Consecintele incalcarii principiului tantum devolutum quantum apellatum in apel

Este incalcat principiul tantum devolutum quantum apellatum in cazul in care instanta de apel respinge actiunea reclamantei ca inadmisibila, prin solutionarea cauzei pe o exceptie neinvocata de catre parata in fata instantei de fond si cu privire la care nu s-a formulat nicio critica prin apelul declarat, fara a fi invocata din oficiu si pusa in discutia partilor, hotararea astfel pronuntata fiind nelegala.

Prin sentinta nr. 349 din 1 martie 2011, Tribunalul Comercial Arges a admis actiunea formulata de reclamanta SC M.L. SRL in contradictoriu cu parata SC M.C. SRL si, in consecinta, a obligat-o pe parata la plata catre reclamanta a sumei de 138.062,91 lei reprezentand valoare factura proforma si la 4.010,00 lei cheltuieli de judecata .

Instanta de fond a retinut ca intre parti a intervenit o intelegere potrivit careia reclamanta trebuia sa preia de la parata contractul de leasing pentru autovehiculul mentionat, reclamanta urmand sa efectueze demersurile pe care le implica aceasta operatiune .

In concretizarea intelegerii reclamanta a achitat 4 transe in contul societatii parate in cuantum de 138.662,91 lei dar,contrar intelegerii parata a folosit sumele de bani astfel transferate pentru a achita ratele de leasing, devenind proprietara autoutilitarei, considerent pentru care, in temeiul art. 1092 C. civ., actiunea reclamantei a fost admisa.

In primul ciclu procesual, apelul paratei a fost admis prin decizia nr. 50/A-C din 9 septembrie 2011 in sensul schimbarii sentintei si respingerii actiunii promovate de reclamanta pentru neindeplinirea procedurii prevazute de art. 7201 C. proc. civ. care in opinia instantei conduce la inadmisibilitatea cererii de chemare in judecata .

Aceasta decizie a instantei de apel a fost casata de Inalta Curte de Casatie si Justitie prin decizia nr. 2536 din 16 mai 2012, iar cauza trimisa la instanta de apel pentru solutionarea apelului retinandu-se caracterul relativ al exceptiei.

Rejudecand apelul, Curtea de Apel Pitesti, prin decizia nr. 724/1299/2010, din 19 septembrie 2012, a admis apelul declarat de parata si a schimbat sentinta in sensul ca a respins actiunea .

Retinand ca intre parti a existat o conventie de predare-primire contract de leasing, un contract care nu a fost materializat intr-un inscris dar pe care partile l-au recunoscut,ca actiunea care a fost intemeiata pe imbogatirea fara justa cauza nu poate fi introdusa decat daca partea nu are la indemana un alt mijloc juridic pentru pierderea suferita si cum intre parti exista un contract, actiunea intemeiata pe imbogatire fara justa cauza s-a apreciat ca inadmisibila, sens in care instanta de apel a admis apelul cu consecinta respingerii actiunii promovata de reclamanta.

In contra acestei decizii a declarat recurs reclamanta SC M.L. SRL pentru motivele prevazute de art. 304 pct. 6, 8 si 9 C. proc. civ. in a caror dezvoltare a criticat nerespectarea de catre instanta de apel a prevederilor art. 295 alin. (1) C. proc. civ., in sensul ca nu s-a pronuntat pe motivele de apel. A criticat recurenta ca exceptia de inadmisibilitate nu a fost pusa in discutia partilor, decizia fiind data cu incalcarea principiului contradictorialitatii. A fost incalcat si art. 129 alin. (6) C. proc. civ., a sustinut recurenta, deoarece actiunea pe care a promovat-o nu a fost intemeiata pe imbogatirea fara justa cauza. In raport de prevederile art. 304 pct. 8 C. proc. civ., a criticat decizia fata de faptul ca sentinta i-a analizat actiunea in termeni contractuali, iar nu delictuali, raportandu-se la intelegerea dintre parti, exprimarea in sensul realizarii unei imbogatiri fara justa cauza neavand sensul unui temei al actiunii, ci al unei simple exprimari fara aceasta semnificatie.

Prin intampinarea depusa la dosar, intimata parata SC M.C. SRL a solicitat respingerea recursului aratand ca decizia atacata este legala, instanta de apel respectand prevederile art. 292-294 C. proc. civ., respectiv principiul tantum devolutum quantum apellatum facand si o interpretare justa a probelor existente la dosar.

