Termenul de prescriptie aplicabil in raport cu natura conventiei

Imprejurarea ca, prin contract, partile au stabilit doar regulile si conditiile generale pentru incheierea unor contracte de transport, care urmau sa fie intocmite cu respectarea dispozitiilor speciale in materie prevazute de Regulamentul de transport pe caile ferate, nu schimba natura conventiei si nu depaseste limitele unui contract-cadru, care da nastere unei obligatii de a contracta, respectiv de a incheia, in conformitate cu art. 37 din Regulament, contracte distincte de transport in conditiile stabilite prin contractul-cadru.

Astfel, in absenta indeplinirii cumulative a conditiilor impuse de art. 37 din Regulamentul de transport pe caile ferate, constand in predarea marfii, intocmirea, semnarea si stampilarea scrisorii de trasura, nu se poate considera ca s-a incheiat un contract de transport, actul incheiat de parti avand natura unui contract-cadru, supus dispozitiilor dreptului comun in ceea ce priveste prescriptia, respectiv termenului general de prescriptie de trei ani.

Prin Sentinta nr. 980 din 31 iulie 2013 pronuntata in dosarul nr. xx99/1371/2011 al Tribunalului Specializat Mures s-au respins exceptiile prescriptiei dreptului la actiune si inadmisibilitatii actiunii, invocate de intervenientul accesoriu Y.E., s-a admis in parte actiunea formulata de reclamanta SC G.F.R. SA Bucuresti impotriva paratei SC A. SA, cu consecinta obligarii acesteia la plata sumei de 8.896.169,26 lei reprezentand beneficiu nerealizat prin neexecutarea contractului nr. 34/19.06.2009, cu 143.299,72 lei cheltuieli de judecata . S-a admis in parte cererea de interventie accesorie formulata de intervenientul Y.E., precum si, in parte, cererea paratei de obligare a reclamantei la plata cheltuielilor de judecata, in suma de 261.362,4972 lei.

Pentru a pronunta aceasta solutie, prima instanta a retinut in esenta ca reclamanta SC G.F.R. SA Bucuresti a solicitat, prin actiunea precizata, obligarea paratei la plata sumei de 58.222.006,18 lei reprezentand prejudiciu sub forma beneficiului nerealizat, cauzat prin neexecutarea culpabila a contractului nr. 34 din 10 iunie 2009.

In motivarea actiunii, invocand dispozitiile art. 969, art. 1084-1086 C. civ., reclamanta a aratat ca sunt indeplinite conditiile antrenarii raspunderii contractuale a paratei derivate din neexecutarea conventiei incheiate.

Analizand, conform art. 137 alin. (1) C. proc. civ., exceptia prescriptiei dreptului material la actiune, invocata de intervenientul accesoriu Y.E. si insusita de parata SC A. SA, Tribunalul a respins aceasta exceptie cu motivarea ca in cauza contractul nr. 34/2009 constituie un acord cadru de prestari servicii de transport, caruia nu i se aplica dispozitiile art. 68 din Regulamentul privind transportul pe caile ferate din Romania. Termenul special de prescriptie de un an prevazut de art. 68 din Regulament este aplicabil numai actiunilor izvorate din contractul de transport exercitate impotriva operatorului de transport feroviar, nu si in actiunile operatorului de transport indreptate impotriva beneficiarului care refuza sa contracteze in baza unui acord-cadru, caz in care se aplica termenul general de prescriptie de trei ani, prevazut de art. 3 din Decretul nr. 167/1958.

Reluand prevederile art. 37 alin. (1) si (2) din Regulament, referitoare la contractul de transport si conditiile necesare pentru a se considera incheiat, prima instanta a aratat ca, in absenta indeplinirii acestor conditii expres prevazute, rezulta ca in speta s-a incheiat un contract cadru, si nu un contract de transport, cu consecinta ca este incident termenul general de prescriptie de trei ani, si nu cel prevazut de norma speciala.

