Protectia liderilor sindicali impotriva cercetarilor disciplinare si concedierilor efectuate de angajator nu este absoluta

Solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 60 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, exceptie ridicata de Societatea Goodmills - S.A. din localitatea Pantelimon, judetul Ilfov (fosta Titan - S.A.) in Dosarul nr. 39.828/3/2014 al Tribunalului Bucuresti - Sectia a VIII-a conflicte de munca si asigurari sociale si care formeaza obiectul Dosarului Curtii Constitutionale nr. 1.268D/2015.

Prin Incheierea din 2 iulie 2015, pronuntata in Dosarul nr. 39.828/3/2014, Tribunalul Bucuresti - Sectia a VIII-a conflicte de munca si asigurari sociale a sesizat Curtea Constitutionala cu exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 60 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii Exceptia de neconstitutionalitate a fost ridicata de intimata Societatea Goodmills - S.A. din localitatea Pantelimon, judetul Ilfov (fosta Titan - S.A.) intr-o cauza avand ca obiect solutionarea contestatiei la decizia de concediere, formulata de Stefan Blacioti.

In motivarea exceptiei de neconstitutionalitate autoarea acesteia sustine ca textul de lege criticat contravine art. 16 din Constitutie, deoarece instituie un privilegiu pentru liderii sindicali, in conditiile in care acestia se afla in aceeasi situatie ca si alti salariati ale caror posturi sunt desfiintate si care urmeaza a fi disponibilizati. Desi liderii sindicali au un statut special, in sensul ca sunt alesi in vederea apararii intereselor salariatilor, in ceea ce priveste situatia obiectiva a desfiintarii postului ocupat, ei se afla intr-o situatie analoga cu ceilalti salariati care nu ocupa functii sindicale, deoarece concedierea nu are nicio legatura cu activitatea sindicala. Mai mult, tot aceeasi calitate de aparatori ai angajatilor o au si reprezentantii salariatilor, alesi in conditiile art. 221 si urmatoarele din Codul muncii, care insa nu beneficiaza de acest privilegiu, singura interdictie la concedierea acestora fiind cea prevazuta de art. 226 din Codul muncii, respectiv faptul ca nu pot fi concediati "pentru motive ce tin de mandatul pe care l-au primit de la salariati". De altfel, insasi Curtea Constitutionala a retinut prin Decizia nr. 383 din 23 martie 2011 ca diferenta de tratament intre protectia conferita liderilor de sindicat si cea conferita reprezentantilor alesi ai salariatilor creeaza o situatie cu efecte discriminatorii. Desi Curtea Constitutionala a retinut in jurisprudenta sa ca protectia sporita acordata liderilor de sindicat are caracterul unei garantii legale impotriva eventualelor actiuni de constrangere, de santaj sau de reprimare, de natura sa impiedice exercitarea mandatului, aceasta a vizat concedierea dispusa pentru motive ce au legatura cu exercitarea mandatului de catre liderii sindicali. Or, dispozitiile de lege criticate instituie o interdictie absoluta la concediere, pentru orice ipoteza dintre cele prevazute la art. 61 si 65 din Codul muncii, singura exceptie fiind concedierea disciplinara pentru abateri grave sau repetate. Sustine ca, in cazul de fata, este vorba despre o situatie obiectiva, respectiv desfiintarea locului de munca ocupat de catre salariatul care in acelasi timp ocupa si o functie sindicala, fara a avea nicio legatura cu exercitarea mandatului de lider sindical, aceasta cu atat mai mult cu cat, in speta, desfiintarea postului a avut loc anterior infiintarii sindicatului si dobandirii calitatii de lider sindical de catre reclamant. Ca mijloc de protectie si ca o garantie suficienta legea reglementeaza posibilitatea salariatului de a contesta decizia de concediere in fata instantei judecatoresti, iar daca se va proba ca adevaratul motiv al concedierii il reprezinta activitatea sindicala, atunci instanta va putea anula decizia in temeiul altor prevederi legale, cum ar fi: art. 59 din Codul muncii, art. 220 alin. (2) din Codul muncii si art. 10 alin. (1) din Legea dialogului social nr. 62/2011. De altfel, insasi Conventia Organizatiei Internationale a Muncii din 1971 instituie o protectie a liderilor sindicali care sa aiba in vedere exercitarea mandatului, iar nu o protectie absoluta. In acelasi sens este si Decizia Curtii Constitutionale nr. 1.276 din 12 octombrie 2010, prin care s-a aratat ca este neconstitutionala "o masura care nu instituie un raport just de proportionalitate intre mijloacele folosite si scopul legitim urmarit". Caracterul absolut al protectiei prevazute de art. 60 alin. (1) lit. g) din Codul muncii are in vedere toate tipurile de concediere (cu exceptia celei disciplinare) prevazute la art. 61 si 65 din Codul muncii, cum sunt: cazul in care salariatul este arestat preventiv sau arestat la domiciliu pentru o perioada mai mare de 30 de zile, cazul in care se constata inaptitudinea fizica si/sau psihica a salariatului, cazul in care salariatul nu corespunde profesional locului de munca in care este incadrat, cazul desfiintarii locului de munca ocupat de salariat, din unul sau mai multe motive fara legatura cu persoana acestuia. Or, toate aceste situatii au caracter obiectiv, unele fiind constatate de alte organe ale statului, caracter ce poate fi verificat de instantele judecatoresti in cadrul contestarii deciziei de concediere . Insa, din modul de redactare a dispozitiilor de lege criticate, rezulta ca nu se poate dispune concedierea unui lider de sindicat in niciuna din ipotezele mentionate.

