Tribunalul a retinut, in esenta, ca prin decizia nr. 480/31.07.2015 emisa de catre parata de rand 1 s-a dispus suspendarea acordarii dreptului prevazut de art. 56 si art. 57 alin. 5 din contractul colectiv de munca, incepand cu luna august 2015.Decizia nr. 480/31.07.2015 a fost modificata prin decizia nr. 507/06.08.2015, in sensul suspendarii acordarii drepturilor prevazute la art. 58 alin.5, de art. 59 alin. 1 si alin. 3, de art. 64, de art. 65 si de art. 66, toate din contractul colectiv de munca .Conform deciziei nr. 816/14.12.2015 emisa de parata de rd. 1 s-a dispus ca incepand cu luna decembrie 2015 salariul brut al angajatilor ANAR si unitatilor subordonate sa fie cel rezultat din aplicarea succesiva a actelor normative incidente incepand cu decembrie 2009 si pana in prezent.La data de 01.12.2015 reclamantii au semnat acte aditionale la contractele individuale de munca cu noile salarii aplicabile, sporul de fidelitate fiind calculat conform prevederilor legale si fiind inclus in noul salariu .Prin acordul inregistrat sub nr. x/ML/07.12.2015 parata de rd. 1 si FEDERATIA SINDICATELOR DEMOCRATICE AQUAROM 8 din care fac parte si reclamantii, respectiv, Federatia APEHID, au convenit punerea in aplicare a dispozitiilor legale incidente in privinta modului de salarizare a personalului ANAR.Prima instanta a expus normele legale relevante in materia salarizarii personalului din autoritatile si institutiile publice - Legea nr. 330/2009 (art. 13, art. 18-23, art. 30, Anexa XIII), OUG nr. 1/2010 (art. 10), Legea nr. 284/2011(Anexa VIII), concluzionand ca toate aceste acte normative (inclusiv cele privitoare la salarizarea in anul 2015) au stabilit salarizarea acestui personal la nivelul salariului avut in decembrie 2009, in care au fost incluse sporurile individualizate de normele legale, printre care se regaseste si sporul de fidelitate.Constatand ca in ceea ce-i priveste pe reclamanti, contractele individuale de munca au fost modificate prin efectul legii si nu prin vointa unilaterala a paratilor, prima instanta a apreciat ca nu sunt incidente in cauza prevederile art. 17 alin. 5 din Codul Muncii (potrivit carora orice modificare a unuia dintre elementele prevazute la alin. 3 in timpul executarii contractului individual de munca impune incheierea unui act aditional la contract, in termen de 20 zile lucratoare de la data aparitiei modificarii, cu exceptia situatiilor in care o asemenea modificare este prevazuta in mod expres de lege) si nici cele ale art. 41 din Codul Muncii.Intrucat reclamantii au incheiat cu paratele acte aditionale la contractele individuale de munca prin care au stabilit nivelul salariului cu respectarea prevederilor legale incidente, Tribunalul a considerat ca nu este fondata cererea de chemare in judecata, aceasta fiind respinsa ca atare.Impotriva acestei sentinte au formulat apel reclamantii L_ I_ G_, H__ I__ N_ si al?ii, solicitand admiterea acestuia, schimbarea in tot a sentintei atacate, in sensul admiterii actiunii, respectiv, sa se dispuna anularea in parte a deciziilor nr. 480/31.07.2015 si nr. 507/06.08.2015, emise de administratia nationala ``A__ ROMANE"; obligarea angajatorului la plata sporului de fidelitate si a sporului de inspec?ie, pentru perioada august - noiembrie 2015 si a dobanzii legale aferente; obligarea institutiilor parate la plata cheltuielilor de judecata ocazionate de ini?ierea si Sustinerea prezentului demers judiciar.Apelantii reclamanti mentioneaza ca la data de 18.03.2016 au formulat o cerere aditionala asupra careia insa prima instanta a omis sa se pronunte.De asemenea, critica interpretarea data de catre prima instanta prevederilor art. 17 al. 5 din Codul Muncii, invederand ca in mod eronat aceasta a