In Monitorul Oficial nr. 240, Partea I din 31.03.2016 a fost publicata Decizia nr. 23/2016 pronuntata de Curtea Constitutionala a Romaniei in dosarul nr. 528 D-2015, referitoare la admiterea exceptiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 318 din Cod proc. pen., exceptie ridicata de Ion Vrabete in Dosarul nr. 32/225/2015 al Judecatoriei Drobeta-Turnu Severin .
Obiectul exceptiei de neconstitutionalitate
Obiectul exceptiei de neconstitutionalitate il constituie prevederile art. 318 din Cod proc. pen., care au urmatorul cuprins:
"(1)In cazul infractiunilor pentru care legea prevede pedeapsa amenzii sau pedeapsa inchisorii de cel mult 7 ani, procurorul poate renunta la urmarirea penala cand, in raport cu continutul faptei, cu modul si mijloacele de savarsire, cu scopul urmarit si cu imprejurarile concrete de savarsire, cu urmarile produse sau care s-ar fi putut produce prin savarsirea infractiunii, constata ca nu exista un interes public in urmarirea acesteia.
(2)Cand autorul faptei este cunoscut, la aprecierea interesului public sunt avute in vedere si persoana suspectului sau a inculpatului, conduita avuta anterior savarsirii infractiunii si eforturile depuse pentru inlaturarea sau diminuarea consecintelor infractiunii.
(3)Procurorul poate dispune, dupa consultarea suspectului sau a inculpatului, ca acesta sa indeplineasca una sau mai multe dintre urmatoarele obligatii:
a)sa inlature consecintele faptei penale sau sa repare paguba produsa ori sa convina cu partea civila o modalitate de reparare a acesteia;
b)sa ceara public scuze persoanei vatamate;
c)sa presteze o munca neremunerata in folosul comunitatii, pe o perioada cuprinsa intre 30 si 60 de zile, in afara de cazul in care, din cauza starii de sanatate, persoana nu poate presta aceasta munca;
d)sa frecventeze un program de consiliere.
(4)In cazul in care procurorul dispune ca suspectul sau inculpatul sa indeplineasca obligatiile prevazute la alin. (3), stabileste prin ordonanta termenul pana la care acestea urmeaza a fi indeplinite, care nu poate fi mai mare de 6 luni sau de 9 luni pentru obligatii asumate prin acord de mediere incheiat cu partea civila si care curge de la comunicarea ordonantei.
(5)Ordonanta de renuntare la urmarire cuprinde, dupa caz, mentiunile prevazute la art. 286 alin. (2), precum si dispozitii privind masurile dispuse conform alin. (3) din prezentul articol si art. 315 alin. (2)-(4), termenul pana la care trebuie indeplinite obligatiile prevazute la alin. (3) din prezentul articol si sanctiunea nedepunerii dovezilor la procuror, precum si cheltuielile judiciare.
(6)In cazul neindeplinirii cu rea-credinta a obligatiilor in termenul prevazut la alin. (4), procurorul revoca ordonanta . Sarcina de a face dovada indeplinirii obligatiilor sau prezentarea motivelor de neindeplinire a acestora revine suspectului ori inculpatului. O noua renuntare la urmarirea penala in aceeasi cauza nu mai este posibila.
(7)Ordonanta prin care s-a dispus renuntarea la urmarirea penala se comunica in copie persoanei care a facut sesizarea, suspectului, inculpatului sau, dupa caz, altor persoane interesate."
