Hotararea in cauza Brisc impotriva Romaniei din 11.12.2018

In Cauza Brisc impotriva Romaniei,
Curtea Europeana a Drepturilor Omului (Sectia a patra), reunita intr-o camera compusa din: Ganna Yudkivska, presedinte, Paulo Pinto de Albuquerque, Faris VehaboviA�, Egidijus Kuris, Iulia Antoanella Motoc, Georges Ravarani, Peter Paczolay, judecatori, si Marialena Tsirli, grefier de sectie,
dupa ce a deliberat in camera de consiliu la 23 octombrie 2018,
pronunta prezenta hotarare, adoptata la aceeasi data:

PROCEDURA

1. La originea cauzei se afla Cererea nr. 26.238/10 indreptata impotriva Romaniei, prin care un resortisant al acestui stat, domnul Ioan-Vasile Brisc ("reclamantul"), a sesizat Curtea la 26 aprilie 2010, in temeiul art. 34 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale ("Conventia").
2. Guvernul roman ("Guvernul") a fost reprezentat de agentul guvernamental, doamna C. Brumar, din cadrul Ministerului Afacerilor Externe.
3. Reclamantul s-a plans ca dreptul sau de a comunica informatii, garantat de art. 10 din Conventie, a fost incalcat.
4. La 20 octombrie 2015, capatul de cerere intemeiat pe art. 10 din Conventie a fost comunicat Guvernului, iar restul capetelor de cerere au fost declarate inadmisibile, in temeiul art. 54 A� 3 din Regulamentul Curtii.

IN FAPT

I. Circumstantele cauzei
5. Reclamantul s-a nascut in 1963 si locuieste in Baia Mare.
A. Contextul cauzei
6. La momentul faptelor, reclamantul era prim-procuror al Parchetului de pe langa Tribunalul Maramures. De asemenea, facea parte din personalul parchetului insarcinat cu furnizarea catre mass-media de informatii privind procedurile judiciare.
7. La 21 octombrie 2008, procurorii Parchetului de pe langa Tribunalul Maramures au prins-o in flagrant pe V.F. primind bani de la o ruda a lui V.T.V., care se afla in detentie in Penitenciarul Baia Mare.
8. Potrivit declaratiilor date de detinut, V.F. promisese sa intervina si sa transmita banii primiti procurorilor si judecatorilor care urmau sa ia o decizie privind liberarea conditionata a acestuia.
9. La 22 octombrie 2008, dosarul a fost transferat Directiei Nationale Anticoruptie ("DNA"), care, prin lege, era competenta sa continue ancheta .
10. In aceeasi zi, reclamantul a emis un comunicat de presa, care a beneficiat de o atentie considerabila din partea publicului.
11. Comunicatul de presa era redactat dupa cum urmeaza:
"ParchetuI de pe langa Tribunalul Maramures, fiind sesizat de catre organele de politie despre faptul ca V.F. pretinde si primeste bani de la diferite persoane pentru a favoriza liberarea conditionata a unor detinuti din Penitenciarul Baia Mare, a organizat prinderea in flagrant a sus-numitei in ziua de ieri, 21 octombrie 2008.
Cu ocazia flagrantului sus-numita a primit suma de 1.650 euro de la un apartinator al unui detinut [...]
In cauza s-a inceput urmarirea penala sub aspectul infractiunii de trafic de influenta, iar din primele cercetari rezulta ca invinuita a primit in total 9.650 euro din cei 11.000 euro care au fost pretinsi pentru favoruri legate de folosirea la munca si liberarea conditionata, de care a beneficiat acel detinut.
Conform sustinerilor detinutului in cauza, invinuita a pretins ca sumele erau destinate angajatilor penitenciarului, care aveau responsabilitati in privinta repartizarii la munca a detinutilor sau faceau parte din comisia de liberare conditionata. Mai mult, invinuita a spus acelui detinut ca o parte din banii respectivi vor fi remisi si magistratilor, judecatori si procurori, care au atributii in legatura cu liberarea conditionata.
Avand in vedere ca s-a stabilit existenta unei sume de peste 10.000 euro, care a constituit obiectul infractiunii de trafic de influenta, dosarul a fost declinat la Directia Nationala Anticoruptie, Serviciul Teritorial Cluj."
12. In aceeasi zi, la cererea unui canal de televiziune local, AXA TV, reclamantul a dat o scurta declaratie in care oferea, in principal, aceleasi informatii care se regaseau in comunicatul de presa.
13. Prezentatorul stirilor a adaugat urmatoarele comentarii la informatiile oferite de reclamant:
"Comisia pentru liberare conditionata, formata din noua persoane, este condusa de un judecator delegat. Coincidenta sau nu, tot ieri - cand a avut loc flagrantul si a fost eliberat detinutul - denuntator, a expirat si mandatul judecatorului delegat la penitenciarul Baia Mare [...]."
14. Cateva ziare locale au scris articole despre incident . Unele contineau imagini ale operatiunii de prindere in flagrant delict, surprinse de jurnalistii care fusesera prezenti la operatiunea organizata de procurori si politie.

B. Cercetarea disciplinara a reclamantului
15. La 3 noiembrie 2008, judecatorul G.E. a formulat o plangere in fata Consiliului Superior al Magistraturii ("CSM") prin care solicita inceperea cercetarii disciplinare impotriva reclamantului in legatura cu modul in care acesta informase mass-media despre incidentul din 21 octombrie 2008. Aceasta a sustinut ca, in momentul incidentului, era judecator delegat la Penitenciarul Baia Mare si, din cauza comunicatului de presa al reclamantului si a interviului oferit postului AXA TV, mass-media a sugerat ca ar putea fi posibila beneficiara a banilor.
16. Sectia pentru procurori in materie disciplinara a CSM a declansat o cercetare impotriva reclamantului in legatura cu doua abateri disciplinare, si anume nerespectarea secretului deliberarii sau a confidentialitatii lucrarilor care au acest caracter si atitudinea nedemna in timpul exercitarii atributiilor de serviciu fata de colegi, in temeiul art. 99 lit. d) si k) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecatorilor si procurorilor. De asemenea, CSM a hotarat ca reclamantul a incalcat dispozitiile art. 12 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 544/2001 in ceea ce priveste restrictionarea accesului cetatenilor la informatiile privind procedura in timpul anchetei.
17. Reclamantul a fost audiat de Sectia pentru procurori in materie disciplinara a CSM la 23 martie 2009. Potrivit declaratiei sale, a pregatit comunicatul de presa dupa ce a primit informatii suplimentare despre ancheta din partea prim-procurorului DNA. A transmis apoi comunicatul de presa catre doi colegi de la DNA, si anume procurorului responsabil de caz si procurorului-sef, si le-a solicitat opinia. Primul nu a avut obiectii cu privire la comunicatul de presa; cel de-al doilea i-a recomandat sa-i limiteze continutul la aspectele legate de ancheta desfasurata de parchetul sau.
18. La 27 martie 2009, avocatul reclamantului a primit o scrisoare din partea presedintelui Tribunalului Baia Mare. In scrisoarea respectiva, presedintele instantei afirma ca nu considera necesar sa initieze o cercetare privind pretinsele fapte de coruptie savarsite de judecatori de la Judecatoria Baia Mare, pentru ca, in opinia sa, "in comunicat nu s-a facut referire la identitatea magistratilor implicati".
19. La sedinta care a avut loc in fata Sectiei pentru procurori a CSM la 31 martie 2009, reclamantul a fost asistat de un avocat ales. A propus ca proba o inregistrare video a programului de stiri prezentat de AXA TV despre incidentul din 21 octombrie 2008, astfel incat sa poata fi comparat cu comunicatul de presa redactat de reclamant. De asemenea, a propus audierea redactorului de stiri al AXA TV. Drept probe cu inscrisuri, a solicitat copii ale articolelor publicate in ziarele locale in ceea ce priveste incidentul si scrisoarea adresata de Consiliul National al Audiovizualului judecatorului G.E. in replica la plangerea acesteia cu privire la comentariile facute de AXA TV cu privire la pretinsa sa implicare in traficul de influenta .
20. In cursul aceleiasi sedinte, Sectia pentru procurori a CSM a ascultat declaratiile procurorului care a organizat flagrantul. Acesta a declarat ca flagrantul a fost realizat intr-un spatiu public, si anume un bar, in prezenta a doi jurnalisti, dintre care unul a facut fotografii. Fotografiile au insotit articolele publicate de ziarele locale in zilele care au urmat evenimentelor.
21. Reclamantul a solicitat CSM sa-i audieze pe cei doi jurnalisti. Cererea a fost respinsa, iar jurnalistul care facuse fotografiile a dat o declaratie scrisa, atasata la dosar de catre reclamant. Jurnalistul a sustinut ca a fost prezent la actiunea de prindere in flagrant delict din intamplare: participa la o conferinta in cladirea in care aceasta a fost organizata. Vazandu-i pe politistii mascati intrand in bar, i-a urmat si a vazut cum suspecta V.F. era prinsa in flagrant.
22. Audiat de CSM in cursul sedintei din 31 martie 2009, procurorul de caz al DNA a declarat ca derularea anchetei penale nu a fost periclitata de comunicatul de presa emis de reclamant. In plus, comunicatul de presa facea trimitere doar la "afirmatiile denuntatorului facute in acea etapa initiala a dosarului, respectiv la cele facute la Parchetul de pe langa Tribunalul Maramures".
23. Judecatorul G.E. a fost audiat de Sectia pentru procurori a CSM. Aceasta a declarat ca, inainte de a depune plangerea in fata CSM, a solicitat AXA TV sa-si retracteze comentariile cu privire la orice posibila legatura intre incetarea mandatului sau de judecator delegat la Penitenciarul Maramures si cauza legata de traficul de influenta . Intrucat nu a primit niciun raspuns, ea a sesizat Consiliul National al Audiovizualului, insa nu a fost multumita de raspunsul primit.
24. Reclamantul a atasat la dosar copii ale plangerilor catre canalul de televiziune si catre Consiliul National al Audiovizualului de catre judecatorul G.E. si scrisorile primite in replica.
Partea relevanta a scrisorii transmise de Consiliul National al Audiovizualului este redactata dupa cum urmeaza:
"Intrunit in sedinta publica in data de 11 noiembrie 2008 Consiliul National al Audiovizualului a analizat raportul de monitorizare intocmit de Serviciul inspectie si a vizionat inregistrarea-martor mentionata in sesizarea dumneavoastra [...].
S-a constatat ca stirea la care faceti referire a fost difuzata in cadrul buletinului de stiri din data de 22 octombrie 2008 de la ora 21,30. In stire nu s-a facut nicio asociere intre numele dumneavoastra si continutul materialului, asa incat datele prezentate in emisiunea de stiri nu v-au putut leza imaginea publica.
Membrii Consiliului au considerat ca nu sunt intrunite conditiile acordarii rectificarii sau dreptului la replica, asa cum sunt reglementate de art. 52 si 60 ale Deciziei nr. 187/2006 privind Codul de reglementare a continutului audiovizual, cu modificarile si completarile ulterioare."
25. La 6 aprilie 2009, reclamantul a trimis o scrisoare catre procurorul general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie. A atasat o copie a comunicatului de presa emis la 22 octombrie 2008 si a solicitat opinia procurorului general cu privire la modul in care il redactase si, mai ales, daca a fost redactat in conformitate cu Ordinul procurorului general nr. 116 din 24 mai 2007 privind desfasurarea activitatii de relatii cu mass-media in Ministerul Public (infra, pct. 63).
26. La 10 aprilie 2009, reclamantul a primit raspuns la scrisoarea sa din partea unui procuror care lucra la Biroul de informare si relatii publice din cadrul Parchetului General de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie.
27. In opinia procurorului, informatiile furnizate de reclamant in comunicatul de presa fusesera "unele minimale, generale, insa necesare pentru ca opinia publica sa inteleaga situatia de fapt". In ceea ce priveste faptul ca reclamantul a emis comunicatul de presa dupa ce cauza a fost declinata la DNA, procurorul concluziona ca actiunea fusese conforma cu practica urmata de Ministerul Public. In plus, comunicatul de presa continea doar informatii privind ancheta desfasurata de Parchetul de pe langa Tribunalul Maramures.
28. Scrisoarea respectiva, insotita de Ordinul procurorului general nr. 116/2007, a fost atasata de reclamant la dosarul care urma sa fie examinat de CSM la 13 aprilie 2009.
29. In observatiile sale orale in fata Sectiei pentru procurori in materie disciplinara, avocatul reclamantului a sustinut ca reclamantul a actionat cu buna-credinta cand a informat presa despre incident . Trimiterile sale au fost generale si impersonale si nu a facut nicio trimitere la vreo persoana anume. De asemenea, a sustinut ca reclamantul nu a facut altceva decat sa isi indeplineasca obligatia de a informa presa si de a proteja imaginea institutiei si a sistemului judiciar informand publicul despre o ancheta penala in curs. Publicul fusese deja expus la informatii despre incident, intrucat cei doi jurnalisti care fusesera prezenti la flagrant publicasera articole despre incident . Avocatul a subliniat, de asemenea, ca reclamantul a respectat confidentialitatea anchetei si nu s-a referit decat la activitatea desfasurata de parchetul sau, fara a face declaratii care ar fi putut duce la identificarea magistratului, judecator sau procuror, care era pretinsul beneficiar al banilor de la V.F. Trimiterea facuta de reclamant la "magistrati, judecatori si procurori, care au atributii in legatura cu liberarea conditionata a detinutilor" era prea generala pentru a avea drept rezultat identificarea magistratului in cauza. Avocatul a concluzionat afirmand ca informatiile prezentate de AXA TV despre incident fusesera mult mai cuprinzatoare decat cele oferite de reclamant in comunicatul de presa si in cadrul interviului dat canalului de televiziune AXA TV.
30. La 5 mai 2009, Sectia pentru procurori in materie disciplinara a CSM a hotarat ca reclamantul a comis 2 abateri disciplinare, prevazute de art. 99 lit. d) si k) din Legea nr. 303/2004, si i-a impus o sanctiune disciplinara in temeiul art. 100 din Legea nr. 303/2004, sub forma unei mustrari. Sectia pentru procurori a retinut ca reclamantul a emis un comunicat de presa si a dat un interviu postului AXA TV, dezvaluind informatii despre ancheta privind infractiunea de trafic de influenta la 22 octombrie 2008.
31. In continuare a constatat ca reclamantul a furnizat informatii despre pretinsul beneficiar al banilor dati de V.F. fara a verifica acuratetea declaratiilor detinutului si a procedat astfel la o zi dupa ce dosarul a fost declinat la DNA. Astfel de informatii au condus la identificarea judecatorului G.E. ca fiind unul dintre pretinsii beneficiari ai banilor. Sectia pentru procurori a concluzionat ca reclamantul a incalcat astfel dispozitiile art. 12 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 544/2001 in ceea ce priveste restrictionarea accesului cetatenilor la informatiile privind procedura in timpul anchetei atunci cand exista riscul ca rezultatul anchetei sa fie periclitat sau sursele confidentiale sa fie dezvaluite. Din modul in care a fost redactat comunicatul de presa, "sfera magistratilor care ar putea fi beneficiarii acestor sume de bani este restransa si limitata si facea posibila identificarea judecatorului delegat la Penitenciarul Baia Mare, care la acea data era judecatorul G.E." In masura in care mandatul de sase luni de delegare a expirat chiar la momentul producerii evenimentelor in cauza, mass-media a formulat speculatii ca incetarea mandatului avea legatura cu cauza de trafic de influenta .
32. Doi dintre cei cinci procurori care alcatuiau Sectia pentru procurori s-au opus aplicarii avertismentului in cazul atitudinii nedemne in timpul exercitarii atributiilor de serviciu fata de colegi. Acestia si-au exprimat pozitia intr-o opinie separata.
33. Ei au subliniat, printre altele, ca:
(i) numele persoanelor presupuse a fi primit bani din partea traficantului de influenta nu au fost mentionate in comunicatul de presa sau in interviul televizat; exista doar o trimitere generala, impersonala la judecatorii si procurorii care erau implicati in liberarea conditionata a detinutilor;
(ii) printre persoanele din acest domeniu se numarau nu doar judecatorul delegat la penitenciar, ci si judecatorii care examineaza cererile de liberare conditionata in prima instanta si in recurs, precum si procurorii care participa la sedintele de judecata privind astfel de cereri. Trimiterea facuta de AXA TV la judecatorul a carui legatura cu activitatea penitenciarului tocmai se incheiase a fost facuta in contextul unor comentarii suplimentare, care nu au fost incluse in comunicatul de presa;
(iii) trimiterea la judecatorul delegat a facut posibila identificarea magistratului, insa de vreme ce aceasta afirmatie era imputabila exclusiv canalului de televiziune, acesta din urma ar fi trebuit sa poarte raspunderea pentru toate comentariile si speculatiile ulterioare;
(iv) doar informatiile suplimentare privind incetarea mandatului judecatorului delegat permiteau identificarea judecatorului G.E. Posibilele daune aduse reputatiei acesteia nu puteau fi imputate comunicatului de presa al parchetului;
(v) comunicatul de presa al Parchetului de pe langa Tribunalul Maramures si interviul petentului se refereau la infractiunea de trafic de influenta, nu la infractiunea de luare de mita. Petentul a afirmat ca acuzatiile privind presupusii beneficiari ai banilor fusesera facute de detinut.