Autoarea exceptiei de neconstitutionalitate mai sustine ca dispozitiile de lege criticate contravin si prevederilor constitutionale ale art. 41 referitoare la dreptul la munca si protectia sociala a muncii, deoarece prin instituirea imunitatii la concediere a liderilor sindicali este afectat dreptul la protectie in caz de concediere al celorlalti salariati care se afla in aceeasi situatie obiectiva. Prin privilegiul instituit de art. 60 alin. (1) lit. g) din Codul muncii se afecteaza in esenta sa dreptul salariatului la protectie impotriva concedierii, deoarece pot exista situatii in care, potrivit criteriilor obiective, un anumit salariat nu ar trebui selectat in vederea concedierii, ci liderul sindical.

Totodata, autoarea exceptiei sustine ca dispozitiile de lege criticate contravin si art. 44 din Constitutie privind protectia proprietatii private, deoarece, in situatia obiectiva in care locul de munca ocupat de salariatul lider sindical este desfiintat, in mod automat dispar si atributiile aferente acelui post, astfel incat salariatul nu mai are cum sa presteze activitate pentru angajator, lipsind obiectul muncii. In conditiile in care salariatul nu accepta un alt post vacant compatibil cu pregatirea sa profesionala sau daca un astfel de post nu exista in cadrul unitatii, prin interdictia de concediere prevazuta de art. 60 alin. (1) lit. g) din Codul muncii angajatorul nu poate inceta contractul de munca, ramanand in continuare obligat sa ii plateasca salariul respectivului angajat. Mai grava este situatia in care salariatul este declarat inapt fizic sau psihic, situatie in care ii este interzis angajatorului sa il foloseasca pentru vreo activitate . Or, prin obligarea angajatorului de a mentine un salariat care nu mai presteaza munca, dar fata de care este obligat sa ii plateasca salariul, in virtutea unui contract de munca activ, este afectat in esenta sa dreptul de proprietate al angajatorului, ceea ce contravine art. 44 din Constitutie . Invoca, in acest sens, considerentele Deciziei Curtii Constitutionale nr. 1.276 din 12 octombrie 2010.

Tribunalul Bucuresti - Sectia a VIII-a conflicte de munca si asigurari sociale nu si-a exprimat opinia asupra exceptiei de neconstitutionalitate.

Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, incheierea de sesizare a fost comunicata presedintilor celor doua Camere ale Parlamentului, Guvernului si Avocatului Poporului, pentru a-si exprima punctele de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate.

Avocatul Poporului considera ca dispozitiile de lege criticate sunt constitutionale. In privinta pretinsei incalcari a art. 16 din Constitutie arata ca salariatii se afla intr-o situatie diferita fata de salariatii-lideri sindicali, intrucat numai acestia din urma contribuie la apararea drepturilor si la promovarea intereselor profesionale, economice si sociale ale salariatilor. Astfel, salariatii-lideri sindicali pot intreprinde orice actiune prevazuta de lege, inclusiv de a formula actiuni in justitie, in numele membrilor de sindicat, fara a avea nevoie de un mandat expres din partea celor in cauza. Asadar, prin specificul atributiilor lor, acestia constituie un puternic factor de echilibru economic si social, capabil sa asigure imbunatatirea continua a conditiilor de munca si de viata ale membrilor de sindicat. In acest sens este si jurisprudenta Curtii Constitutionale (deciziile nr. 107 din 1 noiembrie 1995 si nr. 14 din 22 ianuarie 2013) si jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului (hotararile din 13 iunie 1979, pronuntata in Cauza Marckx impotriva Belgiei, din 8 iunie 1976, pronuntata in Cauza Engel si altii impotriva Olandei, sau din 28 noiembrie 1984, pronuntata in Cauza Rasmussen impotriva Danemarcei). In aceste conditii nu se poate sustine nici incalcarea art. 41 din Constitutie, cu atat mai mult cu cat Codul muncii prevede numeroase garantii, menite sa impiedice comportamentul abuziv al angajatorilor, printre care foarte importanta este stricta reglementare a conditiilor de incetare a contractului individual de munca in urma manifestarii unilaterale de vointa a angajatorului. Prevederile de lege criticate trebuie coroborate cu art. 220 alin. (2) din Codul muncii si cu cele ale art. 10 din Legea dialogului social nr. 62/2011 si, ca urmare, protectia liderilor sindicali nu este absoluta, concedierea acestora fiind posibila in toate celelalte cazuri prevazute de Codul muncii (pentru motive care tin de persoana salariatului sau pentru motive care nu tin de aceasta persoana - art. 61 si 65). De altfel, in art. 24 lit. a) din Carta sociala europeana revizuita se prevede posibilitatea concedierii salariatilor pentru "un motiv intemeiat, legat de aptitudinea sau conduita acestora ori de cerintele de functionare a intreprinderii, a institutiei sau a serviciului". Totodata, persoanele care exercita functii eligibile intr-un organism sindical sunt remunerate pentru indeplinirea atributiilor specifice, prevazute la art. 223 din Codul muncii, si anume apararea si promovarea intereselor profesionale, economice, sociale, culturale si sportive ale salariatilor.

Presedintii celor doua Camere ale Parlamentului si Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate.

C U R T E A,

examinand incheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul intocmit de judecatorul-raportor, concluziile reprezentantului autoarei exceptiei si ale partii prezenti la dezbateri, actele depuse la dosar, concluziile procurorului, dispozitiile legale criticate, raportate la prevederile Constitutiei, precum si Legea nr. 47/1992, retine urmatoarele:

Curtea Constitutionala a fost legal sesizata si este competenta, potrivit dispozitiilor art. 146 lit. d) din Constitutie, precum si ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 si 29 din Legea nr. 47/1992, sa solutioneze exceptia de neconstitutionalitate.