apreciat ca modificarea salariala dispusa prin deciziile contestate este rezultatul unei prevederi legale exprese in acest sens, nici in Legea nr. 330/2009 si nici in Legea nr. 284/2010 neregasindu-se vreo dispozitie care sa modifice expres contractele individuale de munca ale personalului angajat in cadrul institutiilor parate sau, in general, in cadrul institutiilor publice finantate integral din venituri proprii, sau care sa modifice statutul personalului sau incadrarea salariala, astfel incat angajatorul sa aiba posibilitatea prevazuta de lege de a emite acte in vederea punerii in aplicare a noilor dispozitii normative.De altfel, arata apelantii reclamanti ca Legea nr. 330/2009 era in vigoare la momentul incheierii actelor aditionale prin care li s-au stabilit drepturile salariale pretinse, context in care apreciaza ca nu se poate retine ca a intervenit un act normativ care le modifica in mod expres salariul.Mai arata, pe de o parte, ca teza finala a art. 17 alin. 5 din Codul Muncii, avuta in vedere de catre instanta, ar fi fost incidenta doar in situatia intrarii in vigoare la momentul modificarii (in iulie 2015) a unui act normativ care sa prevada stoparea platii sporurilor in cauza, prevedere ce trebuia sa fie una ``expresa``.Totodata, in ceea ce priveste actele aditionale mentioneaza ca (probabil) au fost incheiate cu nerespectarea unor prevederi legale din legea salarizarii unitare, devenind astfel incidente dispozitiile art. 57 din Codul Muncii (ce reglementeaza nulitatea contractului individual de munca in situatia nerespectarii oricareia dintre conditiile legale necesare pentru incheierea sa valabila (alin. 1) sau cea a stabilirii unor drepturi sau obligatii pentru salariati care contravin unor norme legale imperative (alin. 4), insa atata timp cat nu a existat acordul ambelor parti in vederea constatarii nulitatii si aceasta nici nu a fost pronuntata de o instanta de judecata, prevederea contractuala s-a aflat in vigoare in perioada de referinta (august-noiembrie 2015) si trebuie respectata de catre angajator .Reclamantii apelanti mai arata ca deciziile contestate au fost emise de catre conducerea ANAR in vederea punerii in aplicare a Deciziei nr. 11/28.05.2015 a Curtii de Conturi, cea din urma necuprinzand nicio dispozitie referitoare la suspendarea Platii sporurilor in discutie, aceasta dispunand doar luarea masurilor ``legale`` pentru recuperarea cheltuielilor cu personalul efectuate in afara cadrului legal, modificarea contractelor individuale de munca fara acordul salariatilor depasind limita legalitatii.Sustin reclamantii apelanti si faptul ca nu poate fi retinuta nicio culpa in sarcina lor, ci doar in sarcina angajatorului (art. 138 al. 5 din Legea nr. 62/2011) pentru incheierea contractului individual de munca si a celui colectiv de munca cu nesocotirea dispozitiilor legale privind salarizarea personalului din institutiile publice, considerand, astfel, imposibila angajarea raspunderii si afectarea veniturilor lor pentru punerea in aplicare a constatarilor si dispozitiilor Curtii de Conturi .Invoca incalcarea unor principii elementare - principiul consensualismului si al bunei credinte (art. 8 din Codul muncii, art. 17 al. 5 si art. 41 al. 1 din Codul Muncii), principiul echitatii si principiul fortei obligatorii a contractelor (art. 1270 Cod civil) si precizeaza ca institutia angajatoare nu a actionat in sensul indreptarii erorilor care au generat fapte potential lipsite de legalitate in acceptiunea organului de control, ci a procedat la afectarea in mod eronat a veniturilor salariale ale angajatilor sai, actionand in mod discretionar si creand astfel un precedent periculos pe care instanta nu numai ca nu a vrut sa-l retina si sa-l