Consecintele refuzului asiguratorului de plata a despagubirii in termenul prevazut in contract

In cazul in care, datorita refuzului nejustificat al asiguratorului de a plati despagubirea in termenul maxim impus prin contractul de asigurare, asiguratul a fost obligat ca, pentru functionarea societatii, sa inchirieze un autoturism similar celui avariat, este corecta solutia instantei de obligare a asiguratorului la plata contravalorii inchirierii acestui autoturism, paguba astfel produsa asiguratului fiind o paguba directa, raspunderea asiguratorului fiind antrenata deoarece in mod culpabil nu si-a respectat obligatiile contractuale si nu a achitat despagubirile cuvenite pe o perioada mai mare de timp .

Obiectul cauzei si hotararea pronuntata de Tribunalul Galati, Sectia a II-a civila ca prima instanta.

Prin cererea introductiva inregistrata pe rolul Tribunalului Galati la data de 08.04.2011, reclamantele SC T.L. IFN SA Bucuresti si SC N.G.I.E. SRL au solicitat, in contradictoriu cu parata SC G.A. SA, obligarea acesteia la plata despagubirilor in suma totala de 278.291,46 lei, din care: suma de 240.724,32 lei reprezentand contravaloarea autoturismului asigurat; suma de 5,152,50 dobanda legala aferenta despagubirilor, calculata de la data de scadentei obligatiei 01.12.2010 si pana la data formularii actiunii; 3.600 Ron reprezentand costuri suplimentare efectuate pentru tractarea bunului asigurat si evaluarea pagubelor si suma de 28.814,64 lei contravaloarea inchirierii unui autoturism similar, ca urmare a lipsei de folosinta a bunului asigurat generata de refuzul nejustificat al paratei de a plati despagubirea convenita in baza politei de asigurare.

In motivare reclamantele au aratat ca, la data de 26.10.2007, intre SC T.L. IFN SA si SC N.G.I.E. SRL s-a incheiat contractul de leasing financiar nr. 25138/2007 avand ca obiect folosinta de catre utilizator SC N.G.I.E. SRL a autoturismului X, inmatriculat sub nr. B 00 xxx; ca in baza acestui contract de leasing s-a incheiat o asigurare facultativa a autoturismului, pe o perioada de patru ani, cu parata SC G.A. SA, care la 30.10.2011 a emis Polita de asigurare CASCO nr. A*448078/30.10,2007, bunul fiind asigurat impotriva riscurilor de avariere/distrugere si/sau furt.

Potrivit sustinerilor reclamantelor, in cel de-al treilea an de valabilitate a politei, la 28.10.2010, autoturismul asigurat a fost avariat in urma unui accident rutier produs in localitatea Corod, judetul Galati, circumstantele accidentului demonstrand fara dubiu ca autoturismul condus de C.V.V. a parasit partea carosabila intr-o curba periculoasa si nesemnalizata, a trecut de balustrada ce se afla pe partea dreapta a drumului si a patruns intr-un lac, fiind inundat.

Au mai sustinut reclamantele ca urmare a acestui eveniment rutier s-a deschis dosarul de dauna nr. A38/67782/2010/B/B si au fost efectuate primele constatari la 02.11.2010, fiind intocmit si calculul de reparatie in sistemul AUDATEX agreat si folosit de toti asiguratorii, costurile reparatiei insumand 240.727,26 lei.

Potrivit reclamantelor, desi paratei i s-a comunicat intinderea pagubei si imprejurarile in care s-a produs, aceasta nu si-a dat acordul de plata in termenul de 15 zile de la primirea cererii, refuzul sau fiind comunicat utilizatorului la 11.02.2011, motivat pe circumstantele in care s-a produs accidentul, apreciind ca cererea de despagubiri este frauduloasa.

In drept, reclamantele au invocat dispozitiile art. 969-970 C. civ., art. 42 C. com. si Legea nr. 136/1995.