Obiectul exceptiei de neconstitutionalitate il constituie dispozitiile art. 60 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 345 din 18 mai 2011, avand urmatorul cuprins: " (1) Concedierea salariatilor nu poate fi dispusa: [...] g) pe durata exercitarii unei functii eligibile intr-un organism sindical, cu exceptia situatiei in care concedierea este dispusa pentru o abatere disciplinara grava sau pentru abateri disciplinare repetate, savarsite de catre acel salariat;".

Autoarea exceptiei de neconstitutionalitate sustine ca dispozitiile de lege criticate incalca prevederile constitutionale ale art. 16 privind egalitatea in drepturi, ale art. 41 privind munca si protectia sociala a muncii si ale art. 44 alin. (1) privind protectia proprietatii private.

18. Examinand exceptia de neconstitutionalitate, Curtea retine, cu privire la cadrul legislativ referitor la protectia persoanelor care ocupa functii eligibile intr-un organism sindical, ca Legea nr. 53/2003 - Codul muncii prevede in titlul VII: "Dialogul social", cap. II: "Sindicatele", art. 220 alin. (2), urmatoarele: "Pe toata durata exercitarii mandatului, reprezentantii alesi in organele de conducere ale sindicatelor nu pot fi concediati pentru motive ce tin de indeplinirea mandatului pe care l-au primit de la salariatii din unitate ." Reglementari referitoare la protectia persoanelor alese in organele de conducere ale organizatiilor sindicale sunt cuprinse si in Legea dialogului social nr. 62/2011, republicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 625 din 31 august 2012, titlul II, cap. II, sectiunea a 2-a: "Conducerea organizatiilor sindicale". Astfel, potrivit art. 9, "Membrilor organelor de conducere alese ale organizatiilor sindicale li se asigura protectia legii contra oricaror forme de conditionare, constrangere sau limitare in exercitarea functiilor lor", iar, in conformitate cu art. 10 alin. (1), "Sunt interzise modificarea si/sau desfacerea contractelor individuale de munca ale membrilor organizatiilor sindicale pentru motive care privesc apartenenta la sindicat si activitatea sindicala.".

Curtea retine ca dispozitia de lege criticata face parte din titlul II: "Contractul individual de munca", cap. V: "Incetarea contractului individual de munca", sectiunea a 2-a: "Concedierea" (art. 58-60) din Codul muncii. Potrivit art. 58, concedierea reprezinta incetarea contractului individual de munca din initiativa angajatorului si poate fi dispusa pentru motivele expres si limitativ prevazute de lege, si anume pentru motive care tin de persoana salariatului (prevazute la art. 61) sau pentru motive care nu tin de persoana salariatului (prevazute la art. 65). Art. 59 instituie interdictii generale de concediere, stabilind ca este interzisa concedierea pe criterii de sex, orientare sexuala, caracteristici genetice, varsta, apartenenta nationala, rasa, culoare, etnie, religie, optiune politica, origine sociala, handicap, situatie sau responsabilitate familiala, apartenenta ori activitate sindicala [lit. a) ] si pentru exercitarea, in conditiile legii, a dreptului la greva si a drepturilor sindicale [lit. b) ], iar art. 60 alin. (1) reglementeaza interdictii temporare de concediere, si anume: "a) pe durata incapacitatii temporare de munca, stabilita prin certificat medical conform legii; b) pe durata suspendarii activitatii ca urmare a instituirii carantinei; c) pe durata in care femeia salariata este gravida, in masura in care angajatorul a luat cunostinta de acest fapt anterior emiterii deciziei de concediere; d) pe durata concediului de maternitate; e) pe durata concediului pentru cresterea copilului in varsta de pana la 2 ani sau, in cazul copilului cu handicap, pana la implinirea varstei de 3 ani; f) pe durata concediului pentru ingrijirea copilului bolnav in varsta de pana la 7 ani sau, in cazul copilului cu handicap, pentru afectiuni intercurente, pana la implinirea varstei de 18 ani; g) pe durata exercitarii unei functii eligibile intr-un organism sindical, cu exceptia situatiei in care concedierea este dispusa pentru o abatere disciplinara grava sau pentru abateri disciplinare repetate, savarsite de catre acel salariat; h) pe durata efectuarii concediului de odihna.", iar art. 60 alin. (2) stabileste ca prevederile alin. (1) nu se aplica in cazul concedierii pentru motive ce intervin ca urmare a reorganizarii judiciare, a falimentului sau a dizolvarii angajatorului, in conditiile legii.

