Contract de mandat. Denuntarea unilaterala a contractului

Nu poate fi considerata pur potestativa clauza prin care partile unui contract de mandat au prevazut posibilitatea denuntarii unilaterale a acestuia, intrucat art. 1552 C. civ., care particularizeaza la mandat dispozitiile art. 969 alin. (2) C. civ., reprezinta o abatere de la principiul simetriei incheierii contractelor, in sensul ca, prin esenta sa, mandatul poate fi desfiintat si prin vointa uneia dintre parti, nu numai prin consens.

Nota: In prezenta decizie au fost avute in vedere dispozitiile din vechiul Cod civil.

Prin sentinta civila nr. 3576/21.03.2012 pronuntata de Tribunalul Bucuresti, Sectia a VI-a civila, a fost respins ca inadmisibil capatul de cerere privind constatarea dreptului la repararea prejudiciului moral; a fost respins capatul de cerere privind daunele materiale in valoare de 131.430,64 lei ca fiind prescrise; au fost respinse ca neintemeiate celelalte capete de cerere formulate de reclamanta SC F.A. - Broker de Asigurare SRL in contradictoriu cu parata SC G.R. Asigurare Reasigurare SA; a fost obligata reclamanta la plata sumei de 35.227,7 lei cheltuieli de judecata .

Pentru a pronunta aceasta sentinta, tribunalul a retinut urmatoarele:

La data de 1.01.2009 a fost incheiat intre reclamanta, in calitate de mandatar, si parata, in calitate de mandant, in temeiul Legii 32/2000 privind activitatea de asigurare si supravegherea asigurarilor, contractul de mandat comercial nr. 46, obiectul contractului fiind, in esenta, reprezentat de mandatarea reclamantei, agent de asigurari-persoana juridica, sa incheie, in numele si in contul asiguratorului, contracte de asigurare pentru clasele de asigurari prevazute in anexele 1-2 la contract, fiind remunerat pentru activitatea sa de intermediere in asigurari pe baza de comision suportat de catre asigurator.

Potrivit art. 2, contractul a fost incheiat pe o perioada nedeterminata incepand cu data semnarii sale de catre parti, la aceeasi data incetand valabilitatea contractului anterior nr. 7131/11.12.2007.

La art. 9 au fost prevazute ca modalitati de incetare a contractului mai multe imprejurari printre care si denuntarea unilaterala, cu respectarea unei proceduri de notificare (transmiterea denuntarii in scris celeilalte parti cu un preaviz de 5 zile calendaristice calculate de la data primirii notificarii in acest sens) - art. 9.2.

Prin adresa 3398 din 15.07.2009 parata comunica reclamantei denuntarea contractului de agent in temeiul art. 9.2 prin care reclamanta este notificata asupra incetarii raporturilor contractuale dupa trecerea termenului de preaviz de 5 zile care incepe sa curga de la data primirii notificarii; potrivit mentiunii existente pe acest inscris reclamanta, prin reprezentant, a luat la cunostinta despre aceasta decizie, precizand totodata ca nu este de acord cu denuntarea unilaterala a contractului si solicita incheierea unui nou contract .

Ulterior, s-a desfasurat o corespondenta intre parti in perioada 14.08.2008-31.03.2010 privind pretentiile reclamantei si propunerea acesteia de a incheia un contract de intermediere in asigurari cu parata.

Incercarea reluarii colaborarii dintre parti, incetata la data de 23.07.2009 nu s-a materializat, ca urmare a imposibilitatii realizarii unui acord cu privire la pretentiile reciproce, astfel cum rezulta din adresa emisa de parata la data 11.03.2011.

Cat priveste nulitatea absoluta a clauzei prevazute la art. 9.2 avand in vedere dispozitiile art. 948 pct. 4 C. civ., art.1010 si 1200 C. civ. si, pe cale de consecinta, constatarea inexistentei dreptului paratei de a denunta unilateral contractul, instanta a apreciat ca acest capat de cerere este neintemeiat.

Contractul de mandat comercial supus analizei este guvernat de Legea 32/2000 care se completeaza, pentru situatiile nereglementate, cu legislatia comerciala, civila, a investitiilor straine si contraventionala, dupa caz (art. 42 alin. 4 din actul normativ precizat).