Analiza notiunii de "interes public"
Examinand exceptia de neconstitutionalitate, cu privire la critica potrivit careia sintagma "interes public" din cuprinsul dispozitiilor art. 318 alin. (1) Cod proc. pen. este ambigua, Curtea a retinut ca enumerarea in cuprinsul prevederilor art. 318 alin. (1) din Cod proc. pen. a elementelor referitoare la continutul faptei, la modul si mijloacele de savarsire, la scopul urmarit, la imprejurarile concrete de savarsire si la urmarile produse sau care s-ar fi putut produce prin savarsirea infractiunii, in completarea carora art. 318 alin. (2) Cod proc. pen. arata ca, atunci cand autorul faptei este cunoscut, la aprecierea interesului public sunt avute in vedere si persoana suspectului sau a inculpatului, conduita acestuia anterioara savarsirii infractiunii si eforturile depuse pentru inlaturarea sau diminuarea consecintelor infractiunii nu este de natura a clarifica intelesul sintagmei criticate. Astfel, Curtea a constatat ca sintagma "interes public" nu este determinata de legiuitor prin prevederile art. 318 alin. (1) si (2) Cod proc. pen., iar elementele enumerate in cuprinsul acestora, drept criterii de determinare a "interesului public", nu sunt de natura a defini notiunea anterior referita, acestea constituind criterii de individualizare a pedepselor, in cazul constatarii de catre o instanta de judecata a savarsirii unor infractiuni .
Curtea a aratat ca legiuitorul trebuie sa prevada cu exactitate obligatiile pe care le are fiecare organ judiciar, care se impune a fi circumscrise modului concret de realizare a atributiilor acestora, prin stabilirea, in mod neechivoc, a operatiunilor pe care acestea le indeplinesc in exercitarea atributiilor lor. In solutionarea cauzei, procurorul nu se poate indeparta de continutul acesteia, realizand delimitari ce intra in competenta puterii legiuitoare.
In consecinta, Curtea a constatat ca textul criticat nu indeplineste standardele de claritate, precizie si previzibilitate ale legii penale, incalcand principiul legalitatii procesului penal, reglementat la art. 2 Cod proc. pen. si, prin urmare, prevederile art. 1 alin. (5) din Constitutie, care prevad obligativitatea respectarii in Romania a Constitutiei, a suprematiei sale si a legilor.
Art. 318 Cod proc. pen. 2010 versus art. 18 indice 1 Cod pen. 1969
Curtea a retinut ca institutia renuntarii la urmarirea penala, reglementata la art. 318 Cod proc. pen., este diferita de institutia reglementata la art. 18 indice 1 Cod pen. 1969, care reglementa posibilitatea aplicarii de catre procuror sau de catre instanta de judecata a unei sanctiuni cu caracter administrativ in situatia in care, prin atingerea minima adusa uneia din valorile aparate de lege si prin continutul ei concret, fiind lipsita in mod vadit de importanta, aceasta nu prezenta gradul de pericol social al unei infractiuni . Aceasta distinctie are la baza faptul ca notiunea de "interesul public in urmarirea penala a unei infractiuni", din cuprinsul art. 318 Cod proc. pen. in vigoare, este diferita de cea de "pericol social" al faptei din cuprinsul art. 18 indice 1 Cod penal din 1969.
Sub imperiul Codului penal anterior, se proceda la o inlocuire a raspunderii penale cu raspunderea administrativa, in timp ce noua reglementare ii confera procurorului o competenta distincta, de apreciere a "interesului public" in solutionarea cauzei.
Curtea a retinut ca in scopul stabilirii pericolului social al faptelor savarsite, conform art. 18 indice 1 Cod pen. 1969, procurorul sau instanta de judecata, dupa caz, era obligat sa verifice indeplinirea criteriilor prevazute la alin. (1) si (2) ale normei penale anterior referite, putand face aprecieri cu privire la existenta elementelor constitutive ale infractiunii, pe cand stabilirea interesului public in urmarirea penala a faptelor comise, conform art. 318 alin. (1) Cod proc. pen., poate fi facuta de procuror inaintea verificarii existentei acestor elemente, cu consecinta renuntarii la urmarirea penala a unor fapte prevazute de legea penala, chiar si mai inainte de dovedirea existentei trasaturilor esentiale ale acestora.
Posibilitatea procurorului de a renunta la urmarirea penala
In ceea ce priveste actul renuntarii la urmarirea penala, Curtea a constatat ca acesta presupune hotararea procurorului de a renunta la realizarea activitatilor de investigare a infractiunilor savarsite si la tragerea la raspundere penala a suspectilor, in situatia in care constata savarsirea de catre acestia a unor fapte prevazute de legea penala.