Curtea constata ca, in reglementarea anterioara modificarii aduse prin Legea nr. 40/2011 pentru modificarea si completarea Legii nr. 53/2003 - Codul muncii, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 225 din 31 martie 2011, si republicarii Legii nr. 53/2003 in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 345 din 18 mai 2011, dispozitia de lege criticata se regasea la art. 60 alin. (1) lit. h) si avea acelasi continut . Insa dispozitiile art. 220 alin. (2), care, inainte de republicare se regaseau la art. 223 alin. (2), prevedeau ca "Pe toata durata exercitarii mandatului, precum si pe o perioada de 2 ani de la incetarea acestuia reprezentantii alesi in organele de conducere ale sindicatelor nu pot fi concediati pentru motive care nu tin de persoana salariatului, pentru necorespundere profesionala sau pentru motive ce tin de indeplinirea mandatului pe care l-au primit de la salariatii din unitate". Totodata, art. 10 alin. (1) si (2) din Legea sindicatelor nr. 54/2003, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 73 din 5 februarie 2003, lege abrogata prin Legea dialogului social nr. 62/2011, prevedeau urmatoarele: "(1) In timpul mandatului si in termen de 2 ani de la incetarea mandatului, reprezentantilor alesi in organele de conducere ale organizatiilor sindicale nu li se poate modifica sau desface contractul individual de munca pentru motive neimputabile lor, pe care legea le lasa la aprecierea celui care angajeaza, decat cu acordul scris al organului colectiv de conducere ales al organizatiei sindicale. (2) Sunt interzise modificarea si/sau desfacerea contractelor individuale de munca, atat ale reprezentantilor alesi in organele de conducere ale organizatiilor sindicale, cat si ale membrilor acestora, din initiativa angajatorului, pentru motive care privesc activitatea sindicala."

De asemenea, referitor la protectia reprezentantilor sindicali, Curtea retine ca, potrivit art. 1 din Conventia Organizatiei Internationale a Muncii privind protectia reprezentantilor lucratorilor in intreprinderi si inlesnirile ce se acorda acestora nr. 135/1971, ratificata de Romania prin Decretul nr. 83/1975, publicata in Buletinul Oficial, Partea I, nr. 86 din 2 august 1975, "Reprezentantii lucratorilor din intreprinderi trebuie sa beneficieze de o protectie eficace impotriva oricaror masuri care i-ar putea prejudicia, inclusiv desfacerea contractului de munca, si care ar avea drept cauza calitatea sau activitatile lor de reprezentanti ai lucratorilor, apartenenta sindicala sau participarea la activitati sindicale, in masura in care actioneaza potrivit legilor, conventiilor colective sau altor aranjamente conventionale in vigoare", iar potrivit art. 2, "1. In intreprinderi trebuie sa se acorde inlesniri reprezentantilor lucratorilor, pentru a putea sa-si indeplineasca repede si eficace functiile lor. 2. Din acest punct de vedere, trebuie sa se tina seama de caracteristicile sistemului de relatii profesionale aplicate in tara respectiva, precum si de nevoile, importanta si posibilitatile intreprinderii interesate. 3. Acordarea inlesnirilor nu trebuie sa impiedice buna functionare a intreprinderii interesate."

Totodata, Curtea constata ca art. 7 (cu denumirea marginala "Protectia reprezentantilor lucratorilor") din Directiva 2002/14/CE a Parlamentului European si a Consiliului din 11 martie 2002 de stabilire a unui cadru general de informare si consultare a lucratorilor din Comunitatea Europeana, publicata in Jurnalul Oficial seria L, nr. 80/2002, prevede ca "Statele membre se asigura ca reprezentantii salariatilor, in exercitiul functiunii, beneficiaza de protectie si garantii suficiente pentru a le permite sa isi indeplineasca corespunzator obligatiile care le-au fost incredintate". Prin Hotararea din 11 februarie 2010, in Cauza C - 405/08, IngeniIA�rforeningen i Danmark impotriva Dansk Arbejdsgiverforening, Curtea de Justitie a Uniunii Europene a stabilit, raspunzand unei intrebari preliminare, ca art. 7 din Directiva 2002/14/CE trebuie interpretat in sensul ca nu impune ca reprezentantilor lucratorilor sa le fie acordata o protectie sporita impotriva concedierii, dar a precizat ca orice masura luata pentru transpunerea directivei, indiferent daca este prevazuta de o lege sau de o conventie colectiva, trebuie sa respecte limita minima de protectie prevazuta la art. 7 din Directiva 2002/14/CE. S-a subliniat totodata, in cuprinsul considerentelor, ca directiva face referire la un cadru general care stabileste cerinte minime, astfel ca, "in ceea ce priveste masurile de protectie si garantiile care trebuie acordate in privinta reprezentantilor lucratorilor, legiuitorul Uniunii a lasat o larga libertate de apreciere statelor membre, sub rezerva obligatiei acestora din urma de a garanta atingerea rezultatelor impuse de aceasta directiva".

Avand in vedere acest cadru legislativ intern si international, Curtea Constitutionala constata ca protectia persoanelor alese intr-un organism sindical este expresia libertatii sindicale, prevazute de art. 9 din Constitutie, potrivit caruia sindicatele "contribuie la apararea drepturilor si la promovarea intereselor profesionale, economice si sociale ale membrilor lor". In acest sens, o protectie eficace si garantii suficiente pentru a le permite reprezentantilor sindicali sa isi indeplineasca corespunzator obligatiile care le-au fost incredintate sunt prevazute de art. 1 din Conventia Organizatiei Internationale a Muncii nr. 135/1971 si de art. 7 din Directiva 2002/14/CE a Parlamentului European si a Consiliului din 11 martie 2002. In plan legislativ intern, aceasta protectie este prevazuta de dispozitiile art. 220 alin. (2) din Codul muncii, care interzic concedierea persoanelor alese in functii de conducere intr-un organism sindical pentru motive ce privesc activitatea sindicala desfasurata, si de art. 10 alin. (1) din Legea nr. 62/2011 care interzice modificarea si/sau desfacerea contractelor individuale de munca ale membrilor organizatiilor sindicale pentru motive care privesc apartenenta la sindicat si activitatea sindicala. Pe de alta parte, insa, dispozitiile de lege criticate interzic absolut concedierea salariatilor cu functii eligibile intr-un organism sindical (cu cele doua exceptii permise de lege, si anume concedierea pentru o abatere disciplinara grava sau pentru abateri disciplinare repetate si concedierea pentru motive ce intervin ca urmare a reorganizarii judiciare, a falimentului sau a dizolvarii angajatorului, in conditiile legii), indiferent daca exista sau nu o legatura intre activitatea sindicala desfasurata si motivele de concediere, astfel cum sunt prevazute la art. 61 (motive care tin de persoana salariatului) si art. 65 (motive care nu tin de persoana salariatului) din Codul muncii.

