Pentru a pronunta aceasta sentinta, prima instanta a retinut ca intre reclamantul R_ L_ V_ si parata B__ Comerciala Romana SA s-au stabilit raporturi de munca in temeiul contractului individual de munca inregistrat sub nr. 12/16.09.2004 (f. 10-19), salariatul fiind incadrat in functia de asistent suport in cadrul Directiei Suport si Managementul Documentelor. Prin decizia nr.526/21.04.2015, reclamantul a fost sanctionat disciplinar cu desfacerea contractului individual de munca in conformitate cu prevederile art. 61 lit. a si art. 248 alin. 1 lit. e din legea 53/2003 Codul Muncii, pentru abateri cu privire la programul de lucru respectiv pentru: nerespectarea orelor de incepere a programului de lucru in zile (enumerate punctual) cuprinse in perioada 28.10.2014 - 30.12.2014; nerespectarea numarului de ore de munca/zi la datele de 28.10.2014, 05.11.2014, 14.11.2014, 18.11.2014, 24.11.2014, 26.11.2014, 27.11.2014, 03.12.2014, 09.12.2014, 10.12.2014, 12.12.2014 si 16.12.2014 (12 zile), avand mai putin de 8 ore de munca in datele de 06.11.2014, 21.11.2014, 04.12.2014, 05.12.2014, 29.12.2014 si 30.12.2014 (6 zile); nerespectarea duratei aferente pauzei de masa .
Angajatorul a indicat ca salariatul a incalcat prevederile art. 13 lit.a) si b); 15 alin(2) pct. a) si e), art. 16 alin.(1), art. 47 alin.(1) lit.b) din Regulamentul intern nr. C00407.2-2014.
Conform art. 13 lit. a si b) din Regulamentul intern, salariatii sunt obligati:
a) sa-si insuseasca si sa respecte toate regulile, regulamentele si Instructiunile in vigoare, care sunt aduse la cunostinta lor;
b) sa respecte disciplina la locul de munca, sa respecte cu strictete programul de lucru stabilit si sa foloseasca timpul de lucru integral si eficient numai pentru indeplinirea sarcinilor de serviciu .
Potrivit art. 15 alin. 2 lit. a si e din Regulamentul intern, salariatii sunt salariati sunt obligati la:
a)respectarea programului de lucru si a regulilor de acces;
b)folosirea integrala a timpului de munca pentru indeplinirea sarcinilor de serviciu si indeplinirea atributiunilor din fisa postului.
Din art. 47 alin. 1 lit. b din regulamentul intern, rezulta ca nerespectarea programului de lucru concretizata prin absente nemotivate, intarzieri la programul de lucru sau parasirea locului de munca in mod nejustificat, fara aprobare, in timpul programului de lucru constituie abatere disciplinara.
Analizand legalitatea deciziei de sanctionare, instanta retine ca aceasta respecta conditiile de forma prevazute de art. 252 din Codul muncii. A aratat instanta, fata de sustinerile reclamantului din cererea de chemare in judecata, ca decizia contestata cuprinde elementele apte sa contureze imprejurarile savarsirii faptelor sanctionate, fata de care sa se analizeze temeinicia deciziei contestate si individualizarea sanctiunii aplicate.
In ce priveste temeinicia deciziei de sanctionare, instanta a retinut ca pentru existenta unei abateri disciplinare este necesar ca fapta savarsita de catre salariat sa se rasfranga negativ asupra procesului muncii, prin nesocotirea obligatiei instituita de art. 39 al. 2 lit. b din codul muncii, respectiv incalcarea obligatiei de a respecta disciplina muncii. In planul raportului juridic de munca, acest fapt se transpune in obligatiile de serviciu asumate prin contractul individual de munca, fisa postului, CCM la nivel de unitate, regulament de ordine interioara, statut de personal, cod deontologic, note/directive interne sau orice alt document prin care se instituie disciplina muncii in functie de specificul activitatii prestate.
Instanta a retinut ca reclamantul a recunoscut ca nu a respectat intocmai programul de lucru stabilit expres prin art. 20 din Regulamentul intern nr. C00407.2-2014 (f. 92 verso) si ca aceasta conduita ii este imputabila.
Insa, din declaratia martorei G__ A_ E__ (care a avut aceeasi functie ca si reclamantul in perioada mai 2012 - iunie 2014, in cadrul aceluiasi departament) rezulta ca salariatilor BCR li se permitea de catre seful ierarhic sa vina dimineta la ora 9 si chiar cu 30-40 de minte mai tarziu, avand in vedere ca programul de lucru depasea durata prevazuta in CIM de 8 ore/zi. Aceste ore suplimentare nu erau mentionate in foile de pontaj si se plateau sporadic, in cazul unor proiecte pe etape. Prin natura locului de munca, in centrala Bancii nu exista program de lucru cu publicul, astfel incat activitatea reclamantului (de suport) putea fi efectuata oricand in timpul programului de lucru. Martora a subliniat ca, in niciun moment, programul de lucru al reclamantului nu a cauzat intarzierea tranzactiilor efectuate de banca, iar daca sarcinile de serviciu erau indeplinite inainte de terminarea programului, se trasau altele, chiar in jurul orelor 17.00 - 18.00. Martora a mai aratat ca reclamantul avea anumite sarcini de serviciu care presupuneau parasirea locului de munca (semnare contract ipoteca, depunerea unor bilete la ordin), ca acesta este o persoana constiincioasa care si-a sprijinit profesional colegii si ca angajatorul nu le-a solicitat niciodata sa lucreze in mod continuu 8 ore/zi (f. 365).
