Ocuparea abuziva a unei portiuni de teren si edificarea unor lucrari de interes local. Fapt ilicit cauzator de prejudicii

Astfel, in situatia ocuparii abuzive a unei portiuni de teren si amenajarii pe acesta a unui drum si a unui trotuar, proprietarul terenului are dreptul de a solicita despagubiri, iar prescriptia dreptului material la actiune, desi a inceput sa curga la momentul ocuparii terenului si cunoasterii acestui fapt de catre proprietarul deposedat, nu poate fi considerata implinita in termenul prevazut de art. 8 din Decretul nr. 167/1958, din cauza atingerii continue aduse dreptului de proprietate, imprejurare ce a generat prescriptii succesive in timp .

Prin actiunea inregistrata la data de 25.10.2007, pe rolul Judecatoriei sectorului 1 Bucuresti, reclamanta P.D. a chemat in judecata pe paratii Primaria Municipiului Bucuresti, Consiliul General al Municipiului Bucuresti, Administratia Domeniului Public si Ministerul Finantelor Publice, solicitand obligarea, in solidar, a paratilor la plata despagubirilor evaluate provizoriu la suma de 160.120 lei pentru ocuparea abuziva a terenului proprietatea sa, in suprafata de 171 m.p., situat in Bucuresti, la plata sumei de 131.720 lei reprezentand beneficiu nerealizat si la plata sumei de 34.480 lei reprezentand contravaloarea lipsei de folosinta a terenului in ultimii 3 ani si dupa introducerea actiunii, obligarea paratilor la plata penalitatilor de intarziere.

In motivarea cererii, reclamanta a aratat ca in anul 1997 paratele au construit un drum public, ce facea racordul intre str. I.S.H. si str. I.C., ocazie cu care au ocupat abuziv o suprafata de 171 m.p. din terenul proprietatea sa, in suprafata totala de 239 m.p. Desi a atras atentia constructorilor ca nu exista temei legal pentru ocuparea terenului sau, acestia au continuat lucrarile, situatie in care reclamanta s-a adresat instantei de contencios administrativ, iar prin sentinta nr.323/2000 a Curtii de Apel Bucuresti, s-a dispus anularea hotararilor C.G.M.B. nr.177/1997 si nr.86/1997, anexa 1 pct. 2, a certificatului de urbanism nr. 1x/1997 si a autorizatiei de constructie nr. x/1997, cu privire la terenul proprietatea reclamantei.

Cu toate acestea, de la pronuntarea hotararii judecatoresti mentionate si pana la data formularii prezentei actiuni, parte din terenul proprietatea reclamantei a continuat sa fie ocupat de lucrari de interes public, iar paratii nu au facut niciun demers pentru despagubirea acesteia.

In drept, au fost invocate dispozitiile art.998 si 999 C.civ.

Prin sentinta civila nr.8304 din 18.06.2009 Judecatoria sectorului 1 a declinat competenta in favoarea Tribunalului Bucuresti, fata de dispozitiile art.2 alin. (1) lit.b) C.pr.civ. si de valoarea obiectului pricinii, mai mare de 500.000 lei.

Tribunalul Bucuresti a pronuntat sentinta civila nr. 1429 din 2.12.2009, prin care a respins, ca neintemeiate, exceptiile privind lipsa calitatii procesuale pasive a paratilor Ministerul Finantelor Publice si A.D.P, sector 1, a respins ca neintemeiata actiunea formulata de reclamanta impotriva paratilor Ministerul Finantelor Publice, C.G.M.B. si A.D.P. sector 1, a admis in parte actiunea promovata in contradictoriu cu Primaria Municipiului Bucuresti prin Primarul General si a obligat parata sa plateasca reclamantei suma de 181.980 euro, cu titlu de despagubire, respingand ca neintemeiate capetele de cerere formulate impotriva aceleiasi parate privind beneficiul nerealizat, lipsa de folosinta si penalitatile de intarziere.