In privinta fondului litigiului - in cadrul caruia s-a examinat ca aparare pe fond si inadmisibilitatea actiunii in despagubiri, invocata de intervenientul Y.E. - s-a retinut ca, contractul nr. 34/2009 are ca obiect obligatii de a face, constand in prestarea de servicii de transport feroviar de catre reclamanta SC G.F.R. SA Bucuresti si priveste expeditiile de marfuri predate spre transport de clientul SC A. SA sau de un tert in numele clientului in perioada 1 iulie 2009 - 31 decembrie 2012.

In conformitate cu dispozitiile Cap. VI pct. c, parata SC A. SA, in calitate de client, si-a asumat obligatii in legatura cu derularea contractului, constand in comunicarea cantitatilor lunare estimate ale programului de transport, elaborarea acestui program impreuna cu prestatorul, intocmirea documentelor de transport, utilizarea pe toata durata numai a serviciilor de transport ale reclamantei, cu conditia ca aceasta sa satisfaca in totalitate necesarul de transport al clientului.

Intrucat contractul nu si-a produs efectele in perioada de valabilitate, tribunalul, analizand conditiile raspunderii civile contractuale, a apreciat pe baza probelor administrate ca pretentiile reclamantei sunt intemeiate in parte, admitand actiunea in aceasta masura .

Prin Decizia nr. 32 din 28 ianuarie 2014, Curtea de Apel Targu Mures, Sectia a II-a Civila, de contencios administrativ si fiscal, a admis apelurile formulate de parata SC A. SA si intervenientul accesoriu Y.E., cu consecinta schimbarii in parte a hotararii atacate in sensul admiterii cererii de interventie, admiterii exceptiei prescriptiei dreptului material la actiune si respingerii actiunii formulate de reclamanta SC G.F.R. SA Bucuresti, ca fiind prescrisa, cu obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecata in suma de 143.299,72 lei catre parata SC A. SA, fiind mentinute celelalte dispozitii ale sentintei. S-a respins apelul declarat de reclamanta impotriva aceleiasi hotarari, reclamanta fiind obligata si la plata cheltuielilor de judecata catre parata in cuantum de 46.283,34 lei si, respectiv, 46.333,34 lei catre intervenientul Y.E.

In privinta apelurilor declarate de parata si intervenient, instanta de apel, analizand conform art. 137 alin. (1) C. proc. civ., motivul constand in solutionarea gresita a exceptiei prescriptiei dreptului material la actiune a aratat ca din modul de reglementare a transportului de marfuri, potrivit Titlului III din Regulamentul privind transportul pe Caile Ferate Romane, rezulta fara echivoc ca prescriptia dreptului actiunii privind expeditiile de marfuri, reglementata prin art. 68, in cuprinsul Cap. V este aplicabil ambelor parti contractante.

Prin urmare, fara a distinge in functie de titularul actiunii - operator de transport feroviar sau beneficiar - art. 68 alin. (1) instituie regula potrivit careia acest drept izvorat din contractul de transport se prescrie in termen de un an. In ipoteza in care legiuitorul ar fi inteles sa instituie exceptii de la aceasta regula le-ar fi prevazut in mod expres, cum a procedat in privinta transportului feroviar de calatori, stabilind prin art. 33 din Regulament termene diferite.

Referitor la momentul in care a inceput sa curga termenul de prescriptie, prevazut de art. 68 alin. (3) lit. c) din Regulament, acesta este reprezentat de ziua in care dreptul poate fi exercitat, respectiv data de 29 iunie 2009, - cand reclamanta a receptionat adresa paratei privind refuzul de a-si indeplini obligatiile contractuale asumate. La aceasta data, reclamantei i s-a nascut dreptul la actiune, iar corespondenta ulterioara nu constituie un motiv de intrerupere sau suspendare a cursului prescriptiei dreptului la actiune izvorat din contractul nr. 34/2009.

