fata de un suspect/inculpat minor, nu poate fi dispusa obligatia prestarii unei munci neremunerate in folosul comunitatii, desi legea procesual penala nu face distinctie in acest sens; pe de o parte, s-au avut in vedere sanctiunile de drept penal ce pot fi aplicate minorilor care raspund penal si care nu prevad posibilitatea stabilirii unei astfel de obligatii, pe de alta parte, imprejurarea ca, cel putin pana la implinirea varstei de 16 ani, minorii nu pot fi obligati la prestarea vreunei munci, indiferent de temeiul acesteia.
Un argument suplimentar celor exprimate anterior a fost evidentiat in continutul opiniei exprimate de Facultatea de Drept din cadrul Universitatii de Vest din Timisoara si vizeaza modalitatea de supraveghere a indeplinirii obligatiei de a presta munca neremunerata in folosul comunitatii.
Astfel, in cazul infractorilor majori, daca fata de acestia se dispune o solutie de amanare a aplicarii pedepsei ori de suspendare sub supraveghere a pedepsei, ducerea la indeplinire a muncii neremunerate impuse este supravegheata de catre consilierii din cadrul serviciului de probatiune, iar in situatia dispunerii acestei obligatii in faza de urmarire penala, odata cu solutia de renuntare la urmarirea penala, serviciul de probatiune nu are atributia de a monitoriza indeplinirea obligatiei, supravegherea realizandu-se direct de catre procuror.
In acelasi timp, specificul masurilor educative aplicate minorilor este acela ca ducerea la indeplinire a obligatiilor impuse se supravegheaza de catre consilierii din cadrul serviciilor de probatiune, inclusiv cu concursul psihologilor specializati in interactiunea cu infractorii minori. Prin urmare, daca s-ar accepta posibilitatea ca minorul infractor, fata de care s-a dispus solutia renuntarii la urmarirea penala, sa presteze munca neremunerata in folosul comunitatii s-ar ajunge la concluzia ca aceasta obligatie trebuie supravegheata direct de catre procuror, fara implicarea consilierilor din cadrul serviciului de probatiune.
Or, noul Cod penal a schimbat radical modul de abordare a masurilor si obligatiilor care pot fi dispuse fata de minori, inclusiv prin prisma ducerii la indeplinire a acestora, ratiunea supravegherii conduitei minorului prin filtrul serviciului de probatiune este aceea de a proteja modul de ducere la indeplinire a obligatiilor specifice, cu ajutorul consilierilor special instruiti in acest sens, asa incat supravegherea directa de catre procuror ar infrange aceasta regula, ceea ce nu este de acceptat.
In ceea ce priveste posibilitatea de a presta munca neremunerata in folosul comunitatii de catre minori in materie contraventionala potrivit dispozitiilor Ordonantei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr. 180/2002, cu modificarile si completarile ulterioare, se impune observatia ca acestea nu au fost corelate cu noua viziune de politica penala in materia raspunderii penale a minorilor, adoptata odata cu intrarea in vigoare a noilor coduri in anul 2014.
Totodata, faptul ca minorul in varsta de 16 ani are posibilitatea de a incheia un contract de munca, posibilitate instituita de legislatia muncii, nu conduce in mod automat la posibilitatea obligarii acestuia la munca, in conditiile in care, potrivit art. 318 alin. (6) lit. c) din Codul de procedura penala, munca neremunerata se realizeaza ca o obligatie impusa, nu ca urmare a unui raport juridic de drept civil.
In concluzie, chiar daca nu exista o diferentiere expresa de regim juridic intre infractorii minori si cei majori in cazul unei solutii de renuntare la urmarirea penala, aplicarea concreta a institutiei renuntarii la urmarirea penala trebuie sa reflecte specificul raspunderii penale in cazul minorilor printr-o interpretare logico-sistematica de descifrare a sensului normei legale pornind de la integrarea ei in logica generala a sistemului legal si nu doar prin aplicarea regulilor si argumentelor de logica formala ("ubi lex non distinguit, nec nos distiguere debemus" si "specialia generalibus derogant", argumentele "per a contrario" ori "a fortiori").