Instanta de fond a retinut ca exceptiile privind lipsa calitatii procesuale pasive a paratilor Ministerul Finantelor Publice si A.D.P. Sector 1, sunt neintemeiate, in raport de temeiul juridic invocat de reclamanta in actiune, respectiv dispozitiile art.998 si 999 C.civ., existenta sau nu a unei fapte ilicite a paratilor reprezentand aspecte ce tin de verificarea indeplinirii cumulative a conditiilor raspunderii civile delictuale, deci de fondul actiunii.

Pe fondul cauzei, tribunalul a constatat ca prin hotararea CG.M.B. nr.177/1997, terenul de 150 m.p., despre care se sustinea ca se afla in administrarea Directiei de Administrare a Fondului Imobiliar, a trecut din domeniul privat al Municipiului Bucuresti in domeniul public al Municipiului Bucuresti, avand functia de strada.

Prin hotararea C.G.M.B. nr.86/1997 au fost aprobate planurile urbanistice de detaliu pentru constructii, iar prin sentinta civila nr.323/2000 pronuntata de Curtea de Apel Bucuresti, s-a dispus anularea partiala a celor doua hotarari, a certificatului de urbanism nr. lx/1997 si a autorizatiei de constructie nr. x/1997, cu privire la suprafata de teren de 259 m.p. apartinand reclamantilor,

Conform considerentelor acestei sentinte (pronuntata in contradictoriu cu paratii C.G.M.B. si Primarul Municipiului Bucuresti) s-a retinut cu autoritate de lucru judecat, ca paratii nu au facut dovada trecerii in domeniul privat al C.G.M.B. a terenului in suprafata de 259 m.p., proprietatea reclamantei si nici a conditiilor in care s-a prelungit str. I.S.H., prin preluarea din proprietatea reclamantei a unei suprafete de 122 m.p.; in plus, certificatul de urbanism si autorizatia de construire au fost semnate in mod nelegal de viceprimar si nu de primarul general.

Din contractul de vanzare-cumparare autentificat sub nr.21xx/2003, tribunalul a retinut ca reclamanta a vandut catre cumparatoarea M.C. suprafata de 142,24 m.p., teren situat in Bucuresti, iar din raportul de expertiza efectuat in cauza, s-a retinut ca o suprafata de aproximativ 121,32 m.p., este in prezent ocupata de trotuare si de str. I.S.H.

Fata de aceste elemente, s-a constatat ca, desi prin hotarare judecatoreasca irevocabila s-a dispus anularea hotararilor C.G.M.B., a certificatului de urbanism si a autorizatiei de construire, ce au stat la baza edificarii lucrarilor de interes public ce ocupa parte din terenul reclamantei, parata Primaria Municipiului Bucuresti, care are in detentie aceasta suprafata de teren amenajata ca strada, nu a intreprins niciun demers pentru acoperirea prejudiciului cauzat reclamantei, situatie in care instanta a apreciat ca se impune, in baza dispozitiilor art.480, art.998 - 999 C.civ., si art. 1 din Protocolul nr. l aditional la C.E.D.O., admiterea actiunii si obligarea paratei Primaria municipiului Bucuresti sa plateasca despagubiri pentru prejudiciul cauzat reclamantei prin ocuparea abuziva a terenului proprietatea sa.

Totodata, tribunalul a apreciat ca nu poate retine existenta unei raspunderi civile delictuale si in sarcina celorlalti parati, deoarece C.G.M.B. are calitate doar de reprezentant ai Municipiului Bucuresti cu functie deliberativa, A.D.P. sector 1 are doar un drept de administrare asupra terenurilor aflate in domeniul public al statului, iar Ministerul Finantelor Publice nu este detinatorul terenului si nici nu poate fi retinuta in sarcina sa o fapta ilicita proprie, astfel cum impun dispozitiile art.998 - 999 C.civ.

