Momentul la care se produce transferul dreptului de proprietate in cazul hotararii judecatoresti care tine loc de act autentic de vanzare-cumparare

Masurile adoptate printr-o hotarare judecatoreasca, prin care s-a constatat intervenita intre parti vanzarea-cumpararea unui imobil si prin care s-a stabilit ca sentinta va tine loc de act autentic de vanzare-cumparare, nu au caracter executoriu prin natura lor, deoarece ele nu pot fi puse in executare in mod silit, asa incat, in privinta lor, nu pot fi evocate prevederile art. 7208 C. proc. civ.

Prin urmare, constatarea intervenirii unei vanzari pe calea unei hotarari judecatoresti care tine loc de act autentic de vanzare-cumparare nefiind o dispozitie cu caracter executoriu, posibilitatea ca ea sa fie executata silit inca de la data pronuntarii sentintei primei instante este exclusa.

O asemenea masura are aptitudinea de a produce de drept transferul dreptului de proprietate, dar acest efect se produce doar la data ramanerii definitive a hotararii, in sensul art. 377 alin. (1) C. proc. civ., atunci cand acesteia ii este atasata, prin efectul art. 378 C. proc. civ., puterea de lucru judecat.

Prin sentinta civila nr. 632 din 28.11.2013, Tribunalul Bacau, Sectia a II-a civila si de contencios administrativ si fiscal, a respins exceptiile lipsei calitatii procesuale active si a inadmisibilitatii, a respins ca neintemeiata actiunea prin care reclamanta A.N.C.P.I. a solicitat obligarea paratei SC C. SA la plata sumei de 1.400.277,8 lei, reprezentand contravaloarea chiriei incasate necuvenit pentru perioada noiembrie 2009 - mai 2011 si a obligat reclamanta la plata catre parata a sumei de 5.000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecata .

Pentru a pronunta aceasta sentinta, prima instanta a retinut ca cele doua exceptii nu pot fi primite, avand in vedere ca motivele invocate de reclamanta conduc spre concluzia ca fundamentul actiunii sale il constituie raspunderea civila delictuala, iar nu plata nedatorata ori imbogatirea fara just temei.

Pe fond, a mai retinut ca prin sentinta civila nr. 1038/25.11.2009, Tribunalul Bacau a admis actiunea formulata de SC C. SA in contradictoriu cu parata A.N.C.P.I. si a constatat intervenita intre parti vanzarea-cumpararea imobilului situat in Bacau, str. I.S.S. nr. 78, jud. Bacau, iar parata a fost obligata la plata catre reclamanta a pretului convenit, de 4.375.000 euro, la cursul de 3,7482 lei/euro, plus T.V.A., hotararea tinand loc de act autentic de vanzare-cumparare. A notat ca respectiva sentinta a ramas definitiva la data de 25.01.2012, in urma respingerii apelului prin decizia civila nr. 5/A-C a Curtii de Apel Pitesti si irevocabila la 07.02.2013 prin respingerea recursului de catre Inalta Curte, care a pronuntat astfel decizia nr. 441.

Prima instanta a mai subliniat ca prin cererea de chemare in judecata ce face obiectul prezentului dosar reclamantul pretinde repararea de catre parata a prejudiciului cauzat prin incasarea chiriei in perioada noiembrie 2009 - mai 2011.

In continuare, tribunalul a prezentat conditiile care se cer a fi intrunite pentru angajarea raspunderii civile delictuale, precum si un extras din considerentele deciziei nr. 8/2013 pronuntate in interesul legii de Inalta Curte de Casatie si Justitie si, astfel, a subliniat ca natura juridica a actiunii prin care se solicita pronuntarea unei hotarari judecatoresti care sa tina loc de act de vanzare-cumparare este una personala. Prin urmare, instanta de fond a constatat ca prin sentinta civila nr. 1038/25.11.2009 a Tribunalului Bacau s-a valorificat un drept de creanta, iar nu unul real, asa incat efectul translativ de proprietate a intervenit doar la momentul ramanerii definitive a hotararii, adica la data de 29.01.2012 (in realitate, 25.01.2012,s.n.). In acest context, a inlaturat sustinerile reclamantei, referitoare la caracterul executoriu al hotararilor pronuntate in prima instanta in materie comerciala, apreciind ca natura pur civila a litigiului finalizat prin pronuntarea sentintei civile nr. 1038/25.11.2009 a Tribunalului Bacau.