sanctioneze, dar, prin solutia pronuntata il intareste.In ceea ce priveste Legea nr. 284/2010, arata ca in cuprinsul acestui act normativ nu exista nicio prevedere expresa in sensul in care aplicarea lui exclude aplicarea dispozitiilor Codului Muncii in situatia in care raportul de munca se desfasoara in temeiul unui contract individual de munca si mentioneaza ca, contractele individuale de munca legal incheiate si aflate Asadar in derulare la momentul august 2015 nu pot fi ignorate.Pe de alta parte, opineaza ca nu se poate face o aplicare directa si automata a prevederilor legale privind salarizarea personalului platit din fonduri publice, avand in vedere ca sporurile le sunt recunoscute prin contractul colectiv de munca (in vigoare pana la data de 23.02.2016).Citeaza prevederile art. 37 alin. 2 din Legea nr. 284/2010 (conform carora salarizarea personalului autoritatilor si institutiilor publice care si-au schimbat regimul de finantare in conformitate cu dispozitiile Legii nr. 329/2009 se realizeaza potrivit prevederilor contractelor colective de munca legal incheiate, pana la implinirea termenului pentru care au fost incheiate, in limita cheltuielilor de personal aprobate), si subliniaza ca aceasta norma consacra regula potrivit careia contractele colective de munca legal incheiate constituie legea partilor, in sensul prevederilor art. 229 alin. (4) din Codul Muncii, legiuitorul intelegand astfel sa recunoasca in continuare salariatilor din institutiile finantate integral din venituri proprii drepturile salariale prevazute in contractele colective de munca pana la ie?irea acestora din vigoare.Fata de prevederile art. 142 din legea nr. 62/2011 si art. 229 al. 4 din Codul muncii si avand in vedere si Decizia in interesul legii nr. 17/13.06.2016 a ICCJ, concluzioneaza apelantii ca partile contractului colectiv de munca (inclusiv angajatorii) sunt datoare a respecta clauzele contractuale, chiar presupus nelegale, atat timp cat nulitatea acestora nu a fost constata de catre o instanta de judecata .In aparare, a formulat intampinare intimata parata administratia nationala "A__ R_" (A.N.A.R) prin care s-a opus admiterii apelului reclamantilor.Sustine intimata ca dosarul nr.x al Curtii de Apel Bucuresti a fost solutionat definitiv prin mentinerea ca temeinice si legale a tuturor masurilor dispuse de Curtea de Conturi a Romaniei prin Decizia nr. 11/2012, invederand, totodata ca, in ceea ce priveste cheltuielile de personal, ii este aplicabila legislatia specifica ce reglementeaza salarizarea personalului din domeniul bugetar, astfel ca prin contractele colective de munca nu pot fi prevazute drepturi a caror acordare si cuantum este stabilit prin dispozitii legale.Arata ca in acest context, iar nu ca efect al emiterii deciziei de catre Curtea de Conturi, a fost emisa Decizia nr. 480/31.07.2015 contestata in prezenta cauza, fiind respectate inclusiv prevederile art. 17 al. 5 teza a II a din Codul Muncii.Citeaza prevederile OUG nr. 107/2002 (art. 4), HG nr. 1176/2005 (art. 28 al. 8 si 9 din anexa 1 lit. A ), Legea nr. 107/1996 (art. 61), si mentioneaza ca este o institutie cu finantare mixta, dar care este asimilata sub aspectul salarizarii personalului, institutiilor finantate integral din venituri proprii.Mai subliniaza intimata ca sporurile pretinse nu mai puteau face obiectul unei conventii(art. 13, art. 18-23 si art. 30 din Legea nr. 330/2009), ca modificarea contractelor individuale de munca ale reclamantilor a operat in baza legii, ca suspendarea acordarii sporurilor a fost dispusa pana la solutionarea dosarului nr. x al Curtii de Apel Bucuresti, in scopul de a preveni diminuarea patrimoniului prin plata unor sporuri fara un temei legal, precum si ca cele doua