Prin cererea precizatoare din 20.10.2011, reclamanta SC N.G.I.E. SRL a aratat ca la data de 27.06.2011 a avut loc transferul dreptului de proprietate de la locatorul SC T.L. IFN SA intrucat a achitat toate sumele contractului de leasing, respectiv rate, capital, valoarea reziduala, primele de asigurare, solicitand ca despagubirea datorata de parata sa fie incasata integral de societate in baza dreptului propriu astfel dobandit asupra bunului avariat, SC T.L. IFN SA recunoscand dreptul reclamantei SC N.G.I.E. SRL de a incasa integral si direct despagubirea datorata de asigurator urmare stingerii obligatiilor aferente contractului de leasing si transferului proprietatii asupra bunului avariat.

La primul termen de judecata reclamanta si-a majorat catimea pretentiilor cu suma de 86.985,04 lei reprezentand contravaloarea inchirierii unui autoturism similar ca urmare a lipsei de folosinta a bunului asigurat generata de refuzul nejustificat al paratei de a plati despagubirea in baza politei de asigurare.

Prin intampinarea formulata in cauza parata a solicitat respingerea actiunii ca nefondata, invocand dispozitiile art. 6.15 din conditiile generale de asigurare.

Potrivit paratei, refuzul de plata a despagubirilor s-a datorat declaratiilor contradictorii ale conducatorului auto referitoare la circumstantele in care a avut loc evenimentul rutier, context in care a apelat la un expert tehnic extrajudiciar care sa stabileasca daca evenimentul rutier s-a produs in imprejurarile declarate de conducatorul auto, concluzia expertizei tehnice intocmite fiind in sensul ca avariile prezentate de autoturism nu se puteau produce in imprejurarile declarate.

Astfel investit, tribunalul a incuviintat si administrat la cererea partilor probe cu inscrisuri, interogatoriu, martori si doua expertize tehnice de specialitate, respectiv contabila si auto.

Prin sentinta civila nr. 1065 din 13.11.2013, tribunalul a admis actiunea formulata de reclamanta SC N.G.I.E. SRL si a obligat parata SC G.A. SA la plata catre reclamanta a urmatoarelor sume:

- 204.459,52 de lei, reprezentand contravaloarea bunului asigurat din care a fost scazuta valoarea epavei in cuantum de 36.264,80 de lei;

- dobanda legala aferenta sumei de 240.724,32 de lei, de la data scadentei, respectiv de la data 01.12.2010 pana la data de 28.09.2012, si la dobanda legala aferenta sumei de 204.459,52 de lei, de la data de 29.09.2012 pana la plata efectiva a debitului;

- 3600 lei, reprezentand costuri suplimentare, si dobanda legala aferenta acestei sume, de la 01.12.2010 pana la data platii efective a debitului;

- 86.985,04 lei, reprezentand contravaloarea inchirierii unui autovehicul similar, si dobanda legala aferenta sumei de 28.814,64 de lei, de la 01.12.2010 pana la 24.10.2011, precum si a dobanzii legale aferenta sumei de 86.985,04 lei de la 25.10.2011 pana la data platii efective a debitului.

Pentru a hotari astfel, prima instanta a retinut in fapt si in drept urmatoarele:

In ce priveste dinamica producerii evenimentului rutier din expertizele auto administrate, tribunalul a retinut ca autovehiculul condus de C.V. se deplasa noaptea, pe un drum neiluminat artificial, cu o viteza de deplasare de cel putin 72 Km/h si, intr-o curba periculoasa nesemnalizata, a pierdut controlul volanului, iar urmare impactului cu dambul format din pamant si pietre a plonjat in apa iazului situat la 20 metri distanta.

Apararea paratei in sensul ca autovehiculul a fost bagat in apa cu motorul oprit a fost inlaturata cu motivarea ca nicio proba materiala nu confirma o astfel de ipoteza, opiniile celor trei experti tehnici fiind concordante pe dinamica producerii accidentului.

Totodata, instanta a apreciat ca simplele suspiciuni ale asiguratorului bazate pe un raport de expertiza extrajudiciar, intocmit de un expert ales in mod unilateral de asigurator, fara a da posibilitatea asiguratului sa participe la cercetarea la fata locului, nu pot fundamenta un refuz de acordare a despagubirilor.