C. Recursul formulat la Inalta Curte de Casatie si Justitie
34. Reclamantul a formulat recurs impotriva deciziei Sectiei pentru procurori a CSM.
35. Acesta s-a plans de inechitatea procedurii in fata Sectiei pentru procurori. Invocand art. 10 din Conventie, reclamantul s-a plans, de asemenea, de faptul ca impunerea unei sanctiuni disciplinare i-a incalcat dreptul de a comunica informatii presei.
36. A sustinut ca audierea celor doi jurnalisti prezenti la operatiunea de prindere in flagrant ar fi dovedit ca el nu a oferit nicio informatie confidentiala. Acestia au publicat articole, insotite de fotografii ale incidentului, afirmand ca "legaturile lui V.F. duc, spun surse neoficiale, spre personalul Penitenciarului, dar si in zona magistratilor".
37. In plus, principalul motiv al emiterii comunicatului de presa a fost acela de a preveni eventuale speculatii in presa despre operatiune - care era deja cunoscuta de presa - care ar fi putut fi prejudiciabile pentru sistemul judiciar.
38. In ceea ce priveste acuzatia ca a demonstrat o atitudine dispretuitoare fata de colega sa, judecatorul G.E., reclamantul a sustinut ca aceasta din urma nu l-a contactat sa isi exprime nemultumirea fata de comunicatul de presa inainte de a formula plangerea in fata CSM. Daca ar fi stiut ca aceasta considera ca reputatia si imaginea publica i-au fost afectate de comunicatul de presa din 22 octombrie 2008, ar fi putut sa clarifice aceasta chestiune prin emiterea unuia nou.
39. Inalta Curte a admis cererea formulata de Asociatia Magistratilor din Romania de a interveni in litigiu in sustinerea recursului reclamantului.
40. Asociatia si-a justificat interventia sa in cadrul procedurii disciplinare, facand trimitere la rolul sau de protectoare a statutului magistratilor si a imaginii lor publice, subliniind ca - in opinia sa - decizia pronuntata de CSM impotriva reclamantului a avut un impact negativ grav asupra carierei profesionale a acestuia. A mai afirmat ca, in opinia sa, comunicatul de presa emis de reclamant a respectat prevederile Legii nr. 554/2001, Ghidul CSM privind cooperarea intre instante si parchete si mass-media, precum si orientarile emise de Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie. A subliniat, de asemenea, faptul ca reclamantul a respectat Recomandarea Rec (2003)13 a Comitetului de Ministri al Consiliului Europei, in conditiile in care nu a divulgat catre mass-media informatii confidentiale despre ancheta penala si nu a subminat in niciun mod solutionarea procesului penal.
41. La 23 noiembrie 2009, Completul de 9 judecatori al Inaltei Curti de Casatie si Justitie a respins recursul reclamantului. S-a retinut ca reclamantul ar fi trebuit sa limiteze comunicatul de presa la un minim de informatii, ceea ce nu ar fi permis identificarea niciunui magistrat drept posibil beneficiar al banilor obtinuti de traficantul de influenta din partea familiei detinutului. In opinia Inaltei Curti, reclamantul nu ar fi trebuit sa adauge in comunicatul de presa trimiterea la "magistrati, judecatori si procurori, care au atributii in legatura cu liberarea conditionata".
42. Unul dintre judecatori a redactat o opinie separata, observand ca respectivul comunicat de presa redactat de reclamant continea doar informatii generale si impersonale despre operatiunea de prindere in flagrant si ancheta penala in curs. Judecatorul a observat ca reclamantul nu a mentionat in comunicatul de presa si in interviu magistrati sau angajati ai penitenciarului implicati in liberarea conditionata a detinutilor din Penitenciarul Baia Mare. Reclamantul nu putea fi tras la raspundere pentru faptul ca, dupa prezentarea comunicatului de presa, AXA TV a facut trimiteri explicite la judecatorul delegat la Penitenciarul Baia Mare. Probele depuse la dosar au demonstrat ca judecatorul G.E. avea deja de o relatie tensionata cu mass-media locala.
D. Revocarea reclamantului din functia de prim-procuror
43. La 5 mai 2009, in ziua in care a fost admisa actiunea disciplinara impotriva reclamantului, Sectia pentru procurori a CSM a emis o decizie de revocare a acestuia din functia de prim-procuror al Parchetului de pe langa Tribunalul Maramures.
44. Reclamantul a contestat aceasta decizie in fata plenului CSM la 8 mai 2009.
45. La 21 mai 2009, plenul CSM a respins contestatia reclamantului.
46. Reclamantul a formulat recurs impotriva acestei decizii in fata Inaltei Curti de Casatie si Justitie.
47. Prin Decizia din 8 decembrie 2009, Inalta Curte a respins recursul reclamantului. S-a considerat ca revocarea reclamantului din functia de prim-procuror fusese consecinta directa a aplicarii unei sanctiuni disciplinare in temeiul prevederilor obligatorii ale art. 51 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 303/2004. Revocarea unui magistrat dintr-o functie de conducere in urma aplicarii unei sanctiuni disciplinare este, de asemenea, obligatorie potrivit legii (infra, pct. 50).
E. Evenimentele care au urmat revocarii reclamantului din functia de prim-procuror
48. La 19 mai 2009, adjunctul prim-procurorului Parchetului de pe langa Tribunalul Maramures a formulat o plangere impotriva reclamantului, sustinand ca acesta din urma continua sa activeze ca prim-procuror in ciuda Deciziei CSM din 5 mai 2009 prin care fusese revocat din functia respectiva (supra, pct. 43).
49. A fost instituita o noua actiune disciplinara impotriva reclamantului, care a sustinut ca a fost amenintat cu excluderea din profesie daca va continua sa isi exercite atributiile de prim- procuror. Prin urmare, a hotarat sa renunte la functie, chiar daca recursul impotriva deciziei CSM de revocare din functia de prim- procuror avea efect suspensiv, potrivit legii.