sporuri nu sunt prevazute in contractele individuale de munca .De asemenea, invedereaza ca CCM aplicabil in anii 2011-2014 a fost incheiat dupa aparitia Legii nr. 284/2010 care stabileste ca salarizarea se va face potrivit Anexei VIII, ca Decizia nr. 17/2016 a ICCJ nu este aplicabila in cauza.In fine, referitor la cererea precizatoare, arata ca nu exista un temei legal care sa justifice acordarea sporului de fidelitate ulterior suspendarii, odata introdus in salariul de baza(decizia nr. 816/2015), acest spor nemaiputand fi acordat.La apelul declarat de reclamanti a formulat intampinare si intimata parata administratIA B__ DE APA S__-TISA, solicitand respingerea apelului ca nefondat.Intimata apreciaza ca angajatorul reclamantilor intra sub incidenta prevederilor Legii nr. 330/2009, astfel ca acestia trebuiau sa beneficieze de salarizarea prevazuta de acest act normativ, aspect confirmat inclusiv de catre art. 10 din OUG nr. 1/2010, contractele colective de munca neputand prevedea drepturi a caror acordare si cuantum este stabilit cu incalcarea normelor legale.Mai sustine ca la baza emiterii deciziilor contestate se regaseste si Decizia nr. 11/28.05.2015, emisa de Curtea de Conturi, Incheierea nr. 66/2015, Nota de negociere nr.x/RA/2015 precum si prevederile legale incidente, aratand ca forul tutelar - administratia nationala A__ Romane s-a aflat in litigiu cu Curtea de Conturi a Romaniei intr-un alt dosar, respectiv dosarul nr. x, Inalta Curte de Casatie si Justitie respingand recursul formulat de A.N.AR, cele constatate de Curtea de Conturi a Romaniei ramanand in vigoare.De asemenea, mentioneaza ca Decizia nr. 480/31.07.2015(contestata in cauza) a fost emisa in vederea respectarii prevederilor legale, Asa cum impun dispozitiile art. 28 al. 9 din HG nr. 1176/2005, ca potrivit art. 56 din CCM pentru anii 2011-2014 (prelungit pana la 23.02.2016) acordarea sporului de fidelitate era facultativa si nu obligatorie, ca potrivit art. 28 al. 8 si 9 din HG nr. 1176/2005 salarizarea se face similar institutiilor publice finantate integral din venituri proprii, cu respectarea prevederilor legale in vigoare ( Legea nr. 330/2009 si Legea nr. 284/2010) si cata vreme aceste sporuri nu s-au mai regasit in Anexa XIII a Legii nr. 330/2009, respectiv Anexa nr. XIII a Legii ar.284/2010, acestea nu au mai putut fi acordate.Prin urmare, apreciaza intimata ca suspendarea acordarii sporurilor (dispusa prin deciziile nr. 480/31.07.2015 si 507/06.08.2015 ) nu a fost o manifestare discre?ionara de vointa a angajatorului, ci efectul aplicarii dispozitiilor legale privind sectorul bugetar (art.17.alin. 5 din Codul . Muncii).Face trimiteri la prevederile art. 144 al. 1 lit. o din Legea nr. 62/2011, art. 3 alin. 1 din O.U.G. nr.57/2015 (in vigoare din 11 decembrie 2015), art. 9 din Anexa VIII a Legii nr. 284/2010 si subliniaza ca incepand cu data de 01.12.2015 sporul de fidelitate(valabil la data de 31.12.2010) a fost inclus in salariul fiecarui salariat, la care s-a adaugat si majorarea de 10% (conform Legii nr. 293/2015 - art. 4), ca reclamantii au refuzat semnarea informarii prealabile din data de 28.08.2015 in baza careia s-a suspendat acordarea sporului de fidelitate, dar au semnat Informarea din data de 29.12.2015 si Actele aditionale la contractele individuale de munca, fiind, prin urmare, de acord cu salariile recalculate conform prevederilor legale.Prin raspunsul la intampinare reclamantii apelanti au reiterat aspectele invocate prin memoriul de apel, subliniind, in esenta, ca temeinicia constatarilor efectuate de Curtea de Conturi prin decizia nr. 11/15.06.2012 nu prezinta relevanta in cauza intrucat nu vizeaza perioada de referinta, ca acordarea sporului de fidelitate era