Analizand dispozitiile procesual penale ce reglementeaza etapele procesului penal, Curtea a retinut ca urmarirea penala, reglementata prin art. 285-341 Cod proc. pen., este cea dintai etapa a procesului penal. Aceasta este premergatoare judecatii, se desfasoara conform unei proceduri nepublice si are ca obiect, conform art. 285 alin. (1) Cod proc. pen., strangerea probelor necesare cu privire la existenta infractiunilor, la identificarea persoanelor care au savarsit o infractiune si la stabilirea raspunderii penale a acestora, pentru a se constata daca este sau nu cazul sa se dispuna trimiterea in judecata .
Conform art. 55 alin. (3) Cod proc. pen., atributiile procurorului in cursul procesului penal sunt urmatoarele: supravegheaza sau efectueaza urmarirea penala; sesizeaza judecatorul de drepturi si libertati si instanta de judecata; exercita actiunea penala; exercita actiunea civila, in cazurile prevazute de lege, incheie acordul de recunoastere a vinovatiei, in conditiile legii; formuleaza si exercita contestatiile si caile de atac prevazute de lege impotriva hotararilor judecatoresti; indeplineste orice alte atributii prevazute de lege. Totodata, competenta procurorului in cadrul procesului penal este reglementata la art. 56 alin. (1)-(2) Cod proc. pen., conform caruia aceasta consta in conducerea si controlul nemijlocit al activitatii de urmarire penala a politiei judiciare si a organelor de cercetare penala speciale, prevazute de lege, si in supravegherea ca actele de urmarire penala sa fie efectuate cu respectarea dispozitiilor legale, precum si in efectuarea oricarui act de urmarire penala in cauzele pe care le conduce si le supravegheaza.
Spre deosebire de urmarirea penala, etapa judecatii, reglementata prin art. 349-477 indice 1 Cod proc. pen., are ca finalitate solutionarea fondului cauzei penale. Aceasta este realizata de catre instantele de judecata, ale caror competente sunt prevazute la art. 35-52 Cod proc. pen. Conform art. 349 alin. (1) Cod proc. pen., rolul instantei de judecata este cel de solutionare a cauzelor deduse judecatii, cu garantarea respectarii drepturilor subiectilor procesuali si asigurarea administrarii probelor, pentru lamurirea completa a imprejurarilor cauzei in scopul aflarii adevarului, cu respectarea deplina a legii. Instanta de judecata solutioneaza cauzele numai pe baza probelor administrate in faza urmaririi penale, potrivit alin. (2) al aceluiasi art. 349.
Codul de proc. pen. realizeaza o delimitare clara a functiilor judiciare, prin reglementarea, in mod distinct, a etapelor procesului penal si a competentei organelor implicate in realizarea lor. Aceasta reprezinta o aplicare directa a dispozitiilor art. 3 alin. (1) Cod proc. pen., dar si a prevederilor art. 126 alin. (1) si (2) din Constitutie, care prevad realizarea justitiei prin Inalta Curte de Casatie si Justitie si prin celelalte instante judecatoresti stabilite de lege.
Curtea a retinut ca stabilirea vinovatiei inculpatului si aplicarea pedepselor penale sunt de competenta instantei de judecata, care beneficiaza, in mod exclusiv, de jurisdictio si imperium, adica puterea de a "spune" dreptul si de a impune executarea unor pedepse penale prin intermediul hotararilor pronuntate.
Curtea a retinut ca tot instantele de judecata, pe baza acelorasi prerogative de jurisdictio si imperium, au dreptul ca, in cazul in care sunt indeplinite conditiile prevazute la art. 74-106 din Codul penal, sa procedeze la individualizarea pedepselor prin renuntarea la aplicarea pedepsei, potrivit art. 80-82 din Codul penal, amanarea aplicarii pedepsei, potrivit art. 83-90 din Codul penal, sau suspendarea executarii pedepsei sub supraveghere, conform art. 91-98 din Codul penal. Aceste atributii ale instantei sunt exercitate, insa, dupa parcurgerea etapei urmaririi penale, a etapei camerei preliminare si a judecatii in fond .
