Drepturile succesorului cu privire la plata partilor sociale ale antecesorului decedat

Momentul nasterii obligatiei de plata se raporteaza la data ultimului bilant contabil aprobat, existent la momentul decesului asociatului. Drepturile asociatului decedat trebuie stabilite in acelasi mod ca si cele ale asociatului exclus sau ale celui care se retrage din societate si acestea trebuie raportate la valoarea reala, de piata, a activelor la data decesului, iar nu la valoarea acestora asa cum se regaseste in bilantul contabil .

Prin Sentinta civila nr. 1128 din 24.03.2010 pronuntata de Tribunalul Maramures in dosarul nr. xx31/100/2007 s-a admis actiunea precizata, formulata de reclamanta M.C.M. impotriva paratei SC E. SRL Baia Sprie si, in consecinta, s-a obligat parata la plata sumei de 1.481.693,1 lei reprezentand contravaloarea partilor sociale care au apartinut antecesorului reclamantului M.H.R. precum si plata sumei de 23.927,31 lei cheltuieli de judecata compensand restul cheltuielilor. Totodata, s-a respins actiunea fata de paratii W.B.A.E., M.L.R.A., M.T.I.M., V.A.H.J.M.G. si s-a constatat ca cheltuielile cu procedura pentru paratii din Belgia au fost achitate.

Pentru a pronunta aceasta hotarare, instanta de fond a retinut, in rezumat, ca, in conformitate cu prevederile art. 202 alin. (3) din Legea nr. 31/1990, modificata, privind societatile comerciale, in cazul dobandirii unor parti sociale prin succesiune, plata acestor parti sociale catre succesori se face conform ultimului bilant . In acceptiunea tribunalului, ultimul bilant care trebuia luat in calcul la stabilirea drepturilor banesti avansate reclamantei este bilantul din 2007. Tribunalul a considerat ca ``ultimul bilant`` avut in vedere de legiuitor este cel care a fost ``aprobat`` inclusiv de asociatul a carui succesiune este la originea litigiului. Aprobarile de bilant facute de asociatii ramasi dupa decesul celui care a fost reclamant la momentul introducerii actiunii nu poate sa stea la temeiul calcularii contravalorii partilor sociale ale defunctului deoarece si implicit cuprinde valorificarea de acte si fapte intamplate dupa deces, care nu este firesc sa aiba vreo influenta asupra intinderii drepturilor unei persoane decedate.

La stabilirea drepturilor banesti cuvenite asociatului decedat instanta nu s-a putut rezuma la valorile de inregistrare ca si baza de pornire pentru stabilirea activului net contabil . S-a apreciat de catre tribunal ca este nevoie de o reevaluare la pret de circulatie a mijloacelor fixe care este unanim acceptata de practica si teoria de specialitate.

In conditiile in care asociatii ramasi dupa decesul numitului M.H.R. nu au exprimat o optiune clara privind soarta partilor ramase care au apartinut defunctului, mentionand in art. 3 din Hotararea asociatilor nr. 3/13 XII 200 fie redistribuirea intre asociati, fie reducerea capitalului social, instanta nu a putut dispune asupra structurii capitalului social al paratei.

Impotriva Sentintei civile nr. 1128 din 24 martie 2010 a Tribunalului Maramures a declarat apel parata SC E. SRL Baia-Sprie prin administrator M.L.R.

Prin decizia civila nr. 116 din 28 septembrie 2010 a Curtii de Apel Cluj a fost admis apelul declarat de parata SC E. SRL in contradictoriu cu intimata M.C.M. impotriva sentintei civile nr. 1128 din 24 martie 2010 pronuntata in dosarul nr. xx31/100/2007 al Tribunalului Maramures pe care a schimbat-o in parte, in sensul ca a obligat parata la plata sumei de 317.587,91 lei reprezentand contravaloarea partilor sociale care au apartinut antecesorului reclamantei M.C.M.

A fost obligata parata SC E. SRL la plata sumei de 6.000 lei cheltuieli partiale de judecata in prima instanta.

A fost mentinut restul dispozitiilor sentintei.

