Analizarea exceptiei tardivitatii adoptarii si comunicarii hotararii CNCD

- anularea Hotararii nr. 251 din 30 aprilie 2014, pronuntata de Colegiul Director al CNCD in Dosarul nr. x/2012;

- anularea masurilor dispuse la punctul 7 din Hotararea nr. 251 din 30 aprilie 2014, respectiv, aplicarea amenzii contraventionale in valoare de 1.000 RON fata de Primarul Municipiului Timisoara si recomandarea adresata acestuia de a revizui toate contractele incheiate cu firmele de transport, in sensul prelungirii contractelor doar cu firmele care au toate mijloacele de transport in comun adaptate transportului persoanelor cu dizabilitati locomotorii;

- suspendarea executarii masurilor dispuse la pct. 7 din Hotararea nr. 251 din 30 aprilie 2014.

2. Hotararea primei instante

Prin Sentinta civila nr. 304 din 12 noiembrie 2014, Curtea de Apel Timisoara, sectia contencios administrativ si fiscal a respins, in intregime, actiunea formulata de reclamantii Primarul Municipiului Timisoara si Consiliul Local al Municipiului Timisoara, in contradictoriu cu paratul CNCD - Colegiul Director.

In considerentele sentintei, Curtea de apel a respins cererea de suspendare a executarii hotararii atacate, intemeiata pe dispozitiile art. 15 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, retinand ca nu au fost identificate motive de nelegalitate a actului contestat.

3. Calea de atac exercitata impotriva hotararii primei instante

Impotriva sentintei civile mentionate la pct. I.2 au declarat recurs reclamantii Primarul Municipiului Timisoara si Municipiul Timisoara, prin primar, sustinand ca hotararea instantei de fond este nelegala si netemeinica, fiind pronuntata fara a tine cont de probatoriul administrat si de exceptiile invocate.

Printr-o prima critica, se sustine ca in mod gresit prima instanta a respins exceptia tardivitatii adoptarii si comunicarii hotararii, fata de termenele instituite prin art. 20 alin. (7) si (8) din O.G. nr. 137/2000, cu motivarea ca acestea sunt termene de recomandare .

Se arata ca, desi este un act normativ special, O.G. nr. 137/2000 se completeaza cu dispozitiile O.G. nr. 2/2001, care reprezinta dreptul comun in materie, de la care nu poate deroga.

Astfel, se sustine ca instanta de fond si-a motivat solutia pe dispozitiile art. 2 alin. (4) din O.G. nr. 137/2000, retinand in mod eronat pasivitatea autoritatii publice locale in sensul defavorizarii unui grup de persoane, in speta persoanele cu dizabilitati locomotorii.

Cu referire la fondul cauzei, se afirma ca solutia instantei de fond este nelegala, intrucat autoritatea publica locala a respectat prevederile Legii nr. 448/2006 si s-a conformat acestor cerinte, astfel ca, incepand cu anul 2005, a avut loc achizitia a 55 de autobuze marca A. cu rampe pentru accesul persoanelor cu dizabilitati, respectiv a 4 microbuze marca A. care sa asigure, prin negociere cu asociatiile persoanelor cu dizabilitati, transportul acestora pe raza Municipiului Timisoara.

In anul 2008, Municipiul Timisoara a achizitionat 50 de troleibuze cu rampe pentru accesul persoanelor cu dizabilitati, respectand cerintele Legii nr. 448/2006 - sectiunea ``Transport``, iar, ulterior, in anul 2010 au fost achizitionate 30 de troleibuze articulate cu rampe pentru accesul persoanelor cu dizabilitati, respectand cerintele aceleiasi legi.

Incepand cu anul 2014, autoritatea publica locala a initiat modernizarea tramvaielor din parcul operatorului de transport prin care s-a rezolvat si problema accesului persoanelor cu dizabilitati. In acest sens, recurentul anexeaza Acordul-cadru de prestari servicii - modernizare a tramvaielor. Transportul cu microbuze pentru persoane cu dizabilitati aprobat si finantat de catre municipalitate prin Hotararea nr. 592 din 19 decembrie 2006 Consiliului Local va fi asigurat in permanenta pana la asigurarea unui parc de mijloace de transport public local, in conformitate cu obligatiile stabilite in sarcina autoritatilor publice locale prin legea speciala. In acest scop, in baza acestei hotarari a consiliului local, a fost incheiata Conventia nr. 64 din 9 ianuarie 2007 privind aprobarea colaborarii intre Directia de Asistenta Sociala Comunitara Timisoara - Serviciul pentru protectia persoanei cu handicap si Regia Autonoma de Transport Timisoara, pentru realizarea activitatii de transport a persoanelor cu dizabilitati locomotorii din Municipiul Timisoara (care este anexata la dosarul cauzei).