Cum pretentiile reclamantei vizeaza perioada noiembrie 2009 - mai 2011, anterioara momentului la care a dobandit calitatea de proprietar al imobilului, cand aceasta ii revenea paratei, care astfel era indreptatita sa culeaga fructele civile, prima instanta a constatat ca prin perceperea chiriei, cea din urma nu a savarsit nicio fapta ilicita, motiv pentru care, nefiind in mod cumulativ intrunite cerintele art. 998 C. civ., a respins actiunea, ca fiind neintemeiata.

Stabilind, astfel, culpa procesuala a reclamantei in promovarea procesului, tribunalul a obligat-o la plata catre parata a cheltuielilor de judecata, in cuantum de 5.000 lei, reprezentand onorariu de avocat pe care l-a redus, in conformitate cu art. 273 alin. (3) C. proc. civ.

Apelul. Decizia instantei de prim control judiciar

Impotriva acestei sentinte, A.N.C.P.I. a declarat apel, care a fost respins ca nefondat prin decizia nr. 33/03.04.2014 pronuntata de Curtea de Apel Bacau, Sectia a II-a civila, de contencios administrativ si fiscal; de asemenea, apelanta a fost obligata sa plateasca intimatei suma de 8.314 lei, cu titlu de cheltuieli de judecata .

Pentru a decide astfel, instanta de apel a notat ca autoarea caii de atac aduce in discutie, cu prioritate, momentul la care sentinta civila nr. 1038/25.11.2009 a Tribunalului Bacau a produs efectul juridic translativ al dreptului de proprietate, apreciind ca acesta este cel al pronuntarii sale, iar nu cel al ramanerii definitive, asa cum a retinut prima instanta.

Astfel, a subliniat ca dispozitiile art. 720⁸C. proc. civ. nu sunt de natura sa schimbe continutul prevederilor art. 377 alin. (1) C. proc. civ., dar si ca executarea hotararilor date in prima instanta in materie comerciala are caracter provizoriu, asa incat demararea procedurii executarii silite a unei asemenea sentinte, inainte ca aceasta sa devina definitiva sau irevocabila, se face pe riscul creditorului.

A fost inlaturata si a doua critica a apelantei, vizand momentul la care a operat transferul proprietatii potrivit art. 1295 C. civ., retinandu-se ca in speta nu a existat o invoiala a partilor cu privire la lucru si la pret, de vreme ce s-a apelat la pronuntarea unei hotarari judecatoresti care sa tina loc de act autentic de vanzare-cumparare.

De aceea, instanta de prim control judiciar a retinut ca parata-intimata a dobandit calitatea de proprietar al imobilului la data ramanerii definitive a sentintei civile nr. 1038/25.11.2009 a Tribunalului Bacau si pana atunci era indrituita sa culeaga fructele civile, motiv pentru care, in temeiul art. 296 C. proc. civ., a respins apelul ca nefondat si, in baza art. 274 alin. (1) din acelasi Cod, a obligat apelanta la plata catre intimata a cheltuielilor de judecata, in cuantum de 8.314 lei.

Recursul. Motivul de nelegalitate invocat

Impotriva acestei decizii, A.N.C.P.I. a declarat recurs, solicitand modificarea sa in tot, in sensul admiterii apelului si schimbarii sentintei primei instante, in sensul admiterii actiunii.

In motivare, recurenta a aratat ca hotararea atacata este lipsita de temei legal si a fost data cu incalcarea si aplicarea gresita a legii; a invocat, astfel, motivul de recurs prevazut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

In dezvoltarea criticii de nelegalitate, recurenta a aratat ca decizia atacata nu cuprinde motivele pentru care i-au fost inlaturate sustinerile, asa incat ea nu respecta cerintele art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

In alta ordine de idei, a apreciat ca sentinta civila nr. 1038/25.11.2009 a Tribunalului Bacau a produs efectul juridic translativ al dreptului de proprietate la data pronuntarii sale, avand in vedere ca era executorie, potrivit art. 720⁸C. proc. civ., iar nu cand a ramas definitiva, asa cum au retinut atat tribunalul, cat si instanta de apel. In acest context, recurenta a afirmat si ca in mod gresit ar fi considerat instantele anterioare ca sentinta civila nr. 1038/25.11.2009 a Tribunalului Bacau a ramas definitiva la data respingerii apelului declarat impotriva ei, in conformitate cu art. 377 alin. (1) C. proc. civ., deoarece intr-o asemenea ipoteza, partea adversa nu ar fi putut sa puna in executare sentinta in 2010, anterior acestui moment.