In ceea ce priveste solicitarea reclamantei de acordare a beneficiului nerealizat, ca diferenta intre pretul de piata obtinut prin vinderea terenului ramas si pretul care s-ar fi obtinut prin vanzarea intregului teren, instanta de fond a constatat ca este neintemeiata, intrucat acordarea valorii de circulatie a terenului, urmare a admiterii primului capat de cerere este suficienta, iar acordarea si a diferentei solicitata de catre reclamanta ar reprezenta ele fapt o dubla reparatie, respectiv o imbogatire a acesteia fara justa cauza.

Neintemeiata a fost apreciata si pretentia privind contravaloarea lipsei de folosinta, deoarece reclamanta a solicitat acordarea acesteia pe ultimii 3 ani, dar expertul a calculat suma prin raportare nu la suprafata de 121,32 m.p., ocupata de lucrari, ci prin raportare la suprafata de 141,16 m.p. si, desi tribunalul a pus in discutie necesitatea refacerii expertizei pe acest aspect, reclamanta a refuzat completarea raportului de expertiza.

S-a respins ca neintemeiata si solicitarea de acordare a penalitatilor de intarziere, instanta de fond considerand ca acestea sunt caracteristice raspunderii contractuale si nu delictuale.

Impotriva sentintei a formulat apel paratul Municipiul Bucuresti prin Primar General.

Prin decizia civila nr.539/A din 25.05.2011 Curtea de Apel Bucuresti, Sectia a III-a civila si pentru cauze cu minori si de familie a admis apelul, a schimbat in parte sentinta, in sensul obligarii paratei la plata sumei de 135.960 euro cu titlu de despagubiri .

Instanta de apel a retinut ca anterior, prin hotarare pronuntata in mod irevocabil de instanta de contencios-administrativ s-a constatat nelegalitatea actelor emise de apelantul parat, respectiv amenajarea drept strada, si nu parc, a unui teren aflat in proprietate privata, fara respectarea procedurilor privitoare la exproprierea pentru utilitate publica, inclusiv pentru ocuparea unei suprafete de 121,32 m.p. din terenul proprietatea reclamantei (astfel incat acesta este obligat fie sa se conformeze dispozitiilor privind exproprierea, fie sa restituie terenul reclamantei, obligatii pe care pana in prezent nu si le-a indeplinit).

Cu referire la dispozitiile art.480 C.civ., s-a aratat ca dreptul de proprietate are caracter exclusiv si perpetuu, ceea ce permite titularului sau sa dispuna de bun in limitele prevazute de lege, dreptul durand atata timp cat exista bunul. Cum dreptul de proprietate este imprescriptibil sub aspect extinctiv, instanta de apel a apreciat ca nici actiunea reclamantei in despagubiri, prin care se solicita contravaloarea terenului ocupat abuziv de apelantul parat, nu este prescrisa, in conditiile in care incalcarea dreptului sau de proprietate este continua, deci dureaza si dupa data de 30.09.2003, cand s-a incheiat contractul de vanzare-cumparare autentificat sub nr.21xx/2003.

Pe fondul cauzei, s-a retinut ca sustinerile apelantului parat, in sensul neindeplinirii in cauza a dispozitiilor art.998 - 999 C.civ., sunt nefondate, intrucat din probele dosarului a rezultat ca acesta ocupa si in prezent, in mod abuziv, terenul, situatie de fapt in raport cu care, simpla emitere a unor hotarari prin care au fost anulate hotararile C.G.M.B. constatate nelegale de catre instanta, nu este suficienta pentru acoperirea prejudiciului suferit de reclamanta.

Retinand ca sunt indeplinite conditiile raspunderii civile delictuale, respectiv existenta unui prejudiciu, rezultat din imposibilitatea folosirii de catre reclamanta a terenului ocupat de parat, existenta unei fapte ilicite, constand in refuzul apelantului parat de a restitui terenul, existenta unui raport de cauzalitate intre fapta ilicita si prejudiciu si vinovatia celui care a produs acest prejudiciu, instanta de apel a constatat ca admiterea actiunii de catre tribunal s-a facut in mod corect.

In ce priveste insa, cuantumul despagubirilor, au fost insusite concluziile raportului de expertiza efectuat in apel, potrivit carora, la nivelul anului 2009, valoarea de circulatie a terenului proprietatea reclamantei, ocupat abuziv, este de 135.960 euro, sens in care, urmare a admiterii apelului s-a dispus schimbarea in parte a sentintei.