obligatorie pentru angajator, ca suspendarea acordarii sporurilor nu are temei legal, legea salarizarii unitare necontinand nicio prevedere expresa de modificare a contractelor individuale de munca, iar intre parti existau contracte individuale si colective de munca(ce constituie legea partilor), ale caror clauze erau perfect valabile, nefiind anulate de instanta, Asa cum impun prevederile Codului muncii si Legii dialogului social(nulitatea neputand fi constatata de catre angajator), amintind in acest sens prevederile Deciziei privind pronuntarea unei hotarari prealabile nr. 17/13.06.2016, pronuntata de ICCJ.Nu au fost administrate probe noi.Apelul este nefondat.Referitor la critica apelantilor privitoare la omisiunea primei instante de a se pronunta asupra cererii aditionale, depusa la dosar la 18.03.2016(f. 8, vol. II, fond), Curtea retine ca potrivit dispozitiilor art. 444 alin. 1 Cod de procedura civila, daca prin hotararea data instanta a omis sa se pronun?t asupra unui capat de cerere principal sau accesoriu ori asupra unei cereri conexe sau incidentale, se poate cere completarea hotararii in acelasi termen in care se poate declara, dupa caz, apel sau recurs impotriva acelei hotarari.Caracterul obligatoriu al acestei proceduri reiese si din cuprinsul art. 445 Cod de procedura civila, potrivit caruia indreptarea, lamurirea, inlaturarea dispozitiilor contradictorii ori completarea hotararii nu poate fi ceruta pe calea apelului sau recursului, ci numai in conditiile art. 442-444.Fata de aceste dispozitii, Curtea gaseste intemeiata exceptia inadmisibilitatii invocata din oficiu, apreciind ca omisiunea primei instante de a solutiona cererea aditionala avand ca obiect ``acordarea sporului de fidelitate incepand cu data de 01.08.2005 pana in prezent si pentru viitor`` nu poate fi cenzurata in prezenta cale de atac si, ca atare, nu poate constitui un motiv de anulare sau de schimbare a sentintei apelate.Referitor la fondul cauzei, Curtea retine ca prin art. 1 din decizia nr. 480/31.07.2015(f. 12 fond) contestata in cauza, s-a dispus suspendarea, incepand cu luna august 2015, a acordarii drepturilor prevazute de art. 56 si art. 57 al. 5 din Contractul Colectiv de Munca la nivelul ANAR pentru toate persoanele angajate ale ANAR., pana la solutionarea dosarului nr. x al Curtii de apel Bucuresti.Art. 56 din CCM la Nivelul ANAR (f. 81 verso, vol. II , fond) prevede ca ``pentru activitatea desfasurata neintrerupt in domeniul gospodaririi apelor, salariatii beneficiaza de un spor de fidelitateaa��A�.``, iar conform art. 57 al. 5 din aceeasi conventie ``salariatii care isi desfasoara activitate la Inspectia Teritoriala a Apelor beneficiaza de un spor de 10% din salariul de baza``.Decizia nr. 480/31.07.2015 a suferit modificari prin decizia nr. 507/06.08.2015(f. 14 fond), fara insa ca prin acestea sa fie influentate dispozitiile de suspendare referitoare la sporul de fidelitate si de inspectie.Curtea consemneaza ca in analiza legalitatii celor doua decizii contestate trebuie pornit de la regimul juridic aplicabil in materia salarizarii personalului din cadrul paratei intimate ANAR(administratia nationala ``A__ Romane``).In acest sens, considera relevant ca prin art. 28 al. 8 din HG nr. 1176/2005 s-a stabilit expres ca ``Salarizarea personalului preluat de administratia nationala "A__ Romane" se face in conformitate cu reglementarile legale aplicabile institutiilor publice finantate integral din venituri proprii.