Subsumat aceluiasi motiv de recurs, autoarea caii extraordinare de atac a aratat si ca in mod eronat i-a fost inlaturata critica vizand momentul la care a operat transferul proprietatii potrivit art. 1295 C. civ., deoarece a existat o invoiala a partilor cu privire la lucru si la pret, de vreme ce s-a pronuntat o hotarare care tine loc de act autentic de vanzare-cumparare.

In ultimul rand, a apreciat ca nivelul cheltuielilor de judecata la plata carora a fost obligata in apel este unul exagerat in raport de complexitatea cauzei si de munca prestata de avocat, motiv pentru care a criticat decizia, din perspectiva faptului ca instanta de prim control judiciar nu a aplicat dispozitiile art. 274 alin. (3) C. proc. civ., care ii permiteau sa diminueze onorariul de avocat.

Analizand actele dosarului, precum si decizia atacata, prin prisma motivului de recurs invocat, Inalta Curte a retinut urmatoarele:

In mod expres, recurenta a invocat motivul de nelegalitate prevazut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., text de lege potrivit caruia hotararea atacata va fi modificata atunci cand este lipsita de temei legal ori a fost pronuntata cu incalcarea sau aplicarea gresita a legii; in concret, autoarea caii de atac a sustinut ca prin decizia atacata au fost incalcate dispozitiile 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., art. 720⁸C. proc. civ., cele ale art. 1295 C. civ., precum si art. 274 alin. (3) C. proc. civ.

In ce priveste pretinsa incalcare a art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. - critica pe care instanta suprema o incadreaza din oficiu, in temeiul art. 306 alin. (3) C. proc. civ., in ipoteza prevazuta de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. -, se cuvine subliniat ca, in contra a ceea ce sustine recurenta, considerentele deciziei atacate releva ca instanta de apel a raspuns argumentelor expuse de autoarea caii ordinare de atac, intr-o maniera care permite exercitarea controlului judiciar; ele urmeaza si sa fie completate de prezenta decizie, dupa cum va rezulta din cele ce succed.

Chestiunea de drept de a carei dezlegare depinde solutionarea recursului consta in stabilirea momentului la care sentinta civila nr. 1038/25.11.2009 a Tribunalului Bacau a produs efectul juridic translativ al dreptului de proprietate .

Recurenta apreciaza ca acesta este data pronuntarii hotararii, potrivit art. 720⁸C. proc. civ., in timp ce instantele anterioare au considerat ca dreptul de proprietate s-a transmis de la promitenta-vanzatoare (intimata) catre promitenta-cumparatoare (recurenta) la data ramanerii definitive a aceleiasi sentinte.

Sustinerile recurentei nu sunt fondate; ele denota doar o grava confuzie intre caracterul executoriu pe care Codul de procedura civila de la 1865 il recunoaste, in art. 720⁸, hotararilor pronuntate in prima instanta in materie comerciala si momentul la care o hotarare devine definitiva, potrivit art. 377 alin. (1) C. proc. civ.

Astfel, Inalta Curte ia act ca, prin sentinta civila nr. 1038/25.11.2009, Tribunalul Bacau a admis actiunea formulata de SC C. SA in contradictoriu cu A.N.C.P.I., a constatat intervenita intre parti vanzarea-cumpararea imobilului situat in Bacau, str. I.S.S. nr. 78, jud. Bacau si a obligat parata la plata catre reclamanta a pretului convenit, de 4.375.000 euro, la cursul de 3,7482 lei/euro, plus T.V.A., hotararea tinand loc de act autentic de vanzare-cumparare.

Analiza dispozitivului acestei sentinte releva ca singura dispozitie cu caracter executoriu si care, in temeiul art. 720⁸C. proc. civ., putea fi pusa in executare de indata dupa pronuntare, este cea prin care A.N.C.P.I. a fost obligata la plata catre SC C. SA a pretului de 4.375.000 euro, la cursul de 3,7482 lei/euro, plus T.V.A.