Asa fiind, prima instanta a constatat ca nu sunt incidente in cauza prevederile art. 6 pct. 6.15 lit. a din contractul de asigurare potrivit carora asiguratorul nu acorda despagubiri daca cererea este frauduloasa ori are la baza acte si declaratii falsificate.

In aceste conditii, instanta a constatat ca parata trebuia sa respecte dispozitiile art. 9.2 din contract si sa presteze serviciile care ii incumba in cadrul unei perioade de maxim 15 zile lucratoare de la primirea cererii de despagubiri .

Referitor la intinderea pagubei, tribunalul a retinut ca asiguratorul cunostea avariile aduse autoturismului cel putin din data de 7.12.2010 asa cum rezulta din corespondenta purtata de acesta cu service-ul auto, iar pe data de 11.01.2011 asiguratorul comunica faptul ca dosarul va fi tratat ca dauna totala.

Cu toate acestea, noteaza prima instanta, asiguratorul nu a comunicat asiguratului acordul sau pentru plata despagubirilor conform calculatiei intocmite in sistem AUDATEX la 23.12.2010, costul reparatiei cu TVA fiind de 240.727,26 lei.

Pentru aceste considerente, tribunalul a apreciat ca parata urmeaza sa plateasca reclamantei suma de 240.727,26 lei, suma care rezulta din calculatia in sistem AUDATEX, din care va fi scazuta valoarea epavei de 36.264,80 lei, vanduta de reclamanta la 28.09.2012 in temeiul art. 10.11 din contract .

Totodata, instanta a constatat ca pentru aceasta suma parata datoreaza si dobanda legala, de la data scadentei, respectiv 1.12.2010, data la care s-a implinit termenul de 15 zile lucratoare conform art. 9 din contract .

Intrucat reclamanta a vandut epava la 28.09.2012, prima instanta a retinut ca pana la aceasta data reclamanta a fost lipsita de suma de 240.724,32 lei, iar de la 29.09.2012, dupa vinderea epavei, reclamanta a fost lipsita de suma de 204.459,52 lei.

Referitor la cheltuielile suplimentare suportate de asigurat reprezentand costul transportului autoturismului avariat de la locul accidentului la service-ul autorizat si costul analizei preliminare a pagubelor, prima instanta a retinut ca aceste cheltuieli trebuie suportate de asigurator, dispozitiile art. 6.7 din contract invocate de parata nefiind incidente.

In ceea ce priveste obligarea paratei la plata contravalorii inchirierii unui autoturism similar, ca urmare a lipsei totale de folosinta a bunului avariat, instanta a apreciat ca solicitarea reclamantei este intemeiata, raspunderea asiguratorului fiind antrenata deoarece in mod culpabil nu si-a respectat obligatiile contractuale si nu a achitat despagubirile cuvenite pe o perioada mai mare de timp, suma solicitata de 86.985,04 lei fiind justificata contabil cu facturile depuse in probatiune.

Apelul. Decizia instantei de prim control judiciar.

Prin decizia civila nr. 75/A din 23.06.2014, Curtea de Apel Galati, Sectia I civila, a admis apelul declarat de parata SC G.A. SA impotriva sentintei civile nr. 1065/2013 pronuntata de Tribunalul Galati si, in consecinta, a schimbat in parte hotararea atacata in sensul obligarii paratei la plata sumei de 85.770,22 lei reprezentand c/valoarea inchirierii unui autoturism in loc de 86.985,04 lei; a eliminat obligatia paratei privind plata dobanzii legale aferente pentru sumele reprezentand costuri suplimentare si contravaloarea inchirierii unui autoturism similar; a mentinut celelalte dispozitii ale sentintei si a obligat intimata-reclamanta la 500 lei cheltuieli de judecata in apel catre apelanta.

Raspunzand motivelor de apel, instanta a constatat, din verificarea actelor si lucrarilor dosarului, ca argumentele paratei in ce priveste situatia de fapt, respectiv dinamica accidentului sunt nefondate, cauza avariilor constituind-o impactul autoturismului cu dambul de pamant de pe malul iazului si impactul cu obiectele dure existente sub luciul de apa.