Referitor la dispozitiile art. 220 alin. (2) din Codul muncii si ale art. 10 alin. (1) din Legea nr. 62/2011, ce instituie protectia impotriva concedierii din motive ce tin de activitatea sindicala, Curtea s-a pronuntat in numeroase randuri asupra exceptiei de neconstitutionalitate a acestora, raportata la art. 16 din Constitutie, statuand ca aceste dispozitii, atat in forma anterioara republicarii Codului muncii, cat si in forma ulterioara, sunt constitutionale. Astfel, Curtea a retinut ca liderii sindicali se afla intr-o situatie diferita de cea a celorlalti salariati, iar protectia lor legala este nu numai justificata, dar si necesara. Angajatii cu functii eligibile intr-un organism sindical sunt in situatii diferite fata de ceilalti angajati, astfel incat tratamentul juridic aplicabil cu privire la concediere este justificat obiectiv. Masura de protectie a mandatului exercitat de reprezentantii alesi in organele de conducere ale sindicatelor are caracterul unei garantii legale impotriva eventualelor actiuni de constrangere, de santaj sau de reprimare, de natura sa impiedice exercitarea mandatului. Este evident ca liderii sindicali nu si-ar putea indeplini mandatul incredintat de salariati de a le apara drepturile si de a promova interesele profesionale, economice si sociale ale acestora, daca ar fi expusi unor represalii, amenintari sau santajari din partea angajatorilor. Situatia deosebita in care se afla salariatii membri ai organelor de conducere ale sindicatelor este determinata de atributiile lor in asigurarea indeplinirii rolului sindicatelor, prevazut in teza a doua a art. 9 din Constitutie, potrivit careia sindicatele "contribuie la apararea drepturilor si la promovarea intereselor profesionale, economice si sociale ale salariatilor". De asemenea, Curtea a retinut ca dispozitiile legale criticate reprezinta o masura de protectie a liderilor sindicali, pentru ca acestia sa poata indeplini in bune conditii atributiile cu care au fost insarcinati de salariatii membri de sindicat care i-au ales. Masura de protectie se justifica prin necesitatea de a se contracara eventualele masuri abuzive, cu caracter represiv sau de intimidare, din partea angajatorului. In acest sens sunt deciziile nr. 104 din 31 octombrie 1995, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 40 din 26 februarie 1996, nr. 24 din 22 ianuarie 2003, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 72 din 5 februarie 2003, nr. 194 din 31 martie 2005, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 468 din 2 iunie 2005, nr. 124 din 15 februarie 2007, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 213 din 29 martie 2007. Prin Decizia nr. 104 din 31 octombrie 1995, Curtea a mai stabilit ca art. 11 din Legea nr. 54/1991 cu privire la sindicate nu are insa semnificatia unui privilegiu, ci a unei masuri de protectie spre a se asigura egalitatea de tratament intre sindicat, pe de o parte, si societatea comerciala, pe de alta parte, ca parti in contractul colectiv de munca . In lipsa unei asemenea masuri de protectie, societatea comerciala ar avea un puternic mijloc de presiune asupra reprezentantului sindicatului, care ar afecta pozitia de egalitate a sindicatului fata de societatea comerciala, precum si indeplinirea de catre sindicat a rolului sau constitutional, consfintit de art. 9 din Constitutie, de a apara interesele profesionale, economice si sociale ale salariatilor. Prin Decizia nr. 124 din 15 februarie 2007, Curtea a retinut ca organizatiile sindicale, si mai ales liderii acestora, in calitatea lor de reprezentare, promovare si aparare a drepturilor si intereselor profesionale si economice ale salariatilor, vin mai des in contact direct cu reprezentantii angajatorului, adesea in stari conflictuale, situatii in care nu ar mai putea actiona eficient daca ar fi expusi eventualelor masuri represive din partea angajatorului. Aceste circumstante ii plaseaza pe liderii sindicali intr-o situatie obiectiv diferita fata de cea a celorlalti salariati, ceea ce justifica si tratamentul juridic diferentiat, prin reglementarea unor masuri speciale si mai eficiente de aparare a stabilitatii raporturilor de munca .

Tinand cont de aceasta jurisprudenta, Curtea constata ca protectia de care beneficiaza persoanele cu functii eligibile intr-un organism sindical, prevazuta de art. 220 alin. (2) din Codul muncii, este o protectie necesara, adecvata, eficace si care corespunde cerintelor constitutionale si celor prevazute de actele internationale, instituita in scopul respectarii libertatii sindicale. Curtea retine ca protectia legala a persoanelor cu functii eligibile intr-un organism sindical se impune si trebuie sa functioneze exclusiv in raport cu activitatea sindicala efectiv desfasurata, fiind asigurata, asa cum s-a aratat, de prevederile art. 220 alin. (2) din Codul muncii.