Din extrasul privind orele de intrare si de ie?ire ale reclamantului in/din incinta societatii parate, pe baza card-ului electronic de acces, rezulta ca la datele retinute de angajator in decizia de sanctionare, reclamantul si-a inceput programul in jurul orelor 09.30 - 10.00 si a parasit sediul unitatii in jurul orei 18.00 - 18.30, in unele zile lucrand pana la orele 20.00 (f. 234 - 243).
Reclamantului i se repro?eaza apoi ca in 12 zile din lunile octombrie - decembrie 2014 (28.10.2014, 05.11.2014, 14.11.2014, 18.11.2014, 24.11.2014, 26.11.2014, 27.11.2014, 03.12.2014, 09.12.2014, 10.12.2014, 12.12.2014 si 16.12.2014), nu a fost prezent in incinta sediului paratei, cate 8 ore si jumatate/zi (incluzand si pauza de masa de 30 de minute), insa se observa ca angajatorul nu a demonstrat ca reclamantul a beneficiat efectiv de pauza de masa in fiecare din aceste zile . retinand ca in 6 zile din lunile noiembrie si decembrie 2014 reclamantul a lucrat mai putin de 8 ore/zi, se constata ca in altele (de exemplu 13.11.2014) a fost la dispozitia angajatorului peste 10 ore.
retinand ca reclamantul nu a respectat ora de incepere a programului (cel mai tarziu, ora 09.00) si nici norma de lucru in anumite zile, se apreciaza insa ca un program fix nu este intotdeauna si cel mai eficient si productiv si ca angajatorul trebuie sa aiba in vedere natura atributiilor de serviciu, complexitatea, volumul efectiv de munca, rezultatele si performantele salariatilor. In cazul reclamatului, prezenta in incinta unitatii parate, nu echivaleaza cu indeplinirea sarcinilor de serviciu, iar complexitatea si volumul de munca (ce necesita si efectuarea de ore suplimentare) trebuie echilibrate cu un program de lucru adaptat.
Cum din probele administrate in cauza nu rezulta ca au existat disfunctionalita?i in bunul mers al activitatii angajatorului, instanta apreciaza ca faptele retinute in sarcina reclamantului nu au produs un prejudiciu care sa impuna sanctionarea disciplinara. Pentru aceste motive, se va admite actiunea, se va anula decizia de sanctiune disciplinara nr. 526/21.04.2015 si pe cale de consecinta se va dispune reintegrarea reclamantului pe functia detinuta anterior desfacerii disciplinare a contractului individual de munca si obligarea paratei la plata catre reclamant a unei despagubiri egale cu salariile indexate, majorate si reactualizate si cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul de la data concedierii pana la data reintegrarii efective.
In temeiul art. 453 C.pr.civ. instanta a obligat parata sa plateasca reclamantului cheltuieli de judecata in suma de 1860 lei (onorariu avocat), retinand culpa procesuala a acesteia.
II. Apelul declarat
Prin cererea de apel inregistrata la data de 25.08.2016, apelanta-parata B__ Comerciala Romana S.A. a solicitat schimbarea in tot a sentintei apelate, in sensul respingerii ca neintemeiata a contestatiei formulate de catre intimatul-reclamant.