Critica vizand acordarea nelegala a despagubirii pentru inchirierea unui autoturism similar a fost apreciata ca nefondata, cu motivarea ca dispozitiile art. 6.7 din contract invocate de parata in argumentarea acestui motiv de apel nu sunt incidente deoarece se refera la pagubele indirecte produse prin intreruperea folosirii autoturismului, iar in cauza pagubele sunt produse in mod direct prin lipsa folosirii autoturismului.

In ceea ce priveste, insa, cuantumul sumei datorate pentru inchirierea unui autoturism similar, curtea de apel a retinut ca intemeiata critica paratei avand in vedere concluziile expertizei contabile efectuata in cauza care a stabilit un prejudiciu de 85.770,22 lei pentru lipsa de folosinta a autoturismului, si nu suma de 86.985,04 lei acordata de prima instanta.

Totodata, instanta a constatat ca este fondata si critica referitoare la acordarea dobanzii legale aferente sumelor reprezentand costuri suplimentare si contravaloarea inchirierii unui autoturism similar in conditiile in care reclamanta nu a solicitat acordarea acestor dobanzi prin cererea de chemare in judecata sau prin cererea de majorare a catimii pretentiilor.

In sfarsit, instanta de control judiciar, cenzurand si critica referitoare la acordarea dobanzii legale aferente sumei reprezentand contravaloarea bunului asigurat cu incepere de la 01.12.2010, a constatat ca au fost respectate dispozitiile art. 9.2 din contractul partilor, asiguratorul avand obligatia sa presteze serviciile care ii incumba in cadrul unei perioade de maximum 15 zile lucratoare de la primirea cererii, iar in cauza cererea de despagubire a fost adusa la cunostinta societatii de asigurari anterior datei de 2 noiembrie 2010, astfel ca acordarea dobanzii legale incepand cu 1.12.2010, asa cum s-a solicitat de reclamanta, este in acord cu dispozitiile legale.

In egala masura instanta a apreciat ca dobanda legala aferenta contravalorii epavei a fost corect acordata in conformitate cu prevederile O.G. nr. 13/2011.

Recursul. Motivele de recurs.

Impotriva deciziei nr. 75 din 23.06.2014 pronuntata de Curtea de Apel Galati a declarat recurs parata SC G.A. SA, solicitand modificarea hotararii atacate in sensul inlaturarii obligatiei stabilite in sarcina sa de a plati reclamantei suma de 85.770,22 lei cu titlu de contravaloare a inchirierii autovehiculului similar, a mentiunii din considerentele deciziei referitoare la acordarea dobanzii legale in conformitate cu prevederile O.G. nr. 13/2011, precum si modificarea corespunzatoare a cheltuielilor de judecata in raport de suma ce va reprezenta obligatia finala de plata a societatii de asigurare.

Recurenta si-a intemeiat in drept recursul pe motivele de nelegalitate prevazute de art. 304 pct. 9 si pct. 8 C. proc. civ., in argumentarea carora a sustinut urmatoarele:

Subsumat motivului prevazut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. autoarea recursului arata ca din motivarea instantei de apel rezulta ca acordarea contravalorii inchirierii unui autovehicul similar s-a intemeiat pe regulile raspunderii civile delictuale desi in cauza raspunderea societatii de asigurari era stabilita prin contract .

In acest sens, recurenta citeaza formulari din considerentele deciziei referitoare la ``culpa exclusiva a asiguratorului" si abuzul de drept care, in opinia sa, conduc la ideea aplicarii regulilor raspunderii civile delictuale, ceea ce reprezinta o extindere a raspunderii asiguratorului peste limitele contractului, deoarece acesta nu cuprinde nici o clauza care sa stabileasca posibilitatea asiguratorului de a solicita contravaloarea inchirierii unui vehicul similar.

Mai mult, in cuprinsul art. 6.7 din conditiile de asigurare se prevede expres ca nu se pot cere in temeiul contractului daune pentru lipsa de folosinta.

Sub un al doilea aspect, recurenta invoca incalcarea legii civile deoarece singura sanctiune pentru neexecutarea unui contract avand ca obiect plata unei sume de bani sunt daunele-interese sub forma dobanzii legale, dupa art. 1088 din vechiul Cod civil.