Se subliniaza faptul ca, in conformitate cu dispozitiile art. 22 din Legea nr. 448/2006, masurile specifice pe care autoritatile administratiei publice locale sunt obligate sa le aplice in vederea asigurarii transportului in comun al persoanelor cu handicap, printre care si adaptarea mijloacelor de transport in comun aflate in circulatie, se vor face ``in limitele tehnice posibile``, dispozitie pe care atat CNCD, cat si instanta de judecata au ignorat-o.

In concluzie, se sustine ca autoritatea publica locala nu a avut, nu are si nu va avea un comportament pasiv asa cum in mod eronat a retinut instanta de fond . Mai mult decat atat, se afirma ca autoritatea publica locala face demersuri sustinute pentru modernizarea infrastructurii de transport din fonduri bugetare sau din fonduri europene pentru achizitia de mijloace de transport noi (troleibuze, tramvaie si autobuze), respectiv prin modernizarea statiilor de urcare si coborare de pe traseele mijloacelor de transport in comun pentru a fi accesibile persoanelor cu dizabilitati. Astfel, mijloacele de transport public din Timisoara sunt adaptate nevoilor persoanelor cu dizabilitati locomotorii in proportie 69,23%, autobuzele (85 din numarul total de 85) si troleibuzele (50 din totalul de 50), tramvaiele fiind in curs de modernizare si adaptare .

II. Derularea procedurii judiciare in fata instantei de recurs si analiza motivelor de casare

1. Procedura de filtrare

Recursul fiind de competenta Inaltei Curti, a fost urmata procedura de filtrare a recursului prevazuta de art. 493 C. proc. civ., iar, prin Incheierea din camera de consiliu de la 16 martie 2016, in temeiul art. 493 alin. (7) C. proc. civ., Inalta Curte a admis in principiu recursul si a fixat termen de judecata pe fond la data de 22 iunie 2016.

2. Analiza motivelor de casare

Cu titlu preliminar, Inalta Curte observa faptul ca atat cererea de chemare in judecata, cat si recursul au fost formulate de Primarul Municipiului Timisoara si Municipiul Timisoara, prin primar, iar sentinta primei instante a fost pronuntata in actiunea privind pe reclamantii Primarul Municipiului Timisoara si Consiliul Local al Municipiului Timisoara. In conditiile in care primarul, municipiul si consiliul local sunt subiecte de drept distincte, hotararea CNCD ce formeaza obiectul litigiului il vizeaza in mod exclusiv pe Primarul Municipiului Timisoara si atributiile ce revin acestei autoritati executive a administratiei publice locale, iar nu unitatea administrativ-teritoriala ori consiliul local, in contextul in care pe parcursul litigiului nu au fost formulate obiectiuni cu privire la aceasta inadvertenta procedurala, imprejurare apreciata a nu aduce vreuneia dintre parti o vatamare de natura a atrage sanctiunea nulitatii actului procedural in sensul art. 175 alin. (1) C. proc. civ., Inalta Curte se va pronunta cu privire la recursul declarat de Primarul Municipiului Timisoara, ca destinatar al actului administrativ contestat in cauza.

Analizand recursul declarat de reclamantul Primarul Municipiului Timisoara, ale carui critici se circumscriu motivului prevazut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Inalta Curte constata ca este nefondat pentru considerentele aratate in continuare.

3. Argumente de fapt si de drept relevante

In primul rand, Inalta Curte observa faptul ca recurentul nu a formulat critici cu privire la solutia de respingere a cererii de suspendare a executarii intemeiata pe dispozitiile art. 15 din Legea nr. 554/2004. Sub acest aspect, instanta de recurs retine ca solutia primei instante este legala si temeinica, in conditiile in care, prin respingerea actiunii in anulare, nu se poate considera ca este indeplinita cerinta referitoare la existenta unui caz bine justificat, prevazuta de art. 14 alin. (1) raportat la art. 15 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Referitor la sustinerile recurentului privind nerespectarea termenelor prevazute de art. 20 alin. (7) si (8) din O.G. nr. 137/2000, se constata ca acestea sunt neintemeiate, rationamentul primei instante fiind la adapost de orice critica.