Aceasta inseamna ca prezentul contract este supus dispozitiilor din codul comercial si codul civil (aplicabile raportului juridic dedus judecatii) atat dispozitiile generale, cat si cele din materia mandatului comercial, deoarece conventia are o asemenea natura, fiind declarata in mod expres chiar de parti si rezultand din continutul raportului juridic generat de contract .

Art. 969 alin. (2) (evocat de reclamanta in cadrul cererii precizatoare pentru dovedirea caracterului abuziv al clauzei deoarece s-ar indeparta de la principiul irevocabilitatii actului juridic) este aplicabil in cauza insa intr-o interpretare diferita de cea propusa de aceasta. Art. 969 alin. (2) are urmatorul cuprins: conventiile ``se pot revoca prin consimtamantul mutual sau din cauze autorizate de lege``.

Potrivit art. 390 c. com. coroborat cu art. 1552 c. civ., mandatul comercial se stinge prin revocarea mandatarului sau prin renuntarea mandatarului la mandat, cu alte cuvinte, prin denuntare unilaterala aflata la indemana oricareia dintre parti.

Rezulta ca denuntarea unilaterala a contractului de mandat este o cauza prevazuta de lege pentru revocarea conventiilor, in sensul art. 969 alin. (2) teza a II-a, avand, desigur, caracter de exceptie de la regula simetriei existente intre modul de incheiere a contractului si modul de desfiintare a acestuia, insa pe deplin aplicabila conventiilor din sfera de reglementare.

Prin urmare, cata vreme insusi legiuitorul a instituit aceasta exceptie, respectiv posibilitatea oricareia dintre partile contractului de mandat de a denunta unilateral contractul, clauza prevazuta la art. 9.2. nu poate fi considerata ca reprezentand o conditie pur potestativa din partea celui ce se obliga si nici nu se poate constata caracterul ilicit al cauzei contractului.

In cauza, asadar, nu este incident art. 1010 C. civ. (obligatia este nula cand s-a contractat sub o conditie potestativa din partea aceluia ce se obliga) si, pe cale de consecinta, nici art. 1200 C. civ. referitor la prezumtia legala de nulitate in cazul nulitatii prevazute de lege.

Asadar, in cadrul contractului de mandat comercial, prin exceptie de la principiul irevocabilitatii, exceptie prevazuta de lege, clauza denuntarii unilaterale este valabila si nu poate avea un caracter abuziv, cu atat mai mult cu cat art. 9.2 confera ambelor parti posibilitatea denuntarii unilaterale.

Din aceasta perspectiva nu se poate retine nici incalcarea Codului Etic al Grupului G.

Clauza prevazuta de art. 9.2 din contract nu poate fi calificata ca fiind o clauza leonina, caracteristica pentru contractele de societate, de asociere in participatiune si care presupune ca o parte sa participe numai la beneficii sau ca o parte sa suporte numai pierderile si nici nu poate fi aplicata sanctiunea nulitatii, prevazuta de art. 1513 C. civ. deoarece nu se pot aplica, prin analogie dispozitii speciale ale unui contract numit (contractul de societate) in cazul unui al contract numit (contractul de mandat comercial din speta).

Cu referire la cel de-al doilea capat de cerere, se retine ca la data de 28 octombrie 2011 instanta a admis exceptia inadmisibilitatii considerand ca reclamanta avea deschisa calea unei actiuni in realizare.

Prin urmare, fata de modul in care a fost solutionata exceptia, se impune respingerea capatului de cerere privind constatarea dreptului la repararea prejudiciului moral ca inadmisibil.

De asemenea, in ceea ce priveste capatul 3 de cerere, privind obligarea paratei la plata sumei de 131,430,64 lei, la acelasi termen de judecata, instanta a admis exceptia prescriptiei dreptului material la actiune ceea ce inseamna ca acest capat de cerere va fi respins ca fiind prescris.

In ceea ce priveste al patrulea capat de cerere, acesta a fost formulat prin cererea de chemare in judecata (reluat in cadrul precizarilor ulterioare) si a privit obligarea paratei la acordarea de despagubiri de 500.000 euro (2.115.000 lei in echivalent la data formularii cererii) pentru daune morale aduse onoarei, demnitatii si reputatiei profesionale ale paratei.

