ICCJ - Magistrat. Abatere disciplinara. Manifestari care aduc atingere prestigiului justitiei savarsite in afara exercitarii atributiilor de serivici. Obligatia de rezerva.

Prin actiunea disciplinara inregistrata pe rolul Sectiei pentru judecatori in materie disciplinara, cu nr. x/J/2017, Inspectia Judiciara a solicitat aplicarea uneia dintre sanctiunile prevazute de art. 100 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecatorilor si procurorilor, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, paratului A. - judecator in cadrul Curtii de Apel X., pentru savarsirea abaterilor disciplinare prevazute de art. 99 lit. a) si b) din Legea nr. 303/2004.

Sinteza Deciziei

Modul in care paratul judecator a inteles sa-si afirme opiniile personale, intr-o maniera de natura a rupe justul echilibru intre dreptul fundamental al individului la respectarea libertatii de exprimare si interesul legitim al unui stat democratic de a veghea ca functia publica sa se conformeze scopurilor enuntate in art. 10 paragraful 2 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale, in cuprinsul articolului publicat in spatiul virtual, pe un site accesibil publicului, referindu-se la continutul Deciziei Curtii Constitutionale nr. 68/2017, a depasit limitele modului prudent si masurat in care magistratii isi pot exprima opiniile, prin folosirea unor expresii si constructii lingvistice cu scopul neechivoc de a induce ideea ca judecatorii Curtii Constitutionale reprezinta un intrument al unor interese de grup, ca nu respecta legea si ca sunt subordonati unor interese politice, de natura sa induca, fara dovezi, o perceptie a unei conspiratii impotriva statului de drept .

Urmarea imediata a acestei fapte consta in afectarea prestigiului justitiei si a respectului opiniei publice fata de functia de magistrat, cu consecinta afectarii nu doar a imaginii publice a magistratului in cauza, ci asupra intregii justitii, ca sistem si serviciu in apararea ordinii de drept, in conditiile in care articolul mentionat a avut consecinte efective si directe, fiind preluat in mass-media si generand reactii ale opiniei publice.

Astfel, atitudinea judecatorului de nerespectare in totalitate a obligatiei de rezerva, prin manifestarile sale publice, sub aspectul laturii obiective, intruneste cerintele prevazute de dispozitiile art. 99 lit. a) din Legea nr. 303/2004, iar in ceea ce priveste latura subiectiva a acestei abateri disciplinare, paratul a realizat care este rezultatul faptei sale, constand in afectarea increderii in actul de justitie, acceptand eventualitatea producerii lui, chiar daca nu l-a urmarit, prin postarea unui articol ce continea opinia sa personala asupra deciziei amintite a Curtii Constitutionale, intr-o maniera neconforma statutului de judecator.

Hotararea instantei de disciplina

Prin hotararea nr. 5J din 14 martie 2018, Consiliul Superior al Magistraturii - Sectia pentru judecatori in materie disciplinara, in majoritate, a admis in parte actiunea disciplinara formulata de Inspectia Judiciara impotriva paratului A. - judecator in cadrul Curtii de Apel X. si, in baza art. 100 lit. b) din Legea nr. 303/2004, a aplicat sanctiunea disciplinara constand in diminuarea indemnizatiei de incadrare lunare brute cu 5% pe o perioada de 2 luni, pentru savarsirea abaterii disciplinare prevazute de art. 99 lit. a) din acelasi act normativ. Totodata, a respins actiunea disciplinara pentru savarsirea abaterii disciplinare prevazute de art. 99 lit. b) din Legea nr. 303/2004, ca neintemeiata.

Pentru a decide astfel, a retinut, in esenta, ca in data de 14 martie 2017 a fost publicat pe site-ul wwwa��...ro articolul semnat de domnul judecator A., intitulat: ``Ordinea de zi: in cautarea prestigiului pierdut", in care a analizat continutul Deciziei Curtii Constitutionale nr. 68 din 27 februarie 2017.

Retinand conditiile prevazute de lege pentru existenta abaterii disciplinare prevazute de art. 99 lit. a) din Legea nr. 303/2004, sub aspectul laturii obiective, imprejurarea ca obiectul acestei abateri disciplinare il constituie faptele care aduc atingere onoarei, probitatii profesionale ori prestigiului justitiei, precum si obligatiile magistratilor prevazute de art. 90 din Legea nr. 303/2004, art. 17 din Codul deontologic, pct. 1.2 din Principiile de baza ale independentei justitiei (Principiile O.N.U.), art. 3 din Statutul Universal al Judecatorilor, Principiul V pct. 2 din Recomandarea R (94) 12 a Consiliului Europei, instanta de disciplina a apreciat ca, pentru a constata existenta laturii obiective a acestei abateri disciplinare, trebuie sa se poata retine ca paratul judecator, in exercitarea functiei sau in afara exercitarii acesteia, a incalcat standardele de conduita universal acceptate de comunitatea in care traieste, s-a implicat in activitati care prejudiciaza reputatia instantelor judecatoresti sau a sistemului judiciar in ansamblul sau ori prin conduita sa a adus atingere valorilor sociale si morale unanim acceptate.

Desi dreptul la libera exprimare este garantat atat constitutional, cat si de Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale, in jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului s-a statuat ca o persoana care indeplineste o functie publica a acceptat anumite restrictii ale exercitiului libertatii de exprimare, restrictii care sunt inerente insasi acestei functii (Hotararea din 3 mai 1988, data in cauza Morissens c. Belgia).

Magistratii trebuie sa-si exprime opiniile intr-o maniera prudenta, masurat, deoarece obligatia de impartialitate de care sunt tinuti trebuie sa satisfaca exigentele serviciului public caruia ii asigura functionalitatea. Asadar, dreptul magistratului la libera exprimare are o limita, si anume dreptul cetateanului la o justitie independenta, echidistanta fata de politic, echilibrata si verticala.
Statutul de magistrat nu il priveaza pe domnul judecator A. de dreptul la libera exprimare, insa acest drept trebuie exercitat in limitele obligatiei de rezerva impuse magistratilor, tocmai in considerarea statutului lor. Obligatia de rezerva a magistratilor presupune, prin insasi natura sa, moderatie si retinere in ceea ce priveste prezentarea opiniilor de catre magistrat. Cu toate acestea, aceasta obligatie devine subsidiara doar atunci cand democratia este in pericol .

In cauza data, domnul judecator avea dreptul sa isi prezinte propria parere in legatura cu o serie de evenimente care ar fi putut influenta activitatea sistemului judiciar. Cu toate acestea, maniera concreta in care au fost facute unele afirmatii a fost de natura a rupe justul echilibru intre nevoia de a proteja dreptul la libera exprimare (inclusiv al magistratilor), pe de o parte, si nevoia de a proteja autoritatea puterii judecatoresti si drepturile altor persoane, pe de alta parte, cu atat mai mult cu cat niciun element nu tinde sa arate ca, in imprejurarile date, acest mod de exprimare constituia pentru domnul judecator unica modalitate de a pune in valoare informatiile pe care intelegea sa le prezinte.

Conduita acestuia, materializata in expunerea, in spatiul public virtual, a unei opinii personale, mai exact publicarea pe un site juridic a unui articol in cuprinsul caruia s-a exprimat de o maniera neprincipiala, de natura a pune la indoiala profilul moral si integritatea judecatorilor Curtii Constitutionale, contravine obligatiei de rezerva impuse magistratilor in exercitarea libertatii de exprimare, in considerarea statutului lor.
Desi exprimarea unor critici in sine este permisa tocmai in considerarea libertatii de exprimare si cu expunerea unor argumente rezonabile, bazate pe aspecte concrete, factuale, totusi, in cauza de fata, a fost depasita si aceasta limita.

Astfel, in cuprinsul opiniei exprimate public, au fost folosite anumite expresii si constructii lingvistice cu scopul neechivoc de a induce ideea ca judecatorii Curtii Constitutionale reprezinta un instrument al unor interese de grup . Modul concret de exprimare a fost de natura a afecta dreptul la imagine, onoare si reputatie al persoanelor vizate, respectiv judecatorii Curtii Constitutionale, sugerandu-se faptul ca acestia nu respecta legea, fiind subordonati unor interese politice.