``De asemenea, conform art. 28 al. 9 din acelasi act normativ s-a prevazut ca ``Drepturile si obligatiile personalului administratiei nationale "A__ Romane" sunt stabilite prin contractul colectiv de munca, regulamentul intern si prin contractul individual de munca, cu respectarea prevederilor legale in vigoare``.Prin art. 2 din Legea nr. 330/2009 privind salarizarea unitara a personalului platit din fonduri publice, intrata in vigoare incepand cu 1 ianuarie 2010, legiuitorul a definit categoriile de personal ce intra sub incidenta acestui act normativ, reglementand expres la lit. c ca normele sale se aplica inclusiv personalului din autoritatile si institutiile publice finantate integral din venituri proprii, cum este si cazul intimatei parate ANAR.Prin urmare, in privinta politicii de salarizare a personalului, incepand cu ianuarie 2010, institutia parata a fost tinuta sa respecte noul cadru legal, Asa cum acesta a fost reglementat prin Legea nr. 330/2009 si care a asimilat, in privinta salarizarii, autoritatile si institutiile publice finantate integral din venituri proprii cu autoritatile si institutiile publice finantate (integral sau partial) din venituri proprii.Asadar, incepand cu ianuarie 2010, similar autoritatilor si institutiilor publice finantate (integral sau partial) din venituri proprii, si autoritatilor si institutiilor publice finantate din venituri proprii le-au devenit aplicabile prevederile art. 162 din Codul Muncii care instituie principiul potrivit caruia ``sistemul de salarizare a personalului se stabileste prin lege``, fiind Asadar exclusa in ceea ce priveste sistemul de salarizare, dupa adoptarea acestei legi, orice negociere intre partenerii sociali materializata in cadrul unei conventii colective, cu privire la aceste drepturi .Este adevarat ca la momentul intrarii in vigoare a Legii nr. 330/2009 la nivelul paratei intimate ANAR, in materia salarizarii personalului, isi producea efectele un Contract Colectiv de Munca, ce reglementa inclusiv acordarea sporului de fidelitate si a sporului de inspectie, insa acest aspect ramane fara relevanta, cata vreme deciziile contestate in cauza privesc drepturi salariale acordate prinr-un contract colectiv de munca intervenit la nivelul paratei intimate in anul 2011, acesta fiind inregistrat la Ministerul Muncii si protectiei Sociale sub nr. 8/23.02.2011(f. 68, vol. II, fond).Pe de alta parte, incepand cu 01.01.2011, salarizarea personalului platit din fonduri publice a fost reglementata de Legea nr. 284/2010, care la art. 37 al. 1 a reiterat interdic?ia negocierii prin conventii colective, de salarii sau alte drepturi in bani sau in natura care exced prevederilor legii, stabilind expres ca ``prin contractele colective de munca sau acordurile colective de munca si contractele individuale de munca nu pot fi negociate salarii sau alte drepturi in bani sau in natura care excedeaza prevederilor prezentei legi``.In acest context si avand in vedere si ca prin Legea nr. 330/2009, sporul de fidelitate(stabilitate) a fost inclus in salariul de baza (anexa XIII , note art. 1-4), precum si prevederile art. 162 din Codul muncii, Curtea apreciaza ca atat acordarea sporului de fidelitate (care pe de o parte a fost inclus in salariul de baza, conform legii, dar in acelasi timp a fost negociat si acordat si prin conventia colectiva), cat si a celui de inspectie(ce nu s-a regasit in legile de salarizare) incepand cu 23.02.2011, conform conventiei colective anterior amintite, se situeaza in afara cadrului legal.Prin urmare, nu se poate considera ca cele doua decizii contestate (prin care se suspenda acordarea celor doua sporuri) incalca prevederile art. 17 al. 5 din Codul Muncii, cele din urma prevederi stabilind obligativitatea incheierii unui act aditional intr-un termen de 20 de zile lucratoare de la data aparitiei modificarii asupra salarizarii, doar in situatia in care aceasta masura este rezultatul vointei unilaterale a angajatorului, iar nu si in ipoteza in care