Impotriva deciziei au declarat recurs reclamanta si paratul Municipiul Bucuresti prin Primarul General.

Reclamanta a sustinut ca, desi instanta de apel a respins criticile formulate de apelantul parat, in acelasi timp, prin solutia pronuntata a modificat cuantumul despagubirilor acordate de tribunal de la suma de 181.980 euro la 135.960 euro, fara nicio motivare.

Prin motivele de recurs formulate de parat, s-a sustinut ca solutia instantei de apel a fost pronuntata cu aplicarea gresita a legii, deoarece, desi a admis apelul formulat de parat, a schimbat doar in parte si nu in totalitate sentinta instantei de fond . S-a aratat ca, desi reclamanta a invocat ca temei juridic al actiunii dispozitiile art.998 si urm. C.civ., instanta de apel a analizat exceptia prescriptiei extinctive invocata prin motivele de apel in baza altor dispozitii legale, respectiv in baza art.480 si 481 C.civ., incalcand astfel principiul disponibilitatii.

Prin decizia civila nr.4885 din 26.06.2012, Inalta Curte de Casatie si Justitie a admis recursurile, a casat decizia si a trimis cauza pentru rejudecare la aceeasi instanta.

Instanta de recurs a retinut ca, desi obiectul cererii de chemare in judecata il reprezenta obligarea paratei Primaria Municipiului Bucuresti la plata unei despagubiri pentru ocuparea abuziva a terenului proprietatea reclamantei, prin constructia unui drum public, fara acordul sau si fara o dreapta si prealabila despagubire, pentru beneficiul nerealizat, pentru lipsa de folosinta, plus daune cominatorii, iar temeiul juridic indicat a fost reprezentat de dispozitiile art.998-999 C.civ., care guverneaza raspunderea civila delictuala pentru fapta proprie, instanta de apel a analizat exceptia prescriptiei invocata de apelantul parat prin raportare la dispozitiile legale care reglementeaza dreptul de proprietate, respectiv la dispozitiile art.480 - 481 C.civ.

S-a retinut, totodata, ca, stabilind existenta unei incalcari continue a dreptului de proprietate al reclamantei de catre parat, instanta de apel nu a expus ratiunile legale pentru care a ales, ca moment al stabilirii valorii de circulatie a imobilului in litigiu, anul 2009, desi actiunea a fost introdusa in anul 2007, iar cel de-al doilea raport de expertiza a fost dispus in anul 2011.

In consecinta, s-a apreciat ca se impunea admiterea recursurilor si trimiterea cauzei pentru rejudecarea apelului la aceeasi instanta, cu indicatia de a se stabili in rejudecare daca temeiul juridic invocat de reclamanta, poate determina declansarea unui demers judiciar care sa aiba ca finalitate obtinerea unor despagubiri civile, in acest cadru procesual, sau daca reclamanta ar fi avut la indemana un alt mijloc procesual special pentru realizarea dreptului sau, in ipoteza decelarii existentei unei exproprieri de facto, in absenta unui act formal de expropriere . Odata lamurit acest aspect si acceptandu-se ramanerea pe terenul raspunderii civile delictuale, asa cum a fixat reclamanta limitele judecarii cauzei, s-a considerat ca instanta de apel va trebui sa stabileasca fara echivoc, care este fapta ilicita savarsita de parata, pentru a putea stabili data de la care incepe sa curga termenul de prescriptie al dreptului la actiune .

Rejudecandu-se apelul, a fost pronuntata decizia nr. 102/A din 8.04.2013 a Curtii de Apel Bucuresti, Sectia a III-a civila si pentru cauze cu minori si de familie, prin care a fost admis apelul Primariei Municipiului Bucuresti, a fost schimbata in tot sentinta de prima instanta, in sensul ca a fost admisa exceptia de prescriptie extinctiva si respinsa actiunea promovata de reclamanta, ca prescrisa.

