" Admite sesizarea formulata de Curtea de Apel Constanta - Sectia penala si pentru cauze penale cu minori si de familie in Dosarul nr. 17.774/212/2013/a2, prin care se solicita pronuntarea unei hotarari prealabile pentru dezlegarea chestiunii de drept: "Daca in interpretarea si aplicarea dispozitiilor art. 19 din Legea nr. 682/2002 privind protectia martorilor, in conditiile in care inculpatul a facilitat identificarea si tragerea la raspundere penala a persoanei denuntate intr-o alta cauza penala si a beneficiat de reducerea la jumatate a limitelor de pedeapsa, efectele dispozitiei penale mentionate se aplica tuturor cauzelor penale aflate pe rolul instantelor de judecata, fara nicio limitare" si stabileste urmatoarele:
Efectele cauzei legale de reducere a pedepsei prevazute de art. 19 din Legea nr. 682/2002 privind protectia martorilor se produc exclusiv in cauza penala determinata, avand ca obiect una sau mai multe infractiuni comise de persoana care, inaintea sau pe parcursul urmaririi penale ori al judecatii acelei cauze, a denuntat si facilitat tragerea la raspundere penala a participantilor la savarsirea unor infractiuni grave; autorul denuntului nu poate beneficia de reducerea la jumatate a limitelor speciale de pedeapsa in cauze penale distincte, chiar daca au ca obiect infractiuni concurente comise de acesta."
Pentru a pronunta aceasta solutie, Inalta Curte de Casatie si Justitie a retinut ca dispozitivul incheierii de trimitere individualizeaza, printr-o formulare relativ generica, obiectul sesizarii instantei supreme in procedura de fata ca vizand problema aplicabilitatii dispozitiilor art. 19 din Legea nr. 682/2002 privind protectia martorilor, republicata, intr-o cauza penala distincta si ulterioara celei in care martorul, autor al denuntului, a beneficiat de efectele cauzei legale de reducere a pedepsei. Premisa de la care a pornit instanta de trimitere este aceea a unei hotarari definitive prin care, in cauza initiala, s-a retinut, in favoarea martorului denuntator, beneficiul reducerii la jumatate a limitelor speciale de pedeapsa .
S-a apreciat ca argumentele avute in vedere de instanta de sesizare reflecta insa o abordare de principiu a problematicii in discutie, solicitandu-se evaluarea in ansamblu a efectelor cauzei de atenuare asupra oricarei infractiuni concurente judecate separat, fara a se distinge in functie de caracterul definitiv al hotararii pronuntate in dosarul in care autorul denuntului a beneficiat, anterior, de reducerea la jumatate a limitelor de pedeapsa .
Inalta Curte de Casatie si Justitie a apreciat ca, din perspectiva admisibilitatii aplicarii normei supuse analizei in cauze penale diferite, avand ca obiect infractiuni concurente, caracterul definitiv al solutiei prin care autorul denuntului a beneficiat deja de reducerea pedepsei nu are o influenta decisiva. Esential este a se determina daca efectele de diminuare obligatorie a limitelor pedepsei, ca urmare a denuntarii si facilitarii identificarii participantilor la infractiuni grave, pot fi extinse si la cauze distincte de cea in considerarea careia martorul participant la o infractiune a formulat denuntul, indiferent de stadiul procesual al acestor cauze .
In coordonatele de analiza astfel determinate, s-a constatat ca dispozitiile art. 19 din Legea nr. 682/2002 privind protectia martorilor, republicata, reprezinta, conform expunerii de motive la acest act normativ, un instrument eficient pentru combaterea infractiunilor grave, prin determinarea persoanelor care detin informatii decisive cu privire la savarsirea unor astfel de infractiuni sa furnizeze aceste informatii organelor judiciare.
Institutia reglementata de norma supusa interpretarii are natura juridica a unei cauze legale speciale de reducere a pedepsei, cu caracter personal, a carei aplicabilitate este conditionata de indeplinirea cumulativa a unor cerinte referitoare la: calitatea persoanei care o invoca, conduita procesuala pe care trebuie sa o adopte aceasta si stadiul cauzei in care se urmareste producerea efectelor atenuante de pedeapsa .
Astfel, din perspectiva exigentelor relative la persoana beneficiarului, cauza de atenuare analizata poate fi invocata de catre persoana care are, cumulativ, atat calitatea de martor, furnizor al unor informatii si date cu caracter determinant in solutionarea cauzelor privind infractiuni grave, in intelesul dat acestei din urma notiuni de art. 2 lit. h) din lege, cat si calitatea de persoana care, la randul sau, a savarsit o infractiune .