De asemenea, modalitatea in care domnul judecator a inteles sa isi exprime opinia a fost de natura a induce, fara dovezi, o perceptie a unei conspiratii impotriva statului de drept, care ar fi fost posibila cu ajutorul Curtii Constitutionale, acreditand ideea unei fraude legislative Expresiile folosite de domnul judecator A. in cuprinsul postarii, prin semnificatia data de contextul in care au fost facute, au sustinut pozitia publica clara si neechivoca exprimata de acesta, relativ la evenimentele in desfasurare la acel moment.
De asemenea, afirmatiile domnului judecator nu reprezinta judecati de valoare, ci reprezinta simple alegatii denigratoare, nesustinute de argumente pertinente, care pun in discutie probitatea profesionala si morala a judecatorilor Curtii Constitutionale, din perspectiva solutiei pronuntate cu privire la conflictul juridic de natura constitutionala intre Guvernul Romaniei si un organ judiciar, respectiv Ministerul Public - Parchetul de pe langa inalta Curte de Casatie si Justitie - Directia Nationala Anticoruptie.
Postarea acestui articol pe un site juridic indeplineste exigenta juridica privind ``caracterul public`` intrucat, pe de o parte, acest site este destinat accesului publicului larg si, pe de alta parte, articolul a fost publicat cu intentia de a fi adus la cunostinta persoanelor care accesau site-ul.

Caracterul public al faptei imputate rezulta si din consecintele efective si directe ale publicarii articolului mentionat, in conditiile in care articolul a fost preluat in mass-media.

Mai mult, manifestarea publica a domnului judecator a generat reactii negative la nivelul instantei, aspect ce reiese si din declaratiile martorilor audiati pe parcursul cercetarii disciplinare.

Apararea paratului in sensul ca nu a publicat articolul in calitate de judecator, ci de persoana privata, nu inlatura raspunderea disciplinara, in conditiile in care un magistrat trebuie sa dea dovada de moderatie si prudenta in exprimarea propriilor opinii atat in exercitarea functiei, cat si in viata privata, tocmai pentru a nu crea o perceptie publica negativa in privinta impartialitatii, independentei si prestigiului sistemului judiciar.
Domnul judecator nu s-a limitat la prezentarea unor aspecte concrete relativ la modul in care functioneaza sistemul judiciar, ci a facut aprecieri pur subiective, acuzatoare, ce au pus la indoiala competenta profesionala si integritatea judecatorilor Curtii Constitutionale.

Astfel, prin modalitatea concreta in care paratul judecator a inteles sa se raporteze la contextul pronuntarii Deciziei nr. 68/2017 a Curtii Constitutionale, a fost incalcat echilibrul just intre dreptul fundamental al individului la respectarea libertatii de exprimare, pe de o parte, si interesul legitim al unui stat democratic de a veghea ca functia publica sa se conformeze scopurilor enuntate in art. 10 paragraful 2 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale.
Mai mult decat atat, prezentarea propriei opinii ar fi putut fi facuta de o alta maniera, mai temperata si care sa nu lezeze onoarea sau probitatea profesionala a unor persoane care detineau functii publice, punandu-se accentul pe problemele cu care se confrunta sistemul judiciar.

Prin urmare, Sectia pentru judecatori in materie disciplinara a retinut, cu majoritate, ca opiniile exprimate in spatiul public de paratul judecator A., in afara exercitarii atributiilor de serviciu, precum si maniera in care au fost prezentate evenimentele in derulare la acel moment, expresiile insidioase folosite in cuprinsul relatarii, se circumscriu manifestarilor contrare demnitatii functiei, fiind de natura a aduce atingere impartialitatii si prestigiului justitiei.

Prin aparitia in spatiul public si prin continutul mesajului sau, paratul judecator A. a incalcat obligatia de rezerva impusa in considerarea statutului detinut, fapta acestuia realizand elementul material al abaterii disciplinare analizate.
Referitor la celelalte afirmatii mentionate in cuprinsul articolului publicat, inclusiv cele referitoare la judecatorii membri ai unor asociatii profesionale, Sectia, cu unanimitate, a retinut ca acestea se circumscriu notiunii de ``discurs privat" (cauza Kudeskina c. Rusiei), notiune ce include declaratiile facute de oficialii publici cu titlu privat si care reflecta opiniile lor personale cu privire la diferite aspecte, inclusiv aspectele publice.

Aceste afirmatii ale domnului judecator se incadreaza in sfera independentei subiective de care se bucura magistratul si care reprezinta o conditie esentiala pentru existenta statului de drept, neputandu-se retine ca au fost depasite limitele libertatii de exprimare, astfel cum aceasta este garantata de art. 10 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale.
Sub aspectul laturii subiective, Sectia, cu majoritate, a retinut ca forma de vinovatie ce caracterizeaza abaterea disciplinara prevazuta de art. 99 lit. a) din Legea nr. 303/2004 este cea a intentiei, magistratul realizand ca incalca principiile ce guverneaza activitatea lor, prevazand rezultatul faptei sale, respectiv afectarea increderii in actul de justitie, urmarind sau acceptand eventualitatea producerii lui. Prin urmare, vinovatia paratului judecator in savarsirea faptei, sub forma intentiei indirecte, este dovedita si rezulta din faptul ca a ales sa posteze in spatiul virtual, pe un site accesibil publicului, un articol in care si-a exprimat opinia personala in legatura cu solutia pronuntata de Curtea Constitutionala relativ la exceptia de neconstitutionalitate a O.U.G. nr. 13/2017, opinie concretizata intr-un mesaj exprimat de o maniera neconforma statutului detinut.

Prin modalitatea in care s-a manifestat, paratul a acceptat posibilitatea ca opinia exprimata sa fie accesibila si altor persoane, cu toate consecintele care decurg din aceasta si chiar daca nu a urmarit prin actiunile sale sa afecteze probitatea profesionala a judecatorilor Curtii Constitutionale, totusi a acceptat posibilitatea ca acest rezultat sa se produca.

Urmarea produsa prin savarsirea acestei abateri disciplinare consta in deteriorarea increderii si a respectului opiniei publice fata de functia de magistrat, cu consecinta afectarii imaginii justitiei, ca sistem si serviciu in apararea ordinii de drept .
Cat priveste abaterea disciplinara prevazuta de art. 99 lit. b) din Legea nr. 30372004, s-a retinut ca nu sunt intrunite elementele constitutive ale acesteia, respingandu-se, sub acest aspect, actiunea disciplinara exercitata.

La individualizarea sanctiunii, aplicata in conditiile art. 100 din Legea nr. 303/2004, Sectia, cu majoritate, a luat in considerare imprejurarile, gravitatea concreta, precum si consecintele faptelor savarsite de paratul judecator, precum si faptul ca valoarea sociala lezata o reprezinta relatiile sociale referitoare la realizarea activitatii de justitie, in sensul larg al acestei notiuni.

S-a retinut ca atitudinea paratului, concretizata intr-un mesaj virulent la adresa judecatorilor Curtii Constitutionale, mesaj preluat in mass-media, a fost de natura a genera suspiciuni publice din perspectiva respectarii de catre magistrat a obligatiilor legale ce ii revin in considerarea statutului detinut.

In plus, afirmatiile paratului judecator trebuie examinate si din perspectiva problemei lipsei de incredere cu care se confrunta sistemul judiciar de foarte multa vreme, de natura a-i afecta grav autoritatea si aparenta de impartialitate. Raportat la segmentul de activitate pe care il presupune infaptuirea actului de justitie, etalonul ar trebui sa fie cel al ``magistratului diligent``, care actioneaza cu grija fata de interesul public de infaptuire a justitiei si de aparare a intereselor generale ale societatii, care isi subordoneaza comportarea sa exigentelor ce decurg din indatoririle profesionale si normele deontologice pe care trebuie sa le respecte.

S-a retinut si faptul ca paratul nu a mai fost sanctionat disciplinar, iar pentru activitatea desfasurata a avut calificativul ``foarte bine``, aspecte de natura a contura o conduita conforma standardelor profesionale pana la acest moment.
In consecinta, fata de urmarile concrete produse si retinand ca, potrivit dispozitiilor art. 100 din Legea nr. 303/2004, sanctiunile ce se pot aplica trebuie sa fie proportionale cu gravitatea abaterilor, Sectia, cu majoritate, a apreciat ca se impune aplicarea sanctiunii disciplinare constand in ``diminuarea indemnizatiei de incadrare lunare brute cu 5% pe o perioada de 2 luni`` pentru savarsirea abaterii disciplinare prevazute de art. 99 lit. a) din Legea nr. 303/2004.