Analizand dispozitiile art. 60 alin. (1) lit. g) din Codul muncii, Curtea retine, insa, ca acestea reglementeaza o interdictie absoluta, generala, de concediere a persoanelor cu functii eligibile intr-un organism sindical, atat pentru motive care tin de persoana salariatului, cat si pentru motive care nu tin de persoana acestuia, singurele exceptii fiind concedierea pentru o abatere disciplinara grava sau pentru abateri disciplinare repetate si concedierea pentru motive ce intervin ca urmare a reorganizarii judiciare, a falimentului sau a dizolvarii angajatorului. Potrivit textului de lege criticat, persoanele cu functii eligibile intr-un organism sindical nu pot fi concediate nici pentru celelalte motive care tin de persoana salariatului, prevazute de art. 61 din Codul muncii [si anume lit. b) - "in cazul in care salariatul este arestat preventiv sau arestat la domiciliu pentru o perioada mai mare de 30 de zile, in conditiile Codului de procedura penala"; lit. c) - "in cazul in care, prin decizie a organelor competente de expertiza medicala, se constata inaptitudinea fizica si/sau psihica a salariatului, fapt ce nu permite acestuia sa isi indeplineasca atributiile corespunzatoare locului de munca ocupat"; lit. d) - "in cazul in care salariatul nu corespunde profesional locului de munca in care este incadrat"], nici pentru motive care nu tin de persoana salariatului, prevazute de art. 65 din Codul muncii (si anume "desfiintarea locului de munca ocupat de salariat, din unul sau mai multe motive fara legatura cu persoana acestuia"). Asadar, Curtea constata ca, indiferent daca masura concedierii are sau nu legatura cu activitatea sindicala desfasurata, concedierea angajatilor cu functii eligibile intr-un organism sindical este interzisa. Totodata, Curtea constata, pe de-o parte, ca dispozitiile de lege criticate prevad ca interdictia concedierii se aplica pe toata durata exercitarii unei functii eligibile intr-un organism sindical, durata care nu este limitata, iar, pe de alta parte, ca nu exista nicio prevedere de lege care sa precizeze categoriile de functii eligibile care pot beneficia de aceasta protectie, persoanele protejate fiind asadar hotarate exclusiv de organismul sindical.

In aceste conditii, Curtea constata ca textul de lege criticat nu distinge intre situatiile in care concedierea pentru unul din motivele prevazute de art. 61 si 65 din Codul muncii ar avea legatura cu activitatea sindicala si situatiile in care nu exista aceasta legatura, doar in aceste din urma situatii concedierea pentru unul din motivele de la art. 61 si 65 putand fi justificata. Astfel, textul de lege criticat instituie o prezumtie absoluta a existentei legaturii intre activitatea sindicala si unul din motivele de concediere prevazute de art. 61 si 65 din Codul muncii. Or, protectia persoanelor alese in functii de conducere ale organismului sindical trebuie sa functioneze exclusiv in raport cu activitatea sindicala efectiv desfasurata [astfel cum este prevazuta de art. 220 alin. (2) din Codul muncii], iar nu si in ceea ce priveste activitatea profesionala - de baza - a angajatului.

Cu privire la critica de neconstitutionalitate raportata la art. 16 din Constitutie, Curtea retine ca, potrivit jurisprudentei sale, principiul egalitatii in fata legii presupune instituirea unui tratament egal pentru situatii care, in functie de scopul urmarit, nu sunt diferite. De aceea, el nu exclude, ci, dimpotriva, presupune solutii diferite pentru situatii diferite (A se vedea Decizia Plenului Curtii Constitutionale nr. 1 din 8 februarie 1994, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994). Curtea constata ca reglementarea motivelor expres si limitativ prevazute de Codul muncii pentru incetarea raportului de munca din initiativa angajatorului reprezinta o garantie a tuturor salariatilor pentru neingradirea dreptului la munca, prevazut de art. 41 din Constitutie . Potrivit dispozitiilor de lege criticate, salariatii care ocupa si o functie eligibila intr-un organism sindical nu pot fi concediati, beneficiind astfel de un tratament juridic diferit fata de ceilalti salariati.

Curtea constata ca, in situatiile in care motivele de concediere prevazute de art. 61 si 65 din Codul muncii au legatura cu motivul ce priveste indeplinirea mandatului in cadrul organismului sindical, tratamentul juridic diferentiat al persoanelor ce ocupa functii eligibile intr-un organism sindical, prin reglementarea unor masuri speciale si mai eficiente de aparare a stabilitatii raporturilor de munca, instituit prin dispozitiile de lege criticate, este justificat in mod obiectiv si rezonabil, asa cum a retinut Curtea in jurisprudenta sa constanta, mentionata la paragraful 24.

Insa, in ipotezele in care nu exista o legatura intre activitatea sindicala si concedierea pentru unul dintre motivele prevazute la art. 61 si 65 din Codul muncii, Curtea constata ca instituirea tratamentului juridic diferit al persoanelor cu functii eligibile intr-un organism sindical, si anume interdictia de concediere a acestora, nu are o justificare obiectiva si rezonabila, protectia acestor persoane trebuind sa functioneze exclusiv in raport cu activitatea sindicala efectiv desfasurata. Prin urmare, textul de lege criticat, interzicand concedierea salariatilor cu functii eligibile intr-un organism sindical, in cazurile in care aceasta nu are legatura cu activitatea sindicala desfasurata, instituie un privilegiu al acestor persoane fata de ceilalti salariati, sub aspectul garantiilor pentru neingradirea dreptului la munca, ceea ce contravine dispozitiilor art. 16 din Constitutie .