Recursul este fondat pentru considerentele ce urmeaza:

Reclamanta-recurenta a investit instanta de fond cu o actiune in pretentii intemeiata pe o conventie ai carei termeni ii dezvolta in motivarea in fapt a cererii, in raport de care isi intemeiaza in drept actiunea pe dispozitiile art. 1092 si urm. C. civ. afirmand ca parata a realizat o imbogatire fara justa cauza.

Instanta de fond a retinut realitatea unei conventii dintre parti identificand obligatiile asumate in temeiul acesteia si constatand neindeplinirea de catre parata a obligatiilor asumate a fost obligata la plata, respingand exceptia prescriptiei in raport de temeiul de drept indicat de reclamanta, art. 1092 C civ.

In motivarea apelului apelanta-parata a dezvoltat trei critici cu privire la sentinta apelata: aprecierea probelor in stabilirea culpei sale contractuale; incidenta art. 7201 C. proc. civ. si incalcarea competentei teritoriale - art. 5 C. proc. civ., indicand la motivarea in drept si dispozitiile Decretului nr. 167/1958, fara nicio critica dezvoltata sub acest temei in cuprinsul apelului.

Problema incidentei dispozitiilor art. 7201 C. proc. civ. a fost dezlegata in prima decizie de casare.

In rejudecare, cu incalcarea principiului tantum devolutum quantum apellatum, instanta de apel, desi retine si ea realitatea unei conventii intre parti, facand chiar precizarea ca aceasta a fost recunoscuta de catre ambele parti, chiar daca nu a fost concretizata printr-un inscris, consecutiv admiterii apelului paratei, a respins actiunea ca inadmisibila pentru neintrunirea conditiilor de invocare a imbogatirii fara justa cauza.

Or, nu numai ca apelanta-parata nu a formulat o atare critica si ca instanta de apel a solutionat apelul cu incalcarea prevederilor art. 295 alin. (1) C. proc. civ., dar aceasta instanta nu a observat ca reclamanta a identificat prin actiune, ca izvor al pretentiilor solicitate, chiar existenta unei conventii: ,,Conventia dintre noi nu a avut nici un efect, in concret noi nu am devenit beneficiarii contractului de leasing din culpa exclusiva a societatii parate, motiv pentru care avem dreptul la restituirea sumei, aceasta situatie avand un efect retroactiv si punandu-ne in situatia anterioara incheierii conventiei, in conformitate cu art. 1092 C. civ.``, iar nu imbogatirea fara justa cauza, incalcandu-se, astfel si prevederile art. 129 alin. (6) C. proc. civ. in solutionarea actiunii reclamantei.

Rolul unei instante si indeosebi a unei instante de control judiciar, in situatia unor redactari aparent echivoce, este de a decela temeiul de drept corespunzator situatiei de fapt descrise, precum in cazul de fata, cand dincolo de orice exprimare in sens comun ramane realitatea sustinerii incheierii unei conventii de catre parti, in limitele careia instanta de fond a constatat culpa contractuala a paratei, iar cu privire la existenta acesteia ca temei al actiunii, apelanta-parata nu a dezvoltat nicio critica in apel.

Fiind evidenta incalcarea oricaror garantii procesuale prin respingerea actiunii ca inadmisibila in ce o priveste pe reclamanta-recurenta, prin solutionarea cauzei pe o exceptie neinvocata de catre parata in fata instantei de fond, si cu privire la care nu formuleaza nicio critica prin apelul declarat, fara a fi invocata din oficiu si pusa in discutia partilor, ea neavand de altfel niciun temei juridic, cum s-a aratat in cele ce preced, instanta de apel a pronuntat o decizie nelegala.

Apreciind ca intemeiate criticile recurentei a caror dezvoltare se incadreaza nu numai in dispozitiile art. 304 pct. 6,8 si 9 raportat la art. 295 C. proc. civ. si art. 969 C. civ., dar si la art. 304 pct. 5 C. proc. civ. prin nerespectarea garantiilor procesuale privind dreptul la aparare si contradictorialitatea procesului, Inalta Curte a admis recursul declarat de reclamanta, a casat decizia atacata si a trimis cauza la aceeasi instanta de apel pentru rejudecarea apelului in limita criticilor pe care acesta le dezvolta, cu respectarea principiului tantum devolutum quantum apellatum.