Potrivit art. 20 alin. (7) si (8) din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea si sanctionarea tuturor formelor de discriminare, republicata in M. Of. al Romaniei, Partea I, nr. 166 din 7 martie 2014 (forma in vigoare la data emiterii actului administrativ contestat):

``Art. 20. - [a��]

(7) Hotararea Colegiului director de solutionare a unei sesizari se adopta in termen de 90 de zile de la data sesizarii si cuprinde: numele membrilor Colegiului director care au emis hotararea, numele, domiciliul sau resedinta partilor, obiectul sesizarii si sustinerile partilor, descrierea faptei de discriminare, motivele de fapt si de drept care au stat la baza hotararii Colegiului director, modalitatea de plata a amenzii, daca este cazul, calea de atac si termenul in care aceasta se poate exercita.

(8) Hotararea se comunica partilor in termen de 30 de zile de la adoptare si produce efecte de la data comunicarii.``

In deplin acord cu judecatorul fondului, Inalta Curte constata ca termenele prevazute de textele de lege citate sunt termene de recomandare a caror nerespectare poate atrage sanctiunea nulitatii numai in masura in care se aduce subiectului de drept o vatamare ce nu poate fi inlaturata decat prin desfiintarea actului. Or, in cauza, reclamantul nu a facut dovada unei asemenea vatamari care sa fi fost generata de nerespectarea termenelor in discutie.

De asemenea, se retine ca instanta de fond cu just temei a apreciat ca depasirea termenului de 90 de zile prevazut de art. 20 alin. (7) din O.G. nr. 137/2000 este justificata de complexitatea verificarilor efectuate in cazul a 41 de municipii cu privire la asigurarea conditiilor de transport local, prin mijloacele de transport in comun, a persoanelor cu dizabilitati locomotorii.

Totodata, Inalta Curte retine ca nu pot fi primite nici sustinerile prin care recurentul tinde sa demonstreze aplicabilitatea dispozitiilor O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor, atata timp cat nu exista o norma de trimitere in acest sens in cuprinsul O.G. nr. 137/2000.

In ceea ce priveste fondul cauzei, se constata ca, in privinta Primarului Municipiului Timisoara, prin hotararea contestata, CNCD a retinut/hotarat urmatoarele:

``5. Neasigurarea conditiilor de transport pentru persoanele cu dizabilitati locomotorii reprezinta discriminare conform art. 2 alin. (1) si (4) coroborate cu art. 10 lit. g) si h) si art. 15 din O.G. nr. 137/2000 si conform Conventiei privind drepturile persoanelor cu dizabilitati, art. 19, art. 19 si art. 20 ratificata de Romania prin Legea nr. 221/2010.

7. Aplicarea amenzii contraventionale in valoare de 1.000 RON fata de primarii din [a��] Timisoara, conform art. 26 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000.

9. Recomanda primarilor sa revizuiasca toate contractele incheiate cu firmele de transport in sensul prelungirii contractelor doar cu firmele care au toate mijloacele de transport in comun adaptate transportului persoanelor cu dizabilitati locomotorii, conform prevederilor legale.``

In cuprinsul hotararii, CNCD a retinut ca in Municipiul Timisoara sunt adaptate pentru transportul persoanelor cu dizabilitati locomotorii, toate cele 85 de autobuze si 50 de troleibuze, nefiind insa adaptat niciunul dintre cele 60 de tramvaie, rezultand, cumulat, ca este adaptat un procent de 69,23% din totalul mijloacelor de transport .

Curtea de apel a retinut legalitatea si temeinicia hotararii CNCD, prin raportare la dispozitiile art. 2 alin. (1), art. 10 lit. g) din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea si sanctionarea tuturor formelor de discriminare, republicata, art. 7 alin. (1) si (2), art. 9 alin. (1) lit. b) si art. 22 din Legea nr. 448/2006 privind protectia si promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, art. 2 lit. e), art. 3 alin. (1), art. 7 alin. (1), art. 8 alin. (1) si alin. (3) lit. d) si lit. i) din Legea serviciilor comunitare de utilitati publice nr. 51/2006 si art. 9 din Conventia privind drepturile persoanelor cu dizabilitati, ratificata de Romania prin Legea nr. 221/2010. In conditiile in care aceste dispozitii au fost citate de prima instanta in cuprinsul sentintei pronuntate, reluarea acestora in cuprinsul prezentelor considerente ar avea caracter superfluu, cu atat mai mult cu cat recurentul-reclamant nu combate in mod expres interpretarea si aplicarea data acestor dispozitii prin sentinta recurata.