Or, sustine recurenta, instantele au aplicat suplimentar o sanctiune neprevazuta de lege constand in obligarea la contravaloarea inchirierii, desi contractul de asigurare are ca obiect plata unei sume de bani, astfel ca singurele dispozitii legale incidente cu privire la intarzierea in executare erau cele din art. 1088 C. civ.

Referitor la motivul reglementat de art. 304 pct. 8 C. proc. civ., recurenta arata ca, prin obligarea sa la plata sumei reprezentand contravaloarea inchirierii, instanta a schimbat natura si intelesul lamurit si vadit neindoielnic al actului juridic, respectiv a prevederilor art. 5.6 lit. c si ale art. 6.7 din contract", prevederi cuprinse in capitolul ``Riscurile pentru care se acorda despagubire, respectiv, ``Excluderi" si care sunt de stricta interpretare.

Astfel, sustine recurenta, in raport de continutul art. 5.6 din conditiile de asigurare, cheltuielile cu inchirierea unui vehicul similar nu reprezenta o masura de limitare a pagubelor pentru a fi acoperita, iar, in sensul art. 6.7 din conditii, ele sunt excluse, ceea ce impune concluzia ca instanta a adaugat, prin propria interpretare a art. 6.7, un nou risc care nu se regaseste in cuprinsul riscurilor enumerate in art. 5.1, cu consecinta incalcarii principiului dupa care conventiile legal facute au putere de lege intre partile contractante.

Printr-un ultim motiv de recurs intemeiat pe aplicarea gresita a legii recurenta sustine ca mentiunea din considerentele deciziei referitoare la aplicarea dobanzii legale in conformitate cu O.G. nr. 13/2011 este nelegala si se impune a fi inlaturata, deoarece la data incheierii contractului de asigurare - 30.10.2007 - precum si la data accidentului - 28.10.2010 - era in vigoare O.G. nr. 9/2000 si, prin urmare, legea aplicabila calcului dobanzii legale este legea de la data incheierii contractului.

In sprijinul acestui rationament recurenta invoca art. 1 din vechiul Cod civil si art. 15 alin. (2) din Constitutie .

Pentru aceste argumente recurenta a solicitat admiterea recursului si modificarea deciziei in sensul celor aratate in preambulul cererii de recurs.

Prin intampinarea formulata la 26 ianuarie 2015 intimata-reclamanta a solicitat respingerea recursului ca nefondat. In esenta, intimata, reiterand apararile sale, a aratat ca suportarea de catre asigurator a costului contravalorii inchirierii unui autovehicul similar a fost statuata in mod judicios de ambele instante care s-au pronuntat in cauza, in raport de art. 5.6 din Conditiile generale si care desemneaza obligatia contractuala a paratei de a acoperi si acele pagube suferite din culpa sa exclusiva.

Inalta Curte, verificand in cadrul controlului de legalitate decizia atacata, in raport de criticile formulate, a constatat ca recursul este nefondat pentru considerentele ce urmeaza:

Alegatiile recurentei in sensul ca instanta de apel si-a intemeiat solutia de obligare a contravalorii inchirierii unui vehicul similar pe regulile raspunderii civile delictuale in conditiile in care intre parti s-a incheiat un contract care stabileste drepturile si obligatiile partilor nu are niciun fundament legal, fiind pure speculatii.

Un examen obiectiv al considerentelor deciziei instantei de prim control judiciar atesta incontestabil faptul ca instanta si-a argumentat solutia pe neindeplinirea de catre asigurator a obligatiei contractuale prevazute in sarcina sa in conditiile generale, respectiv obligatia asiguratorului de a stabili si plati despagubire in cadrul unei perioade de maxim 15 zile de la primirea cererii, precum si pe art. 5.6 lit. c din aceleasi conditii generale, text invocatin terminis.

Cu alte cuvinte, izvorul obligatiei care a antrenat raspunderea asiguratorului a fost contractul incheiat de parti, instanta stabilind in raport de continutul contractului culpa exclusiva a paratei, debitorul obligatiei de plata a despagubirii, si intinderea daunei ca element al raspunderii civile contractuale.