A fost obligata intimata sa plateasca apelantei suma de 11.478 lei cheltuieli de judecata in apel.

Pentru a hotari astfel, Curtea de Apel a retinut, in rezumat, urmatoarele:

Cu privire la motivele de desfiintare a hotararii judecatoresti apelate urmata de trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul Maramures, instanta de apel a retinut ca nici unul dintre motivele invocate nu este intemeiat. Astfel, in nici un caz prima instanta nu a depasit limitele investirii sale, ci dimpotriva a acordat reclamantei-intimate suma ceruta prin precizarea de actiune din data de 10 martie 2010.

Cu privire la al doilea motiv de desfiintare al sentintei invocat de catre apelanta, legat de nesolutionarea fondului deoarece prima instanta nu s-a pronuntat pe cererea de stabilire a structurii capitalului social in urma reducerii numarului de asociati, instanta de apel a retinut ca nici acest motiv nu este unul intemeiat deoarece face abstractie de precizarea cererii de chemare in judecata impusa de decesul reclamantului initial cu mostenitorii asociatului decedat. Precizarea de actiune pe care instanta s-a pronuntat nu contine o cerere de stabilire a modului de repartizare a partilor sociale intre asociati. Mai mult, analiza textului pe care reclamanta si-a intemeiat precizarea de actiune care a fixat cadrul procesual, art. 202 alin. (3) din Legea nr. 31/1990 nu impune nici o obligatie pentru instanta de a se pronunta cu privire la acest aspect, asa cum impunea textul legal pe care reclamantul initial si-a intemeiat cererea de chemare in judecata [art. 226 alin. (2) din Legea nr. 31/1990].

In opinia instantei de apel, existenta pe rolul instantelor din Belgia a unui litigiu cu acest obiect nu blocheaza accesul la justitie al reclamantei asa incat cererea de chemare in judecata precizata de catre reclamanta sa fie considerata inadmisibila.

Cu privire la fondul raportului juridic dedus judecatii instanta de apel a retinut ca solutionarea legala si temeinica a cauzei pleaca tocmai de la analiza textului incident care este imperativ cu privire la doua elemente: obligatia de a face plata prin simpla dovada a calitatii de succesor daca nu exista clauza de continuare cu mostenitorii si raportarea la ultimul bilant contabil aprobat. Speculatiile cu privire la ce se intelege prin ultimul bilant contabil aprobat au fost apreciate ca lipsite de consistenta deoarece, in opinia instantei, textul nu se poate referi la altceva decat la ultimul bilant contabil aprobat anterior decesului asociatului sau, altfel spus, la ultimul bilant contabil aprobat inclusiv de catre acesta, fara a lua in calcul evolutia economica ulterioara a societatii comerciale.

Pe de alta parte, s-a apreciat ca, prin prisma dispozitiilor art. 202 alin. (3) din Legea nr. 31/1990, mostenitorul are dreptul la contravaloarea partilor sociale asa cum rezulta din ultimul bilant contabil fara posibilitatea vreunei reevaluari a activelor prin raportare la momentul efectuarii raportului din expertiza sau la orice alt moment ulterior.

Pentru toate aceste considerente, in baza dispozitiilor art. 296 C. proc. civ., instanta a admis apelul declarat de parata SC E. SRL impotriva sentintei civile nr. 1128 din 24 martie 2010 pronuntata in dosarul nr. xx31/100/2007 al Tribunalului Maramures pe care a schimbat-o in parte, in sensul ca a obligat parata la plata sumei de 317.587,91 lei reprezentand contravaloarea partilor sociale care au apartinut antecesorului reclamantei M.C.M.

In baza art. 274 alin. (1) C. proc. civ., instanta de apel a obligat intimata sa plateasca apelantei suma de 11.478 lei cheltuieli de judecata in apel.

Impotriva acestei decizii a declarat recurs recurenta-reclamanta.

Prin Decizia nr. 769 din 22 februarie 2011 pronuntata in dosarul nr. xx23/1/2010, Sectia comerciala a ICCJ a admis recursul, a casat decizia instantei de apel si a dispus trimiterea cauzei pentru rejudecarea apelului aceleiasi instante.