Categoria cerintelor ce tin de conduita beneficiarului efectelor cauzei legale de reducere a pedepsei subsumeaza, pe de o parte, formularea, de catre martorul participant la o infractiune, a unui denunt impotriva altor persoane care au savarsit infractiuni grave si, pe de alta parte, facilitarea, de catre acelasi martor denuntator, a identificarii si tragerii la raspundere penala a persoanelor denuntate.
Ambele cerinte au caracter cumulativ, simplul denunt formulat de persoana prevazuta la art. 2 lit. a) pct. 1 din Legea nr. 682/2002 privind protectia martorilor, republicata, neurmat de o atitudine activa de facilitare a identificarii persoanelor denuntate si tragerii lor la raspundere penala, fiind insuficient pentru valorificarea beneficiului consacrat de art. 19 din Legea privind protectia martorilor, republicata.
In fine, s-a apreciat ca recunoasterea efectelor cauzei de atenuare analizate reclama intervenirea unei atitudini active a martorului, concretizata atat in denuntarea, cat si in facilitarea tragerii la raspundere penala a altor persoane, cel mai tarziu pana la data judecarii definitive a cauzei avand ca obiect infractiunea comisa de martorul insusi. Legea stabileste, astfel, un reper temporal maximal, denuntul si colaborarea celui interesat putand interveni in orice alt moment anterior, fara a avea relevanta daca el este plasat "inaintea urmaririi penale", "in timpul urmaririi penale" sau "in timpul judecatii".
Anterior publicarii in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, a Deciziei nr. 67 din 26 februarie 2015 a Curtii Constitutionale, sfera de aplicare a cauzei de reducere a pedepsei reglementata de art. 19 din Legea nr. 682/2002 privind protectia martorilor era limitata suplimentar, prin recunoasterea efectelor sale specifice numai asupra pedepselor aplicate martorului denuntator pentru infractiunile grave comise, in intelesul dat acestei sintagme de art. 2 lit. h) din lege.
Drept urmare, martorul aflat in situatia prevazuta de art. 2 lit. a) pct. 1 din lege putea beneficia de reducerea la jumatate a limitelor legale ale pedepsei exclusiv in ipoteza in care infractiunile comise de el aveau, la randul lor, caracter grav, in intelesul legii speciale. Efectele cauzei legale analizate nu puteau fi extinse asupra faptelor nesubsumate categoriei de infractiuni prevazute de art. 2 lit. h) din Legea nr. 682/2002 privind protectia martorilor, republicata, indiferent daca ele reprezentau fapte unice comise de martorul denuntator sau fapte concurente cu alte infractiuni grave.
Subsecvent publicarii in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, a Deciziei nr. 67/2015 a Curtii Constitutionale, sfera de incidenta a prevederilor art. 19 din Legea nr. 682/2002 privind protectia martorilor a fost mult extinsa, efectul atenuant al denuntului formulat de martorul participant la o fapta penala producandu-se, in masura intrunirii tuturor cerintelor legale, asupra oricarei infractiuni comise de acesta, indiferent de natura sau gravitatea sa.
In contextul normativ astfel configurat, se identifica doua ipoteze principale de aplicare a cauzei legale de reducere a pedepsei pentru infractiuni concurente.
I. O prima ipoteza este cea a existentei unei cauze penale unice, avand ca obiect una sau mai multe infractiuni concurente comise de martorul autor al unui denunt conform exigentelor art. 19 din Legea nr. 682/2002 privind protectia martorilor, republicata.
In aceasta ipoteza, nu se ridica probleme de interpretare si aplicare a normei legale. Constatarea intrunirii tuturor cerintelor legale cumulative, referitoare la persoana si conduita martorului, precum si la stadiul procesual al cauzei in care acesta este urmarit sau judecat, va determina atribuirea deplina a beneficiului reducerii la jumatate a limitelor speciale de pedeapsa, pentru toate infractiunile comise de martor si care fac obiectul urmaririi penale sau judecatii in cauza respectiva.
II. O ipoteza distincta este aceea a unor cauze penale separate, aflate in diferite stadii procesuale si avand ca obiect infractiuni concurente comise de aceeasi persoana . Aceasta este ipoteza care a generat si problema de drept ridicata, in speta, de catre instanta de trimitere si a carei dezlegare face obiectul propriu-zis al mecanismului de unificare a practicii judiciare astfel declansat.