Recursul declarat impotriva hotararii instantei de disciplina
Impotriva acestei hotarari, a declarat recurs, in termen legal, paratul A., judecator in cadrul Curtii de Apel X. - Sectia penala si pentru cauze penale cu minori si de familie, invocand motivele de recurs prevazute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 si 8 din Codul de procedura civila.

A sustinut ca hotararea atacata este pronuntata cu incalcarea regulilor de procedura a caror nerespectare atrage sanctiunea nulitatii, prin retinerea unor motive straine de natura cauzei, precum si cu incalcarea si aplicarea gresita a normelor de drept material si a facut trimitere si la Decizia Curtii Constitutionale nr. 381/2018, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei nr. 634 din 20 iulie 2018, prin care Curtea Constitutionala a constatat ca dispozitiile art. 51 alin. (3) din Legea nr. 317/2004 sunt constitutionale doar in masura in care se interpreteaza ca ``recursul`` prevazut de acestea este o cale devolutiva de atac impotriva hotararilor sectiilor Consiliului Superior al Magistraturii, pronuntate in materie disciplinara.

Dezvoltarea motivului de casare prevazut de art. 488 alin. (l) pct. 5 din Codul de procedura civila

Invocand dispozitiile art. 6, art. 7 alin. (1) si (2), art. 14 alin. (6), art. 20, art. 22, art. 224 si art. 389 din Codul de procedura civila, ale art. 49 alin. (7), art. 44 alin. (1) din Legea nr. 317/2004, art. 6 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale, recurentul-parat a sustinut ca hotararea atacata a fost pronuntata cu incalcarea principiilor procedurii civile si acelor garantii specifice procesului echitabil consfintite prin Conventie si practica Curtii Europene a Drepturilor Omului, intrucat prin aceasta s-a dispus sanctionarea disciplinara cu privire la o alta fapta decat cea descrisa in cuprinsul actului de sesizare, corecta calificare juridica nefiind pusa in discutia contradictorie a partilor, fiind lipsit, astfel, de posibilitatea formularii unei aparari reale si eficiente.

Astfel, desi in baza Rezolutiei din 28 iulie 2017 a inspectorului-sef al Inspectiei Judiciare, actiunea disciplinara a fost exercitata pentru savarsirea abaterilor disciplinare prevazute de art. 99 lit. a) si art. 99 lit. b) din Legea nr. 303/2004, raportat la art. 9 alin. (2) din aceeasi lege, comise in exercitarea functiei de judecator, sanctiunea disciplinara aplicata pentru savarsirea abaterii prevazute de art. 99 lit. a) din Legea nr. 303/2004 priveste o fapta savarsita in afara atributiilor de serviciu, adica o fapta comisa in realizarea unei alte situatii premisa decat aceea aratata in cuprinsul actului de sesizare .

Or, hotararea pronuntata in materie disciplinara retine aceasta abatere disciplinara ca fiind savarsita in afara atributiilor de serviciu, adica intr-o situatie premisa prevazuta de lege, dar care nu a fost retinuta ca element constitutiv al abaterii disciplinare aratate in cuprinsul actului de sesizare, aspect de natura sa reprezinte o incalcare a obiectului judecatii si a normelor procedurale enuntate. Retinerea situatiei premisa, constand in savarsirea abaterii disciplinare prevazute de art. 99 lit. a) din Legea nr. 303/2004 in exercitarea atributiilor de serviciu, nu este intamplatoare, aceasta fiind retinuta in concurs cu abaterea disciplinara de la art. 99 lit. b) din lege, ambele raportandu-se la continutul articolului incriminat si nu la alte situatii de fapt reliefate in cuprinsul sesizarii.

Astfel fiind, vointa autorului sesizarii de a oferi abaterii disciplinare comise semnificatia unei fapte savarsite in exercitiul atributiilor de serviciu este mai presus de orice echivoc, astfel incat instanta disciplinara trebuia sa se pronunte in limitele investirii si fara a incalca obiectul acesteia.

Mai mult, in masura in care ar fi apreciat ca eventuala calificare juridica a faptei se impunea a fi modificata, instanta sesizata cu actiunea disciplinara avea obligatia de a pune in dezbaterea contradictorie a partilor aceasta imprejurare, neputandu-se pronunta in baza unor fapte, temeiuri de drept sau argumente straine de obiectul sesizarii si de obiectul dezbaterilor, fara a da posibilitatea paratului de a-si face o aparare eficienta.
Acelasi articol este apreciat intr-o prima faza ca fiind un eseu judiciar semnat in nume propriu de judecator, in afara atributiilor sale de serviciu, iar intr-o a doua etapa a cercetarii drept un discurs oficial sustinut in exercitiul functiei de judecator, fara a se indica insa atributiile de serviciu pretins exercitate si la care textul art. 99 lit. a) din Legea nr. 303/2004 face trimitere in mod expres atunci cand aceasta situatie premisa ar fi retinuta.

In conditiile aratate, instanta disciplinara, fara a proceda la punerea in discutie a corectei incadrari juridice a faptei, a incalcat principiile procedurii civile si regulile de drept enuntate, dar si principiile dezvoltate pe cale jurisprudentiala de catre Curtea Europeana a Drepturilor Omului si care decurg din necesitatea respectarii egalitatii armelor si contradictorialitatii.
Dezvoltarea motivului de casare prevazut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din Codul de procedura civila

Recurentul-parat a sustinut ca, intrucat procedura de cercetare si judecata in materie disciplinara, prevazuta de Legea nr. 303/2004, nu cuprinde dispozitii potrivnice, rezulta ca in completarea acestor norme sunt aplicabile dispozitiile Codului de procedura civila, deci si ale 9 alin. (2), potrivit carora obiectul si limitele procesului sunt stabilite prin cererile si apararile partilor.
Cum obiectul actului de sesizare priveste abaterea disciplinara prevazuta de art. 99 lit. a) din Legea nr. 303/2004, savarsita in exercitiul atributiilor de serviciu, Sectia pentru judecatori, ca instanta disciplinara, era obligata sa se pronunte in limitele investirii sale, cu respectarea intocmai a dispozitiilor art. 9 alin. (2) din Codul de procedura civila, neputandu-se pronunta asupra unei alte fapte, diferite sub aspectul situatiei premisa de cea careia aceasta i-a fost initial asociata.

Prin retinerea unei alte situatii premisa cu privire la abaterea disciplinara prevazuta de art. 99 lit. a) din Legea nr. 303/2004, fara ca modificarea obiectului actului de sesizare sa fi fost ceruta de insusi autorul sesizarii, instanta de judecata in materie disciplinara s-a substituit autorului sesizarii si a nesocotit vointa acestuia de a sesiza Sectia pentru judecatori cu o anumita fapta, incalcandu-se exigentele art. 14 din Codul de procedura civila, care obliga partile sa se informeze reciproc asupra motivelor de fapt si de drept pe care isi intemeiaza pretentiile si apararile, pentru ca fiecare din ele sa isi poata organiza in mod eficient apararea.

Ipoteza prevazuta de art. 488 alin. (1) pct. 6 din Codul de procedura civila se refera la existenta unei motivari contradictorii sau straine de natura cauzei care, in cazul de fata, se indeparteaza de la descrierea faptei si de la motivele retinute in actiunea disciplinara, oferind o alta dezlegare unei ipoteze de fapt bine conturate si pe care autorul sesizarii o incadreaza intr-o anumita situatie premisa.
Aceasta situatie premisa se refera la savarsirea faptei retinute in exercitiul atributiilor de serviciu, asa incat, o motivare in fapt si in drept, care excedeaza acestei ipoteze si de o maniera care nu pune in discutia partilor elementele specifice apte sa conduca la o calificare juridica noua, intra sub incidenta cazului de casare prevazut de art. 488 alin. (l) pct. 6 din Codul de procedura civila.
Dezvoltarea motivului de casare prevazut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din Codul de procedura civila

Apreciind ca incidenta acestui motiv de casare asupra situatiei deduse judecatii impune o succinta analiza a elementelor constitutive ale abaterii disciplinare prevazute de art. 99 lit. a) din Legea nr. 303/2004, recurentul, dupa ce analizeaza punctual toate aceste elemente si reda evolutia cauzei si apararile sustinute pe parcursul cercetarii disciplinare, apreciaza ca obligatiei de rezerva a magistratului, la care se face referire in actul de sesizare al Inspectiei Judiciare, i s-a dat o alta interpretare decat cea corecta care rezulta din reglementarile interne si internationale in materie de etica judiciara, in conditiile in care articolul dat publicitatii la data de 14 martie 2017 contine o reactie de dezaprobare a incalcarii standardelor discursului si atrage atentia asupra depasirii unor limite de competenta in materia controlului de constitutionalitate.
Obligatia de rezerva a fost gresit interpretata in ultimii ani, dandu-se eficienta unor standarde de etica judiciara mai vechi, adaptate unor perioade istorice diferite, or, in contextul social actual, aceasta obligatie de rezerva nu trebuie sa aduca deservicii justitiei, ci dimpotriva, se impune a fi dezactivata atunci cand statul de drept, democratia si drepturile cetatenilor sunt in pericol .

