Revocarea unui contract de donatie avand ca obiect bunuri aflate in patrimoniul unei societati in insolventa

In stabilirea acestei competente speciale, legiuitorul nu a avut in vedere cereri ori actiuni ce transced procedurii insolventei (pretentii, realizarea unui drept, revocarea unei donatii, etc.) si care nu sunt prevazute in Legea nr. 85/2006, fiind reglementate prin dispozitiile dreptului comun si care apartin competentei judecatorului de fond . Astfel, actiunea fondata pe dreptul comun, respectiv pe dispozitiile art.829-830 si 1020 din Codul civil, avand ca obiect o cerere de revocare a unui contract de donatie, excede procedurii insolventei, deci nu se supune competentei speciale instituita prin dispozitiile art.6 alin. (1) al Legii nr.85/2006.

La 7 mai 2012, reclamanta S.C. U.C.M. R. S.A., a solicitat instantei - in contradictoriu cu Fundatia U. sa revoce contractul de donatie autentificat sub nr.xx3 din 27.04.2010, pentru neindeplinirea obligatiilor pe care si le-a asumat parata, cu obligarea acesteia de a restitui bunurile donate si de a achita reclamantei contravaloarea bunurilor mobile pe care le-a instrainat.

Investita cu solutionarea acestei cereri, Judecatoria Resita, prin sentinta civila nr.881 din 12.03.2013, a admis exceptia necompetentei sale materiale si in consecinta a declinat cauza in favoarea Tribunalului Bucuresti, Sectia a VII-a civila, retinand ca bunurile ce au facut obiectul contractului de donatie a carui anulare se solicita se gasesc in patrimoniul unei societati pentru care a inceput procedura insolventei, in dosarul nr. xxx7/3/2011 al Tribunalului Municipiului Bucuresti.

Or, conform art.6 al Legii nr.85/2006, toate procedurile reglementate prin aceasta lege, cu exceptia apelului prevazut de art.8, sunt de competenta tribunalului in a carui circumscriptie isi are sediul debitorul, asa cum acesta figureaza in registrul comertului sau in registrul asociatiilor si fundatiilor.

Tot astfel, s-a mai retinut ca art.20 lit. h) din Legea insolventei stabileste faptul ca printre principalele atributii ale administratorului judiciar este si aceea a introducerii de actiuni pentru anularea actelor frauduloase incheiate de debitor in dauna drepturilor creditorilor, precum si a unor transferuri cu caracter patrimonial, a unor operatiuni comerciale incheiate de debitor si a constituirii unor garantii acordate de acesta, susceptibile a prejudicia drepturile creditorilor.

La randul sau, Tribunalul Bucuresti, Sectia a VII-a civila s-a declarat necompetent material sa solutioneze cauza, prin incheierea din 11 iunie 2013, declinandu-si competenta in favoarea Judecatoriei Resita astfel ca, ivindu-se conflictul negativ de competenta intre doua instante care nu se gasesc in circumscriptia aceleiasi curti de apel, cauza a fost inaintata, conform dispozitiilor art.22 alin. (3) C.proc.civ., Inaltei Curti de Casatie si Justitie, pentru a stabili instanta competenta .

Inalta Curte de Casatie si Justitie a constatat ca prima instanta sesizata, respectiv Judecatoria Resita este competenta sa solutioneze cauza, in considerarea argumentelor ce succed.

Potrivit dispozitiilor art.6 alin.(1) din Legea nr.85 din 5 aprilie 2006 ``privind procedura insolventei", toate procedurile prevazute de acest act normativ (cu exceptia apelului prevazut la art.8) sunt de competenta tribunalului in a carui circumscriptie isi are sediul debitorul.

Textul face o trimitere neechivoca la controlul judecatoresc al activitatii administratorului judiciar si/sau al lichidatorului judiciar, precum si la procesele si cererile de natura judiciara, aferente procedurii insolventei.

Solutia legislativa vizeaza deci doar acele procese si cereri care decurg din masurile dispuse in cursul procedurii insolventei, respectiv operatiuni si acte savarsite de catre administratorul judiciar, lichidator, debitori si alti participanti la desfasurarea acestei proceduri, precum si litigiile ce au legatura directa cu insolventa.

In stabilirea acestei competente speciale, legiuitorul nu a avut in vedere cereri, ori actiuni ce transced procedurii insolventei (pretentii, realizarea unui drept, revocarea unei donatii, etc.) si care nu sunt prevazute in Legea nr. 85/2006, fiind reglementate prin dispozitiile dreptului comun si care apartin competentei judecatorului de fond .

Nu in ultimul rand, din perspectiva unei astfel de interpretari s-ar putea pune problema crearii unui tratament juridic privilegiat, debitorului aflat in insolventa, in afara celui prevazut de legea speciala, ceea ce ar fi contrar dispozitiilor art.6 paragraful 1 din C.E.D.O.

Astfel, necesitatea asigurarii unei egalitati de tratament juridic dintre debitor si alte persoane neimplicate in procedura insolventei, deriva si din continutul prevederilor art.36 din lege potrivit caruia ``de la data deschiderii procedurii, se suspenda de drept toate actiunile judiciare, extrajudiciare sau masurile de executare silita pentru realizarea creantelor asupra debitorului sau bunurilor sale".

In speta, actiunea formulata de reclamanta, ulterior precizata, nu are ca temei juridic vreo dispozitie din Legea nr. 85/2006, ci este fondata pe dreptul comun, respectiv pe dispozitiile art.829-830 si 1020 din Codul civil si are ca obiect o cerere - de revocare a unui contract de donatie - ce excede procedurii insolventei, astfel ca nu se poate retine ca s-ar supune competentei speciale instituita prin dispozitiile art.6 alin. (l) al Legii nr.85/2006.

Asa fiind, fata de cele ce preced, competenta de solutionare a cauzei a fost stabilita in favoarea Judecatoriei Resita.