Pentru a decide astfel, instanta suprema a retinut urmatoarele:

Fata de principiul tantum devolutum quantum appelatum, Inalta Curte a retinut ca a fost intemeiata critica recurentei - reclamante mentionata in finalul motivelor de recurs, intrucat instanta de apel a avut in vedere, pentru admiterea apelului, alte motive decat acelea cu care a fost legal investita prin cererea de apel.

Astfel, considerentele retinute de instanta de apel ca temei de reformare a sentintei atacate fac trimitere la modul gresit de evaluare a despagubirilor cuvenite reclamantei, respectiv prin reevaluarea acestora, si nu in baza inregistrarilor contabile aparute in bilantul contabil aferent anului 2007, ceea ce incalca dispozitia expresa din art. 202 din Legea nr. 31/1990, desi o atare critica nu se regaseste intre motivele de apel cuprinse in cererea aflata la dosarul cauzei.

Inalta Curte a retinut ca apelanta - parata a criticat sentinta atacata prin invocarea unor motive de desfiintare a acesteia - motive respinse de catre instanta de apel in mod legal, si pentru inadmisibilitatea actiunii de fond . Si aceasta critica de nelegalitate a fost in mod corect respinsa de catre instanta de apel.

Cat priveste insa fondul cauzei criticile apelantei - parate vizeaza, in esenta, precizarile succesive ale actiunii de catre reclamanta si bilantul contabil la care trebuie sa se raporteze instanta, conform art. 202 din Legea nr. 31/1990, republicata. De asemenea, au fost formulate critici de netemeinicie cu privire la continutul raportului de expertiza depus in cauza.

Ca atare, fata de principiul tantum devolutum quantum appelatum si fata de dispozitiile art. 292 C. proc. civ., Inalta Curte a retinut ca instanta de apel a depasit limitele investirii sale prin cererea de apel, incalcand astfel principiul disponibilitatii aplicabil in procesul civil si principiul dreptului la aparare al participantilor la acesta.

Pentru considerentele mai sus inserate, in baza art. 312 C. proc. civ., Inalta Curte a admis recursul declarat si a casat decizia atacata, trimitand cauza spre rejudecare aceleiasi instante.

In baza art. 315 C. proc. civ., Inalta Curte a pus in vedere instantei de apel ca la rejudecare sa aiba in vedere principiul interpretarii sistematice a dispozitiilor din Legea nr. 31/1990, republicata, avandu-se in vedere si ratiunea legii.

Avand in vedere motivele retinute de Inalta Curte care impun solutia de casare a deciziei atacate, celelalte motive invocate si care privesc fondul cauzei vor fi analizate de instanta de apel la rejudecare.

La data de 22 iunie 2011, Curtea de Apel Cluj a inregistrat dosarul sub nr. xx23/1/2010 si a retinut cauza pentru judecarea apelului.

Analizand apelul declarat in cauza, Curtea a retinut urmatoarele:

1. Primul motiv de apel ce vizeaza anularea hotararii pronuntate de prima instanta si trimiterea cauzei spre rejudecare, fata de pretinsa viciere a cadrului procesual si a clarificarii obiectului dedus judecatii, a fost respins din doua considerente principale.

a) Cauza de fata se afla in etapa rejudecarii dupa casare, ca efect al deciziei nr. 769 din 22 februarie 2011 pronuntata de Sectia comerciala a ICCJ in dosarul nr. xx23/1/2010, aspect care pune problema efectelor si limitelor casarii.

Motivul principal retinut de instanta de recurs determinat pentru casarea cu trimitere a fost acela ca prima instanta de apel a depasit limitele investirii, mai precis a nesocotit principiul de drept procesual civil al disponibilitatii consacrat de adagiul tantum devolutum quantum appelantum.