Potrivit art. 391 C. com. mandantul sau mandatarul care, fara cauza justa, prin revocarea sau renuntarea sa, intrerupe executarea mandatului, raspunde de daune-interese .

Daunele-interese (despagubirile) reprezinta echivalentul prejudiciului suferit si instanta a apreciat ca acestea au in vedere si repararea prejudiciului moral.

In cauza, insa, trebuie plecat de la premisa ca parata a avut o conduita contractuala licita si previzibila, denuntarea unilaterala fiind permisa in cadrul conventiei si fiind realizata cu respectarea procedurii prevazute de art. 8.2 din contract (notificare si preaviz).

In privinta unei eventuale atingeri aduse onoarei demnitatii si reputatiei profesionale a reclamantei instanta a apreciat ca este important ca, in prezenta analiza sa fie facuta distinctia intre persoana juridica SC F.A. - Broker de Asigurare SRL (fosta SC C.A.B.G. - Agent de Asigurare SRL), care este reclamanta din cauza, si persoana fizica P.C.F. (administratorul societatii) care nu este parte in proces.

Prin urmare, fiind subiecte de drept diferite, instanta a analizat cererea exclusiv din perspectiva reclamantei, societate comerciala, astfel ca sunt lipsite de relevanta in cauza aspecte legate de persoana, viata de familie, reputatia profesionala a domnului P.C.F.

Cat despre transferul de portofoliu, mai precis pierderea, de catre reclamanta a clientului P., se retine ca instanta nu a fost investita cu examinarea modului in care s-au stins raporturile de colaborare dintre reclamanta si acesta si nici nu exista o decizie anterioara a unei instante sau a unei alte autoritati competente care sa fi constatat caracterul nelegal al trecerii acestui client in portofoliul altui agent sau broker de asigurari.

Din aceasta perspectiva sustinerile reclamantei sau ale unor terte persoane sunt lipsite de relevanta.

Neintelegerile existente intre parti cu privire la portofoliul de clienti nu este concludent prezentei cauze, toate pretentiile reclamantei examinate in fond de instanta decurgand din denuntarea unilaterala a contractului de catre parata.

Din probele administrate nu a rezultat ca, in urma denuntarii unilaterale, perceptia sociala sau a partenerilor de afaceri ai reclamantei in ceea ce priveste imaginea acesteia a fost influentata negativ.

Dificultatile financiare intervenite ca urmare a incetarii contractului de mandat nu pot reprezenta un prejudiciu moral, ci acestea pot fi apreciate si evaluate in cadrul stabilirii unui eventual prejudiciu material, a carui reparare nu a fost solicitata in cauza.

Prin incheierea pronuntata la data de 19.09.2012, tribunalul a admis cererea de indreptare a erorii materiale formulata de catre parata si a dispus indreptarea erorii materiale strecurata in dispozitivul sentintei nr. 3576/21.03.2012 in sensul ca suma la care este obligata reclamanta a o plati catre parata, cu titlu de cheltuieli de judecata, este de 74.105,15 lei, iar nu de 35.227,7 lei, cum din eroare s-a mentionat.

Impotriva sentintei civile nr. 3576/21.03.2012 au formulat apel ambele parti, reclamanta declarand apel si impotriva incheierii din 19.09.2012.

Parata SC G.R. Asigurare Reasigurare SA a formulat apel exclusiv cu privire la cheltuielile de judecata, renuntand ulterior la judecarea acestuia, urmare admiterii cererii de indreptare eroare materiala de catre instanta de fond prin incheierea pronuntata la data de 19.09.2012.

Analizand actele dosarului, motivele de apel invocate, Curtea a constatat ca apelul reclamantei este nefondat atat in ceea ce priveste sentinta civila nr. 3576/21.03.2012, cat si in ceea ce priveste incheierea pronuntata la 19.09.2012, pentru urmatoarele considerente:

Referitor la primul motiv de apel in cadrul caruia apelanta a apreciat ca denuntarea unilaterala a contractului de mandat comercial reprezinta o denuntare unilaterala pur potestativa, sustinerile acesteia nu pot fi retinute, neavand temei legal.