Curtea a constatat ca, in cazul individualizarii pedepsei potrivit prevederilor art. 74-106 din Codul penal, instanta de judecata aplica sau poate aplica masuri precum avertismentul, prevazut la art. 81 din Codul penal, in cazul renuntarii la aplicarea pedepsei, masurile de supraveghere si obligatiile prevazute la art. 85 din Codul penal, in cazul amanarii aplicarii pedepsei, masurile de supraveghere si obligatiile reglementate la art. 93 din Codul penal, in situatia suspendarii aplicarii pedepsei sub supraveghere . De altfel, in situatia suspendarii executarii pedepsei sub supraveghere, conform art. 91 din Codul penal, instanta de judecata procedeaza la individualizarea si aplicarea unei pedepse, care, insa, va fi executata intr-un alt mod decat intr-un spatiu de detentie sau prin plata unei amenzi penale.
Prin raportare la aspectele anterior invocate, Curtea a constatat ca prin competenta procurorului de a renunta la urmarirea penala, conform art. 318 Cod proc. pen., anterior debutului acestei etape procedurale sau pe parcursul ei, cu consecinta netrimiterii in judecata a suspectului sau a inculpatului si a renuntarii ab initio la aplicarea unei pedepse, il plaseaza pe acesta in situatia de a "spune" dreptul si de a da o hotarare susceptibila de a fi executata, conferindu-i prerogativele de jurisdictio si imperium specifice instantelor de judecata . In acest fel, Curtea constata ca, prin aplicarea prevederilor art. 318 din Cod proc. pen., procurorul realizeaza, in mod direct, un act de justitie, sustragand instantelor judecatoresti judecarea cauzelor.
Nu in ultimul rand, Curtea constata ca, potrivit prevederilor art. 318 alin. (3) Cod proc. pen., dupa consultarea suspectului sau a inculpatului, procurorul poate dispune ca acesta sa indeplineasca una sau mai multe dintre urmatoarele obligatii: sa inlature consecintele faptei penale sau sa repare paguba produsa ori sa convina cu partea civila o modalitate de reparare a acesteia; sa ceara public scuze persoanei vatamate; sa presteze o munca neremunerata in folosul comunitatii, pe o perioada cuprinsa intre 30 si 60 de zile, in afara de cazul in care, din cauza starii de sanatate, persoana nu poate presta aceasta munca; sa frecventeze un program de consiliere.
Or, impunand obligatiile anterior enumerate, procurorul se plaseaza pe pozitia de judecator al cauzelor, aplicand masuri similare pedepselor, printr-un act care nu este nici administrativ, nici jurisdictional.
In consecinta, Curtea a retinut ca renuntarea la urmarirea penala de catre procuror, fara ca aceasta sa fie supusa controlului si incuviintarii instantei de judecata, echivaleaza cu exercitarea de catre acesta a unor atributii ce apartin sferei competentelor instantelor judecatoresti, reglementata la art. 126 alin. (1) din Constitutie, potrivit caruia justitia se realizeaza prin Inalta Curte de Casatie si Justitie si prin celelalte instante judecatoresti stabilite de lege.
Opinia separata
In opinia separata pronuntata, magistratii au aratat ca renuntarea la urmarirea penala a fost introdusa de legiuitor in arhitectura dreptului procesual romanesc, ca un element de noutate in privinta solutiilor de neurmarire penala ce pot fi dispuse de procuror, in scopul degrevarii instantelor judecatoresti de sarcina solutionarii unor cauze penale referitoare la fapte prevazute de legea penala ce nu prezinta un pericol social ridicat.
Aceasta solutie ar fi insotita de sporirea garantiilor procesuale in etapa urmaririi penale. Ea reprezinta o consecinta a implementarii in legislatia procesual penala a principiului oportunitatii, care este specific sistemului de drept anglo-saxon si a fost preluat in sistemul dreptului continental din jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului, din motive de eficientizare a activitatii organelor judiciare.