In considerentele deciziei din apel s-a retinut ca limitele rejudecarii se raporteaza, in mod necesar, doar la capatul principal de cerere vizand despagubirile cuvenite reclamantei pentru ocuparea abuziva a terenului, cu retinerea indicatiei deciziei de casare de a se stabili, in rejudecare, daca temeiul juridic invocat de reclamanta, respectiv art. 998 - 999 C.civ., poate determina declansarea unui demers judiciar care sa aiba ca finalitate obtinerea unor despagubiri civile, in acest cadru procesual, sau daca reclamanta ar fi avut la indemana un alt mijloc procesual special pentru realizarea dreptului sau, in ipoteza decelarii existentei unei exproprieri de facto, in absenta unui act formal de expropriere . De asemenea, fata de lamurirea acestui aspect si identificarea faptei ilicite, trebuie stabilit care este data de la care incepe sa curga termenul de prescriptie al dreptului la actiune .

In aplicarea obligatorie a indicatiilor din decizia de casare, instanta de rejudecare a solicitat intimatei reclamante lamuriri privind temeiul juridic al cererii sale, ocazie cu care aceasta a precizat inca o data dispozitiile art. 998 - 999 C.civ. si art. 1 din Protocolul nr. 1 aditional la Conventia europeana, iar cu privire la prescriptia invocata de apelanta parata, a sustinut ca termenul de prescriptie a inceput sa curga de la data la care aceasta a cunoscut atat paguba, cat si pe cel care raspunde de ea, respectiv de la data pronuntarii hotararii apelate, cand pe baza de expertiza s-a stabilit intinderea pagubei efectiv suferita.

Analizand cu prioritate exceptia prescriptiei extinctive, instanta de apel a constatat caracterul intemeiat al acesteia.

Astfel, s-a retinut ca, potrivit motivelor actiunii, precizarilor facute cu ocazia rejudecarii, vointa juridica a reclamantei a fost de a investi instanta cu judecarea unei actiuni avand ca obiect obligarea paratei Primaria municipiului Bucuresti la plata de despagubiri pentru prejudiciul suferit prin ocuparea abuziva a suprafetei de teren mentionata in actiune .

Raspunderea civila delictuala este o sanctiune de drept civil si are la baza un raport juridic obligational ce izvoraste dintr-o fapta ilicita cauzatoare de prejudiciu, raport in care autorul faptei ilicite sau alta persoana chemata sa raspunda are obligatia de a repara prejudiciul.

Conform dispozitiilor art. 8 din Decretul nr. 167/1958, prescriptia dreptului la actiune in repararea pagubei pricinuita prin fapta ilicita, incepe sa curga de la data cand pagubitul a cunoscut sau trebuia sa cunoasca, atat paguba, cat si pe cel care raspunde de ea.

Aceasta regula speciala de determinare a inceputului prescriptiei are in vedere 2 momente alternative de la care prescriptia poate incepe sa curga : un moment subiectiv - data de la care persoana vatamata a cunoscut paguba si pe cel care raspunde de ea sau un moment obiectiv - data la care pagubitul putea sau trebuia sa cunoasca aceste elemente.

Fapta ilicita a paratei invocata de reclamanta in actiune, consta in ocuparea abuziva de catre parata a unei suprafete de 117,24 mp din terenul proprietatea sa.

Din motivele de fapt ale actiunii, dar si din probele administrate in cauza a rezultat ca in anul 1997, reclamanta a fost deposedata de o suprafata de 239 mp din terenul proprietatea sa, in baza certificatului de urbanism si a autorizatiei de constructie, pentru lucrari de amenajare a unui parc public. Prin sentinta nr. 323/2000 pronuntata de Curtea de Apel Bucuresti, Sectia de contencios administrativ s-a constatat ca aceste acte administrative sunt nelegale, in ceea ce priveste includerea terenului proprietatea reclamantei, in suprafata de 259 m.p., in domeniul statului.