In aceasta ipoteza, se pot identifica doua subcategorii de cauze penale, in care efectele cauzei legale de reducere a pedepsei prevazute de art. 19 din Legea nr. 682/2002 privind protectia martorilor, republicata, se produc diferentiat, in functie de particularitatile procedurilor parcurse.
II.a) Astfel, o prima ipoteza este aceea a unei cauze penale avand ca obiect mai multe infractiuni concurente savarsite de martorul denuntator si in care acesta din urma a adoptat atitudinea de denuntare si facilitare prevazuta de legea protectiei martorilor, dar in care organul judiciar a dispus disjungerea pentru una sau mai multe infractiuni concurente, in conditiile legii.
In aceasta situatie, cauza legala de reducere isi va produce pe deplin efectele atenuante asupra tuturor infractiunilor comise de martorul denuntator, indiferent de momentul solutionarii definitive a cauzelor formate prin disjungere.
Optiunea organului judiciar de a cerceta sau, dupa caz, a judeca separat unele dintre faptele care au facut obiectul unitar al cauzei initiale are la baza, in principal, ratiuni de ordin administrativ, ce tin de asigurarea conditiilor propice desfasurarii optime si cu celeritate a procesului penal.
Intre masura procesuala a disjungerii, pe de o parte, si conduita martorului participant la o infractiune, de a denunta si facilita angajarea raspunderii penale a altor persoane, pe de alta parte, nu exista o relatie de conditionalitate sau de dependenta; masura disjungerii are, ca fundament si finalitate, ratiuni de optimizare administrativa a solutionarii unei cauze penale, spre deosebire de demersul martorului denuntator, care este bazat pe un proces individual, subiectiv, de constientizare a necesitatii combaterii infractiunilor grave prin devoalarea existentei si autorilor lor, avand ca finalitate obtinerea, de catre martor, si a unui beneficiu penal determinat, respectiv reducerea limitelor de pedeapsa pentru propriile infractiuni comise.
Date fiind aceste particularitati, masura procesuala a disjungerii nu poate influenta, eo ipso, nici existenta si nici semnificatia juridica atenuanta a denuntului si facilitarii realizate de martorul autor al infractiunilor concurente, judecate ulterior separat ca urmare exclusiva a disjungerii. Cainta activa a autorului denuntului trebuie valorificata in mod real si efectiv, in legatura cu toate infractiunile comise de acesta si cercetate in cauza in care s-a formulat denuntul, indiferent de parcursul procesual ulterior al acesteia, numai astfel asigurandu-se finalitatea institutiei reglementate de art. 19 din Legea nr. 682/2002 privind protectia martorilor, republicata.
A exclude infractiunile ce fac obiectul disjungerii din sfera faptelor susceptibile a atrage o raspundere penala atenuata, bazata pe denunt, echivaleaza cu a admite ca aplicarea beneficiului de drept penal substantial derivat din norma supusa analizei ar putea fi conditionata sau influentata de factori straini de vointa si atitudinea procesuala a martorului, cum ar fi, de exemplu, diverse incidente procedurale, gradul de incarcare al activitatii organelor judiciare sau circumstante ce tin de organizarea justitiei. Or, o atare conditionare contravine vointei legiuitorului, exprimata in cuprinsul art. 19 din Legea nr. 682/2002 privind protectia martorilor, republicata, si corectivelor ulterioare aduse de catre Curtea Constitutionala, prinDecizia nr. 67 din 26 februarie 2015.
II.b) O a doua ipoteza este aceea a cauzelor penale "ab initio" distincte, avand ca obiect fapte savarsite sau descoperite ulterior formularii denuntului prevazut de art. 19 din Legea nr. 682/2002 privind protectia martorilor, republicata, dar aflate in concurs cu infractiunile pentru care martorul denuntator a adoptat, anterior, conduita proprie cauzei de reducere a pedepsei analizate.
In aceasta situatie, efectele cauzei legale de reducere a limitelor de pedeapsa se vor produce numai asupra infractiunilor ce fac (sau, dupa caz, vor face) obiectul unui dosar penal determinat, in considerarea caruia martorul a formulat denuntul. Aceste efecte nu se vor produce si in alte cauze penale avand ca obiect infractiuni descoperite sau savarsite ulterior denuntului, chiar daca intre toate acestea exista un raport specific pluralitatii de infractiuni sub forma concursului.