II. Dreptul intern relevant
A. Legea nr. 303/2004 privind statutul judecatorilor si procurorilor, in vigoare la data faptelor
50. In conformitate cu prevederile art. 51 alin. (2) lit. c), revocarea din functia de conducere a magistratilor se dispune de CSM in cazul aplicarii unei sanctiuni disciplinare.
51. Conform prevederilor art. 97 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, orice persoana poate sesiza CSM in legatura cu activitatea sau conduita necorespunzatoare, incalcarea obligatiilor profesionale in raporturile cu justitiabilii ori savarsirea de catre acestia a oricarei altei abateri disciplinare.
52. Sanctiunile disciplinare care pot fi impuse unui judecator sau procuror gasit vinovat de abateri sunt enumerate la art. 100, dupa cum urmeaza: avertismentul, diminuarea indemnizatiei, mutarea disciplinara si excluderea din magistratura.
53. Constituie abateri disciplinare, in conformitate cu prevederile art. 99 alin. (1) lit. d) si k), nerespectarea secretului deliberarii sau a confidentialitatii lucrarilor care au acest caracter si atitudinea nedemna fata de colegi in timpul exercitarii atributiilor de serviciu .
B. Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii
54. CSM este organizat in conformitate cu Legea nr. 317/2004 si este un organ colegial, independent de autoritatile publice . CSM este alcatuit din 19 membri: 9 judecatori si 5 procurori alesi in adunarile generale ale judecatorilor si procurorilor, care compun cele doua sectii ale Consiliului, una pentru judecatori si una pentru procurori, 2 reprezentanti ai societatii civile, alesi de Senat, ministrul justitiei, presedintele Inaltei Curti de Casatie si Justitie si procurorul general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie.
55. Conform art. 44 alin. (1), CSM indeplineste, prin sectiile sale, rolul de instanta de judecata in domeniul raspunderii disciplinare a judecatorilor si a procurorilor.
56. Competenta recursului impotriva hotararile sectiilor CSM prin care s-a solutionat actiunea disciplinara apartine Completului de 5 judecatori al Inaltei Curti de Casatie si Justitie [art. 51 alin. (3)]. La momentul faptelor in cauza, completul Inaltei Curti de Casatie si Justitie care a examinat recursul a fost alcatuit din 9 judecatori.
C. Legea nr. 544/2001 privind liberul acces la informatiile de interes public
57. In conformitate cu art. 12 alin. (1) lit. e), de la accesul cetatenilor sunt exceptate informatii despre procedura penala in timpul anchetei penale sau disciplinare, daca se pericliteaza rezultatul anchetei sau se dezvaluie surse confidentiale.
58. Prevederile generale ale Legii nr. 544/2001 privind sistemul plangerilor care pot fi depuse impotriva refuzului autoritatii ori institutiei publice de a furniza informatii de interes public (prevazute la capitolul III din lege) se aplica si procurorilor.
D. Ghidul de bune practici privind cooperarea intre instante si parchet si mass-media
59. Prin Hotararea nr. 277 din 13 aprilie 2006, CSM a adoptat Ghidul de bune practici pentru cooperarea intre instante, parchetele de pe langa acestea si mass-media. Documentul a fost publicat pe site-ul CSM si a fost comunicat tuturor instantelor si parchetelor de pe langa acestea. Recomandarea 5 alin. (4) din ghid prevede urmatoarele:
"Informatiile furnizate reprezentantilor mass-media nu trebuie sa pericliteze bunul mers al activitatilor judiciare, sa afecteze principiul confidentialitatii sau sa duca la incalcarea altor drepturi, in conformitate cu legile interne, pactele si tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care Romania este parte ."
60. Ghidul a fost modificat prin Hotararea nr. 542 din 5 iunie 2008.
61. Potrivit ghidului modificat, in cadrul instantelor si al parchetelor sunt desemnate anumite structuri care sa exercite functia de relatii publice si cooperarea cu mass-media. Niciun alt membru al instantelor sau parchetelor nu este autorizat sa furnizeze informatii in afara structurilor stabilite prin ghid.
62. In cursul anchetei penale, mass-media nu are acces la dosarul penal, iar informatiile publice sunt diseminate prin intermediul unor comunicate de presa emise de purtatorul de cuvant al parchetului.
E. Ordinul nr. 116/2007 al procurorului general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie privind desfasurarea activitatii de relatii cu mass-media in Ministerul Public
63. Ordinul nr. 116/2007 al procurorului general defineste politica oficiala privind comunicarea institutionala a procurorilor cu mass-media. Acesta incurajeaza un dialog permanent intre jurnalisti si purtatorii de cuvant sau procurorii-sefi de la parchetele din tara, astfel incat sa ofere informatii corecte si prompte publicului.
F. Instrumente europene relevante:
- Recomandarea Rec (2003)13 a Comitetului de Ministri al Consiliului Europei catre statele membre privind furnizarea de informatii prin intermediul mass-media in legatura cu procesele penale (adoptata de Comitetul de Ministri la 10 iulie 2003)
64. Partile relevante ale recomandarii sunt redactate dupa cum urmeaza:
"[...]
Reamintind ca mass-media are dreptul de a informa publicul in baza dreptului publicului de a primi informatii, inclusiv informatii referitoare la aspecte de interes public, in conformitate cu art. 10 din Conventie, si ca are obligatia profesionala de a face acest lucru;
Reamintind ca dreptul la prezumtia de nevinovatie, la un proces echitabil si la respectarea vietii private si de familie, in conformitate cu art. 6 si 8 din Conventie, constituie cerinte fundamentale care trebuie respectate in orice societate democratica;
Subliniind importanta mass-media in informarea publicului despre procesele penale, facand astfel vizibila functia preventiva pe care o are legea penala, precum si in asigurarea controlului public asupra modului de functionare a sistemului de justitie penala;
Considerand interesele protejate de art. 6, 8 si 10 din Conventie ca posibil conflictuale si necesitatea de a pune in balanta aceste drepturi, avand in vedere situatia de fapt din fiecare caz individual, tinand seama de rolul de supraveghere exercitat de Curtea Europeana a Drepturilor Omului in asigurarea respectarii angajamentelor asumate in temeiul Conventiei;
[...]
Dorind sa consolideze o dezbatere informata privind protectia drepturilor si a intereselor in joc in contextul informarii de catre mass-media cu privire la procesele penale si sa promoveze bunele practici in toata Europa, asigurand in acelasi timp accesul mass-media la procesele penale;
[...]
Recomanda, recunoscand in acelasi timp diversitatea sistemelor juridice nationale privind procedura penala, ca guvernele statelor membre:
1. sa preia sau sa consolideze, in functie de caz, toate masurile pe care le considera necesare pentru a implementa principiile anexate la prezenta recomandare, in limitele dispozitiilor lor constitutionale,
2. sa disemineze la scara larga prezenta recomandare si principiile sale anexate, insotite, dupa caz, de o traducere, si
3. sa le aduca in special in atentia autoritatilor judiciare si serviciilor de politie, precum si sa le puna la dispozitia organizatiilor reprezentative de avocati si profesionisti din domeniul mass-media.
- Anexa la Recomandarea Rec (2003)13 - Principii privind furnizarea de informatii prin intermediul mass-media cu privire la procesele penale
Principiul 1 - Informarea publicului prin intermediul mass- media
Publicul trebuie sa fie in masura sa primeasca informatii despre activitatea autoritatilor judiciare si ale serviciilor de politie prin intermediul mass-media. Prin urmare, jurnalistii trebuie sa fie capabili sa relateze si sa comenteze in mod liber despre functionarea sistemului de justitie penala, care sa fie supusa numai limitelor date de urmatoarele principii.
Principiul 2 - Prezumtia de nevinovatie
Respectarea principiului prezumtiei de nevinovatie este parte integranta a dreptului la un proces echitabil.
In consecinta, opiniile si informarea despre procesele penale in derulare trebuie sa fie comunicate si diseminate prin intermediul mass-media numai daca acestea nu prejudiciaza prezumtia de nevinovatie a suspectului sau inculpatului.
[...]
Principiul 6 - Informatii periodice in cursul procesului penal
In cursul unui proces penal de interes public sau al altor procese penale care au primit o atentie speciala din partea publicului, autoritatile judiciare si serviciile de politie ar trebui sa informeze mass-media despre actele lor esentiale, cu conditia ca acest lucru sa nu prejudicieze confidentialitatea investigatiilor si anchetelor politiei sau sa nu intarzie ori sa nu impiedice rezultatul procedurilor. In cazul proceselor penale care se deruleaza intr-o lunga perioada de timp, aceste informatii trebuie sa fie furnizate periodic.
[...]
Principiul 8 - Protectia vietii private in contextul proceselor penale in curs
Furnizarea de informatii despre suspecti, inculpati sau persoane condamnate ori alte parti la procesele penale trebuie sa respecte dreptul acestora la protectia vietii private, in conformitate cu art. 8 din Conventie . Protectie speciala trebuie sa li se acorde partilor care sunt minori sau alte persoane vulnerabile, precum si victimelor, martorilor si familiilor suspectilor, acuzatilor si condamnatilor. In toate cazurile, o atentie speciala trebuie acordata efectelor nocive pe care dezvaluirea de informatii care permit identificarea acestora le-ar putea avea asupra persoanelor mentionate in prezentul principiu."

IN DREPT
I. Cu privire la pretinsa incalcare a art. 10 din Conventie
65. Reclamantul s-a plans ca i-a fost aplicata o sanctiune disciplinara si ca a fost revocat din functia de prim-procuror pentru ca a comunicat presei informatii privind o cercetare penala in curs, in calitatea sa de membru al personalului desemnat sa mentina contactul cu presa.
El a invocat art. 10 din Conventie, care prevede:
"1. Orice persoana are dreptul la libertatea de exprimare. Acest drept cuprinde libertatea de opinie si libertatea de a primi sau de a comunica informatii ori idei fara amestecul autoritatilor publice si fara a tine seama de frontiere. Prezentul articol nu impiedica statele sa supuna societatile de radiodifuziune, de cinematografie sau de televiziune unui regim de autorizare.
2. Exercitarea acestor libertati ce comporta indatoriri si responsabilitati poate fi supusa unor formalitati, conditii, restrangeri sau sanctiuni prevazute de lege, care constituie masuri necesare, intr-o societate democratica, pentru securitatea nationala, integritatea teritoriala sau siguranta publica, apararea ordinii si prevenirea infractiunilor, protectia sanatatii sau a moralei, protectia reputatiei sau a drepturilor altora pentru a impiedica divulgarea de informatii confidentiale sau pentru a garanta autoritatea si impartialitatea puterii judecatoresti."

A. Cu privire la admisibilitate
66. Curtea constata ca acest capat de cerere nu este in mod vadit nefondat in sensul art. 35 A� 3 lit. a) din Conventie . Constata, de asemenea, ca nu prezinta niciun alt motiv de inadmisibilitate. Prin urmare, este necesar sa fie declarat admisibil.