In motivarea cererii de apel, s-a aratat ca se critica hotararea instantei de fond sub urmatoarele aspecte. instanta de fond a interpretat gresit probatoriul administrat in cauza, menit sa dovedeasca temeinicia deciziei de desfacere disciplinara a contractului individual de munca . O dovada a faptului ca instanta de judecata a analizat doar formal atat decizia de sanctionare disciplinara cat si probatoriul administrat in cauza, o reprezinta retinerile contradictorii din considerentele sentintei civile nr. x/11.12.2015. Astfel, desi convingerea instantei de judecata este evidenta, in sensul ca reclamantul-intimat nu a respectat programul de lucru sub aspectul orei de incepere a acestuia si nici norma de lucru prevazuta in Regulamentul intern, ceea ce conduce in mod evident la concluzia temeiniciei sanctiunii disciplinare aplicata de catre angajator, retine faptul ca nu s-a dovedit incalcarea de catre acesta a obligatiei de a respecta disciplina muncii. Astfel, in pag. 10. penultimul paragraf, instanta de fond retine ca: ``pentru existenta unei abateri disciplinare este necesar ca fapta savarsita de catre salariat sa se rasfranga negativ asupra procesului muncii, prin nesocotirea obligatiei instituita de art. 39 al.2 lit.b din codul muncii, respectiv incalcarea obligatiei de a respecta disciplina muncii. In planul raportului juridic de munca, acest fapt se transpune in obligatiile de serviciu asumate prin contractul individual de munca, fisa postului, CCM la nivel de unitate, regulament de ordine interioara...sau orice alte document prin care se instituie disciplina muncii in functie de specificul activitatii prestate\". Pentru ca in pag. 10. ultimul paragraf, sa retina ,,ca reclamantul a recunoscut ca nu a respectat intocmai programul de lucru stabilit expres prin art. 20 din Regulamentul Intern nr. C00407.2-2017( f.92 verso) si ca aceasta conduita ii este imputabila\"
Din analiza acestor considerente si avand in vedere inscrisurile depuse in probatoriu, menite sa dovedeasca faptul ca intimatul-contestator a incalcat normele de disciplina a muncii instituite de catre angajator, rezulta fara putere de tagada faptul ca instanta de fond a apreciat in, mod gresit cu privire la temeinicia faptelor. Analizand faptele savarsite de catre intimatul-contestator sa observe contradictia evidenta si inconsecventa analizei juridice pe care instanta de fond o realizeaza cu privire la faptele imputate de catre angajator salariatului. Daca instanta de fond a retinut faptul ca intimatul-contestator a incalcat prevederile art. 20 din Regulamentul Intern nu isi gaseste justificare concluzia ca salariatul nu a incalcat normele de disciplina a muncii. Art. 20 din Regulamentul Interne al BCR (depus la dosarul de fond) se regaseste la Cap.V, intitulat ``disciplina muncii in unitate si accesul salariatilor``. In cadrul acestei sec?iuni din Regulamentul intern, angajatorul a instituit regulile de disciplina a muncii, obligatorii pentru toti salariatii, indiferent de pozitia ocupata de catre acestia in statul de functiuni sau structura organizatorica, unitate teritoriala (care ofera servicii bancare clien?ilor) sau administratie centrala. Din analiza art. 15 alin.(2) inscris in Regulamentul Intern al BCR, se poate observa faptul ca una dintre obligatiile ce revin salariatilor, cu privire la disciplina muncii, este cea constand in:``respectarea programului de lucru si a regulilor de acces in unitate\". Respectarea acestei obligatii nu este conditionata de dovedirea de catre angajator a indeplinirii de catre salariat a atributiilor de serviciu sau folosirea integrala a timpului de munca pentru indeplinirea sarcinilor de serviciu si indeplinirea atributiilor prevazute in fisa postului, fiind o obligatie distincta fata de cele referitoare la conduita de munca a salariatului sau desfasurarea defectuoasa/cu profesionalism a activitatii.
In virtutea raporturilor de munca, salariatul este obligat sa respecte nu numai obligatiile generale de munca prevazute in actele normative, contractul individual de munca sau contractul colectiv, in regulamentul intern, ci si alte norme care definesc disciplina muncii, si fara de care nu se poate realiza o desfasurare normala a procesului de munca . Aceste norme sunt cele care reglementeaza comportamentul salariatilor in desfasurarea procesului muncii colective printre ele regasindu-se si respectarea programului de lucru in Regulamentul Intern al BCR obligatia de respectare a programului de lucru este prevazuta la art.20 alin (1). Orice incalcare de catre salariati a obligatie de a respecta programul de lucru instituit prin reglementarile interne, ar conduce la crearea unor disfunctionalita?i in procesul muncii, menit sa il afecteze atat pe angajator( care s-ar vedea in imposibilitatea de a crea un flux de lucru normal si in concordanta cu dispozitiile, Codului Muncii), cat si pentru angajat( care nu ar putea sa incaseze contraprestatia muncii depuse - salariul, in contextul in care nu face dovada respectarii timpului de munca , privit ca perioada in care presteaza munca).
Prin urmare, interpretarea data de catre instanta de judecata obligatie ce revine salariatilor in privinta respectarii disciplinei muncii si, de asemenea, restrangerea acestei obligatii doar la indeplinirea atributiilor de serviciu si respectarea timpului de munca , este contrara dispozitie legale invocata in considerente, si anume, art. 39 alin(2) lit. b din Codul Muncii.
Apelanta a mai aratat ca, distinct de faptul ca instantei de fond nu ii revenea indatorirea de a stabili timpul de munca si durata acestuia( existand o dispozitie legala in acest sens, pe care fiecare angajator o inscrie in reglementarile sale interne), nici nu a fost investita cu un petit care sa vizeze orele de munca suplimentare sau plata acestora de catre angajator . De asemenea, instanta de fond nu era in masura sa analizeze cauza nici sub aspectul indeplinirii de catre contestatorul-intimat a atributiilor de serviciu sau volumul de munca atribuit de catre angajator pe durata unei zile de munca, in contextul in care sanctiunea nu a fost aplicata acestuia pentru necorespundere profesionala. Se impunea ca instanta de fond sa observe faptele retinute de catre angajator in sarcina contestatorului-intimat, gravitatea acestora, conduita manifestata de catre salariat pe parcursul cercetarii prealabile a faptelor, si raportand aceste abateri la reglementarile interne sa aprecieze cu privire la temeinicia sanctiunii aplicata.