Ratiunea reducerii limitelor de pedeapsa ca efect al denuntarii persoanelor care au savarsit infractiuni grave si al facilitarii tragerii lor la raspundere penala este esential legata de periculozitatea mai redusa ce caracterizeaza martorul care, subsecvent comiterii uneia sau mai multor infractiuni, constientizeaza importanta devoalarii faptelor grave comise de alte persoane si actioneaza in concordanta cu aceasta convingere, informand organele judiciare si contribuind activ si decisiv la identificarea si tragerea la raspundere penala a participantilor la acele infractiuni .
Conduita autorului denuntului - participant, la randul sau, la savarsirea unei fapte penale - are semnificatia unei circumstante atenuante subsecvente comiterii uneia sau mai multor infractiuni, respectiv a unei atitudini de cainta partial determinata de procesele psihice declansate ca urmare a savarsirii unor fapte penale si de convingerea autorului ca, prin formularea denuntului si facilitarea identificarii participantilor la infractiuni grave, va asigura nu doar tragerea acestora la raspundere penala, ci si atenuarea propriei sale raspunderi, corespunzator unei injumatatiri a limitelor de pedeapsa .
Fiind esentialmente orientata spre individualizarea uneia sau mai multor pedepse, aplicabile pentru fapte determinate comise de martor (fie descoperite deja de organele judiciare la data formularii denuntului, fie aduse la cunostinta acestora de catre martorul insusi), cauza legala de atenuare nu are, prin urmare, o existenta juridica autonoma, ci este integrata unui proces penal determinat, avand ca obiect fapte clar individualizate, comise de martorul denuntator la data formularii denuntului.
O atare concluzie este sustinuta, sub un prim aspect, de interpretarea gramaticala a sintagmei "( ) si care a comis o infractiune, iar inaintea sau in timpul urmaririi penale ori al judecatii denunta si faciliteaza ( )" inserata in cuprinsul art. 19 din Legea nr. 682/2002 privind protectia martorilor, republicata. Prin folosirea conjunctiei "iar" se releva legatura de tip consecventional intre infractiunea comisa de martor (ce are, in contextul normativ analizat, semnificatia unei cauze), pe de o parte, si procesul penal declansat pentru acea infractiune (expresie a efectului produs), pe de alta parte .
Cauza penala aflata inaintea sau in timpul urmaririi penale sau al judecatii poate fi numai acea cauza in care sunt sau vor fi cercetate ori judecate infractiuni determinate, comise de catre martor anterior, si in considerarea carora el a formulat un denunt urmat, cumulativ, de facilitarea identificarii participantilor la infractiuni grave, urmarind sa beneficieze de reducerea la jumatate a limitelor de pedeapsa pentru propriile fapte.
Stadiul procesual in care se afla cauza penala respectiva nu prezinta relevanta pentru rezolvarea problemei de drept supuse analizei, ea putandu-se afla in faza premergatoare inceperii urmaririi penale sau in orice alta faza ulterioara acestui moment, limita temporala maxima fiind aceea a pronuntarii unei hotarari definitive fata de martor .
Concluzia este aceeasi si in ipoteza unei pluralitati de cauze distincte avand ca obiect infractiuni concurente; martorul va beneficia de cauza de reducere pentru toate infractiunile comise numai in masura in care demersul sau de denuntare si facilitare a vizat, in mod efectiv, fiecare dintre cauzele in care sunt cercetate aceste infractiuni, indiferent de stadiul lor procesual.
In al doilea rand, interpretarea logica a textului conduce la aceeasi concluzie, a incidentei cauzei de reducere a pedepsei exclusiv in dosarul (ori, dupa caz, dosarele) in care martorul a inteles sa se prevaleze de institutia reglementata de art. 19 din Legea nr. 682/2002 privind protectia martorilor, republicata.
Numai grefat pe o atare relatie consecventionala intre infractiunea comisa de martor, pe de o parte, si procesul penal aferent, declansat ca urmare a savarsirii ei, pe de alta parte, legiuitorul a conceput institutia reducerii limitelor de pedeapsa ca efect al denuntului si colaborarii martorului cu organele judiciare.
In absenta unui atare proces penal, actual sau iminent, nu subzista situatia premisa pentru incidenta art. 19 din Legea nr. 682/2002 privind protectia martorilor, republicata (respectiv matorul care are, in acelasi timp, calitatea de participant la savarsirea unei infractiuni) si nici finalitatea intrinseca a demersului sau, concretizata in obtinerea beneficiului reducerii la jumatate a limitelor de pedeapsa .