Mandantul poate sa renunte la mandat cand va voi, prin declaratie unilaterala de vointa, caz in care va notifica mandatarului renuntarea sa. Denuntarea unilaterala s-a facut conform vointei partilor cuprinsa in art. 9.2 din contract, in sensul existentei notificarii si a respectarii termenului de preaviz.

Denuntarea unilaterala exercitata de catre mandant nu este conditionata de indeplinirea propriilor obligatii contractuale, mandantul neputand fi impiedicat sa denunte unilateral contractul de mandat atata vreme cat a respectat termenul de preaviz in cadrul caruia l-a instiintat pe mandatar despre acest lucru.

Incetarea contractului de mandat in cazul denuntarii unilaterale de catre mandant nu il impiedica pe mandatar sa pretinda executarea obligatiilor asumate fata de acesta, ceea ce in cauza nu este cazul intrucat a intervenit prescriptia extinctiva, pretentiile fiind constatate ca prescrise.

Denuntarea unilaterala a contractului de mandat nu poate fi asimilata niciodata si in niciun caz unei obligatii asumate sub conditie pur potestativa din partea celui care se obliga, de vreme ce aceasta posibilitate este binecunoscuta de insusi legiuitorul (art. 1552 C. civ. si art. 390 C. com.).

Nici cel de-al doilea motiv de apel nu poate fi retinut, avand in vedere ca pretentiile solicitate de catre apelanta vizeaza comisioanele aferente politelor incheiate in perioada august 2006 - februarie 2007, in cauza intervenind prescriptia extinctiva, avand in vedere data introducerii actiunii - 30.07.2010, in raport de data scadentei ultimelor comisioane - 15.03.2007, fiind evident ca acestea au fost solicitate in afara termenului general de prescriptie de 3 ani.

Referitor la cel de-al treilea motiv de apel, este evident faptul ca natura juridica a contractului incheiat de catre parti este cea a contractului de mandat, invocarea clauzei leonine neavand nicio legatura cu un asemenea contract, fiind o clauza specifica doar contractelor de societate, respectiv de asociere in participatiune.

Curtea a constatat ca in mod corect instanta de fond a respins cererea privind daunele morale solicitate de catre apelanta, retinand ca intimata a avut o conduita contractuala licita si previzibila, denuntarea unilaterala fiind realizata cu respectarea dispozitiilor contractuale.

Apelanta nu a produs niciun fel de dovezi in sensul ca aceasta denuntare unilaterala i-ar fi produs un prejudiciu moral, astfel incat sa fie justificata o asemenea cerere de acordare de daune morale.

In ceea ce priveste cererea de acordare a cheltuielilor de judecata, cheltuieli acordate atat prin sentinta de fond, cat si prin incheierea din 19.09.2012, Curtea a apreciat ca nu exista nicio justificare din partea instantei care da dreptul acesteia de a micsora onorariile avocatilor intimatei, avand in vedere complexitatea cauzei, munca indeplinita de catre acestia, precum si perioada de timp in care s-a purtat litigiul dintre parti.

In consecinta, Curtea de Apel Bucuresti, Sectia a VI-a civila, prin decizia civila nr. 177 din 31 mai 2013, a respins apelul declarat de apelanta-reclamanta SC F.A. - Broker de Asigurare S.R.L. (fosta C.A.B.G. - Agent de Asigurare SRL) ca nefondat .

Impotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta SC F.A. - Broker de Asigurare SRL, in cadrul termenului legal, prin care a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei recurate si trimiterea cauzei spre rejudecare.

Cererea de recurs a fost intemeiata pe dispozitiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

In sustinerea acestui motiv de nelegalitate, recurenta a formulat urmatoarele critici :

1. Au fost incalcate dispozitiile art. 1010 C. civ., in sensul ca obligatia asumata la art. 9.2 din contractul de mandat reprezinta o clauza pur potestativa . Aceasta dispozitie se aplica tuturor contractelor, atat celor unilaterale cat si celor bilaterale.