modificarea deriva din lege, cum este cazul in speta.S-a sustinut de catre apelantii reclamanti ca dupa incheierea contractului colectiv de munca in anul 2011 nu a intervenit nicio norma legala expresa care sa justifice modificarea sub aspectul salarizarii in sensul dispus prin cele doua decizii contestate (Legea nr. 284/2010 fiind intrata in vigoare anterior, la data de 01.01.2011), chiar daca exista ``probabilitatea (cum s-au exprimat apelantii prin memoriul de apel) ca acest contract (colectiv) sa nu respecte prevederile legale``, insa Curtea aminteste ca principiile de salarizare ale personalului platit din fonduri publice(incidente si in cazul salarizarii apelantilor si care au fost nesocotite) au fost constant aceleasi (incepand cu luna ianuarie 2010), deci, atat inainte ca acest contract contractul colectiv intervenit in anul 2011 sa isi produce efecte, cat si ulterior acestui moment, ceea ce plaseaza dincolo de sfera legalitatii (inca de la incheiere) reglementarea prin conventie colectiva a celor doua sporuri in discutie, ceea ce justifica inlaturarea ei.Altfel spus, este exclusa interpretarea conform careia contractul colectiv de munca este valabil peste legea-cadru de salarizare in situatia in care personalul institutiei publice finantate din fonduri proprii era salarizat in baza legii-cadru la momentul negocierii contractului colectiv de munca, negociere in care trebuie sa se sina seama de legea-cadru de salarizare si de legea anuala in vigoare in anul respectiv, relevante fiind inclusiv prevederile art. 138 al. 1 din Legea nr. 62/2011 a dialogului social, conform carora ``prin contractele colective/acordurile colective de munca incheiate in sectorul bugetar nu pot fi negociate sau incluse clauze referitoare la drepturi in bani si in natura, altele decat cele prevazute de legislatia in vigoare pentru categoria respectiva de personal``.Este real ca in cauza nu s-a invocat nulitatea clauzelor ce reglementeaza sporurile in discutie, insa aceasta imprejurarea nu constituie un impediment pentru instanta de judecata de a aplica legea si de a inlatura actele care o nesocotesc, abordare ce nu constituie o incalcare a principiului disponibilitatii, cata vreme in speta instanta nu a constatat nulitatea vreunei clauze din contractul colectiv de munca de care se prevaleaza apelantii, nefiind investita in acest sens, ci doar a antamat problema legalitatii deciziilor contestate din perspectiva prevederilor legale la care s-au raportat inclusiv apelantii si care au pus in discutie aspectele analizate.Referitor la Decizia nr. 17 din 13 iunie 2016 privind pronuntarea unei hotarari prealabile, evocata de catre apelanti, Curtea aminteste ca instanta suprema a stabilit ca ``in interpretarea prevederilor art. 1, art. 21 si art. 26 lit. h) raportat la prevederile art. 64 din Legea nr. 94/1992, a prevederilor art. 132, art. 138 alin. (5) art. 142, art. 148, art. 151 si art. 152 din Legea nr. 62/2011 si a prevederilor art. 229 alin. (4), art. 254 si art. 268 alin. (1) lit. d) din Codul muncii, republicat, o decizie a Curtii de Conturi, emisa in exercitarea atributiilor sale de control, prin care s-a stabilit ca anumite drepturi prevazute in contractul colectiv de munca incheiat la nivelul unei institutii publice finantate integral din venituri proprii au fost acordate nelegal, raportat la prevederile legale privind salarizarea in institutiile publice, nu lipseste de efecte clauzele contractului colectiv de munca prin care acele drepturi au fost stabilite, a caror nulitate nu a fost constatata de catre instantele judecatoresti, in conditiile legii``.Nu se poate retine insa incidenta in cauza a acestei decizii, situatia de fapt avuta in vedere la fundamentarea solutiei