Termenii utilizati in cuprinsul deciziei, pe care recurenta isi intemeiaza critica, respectiv culpa exclusiva a asiguratorului si abuzul de drept, nu fac decat sa confirme in mod explicit rationamentul instantei de apel in antrenarea raspunderii contractuale a asiguratorului, conturand gravitatea culpei sale in executarea prestatiei stabilite prin contract .

Distinct de acestea, Inalta Curte subliniaza ca atat raspunderea delictuala, cat si cea contractuala sunt forme ale raspunderii civile, raspunderea contractuala este speciala, depinzand de existenta si continutul contractului, in timp ce raspunderea delictuala se naste din violarea unei indatoriri generale intre terte persoane una fata de cealalta (art. 998 v. C. civ.), ambele feluri de raspundere presupunand existenta unei culpe si a unei daune.

Or, si din perspectiva acestei distinctii intre cele doua forme de raspundere civila, intreaga argumentare si rationamentul instantei de apel se intemeiaza in mod evident pe elementele raspunderii contractuale.

Caracterul formal al argumentelor recurentului in sprijinul acestui motiv de recurs rezulta si din imprejurarea ca instanta de apel, desi a schimbat sentinta fondului pe acest capat de cerere numai in ce priveste cuantumul sumei datorate, avand in vedere principiul disponibilitatii partii care guverneaza procesul civil, a mentinut si confirmat motivarea primei instante intemeiata pe antrenarea raspunderii civile contractuale, respectiv pe fapta asiguratorului care in mod culpabil nu si-a respectat obligatia de a plati asigurarea pe o perioada indelungata de timp .

Or, prin motivele de apel, parata nu a criticat sentinta fondului sub aspectul aplicarii raspunderii civile delictuale, ceea ce impune concluzia unei aparari de circumstanta formulateomisso medio.

In ce priveste critica recurentului intemeiata pe incalcarea dispozitiilor art. 1088 din v. C. civ. potrivit carora la obligatiile care au ca obiect o suma oarecare daunele-interese pentru neexecutare nu pot cuprinde decat dobanda legala, sustinerea nu poate fi primita.

Principiul instituit in art. 1088 cunoaste si o atenuare prin referirea la regulile speciale in materie de comert, societate si fidejusiune, creditorul putand obtine in plus de daunele interese moratorii (dobanda legala) si daune-interese compensatorii daca neexecutarea cu rea-credinta de catre debitor ii cauzeaza un prejudiciu suplimentar si aceasta deoarece creditorul are dreptul la repararea integrala a prejudiciului suferit prin faptul neexecutarii.

In cauza s-a stabilit ca datorita refuzului nejustificat al asiguratorului de a plati despagubire in termenul maxim impus prin art. 9 din contract, creditorul obligatiei, asiguratul, a suferit un prejudiciu suplimentar fiind obligat pentru functionarea societatii sa inchirieze un autoturism similar, acest prejudiciu neputandu-se confunda cu privarea de veniturile sumei datorate.

Referitor la motivul de recurs intemeiat pe dispozitiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ., prin care recurentul pune in discutie interpretarea data de instanta clauzelor de la art. 5.6 lit. c si art. 6.7 din contract, Inalta Curte subliniaza, cu titlu prioritar, contradictia care transpare, cu forta evidentei, in ce priveste intreaga argumentatie a recurentei care, in primul motiv de recurs, reproseaza instantei ca nu a avut in vedere obligatiile contractuale ca temei al raspunderii civile, iar prin acest motiv de recurs critica interpretarea data de instanta in analiza clauzelor contractuale pe care se intemeiaza.

Sub un al doilea aspect, Inalta Curte constata ca dispozitiile art. 304 pct. 8 sunt incidente numai in ipoteza in care interpretarea poarta asupra unui act sau asupra unei clauze cu un inteles lamurit si vadit neindoielnic, care a fost denaturat de instanta, incalcandu-se astfel vointa partilor.