Din acest teren, reclamanta a sustinut in actiune, ca o suprafata de 117,24 mp nu i-a fost restituita in natura, fiind deja ocupata nelegal de parata prin edificarea lucrarilor mentionate, situatie in care a solicitat ca parata sa fie obligata sa raspunda pentru fapta sa ilicita si sa-i plateasca despagubirile cuvenite.

S-a apreciat ca momentul la care reclamanta a cunoscut sau trebuia sa cunoasca, atat paguba, cat si pe cel care raspunde de ea a fost in mod evident data ramanerii definitive a sentintei nr. 323 din 17.03.2000 pronuntata de Curtea de Apel Bucuresti, prin care s-a dispus anularea actelor administrative in baza carora o parte din terenul reclamantei, inclusiv cel pentru care a solicitat in prezenta actiune despagubiri, a trecut in domeniul statului pentru edificarea unui parc public.

A fost inlaturat argumentul conform caruia data la care a inceput sa curga termenul de prescriptie ar fi cea la care s-a pronuntat in prezenta cauza hotararea apelata, care a stabilit, pe baza unei expertize, cuantumul despagubirilor cuvenite reclamantei, pentru ca aceasta ar echivala practic cu o imprescriptibilitate a actiunii, in conditiile in care momentul la care prescriptia incepe sa curga s-ar situa dupa sesizarea instantei de judecata de catre reclamant, mai exact dupa evaluarea de catre instanta sesizata a despagubirilor cuvenite.

S-a considerat ca o astfel de sustinere este, in mod evident, contrara dispozitiilor art. 8 din Decretul nr. 167/1958, care stabilesc si un moment obiectiv de la care se calculeaza termenul de prescriptie, respectiv data la care pagubitul putea sau trebuia sa cunoasca paguba si pe cel care raspunde de ea.

In consecinta, retinand ca sentinta nr. 323/2000 pronuntata de Curtea de Apel Bucuresti, a ramas irevocabila la data de 29.01.2001 (prin anularea recursului ca netimbrat, conform deciziei nr. 344 din 29.01.2001 a C.S.J.), iar actiunea de fata a fost inregistrata de reclamanta la data de 25.10.2007, mult peste termenul de prescriptie prevazut de lege, Curtea a admis apelul si a schimbat in tot sentinta instantei de fond, in sensul admiterii exceptiei invocate de parata si respingerii actiunii reclamantei ca prescrisa.

Decizia a fost atacata cu recurs de catre reclamanta, care a formulat critici sub urmatoarele aspecte:

Instanta de apel a apreciat in mod gresit ca faptul cauzator de prejudiciu ar fi fost deciziile ilegale emise de catre Primaria Municipiului Bucuresti si ca momentul anularii acestora in mod irevocabil face sa inceapa sa curga termenul de prescriptie de 3 ani.

O asemenea apreciere este total eronata intrucat, pe de o parte, faptul cauzator de prejudiciu a fost amenajarea unui drum si trotuar pe proprietatea reclamantei inaintea emiterii oricarei decizii, legala sau ilegala, iar, pe de alta parte, faptul cauzator de prejudiciu exista atat timp cat reclamanta este lipsita de atributele dreptului de proprietate, respectiv dreptul de a dispune si a folosi terenul.

Desi Primaria Municipiului Bucuresti a contestat in permanenta faptul ocuparii terenului, situatia contrara rezulta din probele administrate, inclusiv expertizele intocmite in cauza care au constatat aceasta ocupare, cu consecinta deposedarii.

Contrar acestei situatii, instanta de apel stabileste, in mod eronat, ca termenul de prescriptie incepe sa curga de la data anularii deciziilor administrative.

Instanta de apel greseste si atunci cand considera ca temei de drept al actiunii doar dispozitiile art. 998 C.civ. privind raspunderea civila delictuala, desi in cererea de chemare in judecata au fost indicate, ca temei juridic al pretentiilor, si dispozitiile Legii contenciosului administrativ, dispozitiile Constitutiei, cele ale Conventiei europene, practica instantelor de judecata in materie. Aceasta inseamna ca temeiurile de drept din actiunea introductiva nu lasa nicio indoiala ca este vorba de un demers prin care se incearca apararea unui drept real, astfel incat actiunea este imprescriptibila.