Tocmai ca urmare a unei asemenea abordari logico- sistematice, interpretarea dispozitiilor art. 318 alin. (6) lit. c) din Codul de procedura penala in sensul neimpunerii obligatiei de a presta munca neremunerata in folosul comunitatii in sarcina infractorului minor nu face altceva decat sa evidentieze o consecventa de abordare a raspunderii penale a minorului, prin prisma tuturor institutiilor ce o reglementeaza.
10. Inalta Curte de Casatie si Justitie, examinand sesizarea de recurs in interesul legii, raportul intocmit de judecatorul-raportor si dispozitiile legale ce se solicita a fi interpretate in mod unitar, retine urmatoarele:
Hotararile judecatoresti definitive transmise de procurorul general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie odata cu sesizarea privind recursul in interesul legii, precum si de celelalte curti de apel releva existenta unei practici judiciare neunitare cu privire la interpretarea si aplicarea dispozitiilor art. 318 alin. (6) lit. c) din Codul de procedura penala.
Divergenta opiniilor jurisprudentiale provine din aprecierea diferita asupra obligatiei de prestare a unei munci neremunerate in folosul comunitatii, obligatie dispusa de procuror prin ordonanta de renuntare la urmarirea penala a suspectului sau inculpatului minor care a implinit varsta de 16 ani.
In opinia completului competent cu solutionarea prezentului recurs in interesul legii, chiar daca este adevarat ca, in unele legislatii, munca in folosul comunitatii este considerata a fi o pedeapsa, in viziunea legiuitorului roman o astfel de masura nu reprezinta decat o obligatie care se aplica in cadrul unor masuri de individualizare judiciara (amanarea aplicarii pedepsei, suspendarea executarii pedepsei sub supraveghere) pentru a inlesni integrarea sociala a persoanelor care au savarsit fapte prevazute de legea penala. Din acest motiv nu este justificata opinia care sustine ca legiuitorul ar fi exclus munca in folosul comunitatii din randul obligatiilor care pot fi impuse minorilor deoarece, prin stabilirea acestei masuri, s-ar ajunge la aplicarea unei pedepse infractorului minor.
De altfel, din examinarea art. 121 din Codul penal se observa ca si obligatiile prevazute de acest text de lege au un caracter independent fata de masurile educative, urmarind sa contribuie in plus la reintegrarea sociala a minorului care a comis infractiuni . Or, in viziunea legiuitorului roman, tocmai acesta este si scopul muncii neremunerate in folosul comunitatii.
Spre deosebire de alte state europene in care se aplica munca in folosul comunitatii ca forma de pedeapsa alternativa la pedepsele cu privare scurta de libertate, in sistemul de drept national aceasta nu reprezinta o alternativa prevazuta de lege pentru pedepse privative de libertate.
Chiar in statele europene in care munca in folosul comunitatii constituie o pedeapsa alternativa la pedeapsa privativa de scurta durata pot fi pedepsiti cei care sunt majori, dar si minorii ce au implinit deja 16 ani, evident si in cazul acestora din urma numai dupa obtinerea consimtamantului.
Indiferent de denumire (munca de interes general, pedeapsa in comunitate sau serviciu comunitar) ori de natura juridica (pedeapsa principala, obligatie de supraveghere, masura provizorie sau educativa sau chiar avand tripla natura juridica: pedeapsa principala, obligatie de supraveghere, precum si pedeapsa complementara aplicata la infractiuni rutiere - studiu de drept comparat, Decizia Curtii Constitutionale nr. 666/2018, paragrafele 28 si 29), scopul muncii in folosul comunitatii este, in toate statele, acela de a inlesni reintegrarea sociala a infractorilor, in special a celor minori si tineri.