B. Cu privire la fond
1. Argumentele partilor
a) Reclamantul
67. Reclamantul a sustinut, in primul rand, ca prin comunicatul de presa nu a intentionat sa dezvaluie informatii confidentiale, ci sa serveasca interesului public, prin indeplinirea obligatiei de a informa publicul despre fapte referitoare la procesele penale in curs. Comunicatul de presa in litigiu nu a influentat ancheta in curs de desfasurare si nici nu a incalcat prezumtia de nevinovatie.
68. In ceea ce priveste ingerinta in dreptul sau de a comunica informatii in temeiul art. 10 din Conventie, reclamantul a sustinut ca ingerinta nu era prevazuta de lege, intrucat legea invocata de autoritatile interne nu era suficient de clara si de previzibila. In special, notiunile de "confidentialitate" si "atitudine nedemna fata de colegi" nu au fost definite sau explicate cu o mai mare precizie.
69. Reclamantul a sustinut ca sanctiunea impusa nu a avut niciun scop legitim si, in orice caz, a fost disproportionata si a avut un efect descurajator.
70. In opinia sa, era dificil de imaginat ca un "scop legitim" poate fi urmarit prin impunerea unei sanctiuni disciplinare unui procuror numit sa comunice informatii presei, intrucat nu a facut altceva decat sa-si indeplineasca obligatia profesionala de a comunica informatii corecte si prompte presei in legatura cu procesele penale in curs, de interes public.
71. Comunicatul de presa si interviul acordat AXA TV au avut scopul de a proteja insasi esenta statului de drept, independenta si buna functionare a sistemului judiciar - care erau aspecte de interes public -, oferind informatii prompte in ceea ce priveste evenimentele care au atras atentia publicului.
72. In continuare, reclamantul a sustinut ca avea obligatia de a informa presa despre cazul de trafic de influenta, intrucat informatii despre acesta fusesera deja dezvaluite publicului de doi jurnalisti care au asistat la operatiunea de prindere in flagrant si zvonuri despre posibila implicare a magistratilor se raspandisera in oras. In consecinta, era obligat sa raspunda reprezentantilor presei locale care i-au cerut sa exprime pozitia oficiala a parchetului sau cu privire la incident, pentru a evita speculatiile ca ar fi incercat sa ascunda informatii doar pentru ca existau zvonuri privind implicarea unor magistrati ca fiind posibilii destinatari ai banilor. Reclamantul a incercat sa protejeze imaginea sistemului judiciar si, in special, imaginea colegilor sai magistrati, reactionand prompt si oferind informatii exacte.
73. In plus, canalul AXA TV este cel care a adaugat informatii privind incetarea mandatului judecatorului G.E. la Penitenciarul Baia Mare si l-au asociat cu operatiunea de prindere in flagrant. In orice caz, aceste informatii nu au fost nici macar corecte, intrucat mandatul judecatorului expirase la 18 octombrie 2008, cu cateva zile inainte de operatiune, nu dupa aceasta. Reclamantul nici macar nu avea cunostinta despre incetarea mandatului celei in cauza si nu ar fi trebuit sa fie considerat raspunzator pentru asocierea celor doua evenimente.
74. In plus, reclamantul a sustinut ca DNA si alte parchete emit, in general, comunicate de presa care contin mai multe informatii despre anchetele penale in curs, in comparatie cu comunicatul de presa pe care il redactase. In sprijinul acestei afirmatii, a transmis Curtii mai multe comunicate de presa emise de diferite parchete care ofereau informatii despre anchete in curs privind infractiuni de coruptie activa si pasiva.
75. Faptul ca procurorii care au emis astfel de comunicate de presa nu au fost sanctionati de CSM l-a facut sa suspecteze existenta unor alte posibile motive pentru care a fost sanctionat si revocat din functia de prim-procuror. A adaugat ca, in pofida faptului ca recursul sau impotriva deciziei CSM avea efect suspensiv, a fost fortat sa renunte la pozitia sa de prim-procuror inainte ca o hotarare definitiva sa fi fost pronuntata de Inalta Curte de Casatie si Justitie, intrucat fusese initiata o noua procedura disciplinara impotriva sa si fusese amenintat cu excluderea din magistratura daca va continua sa isi exercite atributiile in respectiva functie (supra, pct. 49).
76. Reclamantul a adaugat ca a fost responsabil cu comunicarea de informatii presei timp de aproximativ cinci ani si, in consecinta, dispunea de o vasta experienta in acest tip de activitate . In tot acest timp nu a avut niciodata probleme cu privire la modul in care erau redactate comunicatele sale de presa.
77. Reclamantul nu a fost de acord cu afirmatia Guvernului potrivit careia autoritatile nationale au examinat in mod corespunzator plangerile sale impotriva sanctiunii disciplinare si revocarii din functia de prim-procuror. In opinia sa, autoritatile nu au incercat sa stabileasca adevarul, in masura in care au respins majoritatea cererilor sale de probe in sustinerea afirmatiilor sale.
78. Jurnalistii care au fost martori la flagrantul delict nu au fost audiati nici in fata CSM, nici a Inaltei Curti de Casatie si Justitie. In plus, nu s-a tinut seama de scrisorile primite de judecatorul G.E. din partea canalului de televiziune si a Consiliului National al Audiovizualului sau de scrisoarea primita de reclamant de la parchetul general care confirma conformitatea comunicatului sau de presa cu ghidul si reglementarile aplicabile (supra, pct. 24 si 27).
79. In ceea ce priveste afirmatia judecatorului G.E. potrivit careia comunicatul de presa i-a intinat imaginea publica, reclamantul a facut trimitere la scrisoarea primita de avocatul sau de la presedintele Judecatoriei Baia Mare la 27 martie 2009. In scrisoarea respectiva, presedintele instantei afirma ca nu considera necesar sa deschida o ancheta privind posibile fapte de coruptie savarsite de judecatori de la Judecatoria Baia Mare intrucat, in opinia sa, "in comunicat nu s-a facut referire la identitatea magistratilor implicati" (supra, pct. 18).
b) Guvernul
80. Guvernul a sustinut ca masura disciplinara luata impotriva reclamantului, urmata de revocarea sa din functia de prim-procuror, din cauza modului in care a prezentat presei informatii despre ancheta penala in curs, ar putea fi considerata o ingerinta in dreptul reclamantului in temeiul art. 10 din Conventie . A subliniat ca o astfel de ingerinta era prevazuta de lege. Abaterile disciplinare de care fusese acuzat reclamantul si sanctiunile care i-au fost impuse sunt definite in Legea nr. 303/2004. In plus, in calitatea sa de membru desemnat sa ofere informatii presei, reclamantul ar fi trebuit sa respecte Ghidul de bune practici care reglementeaza cooperarea dintre instante si procurori cu mass-media, adoptat de CSM (Decizia nr. 277/2006) si dispozitiile Ordinului procurorului general nr. 116/2007.
81. In opinia Guvernului, prevederile legale aplicabile reclamantului erau suficient de clare si previzibile. In plus, fusesera publicate in Monitorul Oficial si, prin urmare, erau usor accesibile tuturor magistratilor.
82. Potrivit Guvernului, reclamantul, in calitatea sa de prim- procuror si membru al personalului desemnat sa ofere informatii presei, ar fi trebuit sa actioneze cu mai multa diligenta atunci cand informa presa despre o ancheta care se afla in faza sa initiala. In plus, in momentul in care a emis comunicatul de presa, cauza nu mai era cercetata de catre Parchetul de pe langa Tribunalul Maramures, intrucat fusese deja declinata la DNA.
83. In ceea ce priveste obligatia autoritatilor de a pastra confidentialitatea dosarelor judiciare in cursul anchetelor, Guvernul a facut referire la cauzele Casuneanu impotriva Romaniei (nr. 22.018/10, 16 aprilie 2013), Voicu impotriva Romaniei (22.015/10, 10 iunie 2014) si Apostu impotriva Romaniei (22.765/12, 3 februarie 2015). In aceste cauze, Curtea a constatat incalcari ale Conventiei pentru ingerinte in dreptul la viata privata. pe motiv ca, in fazele preliminare ale anchetelor, presa a avut acces la informatii privind viata privata a reclamantului continute in dosarele cauzei si ca, in pofida interesului public suscitat de obiectul cauzei, dezvaluirea de informatii in aceasta faza a anchetei a impiedicat reclamantii sa isi apere reputatia sau sa conteste exactitatea informatiilor dezvaluite.
84. Ingerinta a fost necesara pentru a proteja reputatia altora, pentru a sustine respectarea prezumtiei de nevinovatie, precum si pentru a mentine autoritatea si impartialitatea sistemului judiciar.
85. In ceea ce priveste proportionalitatea sanctiunilor impuse reclamantului, Guvernul a sustinut ca au fost necesare pentru a proteja scopurile legitime sus-mentionate.
86. Reclamantul a comunicat mai multe informatii decat era necesar; adaugand informatia ca presupusii beneficiari ai banilor erau magistrati, judecatori si procurori implicati in liberarea conditionata a detinutilor, acesta a incitat la o multime de speculatii privind implicarea judecatorului G.E. in traficul de influenta .
87. Plangerile reclamantului impotriva aplicarii sanctiunii disciplinare au fost analizate in mod corespunzator de catre autoritatea disciplinara si de catre Inalta Curte de Casatie si Justitie. Acestea au oferit motive suficiente si relevante pentru sustinerea sanctiunilor.
88. In plus, sanctiunea aplicata reclamantului in speta nu era disproportionata in raport cu sanctiunile aplicate reclamantilor in alte cauze examinate de Curte .
2. Motivarea Curtii
a) Existenta unei ingerinte
89. Nu se contesta de catre parti ca a existat o ingerinta in dreptul la libertatea de exprimare a reclamantului in temeiul art. 10 din Conventie . La randul sau, Curtea nu constata niciun motiv pentru a concluziona altfel.
90. O astfel de ingerinta va incalca art. 10 daca nu indeplineste cerintele paragrafului al doilea al articolului respectiv. Prin urmare, ramane de stabilit daca ingerinta era "prevazuta de lege", urmarea unul sau mai multe dintre scopurile legitime mentionate la paragraful respectiv si era "necesara intr-o societate democratica".
b) Justificarea ingerintei
(i) Legalitatea
91. Curtea reaminteste ca expresia "prevazuta de lege" mentionata la paragraful al doilea al art. 10 impune ca masura in litigiu sa aiba un temei juridic in dreptul intern, dar se refera si la calitatea legii in cauza, care ar trebui sa fie accesibila persoanei in cauza si previzibila in ceea ce priveste efectele sale [a se vedea, intre alte hotarari, Rotaru impotriva Romaniei (MC), nr. 28.341/95, pct. 52, CEDO 2000-V, si Maestri impotriva Italiei (MC), nr. 39.748/98, pct. 30, 2004-I].
92. In ceea ce priveste cerinta de previzibilitate, Curtea a hotarat in mod repetat ca o norma poate fi considerata "lege" in sensul art. 10 A� 2 daca este formulata cu suficienta precizie pentru a permite unei persoane sa isi adapteze comportamentul. Persoana trebuie sa fie capabila - daca este necesar, cu o consiliere adecvata - sa prevada, intr-o masura rezonabila in circumstantele respective, consecintele pe care o actiune data le poate avea. Acele consecinte nu trebuie neaparat sa fie previzibile cu certitudine absoluta. Desi certitudinea este de dorit, aceasta poate avea drept consecinta o rigiditate excesiva, iar legea trebuie sa fie capabila sa tina pasul cu evolutia circumstantelor. In consecinta, numeroase legi sunt formulate inevitabil in termeni care, intr-o mai mare sau mai mica masura, sunt vagi si a caror interpretare si aplicare constituie chestiuni de practica [a se vedea PerinA�ek impotriva Elvetiei (MC), nr. 27.510/08, pct. 131-133, CEDO 2015 (extrase), Satakunnan Markkinaporssi Oy si Satamedia Oy impotriva Finlandei (MC), nr. 931/13, pct. 143, CEDO 2017 (extrase)].
93. In cauza de fata, abaterile disciplinare de care a fost acuzat reclamantul erau prevazute la art. 99 lit. d) si k) din Legea nr. 303/2004 si sanctiunea a fost impusa in temeiul art. 100 din aceeasi lege (supra, pct. 52 si 53). Reclamantul a mentionat ambiguitatea notiunilor "confidentialitatea anchetei" si "atitudine nedemna fata de colegi" continute in definitiile abaterilor disciplinare de care fusese acuzat .
94. Curtea nu este convinsa de argumentul sau potrivit caruia prevederile legale erau formulate atat de vag incat nu putea sa prevada aplicabilitatea lor in cazul sau. Formularea art. 99 lit. d) si k) din Legea nr. 303/2004 era suficient de clara pentru a-i permite reclamantului, care, fiind procuror, era totusi informat si cunostea bine legea, sa ii inteleaga sensul.
95. Prin urmare, Curtea considera ca ingerinta in dreptul la libertatea de exprimare al reclamantului a respectat cerinta de legalitate.
(ii) Scop legitim
96. In continuare, Curtea trebuie sa stabileasca daca ingerinta in litigiu urmarea un scop legitim.
97. Guvernul a sustinut ca ingerinta a fost necesara pentru a proteja reputatia altora, pentru a sustine respectarea prezumtiei de nevinovatie, precum si pentru a mentine autoritatea si impartialitatea sistemului judiciar. Reclamantul a sustinut ca sanctiunea impusa nu a avut niciun scop legitim.
98. Curtea observa ca autoritatile interne si-au bazat deciziile pe incalcarea de catre reclamant a secretului anchetei judiciare si adoptarea unei atitudini nedemne fata de judecatorul G.E., fapt care i-a adus atingere imaginii publice a acesteia din urma.
99. Avand in vedere observatiile partilor si circumstantele speciale ale cauzei, Curtea considera ca ingerinta a avut scopul de a garanta respectarea dreptului unei persoane care inca nu a fost judecata la prezumtia de nevinovatie. De asemenea, a avut scopul de a asigura buna administrare a justitiei, prin evitarea oricarei influente externe. Aceste scopuri corespund protectiei "reputatiei sau a drepturilor altora" si mentinerii "autoritatii si impartialitatii sistemului judiciar" (a se vedea Ernst si altii impotriva Belgiei, nr. 33.400/96, pct. 98, 15 iulie 2003, si Dupuis si altii impotriva Frantei, nr. 1.914/02, pct. 32, 7 iunie 2007).
100. In consecinta, Curtea accepta ca ingerinta in litigiu a urmarit un scop legitim in sensul art. 10 A� 2 din Conventie si va proceda la examinarea conditiei de a fi "necesara intr-o societate democratica".
(iii) Necesara intr-o societate democratica
101. Principiile generale referitoare la intrebarea daca o ingerinta in libertatea de exprimare este "necesara intr-o societate democratica" sunt consacrate in jurisprudenta Curtii [a se vedea, printre altele, Bedat impotriva Elvetiei, (MC), nr. 56.925/08, pct. 48, CEDO 2016].
102. Pentru a evalua daca decizia de a aplica o sanctiune disciplinara si de a-l revoca pe reclamant din functia de prim- procuror - o masura luata ca raspuns la comunicatul de presa si interviul dat canalului local de televiziune - a fost "necesara intr-o societate democratica", Curtea trebuie sa examineze ingerinta reclamata in contextul cauzei in ansamblu si sa stabileasca daca era "proportionala cu scopul legitim urmarit" si daca motivele invocate de autoritatile nationale pentru a o justifica sunt "relevante si suficiente". Procedand astfel, Curtea trebuie sa se asigure ca autoritatile nationale au aplicat standarde care erau conforme cu principiile prevazute la art. 10 si, in plus, ca s-au bazat pe o evaluare acceptabila a faptelor relevante.
103. De asemenea, Curtea va acorda o importanta deosebita functiei detinute de reclamant, declaratiilor sau opiniilor pe care le-a exprimat public, contextului in care au fost formulate, precum si reactiilor la acestea [a se vedea Wille impotriva Liechtensteinului (MC), nr. 28.396/95, pct. 63, CEDO 1999 -VII].
(I�) Statutul reclamantului si contextul in care a facut declaratiile
104. Curtea observa ca reclamantul a dat presei declaratiile in litigiu in contextul indeplinirii sarcinilor sale ca membru al personalului desemnat sa ofere informatii presei, functie pe care o ocupase in ultimii cinci ani. In aceasta calitate, avea obligatia profesionala de a comunica informatii presei cu privire la anchetele care atrageau atentia mass-mediei, la fel cum a facut-o in cazul traficului de influenta dezvaluit in cursul operatiunii de prindere in flagrant organizate de parchetul sau.
105. Curtea reaminteste ca statutul de care beneficia reclamantul in calitate de prim-procuror nu il priveaza de protectia art. 10 (a se vedea Kayasu impotriva Turciei, nr. 64.119/00 si 76.292/01, pct. 91-92, 13 noiembrie 2008).
(I�) Contributia declaratiilor in litigiu la o dezbatere de interes public
106. Potrivit jurisprudentei constante a Curtii, exista posibilitati reduse in temeiul art. 10 A� 2 din Conventie de a aduce restrictii dezbaterii chestiunilor de interes public. Marja de apreciere a statelor este astfel redusa in cazul in care este in discutie o dezbatere a unei chestiuni de interes public (a se vedea Satakunnan Markkinaporssi Oy si Satamedia Oy, citata anterior, pct. 167, precum si cauzele la care se face trimitere in aceasta).
107. In acest sens, Curtea a hotarat deja ca publicul are interesul legitim sa fie informat asupra proceselor penale in curs, precum si ca observatiile privind functionarea sistemului judiciar constituie o chestiune de interes public [a se vedea Morice impotriva Frantei (MC), nr. 29.369/10, pct. 152, CEDO 2015].
108. Astfel, Curtea accepta ca obiectul comunicatului de presa al reclamantului si al interviului, si anume ancheta penala privind operatiunea de prindere in flagrant organizata de Parchetul de pe langa Tribunalul Maramures, reprezenta un subiect de interes public. Acest incident suscitase interes la nivel local si reclamantul, in calitatea sa de membru al personalului desemnat sa informeze presa despre anchetele penale in curs, considerase oportun sa comunice presei anumite aspecte ale cercetarilor in curs privind infractiunea de trafic de influenta .
(I�) Masura in care declaratiile in litigiu au incalcat secretul anchetei penale
109. Subliniind ca drepturile garantate de art. 10 si art. 6 A� 1 merita in principiu sa fie respectate intr-o masura egala, Curtea reaminteste ca este legitim sa se acorde protectie speciala secretului anchetei, tinand seama de miza proceselor penale, atat pentru administrarea justitiei, cat si pentru dreptul persoanelor anchetate la respectarea prezumtiei de nevinovatie. Curtea evidentiaza ca secretul anchetei penale este menit sa protejeze, pe de o parte, interesele procesului penal, preintampinand riscurile de intelegeri secrete, precum si pericolul de disparitie sau de falsificare a probelor, si, pe de alta parte, interesele inculpatului, in special din perspectiva prezumtiei de nevinovatie si, mai general, a relatiilor si a intereselor sale personale. Secretul este justificat, de asemenea, de necesitatea de a proteja procesul de formare a opiniei si procesul decizional al sistemului judiciar (a se vedea Bedat, citata anterior, pct. 68).
110. Evaluand impactul comunicatului de presa si al interviului reclamantului, Curtea observa ca nimic din declaratiile reclamantului nu justifica acuzatia de dezvaluire a unei anchete penale in curs. Curtea considera ca reclamantul a actionat cu precautie, abtinandu-se sa identifice nominal pe vreuna dintre persoanele implicate pana la finalizarea anchetei judiciare.
111. Curtea observa, de asemenea, ca procurorul care lucra la Biroul de informare si relatii publice, care evaluase comunicatul de presa la cererea reclamantului, a concluzionat ca informatiile oferite de reclamant fusesera "unele minimale, generale, necesare, insa, pentru ca opinia publica sa inteleaga situatia de fapt" si ca reclamantul isi limitase comunicatul de presa la impartasirea de informatii despre ancheta efectuata de parchetul sau (supra, pct. 27).
112. Reclamantul nu a adoptat nicio pozitie in ceea ce priveste vinovatia vreuneia dintre persoanele implicate, ci doar a oferit o descriere sumara a cazului parchetului in faza sa initiala. Comunicatul sau de presa, dupa cum confirma declaratiile procurorului responsabil de dosar dupa declinarea acestuia la DNA, nu a prejudiciat buna desfasurare a anchetei (supra, pct. 22).
113. In plus, Curtea observa ca reclamantul nu a folosit sau citat documentele protejate de secretul unei anchete judiciare si nici nu a dezvaluit in alt fel informatii confidentiale despre procesul penal in curs (a se compara cu Dupuis si altii, citata anterior, pct. 43). In momentul in care reclamantul a emis comunicatul de presa, informatiile privind operatiunea de prindere in flagrant nu mai erau confidentiale; cei doi jurnalisti prezenti la incident publicasera articole, insotite de fotografiile facute cu respectiva ocazie (supra, pct. 20).
114. Comportamentul reclamantului a fost asadar in conformitate cu principiile privind furnizarea de informatii despre procesele penale prin intermediul mass-mediei, astfel cum se subliniaza in Recomandarea Comitetului de Ministri al Consiliului Europei Rec (2003)13 (supra, pct. 64) si in Ghidul de bune practici privind cooperarea intre instante si parchet si mass-media, adoptat de CSM (supra, pct. 59-62).
115. Curtea constata ca nu exista nimic in declaratiile reclamantului care ar fi permis autoritatilor nationale sa-l acuze de incalcarea secretului anchetei penale.
(I�) Cu privire la pretinsul impact asupra reputatiei profesionale a judecatorului G.E.
116. Curtea observa ca singurul scop al comunicatului de presa si interviului incriminate a fost acela de a informa publicul despre o ancheta penala in curs de interes evident pentru publicul local, in niciun caz de a acuza magistratii de savarsirea de infractiuni .
117. Cu toate acestea, autoritatile disciplinare interne au hotarat ca acel comunicat de presa si interviul dat postului AXA TV de catre reclamant au fost lipsite de respect fata de judecatorul G.E., intrucat au facut posibila identificarea acesteia de catre presa drept posibilul beneficiar al banilor (supra, pct. 31).
118. Curtea a hotarat in mod constant ca, atunci cand examineaza daca este necesara o ingerinta in libertatea de exprimare intr-o societate democratica in scopul "protejarii reputatiei [...] altora", poate fi nevoita sa stabileasca daca autoritatile au mentinut un just echilibru in cadrul apararii a doua valori garantate de Conventie care pot intra in conflict una cu cealalta in unele cazuri, si anume, pe de o parte, libertatea de exprimare, aparata de art. 10, si, pe de alta parte, dreptul la respectarea vietii private, consacrat de art. 8 (a se vedea, intre multe alte hotarari, Annen impotriva Germaniei, nr. 3.690/10, pct. 55, 26 noiembrie 2015, si Cheltsova impotriva Rusiei, nr. 44,294/06, pct. 79, 13 iunie 2017).
119. Curtea subliniaza ca, pentru ca art. 8 din Conventie sa fie aplicabil, atacul adus reputatiei unei persoane trebuie sa atinga un anumit nivel de gravitate si sa aduca atingere exercitarii de catre o persoana a dreptului la respectarea vietii sale private [a se vedea A. impotriva Norvegiei, nr. 28.070/06, pct. 64, 9 aprilie 2009, Axel Springer AG impotriva Germaniei (MC), nr. 39.954/08, pct. 83, 7 februarie 2012]. Cu toate acestea, nu este convinsa ca, in circumstantele cauzei, comunicatul de presa si interviul in litigiu puteau fi considerate drept un atac care atingea pragul necesar de gravitate si care putea cauza prejudicii reputatiei profesionale a judecatorului G.E.
120. In ceea ce priveste sustinerea judecatorului G.E. potrivit careia comunicatul de presa si interviul dat canalului de televiziune de catre reclamant i-au afectat reputatia, reclamantul a argumentat ca acceptarea de catre autoritatile nationale a plangerii lui G.E. impotriva sa nu fusese suficient de bine intemeiata, avand in vedere faptul ca aceasta nu fusese identificata in comunicatul de presa sau in interviu.
121. In acest sens, Curtea remarca faptul ca diligenta reclamantului in exercitarea atributiilor sale in calitate de membru al personalului desemnat sa ofere informatii presei a fost sustinuta de doi dintre procurorii Sectiei disciplinare pentru procurori a CSM si de unul dintre judecatorii din completul Inaltei Curti de Casatie si Justitie, care s-au opus sanctionarii reclamantului (supra, pct. 33 si 42). Acestia au sustinut ca numele pretinsilor beneficiari ai banilor dati de traficantul de influenta nu au fost mentionate in comunicatul de presa sau in interviul televizat si ca respectivul comunicat de presa continea doar o trimitere generala, impersonala la judecatorii si procurorii implicati in liberarea conditionata a detinutilor. Trimiterea la judecatorul G.E. - al carei mandat de judecator delegat la penitenciar incetase - a fost facuta de AXA TV.
122. Consiliul National al Audiovizualului, care a examinat plangerea judecatorului G.E cu privire la modul in care AXA TV a difuzat stirile despre flagrantul delict, concluzionase ca reputatia judecatorului G.E. nu fusese lezata (supra, pct. 24).
123. In continuare, Curtea observa ca, hotarand ca interviul si comunicatul de presa au fost defaimatoare fata de judecatorul G.E., autoritatile nationale nu au tinut seama de faptul ca declaratiile nu proveneau de la reclamant, ci fusesera in mod clar facute de o alta parte; reclamantul nu a sustinut niciodata ca pozitia oficiala a Ministerului Public era aceea ca pretinsii beneficiari ai banilor erau magistrati; acesta pur si simplu citase ceea ce a afirmat detinutul ca i s-a spus de catre suspecta prinsa in flagrant (supra, pct. 11).
124. Curtea observa ca nu exista nicio dovada ca autoritatile interne au efectuat un exercitiu de punere in balanta intre necesitatea de a proteja reputatia judecatorului G.E. si dreptul reclamantului de a comunica informatii pe teme de interes general privind anchetele penale in curs. Acestea si-au limitat analiza la simpla discutare a atingerii aduse reputatiei petentei fara a raspunde afirmatiilor reclamantului si CSM potrivit carora declaratiile in litigiu fusesera facute de o terta parte, precum si fara a tine seama de criteriile stabilite de jurisprudenta Curtii.
125. Evaluand impactul comunicatului de presa si al interviului reclamantului, Curtea nu observa nimic in declaratiile reclamantului care sa permita autoritatilor interne sa il acuze de incalcarea dreptului la o imagine publica protejata al vreunuia dintre colegii magistrati.
c) Concluzie
126. Avand in vedere consideratiile precedente, Curtea considera ca standardele aplicate de instantele interne nu au fost compatibile cu principiile consacrate de art. 10 si ca instantele interne nu au prezentat "motive relevante si suficiente" pentru a demonstra ca ingerinta in litigiu era necesara intr-o societate democratica pentru protectia puterii judecatoresti si pentru protectia reputatiei sau a drepturilor altora. Avand in vedere ca exista posibilitati reduse in temeiul art. 10 A� 2 din Conventie de a aduce restrictii dezbaterii aspectelor de interes public, Curtea constata ca ingerinta a fost disproportionata in raport cu scopul urmarit si, prin urmare, nu a fost "necesara intr-o societate democratica".
127. Prin urmare, a fost incalcat art. 10 din Conventie .
II. Cu privire la aplicarea art. 41 din Conventie
128. Art. 41 din Conventie prevede:
"Daca Curtea declara ca a avut loc o incalcare a Conventiei sau a protocoalelor sale si daca dreptul intern al inaltei parti contractante nu permite decat o inlaturare incompleta a consecintelor acestei incalcari, Curtea acorda partii lezate, daca este cazul, o reparatie echitabila."