In consecinta, instanta de apel a apreciat ca exceptia prescriptiei este intemeiata, motiv pentru care a admis apelurile paratei si intervenientului, cu consecinta respingerii apelului reclamantei. Criticile vizand fondul cauzei nu au mai fost analizate.

Impotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta SC G.F.R. SA Bucuresti solicitand in baza art. 312 alin. (5) C. proc. civ. admiterea recursului, casarea deciziei si trimiterea cauzei spre rejudecare.

In dezvoltarea criticilor, recurenta a invocat motivele de nelegalitate derivate din incalcarea dispozitiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ. constand in solutionarea gresita a exceptiei prescriptiei dreptului material la actiune .

In mod concret, recurenta a sustinut ca, contractul nr. 34/2009 reprezinta un acord-cadru de prestari servicii caruia nu i se aplica art. 68 din Regulament privind transportul pe caile ferate din Romania.

Conventia partilor stabileste termenii generali de colaborare intre parti in vederea realizarii de prestari servicii de transport feroviar a unor marfuri determinate ulterior, prin comenzi succesive.

In aceste conditii, a aratat recurenta, contractului nr. 34/2009 ii sunt aplicabile prevederile dreptului comun in materie in ceea ce priveste prescriptia extinctiva a dreptului material la actiune si doar transporturile si prestatiile efectuate in baza acestui contract sunt supuse dispozitiilor speciale ale Regulamentului, in masura in care sunt indeplinite conditiile prevazute de art. 37 din Regulament, care se cer a fi intrunite in mod cumulativ. Aceasta concluzie rezulta in mod expres din Cap. IV al contractului in litigiu, potrivit caruia transporturile si prestatiile prevazute in contract sunt supuse Regulamentului, nu si contractul-cadru.

In conformitate cu dispozitiile legale mentionate, contractul de transport efectiv se considera a fi incheiat daca sunt indeplinite conditiile expres mentionate, respectiv primirea marfii incarcate in mijlocul de transport de catre operatorul feroviar, insotirea marfii de scrisoarea de trasura completata de expeditor si stampilarea datei de catre operatorul de transport feroviar.

Prin urmare, doar comenzile succesive de transport efectuate in baza contractului nr. 34/2009 ar fi fost supuse formalitatilor prevazute de Regulament si ar fi avut caracterul real consacrat in doctrina contractelor de transport, inclusiv in privinta prescriptiei extinctive a dreptului material la actiune . Concluzia rezulta si din Anexa 3 la contract, care stabileste intreaga procedura ce trebuia respectata la comenzile succesive de transport, respectiv incarcarea marfii, intocmirea listelor de predare-primire, aplicarea semnaturilor si stampilelor de catre agentii partilor, ceea ce demonstreaza faptul ca numai dupa indeplinirea acestor formalitati se reglementau propriu-zis conditiile de transport .

Desi nu sunt incidente spetei, dispozitiile art. 68 din Regulament, contrar celor retinute prin decizia recurata, termenul de prescriptie de un an este aplicabil doar actiunilor formulate impotriva operatorului de transport feroviar, nu si impotriva beneficiarului. Interpretarea sistematica a prevederilor Regulamentului releva faptul ca actul normativ reglementeaza conditiile angajarii raspunderii operatorului, si nu conditiile raspunderii beneficiarului. In consecinta, si art. 68 referitor la ``prescriptia dreptului actiunii privind expeditiile de marfuri" vizeaza actiunile exercitate impotriva operatorului de transport feroviar, si nu ipoteza in care acesta este titularul actiunii, motiv pentru care dispozitia legala nu este aplicabila spetei.

Pe de alta parte, a sustinut recurenta, desi nu sunt incidente dispozitiile legale care reglementeaza termenul special de prescriptie de un an, in speta a intervenit intreruperea acestui termen, potrivit art. 16 lit. a) din Decretul nr. 167/1958, prin recunoasterea neexecutarii obligatiilor asumate de parata astfel cum rezulta din corespondenta si atitudinea paratei, care inclusiv in anul 2011 a pastrat deschisa posibilitatea executarii contractului nr. 34/2009.