A recunoaste efectele beneficiului consacrat normativ de art. 19 din Legea nr. 682/2002 privind protectia martorilor, republicata, si in cazul infractiunilor comise anterior datei formularii denuntului, dar nedescoperite la acea data si neavute in vedere la formularea denuntului, echivaleaza, in primul rand, cu ignorarea concluziilor desprinse din interpretarea logico-gramaticala a normei legale, astfel cum au fost anterior detaliate.
In al doilea rand, a admite incidenta acestui beneficiu in cazul infractiunilor concurente nedescoperite la data denuntului inseamna a accepta, implicit, ca legiuitorul a intentionat sa atribuie martorului care adopta conduita prevazuta de art. 19 din lege beneficiul reducerii pedepsei intr-un numar nedeterminat de cauze si complet independent de conduita martorului denuntator in acele cauze .
O atare concluzie contravine vointei legiuitorului care, urmarind sa combata fenomenul infractionalitatii grave, a inteles sa confere beneficiul diminuarii obligatorii a limitelor de pedeapsa, pentru propriile fapte, infractorului care, in mod activ, dezvaluie organelor judiciare informatii decisive pentru aflarea adevarului. Optiunea legiuitorului reflecta, inter alia, recunoasterea periculozitatii mai scazute a persoanei denuntatorului si a necesitatii de a valorifica semnificatia juridica a acestui element circumstantial in procesul de individualizare a pedepsei.
Tocmai de aceea, este dificil de admis subzistenta efectiva a acestor ratiuni si in ipoteza in care, de exemplu, denuntatorul devoaleaza organelor judiciare o unica infractiune proprie, prevalandu-se de incidenta dispozitiilor art. 19 din Legea nr. 682/2002, republicata, pentru aceasta fapta, dar trece sub tacere un numar semnificativ de infractiuni mult mai grave deja comise. A recunoaste efectele de diminuare a limitelor de pedeapsa si in cazul acestor din urma infractiuni, cercetate ulterior, inseamna a ignora insasi ratiunea introducerii in legislatie a cauzei de reducere a pedepsei analizata, legata esential de periculozitatea mai redusa a celui care constientizeaza efectele pozitive ale combaterii fenomenului infractional si actioneaza, cu buna-credinta, concordant acestei convingeri.
A fortiori, a recunoaste efectele beneficiului consacrat normativ de art. 19 din Legea nr. 682/2002 privind protectia martorilor, republicata, si asupra pedepselor aplicate pentru infractiuni concurente comise de catre martor ulterior datei denuntului, echivaleaza cu a incuraja participantul la o infractiune care a formulat, anterior, un denunt pentru alte infractiuni grave, sa persiste in conduita de nesocotire a ordinii de drept si sa comita, la randul sau, alte fapte penale, cu un grad de pericol social chiar mult sporit. Or, o atare concluzie este inacceptabila si reclama, o data in plus, interpretarea dispozitiilor art. 19 in sensul in care norma consacra o cauza legala de reducere a pedepsei cu aplicare limitata la cauza in legatura cu care a intervenit atitudinea de denuntare si facilitare a martorului care a savarsit o infractiune, nu si in cauze distincte, chiar daca au ele ca obiect infractiuni concurente.
Pentru considerentele expuse, Inalta Curte de Casatie si Justitie a admis sesizarea formulata de Curtea de Apel Constanta si a stabilit ca "efectele cauzei legale de reducere a pedepsei prevazute de art. 19 din Legea nr. 682/2002 privind protectia martorilor, republicata, se produc exclusiv in cauza penala determinata, avand ca obiect una sau mai multe infractiuni comise de persoana care, inaintea sau pe parcursul urmaririi penale ori al judecatii acelei cauze, a denuntat si facilitat tragerea la raspundere penala a participantilor la savarsirea unor infractiuni grave; autorul denuntului nu poate beneficia de reducerea la jumatate a limitelor speciale de pedeapsa in cauze penale distincte, chiar daca au ca obiect infractiuni concurente comise de acesta."
Prelucrat de Avocat Andrei-Gheorghe Gherasim, Colaborator "MCP Cabinet Avocati"
Contestatie la executare. Cazuri. Art. 19 din Legea 682/2002 Pronuntaţă de: Inalta Curte de Casatie si Justitie , sectia penala, decizia nr. 1478 din 7 martie 2006