Este de observat faptul ca, prin criticile formulate, recurentul expune demersurile efectuate in perioada 2005 - 2014, pentru a asigura conditii de transport persoanelor cu dizabilitati locomotorii cu autobuzul, microbuzul si troleibuzul, aspecte care nu sunt de natura a rasturna prezumtia de legalitate si temeinicie a actului administrativ contestat, atat timp cat sanctiunea amenzii contraventionale a fost aplicata in considerarea faptului ca numai 69,23% din totalul mijloacelor de transport erau adaptate, procent determinat de constatarea ca niciunul dintre cele 60 de tramvaie nu raspunde cerintei mentionate. Este adevarat ca demersurile efectuate in perioada respectiva reflecta preocuparea autoritatilor locale in sensul asigurarii accesibilitatii persoanelor cu dizabilitati locomotorii la transportul in comun, insa nu sunt apte a demonstra lipsa de veridicitate a constatarilor CNCD. In conditiile expuse, nu pot fi primite sustinerile recurentului in sensul ca s-ar fi conformat prevederilor Legii nr. 448/2006.

De altfel, procentul de adaptare a mijloacelor de transport si demersurile efectuate de autoritatea locala reprezinta, in opinia instantei, circumstante atenuante care au fost luate in considerare in mod corect de catre intimatul-parat la individualizarea sanctiunii contraventionale aplicate Primarului Municipiului Timisoara, in cuantum de 1.000 RON, comparativ cu sanctiunea de 2.000 RON aplicata in cazul primarilor din alte municipii in care s-a constatat existenta unui procent mult mai mic de mijloacele de transport adaptate.

Inalta Curte constata ca sustinerile recurentului in sensul ca a fost initiata modernizarea tramvaielor din parcul operatorului de transport sunt confirmate de inscrisurile depuse in probatiune, respectiv Acordul-cadru de prestari servicii nr. 108 din 16 aprilie 2014 si Contractul subsecvent de prestari servicii nr. 146 din 11 iunie 2014, incheiate intre Municipiul Timisoara, prin primar, si B. Pascani - C. SA.

Insa, este de observat faptul ca acordul a fost incheiat cu 14 zile inainte de adoptarea hotararii CNCD, iar contractul a fost incheiat la mai mult de o luna dupa adoptarea hotararii contestate in cauza, astfel ca inscrisurile de care se prevaleaza recurentul, desi pot reliefa insusirea recomandarii prevazute la pct. 9 din dispozitivul hotararii CNCD, nu au valenta de a demonstra contrariul aspectele constatate de CNCD in privinta procentului de adaptare a mijloacelor de transport pentru a asigura accesibilitatea persoanelor cu dizabilitati locomotorii.

Sustinerile recurentului in sensul ca CNCD si instanta de fond au ignorat prevederile art. 22 din Legea nr. 448/2006 conforma carora adaptarea mijloacelor de transport in comun se va realiza ``in limitele tehnice posibile`` nu pot fi primite, atata timp cat in cauza nu s-a facut dovada unor asemenea limitari care sa fi determinat imposibilitatea obiectiva de adaptare in privinta tuturor celor 60 de tramvaie din parcul operatorului de transport in comun. De altfel, caracterul neverosimil al acestor sustineri este demonstrat chiar de catre recurent, care se prevaleaza in aparare de acordul si contractul mentionate anterior incheiate tocmai in scopul asigurarii ``serviciilor de reparatie generala cu reconstructie si modernizare a vagoanelor de tramvai tip GT4``, ceea ce inseamna ca nu au existat limitari tehnice in privinta adaptarii acestor mijloace de transport pentru a fi apte sa asigure accesibilitatea persoanelor cu dizabilitati locomotorii.

4. Temeiul de drept al solutiei adoptate in recurs

Avand in vedere toate considerentele expuse, in temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Inalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul Primarul Municipiului Timisoara.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Primarul Municipiului Timisoara impotriva Sentintei civile nr. 304 din 12 noiembrie 2014 a Curtii de Apel Timisoara, sectia contencios administrativ si fiscal, ca nefondat.

Definitiva.

Pronuntata in sedinta publica, astazi 22 iunie 2016.