Or, aceasta ipoteza nu este indeplinita in cauza, ambele instante, cu respectarea dispozitiilor art. 969 si indeosebi ale art. 970 alin. (2) din v. C. civ., au stabilit ca art. 6.7 intitulat ``Excluderi" vizeaza pagubele indirecte determinate de reducerea valorii autoturismului sau produse prin intreruperea folosintei auto, cu alte cuvinte pagube care nu pot fi imputate asiguratorului in situatia in care isi respecta intrutotul obligatiile stabilite prin contract in sarcina sa, respectiv de constatare, evaluare si plata a despagubirii in conditiile prevazute in art. 9 din contract .

In raport de circumstantele de fapt statuate in cauza, concluzia instantei in sensul ca dispozitiile art. 6.7 nu se aplica deoarece ipoteza din clauza de excludere nu este indeplinita, intreruperea folosirii autoturismului fiind determinata de executarea cu rea-credinta a obligatiilor asiguratorului, paguba astfel produsa asiguratului fiind o paguba directa, este corecta, in acord cu continutul clauzei.

Este nefondata si critica referitoare la denaturarea clauzei de la art. 5.6 lit. c din conditiile generale, in primul rand pentru ca nu este argumentata intr-o maniera clara si explicita, recurenta sustinand ca inchirierea unui vehicul similar reprezinta un cost suplimentar la paguba deja existenta. Or, dispozitiile art. 5.6 lit. c prevad expres ca ``se acorda despagubiri si pentru cheltuielile necesare facute in vederea limitarii pagubelor".

Prin urmare, partile au convenit includerea in cuantumul despagubirii si a unor cheltuieli distincte de contravaloarea avariei autoturismului, respectiv un prejudiciu suplimentar in urma daunelor produse de riscurile cuprinse in asigurare, distinct de faptul ca aceste cheltuieli cu inchirierea unui autovehicul similar au fost determinate de culpa asiguratorului, asa cum s-a aratat in considerentele deja expuse.

In sfarsit, referitor la ultimul motiv de recurs, care vizeaza aplicarea gresita a dispozitiilor O.G. nr. 13/2011 in stabilirea ratei dobanzii legale pentru intarzierea la plata unei obligatii banesti, se impun cateva precizari prealabile.

In esenta, recurentul sustine ca dispozitiile O.G. nr. 13/2011 nu sunt incidente, in cauza calculul dobanzii urmand a fi facut potrivit dispozitiilor O.G. nr. 9/2000 in vigoare la data incheierii contractului si la data accidentului (28.10.2010).

In cauza dobanda legala a fost acordata pentru debitul de 240.724,32 lei de la 01.12.2010 pana la 28.09.2012 si pentru debitul de 204.459,52 lei de la 29.09.2012 si pana la plata efectiva.

Referirea la dobanda legala prevazuta de O.G. nr. 13/2011 vizeaza numai debitul de 204.459,52 lei in cadrul ultimului motiv de apel si este corecta, desi motivul de apel nu a vizat explicit modul de calcul al dobanzii, ci stabilirea debitului principal si perioada curgerii dobanzii legale.

O.G. nr. 13/2011 privind dobanda legala remuneratorie si penalizatoare (moratorie) pentru obligatiile banesti a fost publicata in Monitorul Oficial, Partea I nr. 607 din 29.08.2011 si a intrat in vigoare la 3 zile de la publicare potrivit art. 19 din ``Dispozitiile tranzitorii si intrarea in vigoare", respectiv la 01.09.2011.

Potrivit art. 11 din O.G. nr. 13/1011 se abroga O.G. nr. 9/2000 aprobata cu modificari prin Legea nr. 356/2000.

Prin urmare, de la data intrarii in vigoare a O.G. nr. 13/2011 stabilirea dobanzii legale remuneratorii si penalizatoare este supusa dispozitiilor acestei ordonante cu observarea si respectarea dispozitiilor tranzitorii din Capitolul VI.

Asa fiind, critica recurentei in sensul inlaturarii din considerente a mentiunii O.G. nr. 13/2011, pe langa manierea inadecvata de formulare, nu are temei legal, de la data intrarii in vigoare a O.G. nr. 13/1011 (01.09.2011) si respectiv abrogarea O.G. nr. 9/2000, calculul dobanzii legale penalizatoare este supus dispozitiilor acestei ordonante.

Pentru ratiunile mai sus infatisate, Inalta Curte, in temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., a respins recursul ca nefondat.