fiind una diferita de cea din prezentul proces.Astfel, instanta suprema s-a raportat la situatia de fapt in care ``angajatorul, institutie publica finantata din fonduri proprii, care, potrivit legislatiei fiscale, sunt considerate fonduri publice, s-a obligat prin contractul colectiv de munca sa acorde anumite categorii de drepturi banesti, interzise de legile anuale de salarizare. In urma controlului efectuat de Curtea de Conturi s-a constatat ca platile au fost facute cu incalcarea dispozitiilor legale, Curtea de Conturi solicitand angajatorului sa ia masuri pentru recuperarea lor. Angajatorul a chemat in judecata salariatii pentru recuperarea sumelor platite acestora, cu mentiunea ca, la data litigiului, contractul colectiv de munca expirase``.In cadrul deciziei mentionate, instanta suprema a antamat problema raspunderii patrimoniale a salariatilor si regimul nulitatii unei clauze nelegale din contractul colectiv de munca, or, in cauza dedusa judecatii a fost supusa cenzurii instantei solicitarea de anulare a unor decizii emise de angajator de suspendare a acordarii unor drepturi salariale stabilite prin contractul colectiv de munca, pana la solutionarea irevocabila a hotararii judecatoresti ce urma sa se pronunte in dosarul nr. x al Curtii de Apel Bucuresti (pct. 3 din decizie, f. 13 fond), vizand contestatia formulata de catre angajatorul ANAR impotriva incheierii nr. 66/2015 a Comisiei de solutionare a contestatiilor din C_ Curtii de Conturi .Prin urmare, in speta, cauza emiterii deciziilor de suspendare o constituie procesul demarat de institutia intimata, aspect ce rezulta neechivoc din mentiunile de la punctul 3 din decizia nr. 480/31.07.2015, f. 13 fond) si, nicidecum, decizia Curtii de Conturi, mentionarea acesteia in antetul deciziei contestate neavand aceasta semnificatie, neputand fi astfel acceptata constructia propusa de apelanti in cadrul careia au incercat sa acrediteze ca motivul suspendarii il constituie Decizia Curtii de Conturi, astfel incat sa atraga incidenta Deciziei privind pronuntarea unei hotarari prealabile nr. 17/2016 a ICCJ.Fata de considerentele aratate si avand in vedere ca apararile apelantilor formulate din perspectiva Deciziei nr. 17/13.06.2016 a ICCJ vor fi inlaturate pentru argumentele deja aratate, in conformitate cu art. 480 al. 1 Cod de procedura civila Curtea va respinge ca nefondat apelul reclamantilor, pastrand in intregime sentinta atacata.PENTRU ACESTE MOTIVEIN NUMELE LEGIID E C I D ERespinge ca nefondat apelul declarat de reclamantii L_ I_ G_, H__ I__ N_, A__ A__, T__ G_, B_ V_, D_ I_, P__ T_, C__ I_, B__ M__ I_, B__ M_, V__ I_, M_ G__, M_ B_, M_ A__, C__ A_, I__ C__ D__, P__ I__, V_ I_, P__ M__, M__ V_, I__ F__, R_ F__, P__ O_, M_ P__, B_ G__, G__ V__, M__ M_, H__ L__, Z_ D__ S_, H__ M_, B_ A__, P_ G__, O_ T_, P__ V_, R__ I_, R__ D__, C_ C_, B__ I_, F_ G__, C_ C_, B__ H__, C_ E_, G__ D_ M_, P__ A__, P__ M__, C_ I_, B_ R_, C__ M__, J_ N_, M__ D__, I_ C_ D__ R_, A_ GH. I_, S_ M__, S_ F_, P_ L__, F__ M_, D_ E__, R_ I_, I_ C_ A_, A__ A_, A__ E_, S_ D_ G__, M__ E__ R_, V__ C__ A__, D_ N_, V__ V_, M__ D__, T_ M__, ?_ I_, L__ A_, V_ A_, R_ I_, R_ D__, N__ B_ R__, B_ N_, B__ S_, L_ L__ F_, M__ ?_ M_, S__ L__, N__ G_, M_ A_, T_ C_, F__ S_, B_ C_ M__, L__ M_ A__, D__ D__, F_ V__, M__ M__ L__, D__ R_ F_, D_ L_ V__, M_ N_, P_ G__, J__ M_, D_ O_, F__ A_, B_ A__, P__ S__, T_ M_, S__ L__, D_ M_, M__ A__ L__, M_ L__, B_ A__ S_, P_ I_, N_ C_, B_ A__, P__ T_, R_ A_, R_ M_ S_, S__ N. P_, S_ D_, C_ I__, G_ C_ si M_ F_, toti cu domiciliul procesual ales la cab. av. T_ I__ din Cluj-N_, __ nr. 39, __, impotriva sentintei civile nr. 2390 din 05.09.2016 a Tribunalului Cluj pronuntata in dosarul nr. x, pe care o mentine.Definitiva.