Denuntarea unilaterala a contractului poate fi prevazuta in contracte, insa cu respectarea anumitor reguli, cum ar fi imposibilitatea inserarii acesteia intr-un contract irevocabil si sa nu reprezinte o conditie pur potestativa din partea celui care se obliga, deoarece obligatia sumata astfel este nula.

In mod gresit considera instanta de apel ca partea poate denunta contractul chiar si inainte de indeplinirea obligatiilor, aspect contrazis de teoreticienii dreptului .

2. Recurenta apreciaza ca decizia atacata este data cu incalcarea dispozitiilor art. 1200 pct. 1, art. 1202 si art. 1203 C. civ.

Clauza in discutie este nula de drept, iar hotararea atacata incalca dispozitiile legale sus mentionate, intrucat prin actiune s-a solicitat constatarea inexistentei dreptului intimatei de a revoca pur potestativ conventia incheiata, ca urmare a nulitatii absolute a clauzei rezolutorii.

3. In ce priveste daunele morale, recurenta sustine ca acestea sunt un accesoriu al primului capat de cerere, in mod nejustificat fiind respinse probele care atesta cuantificarea acestora.

4. Cu privire la retinerea de catre instantele de fond a exceptiei prescriptiei extinctive in ce priveste daunele materiale, considerentele instantei sunt gresite. Manifestarea creditorului in sensul recuperarii creantelor a fost facuta in cadrul termenului de prescriptie .

In combaterea cererii de recurs, intimata parata SC G. Asigurari SA a formulat intampinare, prin care a invocat in principal exceptia nulitatii recursului in raport de dispozitiile art. 302 1 lit. c) C. proc. civ., respinsa prin practicaua incheierii de sedinta din data de 5 iunie 2014, iar, in subsidiar, a solicitat respingerea recursului ca nefondat si obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecata .

Analizand decizia atacata prin prisma criticilor invocate, Inalta Curte a constatat ca recursul este nefondat pentru urmatoarele considerente :

Prealabil examinarii criticilor invocate prin cererea de recurs, se constata ca izvorul pretentiilor reclamantei decurge din contractul de mandat comercial, incheiat la data de 1 ianuarie 2009 intre reclamanta, in calitate de mandatar si parata, in calitate de mandant in temeiul Legii nr. 32/2000.

Prima critica a recurentei este reprezentata de constatarea nulitatii absolute a clauzei prevazuta la art. 9.2 din contract, respectiv cea prin care s-a prevazut posibilitatea denuntarii unilaterale, cu respectarea unei proceduri de notificare .

Clauza sus mentionata reprezinta una pur potestativa, arata recurenta, din acest punct de vedere fiind incalcate dispozitiile art. 1010 C. civ.

Criticile recurentei sub acest aspect nu sunt intemeiate, dezlegarea data de instante acestui capat de cerere, privind constatarea nulitatii absolute a clauzei prevazuta la art. 9.2 din contract, fiind rezultatul aplicarii corecte a dispozitiilor legale incidente, cuprinse in art. 1552 C. civ. raportat la art. 390 si 969 C. civ.

Conform art. 1004 C. civ., conditia este modalitatea care supune insusi raportul dintre parti unei cauze de incertitudine facand ca nasterea raportului sa depinda de acel eveniment viitor si incert. De realizarea evenimentului viitor si incert, constitutiv de conditie suspensiva sau rezolutorie, depinde nu numai existenta actului juridic, ci si eficacitatea sa, producerea sau incetarea retroactiva a efectelor actului.

Potrivit art. 1010 C. civ., obligatia este nula cand s-a contractat sub o conditie pur potestativa din partea celui ce se obliga, respectiv contractarea unei obligatii subordonata arbitrariului debitorului, ceea ce echivaleaza cu neasumarea vreunei obligatii .

In raport de aceste dispozitii legale, Inalta Curte a constatat ca este evidenta confuzia recurentei in ce priveste conditia pur potestativa reglementata de dispozitiile art. 1010 C. civ. si desfiintarea contractului de mandat comercial.