Caracterul necesar al acestui tip de raspuns trebuie inteles in contextul unor atacuri concertate si deliberate la adresa Ministerului Public si organelor cu atributii in domeniul sigurantei nationale, avand ca substrat dosarele de mare coruptie existente la acel moment si instrumentate la momentul de fata, dimensiunea acestui fenomen fiind suficient de mare incat sa imbraca forma unui atac mediatic, caruia magistratura nu i putea asocia, ci care, dimpotriva, se impunea a fi contracarat. In acest fel, a incercat sa dea eficienta principiilor enuntate prin Declaratia privind etica judiciara de la Londra din anul 2010.

Recurentul sustine ca, in cazul de fata, nu exista nici un fel de probe ca datorita acestui eseu opinia publica din Romania ar putea avea indoieli asupra integritatii sau independentei sistemului judiciar, in conditiile in care articolul incriminat contribuie la apararea autoritatii judecatoresti, incercand sa atraga atentia tocmai asupra faptului ca principiul separatiei puterilor in stat a fost incalcat, prin modalitatea de solutionare a conflictului de natura constitutionala.
In cuprinsul eseului nu exista critici punctuale la adresa unor persoane determinate, aprecierile negative la adresa Curtii Constitutionale avand la baza anumite resorturi interioare, de natura subiectiva, care, pe baza unor elemente factuale dovedite prin diferite articole de presa si alte inscrisuri, creeaza premisele unei doze de neincredere in rationamentul deciziei pronuntate.

Incidenta unor abateri disciplinare sau a unei posibile incalcari a normelor de deontologie profesionale, nu poate fi retinuta doar pentru ca tematica reflectata in cuprinsul articolului ar fi una care ``jeneaza``, pentru ca, in caz contrar, acest tip de discurs ar fi din start descurajat, doar pentru ca risca sa aduca deservicii imaginii justitiei sau altor autoritati publice, magistratii evitand in a mai aduce in discutie asemenea subiecte de teama unor eventuale sanctiuni.

Totodata, obligatia de rezerva nu poate fi invocata in mod abstract, ci numai prin raportare la continutul acelor interdictii, obligatii si indatoriri impuse prin lege magistratilor si a caror configuratie, prevazuta prin legislatia interna si statutul profesional, se adapteaza noilor exigente in materie de etica judiciara consacrate la nivel european, inclusiv prin practica Curtii Europene a Drepturilor Omului.
In atare imprejurari, cata vreme riscul unei perceptii publice gresite planeaza asupra justitiei, devine evident ca, in lipsa unui raspuns adecvat, un astfel de risc tinde sa se amplifice, motiv pentru care exprimarea unui raspuns transant la aceasta problema devine, la randul sau, o necesitate.

Un element deosebit de important si de care se face cu totul abstractie este tocmai acela ca, in mod deliberat, nu a indicat elemente de identificare ale acelor persoane ale caror pozitii exprimate in spatiul public au fost intens difuzate, tocmai pentru ca nu a dorit a le expune unor viitoare atacuri si nici nu si-a propus ca situatia sa escaladeze, in detrimentul autoritatii judecatoresti.

Justitia, in ansamblu, nu are cum sa fie afectata daca in urma publicarii articolului aprecierile critice la adresa subiectilor de drept vizati s-au accentuat, fiind esential ca aceasta, ca subiect pasiv al faptei, sa fi fost in mod direct prejudiciata, pentru ca, in caz contrar, sfera relatiilor sociale si obiectul ocrotirii juridice nu sunt cu nimic vatamate, pentru ca fapta sa constituie abaterea disciplinara prevazuta de art. 99 lit. a) din Legea nr. 303/2004.

Curtea Constitutionala, nefacand partea din puterea judecatoreasca, asa cum rezulta din Legea nr. 304/2004 si Constitutia Romaniei, iar membrii acesteia nefiind magistrati, nu se bucura de beneficiul ocrotirii juridice a art. 99 lit. a) din Legea nr. 303/2004, neputand fi retinuta ideea ca prin ofensele si acuzatiile aduse acestora justitia ca putere distincta in stat ar fi avut de suferit.

In acest context, magistratul care condamna si se delimiteaza de un tip de discurs nociv pentru imaginea justitiei nu poate fi considerat responsabil pentru situatia creata, in conditiile in care aceasta atitudine a fost exprimata in spirit de loialitate fata de Constitutie si lege, fata de statul roman si cetatenii sai, neavand nimic in comun cu tipul de discurs caracteristic exprimarii convingerilor politice si neputand pune in pericol justitia sau statutul profesional al judecatorului.

Recurentul-parat sustine ca, desi odata cu aplicarea unei sanctiuni disciplinare, problema referitoare la posibila incalcare a Codului deontologic nu a mai constituit obiect de preocupare din partea instantei disciplinare, cele doua tipuri de abateri constatate in cuprinsul actelor de sesizare nu pot fi retinute simultan, datorita specificului normelor incalcate, urmarilor efectiv produse si gravitatii acestor urmari.

Astfel, in masura in care urmarea negativa adusa prestigiului si onoarei justitiei s-ar fi produs in mod efectiv, presupusa fapta comisa ar imbraca forma abaterii disciplinare prevazute de art. 99 lit. a) din Legea nr. 303/2004. Astfel, fapta mai grava, despre care se presupune ca este abaterea disciplinara, exclude abaterea de la normele Codului deontologic, despre care se prespune ca reprezinta o fapta mai putin grava si a carei existenta este conditionata de un comportament de natura sa aduca atingere demnitatii functiei. In masura in care insa, o astfel de urmare nu s-a produs, intrucat fapta nu a adus atingere valorilor ocrotite prin lege si al caror titular este justitia ca putere in stat, o eventuala abatere disciplinara nu poate exista, putandu-se retine, cel mult, o eventuala abatere de la normele Codului deontologic, dar numai sub conditia indeplinirii cerintelor de ordin subiectiv si obiectiv pe care dispozitiile invocate in cuprinsul raportului Inspectiei Judiciare le impun.

Sub aspectul laturii subiective, recurentul-parat arata ca abaterile ce formeza obiectul procedurii disciplinare nu au fost comise cu intentia de a defaima imaginea, prestigiul si onoarea justitiei ori de a compromite interesul acesteia si nici in scopul manifestarii unor convingeri politice ori lezarii demnitatii si prestigiului altora, ci in scopul de atentiona si de a alerta opinia publica asupra unor posibile derapaje de la principiile statului de drept, prezente si viitoare.

Cunoscand din experienta ca judecator de drepturi si libertati ca in spatele unui act de clementa, asa cum este gratierea colectiva, se pot ascunde grave infractiuni de coruptie, a considerat ca modalitatea de solutionare a conflictului de natura constitutionala dintre Guvern si Ministerul Public inchide, in principiu, dreptul societatii de a investiga, prin intermediul organelor abilitate, eventualele infractiuni savarsite in procesul legislativ, fapt de natura sa conduca la o stare de inechitate sociala, la o inegalitate de tratament a cetatenilor in fata legii penale si la un precedent extrem de periculos intr-o tara ce se pretinde a fi un stat de drept .

De aceea, materialul dat publicitatii la data de 14 martie 2017 nu urmareste protejarea unor interese individuale, ci a unor interese generale, mesajul din partea introductiva fiind cat se poate de lamuritor si fiind dovada certa a faptului ca acest eseu urmareste protejarea imaginii justitiei, nicidecum vatamarea prestigiului sau.
Riscul ca un control de constitutionalitate sa se transforme intr-un instrument utilizat impotriva scopului recunoscut de lege, astfel cum se releva in cuprinsul articolului, nu exprima cu necesitate ideea unei complicitati tacite intre doua sau mai multe institutii, pentru ca si un judecator, chiar si de buna-credinta, prin maniera eronata de rezolvare a unor probleme de fapt sau de drept, poate contribui la crearea sau perpetuarea unei pratici judiciare gresite.