Din aceasta perspectiva, instanta de casare a dispus ca in rejudecare sa aiba in vedere principiul interpretarii sistematice a dispozitiilor Legii nr. 31/1990, republicata, avandu-se in vedere ratiunea legii, si, totodata, ca instanta de apel in rejudecare sa aiba in vedere celelalte motive de apel invocate si care privesc fondul cauzei.

Or, motivul invocat in rejudecare de catre apelanta practic este un nou motiv de apel ce vizeaza chestiuni de procedura care nu au fost puse in discutie nici pe calea apelului principal si nici in etapa recursului.

Mai apoi, Curtea a retinut ca nu toata decizia instantei de apel a fost casata, mai precis nu toate motivele de apel pot fi reluate in dezbatere in faza de rejudecare deoarece instanta de recurs a retinut fara echivoc ca criticile apelantei in ceea ce priveste motivele de desfiintare si care au fost respinse de instanta de apel si cele referitoare la inadmisibilitatea actiunii au fost corect respinse de prima instanta de apel.

Pe de alta parte, Curtea de Apel a retinut ca prin decizia nr. 1082 din 10 martie 2011 a Sectiei comerciale a ICCJ pronuntata in dosarul nr. xx81/1/2010 recursul declarat de parata-apelanta SC E. SRL Mocira, com. Recea, jud. Maramures impotriva aceleasi decizii a instantei de apel a fost respins ca ramas fara obiect dat fiind ca deja prin decizia anterioara a fost admis recursul reclamantei si a fost casata decizia atacata.

Curtea a retinut insa ca nici in apelul exercitat de parata in fata instantei de recurs nu a fost antamat motivul de desfiintare a sentintei cu trimitere spre rejudecare sustinut astazi in fata instantei de rejudecare.

Curtea a apreciat ca decizia instantei de apel a fost casata numai partial si casarea a vizat exclusiv gresita aplicare si interpretare a dispozitiilor art. 202 din Legea nr. 31/1990 precum si a faptului ca urmare a retinerii acestui text prima instanta de apel a nesocotit principiul disponibilitatii.

Restul aspectelor ce vizeaza administrarea probatiunii solicitate de apelanta-parata, exceptia de conexitate ori de inadmisibilitate a actiunii raportate la existenta unui alt dosar pe rolul Tribunalului de Comert din Bruxelles nu mai vizeaza faza de rejudecare deoarece instanta de recurs le-a gasit ca fiind corect solutionate de instanta de apel.

Curtea de Apel a retinut ca desfiintarea sentintei cu trimiterea spre rejudecare, pentru conturarea cadrului procesual, nu este relevanta fata de imprejurarea ca lipsa vatamarii pentru apelanta-parata nu a fost dovedita, in conditiile in care reclamantul M.M.H. nu a acceptat succesiunea defunctului M.H.R., reclamantul initial, iar sentinta pronuntata de tribunal numai la cererea reclamantei M.C.M., sotie supravietuitoare este corecta si legala, deoarece fiul defunctului nu mai poate justifica vreo calitate procesuala activa in cauza. In lipsa exercitiului caii de atac de catre reclamant (devenit intre timp major), raportat la principiul disponibilitatii, instanta de apel a apreciat ca nu mai poate fi indrituita sa reverifice daca exceptia lipsei calitatii procesuale active a fost corect analizata in prima instanta.

Pe de alta parte, cererea de desfiintare a sentintei cu scopul de a identifica obiectul actiunii cat si temeiului legal al cererii reclamantei ignora cu desavarsire continutul si efectele deciziei de casare si vadeste exercitarea drepturilor procedurale in alt sens decat cel prevazut de dispozitiile art. 129 alin. (1) C. proc. civ.

In ceea ce priveste interpretarea sistematica a dispozitiilor Legii nr. 31/1990, Curtea de Apel a retinut urmatoarele:

Cererea de chemare in judecata cu care a fost investita prima instanta a avut ca fundament in drept dispozitiile art. 202 alin. (3) din Legea nr. 31/1990, plecandu-se de la premisa factuala ca unul dintre asociatii societatii comerciale a decedat.