Prin intampinarea depusa, intimata-parata SC A. SA a solicitat respingerea recursului, cu motivarea ca partile au incheiat un contract de transport supus dispozitiilor speciale ale Regulamentului de transport pe caile ferate, si nu un contract-cadru, fiind incidente in privinta termenului de prescriptie dispozitiile art. 68 care nu fac distinctie intre titularii actiunii, termen al carui curs nu a fost intrerupt.

Sustinand, in esenta, aceleasi aparari, intimatul-intervenient Y.E., prin intampinare, a solicitat respingerea recursului.

Analizand recursul formulat prin prisma motivelor invocate si dispozitiilor legale anterior mentionate, Inalta Curte a constatat ca este fondat pentru considerentele ce urmeaza a fi expuse.

Litigiul a fost generat de neexecutarea contractului nr. 34/2009, atat partile cat si instantele interpretand diferit natura contractului si, prin consecinta, termenul de prescriptie aplicabil.

Astfel, la data de 10 iunie 2009 intre reclamanta SC G.F.R. SA Bucuresti, in calitate de prestator, si SC A. SA, in calitate de client, s-a incheiat contractul de prestari servicii nr. 34/2009, avand ca obiect ``efectuarea de catre prestator a serviciilor de transport feroviar pentru toate expeditiile de marfuri, incarcate in vagoane sau UTI, predate la transport de client sau de o terta parte, in numele clientului sau care au ca destinatar clientul".

Contractul intra in vigoare incepand cu data de 1 iulie 2009, fiind valabil pana la data de 31 decembrie 2012, cu posibilitatea prelungirii prin acordul partilor.

Cap. VI stabileste obligatiile si raspunderile comune ale partilor contractante constand in respectarea actelor normative care reglementeaza efectuarea transporturilor pe calea ferata, intocmirea de comun acord a reglementarilor privind modul de lucru, precum si obligatiile si raspunderile specifice prestatorului si clientului. In privinta obligatiilor asumate de client, in speta parata SC A. SA, rezulta ca aceasta s-a obligat, printre altele, sa comunice in scris transportatorului cantitatile lunare estimate ale programului de transport si sa intocmeasca corect si in conformitate cu reglementarile specifice in vigoare documentele de transport pentru fiecare expeditie, sa utilizeze pe toata durata contractului numai serviciile de transport feroviar ale prestatorului, cu conditia ca acesta sa satisfaca in totalitate necesarul de transport al clientului.

De asemenea, prin conventie partile au reglementat in termeni generali criteriile de stabilire a tarifelor, emiterea facturilor si modul de plata, precum si modificarea, completarea si rezilierea contractului.

Raportat la continutul clauzelor, tribunalul a apreciat ca partile au incheiat un contract-cadru in baza caruia urmau a se incheia contractele de transport cu respectarea conditiilor prevazute de Regulamentul de transport pe caile ferate, iar instanta de apel a considerat - fara a prezenta si rationamentul care a determinat aceasta concluzie - ca in speta s-a incheiat un contract de transport .

Sub acest aspect, Inalta Curte observa ca prin Decizia recurata, in absenta oricaror argumente referitoare la natura contractului, s-a apreciat ca in speta se aplica termenul special de prescriptie de un an prevazut de art. 68 din Regulament. Analiza naturii conventiei din litigiu era obligatorie deoarece a format obiectul disputei partilor si dezlegarea era esentiala pentru stabilirea termenului de prescriptie aplicabil.

Contrar celor retinute prin decizia recurata, contractul nr. 34/2009 nu reprezinta un contract de transport, ci un contract-cadru pe care partile l-au incheiat in vederea efectuarii serviciilor de transport feroviar.