Exprimarea obligatiei de indignare, in cazul de fata, se datoreaza situatiilor anacronice pe care modul de rezolvare a conflictului de natura constitutionala le-ar putea genera, intrucat persoana ce comite o posibila infractiune de coruptie sau de alta natura in procesul legislativ si care nu are calitatea de ministru sau parlamentar ar putea raspunde penal, pe cand persoana implicata in luarea deciziei nu va raspunde pentru infractiunea corelativa, doar pentru ca aceasta din urma detine o calitate oficiala, pe care nici una dintre conventiile internationale in materie de coruptie nu o excepteaza, ci dimpotriva o includ in sfera ipotezelor reglementate, datorita legaturilor acestor functii cu procesul legislativ.

Demersurile sale au fost initiate intr-un moment istoric extrem de dificil pentru istoria Romaniei, aparitia O.U.G. nr. 13/2017 putand fi privita si ca un instrument de diversiune, menit a genera reactii din partea eventualilor contestatari si masuri punitive la adresa acestora, dar si ca intrument de dezbinare a societatii civile, folosit in pragul unui moment de rascruce al istoriei noastre, intr-un context socio-politic nefavorabil.
In aceasta situatie, a actionat cu ferma credinta ca imaginea justitiei nu poate avea de suferit atunci cand independenta acesteia, statutul judecatorilor si procurorilor, statul de drept, democratia, drepturile si libertatile cetatenilor sunt aparate, in conditiile in care sunt denuntate anumite derapaje, posibile amenintari la adresa acestor valori, probleme generale de integritate din aparatul de stat, invocandu-se necesitatea reformarii unor mecanisme institutionale, in scopul cresterii gradului de transparenta in exercitarea unor functii publice.

Prin recursul declarat, recurentul-parat a formulat si o serie de consideratii privind jurisprudenta Curtii Constitutionale, ca baza factuala premisa in redactarea articolului, cu implicatii directe asupra pozitiei subiective caracteristice abaterilor disciplinare si faptelor imputate, precum si observatii asupra altor probleme de actualitate abordate in cuprinsul articolului, in contextul libertatii de exprimare a magistratilor si obligatiei de indignare impusa acestora prin noile standarde europene in materia eticii judiciare.
O serie de critici vizeaza si modalitatea de desfasurare a procedurii disciplinare.
Astfel, recurentul apreciaza ca daca prin modul de abordare a acestor probleme articolul dauneaza prestigiului justitiei, firesc ar fi fost ca si alte asemenea luari de pozitie sa fi fost analizate de Inspectia Judiciara, or, faptul ca ele nu au fost si nici nu exista sanse ca vor fi analizate, ridica numeroase semne de intrebare asupra modalitatii in care exercitiul libertatii de exprimare este recunoscut tuturor magistratilor.
In acest sens, a indicat un o serie de articole publicate de magistrati pe un alt site, respectiv un articol publicat la 26 aprilie 2018, intitulat ``Justitie neo - comunista``; un alt articol publicat la data de 3 septembrie 2017, sub titlu ``Demascarea pucistilor din CSM`` si un articol publicat la data de 27 februarie 2018, in care, sub un titlu ``exploziv`` sunt preluate o serie de afirmatii critice facute de o cunoscuta judecatoare la adresa Directiei Nationale Anticoruptie si a conducerii acesteia.

Din moment ce in opinia autorilor articolelor publicate pe respectivul site acest gen de afirmatii reprezinta acuze sau opinii critice, dar ele nu justifica interventia Inspectiei Judiciare, firesc ar fi ca si alte abordari sa se bucure de acelasi tratament, cata vreme ele se circumscriu acelorasi subiecte de larg interes, aflate in dezbatere publica, fiind inadmisibil ca intr-un stat de drept acelasi gen de opinii venite din partea unor persoane aflate in pozitii publice similare sa poata fi acceptate, pe cand altele nu, pe baza unor criterii pur subiective.

Acest fapt poate fi lesne interpretat drept o dovada a unui tratament inegal in fata legii si a autoritatilor publice, aspect ce se datoreaza si lipsei de previzibilitate a dispozitiilor art. 99 lit. a) din Legea nr. 303/2004, care lasa o marja de discretie mult prea mare organelor investite cu solutionarea procedurii disciplinare.
Aceasta procedura a ridicat pe parcurs si o serie de alte probleme, incepand cu durata foarte scurta a cercetarii propriu-zise cu privire la faptele ce au constituit obiectul sesizarii, de numai o zi, in cursul intrevederii fiindu-i respinsa cererea de amanare a cauzei in vederea suplimentarii de probe si depunerii de concluzii scrise, desi aceasta cerere viza un termen foarte scurt de numai cateva zile, neavand interesul prelungirii acestei proceduri odata cu intrarea in concediu legal de odihna.
Procedura desfasurata in faza Sectiei pentru judecatori din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, pe langa faptul ca a presupus o amanare a celei de-a doua infatisari, ca urmare a audierilor desfasurate intr-un alt dosar, dupa o asteptare de circa 4 ore, care a facut imposibila efectuarea oricaror acte de procedura in cauza, a culminat cu o dezbatere sumara asupra fondului actiunii disciplinare, prin limitarea cuvantului si restrangerea dreptului sau la aparare, acordabdu-i-se circa 10 minute pentru expunerea apararilor.

In conditiile in care dezbaterile au avut loc in luna ianuarie 2018, dupa o serie de amanari succesive, pronuntarea asupra cauzei a avut loc la data de 14 martie 2018, iar la data redactarii initiale a motivelor de recurs, respectiv 27 iulie 2018, hotararea pronuntata inca nu ii fusese comunicata, ceea ce reprezinta in mod evident o depasire a termenului rezonabil de solutionare a cauzei. Aceasta concluzie este sustinuta si de faptul ca hotararea atacata a fost comunicata la 11 februarie 2019, desi recursul fusese declarat la data de 15 martie 2018.

Pentru toate aceste considerente, recurentul-parat a apreciat ca aparitiile sale publice au avut ca scop, pe langa informarea cetatenilor asupra unor posibile abateri de la regulile statului de drept, in materie de legiferare si de investigare a unor presupuse fapte de natura penala, exprimarea unui semnal de alarma asupra unei situatii de criza, generatoare de puternice convulsii sociale, eseul critic dat publicitatii pe publicatia on-line Juridice.ro, fiind atat o forma de protest, cat si un apel la transparenta si integritate in exercitarea functiilor publice.

Considerentele Inaltei Curti de Casatie si Justitie:

In aplicarea dispozitiilor art. 499 din Codul de procedura civila, analizand criticile formulate de recurentul-parat A., Inalta Curte constata ca recursul este fondat, pentru considerentele aratate in continuare.

Motivul de casare prevazut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din Codul de procedura civila

Potrivit dispozitiilor legale invocate, casarea unei hotarari se poate cere cand instanta a incalcat regulile de procedura a caror nerespectare atrage sanctiunea nulitatii.

Subsumat acestui motiv de recurs, recurentul-parat sustine ca prin hotararea atacata s-a dispus sanctionarea disciplinara cu privire la o alta fapta decat cea descrisa in cuprinsul actului de sesizare, corecta calificare juridica nefiind pusa in discutia contradictorie a partilor. In acest fel, a fost incalcat dreptul sau la aparare, precum si principiile procedurii civile si garantiile specifice unui proces echitabil.

Astfel cum rezulta din actele si lucrarile dosarului, prin rezolutia din data de 28 iulie 2017 a inspectorului-sef al Inspectiei Judiciare, s-a dispus infirmarea rezolutiei din data de 19 iulie 2017, admiterea sesizarii din oficiu si a sesizarii conexe si exercitarea actiunii disciplinare fata de domnul judecator A., de la Curtea de Apel X,, pentru savarsirea abaterilor disciplinare prevazute de art. 99 lit. a) si b) din Legea nr. 303/2004, retinandu-se ca, in calitate de autor al articolului intitulat ``Ordinea de zi: in cautarea prestigiului pierdut``, publicat la 14 martie 2017, pe site-ul www......ro: ``a) prin afirmatiile acuzatoare, ofensatoare si defaimatoare a adus atingere onoarei si probitatii profesionale a judecatorilor Curtii Constitutionale a Romaniei si judecatorilor avand calitatea de membri ai unor asociatii profesionale, prestigiului justitiei, precum si institutiei Curtii Constitutionale a Romaniei; b) prin exprimarea unor teme si subiecte de ordin politic, specifice procesului legislativ, a manifestat convingeri politice, incalcand prin aceasta interdictia prevazuta de art. 9 alin. (2) din Legea nr. 303/2004``.