Singura analiza pe care a realizat-o instanta de fond in prezenta cauza a vizat proba testimoniala/ignorand in totalitate inscrisurile depuse in probatoriu. Astfel, instanta de fond a apreciat ca declara?ia martorei audiata in cauza, dna G__ A_ E__, este relevanta si edificatoare in dovedirea imprejurarilor care au condus la savarsirea de catre intimatul-contestator a faptelor sanctionate de catre angajator cu desfacerea disciplinara a contractului individual de munca .
Analizand declaratia martorei audiata in cauza este de observat faptul ca nu era in masura sa formeze convingerea instantei cu privire la existenta faptelor savarsite de catre intimatul-contestator si cu atat mai putin cu privire la circumstan?ele in care aceste abateri au fost savarsite. In primul rand, faptele retinute in sarcina intimatului-contestator au fost savarsite de catre acesta in perioada octombrie-decembrie 2014, interval de timp in care martora audiata in cauza, dna. G__ A_ E__ nu isi desfasura activitatea profesionala in aceeasi structura organizatorica in care activa contestatorul. Martora (dupa cum reiese din declara?ia sa) a detinut aceeasi functie ca si contestatorul-intimat pana in luna iunie 2014, in perioada octombrie decembrie 2014 detinand functia de manager restructurare in cadrul Direc?ie Restructurare Corporate. Prin urmare, nefiind colega de serviciu cu intimatul-contestator, nu putea sa cunoasca imprejurarile in care acesta isi desfasura activitatea, daca intarzia cu o frecventa mai mare sau mai mica de la programul de lucru, daca presta ore de munca suplimentare si daca acestea erau platite de angajator . De asemenea, martora nu putea sa aiba cunostinta despre faptul ca aceste intarzieri de la program au cauzat sau nu disfunctionalita?i in activitatea profesionala curenta desfasurata de catre intimatul-reclamant , sau in bunul mers al activitatii structurii organizatorice, in care isi desfasura activitatea intimatul-contestator, in contextul in care nu existau intre ei raporturi de subordonare care sa implice atribuirea de catre aceasta a unor atributii de serviciu . In al doilea rand, fata de imprejurarea ca in perioada octombrie-decembrie 2014, martora audiata in cauza , dna G__ A_ E__, nu isi desfasura activitatea in cadrul Direc?ie Suport si Managementul Documentelor ( structura in care isi desfasura activitatea intimatul-contestator) , nu putea sa cunoasca aspecte legate de sarcinile de serviciu atribuite de catre angajator, intimatului-contestator, si cu atat mai putin, daca pentru solutionarea acestora era necesara parasirea incintei locului de munca . Cu privire la aceasta sustinere, se impunea ca instanta de judecata sa o analizeze in stransa concordanta cu declara?ia data de catre intimatul - contestator R_ L_ V_, cu ocazia cercetarii prealabile a faptelor. Prin urmare, chiar daca martora audiata in cauza a declarat ca activitatea profesionala pe care o desfasura intimatul-contestator necesita desfasurarea unor activitati in alte loca?ii decat cea a sediului in care se afla locul sau de munca, apreciem ca relevanta pentru instanta trebuia sa fie declara?ia intimatului-contestator, acesta fiind cel mai in masura sa cunoasca aspectele legate de atributiunile alocate prin fisa postului. In al treilea rand, in ceea ce priveste declara?ia martorei cu privire la prestarea de ore de munca suplimentare, retinuta de catre instanta de fond ca fiind de natura sa dovedeasca faptul ca intarzierile de la program erau justificate in situatia intimatului-reclamant, rugam instanta de judecata sa observe ca, distinct de imprejurarea ca acordarea drepturilor banesti cuvenite cu titlu de ore de munca prestate suplimentar nu a reprezentat un petit al actiunii introductive, este si neintemeiata. In contextul in care salariatii executa in folosul angajatorului ore de munca suplimentare, peste programul normal de lucru, acestia sunt recompensati in consecinta. Insa, nici sub aspectul efectuarii de ore de munca suplimentar de catre intimatul-contestator si al Platii corespunzatoare de catre angajator , instanta de fond nu a realizat o analiza temeinica.