A. Prejudiciu
129. Reclamantul a pretins ca, drept consecinta a incetarii premature a mandatului sau, cariera profesionala si reputatia i-au fost afectate. Acesta a solicitat acordarea sumei de 50.000 EUR cu titlu de reparatie echitabila pentru prejudiciul moral suferit.
130. Reclamantul a pretins, de asemenea, ca, drept rezultat al incetarii premature a mandatului sau de prim-procuror, a pierdut indemnizatia acordata acestei functii. In cererea sa, prezinta un calcul detaliat al prejudiciului material in suma de 1.825 EUR.
131. In ceea ce priveste prejudiciul material solicitat de reclamant, Guvernul a luat nota de faptul ca reclamantul a transmis documente in sprijinul pretentiei sale. Prin urmare, nu s-a opus acordarii acestuia.
132. In continuare, Guvernul a considerat ca suma solicitata de reclamant cu titlu de prejudiciu moral este excesiva. Facand trimitere la Cauza Karacsony si altii impotriva Ungariei (MC) [nr. 42.461/13 si 44.357/13, pct. 181, CEDO 2016 (extrase)], a solicitat Curtii sa decida ca o constatare a unei incalcari a art. 10 ar constitui in sine o reparatie echitabila suficienta pentru orice prejudiciu moral suferit de reclamant.
133. In ceea ce priveste cererea legata de prejudiciul material, Curtea observa ca reclamantul a suferit pierderi materiale, avand in vedere salariile de care ar fi beneficiat daca incalcarea Conventiei nu ar fi avut loc si ar fi fost in masura sa ramana in functia de prim-procuror pana la sfarsitul mandatului. In consecinta, considera ca reclamantul este indreptatit sa recupereze intreaga suma solicitata, si anume 1.825 EUR.
134. De asemenea, Curtea considera ca reclamantul a suferit cu siguranta un prejudiciu moral pe care constatarea unei incalcari a Conventiei in aceasta hotarare nu este suficienta pentru a-l remedia. Prin urmare, tinand seama de toate informatiile de care dispune si pronuntandu-se in echitate, Curtea considera rezonabil sa acorde reclamantului 4.500 EUR cu titlu de prejudiciu moral.