Prin aceeasi rezolutie (pct. 103), s-a constatat ca faptele retinute in sarcina domnului judecator A. au fost savarsite in exercitarea functiei de judecator, intrunind elementele constitutive ale abaterilor disciplinare prevazute de art. 99 lit. a) si b) din Legea nr. 303/2004.

Prin hotararea nr. 5J din 14 martie 2018, Sectia pentru judecatori in materie disciplinara a Consiliului Superior al Magistraturii a retinut savarsirea de catre parat a abaterii disciplinare prevazute de art. 99 lit. a) din Legea nr. 303/2004, in afara exercitarii atributiilor de serviciu .

Or, in aceste conditii nu se poate sustine, asa cum afirma recurentul, ca s-a dispus sanctionarea disciplinara cu privire la o alta fapta decat cea descrisa in cuprinsul actului de sesizare .

Cercetarea disciplinara a privit abaterea disciplinara prevazuta de art. 99 lit. a) din Legea nr. 303/2004 care, potrivit legii, poate fi savarsita atat in exercitarea, cat si in afara exercitarii atributiilor de serviciu .

Hotararea instantei de disciplina a retinut ca faptele subsumate acestei abateri au fost comise in afara exercitarii atributiilor de serviciu, deci intr-o situatie premisa prevazuta de lege.

Imprejurarea ca aceasta abatere disciplinara a fost retinuta de catre Inspectia Judiciara impreuna cu cea prevazuta de lit. b) a art. 99 din Legea nr. 303/2004, ambele raportandu-se la continutul articolului publicat, nu poate avea semnificatia afirmata de recurent.

Probele administrate in cauza si retinute de instanta disciplinara au condus la concluzia savarsirii abaterii in afara exercitarii atributiilor de serviciu, ceea nu reprezinta depasirea limitelor investirii .

Aceasta deoarece, constatarea savarsirii unei abateri disciplinare, avand continutul prevazut de lege, insa intr-o alta modalitate, de asemenea prevazuta de lege, decat cea pe care a retinut-o Inspectia Judiciara, nu poate avea nici semnificatia sanctionarii pentru o alta fapta si nici schimbarea calificarii juridice, asa cum sustine recurentul, atat timp cat este vorba despre acelasi fapt material si de aceeasi conduita ilicita a magistratului, de incalcarea normelor de conduita stabilite prin legi si regulamente si care, in situatia prevazuta de lit. a) a art. 99 din Legea nr. 303/2004, conduce la acelasi rezultat, indiferent daca fapta a fost savarsita in exercitarea atributiilor de serviciu sau in afara acestora.

Faptele, temeiurile de drept si argumentele retinute nu au fost straine de obiectul sesizarii sau de obiectul dezbaterilor, iar apararile paratului s-au referit exact la aceste aspecte, pe care le-a cunoscut si in legatura cu care a putut sa-si faca apararea dorita.
Conform jurisprudentei Curtii Europene a Drepturilor Omului, principiul egalitatii de arme atat in plan civil, cat si in plan penal, cere ca fiecare parte din proces sa beneficieze de o posibilitate rezonabila de a-si expune cauza in fata instantei, in conditii care sa nu o dezavantajeze in semnificativ in raport cu partea adversa (Cauza Dombo Beheer B.V c. Olandei, Hotarare din 27 octombrie 1993 si cauza Georgiadis c. Greciei, Hotarare din 29 mai 1997).
In ceea ce priveste principiul contradictoriaitatii, acesta implica pentru judecator sarcina de a veghea ca toate elementele susceptibile sa influenteze solutionarea pe fond a litigiului sa faca obiectul unei dezbateri in contradictoriu intre parti, aspect subliniat cu ocazia solutionarii mai multor plangeri (Cauzele Barbera, Messegue si Jabardo c. Spaniei, Hotarare din 6 decembrie 1988, Feldbrugge c. Olandei, Hotarare din 29 mai 1986, Sanchez-Reisse, Hotarare din 21 octombrie 1986 si Ruiz-Mateos c. Spaniei, Hotarare din 23 iunie 1993).
Pentru a asigura respectarea acestei cerinte, judecatorul va fi obligat sa puna in discutia partilor toate chestiunile de care depinde justa solutionare a cauzei, iar renuntarea la contradictorialitatea procedurilor nu se justifica nici pe motiv de accelerare a acestora (Cauza Niederost c. Elvetiei, Hotarare din 18 februarie 1997).

Or, niciunul dintre aceste principii nu au fost incalcat in cauza. Prin hotararea atacata, instanta de disciplina a retinut ca: ``apararea paratului in sensul ca nu a publicat articolul in calitate de judecator, ci de persoana privata, nu inlatura raspunderea disciplinara, in conditiile in care un magistrat trebuie sa dea dovada de moderatie si prudenta in exprimarea propriilor opinii, atat in exercitarea functiei, cat si in viata privata, tocmai pentru a nu crea o perceptie publica negativa in privinta impartialitatii, independentei si prestigiului sistemului judiciar``.

Asadar, tocmai apararile paratului referitoare la savarsirea faptei in afara exercitarii atributiilor de serviciu au fost avute in vedere.
Pentru aceste considerente, Inalta Curte constata ca, in cauza, nu este incident motivul de recurs prevazut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din Codul de procedura civila.

Motivul de casare prevazut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din Codul de procedura civila
Potrivit acestor dispozitii legale, casarea unei hotarari se poate cere cand nu cuprinde motivele pe care se intemeiaza sau cand cuprinde motive contradictorii ori numai motive straine de natura cauzei.

Recurentul-parat sustine ca, in cazul de fata, hotararea atacata se indeparteaza de la descrierea faptei si de la motivele retinute in actiunea disciplinara, oferind o alta dezlegare unei ipoteze de fapt bine conturate si pe care autorul sesizarii o incadreaza intr-o anumita situatie premisa.

Dezlegarea data acestei critici este strans legata de cea data motivului de casare prevazut de pct. 5 al art. 488 alin. (1) din Codul de procedura civila, analizata in precedent.

Asa cum s-a retinut, faptul ca obiectul actului de sesizare il constituie abaterea disciplinara prevazuta de art. 99 lit. a) din Legea nr. 303/2004, savarsita in exercitarea atributiilor de serviciu, nu impiedica instanta de disciplina sa constate ca fapta a fost savarsita in alta modalitate prevazuta de lege, respectiv in afara exercitarii atributiilor de serviciu si nici nu constituie o schimbare a calificarii juridice, fiind, eventual, o chestiune ce poate fi avuta in vedere la individualizarea sanctiunii aplicate.

Aceasta deoarece abaterea disciplinara de la art. 99 lit. a) din Legea nr. 303/2004 porneste de la aceeasi situatie premisa, indiferent de modalitatea in care este savarsita, respectiv ``manifestari care aduc atingere onoarei sau probitatii profesionale ori prestigiului justitiei``. Asadar, aceasta este situatia premisa de la care porneste cercetarea disciplinara, iar nu modalitatea in care a fost comisa fapta, asa cum gresit apreciaza recurentul-parat.

Neputandu-se constata, din acest punct de vedere, existenta unor motive contradictorii sau straine de natura pricinii in hotararea atacata si nici vreo vatamare produsa recurentului in organizarea unei aparari eficiente, Inalta Curte constata ca nici acest motiv de casare nu poate fi primit.
Motivul de casare prevazut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din Codul de procedura civila
Art. 488 alin. (1) pct. 8 din Codul de procedura civila vizeaza situatia in care hotararea a fost data cu incalcarea sau aplicarea gresita a normelor de drept material .
Argumentele dezvoltate de recurent in sustinerea acestui motiv nu au, insa, semnificatia incalcarii unor norme de drept material .
In ceea ce priveste raspunderea disciplinara a judecatorilor si procurorilor, aceasta este una speciala si deriva din statutul profesional distinct al acestora, ce prezinta anumite particularitati specifice.
Astfel, responsabilitatea in mentinerea imaginii si a statutului magistratului, ca si obligatia de rezerva a acestuia, constituie o indatorire profesionala.
Potrivit dispozitiilor art. 99 lit. a) din Legea nr. 303/2004 constituie abatere disciplinara manifestarile care aduc atingere onoarei sau probitatii profesionale ori prestigiului justitiei savarsite in exercitarea sau in afara exercitarii atributiilor de serviciu .