O alta dovada a faptului ca instanta de judecata nu a analizat probatoriul administrat in cauza, o reprezinta retinerea care se regaseste in penultimul paragraf din pagina 11 a considerentelor: ``cum din probele administrate in cauza nu rezulta ca au existat disfunctionalitati in bunul mers al activitatii angajatorului, instanta apreciaza ca faptele retinute in sarcina reclamantului nu au produs un prejudiciu care sa impuna sanctionarea disciplinara\". Din acesta motivare revelata in considerente, se poate observa faptul ca probele administrate in cauza au fost analizate de catre instanta de fond doar din perspectiva producerii/dovedirii unui potential prejudiciu cauzat angajatorului, ceea ce conduce ia concluzia ca judecatorul fondului apreciaza ca o abatere disciplinara este pasibila de sanctionare doar in acest context. Or, asemenea interpretare ar lipsi de eficienta fapta savarsita de salariat si analiza ei din perspectiva raspunderii disciplinare. In ceea ce priveste conditia prejudiciului suferit de angajator, in materie disciplinara, datorita naturii obligatiilor susceptibile a fi incalcate de salariat, prejudiciul suferit de angajator este de multe ori imposibil de cuantificat pecuniar, astfel ca legatura de cauzalitate si prejudiciul sunt prezumate odata demonstrate celelalte elemente ale raspunderii disciplinare - abaterea disciplinara si vinovatia. Mai mult, raspunderea disciplinara, spre deosebire de raspunderea civila sau cea administrativ-patrimoniala, nu este o raspundere reparatorie ci una sanctionatorie. Scopul sau este in primul rand acela de a pedepsi salariatul vinovat de o abatere disciplinara, si abia in subsidiar repararea eventualului prejudiciu suferit de angajator . In aceasta optica, cerinta justificarii stricte a prejudiciului ar lasa ineficace aplicarea unei sanctiuni disciplinare in majoritatea cazurilor si ar contraveni insusi scopului pentru care acest tip de raspundere a fost instituita. Or, in contextul in care instanta de fond retine ca intimatul-reclamant a incalcat disciplina muncii si ca acesta a recunoscut savarsirea faptelor , este de neinteles fundamentul juridic care i-a format convingerea ca fapta savarsita nu poate fi calificata drept abatere disciplinara pe care angajatorului sa o sanc?ioneze.
Mai mult decat atat, desi instanta de fond apreciaza ca subscrisa nu a facut dovada faptului intarzierile de la programul de lucru realizate de catre intimatul-contestator au cauzat disfunctionalitati in activitatea subscrisei, va rugam sa observati ca acest fapt nu corespunde realitatii.
Prin intampinarea depusa la dosarul de fond al cauzei s-a aratat ca in cadrul cercetarii disciplinare a faptelor savarsite de catre intimatul-contestator au fost depuse inscrisuri care atesta faptul ca sarcinile de serviciu atribuite nu au fost indeplinite de acesta fata de imprejurarea ca nu se prezentase la programul de lucru.
Se impunea ca instanta de fond sa observe care a fost gradul de vinovatie al salariatului, imprejurarea in care faptele au fost savarsite, consecinta abaterii disciplinare si comportamentul general in serviciu al salariatului. Numai analizand aceste elemente, era posibila ca instanta sa concluzioneze ca faptele respective nu sunt pasibile de sanctionare. De asemenea, prima instanta nu a luat in considerare recunoasterea intimatului-reclamant, fiind evidenta instanta de fond nu a analizat probatoriul administrat in cauza, menit sa conduca la solutionarea justa a cauzei.
In drept, au fost invocate prevederile art.470 C.pr.civ.
III. Intampinarea
La data de 29.09.2016 intimatul-reclamant a depus la dosar intampinare, prin care a solicitat in principal respingerea apelului ca nefondat, iar in subsidiar reindividualizarea sanctiunii aplicate, in sensul inlocuirii sanctiunii aplicate de angajator .
Intimatul-reclamant a aratat, in esenta, ca solutia primei instante este corecta, avand in vedere ca intarzierile la inceperea programului de lucru nu s-au rasfrant negativ asupra procesului muncii, apelanta nedemonstrand ca au existat disfunctionalita?i in bunul mers al activitatii angajatorului, neexistand nici un prejudiciu. De asemenea, prima instanta a dat interpretarea corecta si aplicata la necesita?ile si realita?ile existente in piAsa muncii calificate, unde cea mai importanta menire a angajatului este sa-si realizeze obiectivele trasate fara sa aduca prejudicii prin calitatea nesatisfacatoare a muncii sau prin propria neglijenta . Faptul ca instanta a admis posibilitatea existentei unui program adaptat nevoilor departamentului si agreat cu managerul direct, care poate diferi nesemnificativ fata de cel mentionat la normele interne, este chiar rezultatul practicii angajatorului, Asa cum rezulta din declara?ia martorului G__ A_ E__. Referitor la nerespectarea duratei aferente pauzei de masa, s-a invederat ca apelanta nu a demonstrat prin niciun mijloc de proba aceasta abatere. S-a invocat totodata ca prin nora comisiei de disciplina s-a propus reducerea salariului de baza cu 5% pe durata de 3 luni, propunere ce nu a fost luata in calcul de angajator, fara nicio justificare.
IV. Prin raspunsul la intampinare depus la dosar la data de 14.10.2016, apelanta a prezentat argumentele in raport de care, in opinia sa, apararile din cadrul intampinarii nu pot fi primite.