Inalta Curte de Casatie si Justitie, in cursul deliberarii, a apreciat intemeiate atat argumentele expuse in sesizarea formulata de Ministerul Public, cat si pe cele mentionate in opiniile specialistilor Facultatii de Drept a Universitatii Babes-Bolyai Cluj-Napoca si Facultatii de Drept din cadrul Universitatii "Nicolae Titulescu", toate acestea fiind in acord cu punctul de vedere al Directiei legislatie, studii, documentare si informatica juridica a Inaltei Curti de Casatie si Justitie, argumente mentionate anterior si care nu vor fi reluate.
De altfel, toate aceste argumente juridice sunt regasite si au fundamentat solutiile pronuntate de majoritatea instantelor judecatoresti.
Legea procesual penala nu face distinctie dupa cum solutia de renuntare la urmarirea penala si obligatia prestarii unei munci neremunerate in folosul comunitatii pot fi aplicate fata de un suspect/inculpat major sau minor.
Dispozitiile art. 318 alin. (6) din Codul de procedura penala prevad, in situatia in care procurorul dispune renuntarea la urmarirea penala, posibilitatea de a institui in sarcina inculpatului sau a suspectului, dupa consultarea prealabila a acestuia, a uneia sau mai multor obligatii, printre care si aceea a prestarii unei munci neremunerate in folosul comunitatii, pe o perioada cuprinsa intre 30 si 60 de zile, pentru realizarea scopului de preventie al legii penale.
Obligatia de prestare a unei munci neremunerate in folosul comunitatii este prevazuta de legiuitor ca o forma de adaptare a solutiei de renuntare la urmarirea penala la continutul faptei, la modul si mijloacele de savarsire, scopul urmarit si imprejurarile concrete de savarsire, urmarile produse sau care s-ar fi putut produce prin savarsirea infractiunii raportat si la persoana suspectului sau inculpatului, conduita sa anterioara savarsirii infractiunii si eforturile depuse pentru inlaturarea consecintelor infractiunii, iar nu ca o pedeapsa .
Legislatia penala a diferentiat raspunderea penala a minorilor in doua categorii de varsta, sanctionarea acestora fiind nuantata si in functie de acest criteriu, insa dispozitiile Codului de procedura penala sunt aplicabile tuturor suspectilor sau inculpatilor, indiferent de varsta acestora.
Totodata, din perspectiva actualului Cod al muncii, o persoana dobandeste capacitatea generala de munca la implinirea varstei de 16 ani, potrivit dispozitiilor art. 13 alin. (1) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, care stipuleaza ca: "Persoana fizica dobandeste capacitatea de munca la implinirea varstei de 16 ani."
La aceasta varsta se presupune legal ca minorul are motricitatea fizica si discernamantul pentru a munci, asumandu-si in mod direct si total obligatiile din cadrul raporturilor juridice de munca . In situatia examinata, raporturile juridice de munca se nasc si se deruleaza nu prin incheierea unui contract individual de munca, ci in baza unei decizii a autoritatii judiciare.
Mai mult, dispozitiile art. 11 alin. (4) din Ordonanta Guvernului nr. 2/2011 privind regimul juridic al contraventiilor, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr. 180/2002, cu modificarile si completarile ulterioare, permite aplicarea sanctiunii prestarii unei activitati in folosul comunitatii minorului care a implinit varsta de 16 ani daca, in raport cu gravitatea faptei, se apreciaza ca amenda este neindestulatoare, normele contraventionale corelandu-se cu legislatia muncii.
In consecinta, in temeiul art. 473 si 474 din Codul de procedura penala,

INALTA CURTE DE CASATIE SI JUSTITIE
In numele legii
D E C I D E:

Admite recursul in interesul legii promovat de procurorul general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie si, in consecinta, in interpretarea si aplicarea unitara a dispozitiilor art. 318 alin. (6) lit. c) din Codul de procedura penala, stabileste ca:
In ipoteza renuntarii la urmarirea penala fata de un suspect sau inculpat minor care a implinit varsta de 16 ani poate fi dispusa fata de acesta obligatia prestarii unei munci neremunerate in folosul comunitatii.
Obligatorie, potrivit dispozitiilor art. 474 alin. (4) din Codul de procedura penala.
Pronuntata in sedinta publica astazi, 20 mai 2019.