Printr-o corecta interpretare a acestor prevederi, s-a retinut, cu opinia majoritara a Sectiei pentru judecatori, ca ``opiniile exprimate in spatiul public de paratul judecator A., in afara exercitarii atributiilor de serviciu, precum si maniera in care au fost prezentate evenimentele in derulare la acel moment, expresiile insidioase folosite in cuprinsul relatarii, se circumscriu manifestarilor contrare demnitatii functiei, fiind de natura a aduce atingere impartialitatii si prestigiului justitiei``. S-a retinut, de asemenea, ca acestea sunt manifestari care contravin obligatiei de rezerva impuse magistratilor in exercitarea libertatii de exprimare, in considerarea statutului profesional.
Natura specifica a functiei de judecator si nevoia de a pastra demnitatea acesteia impun ca judecatorul sa se comporte in asa fel incat sa se asigure ca in ochii unui observator rezonabil conduita sa este ireprosabila. Conduita magistratului trebuie sa fie ireprosabila nu numai in exercitarea functiei, ci si in societate, in asa fel incat publicul sa aiba incredere in integritatea corpului judiciar. Aflandu-se permanent in atentia publica, datorita importantei activitatii sale, magistratul trebuie sa accepte, in mod liber si de bunavoie, anumite restrictii personale, care nu ii sunt aplicabile cetateanului obisnuit.
Art. 90 din Legea nr. 303/2004 prevede ca magistratii ``sunt datori sa se abtina de la orice acte sau fapte de natura sa compromita demnitatea lor in profesie si in societate".
Codul deontologic reia aceste obligatii impuse magistratilor si le transpune in norme de etica profesionala in cuprinsul art. 17.
Obligatia de integritate este prevazuta si la pct. 1.2 din Principiile de baza ale independentei justitiei (Principiile O.N.U.), art. 3 din Statutul Universal al Judecatorilor, Principiul V pct. 2 din Recomandarea R (94) 12 a Consiliului Europei.

Din interpretarea coroborata a textelor normative enuntate, rezulta ca statutul disciplinar al magistratilor, integrat statutului profesional al acestora, implica si extinderea obligatiei de a avea o comportare corecta, demna si rezervata, de natura a mentine nestirbit prestigiul justitiei.
Responsabilitatea in mentinerea imaginii si statutului magistratului, ca si obligatia de rezerva a acestuia intervin si in afara cadrului strict profesional, fapt necontestat de recurent.
Scopul urmarit prin procedura de angajare a raspunderii disciplinare in ipoteza nerespectarii obligatiei de rezerva este unul legitim si consta in asigurarea impartialitatii actului de justitie, urmarind ``sa elimine orice aparenta de partialitate si astfel sa contribuie la promovarea increderii pe care instantele dintr-o societate democratica trebuie sa o insufle populatiei`` (Decizia Curtii Constitutionale nr. 711 din 27 octombrie 2015, pct. 31).
Ceea ce critica recurentul, in privinta modului in care a fost analizata obligatia de rezerva in hotararea atacata este gresita ei interpretare, din prespectiva unor standarde de etica judiciara mai vechi, precum si invocarea ei in mod abstract, neraportat la circumstantele cauzei. Sustine, de asemenea, ca nu a fost avut in vedere faptul ca, in mod deliberat, nu a indicat in articolul sau nume ale unor persoane, pentru a nu le expune unor atacuri viitoare si nici nu a formulat critici punctuale la adresa unor persoane determinate si subliniaza necesitatea exprimarii unor puncte de vedere de catre magistrati, in contextul existentei riscului amplificarii perceptiei publice gresite care planeaza asupra justitiei.
Or, prin hotararea atacata, instanta de disciplina nu a negat dreptul recurentului la libera exprimare, recunoscand ca acesta isi putea expune propria parere in legatura cu evenimente ce ar fi avut aptitudinea de a influenta sistemul judiciar.

Ceea ce i se reproseaza recurentului-parat este, insa, modul in care a inteles sa-si afirme opiniile personale, intr-o maniera de natura a rupe justul echilibru intre dreptul fundamental al individului la respectarea libertatii de exprimare si interesul legitim al unui stat democratic de a veghea ca functia publica sa se conformeze scopurilor enuntate in art. 10 paragraful 2 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale.

Astfel, in cuprinsul articolului publicat pe site-ul www......ro, referindu-se la continutul Deciziei Curtii Constitutionale nr. 68 din 27 februarie 2017, a facut o serie de afirmatii care au depasit limitele modului prudent si masurat in care magistratii isi pot exprima opiniile. Asa cum a retinut si instanta de disciplina, recurentul a folosit expresii si constructii lingvistice cu scopul neechivoc de a induce ideea ca judecatorii Curtii Constitutionale reprezinta un intrument al unor interese de grup, ca nu respecta legea si ca sunt subordonati unor interese politice, de natura sa induca, fara dovezi, o perceptie a unei conspiratii impotriva statului de drept .

Analiza deciziei Curtii Constitutionale a depasit limitele interesului juridic pe care o asemenea decizie il putea genera, precum si sfera argumentelor teoretice, doctrinare, prin care rationamentul continut putea fi combatut.

Asadar, nu oportunitatea demersului recurentului-parat a fost contestata, ci maniera concreta in care acesta a fost initiat si care incalca semnificativ obligatia de rezerva mentionata.
Urmarea imediata a acestei abateri disciplinare consta in afectarea prestigiului justitiei si a respectului opiniei publice fata de functia de magistrat, cu consecinta afectarii nu doar a imaginii publice a magistratului in cauza, ci asupra intregii justitii, ca sistem si serviciu in apararea ordinii de drept .
Recurentul a sustinut ca in cauza de fata nu exista niciun fel de probe ca datorita acestui eseu opinia publica din Romania ar putea avea indoieli asupra independentei sau integritatii sistemului judiciar.

Cu privire la aceasta critica, Inalta Curte observa, mai intai, ca avand in vedere specificul litigiilor in materia raspunderii disciplinare a magistratilor si in deplin acord cu cele statuate de Curtea Europeana a Drepturilor Omului in Hotararile din 21 iunie 2016 pronuntate in cauzele Tato Marinho Dos Santos Costa Alves Dos Santos si Figueiredo impotriva Portugaliei (cererile nr. 9023/13 si 78077/13) si Ramos Nunes de Carvalho E SA� impotriva Portugaliei (cererile 55391/13, 57728/13 si 74041/13), sunt supuse analizei, in prezenta cale de atac, inclusiv criticile referitoare la temeinicia hotararii instantei de disciplina in ceea ce priveste stabilirea situatiei de fapt si aprecierea probatoriului administrat.
Asadar, analizand probele aflate la dosarul cauzei din perspectiva afectarii prestigiului justitiei, Inalta Curte constata ca articolul mentionat a avut consecinte efective si directe, fiind preluat in mass-media si generand reactii ale opiniei publice.
Mai mult, chiar la nivelul Curtii de Apel X., acest articol a creat reactii negative, fapt care rezulta din declaratiile martorilor audiati in cauza. Acestia au afirmat ca au existat reactii oficiale la nivelul instantei fata de adoptarea Deciziei Curtii Constitutionale nr. 68 din 27 februarie 2017, care nu mai faceau oportuna exprimarea unor opinii personale, ca termenii utilizati au fost considerati cam duri de catre unii judecatori, ca articolul a produs un sentiment negativ fata de incalcarea obligatiei de rezerva, in conditiile folosirii unui limbaj ofensator la adresa judecatorilor Curtii Constitutionale.
In acest context urmeaza a fi analizat si argumentul recurentului, potrivit caruia Curtea Constitutionala nu face parte din puterea judecatoreasca iar membrii acesteia, nefiind magistrati, nu se bucura de beneficiul ocrotirii juridice prin art. 99 lit. a) din Legea nr. 303/2004.
Prestigiul justitiei reprezinta aprecierea publica pozitiva a sistemului judiciar in ansamblul sau, aceasta apreciere globala fiind facuta in raport cu onoarea si probitatea profesionala a magistratilor, fiind rezultatul aprecierilor publice individuale ale acestora.
Asadar, in cauza de fata, nu este vorba despre stirbirea prestigiului Curtii Constitutionale sau a membrilor acesteia, ci de modul in care, prin manifestarile sale publice, prin exprimarile neprincipiale la adresa acestei institutii, recurentul-parat a umbrit prestigiul sistemului judiciar in ansamblul sau, incalcandu-si obligatia de rezerva .
Ca atare, se impune a se considera ca atitudinea de nerespectare in totalitate a obligatiei de rezerva, prin manifestarile sale publice, sub aspectul laturii obiective, intruneste cerintele prevazute de textele legale anterior citate, abaterea disciplinara conturata in aceste dispozitii fiind corect stabilita in sarcina recurentului.