Potrivit Cap. IV din conventia partilor, transporturile si prestatiile prevazute in cadrul acesteia sunt supuse reglementarilor privind transportul pe caile ferate din Romania. Acest Regulament a fost aprobat prin O.G. nr. 7/2005, care prin art. 37 referitor la incheierea contractului de transport stabileste in conformitate cu alin. (1) ca ``contractul de transport reprezinta intelegerea dintre operatorul de transport feroviar si client, prin care primul se angajeaza sa transporte marfa, cu titlu oneros, la locul de destinatie si sa o predea destinatarului".

Potrivit alin. (2) al aceluiasi articol, contractul de transport se considera incheiat daca sunt indeplinite cumulativ urmatoarele conditii: operatorul feroviar a primit marfa incarcata in mijlocul de transport, insotit de scrisoarea de trasura completata si semnata de expeditor si operatorul de transport feroviar, a aplicat stampila cu data pe toate exemplarele scrisorii de trasura.

Prin urmare, este corecta interpretarea recurentei in sensul ca, contractul de transport este un contract real, supus regulilor speciale prevazute de art. 37 din O.G. nr. 7/2005, iar in absenta indeplinirii cumulative a acestor conditii nu se poate considera ca in speta s-a incheiat un contract de transport .

Din aceasta perspectiva in mod corect a argumentat prima instanta in interpretarea clauzelor contractului nr. 34/2009, ca partile printr-un contract-cadru au stabilit regulile si conditiile generale pentru incheierea contractelor de transport, care urmau sa fie intocmite cu respectarea dispozitiilor speciale in materie prevazute de Regulamentul de transport .

In alti termeni, imprejurarea ca prin contractul nr. 34/2009 s-a convenit asupra elementelor esentiale, respectiv a modului de executare a obligatiilor, bonificatiilor, modalitatii de plata, modificarii sau incetarii contractului, nu schimba natura conventiei si nu depaseste limitele unui contract-cadru, care da nastere unei obligatii de a contracta, respectiv de a incheia, in conformitate cu art. 37 din Regulament, contracte distincte de transport in conditiile stabilite prin contractul-cadru.

Astfel cum s-a mentionat, dispozitiile art. 37 din actul normativ indicat prevad conditii exprese ce trebuie indeplinite cumulativ pentru a se incheia contractul de transport feroviar.

In lipsa indeplinirii acestor conditii constand in predarea marfii, intocmirea, semnarea si stampilarea scrisorii de trasura, rezulta, fara echivoc, faptul ca nu s-a incheiat contractul de transport, iar contractul nr. 34/2009 are natura unui contract-cadru, supus dispozitiilor dreptului comun, respectiv termenului general de prescriptie de trei ani.

Termenul de prescriptie de un an pentru actiunile derivate din executarea contractelor de transport, reglementat de art. 68 din Regulament se aplica actiunilor izvorate din contractul de transport, calificare exclusa, din perspectiva art. 37 din Regulament, pentru contractul din litigiu.

In consecinta, analizarea criticilor referitoare la inaplicabilitatea acestor dispozitii legale pentru ipoteza in care titularul actiunii este operatorul de transport feroviar si, respectiv, intreruperea cursului prescriptiei este inutila si lipsita de interes .

In concluzie, decizia recurata este nelegala, fiind pronuntata prin solutionarea gresita a exceptiei prescriptiei dreptului material la actiune, in sensul admiterii acesteia, fiind fondat motivul de recurs prevazut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., iar solutia ce se impune este aceea de admitere a recursului declarat de reclamanta SC G.F.R. SA Bucuresti si in conformitate cu art. 312 alin. (1) si (5) C. proc. civ., casarea deciziei si trimiterea cauzei spre rejudecare urmand ca, potrivit art. 315 alin. (3) C. proc. civ., instanta de apel sa examineze toate motivele si apararilor partilor si sa administreze probele necesare si utile justei solutionari a cauzei.

Nota: Decretul nr. 167/1958 privitor la prescriptia extinctiva a fost abrogat de Legea nr. 71/2011 la data de 1 octombrie 2011.