Curtea a analizat comparativ si alte dispozitii legale cuprinse in Legea societatilor comerciale nr. 31/1990 (LSC) care au ca obiect stabilirea valorii partilor sociale in diverse cazuri cand asociatul unei societati comerciale abandoneaza societatea, respectiv cand se retrage din societate sau este exclus.

O diferentiere intre tratamentul stabilirii valorii partilor sociale s-a apreciat ca nu are nicio justificare obiectiva si rationala, toate aceste situatii presupunand modificarea contractului de societate prin intervenirea unor evenimente legate de retragerea, excluderea sau decesul unui asociat care insa au toate nota comuna aceea a diminuarii numarului de asociati existenti.

Mai mult, este important de retinut ca fata de ipoteza in care asociatul retras sau exclus paraseste societatea ca urmare a manifestarii sale de vointa, in cazul decesului, asociatul paraseste societatea impotriva vointei sale, neavand astfel nicio culpa in functionarea societatii. Din aceasta perspectiva, tratamentul mai favorabil al asociatului retras ori exclus fata de tratamentul succesorilor nu poate fi justificat, ceea ce impune a se retine ca sintagma ``ultimul bilant aprobat`` utilizata drept criteriu de stabilire a valorii partilor sociale de dispozitiile art. 202 alin. (3) din LSC trebuie interpretata sistematic si rational.

Asa fiind, s-a retinut ca in cele trei situatii antamate in precedent evaluarea pe cale judiciara a drepturilor la partile sociale ce se cuvin asociatului decedat, exclus sau retras, se calculeaza in raport cu valoarea reala a activelor la data decesului, excluderii ori retragerii si nu cu valoarea contabila a acestora exprimata prin bilant sau balanta contabila.

In ceea ce priveste momentul de referinta al stabilirii dreptului si evaluarii partilor sociale ale defunctului, Curtea a retinut ca dispozitiile legale analizate prevad intr-o astfel de circumstanta ca reper temporal ultimul bilant aprobat.

Intr-o astfel de situatie, prin ultimul bilant aprobat trebuie sa se inteleaga bilantul aprobat pentru anul fiscal anterior datei decesului asociatului.

Astfel fiind, cum in speta, asociatul a decedat la data de 11 octombrie 2008, ultimul bilant aprobat era cel aferent anului 2007 numai acesta producand efecte juridice la data deschiderii mostenirii, data care deschide si drepturile succesorilor. S-a observat ca, la data decesului asociatului, exercitiul financiar pentru anul 2008 nu era incheiat si drept urmare nu bilantul contabil aferent anului fiscal 2008 poate fi retinut ca reper temporal, singurul bilant ce poate fi luat in considerare fiind acela existent si aprobat la data decesului.

In acest sens, se inscrie si obiectul cererii de chemare in judecata asa cum a fost precizat de reclamanta, cu toate ca parata sustine contrariul. Astfel, in cuprinsul precizarii de actiune reclamanta a invederat ca solicita obligarea societatii parate la plata contravalorii partilor sociale conform ultimului bilant aprobat din anul 2008, si nu la data efectuarii expertizei initiale, asa cum s-a stabilit initial de catre instanta.

Imprejurarea ca reclamanta a semnat hotararea AGA prin care s-a aprobat bilantul pe anul fiscal 2008 nu are nicio consecinta juridica de vreme ce aceasta nu a dobandit calitate de asociat si deci nu putea sa-si exprime dreptul de vot.

Fata de cele ce preced, apreciind ca prima instanta a retinut si aplicat corect dispozitiile legale pertinente incidente in materie si a stabilit corect pe baza de elementele furnizate de expertiza valorificata si omologata valoarea partilor sociale la care este indrituita reclamanta, Curtea de Apel Cluj, prin decizia comerciala nr. 181 din 16 octombrie 2011, a respins apelul ca nefondat.

Curtea de Apel a obligat parata-apelanta sa plateasca intimatei-reclamante M.C.M. suma de 8.000 lei cheltuieli de judecata in apel.