V. Solutia instantei de apel
Curtea retine ca pentru a fi angajata raspunderea disciplinara a salariatului conform art.247 din Codul muncii este necesara savarsirea unei abateri disciplinare, astfel cum este definita de alin.2 al aceluiasi articol . Astfel, abaterea disciplinata consta intr-o fapta comisiva sau omisiva in legatura cu munca, prin care s-au incalcat normele legale, ale regulamentului intern, contractul individual de munca sau contractul colectiv de munca aplicabil, ordinele si dispozitiile legale ale conducatorilor ierarhici, comisa cu vinovatie de catre autorul sau.
Prima instanta nu a apreciat in mod corect probele administrate in cauza, in conditiile in care acestea atesta, in mod neindoielnic, ca intimatul-reclamant, in perioada 01.07.2014 - 31.12.2014, nu a respectat orele de incepere a programului de lucru, numarul de ore de munca pe zi si durata aferenta pauzei de masa, contrar prevederilor art.13 lit. b, art.15 alin.2 pct.a si e, art.16 alin.1 din Regulamentul intern, fapte ce constituie abatere disciplinara, in acord cu prevederile art.47 alin.1 lit.b din acelasi regulament si care se incadreaza in ipoteza normei prevazute de art. 247 alin. 2 din Codul muncii. Savarsirea acestor fapte de catre intimatul-reclamant rezulta cu claritate din inscrisurile depuse de catre apelanta la dosarul primei instante, respectiv desfasuratorul inregistrarilor privind ora de intrare/ora de iesire in incinta locului de munca, fiind relevanta in acest sens si recunoasterea salariatului efectuata in cadrul notei explicative din data de 06.03.2015 cu ocazia cercetarii prealabile, intimatul-reclamant recunoscand totodata ca fusese anterior atentionat cu privire la nerespectarea programului de lucru.
De altfel, dupa cum rezulta din considerentele hotararii apelate, prima instanta a retinut recunoasterea intimatului-reclamant in sensul ca nu a respectat programul de lucru si ca aceasta conduita ii este imputabila.
Cu toate acestea, in baza declaratiei martorei G__ A_ E__, prin hotararea apelata s-a retinut ca un program fix nu este intotdeauna si cel mai eficient si productiv, concluzionandu-se ca in lipsa disfunctionalitatilor in bunul mers al activitatii, nedovedite de angajator, faptele imputate intimatului-reclamant nu au produs un prejudiciu care sa impuna sanctionarea disciplinara.
Curtea retine, contrar considerentelor primei instante, astfel cum au fost redate mai sus, ca declara?ia martorei G__ A_ E__ nu reprezinta un mijloc de proba in baza caruia sa se constate ca faptele savarsite de catre intimatul-reclamant nu constituie abatere disciplinara, in conditiile in care martora a relatat aspecte cu caracter general, fara referire concreta la chiar abaterile retinute de catre apelanta in cadrul deciziei de concediere contestate in cauza, aspecte pe care martora le-a cunoscut prin prisma unei functii detinute intr-o perioada anterioara celei avute in vedere de angajator in cadrul aceluiasi departament cu intimatul-reclamant. Aceasta declaratie, in opinia Curtii, poate avea o alta valoare probatorie, si anume in ceea ce priveste individualizarea sanctiunii aplicate de catre angajator, dupa cum se va arata in considerentele urmatoare.
Prin urmare, constatand ca faptele retinute in sarcina intimatului-reclamant au fost pe deplin probate in cauza, acestea constituind abatere disciplinara, Curtea constata ca prima instanta a pronuntat o solutie netemeinica, bazata pe o apreciere eronata a probelor administrate in fata instantei de judecata .
Apararea efectuata de catre intimatul-reclamant, atat in cadrul contestatiei solutionate de prima instanta, cat si in cadrul intampinarii in apel, in sensul ca masura sanctionarii sale este discriminatorie nu poate fi primita in cadrul procesual de fata, aceasta punand in discutie comportamentul angajatorului din punctul de vedere al egalitatii de tratament, principiu pentru a carui incalcare cel ce se considera vatamat poate urma calea prevazuta de art.27 din O.G nr.137/2000 privind prevenirea si sanctionarea tuturor formelor de discriminare . Aceasta in conditiile in care, prin cererea de fata, desi intimatul-reclamant a invocat caracterul discriminatoriu al masurii luate de angajator, din faptele prezentate de catre intimatul-reclamant nu se poate prezuma existenta unei discriminari directe sau indirecte, nerezultand ca persoane aflate intr-o situatie identica cu cea a intimatului-reclamant (respectiv cu acelasi numar de intarzieri la programul de lucru si cu aceleasi durate ale nerespectarii acestui program) au beneficiat de un tratament diferit, nefiind indicat nici criteriul de discriminare aplicat de angajator in cazul intimatului-reclamant.
Curtea constata, de asemenea, ca eventuala prestare de munca suplimentara de catre intimatul-reclamant, in favoarea angajatorului, confera salariatului dreptul sa solicite compensarea cu ore libere platite ori plata corespunzatoare muncii astfel prestate, conform art.120 - art.124 din Codul muncii, fara ca neacordarea acestor drepturi de catre angajator sa-l indreptateasca la nerespectarea programului de lucru, cum acesta a fost stabilit prin art.20 din regulamentul intern.