Judecatorii Curtii au retinut ca solutia renuntarii la urmarirea penala nu poate fi dispusa anterior administrarii unor probe din care sa rezulte, in mod rezonabil, atat savarsirea de catre inculpat a faptelor retinute de organele de urmarire penala in sarcina lui, cat si indeplinirea simultana a conditiilor prevazute la art. 318 alin. (1) si (2) Cod proc. pen., care denota lipsa interesului public in continuarea urmaririi penale. De altfel, ca o garantie a solutionarii cauzelor penale prin renuntarea de catre procuror la urmarirea penala doar in situatia constatarii unui pericol social redus al faptelor savarsite, legiuitorul a prevazut, la alin. (6) al aceluiasi art. 318, ca, in cazul neindeplinirii cu rea-credinta de catre suspect sau inculpat a obligatiilor dispuse in sarcina sa, in termenul legal prevazut la alin. (4) al art. 318 Cod proc. pen. - neindeplinire ce ar conduce la concluzia conform careia suspectul sau inculpatul, prin comportamentul sau, determina existenta unui pericol social in cauza supusa solutionarii -, procurorul revoca ordonanta, o noua solutie de renuntare la urmarirea penala in aceeasi cauza nemaifiind posibila.
Solutia prevazuta la art. 318 Cod proc. pen. se regaseste si in legislatiile altor state europene, precum si in alte sisteme de drept (SUA, Canada, Regatul Unit al Marii Britanii si al Irlandei de Nord, Franta, Belgia, Finlanda, Suedia, Olanda, Austria).
In ceea ce priveste pretinsa lipsa de claritate, precizie si previzibilitate a sintagmei "interes public", din cuprinsul art. 318 alin. (1) Cod proc. pen., s+a retinut ca, intr-adevar, Codul penal si Codul de proc. pen. nu definesc in mod expres notiunea anterior referita. Cu toate acestea, interpretand logic dispozitiile art. 318 alin. (1) Cod proc. pen., se constata ca, in cuprinsul acestora, sunt prevazute criteriile ce trebuie avute in vedere de catre procuror la stabilirea existentei interesului public in urmarirea infractiunilor pentru care legea prevede pedeapsa amenzii sau pedeapsa inchisorii de cel mult 7 ani.
Referitor la constatarea de catre Curtea Constitutionala a incalcarii, prin prevederile art. 318 Cod proc. pen., a principiului separatiei functiilor judiciare si, in consecinta, a dispozitiilor art. 126 alin. (1) din Constitutie, precum si la concluzia, explicit exprimata de catre instanta de contencios constitutional in considerentele Deciziei nr. 23 din 20 ianuarie 2016, s+a retinut ca un astfel de control al instantelor judecatoresti asupra solutiilor de renuntare la urmarirea penala este deja reglementat in cuprinsul Cod proc. pen. In acest sens s-au analizat dispozitiile art. 319, art. 339 alin. (1) si (4) si art. 340 alin. (1) Cod proc. pen. in urma careia s-a retinut ca pentru toate situatiile in care una dintre partile procesului penal este nemultumita de solutia de renuntare la urmarirea penala pronuntata de procuror, Codul de proc. pen. prevede cai de atac specifice, care constau in formularea de plangeri ce sunt adresate procurorului ierarhic superior si, in final, instantei de judecata careia i-ar reveni competenta sa solutioneze cauza in prima instanta.
Pentru toate aceste considerente magistratii au conchis ca nu poate fi retinuta incalcarea prin dispozitiile art. 318 Cod proc. pen. a prevederilor art. 1 alin. (5) si art. 126 alin. (1) din Constitutie si, in consecinta, ca exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 318 din Cod proc. pen. ar fi trebuit sa fie respinsa, ca neintemeiata.
Prelucrat de avocat Gherasim Andrei-Gheorghe, cobalorator Cabinet de avocat Predut Marius-Catalin
ORDONANTA renuntare la urmarire penala dupa inceperea urmaririi penale cand autorul faptei nu este cunoscut Sursa: EuroAvocatura.ro