Impotriva acestei hotarari, in termen legal, a declarat recurs SC E. SRL care a solicitat casarea deciziei recurate si trimiterea cauzei spre rejudecare instantei de apel conform art. 312 alin. (5) C. proc. civ. si, in subsidiar, modificarea deciziei, admiterea apelului si desfiintarea sentintei cu trimitere spre rejudecare sau respingerea actiunii ca inadmisibila ori admiterea actiunii si stabilirea contravalorii partilor sociale conform ultimului bilant contabil pe anul 2008.

In motivarea recursului s-au aratat, in esenta, urmatoarele:

Limitele casarii trasate de instanta suprema au fost gresit interpretate de instanta de apel in sensul ca, pe langa interpretarea sistematica a dispozitiilor Legii nr. 31/1990, Curtea de Apel avea obligatia de a analiza la rejudecare si celelalte motive invocate si care privesc fondul cauzei.

Recurenta a invocat lipsa de temei a invocarii unei casari partiale in conditiile in care recursul in care SC E. SRL criticase hotararea instantei de apel nu a fost niciodata analizat pe fond de catre instanta suprema, ci a fost respins ca ramas fara obiect .

Cadrul procesual a fost viciat, iar vatamarea este evidenta atat timp cat actiunea a fost initiata de reclamantul M.M.H., instanta de fond nu a solutionat in niciun fel actiunea initiala a acestuia, iar in prezent exista posibilitatea sesizarii din nou a instantei cu o actiune in pretentii similara de catre aceasta persoana .

S-a invederat si ca inadmisibilitatea actiunii a fost respinsa in mod gresit, prin raportare la limitele casarii, desi in decizia instantei supreme s-a stabilit ca celelalte motive invocate care privesc fondul cauzei vor fi analizate de instanta de apel in rejudecare.

Decizia pronuntata in apel a fost criticata si in ceea ce priveste maniera in care s-a realizat interpretarea sistematica a prevederilor art. 202 alin. (3) din Legea nr. 31/1990, avand in vedere faptul ca acestea se refera la ultimul bilant contabil aprobat, sens in care cuantificarea valorii partilor sociale prin raportare la alte criterii decat cel obiectiv stabilit de legiuitor este eronata.

S-a invederat si ca instanta de apel a omis sa se pronunte asupra chestiunilor legate de maniera in care s-a facut reevaluarea partilor sociale, a criticilor vazand incalcarea reglementarilor contabile conforme cu Directiva a IV-a a Comunitatilor Economice Europene, aprobate prin OMF 1752/2005, sens in care hotararea nu respecta exigentele art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Recursul a fost timbrat in conformitate cu dispozitiile incheierii de sedinta din 11 septembrie 2012.

Prin intampinare, intimata a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Analizand decizia recurata sub aspectul criticilor de nelegalitate invocate de recurenta care pot fi incadrate in dispozitiile art. 304 pct. 5, 7 si 9 C. proc. civ., Inalta Curte a apreciat ca acestea sunt neintemeiate, avand in vedere urmatoarele considerente:

Prin decizia nr. 1082 din 10 martie 2011 pronuntata de instanta suprema a fost respins ca ramas fara obiect recursul declarat de SC E. SRL impotriva deciziei civile nr. 116 din 28 septembrie 2010 pronuntata de Curtea de Apel Cluj, avand in vedere ca aceasta decizie a fost casata prin decizia nr. 769 din 22 februarie 2011 a Inaltei Curti de Casatie si Justitie.

Considerentele acestei din urma decizii au fost analizate in mod judicios de catre instanta de apel, in rejudecare, apreciindu-se ca a operat numai o casare partiala a hotarari pronuntate, de vreme ce instanta suprema a respins motivele de desfiintare si inadmisibilitate invocate de recurenta-parata, acestea nemaiputand fi reluate in rejudecare, conform art. 315 C. proc. civ.

In acelasi sens, jurisprudenta a statuat ca in caz de casare cu trimitere, instanta care urmeaza sa rejudece trebuie sa procedeze numai in limitele stabilite prin hotararea instantei superioare, pentru rest cauza intrand in puterea lucrului judecat.