B. Cheltuieli de judecata
135. Reclamantul a pretins, de asemenea, suma de 2.460 EUR pentru cheltuielile de judecata efectuate in fata Curtii.
136. Guvernul nu a contestat aceasta pretentie.
137. Potrivit jurisprudentei Curtii, un reclamant are dreptul la rambursarea cheltuielilor de judecata numai in masura in care s-a stabilit caracterul real si necesar al acestora, iar cuantumul lor este unul rezonabil. In prezenta cauza, tinand seama de documentele pe care le detine si de criteriile mentionate anterior, Curtea considera ca este rezonabil sa acorde reclamantului suma de 140 EUR pentru cheltuielile de judecata efectuate in fata Curtii.

C. Dobanzi moratorii
138. Curtea considera necesar ca rata dobanzilor moratorii sa se intemeieze pe rata dobanzii facilitatii de imprumut marginal, practicata de Banca Centrala

Europeana, majorata cu trei puncte procentuale.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
C U R T E A:

1. declara, cu majoritate de voturi, capatul de cerere in temeiul art. 10 admisibil;
2. hotaraste, cu cinci voturi la doua, ca a fost incalcat art. 10 din Conventie;
3. hotaraste, cu cinci voturi la doua:
a) ca statul parat trebuie sa plateasca reclamantului, in termen de trei luni de la data ramanerii definitive a hotararii, in conformitate cu art. 44 A� 2 din Conventie, urmatoarele sume care trebuie convertite in moneda statului parat la rata de schimb aplicabila la data platii:
(i) 1.825 EUR (o mie opt sute douazeci si cinci euro), plus orice suma ce poate fi datorata cu titlu de impozit, pentru prejudiciul material;
(ii) 4.500 EUR (patru mii cinci sute euro), plus orice suma ce poate fi datorata cu titlu de impozit, pentru prejudiciul moral;
(iii) 140 EUR (o suta patruzeci euro), plus orice suma ce poate fi datorata cu titlu de impozit de catre reclamant, pentru cheltuielile de judecata;
b) ca, de la expirarea termenului mentionat si pana la efectuarea platii, aceasta suma trebuie majorata cu o dobanda simpla, la o rata egala cu rata dobanzii facilitatii de imprumut marginal practicata de Banca Centrala Europeana, aplicabila pe parcursul acestei perioade si majorata cu trei puncte procentuale;
4. respinge, in unanimitate, cererea de acordare a unei reparatii echitabile pentru celelalte capete de cerere .
Redactata in limba engleza, apoi comunicata in scris la 11 decembrie 2018, in temeiul art. 77 A� 2 si art. 77 A� 3 din Regulamentul Curtii.

In conformitate cu art. 45 A� 2 din Conventie si cu art. 74 A� 2 din Regulamentul Curtii, opinia separata a judecatorilor Yudkivska si Kuris se anexeaza la prezenta hotarare .