Motivele de recurs au fost intemeiate de catre recurenta-reclamanta pe dispozitiile art. 304 pct. 8 si 9 C.pr.civ.

Analizand aspectele deduse judecatii prin intermediul recursului, Inalta Curte a constatat urmatoarele :

Mai intai, sub aspect formal, desi reclamanta a indicat motivele de recurs reglementate de art. 304 pct. 8 si 9 C.pr.civ., dezvoltarea argumentelor acesteia nu face posibila retinerea spre analiza a cazului de modificare prevazut de art. 304 pct. 8 C.pr.civ., cata vreme nu este indicat un act juridic (negotium juris) ale carui clauze clare, neindoielnice, sa fi fost denaturate de instanta prin interpretarea data .

Pretinzandu-se, in esenta, o gresita aplicare a normelor de drept material referitoare la prescriptia extinctiva - sub aspectul identificarii faptei ilicite si a momentului de ia care incepe sa curga termenul de prescriptie -, criticile reclamantei vor fi analizate doar din perspectiva motivului de nelegalitate prevazut de art. 304 pct. 9 C.pr.civ.

In ce priveste sustinerea recurentei conform careia instanta de apel ar fi identificat gresit temeiul juridic al actiunii sale, ca fiind dat de dispozitiile art. 998,999 C.civ., aceasta are caracter nefondat.

Astfel, la momentul rejudecarii, in limitele deciziei de casare, instanta de apel a respectat indicatiile obligatorii, lamurind temeiul juridic al pretentiilor - luand act in acest sens si de precizarea reclamantei prin avocat - ca fiind reprezentat de art. 998 C.civ. Aceasta, in conditiile in care partea insasi a aratat ca speta aduce in discutie problema raspunderii civile delictuale.

Imprejurarea relevata de catre reclamanta, prin motivele de recurs, in sensul ca a indicat, pe langa dispozitiile art. 998 C.civ. si prevederile constitutionale, cele ale Conventiei europene referitoare la dreptul de proprietate, nu este de natura sa modifice izvorul pretentiilor sale, care se situeaza in materia raspunderii civile delictuale, cata vreme s-a reclamat savarsirea unei fapte ilicite care a avut ca rezultat deposedarea reclamantei de bunul sau.

Textele referitoare la dreptul de proprietate - indicate in mod generic, cu trimitere la legea fundamentala si la Conventia europeana - nu-si pot avea justificare si incidenta pentru stabilirea sediului materiei, ci in mod incidental, pentru a se demonstra ca fapta ilicita a adus atingere unui drept subiectiv (in absenta caruia nu se putea stabili vreun prejudiciu).

In ce priveste faptul ca ``in completarea dispozitiilor art. 998 si urm. C.civ. ar fi fost indicate si prevederile Legii contenciosului administrativ", sustinerea este, de asemenea, lipsita de aptitudinea demonstrarii unui alt temei juridic al pretentiilor.

Litigiul dedus judecatii nu este unul in materia contenciosului administrativ; singurul aspect care ar putea fi relevat de parte, din acest punct de vedere, este acela referitor la modalitatea in care se poate repercuta efectul pozitiv al autoritatii de lucru judecat a unei hotarari pronuntate de instanta de contencios administrativ in fata instantei civile, numai ca acesta este un element de probatiune iar nu de izvor juridic al pretentiilor.

Tot astfel, invocarea ``practicii relevante in materie a instantelor de judecata", nu se poate constitui in temei juridic al cererii reclamantei, cata vreme jurisprudenta, dand dezlegare punctuala unor raporturi juridice si situatii conflictuale de fapt, nu se poate constitui in izvor de drept (cu rezerva deciziilor in interesul legii care transeaza insa probleme de drept divergente).