Ceea ce incearca recurenta practic, prin motivele de recurs, este o cenzurare a limitelor casarii stabilite printr-o decizie a instantei supreme prin raportare la o alta decizie a aceleiasi instante, pronuntata in aceeasi cauza, prin care recursul E. a fost respins ca ramas fara obiect .

O astfel de abordare nu este, insa, posibila avand in vedere caracterul obligatoriu al hotararilor instantelor de recurs asupra problemelor de drept dezlegate.

In ceea ce priveste critica referitoare la stabilirea cadrului procesual, instanta de apel a procedat in mod corect la respingerea acesteia avand in vedere faptul ca numitul M.H.M. a renuntat la succesiune conform certificatului de mostenitor nr. 63 din 4 mai 2009, iar aceasta era singura persoana care putea invoca o eventuala vatamare prin exercitarea caii de atac a apelului impotriva hotararii primei instante.

Presupusa temere a recurentei de introducere a unei noi cereri in pretentii pe rolul instantei de judecata de catre M.H.M. este apreciata ca neintemeiata in conditiile in care acestei persoane i se poate solicita oricand legitimarea procesuala din perspectiva renuntarii la succesiunea autorului sau.

Critica recurentei referitoare la gresita interpretare a dispozitiilor Legii nr. 31/1990 este nefondata.

Astfel, asa cum s-a retinut in jurisprudenta, dreptul mostenitorilor la plata contravalorii partilor sociale se naste din lege si el reprezinta acoperirea prejudiciului incercat prin pierderea proprietatii partilor sociale ale autorului.

In cazul decesului asociatului, societatea este obligata la plata partii sociale catre succesori, conform ultimului bilant contabil aprobat. Textul de lege este explicit in ceea ce priveste modalitatea de cuantificare a valorii partilor sociale, iar intentia legiuitorului este aceea de a preveni abuzurile societatii impotriva mostenitorilor care nu au posibilitatea de a controla modul in care este administrata societatea .

Referitor la momentul nasterii obligatiei de plata, respectiv al dreptului de creanta al mostenitorilor, acesta se raporteaza la data ultimului bilant aprobat existent la momentul decesului asociatului.

In cauza, imprejurarea ca reclamanta a aprobat, in adunarea AGA, bilantul contabil al societatii pe anul 2008 nu poate avea nicio semnificatie in ceea ce priveste momentul nasterii dreptului sau de creanta intrucat ea nu a devenit asociat al societatii si, prin urmare, nu poate fi implicata in activitatea decizionala a acesteia.

De altfel, la data decesului asociatului M.H.R., 11 octombrie 2008, nu se incheiase exercitiul financiar al anului 2008, astfel ca nu este echitabil ca mostenitorii asociatului decedat sa suporte consecintele unor decizii ulterioare ale conducerii societatii care ar putea fi de natura a diminua veniturile acesteia.

Inalta Curte a apreciat ca, in mod corect, instanta de apel a apreciat ca drepturile asociatului decedat trebuie stabilite in acelasi mod ca si cele ale asociatului exclus sau ale celui care se retrage din societate si ca acestea trebuie raportate la valoarea reala a activelor la data decesului, iar nu la valoarea acestora asa cum se regaseste in bilantul contabil .

Vor fi inlaturate si criticile recurentei referitoare la nemotivarea hotararii intrucat se apreciaza ca legalitatea solutiei recurate transpare din motivele de fapt si de drept retinute de instanta de apel, care a procedat la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor si elementelor de proba ale partilor.

In ceea ce priveste critica recurentei referitoare la modul de evaluare a probatoriilor, aceasta va fi respinsa de catre instanta intrucat se refera la temeinicia hotararii, iar recursul poate fi exercitat numai pentru motive care vizeaza legalitatea deciziei pronuntate in apel.

Fata de considerentele expuse pe larg mai sus, constatand ca nu subzista nici un motiv de modificare sau casare a deciziei recurate, Inalta Curte, in baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., a respins recursul ca nefondat.

In baza art. 274 C. proc. civ., a obligat recurenta-parata sa plateasca intimatei-reclamante M.C.M. 5.000 lei cheltuieli de judecata .