Contrar considerentelor retinute de prima instanta, Curtea constata ca intarzierile repetate de la serviciu cauzeaza in mod inerent o vatamare a intereselor angajatorului, in acest caz nefiind necesar a se afirma si/sau proba, in mod distinct, de catre angajator existenta unui prejudiciu patrimonial sau de alta natura, disciplina muncii reprezentand premisa desfasurarii in conditii de normalitate a activitatii oricarui agent economic.
Curtea apreciaza insa ca apelanta, in calitate de angajator, nu a tinut seama in speta de toate criteriile de individualizare a sanctiunii, prevazute de art. 250 din Codul muncii, aplicand o sanctiune prea severa, pe aceea a concedierii, prin raportare la gravitatea faptelor retinute in sarcina salariatului si circumstantele concrete ale savarsirii acestor fapte .
Reindividualizarea sanctiunii de catre instanta de judecata deriva din dispozitiile art.252 alin.5 din Codul muncii, jurisdictia muncii neputand sa se rezume, in cadrul contestatiei formulate de salariat, doar la verificarea aspectelor formale ale actului unilateral al angajatorului si la respectarea procedurii disciplinare, de esenta controlului de legalitate fiind tocmai analiza modului de individualizare a masurii disciplinare. Procedand la inlocuirea sanctiunii, instanta nu da altceva sau mai mult decat s-a cerut, ci restabileste echilibrul intre conduita culpabila a salariatului si sanctiunea disproportionata aplicata de angajator, astfel cum s-a retinut de catre Inalta Curte de Casatie si Justitie - Completul competent sa judece recursul in interesul legii prin decizia nr.11/10.06.2013 pronuntata in dosarul nr.8/2013.
Prin urmare, Curtea constata, prin raportare la circumstantele savarsirii faptei, ca abaterile de la programul de lucru, chiar repetate, din partea intimatului-reclamant s-au bazat si pe credinta acestuia ca astfel poate recupera parte din orele sumplimentare pretins a fi fost prestate, precum si pe imprejurarea ca existau situatii in care angajatilor li se permitea, de catre seful ierarhic superior, un program de lucru flexibil, conform declaratiei martorei audiate in prima instanta.
De asemenea, comportarea generala in serviciu a intimatului-reclamant reprezinta deopotriva un criteriu de individualizare a sanctiunii, probele administrate in cauza neatestand ca acesta ar fi avut, anterior sanctionarii sale, un comportament neadecvat ori ca a savarsit alte abateri care sa justifice aplicarea celei mai grave sanctiuni. Chiar daca intimatul-reclamant a fost aten?ionat anterior cu privite la nerespectarea programului de lucru, relevanta este lipsa unei alte abateri disciplinare constatate ca atare de catre angajator, fata de dispozitiile art. 250 lit.e din Codul muncii, conform carora, la stabilirea sanctiunii, trebuie avute in vedere si eventualele sanctiuni disciplinare suferite anterior de catre salariat .
Fata de aceste considerente, efectuand propria evaluare a raportului de proportionalitate dintre abaterile disciplinare savarsite si sanctiunea aplicata, in vederea restabilirii echilibrului intre interesele ambelor parti si pentru asigurarea scopului instituirii raspunderii disciplinare a salariatului, Curtea apreciaza ca sanctiunea disciplinara a reducerii salariului de baza cu 10% pe o perioada de 3 luni este adecvata si suficienta, fiind apta sa atraga atentia intimatului-reclamant asupra necesitatii respectarii programului de lucru si sa constituie totodata un antecedent de care sa se sina seama la stabilirea sanctiunii in cazul eventual al unei abateri disciplinare viitoare.
Pentru aceste considerente, in baza art. 480 alin.2 C.pr.civ, Curtea va admite apelul, va schimba in parte sentinta apelata, in sensul ca va admite in parte contestatia, va anula in parte decizia nr.526/21.04.2015 emisa de parata in ceea ce priveste sanctiunea aplicata si va inlocui sanctiunea desfacerii disciplinare a contractului individual de munca cu sanctiunea disciplinara a reducerii salariului de baza pe o durata de 3 luni cu 10%.
Efect al acestei solutii, de admitere in parte a contestatiei, avand in vedere prevederile art.453 alin.2 C.pr.civ., Curtea va dispune obligarea paratei la plata catre reclamant a sumei de 930 lei cu titlu de cheltuieli de judecata, reprezentand jumatate din cuantumul onorariului avocatial achitat conform chitantei nr.57/04.05.2015 emisa de C.av. Toader M_.
Vor fi pastrate celelalte dispozitii ale sentintei, privind reintegrarea si plata despagubirii, conform art.80 din Codul muncii.