OPINIA SEPARATA A DOMNULUI JUDECATOR KURIS, SUSTINUTA DE DOAMNA JUDECATOR YUDKIVSKA

I. 1. Poate sa para intrucatva derutant ca, intrucat am votat impotriva admisibilitatii cererii in temeiul art. 10 din Conventie si impotriva constatarii unei incalcari a articolului respectiv, ne exprimam totusi satisfactia asupra faptului ca reclamantul si-a castigat cauza la Strasbourg. Chiar o facem. Modul in care reclamantul a fost tratat de autoritatile interne nu face fata niciunuia din standardele unui proces echitabil, cu atat mai putin celor ale unui caracter rezonabil.
2. Reclamantul s-a plans in temeiul art. 10 si al altor prevederi ale Conventiei, inclusiv al art. 6 A� 1 si 2. Cauza nu a fost comunicata Guvernului decat in temeiul art. 10. Celelalte capete de cerere au fost declarate inadmisibile.
3. Ceea ce a determinat obiectia noastra fata de prezenta hotarare este faptul ca situatia reclamantului a fost evaluata din perspectiva art. 10.
Dar inainte de a ajunge la acest punct, va rog sa ne permiteti sa abordam esenta cauzei.
II. 4. Reclamantul era prim-procuror la nivel judetean. El era insarcinat cu mentinerea presei informata despre anchetele penale in curs. O actiune disciplinara a fost initiata impotriva sa ca urmare a informatiilor pe care le-a transmis presei, cu privire la o cauza care privea in mod clar un aspect de interes general. S-a hotarat ca a comis 2 abateri disciplinare si a fost sanctionat oficial. Pe deasupra, ca o consecinta directa a faptului ca a fost sanctionat in cadrul procedurii disciplinare, a mai si fost revocat din functia de prim-procuror.
5. Ancheta penala s-a referit la modul in care reclamantul a informat oficial presa intr-un comunicat de presa si, la scurt timp dupa, intr-un interviu televizat cu privire la un presupus trafic de influenta in cadrul sistemului judiciar, legat de prezumata liberare conditionata din detentie a unui detinut in schimbul unei sume de bani . Informatii despre incident fusesera deja difuzate in mass-media inainte de interventia reclamantului. Mai exact, publicul fusese informat ca suspecta a fost prinsa in flagrant in timp ce accepta banii. Se pare ca suspecta insasi nu era in masura sa dispuna liberarea din inchisoare si, astfel, fie ar fi bagat banii in buzunar fara sa fi facut ceea ce a promis sa faca pentru detinutul in cauza, fie intentiona sa imparta banii cu o persoana care era in masura sa ia astfel de decizii. Nu e de mirare ca incidentul, prevestitor clar al unui caz de coruptie de profil inalt, a atras atentia opiniei publice. In consecinta, era firesc sa existe un anumit tip de comunicare oficiala cu opinia publica in privinta incidentului. Comunicatul de presa emis de reclamant continea mentiunea ca suspecta i-a spus detinutului in cauza ca o parte din bani trebuia sa ajunga la "magistrati, judecatori si procurori, care au atributii in liberarea conditionata a detinutilor". Nu s-a comunicat evaluarea ca aceasta afirmatie a suspectei era credibila. Postul de stiri TV care l-a intervievat pe reclamant a adaugat propriile observatii la comunicarea oficiala. A facut aluzie la un anumit judecator (care condusese pana la acest moment comisia de liberare conditionata), crescand speculatiile daca nu cumva incetarea mandatului acesteia la penitenciarul in cauza (nu) avea legatura cu presupusa activitate infractionala. Aluzia era foarte inadecvata si lipsita de profesionalism, intrucat se baza pe informatii inexacte care, fara indoiala, nu ar fi fost furnizate postului de catre reclamant. Numele judecatorului totusi nu a fost dezvaluit in cursul respectivului program . Cu toate acestea, dupa cum se intampla adesea, astfel de secrete raman nestiute doar o perioada scurta de timp .
Este de inteles ca judecatorul in cauza nu a fost multumit de aluziile scapate in timpul programului de stiri. Este de inteles ca aceasta a initiat proceduri prin care sa fie retractate informatiile care o legau de pretinsul trafic de influenta . Nu este mai putin de inteles nemultumirea sa fata de tacerea din partea canalului de televiziune si raspunsul formalist oferit de Consiliul National al Audiovizualului. Ce a fost mai putin de inteles a fost faptul ca ea si-a directionat apoi nemultumirea impotriva reclamantului, care nu facuse nicio aluzie la ea (sau la vreun alt functionar judiciar) in mod specific, ci doar s-a referit la cuvintele suspectei (a caror veridicitate nu a sustinut-o), indicand un larg, vast si nedefinit grup de "magistrati, judecatori si procurori". Este chiar si mai putin de inteles ca a fost deschisa o ancheta disciplinara impotriva reclamantului - cu exceptia cazului in care o astfel de etapa procedurala era necesara inainte ca plangerea judecatorului sa fie respinsa. Si ceea ce nu a fost deloc de inteles, ba chiar a fost un lucru care sa te lase cu gura cascata, a fost sanctionarea reclamantului pentru ceva ce nu el, ci canalul de stiri facuse.
6. Audiat de Sectia pentru procurori, reclamantul a sustinut ca acest comunicat de presa fusese redactat pe baza informatiilor primite in exercitarea atributiilor sale. Avocatul reclamantului a afirmat ca reclamantul a actionat cu buna- credinta, informand presa despre incident, referintele sale fusesera generale si impersonale si nu s-a facut referire la vreo persoana anume; nu a facut nimic altceva decat sa isi indeplineasca obligatia de a informa presa despre o ancheta penala in curs, despre care publicul avea deja cunostinta. Canalul de televiziune a fost cel care a dezvoltat tema, oferind mai multe informatii in programul de stiri decat ceea ce primise de la reclamant.
7. Aceasta pozitie a fost confirmata de diverse institutii si oficiali. Consiliul National al Audiovizualului a considerat ca emisiunea televizata nu a continut nicio trimitere specifica la judecatorul care a formulat plangere in fata sa. Procurorul de la Biroul de informare relatii publice a considerat ca informatiile date de reclamant in comunicatul de presa fusesera "unele minimale, generale, necesare, insa, pentru ca opinia publica sa inteleaga situatia de fapt" si ca actiunea reclamantului a respectat practicile urmate de Ministerul Public. In opinia presedintelui judecatoriei, comunicatul de presa nu facea nicio trimitere la identitatea magistratilor posibil implicati in traficul de influenta . Procurorul responsabil de caz a considerat ca respectivul comunicat de presa nu a compromis rezultatul anchetei penale.
8. Fara a tine seama de aceste elemente, Sectia de disciplina pentru procurori s-a pronuntat impotriva reclamantului. A considerat ca reclamantul a oferit informatii despre pretinsul beneficiar al banilor dati pentru trafic de influenta, fara a verifica exactitatea declaratiilor suspectei (de parca reclamantul ar fi putut verifica exactitatea lor in conditiile in care nu era responsabil de caz, care, intamplator, era in faza initiala). In opinia Sectiei pentru procurori, tocmai aceasta "neverificare" a condus la identificarea unui singur judecator drept posibil beneficiar al banilor si la speculatiile mass-mediei privind aspectul daca incetarea mandatului acesteia putea avea legatura cu infractiunea in cauza. In continuare, Sectia pentru procurori a sustinut ca "modul" in care a fost redactat comunicatul de presa ridica riscul ca rezultatul anchetei sa fie periclitat sau surse confidentiale dezvaluite (acest lucru fiind in contradictie cu declaratia explicita a procurorului responsabil de caz).
9. Sectia pentru procurori nu s-a impovarat sa ofere explicatii despre cum ar fi fost modul "adecvat" de a redacta comunicatul de presa. Aceasta pur si simplu i-a aplicat reclamantului sanctiunea disciplinara, l-a gasit vinovat de nerespectarea confidentialitatii documentelor cu caracter secret si de atitudine nedemna in timpul exercitarii atributiilor de serviciu fata de colegi. Cu privire la acest ultim aspect, decizia a fost luata cu trei voturi la doua. Logica argumentelor celor care s-au opus ar putea fi rasturnata cu greu, dar opinia majoritatii este cea care are forta juridica.
10. Actiunea Sectiei pentru procurori a produs efecte imediat dupa aprobarea sa. In aceeasi zi, Sectia pentru procurori, ca urmare a propriilor constatari, a decis revocarea reclamantului din functia de prim-procuror. Aceasta decizie a fost luata inainte chiar ca reclamantul sa fi avut posibilitatea de a contesta constatarile Sectiei de disciplina pentru procurori in fata vreunei instante sau autoritati - fie si in fata plenului membrilor Consiliului Superior al Magistraturii. Atunci cand a ajuns totusi in plen, revocarea sa era deja un fait accompli, intrucat fusese nevoit sa demisioneze din functia de prim-procuror dupa ce o noua procedura disciplinara a fost initiata impotriva sa, fiind amenintat cu excluderea completa din profesie. Contestatia sa a fost respinsa.
11. Inalta Curte de Casatie si Justitie a respins, de asemenea, recursul. Rationamentul Inalte Curti a fost ca, odata ce a fost impusa o sanctiune disciplinara, chiar daca a luat forma unei mustrari, un procuror trebuia in mod necesar sa fie revocat din functie. Acest lucru se intampla indiferent de faptul ca mustrarea pare sa fie cea mai blanda dintr-o serie de sanctiuni disciplinare prevazute in lege si nu se compara cu revocarea din functie - care este o sanctiune distincta si autonoma si cea mai severa.
Unde ne duce un astfel de rationament? In cazul in care un procuror este revocat din functie, indiferent ce sanctiune disciplinara este impusa, atunci toate sanctiunile mai blande decat revocarea din functie sunt fictive, deoarece toate conduc la revocarea din functie a procurorului: fie imediat, fie ca urmare a instituirii oricarei sanctiuni mai blande. Tertium non datur. In fapt, secundum non datur: alegerea este intre revocare si revocare. Maret standard. In cazul in care astfel de reguli lipsite de compromis, de neinfrant sunt in mod consecvent aplicate (sunt? felicitari!), corpul procurorilor romani este evident ca e compus exclusiv din functionari perfecti, infailibili, curati ca lacrima.
12. In orice caz, reclamantul a facut recurs in fata Inaltei Curti de Casatie si Justitie impotriva deciziei Sectiei pentru procurori prin care s-a hotarat ca a comis 2 abateri disciplinare si i s-a aplicat mustrarea. El si-a mentinut ideea ca nu a oferit presei nicio informatie confidentiala. Dimpotriva, comunicatul de presa avea ca scop prevenirea eventualelor speculatii cu privire la incident, deja cunoscut de presa, care ar fi putut aduce prejudicii sistemului judiciar. De asemenea, a respins acuzatia ca ar fi avut o atitudine dispretuitoare fata de judecatorul in cauza. Asociatia Magistratilor din Romania a intervenit in procedura in sprijinul reclamantului, sustinand ca acesta respectase reglementarile relevante, atat pe cele interne, cat si pe cele ale Consiliului Europei.
Toate fara niciun rezultat. Inalta Curte, cu majoritate de voturi, a respins recursul, aratand ca reclamantul ar fi trebuit sa isi limiteze comunicatul de presa la minimul de informatii, care nu ar fi permis identificarea niciunui magistrat ca posibil beneficiar al banilor tranzactionati. Daca nu ar fi mentionat in comunicatul de presa ca banii in cauza ar fi primiti de "magistrati, judecatori si procurori, care au atributii in liberarea conditionata a detinutilor", in viziunea acestei instante, totul ar fi fost de vis, magnific.
13. Inalta Curte nu a oferit nicio explicatie despre modul in care ar fi fost posibil sa fie raportata o ancheta privind presupusa liberare conditionata ilegala a unui detinut din inchisoare in schimbul unei sume de bani fara a face aluzie, cel putin la modul general, ca posibilul beneficiar al acestor bani a fost unul (sau mai multi) dintre cei care iau deciziile privind liberarea conditionata a detinutilor (cu mentiunea ca asa ar fi fost potrivit doar afirmatiilor suspectei). Cine altcineva ar putea lua decizii privind liberarea detinutilor, daca nu chiar "magistratii, judecatori si procurori"? Este sigur ca nu cumva secretarii (secretarele), bibliotecarii, soferii sau oamenii de serviciu care lucreaza pe undeva prin sistemul judiciar? Este evident ca lumina zilei.
Este usor de imaginat ca ascunderea fie si a unei usoare aluzii ca posibilul beneficiar putea (presupunand ca afirmatiile suspectei se dovedeau a fi corecte) fi un magistrat, un judecator sau un procuror ar fi creat, in ochii opiniei publice, suspiciunea ca se fac incercari de a proteja pe cineva. Aparent, in opinia Inaltei Curti, ascunderea unor astfel de "informatii" (care reprezentau ceea ce o persoana rezonabila ar fi putut ea insasi sa concluzioneze), dand nastere astfel unei suspiciuni legitime ca se intampla ceva putred, ar fi fost un lucru perfect legitim.
III. 14. Problema care ne preocupa aici a aparut atunci cand reclamantul, in recursul impotriva deciziei Sectiei pentru procurori, s-a plans (nu doar ca procedura disciplinara impotriva sa a fost inechitabila, ci si) ca aplicarea unei sanctiuni disciplinare i-a incalcat dreptul de a comunica informatii presei. El a invocat prevederile art. 10. Poate ca el (si avocatul sau) a considerat ca acest argument suplimentar ar face cazul sa fie mai puternic.
15. Asa s-a intamplat - daca nu la nivel intern, unde judecatorii nu au fost convinsi de acest argument, cu siguranta insa la Strasbourg, intrucat reclamantul a avut in cele din urma castig de cauza. Totusi, in opinia noastra, acest lucru s-a realizat in detrimentul claritatii in ceea ce priveste rolul art. 10.
16. Haideti sa examinam mai atent argumentele prin care reclamantul si-a justificat cererea in temeiul art. 10. Ne vom limita doar la cele care privesc in mod direct insasi esenta acestui articol (fara a intra in consideratiile legate de statutul confidential sau neconfidential al informatiilor dezvaluite; posibilul risc pe care il prezentau pentru ancheta in curs de desfasurare; rolul programului de stiri TV in crearea de speculatii despre un anumit judecator; caracterul adecvat sau inadecvat al analizei daca imaginea publica a respectivului judecator a fost intinata).
17. Reclamantul a subliniat (nu doar o data) ca el a comunicat presei informatiile in litigiu in calitatea sa de membru al personalului desemnat sa mentina contactul cu presa. Acesta era responsabil cu furnizarea de informatii presei de aproximativ cinci ani.
Nu exista dubii asupra acestui lucru. Informarea presei era datoria sa - o functie importanta. Mass-media are obligatia profesionala de a-i informa pe cetateni, iar el avea obligatia profesionala de a informa mass-media, astfel incat fiecare sa poata sa isi indeplineasca in mod corespunzator obligatiile profesionale. Acestea sunt cunoscute sub numele de autoritati publice care actioneaza in interes public. Are legatura cu responsabilizarea autoritatilor, transparenta, increderea din partea publicului si statul de drept, cu alte cuvinte, cu virtutile civice care sunt, nu in ultimul rand, printre cele aparate de Conventie - dar si de dreptul roman .
18. Reclamantul a sustinut ca isi indeplinea obligatia de a informa publicul despre fapte referitoare la procesele penale in curs. Niciun obiectiv legitim nu ar putea fi urmarit prin impunerea unei sanctiuni disciplinare unui procuror care pur si simplu isi indeplinea obligatia profesionala de a oferi informatii prompte si exacte presei, potrivit rolului care ii fusese atribuit. Niciunul dintre ceilalti procurori care emisesera comunicate de presa nu fusese sanctionat disciplinar de Sectia pentru procurori, chiar si atunci cand comunicase mai multe informatii despre anchetele penale in curs decat o facuse reclamantul. Se presupune ca acestia isi indeplinisera in mod adecvat indatoririle, in timp ce s-a considerat ca reclamantul nu a facut-o.
19. Reclamantul a afirmat in mod clar ca obligatia sa de a informa presa despre caz era chiar mai stringenta, intrucat informatii despre acesta fusesera deja oferite publicului de catre mass-mediei, iar zvonurile despre posibila implicare a functionarilor judiciari se raspandisera in localitate. Un raspuns oficial oferit mass-mediei era necesar pentru a proteja imaginea sistemului judiciar. A facut tot ce era posibil pentru a se asigura ca informarea sa era corecta.
20. Paradoxul este ca, desi reclamantul sustine ca drepturile sale in temeiul art. 10 au fost incalcate, in fapt a sustinut ca pur si simplu isi exercita atributiile de functionar public - nu ca isi exercita vreun drept .
21. Atributiile functionarilor publici nu fac obiectul art. 10. Acest articol garanteaza dreptul la libertatea de exprimare.
Acest drept include libertatea de a emite opinii si libertatea de a comunica informatii si idei.