Referitor la critica de neconstitutionalitate raportata la dispozitiile art. 44 din Constitutie, Curtea retine ca prevederile de lege criticate obliga angajatorul la plata unei remuneratii care sa faca abstractie de situatia concreta si obiectiva a salariatului care ocupa si o functie eligibila intr-un organism sindical si care este, de exemplu, arestat preventiv sau arestat la domiciliu pe o perioada mai mare de 30 zile sau fata de care s-a constatat inaptitudinea fizica si/sau psihica, fapt ce nu permite acestuia sa isi indeplineasca atributiile corespunzatoare locului de munca ocupat, sau fata de care s-a constatat ca nu corespunde profesional sau caruia i s-a desfiintat locul de munca . Or, in lipsa muncii prestate, angajatorul nu poate fi obligat la plata unei remuneratii care sa faca abstractie de aceste situatii concrete si obiective. In acelasi sens s-a pronuntat Curtea si prin Decizia nr. 1.276 din 12 octombrie 2010, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 746 din 9 noiembrie 2010, avand ca obiect exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 35 alin. (1) din Legea sindicatelor nr. 54/2003 (potrivit caruia "Membrii alesi in organele de conducere ale organizatiilor sindicale, care lucreaza nemijlocit in unitate in calitate de salariati, au dreptul la reducerea programului lunar cu 3-5 zile pentru activitati sindicale, fara afectarea drepturilor salariale"), prin care a admis exceptia de neconstitutionalitate si a constatat ca textul de lege criticat afecteaza in esenta sa dreptul de proprietate al angajatorului, ceea ce contravine art. 44 din Constitutie, deoarece, "in lipsa muncii prestate, angajatorul nu poate fi obligat la plata unei remuneratii care sa faca abstractie de aceasta situatie concreta si obiectiva." Avand in vedere acestea, si in cauza de fata, Curtea constata ca scopul reglementarii, acela de a proteja activitatea sindicala, vine intr-o evidenta coliziune cu interesele angajatorului, care este pus in situatia de a suporta o sarcina excesiva, de natura a-i afecta esenta dreptului de proprietate, si, in consecinta, dispozitiile de lege criticate contravin prevederilor art. 44 din Constitutie .

In continuare, Curtea retine ca interzicerea absoluta a concedierii, atat pentru motive care tin de persoana salariatului (si anume arestarea preventiva sau arestarea la domiciliu pentru o perioada mai mare de 30 de zile, constatarea inaptitudinii fizice si/sau psihice a salariatului, fapt ce nu permite acestuia sa isi indeplineasca atributiile corespunzatoare locului de munca ocupat; necorespunderea profesionala cu locul de munca in care este incadrat), cat si pentru motive care nu tin de persoana salariatului (si anume desfiintarea locului de munca), ingradeste dreptul angajatorului de a-si organiza in plan intern activitatea, prin limitarea dreptului de a concedia - chiar si in conditiile stricte prevazute de lege. Astfel, imposibilitatea absoluta a angajatorului de a concedia persoanele care ocupa functii eligibile intr-un organism sindical (cu cele doua exceptii prevazute de lege) reprezinta o limitare a activitatii economice, prin ingradirea prerogativei angajatorului de a hotari cu privire la organizarea activitatii sale in unitate, limitare evidenta, de exemplu, in cazul desfiintarii locului de munca . Potrivit art. 45 din Constitutie, accesul liber al persoanei la o activitate economica si exercitarea acesteia in conditiile legii sunt garantate, iar legiuitorul are, astfel, posibilitatea de a stabili conditiile si limitele exercitarii activitatii economice.

Potrivit jurisprudentei Curtii Constitutionale, concretizate, cu titlu de exemplu, prin Decizia nr. 266 din 21 mai 2013, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 443 din 19 iulie 2013, si Decizia nr. 462 din 17 septembrie 2014, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea l, nr. 775 din 24 octombrie 2014, Curtea va analiza, prin prisma unui test de proportionalitate, daca o astfel de limitare este justificata, daca obiectivul urmarit califica scopul reglementarii ca fiind unul legitim si daca limitarea este rezonabila in raport cu obiectivul urmarit si nu tinde la transformarea acestui drept in unul iluzoriu/teoretic. Conform principiului proportionalitatii, astfel cum a retinut Curtea prin Decizia nr. 662 din 11 noiembrie 2014, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea l, nr. 47 din 20 ianuarie 2015, paragraful 28, orice masura luata trebuie sa fie adecvata - capabila in mod obiectiv sa duca la indeplinirea scopului, necesara - indispensabila pentru indeplinirea scopului si proportionala - justul echilibru intre interesele concurente pentru a fi corespunzatoare scopului urmarit.

Aplicand aceste considerente de principiu la speta de fata, Curtea constata ca limitarea activitatii economice a angajatorului, prin interdictia de a concedia persoanele care ocupa functii eligibile intr-un organism sindical, este justificata de interesul asigurarii libertatii sindicale prin protejarea acelor salariati care au rol de reprezentare, promovare si aparare a drepturilor si intereselor profesionale si economice ale salariatilor, scopul reglementarii prevazute de art. 60 alin. (1) lit. g) fiind unul legitim. Masura de limitare este adecvata, fiind capabila sa duca la indeplinirea scopului protejarii activitatii sindicale si este necesara pentru indeplinirea acestui scop. Insa, intrucat dispozitiile criticate prezuma absolut existenta unei legaturi intre motivul de concediere si activitatea sindicala, fara a lasa posibilitatea angajatorului de a concedia salariatul care ocupa si o functie eligibila intr-un organism sindical, pentru motive care nu tin de activitatea sindicala, aceasta solutie legislativa impune angajatorului o sarcina nerezonabila si excesiva in raport cu obiectivul care trebuie atins - protectia libertatii sindicale, neexistand astfel un just echilibru intre interesele concurente. Prin urmare, Curtea constata ca solutia legislativa criticata nu este proportionala cu obiectivul urmarit prin limitarea activitatii economice a angajatorului.