In privinta cheltuielilor de judecata din faza apelului, Curtea, avand in vedere acelasi temei legal, prin raportare la solutia de admitere in parte a contestatiei, ce determina culpa procesuala concrenta a partilor, va dispune obligarea apelantei la plata catre intimat a sumei de 1.250 lei cu titlu de cheltuieli de judecata, reprezentand jumatate din onorariul total achitat conform extrasului de cont emis de B__ Transilvania S.A. (f.65).
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelul declarat de apelanta-parata B__ COMERCIALA ROMANA S.A. (Jx, CUI x), cu sediul in Bucuresti, __.5, sector 3 impotriva sentintei civile nr.x/11.12.2015 pronuntata de Tribunalul Bucuresti - Sectia a VIII-a conflicte de munca si asigurari Sociale in dosarul nr.x2, in contradictoriu cu intimatul-reclamant R_ L_ V_ (CNP x), domiciliat in Bucuresti, Calea 13 Septembrie nr.189, sector 5.
Schimba in parte sentinta apelata, in sensul ca:
Admite in parte contestatia .
Anuleaza in parte decizia nr.526/21.04.2015 emisa de parata in ceea ce priveste sanctiunea aplicata.
Inlocuieste sanctiunea desfacerii disciplinare a contractului individual de munca cu sanctiunea disciplinara a reducerii salariului de baza pe o durata de 3 luni cu 10%.
Obliga parata la plata catre reclamant a sumei de 930 lei cu titlu de cheltuieli de judecata .
Pastreaza in rest dispozitiile sentintei apelate.
Obliga apelanta la plata catre intimat a sumei de 1250 lei cu titlu de cheltuieli de judecata .
Definitiva.
In cat timp poate fi aplicata o sanctiune disciplinara unui salariat? Pronuntaţă de: Tribunalul Bucuresti
Principiul non bis in idem in ceea ce priveste sanctiunile disciplinare Pronuntaţă de: Tribunalul Bucuresti
Impiedicarea salariatului de a intra in incinta unitatii justifica absenta acestuia de la locul de munca. Sanctionare disciplinara abuzaiva Pronuntaţă de: Curtea de Apel Bucuresti
Personalul didactic auxiliar si cel de conducere raspund disciplinar conform Legii educatiei nationale nr. 1/2011, iar nu in baza dispozitiilor Codului muncii Pronuntaţă de: Decizia civila nr. 1045 din 28 noiembrie 2019, pronuntata de Curtea de Apel Suceava, Sectia I civila
Decizie de sanctionare disciplinara. Caracterul restrictiv al dispozitiilor inscrise Codul muncii. Analiza elementelor constitutive ale abaterii disciplinare prin raportare la prevederile actului emis de angajator Pronuntaţă de: Curtea de Apel Iasi, Sectia Litigii de munca si asigurari sociale, Decizia civila nr. 40/06.02.2020
Daunele morale in litigiile de munca. Salariatul trebuie sa faca dovada unor consecinte negative pe plan social si psihic, argumentarea acestora nefiind suficienta. Pronuntaţă de: Curtea de Apel Bucuresti - Decizia civila nr. 255/2014 din 07.03.2014
Rolul activ al instantei de judecata in litigiile de munca. Constatarea din oficiu a nulitatii deciziei de sanctionare disciplinara pentru lipsa descrierii faptei Pronuntaţă de: Curtea de Apel Cluj - Decizia civila nr. 1222/2017 din 13.10.2017
Orice decizie de sanctionare disciplinara, pentru a fi valabila, trebuie sa indeplineasca cumulativ toate cerintele statornicite de lege Pronuntaţă de: Curtea de Apel Timisoara - Decizia civila nr. 593 din data de 22 februarie 2012
Termenul legal de contestare a unei decizii de sanctionare disciplinara. 30 sau 45 de zile de la comunicare. Paralelism legislativ Pronuntaţă de: Curtea de Apel Constanta - Decizia civila nr. 27 din data de 21.01.2020
Lipsa elementelor obligatorii ale deciziei de concediere atrage sanctiunea nulitatii absolute Pronuntaţă de: Curtea de Apel Pitesti - Decizia civila nr. 2114 din data de 18 aprilie 2019
Aspecte practice privind Cercetarea disciplinara a salariatilor Sursa: MCP Cabinet avocati
Concedierea Salariatilor. Modalitati de incetare a CIM si contestarea deciziei de concediere Sursa: MCP Cabinet avocati
Absenta salariatului de la locul de munca in situatii de urgenta familiala Sursa: Avocat Marius-Catalin Predut
Aspecte practice privind necorespunderea profesionala a salariatului Sursa: Avocat Marius-Catalin Predut
Cercetarea disciplinara a salariatilor. Legalitatea Regulamentului intern si a altor Proceduri Sursa: Avocat Marius-Catalin Predut
Efectele nerespectarii termenului de preaviz in cazul demisiei Sursa: avocat Emilia Alexandra Ioana | MCP Cabinet avocati
Dialogurile MCP (VII): Legalitatea testarii obligatorii a salariatilor pentru prezenta la locul de munca Sursa: Avocat Marius-Catalin Predut