Nu trebuie sa existe nicio ingerinta in comunicarea de informatii si idei din partea unei autoritati publice.
Astfel, art. 10 opereaza implicit o distinctie intre persoane particulare si autoritatile publice, iar aceasta din urma nu trebuie sa se amestece in libertatea de exprimare a persoanelor particulare.
Desigur, exprimarea unor persoane publice, cum ar fi, de exemplu, membrii Parlamentului, poate fi, de asemenea, protejata de art. 10 [a se vedea Karacsony si altii impotriva Ungariei (MC), nr. 42.461/13 si 44.357/13, 17 mai 2016], dar, dupa cum ilustreaza cauza citata, aceasta exprimare trebuie sa fie facuta separat de exercitarea functiilor oficiale.
In plus, Curtea, dezvoltandu-si jurisprudenta si imbunatatind standardele de protectie a drepturilor omului, a interpretat art. 10 in sensul ca poate fi invocat si pentru a proteja accesul la informatii [a se vedea Magyar Helsinki Bizottsag impotriva Ungariei (MC), nr. 18.030/11, 8 noiembrie 2016].
22. Libertatea de exprimare sau a discursului, in cel mai larg sens al cuvantului, este o notiune extinsa. Odata cu evolutia tehnologiilor si a globalizarii, nu face altceva decat sa se extinda.
Notiunea "exprimare" (sau vorbire) include nu doar comunicarea orala sau in scris, ci si comunicarea nonverbala, ba chiar tacerea: lipsa exprimarii explicite poate, de asemenea, sa transmita informatii, opinii sau idei. Aceste diferite forme de exprimare se manifesta in domenii deosebit de diverse, ceea ce face ca notiunea de libertate de exprimare sa fie aplicabila nu doar vorbirii de zi cu zi sau discursului politic (care ramane tinta centrala a aplicabilitatii acestui concept in litigiu), ci si exprimarii religioase (sau nereligioase) a credintei sau absentei acesteia, cercetarii stiintifice si predarii (libertatea academica), exprimarii artistice, literaturii si jurnalismului, radiodifuzarii si mediei electronice, chiar si comertului si propagandei etc. - toate formele de comunicare unu la unu, unu catre mai multi si mai multi catre unu. Nu putem aborda toate aceste aspecte aici (dar nici nu vom lasa sa treaca aceasta ocazie fara a face trimitere la o importanta sursa de inspiratie pentru opinii despre importanta libertatii de exprimare in manifestarile sale diverse: Timothy Garton Ash, "Free Speech: Ten Principles for a Connected World" (London: Atlantic Books, 2016).
Jurisprudenta Curtii referitoare la numeroasele sfere de aplicare a conceptului de libertate de exprimare este abundenta; nu e nevoie sa o citam aici.
23. Cu toate acestea, un concept larg nu este neaparat atotcuprinzator. Curtea a exclus aplicabilitatea art. 10 in numeroase cauze in care reclamantii au sustinut ca le-a fost incalcata libertatea de exprimare. Curtea este cea care defineste domeniul de aplicare al articolelor din Conventie . Pe langa multe altele, jura novit curia inseamna, de asemenea, si acest lucru. Si este tot Curtea cea care stabileste cum ceva care intra in domeniul de aplicare al unui articol, in speta art. 10, nu beneficiaza de protectia sa. Discursurile de incitare la ura, precum si discursul care incita la dezordine si criminalitate nu sunt in mod normal protejate. Publicitatea comerciala poate fi restrictionata. Dezvaluirea de informatii sensibile (inclusiv informatii confidentiale si secrete de stat) poate fi bine justificata. Libertatea de exprimare trebuie sa fie echilibrata si se poate retrage in fata dreptului la respectarea vietii private. Discursul care are ca scop subminarea autoritatii si impartialitatii sistemului judiciar poate fi tras la raspundere penala. Si asa mai departe.
Astfel, pot exista - si desigur exista - tipuri de exprimari care intra in cadrul art. 10, dar nu beneficiaza de protectia sa.
24. Cu toate acestea, in speta, nu suntem preocupati de protectia a ceva care nu intra in cadrul art. 10. Ce ne deranjeaza este faptul ca ceea ce a hotarat majoritatea sa fie protejat de acest articol se afla in mod clar in afara domeniului sau de aplicare.
Conditia sine qua non pentru ca o activitate sa intre in domeniul de aplicare al art. 10 este ca activitatea in cauza sa constituie exprimare in sensul acestui articol . Este atat de banal - si, cu toate acestea, nu trebuie neglijat ca activitatea in cauza trebuie sa contina doua elemente constitutive (sau determinante): (i) trebuie sa fie expresia a ceva care (ii) a fost realizat in exercitarea libertatii respective. O exprimare (prin cuvinte, semne, sunete, actiuni, scris, simboluri, tacere etc.) considerata individual nu este suficienta pentru a constitui o manifestare a libertatii de exprimare in sensul art. 10. In acest scop, ambele elemente sunt necesare.
Un cantonier care flutura steagul se exprima, in sensul ca transmite un mesaj cuiva. Inseamna asta totusi ca isi exercita astfel libertatea de exprimare? Cu alte cuvinte, exprimandu-se el insusi, isi exprima propriul sine? Sau politistul care foloseste fluierul pentru a opri o masina care accelereaza este cu siguranta implicat in actiunea de a exprima - dar isi exercita el libertatea de exprimare? Daca am dori sa luam in considerare un exemplu opus, de pilda, o persoana care se exprima zgomotos in somn. Ar constitui o astfel de exprimare exercitarea vreunei libertati? (Unii se exprima astfel si nu se bucura intotdeauna sa afle ce au exprimat si cui.) Un raspuns pozitiv la o astfel de intrebare aparent retorica ar echivala cu a sustine ca un somnambul care merge in timp ce doarme isi exercita libertatea de circulatie in temeiul art. 2 din Protocolul nr. 4. Hai sa fim seriosi!
25. Revenind la situatia reclamantului, consideram ca insasi esenta a ceea ce inseamna libertatea de exprimare a fost trecuta cu vederea in speta.
Este incontestabil ca reclamantul nu a afirmat niciodata ca a avut vreo opinie asupra cauzei cu privire la care a informat mass-media. Intr-adevar, nimic din comunicatul de presa sau interviul TV nu ar putea fi interpretat ca o exprimare a opiniei sale - in fapt, vreo opinie . A fost o comunicare a faptelor astfel cum erau cunoscute la momentul respectiv.
Reclamantul a afirmat mai mult decat clar ca nu si-a exprimat nici propriile sale idei, nici ideile altcuiva. Nu au existat deloc idei, cu exceptia cazului in care atribuim cuvantul "idei" oricarei forme de exprimare.
Si nu a existat nicio ingerinta in comunicarea de catre reclamant a informatiilor catre public din partea vreunei autoritati publice. Dimpotriva, acesta si-a exercitat indatoririle, fiind el insusi in acelasi timp parte a autoritatii publice. El a actionat, in fapt, in calitate de portavoce a autoritatii.
In teorie, daca ar fi ascuns informatiile respective despre un aspect de interes public, acesta ar fi incalcat dreptul de a fi informat al publicului sau dreptul de acces la informatii al mass- mediei. Nu acesta a fost cazul in speta.
Ar fi putut, de asemenea, sa se abata de la functiile sale oficiale (si probabil ar fi incalcat reglementarile interne) daca nu ar fi informat publicul despre incident, care era legat de un aspect de interes public. Nu s-a intamplat acest lucru.
Unde este atunci incalcarea dreptului reclamantului in temeiul art. 10?
Unde se afla acest drept in speta?
26. Pentru a rezuma, esenta argumentelor reclamantului in fata Curtii o reprezinta faptul ca el nu si-a exercitat nicio libertate atunci cand a comunicat informatiile catre mass-media. El nu avea libertatea de a nu le comunica sau, in subsidiar, de a comunica doar o parte din informatii, ascunzand ceea ce era esential si oricum usor de inteles de orice persoana rezonabila sau cel putin de cei care aveau vreo idee despre cine adopta deciziile privind liberarea conditionata a detinutilor. Nu a comunicat nimic ce nu era justificat de interesul public. Aceasta a fost practica generala de multi ani - nu doar practica reclamantului, ci a tuturor functionarilor (procurori) insarcinati cu functii similare.
Astfel, nu desfasura nicio activitate protejata de art. 10.
IV. 27. Cele de mai sus nu sunt menite a sustine ca reclamantul nu s-a implicat intr-o activitate protejata de Conventie sau ca nu avea o cauza care sa fie sustinuta la Strasbourg.
Desigur ca a avut.
Numai ca aceasta cauza ar fi trebuit sa fie examinata nu in temeiul art. 10, ci al art. 6 sau al art. 8 sau in temeiul ambelor articole.
28. In acest stadiu al procedurii, Curtea a fost impiedicata sa examineze capetele de cerere ale reclamantului in temeiul art. 6 (si cele in temeiul art. 1 din Protocolul nr. 1), intrucat au fost declarate inadmisibile de catre un alt complet . Este foarte posibil ca motivele acestei situatii sa fi fost perfect valabile la acel moment.
29. Cu toate acestea, jurisprudenta Curtii este un organism in curs de dezvoltare in mod constant si neincetat. Din 2015, cand cererea a fost comunicata Guvernului, jurisprudenta noua care este aplicata ar indica faptul ca situatia reclamantului (in special revocarea sa din functie rapida si neconditionata) intra in mod evident in sfera de aplicare a art. 8. Poate ca cea mai recenta hotarare cu grad de autoritate ar fi Denisov impotriva Ucrainei [(MC), nr. 76.639/11, 25 septembrie 2018]. Am putea face referire, de asemenea, la Barbulescu impotriva Romaniei [(MC), nr. 61.496/06, 5 mai 2017]. Doctrina cuprinsa in aceste doua hotarari (in special cea dintai) sugereaza nu numai ca situatia reclamantului intra sub incidenta art. 8, ci si ca o constatare a incalcarii art. 8 ar fi putut constitui un posibil rezultat. Dar chiar si in 2015 existau hotarari cu grad de autoritate (cum ar fi, de exemplu, Sidabras si DA�A�iautas impotriva Lituaniei, nr. 55.480/00 si 59.330/00, 27 iulie 2004), care ar fi sugerat acelasi lucru.
30. In mod similar si pentru aplicabilitatea art. 6. Pentru a concluziona, este suficient sa aruncam o privire la Oleksandr Volkov impotriva Ucrainei [(MC), nr. 21.722/11, 9 ianuarie 2013], Morice impotriva Frantei [(MC), nr. 2.969/10, 23 aprilie 2015] sau Baka impotriva Ungariei [(MC), nr. 20.261/12, 23 iunie 2016].
31. Cu toate acestea, nu am dori sa emitem o judecata in avans in privinta unei astfel de analize, cu atat mai mult cu cat nu a avut loc niciodata si ar fi pur ipotetica.
Exista un alt aspect la care am dori sa ne referim.
32. Uneori, Curtea include in domeniul de aplicare al anumitor articole ceva ce nu isi are rolul acolo.
Cu privire la art. 8, cel mai regretabil exemplu recent in acest sens a fost Ermenyi impotriva Ungariei (nr. 22.254/14, 22 noiembrie 2016), unde Curtea a mers mai departe decat in hotararea de referinta Oleksandr Volkov (citata anterior), in care notiunea de "viata privata" a fost interpretata in asa fel incat putea, in principiu, sa includa si activitati de natura profesionala sau afaceri. Reclamantul, care fusese revocat din postul de vicepresedinte al Curtii Supreme, a depus plangerea in temeiul art. 6, art. 13 si art. 14, insa Curtea, care era "stapanul caracterizarii juridice a faptelor cauzei" si bazandu-se pe principiul jura novit curia, i-a reclasificat plangerea ca intrand sub incidenta art. 8 si a constatat o incalcare a respectivului articol . "Relatiile cu lumea exterioara" ale reclamantului, viata sa sociala sau chiar relatiile sale profesionale au fost considerate, prin urmare, ca fiind complet dependente de postul sau, care era insa o functie suplimentara pe langa atributiile sale judiciare si statutul sau de judecator. Notiunea "viata privata" a fost astfel extinsa incat sa cuprinda aproape orice actiune a autoritatilor vizavi de o persoana, in calitate de participant la piata fortei de munca, fie ca membru al unei profesii, fie ca detinator al oricarei alte functii oficiale.
In Denisov (citata anterior), Curtea a dat inapoi fata de aceasta abordare de tip "all-inclusive". A constatat ca o plangere in temeiul art. 8, in multe privinte similara cu cea examinata in Ermenyi, era ratione materiae incompatibila cu Conventia si, in consecinta, inadmisibila (fara a denunta totusi oficial Ermenyi).
33. Un lucru similar se intampla in prezent cu art. 10. Prezenta hotarare interpreteaza domeniul de aplicare al art. 10 prea extins, importand aici ceea ce ar trebui sa fie perceput in mod clar ca situandu-se in afara, potrivit tuturor standardelor logicii.
Nu sustinem ca aceasta este deja o tendinta generala. Dar, odata ce hotararile devin definitive, se face trimitere la ele in alte cauze - si nu intotdeauna in mod critic. Prezenta hotarare are potentialul de a se reproduce in sine multiplicandu-si abordarea de fond in jurisprudenta viitoare.
Nu e simpla previziune faptul ca va veni ziua in care Marea Camera va trebui sa reexamineze abordarea Brisc - si sa o rastoarne. Pentru un nou tip de Ermenyi va fi necesar un nou Denisov.
V. 34. Ce ar fi trebuit facut? Si s-ar fi putut face ceva, dat fiind ca reclamantul nu s-a plans in temeiul art. 8, iar capatul de cerere in temeiul art. 6 a fost declarat inadmisibil?
35. Odata cu Radomilja si altii impotriva Croatiei [(MC, nr. 37.685/10 si 22.768, 20 martie 2018], acest lucru nu pare a fi o problema importanta. Jura novit curia. Acest principiu (printre altele) valideaza reincadrarea cererilor, care a devenit o practica raspandita.
36. O astfel de reincadrare a prezentelor capete de cerere ale reclamantului ca intrand in domeniul de aplicare al art. 8 ar fi fost foarte logica, in cazul in care Camera s-ar fi simtit obligata sa respecte interpretarea vietii private astfel cum este expusa in Denisov (citata anterior).
In consecinta, cauza domnului Brisc ar fi trebuit sa fie recomunicata (chiar daca nu a fost comunicata de la inceput) Guvernului in temeiul art. 8.
37. Cel mai regretabil, aceasta optiune a fost respinsa. Poate ca respectiva cauza era pe rolul Curtii de prea mult timp . Era prea veche (cererea dateaza din 2010).
Dar intarzierea cauzelor pendinte reprezinta o problema de alta natura, care nu poate fi solutionata in mod satisfacator prin adoptarea de decizii in cauza in temeiul unor articole "gresite", atunci cand exista o noua jurisprudenta care clarifica in temeiul carui articol ar trebui examinate.
38. Avand in vedere toate acestea, argumentul enuntat la pct. 89 din prezenta hotarare este ciudat - dar, in acelasi timp, revelator. Majoritatea afirma:
"Nu se contesta de catre parti ca a existat o ingerinta in dreptul la libertatea de exprimare a reclamantului in temeiul art. 10 din Conventie . La randul sau, Curtea nu constata niciun motiv pentru a concluziona altfel."
Desigur, "nu se contesta"! Si ce daca?
Un truc similar (numai ca intr-un mod mult mai brutal) a fost deja utilizat in Ermenyi (citata anterior, pct. 31).
Dar ce se intampla cu jura novit curia?
Este Curtea cea care cunoaste dreptul, mai presus de toate, dreptul Conventiei? Sau sunt partile cele care o "cunosc" si, daca ele nu sunt in dezacord, Curtea trebuie sa le urmeze viziunea, oricare ar fi acesta?
39. Citatul de mai sus este, totusi, cu adevarat remarcabil din inca un alt motiv.
Merita repetat inca o data ca dreptul la libertatea de exprimare, consacrat de art. 10, include libertatea de opinie si libertatea de a primi si de a comunica informatii sau idei.
Daca majoritatea este intr-adevar de acord cu partile ca "a existat o ingerinta in exercitarea de catre reclamant a dreptului la libertatea de exprimare in temeiul art. 10", ar putea - sau mai degraba ar fi trebuit - (lasand la o parte "informatiile" pe care reclamantul, potrivit propriilor sale observatii, nu avea "libertatea" de a nu le comunica) sa incerce sa indice cel putin una dintre "opiniile" sau "ideile" pe care reclamantul le-ar fi exprimat (va rugam sa retineti forma de plural a ambelor cuvinte).
In comunicatul de presa in litigiu nu am gasit niciuna.
De asemenea, majoritatea nu a mentionat niciuna.
Deoarece nu au existat.
40. Asadar, despre ce este vorba in cauza reclamantului?
Este vorba despre a "exercita" - ce? Libertatea?!
41. Acest lucru trimite intreaga opozitie dintre drepturi si obligatii (si multe alte capitole ale teoriei juridice) la cosul de gunoi.
Pentru ca observatiile reclamantului (care poate sincer, dar in mod eronat, a invocat art. 10 si, din nefericire, Guvernul, culmea, nu a observat acest lucru) transmise Curtii si in procedura nationala radiaza in jurul unui singur mesaj: Nu am avut libertate in ceea ce am facut! Doar imi indeplineam indatoririle mele profesionale! O simpla obligatie! Am facut ceea ce trebuia sa fac - nici mai mult, nici mai putin!
42. Fiecare astfel de reinterpretare duce undeva.
Asadar - unde ne conduce intelegerea unei obligatii ca fiind un drept?
Unde am citit noi ca libertatea este o indatorire? Sau ca indatorirea este o libertate?
Era in Hegel? Ca libertatea este o necesitate recunoscuta?
Sau poate in "1984" - ca libertatea este sclavie?