Celelalte masuri adoptate, prin care s-a constatat intervenita intre parti vanzarea-cumpararea imobilului si prin care s-a stabilit ca sentinta va tine loc de act autentic de vanzare-cumparare, nu au caracter executoriu, prin natura lor, deoarece ele nu pot fi puse in executare in mod silit, asa incat, in privinta lor, nu pot fi evocate prevederile art. 720⁸C. proc. civ.

In acest context, instanta suprema noteaza ca potrivit art. 371¹alin. (1) si (2) si art. 371²alin. (1) C. proc. civ., pot fi executate silit obligatiile stabilite prin hotararea unei instante sau printr-un alt titlu, al caror obiect consta in plata unei sume de bani, predarea unui bun ori a folosintei acestuia, desfiintarea unei constructii, plantatii ori altei lucrari sau in luarea unei alte masuri admise de lege; este vorba, asadar, de obligatii de a da sau de a face, pentru a caror executare silita, legiuitorul a instituit o serie de mijloace specifice.

Prin urmare, constatarea intervenirii unei vanzari pe calea unei hotarari judecatoresti care tine loc de act autentic de vanzare-cumparare nu este o dispozitie cu caracter executoriu, asa incat posibilitatea ca ea sa fie executata silit inca de la data pronuntarii sentintei primei instante - in litigiu figurand, ca parte, si un profesionist - este exclusa.

O asemenea masura are aptitudinea de a produce de drept transferul dreptului de proprietate, dar acest efect se produce doar la data ramanerii definitive a hotararii, in sensul art. 377 alin. (1) C. proc. civ., atunci cand acesteia ii este atasata, prin efectul art. 378 C. proc. civ., puterea de lucru judecat.

In acest context, recurenta a mai sustinut ca momentul la care a operat transferul proprietatii, potrivit art. 1295 C. civ., este cel la care partile s-au invoit cu privire la lucru si la pret; desi, de principiu, o asemenea afirmatie este corecta, in speta, transferul proprietatii nu a operat la acel moment (18.12.2008, cand directorul general al A.N.C.P.I. si-a dat acordul pentru cumpararea imobilului si cand, astfel, intre parti s-a realizat acordul de vointa), intrucat, imobilul fiind compus din cladire si teren, cerinta ca actul sa fie incheiat in forma autentica este ceruta de legead validitatem.

Or, in lipsa unui acord notarial, numai o hotarare judecatoreasca are puterea unui act autentic.

Avand in vedere considerentele expuse mai sus, Inalta Curte retine ca pana la 25.01.2012, cand sentinta civila nr. 1038/25.11.2009 pronuntata de Tribunalul Bacau a devenit definitiva, prin respingerea apelului promovat de catre Curtea de Apel Pitesti, calitatea de proprietar al imobilului a revenit intimatei, care era astfel indreptatita sa culeaga fructele civile.

Ultima critica a recurentei vizeaza nivelul cheltuielilor de judecata la plata carora a fost obligata in apel, pe care aceasta l-a apreciat ca fiind exagerat in raport de complexitatea cauzei si de munca prestata de avocat.

Evocarea posibilitatii instantei de prim control judiciar de a proceda la reducerea onorariului de avocat nu are aptitudinea de a releva o veritabila incalcare a textului legal care ii conferea, intr-adevar, o asemenea atributie (art. 274 alin. 3 C. proc. civ.), cu atat mai mult cu cat autoarea caii de atac nici nu a sesizat curtea de apel cu o cerere in acest sens, ci una de eventuala temeinicie, fiind adus in discutie cuantumul pretins exagerat al onorariului, aspect ce nu poate forma insa obiect al examinarii Inaltei Curti, a carei analiza este limitata, de insusi continutul introductiv al art. 304 C. proc. civ., doar criticilor de nelegalitate, nu si celor de netemeinicie.

In considerarea argumentelor expuse mai sus, decizia atacata este una legala, motivul de recurs invocat nejustificand modificarea sa, asa incat, in baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Inalta Curte a respins recursul ca nefondat.

Fiind stabilita, asadar, culpa procesuala a recurentei in promovarea caii extraordinare de atac, aceasta urmeaza ca, in temeiul art. 274 alin. (1), raportat la art. 298, cu aplicarea art. 316 C. proc. civ., sa fie obligata la plata catre intimata a cheltuielilor de judecata, in cuantum de 10.961,6 lei, reprezentand onorariu de avocat.