Cat priveste latura subiectiva a acestei abateri disciplinare, recurentul a sustinut ca faptele retinute in sarcina sa nu au fost savarsite cu intentia compromiterii prestigiului justitiei, ci in scopul de a atentiona si alerta opinia publica asupra unor posibile derapaje de la principiile statului de drept .

Inalta Curte constata ca, in mod corect, instanta disciplinara a retinut ca paratul judecator a realizat care este rezultatul faptei sale, constand in afectarea increderii in actul de justitie, acceptand eventualitatea producerii lui, chiar daca nu l-a urmarit, prin postarea in spatiul virtual, pe un site accesibil publicului, a unui articol ce continea opinia sa personala asupra deciziei amintite a Curtii Constitutionale, intr-o maniera neconforma statutului de judecator.

De altfel, constructiile lingvistice folosite si virulenta mesajului exclud posibilitatea ca paratul judecator sa nu fi acceptat, chiar daca nu a urmarit, afectarea probitatii profesionale a judecatorilor Curtii Constitutionale.
Recurentul-parat critica, de asemenea, procedura disciplinara din perspectiva unui tratament inegal in fata legii si a autoritatilor publice, ca urmare a nesanctionarii altor magistrati care au avut pozitii critice, exprimate public, sustinand ca acest aspect ce se datoreaza si lipsei de previzibilitate a dispozitiilor art. 99 lit. a) din Legea nr. 303/2004, care lasa o marja de discretie mult prea mare organelor investite cu solutionarea procedurii disciplinare.

Inalta Curte observa ca, in solutionarea recursului declarat de paratul A., nu are competenta de a aprecia asupra continutului articolelor indicate prin cererea de recurs si, cu atat mai putin, a incalcarii de catre alti magistrati, prin intermediul acestora, a obligatiilor prevazute de lege si de Codul deontologic.

Cu privire la lipsa de previzibilitate a dispozitiilor art. 99 lit. a) din Legea nr. 303/2004, Inalta Curte constata ca nu se poate retine caracterul echivoc, lipsit de claritate si previzibilitate al normei invocate, evaluarea legii nationale in raport cu Conventia europeana pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale putand fi efectuata de instanta.

Prin incriminarea, ca abatere disciplinara, a conduitei magistratului constand in manifestari care pot aduce atingere onoarei sau probitatii profesionale si, prin aceasta, prestigiului justitiei, textul legal consacra, in fapt, respectarea obligatiei de rezerva ce-i incumba acestuia.
Obligatia de rezerva exprima o sinteza practica a principiilor generale ale deontologiei profesiei (independenta, impartialitate, integritate) si implica moderatie si retinere in viata profesionala, sociala si privata.
Obligatia de rezerva trebuie analizata si din perspectiva necesitatii ca magistratul sa-si conformeze conduita in raport cu principiile morale si etice recunoscute ca atare de societate si sa actioneze in toate imprejurarile cu buna-credinta, corectitudine si decenta, fiind, practic, imposibil de enumerat intr-un text toate faptele care pot fi de natura sa incalce obligatia de rezerva .

De altfel, formularea folosita de legiuitorul roman este in deplin acord cu cea utilizata in documentele internationale care fac referire la integritatea magistratului.
Astfel, in Principiile de la Bangalore cu privire la conduita judiciara, atunci cand se analizeaza valoarea denumita ``integritate``, se retine ca magistratul va face in asa fel incat conduita sa sa apara in ochii unui observator neutru ca fiind ireprosabila, mentinand astfel treaza increderea oamenilor in corectitudinea puterii judecatoresti.
De asemenea, in Declaratia privind etica judiciara, adoptata la Londra, in anul 2010, se consacra obligatia de probitate a magistratului si obligatia la o atitudine de demnitate si onoare.
In contextul examinat, trebuie mentionat faptul ca, prin Hotararea din 24 mai 2007, pronuntata in Cauza Dragotoniu si Militaru-Pidhorni impotriva Romaniei (cererile nr. 77193/01 si 77196/01), cu referire si la Cauza Groppera Radio AG si altii impotriva Elvetiei din 28 martie 1990, Cauza Tolstoy Miloslavsky impotriva Regatului Unit al Marii Britanii din 13 iulie 1995, Cauza Cantoni impotriva Frantei, Hotararea din 15 noiembrie 1996, Curtea Europeana a Drepturilor Omului a statuat ca insemnatatea notiunii de previzibilitate depinde in mare masura de domeniul pe care il acopera precum si de numarul si calitatea destinatarilor sai.

Instanta europeana a constatat ca, din cauza principiului generalitatii legilor, continutul acestora nu poate prezenta o precizie absoluta, una dintre tehnicile tip de reglementare constand in recurgerea mai degraba la categorii generale decat la liste exhaustive si ca numeroase legi se folosesc de eficacitatea formulelor mai mult sau mai putin vagi, pentru a evita o rigiditate excesiva si a se putea adapta la schimbarile de situatie, interpretarea si aplicarea unor asemenea texte depinzand de practica (Cauza Kokkinakis impotriva Greciei, Hotararea din 25 mai 1993).

Astfel cum a retinut in mod explicit Curtea de contencios european, functia decizionala acordata instantelor serveste tocmai pentru a indeparta indoielile ce ar putea exista in privinta interpretarii normelor, tinand cont de evolutiile practicii cotidiene, cu conditia ca rezultatul sa fie coerent cu substanta infractiunii si evident previzibila (Cauza S.W. impotriva Regatului Unit al Marii Britanii, Hotararea din 22 noiembrie 1995).

Nici criticile referitoare la caracterul inechitabil si lipsit de obiectivitate al procedurii disciplinare desfasurate nu pot fi primite.

Din verificarea actelor si lucrarilor dosarului, se constata respectarea dispozitiilor legale procedurale din Legea nr. 317/2004 si din Regulamentul lucrarilor de inspectie referitoare la derularea procedurii disciplinare, precum si respectarea dreptului la aparare al paratului judecator, care a putut lua la cunostinta despre inscrisurile aflate la dosar, a putut propune probe si a depus ample concluzii scrise in argumentarea pozitiei sale.
Inalta Curte constata ca este fondat recursul declarat de paratul judecator A., in ceea ce priveste individualizarea sanctiunii disciplinare aplicate prin hotararea recurata.
Subsumat motivului prevazut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din Codul de procedura civila, Inalta Curte, fara a minimaliza gravitatea faptelor retinute in sarcina magistratului cercetat si consecintele pe care acestea le-au produs, nu impartaseste solutia instantei disciplinare din perspectiva aplicarii criteriilor de individualizare a sanctiunii aplicate.
In acest sens, Inalta Curte are in vedere circumstantele profesionale ale magistratului cercetat, conturate de vechimea in magistratura de aproape 20 de ani, faptul ca nu a mai fost sanctionat disciplinar, a primit calificative maxime in cadrul evaluarii activitatii desfasurate si se bucura de aprecierea colegilor si conducerii instantei.
Raportat la gravitatea, conditiile in care a fost savarsita si consecintele abaterii retinute in sarcina magistratului, precum si in considerarea conduitei judecatorului in cursul procedurii disciplinare, Inalta Curte apreciaza ca circumstantele expuse anterior justifica aplicarea unei sanctiuni disciplinare mai putin severe, respectiv prima ca severitate in ierarhia sanctiunilor disciplinare prevazute de art. 100 din Legea nr. 303/2004, si anume sanctiunea de la lit. a) a articolului mentionat, constand in ``avertisment``.
Pentru considerentele aratate, Completul de 5 judecatori, constatand ca hotararea Sectiei pentru judecatori este legala si temeinica in ceea ce priveste solutia de admitere a actiunii disciplinare, iar recursul declarat de parat este fondat in ceea ce priveste solutia referitoare la sanctiunea aplicata, in temeiul art. 496 din Codul de procedura civila, a casat in parte hotararea recurata, in sensul aplicarii sanctiunii disciplinare prevazute de art. 100 lit. a) din Legea nr. 303/2004, constand in ``avertisment``.

I.C.C.J., Completul de 5 judecatori, decizia civila nr. 128 din 27 mai 2019