Curtea retine ca in acelasi sens este si art. 2 pct. 3 din Conventia Organizatiei Internationale a Muncii nr. 135/1971, potrivit caruia acordarea unor inlesniri in favoarea membrilor alesi in organele de conducere ale sindicatelor nu trebuie sa impiedice buna functionare a unitatii. Or, interzicerea absoluta a concedierii liderilor sindicali, indiferent daca masura concedierii are sau nu legatura cu activitatea sindicala, poate sa conduca la afectarea bunei desfasurari a activitatii angajatorului, fara de care nu s-ar mai justifica nici existenta organismului sindical.

In acelasi sens s-a pronuntat si Curtea Europeana a Drepturilor Omului, care, prin Hotararea din 12 septembrie 2011, pronuntata in Cauza Palomo Sanchez si altii impotriva Spaniei, paragraful 27, a retinut ca, dintr-o cercetare de drept comparat, reiese ca exista o convergenta a sistemelor juridice intre cele 35 de state membre examinate: acestea prevad si organizeaza libertatea de exprimare si libertatea sindicala a salariatilor, cel mai adesea prin prevederi constitutionale sau, atunci cand nu este cazul, prin norme legislative. Salariatii care au responsabilitati reprezentative beneficiaza de o protectie sporita care le faciliteaza exercitarea mandatului. In toate statele, reglementarea, in vederea concilierii exercitarii acestui drept cu drepturile si libertatile fundamentale ale altor persoane, stabileste norme care permit sanctionarea unui abuz in exercitarea acestui drept . Prerogativele de care dispune angajatorul ii permit, in caz de necesitate, sa exercite o actiune disciplinara impotriva salariatului care a avut un comportament abuziv. Jurisprudenta in materie este concordanta si se caracterizeaza printr-un demers de examinare sistematica a proportionalitatii dintre masura concedierii si faptele care au determinat-o. Prin aceeasi hotarare, paragraful 29, Curtea Europeana a Drepturilor Omului a retinut ca "detinerea unei competente disciplinare constituie una dintre prerogativele fundamentale ale oricarei persoane cu functie de conducere, fie ca este din sectorul privat sau din sectorul public. Aceasta are, in materie, o ampla marja de apreciere care ii permite sa pronunte sanctiunea pe care o considera cea mai potrivita pentru faptele imputate salariatului; gama de sanctiuni posibile include capacitatea de a se dispensa de persoana care a compromis grav interesele intreprinderii sau ale serviciului public. In paralel, competenta de a concedia este insotita de interdictia impusa persoanei cu functie de conducere de a se dispensa de salariat pentru motive legate de sindicat. Greseala sau motivul legitim pot justifica masura concedierii. Primul concept se refera la un comportament specific, identificat. Cel de al doilea se refera la un comportament considerat in ansamblu." La paragraful 30, instanta de contencios al drepturilor omului a retinut ca "proportionalitatea masurii concedierii in raport cu comportamentul salariatului sta la baza tuturor legislatiilor studiate."

In concluzie, Curtea constata ca dispozitiile de lege criticate, prin interzicerea de a concedia persoanele care ocupa functii eligibile intr-un organism sindical, in cazurile in care concedierea nu are legatura cu activitatea sindicala, contravin dispozitiilor constitutionale ale art. 16 privind egalitatea in fata legii, ale art. 44 privind dreptul de proprietate privata si ale art. 45 privind activitatea economica.

In consecinta, instantele judecatoresti, in cadrul analizarii legalitatii deciziei de concediere a unui salariat care are si o functie eligibila intr-un organism sindical, sunt cele care examineaza daca exista vreo legatura intre motivul de concediere avut in vedere (prevazut la art. 61 - motive care tin de persoana salariatului sau art. 65 - motive care nu tin de persoana salariatului, din Codul muncii) si indeplinirea mandatului pe care salariatul care ocupa o functie eligibila in cadrul organismului sindical l-a primit de la salariatii din unitate, angajatorului revenindu-i, potrivit art. 272 din Codul muncii, sarcina de a dovedi legalitatea deciziei de concediere . In cazul in care se constata vreo legatura intre motivul de concediere si activitatea de indeplinire a mandatului pe care salariatul care ocupa o functie eligibila intr-un organism sindical l-a primit de la salariatii din unitate, decizia de concediere a acestuia este nelegala, in baza art. 220 alin. (2) din Codul muncii, potrivit caruia, "Pe toata durata exercitarii mandatului, reprezentantii alesi in organele de conducere ale sindicatelor nu pot fi concediati pentru motive ce tin de indeplinirea mandatului pe care l-au primit de la salariatii din unitate".

Pentru considerentele expuse mai sus, in temeiul art. 146 lit. d) si al art. 147 alin. (4) din Constitutie, precum si al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) si al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi,

CURTEA CONSTITUTIONALA

In numele legii

D E C I D E:

Admite exceptia de neconstitutionalitate ridicata de Societatea Goodmills - S.A. din localitatea Pantelimon, judetul Ilfov (fosta Titan - S.A.) in Dosarul nr. 39.828/3/2014 al Tribunalului Bucuresti - Sectia a VIII-a conflicte de munca si asigurari sociale si constata ca dispozitiile art. 60 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii sunt neconstitutionale.

Definitiva si general obligatorie.

Pronuntata in sedinta din data de 24 noiembrie 2015.