Este insa intemeiata critica recurentei-reclamante referitoare la identificarea, in speta, a faptei ilicite si a momentului de la care incepe sa curga termenul de prescriptie extinctiva,

Astfel, instanta de apel retine, cu referire la dispozitiile art. 8 din Decretul nr. 167/1958, ca data la care reclamanta trebuia sa cunoasca paguba si pe cel care raspunde de ea - si deci, momentul de la care incepe sa curga termenul de prescriptie - este acela al ramanerii definitive a sentintei nr. 323 din 17.03.2000 a Curtii de Apel Bucuresti, prin care s-a dispus anularea actelor administrative in temeiul carora o parte din terenul reclamantei a trecut in domeniul public al statului.

O asemenea statuare a instantei este eronata intrucat evalueaza fapta ilicita ca fiind reprezentata de emiterea unor decizii ilegale de catre autoritatea administrativa locala, desfiintate pe calea actiunii in justitie.

In felul acesta, instanta de apel contrazice nu numai sustinerile partii - reclamante care, in motivele actiunii sale si ulterior pe parcursul procesului, a aratat ca faptul cauzator de prejudiciu a constat in amenajarea unui drum si trotuar pe terenul proprietatea sa, cat si propriile considerente in care retine ca ``fapta ilicita a paratei consta in ocuparea abuziva a unei suprafete de teren, reclamanta fiind deposedata de o parte din terenul proprietatea sa".

Asadar, faptul ilicit cauzator de prejudicii, asa cum a fost relevat de cauza actiunii reclamantei (motivele de fapt ale cererii impreuna cu temeiul juridic) nu este reprezentat de emiterea deciziilor ilegale administrative, ci de ocuparea abuziva a terenului.

In ce priveste modalitatea savarsirii acestei fapte ilicite, probele administrate in fata instantelor fondului si situatia de fapt retinuta ca atare de acestea, au relevat ca ocuparea abuziva a unei portiuni din terenul reclamantei a avut loc in anul 1997, continuand si in prezent.

Or, din acest punct de vedere, este corecta sustinerea recurentei-reclamante conform careia faptul cauzator de prejudiciu subzista atata timp cat exista ocuparea abuziva a terenului.

Astfel fiind, desi prescriptia a inceput sa curga la momentul ocuparii terenului si cunoasterii acestui fapt de catre reclamanta, ea nu poate fi considerata implinita din cauza atingerii continue aduse dreptului subiectiv al acesteia (ceea ce a generat prescriptii succesive in timp).

Acesta este motivul pentru care promovarea actiunii in anul 2007, trebuie considerata ca fiind facuta inauntrul termenului de prescriptie, iar nu (asa cum se arata in subsidiar, de catre recurenta), aprecierea ca actiunea promovata de aceasta ar fi una imprescriptibila intrucat se grefeaza pe dreptul de proprietate .

Ceea ce a pretins reclamanta prin intermediul actiunii a fost acordarea de despagubiri iar nu restituirea

imobilului, a carui stapanire materiala nu o mai poate avea datorita afectatiunii in prezent a acestuia.

Or, caracterul real al unei actiuni prin care se urmareste protejarea dreptului de proprietate se pastreaza atat timp cat exista posibilitatea readucerii bunului in patrimoniul reclamantului (revendicant). Atunci cand bunul a disparut ori i-a fost schimbata destinatia de asa natura incat nu mai poate fi restituit - ca in speta - obiectul revendicarii se converteste intr-o pretentie in despagubiri, iar actiunea devine una personala.

Pentru considerentele aratate anterior, desi este vorba despre o actiune personala, in conditiile unui caracter continuu al faptului ilicit, termenul de prescriptie nu era implinit la data sesizarii instantei,

Statuand in sens contrar, instanta de apel a aplicat in mod gresit dispozitiile art. 8 din Decretul nr. 167/1958 - fara sa tina seama de particularitatile spetei - si astfel, in mod gresit nu a ajuns la cercetarea fondului cauzei.

In consecinta, vazand dispozitiile art. 312 alin. (3) si (5) C.proc.civ., recursul a fost admis, a fost casata decizia atacata si cauza trimisa spre rejudecare aceleiasi instante de apel.