Astfel, potrivit art. 1552 C. civ., mandatul se stinge prin revocarea mandatarului, renuntarea mandantului la mandat sau prin moartea, interdictia, nesolvabilitatea si falimentul ori a mandantului ori a mandatarului. Textul citat, particularizeaza la mandat dispozitiile art. 969 alin. (2) C. civ. si reprezinta o abatere de la principiul simetriei incheierii contractelor, in sensul ca, prin esenta sa, mandatul poate fi desfiintat si prin vointa uneia dintre parti, nu numai prin consens.

In aceasta situatie, in care trasatura specifica a mandatului atat civil, cat si comercial deriva din dispozitiile art. 1552 C. civ., citat mai sus, este evident ca aceasta clauza prin care partile au prevazut posibilitatea denuntarii unilaterale nu poate fi considerata pur potestativa, fiind in acord cu dispozitiile legale aplicabile.

In contractele sinalagmatice conditia suspensiva pur potestativa este nula, cu consecinta nulitatii contractului pentru lipsa de cauza, daca existenta creantei creditorului depinde in intregime de vointa debitorului sau care tine creditorul la bunul sau plac, ipoteza care nu a fost demonstrata in cauza.

Cea de a doua critica a recurentei a constat in incalcarea de catre instanta de apel a dispozitiilor art. 1200, art. 1202 si 1203 C. civ., in sustinerea prezumtiei legale de nulitate, in cazul nulitatilor prevazute de lege.

Astfel, potrivit acestei critici, recurenta sustine incidenta in cauza a unei prezumtii legale absolute, ceea ce conduce la nulitatea clauzei rezolutorii. Conform art. 1202 C. civ. sus evocat, nici o dovada nu este primita impotriva prezumtiilor legale, cand legea, in temeiul unei astfel de prezumtii, anuleaza un act oarecare, ori nu da drept de a se reclama in judecata, cu exceptia cazurilor in care legea permite dovada contrara si afara de ceea ce va zice in privinta marturisirii ce ar face o parte in judecata .

Analizand critica invocata se constata ca in cauza nu este incidenta nicio prezumtie legala, care sa produca efectul specific si anume de a nu se putea produce proba contrara, obiectul acestui capat de cerere fiind stabilit de catre reclamanta si reiterat chiar prin primul motiv de recurs, fiind constatarea nulitatii absolute a clauzei asumata la art. 9.2. din contractul de mandat .

O alta critica este reprezentata de respingerea ca nedovedit a capatului de cerere care a vizat daunele morale, insa in mod judicios instanta a analizat ca nu a fost demonstrat faptul ca recurenta ar fi suferit un prejudiciu datorita denuntarii unilaterale a contractului, denuntare care a fost constatata de catre instanta a fi legala. In oricare situatie, temeinicia acestui capat al cererii depindea de modul de solutionare a primului capat al cererii care a vizat constatarea nulitatii absolute, fiind o consecinta a acestuia, iar considerentele care au vizat respingerea acestuia fac inutila examinarea celui de al doilea petit care consta in daune morale.

Cel de al treilea capat al cererii de chemare in judecata a constat in despagubiri materiale care reprezinta comisioane aferente politelor incheiate in perioada august 2006 - februarie 2007, instanta retinand ca in raport de data introducerii actiunii - 30 iulie 2010 - acestea sunt prescrise.

Criticile recurentei in raport de aceste considerente desi nu au fost explicit formulate, au vizat formularea actiunii in cadrul termenului legal de prescriptie, insa dupa cum se poate observa pretentiile reclamantei vizeaza sume aferente anilor 2006 si 2007, iar introducerea actiunii in anul 2010, s-a facut cu depasirea termenului prevazut de art. 3 coroborat cu art. 7 din Decretul nr. 167/1958.

In raport de aceste considerente, in temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul reclamantei a fost respins ca nefondat.

In considerarea dispozitiilor art. 274 C. proc. civ., avand in vedere cererea formulata de intimata prin care a solicitat obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecata ocazionate de prezentul proces, astfel cum au fost justificate prin dovezile depuse la filele 36-47 dosar recurs, Inalta Curte a facut aplicarea dispozitiilor art. 274 alin. (3) C. proc. civ. si a redus cuantumul acestora, avand in vedere complexitatea cauzei si munca indeplinita de avocat, recurenta urmand a fi obligata la plata sumei de 3.000 lei, conform dispozitivului.