Insolventa. Indeplinirea conditiilor pentru admiterea cererii de atragere a raspunderii

Simpla indicare a faptei astfel cum este prevazuta de art.138 al.1 lit.a din lege nu este suficienta, trebuind sa se arate si sa se probeze care sunt bunurile/creditele ce au fost folosite si cum au fost folosite acestea in fapt, pentru a putea determina astfel scopul utilizarii lor.
Doar constatarea faptului ca debitorul avea inregistrate in contabilitate anumite active imobilizate/ stocuri/disponibilitati banesti/creante nu duce in mod automat la concluzia ca acestea au fost insusite de recurentii - parati, in lipsa probarii efective a acestui aspect. Este necesar sa se probeze in concret care active imobilizate/stocuri/disponibilitati banesti/creante au fost folosite, cum au fost folosite acestea in fapt si cine a folosit in aceste bunuri, pentru a putea determina astfel scopul utilizarii lor.

Prin Sentinta civila nr.115/09.01.2013 pronuntata de Tribunalul Bucuresti - Sectia a VII a Civila in dosarul nr.47225/3/2010/a1, a fost admisa cererea formulata de reclamantul LLR SPRL in contradictoriu cu paratii MBC si MBM si s-a dispus obligarea in solidar a paratilor la plata sumei de 331.600,12 lei reprezentand pasivul societatii debitoare SC M-J C SRL.
Pentru a pronunta aceasta solutie, prima instanta a retinut urmatoarele :
``Cu privire la incidenta art.138 lit.a din lege, in cursul procedurii, in urma verificarilor efectuate de lichidatorul judiciar s-a constatat ca in patrimoniul debitorului s-a aflat un vehicul tip furgon marca R an de fabricatie 2007, cu o valoare de 67.545 lei, care nu a fost predat in vederea valorificarii.
Retinem de asemenea ca potrivit ultimului bilant intocmit la data de 31.12.2009, in patrimoniul societatii s-a aflat un stoc de marfuri in valoare de 104.168 lei, iar in casierie s-a aflat suma de 98.182 lei.
Bunurile nu au putut fi identificate si valorificate de catre lichidator in cursul procedurii, iar in evidentele contabile nu s-a reflectat modalitatea de instrainare a autovehicului si a bunurilor reprezentand stocuri si suma existenta in casa, de inlocuire a valorii contabile a bunurilor, ceea ce conduce la concluzia sustragerii lor de catre parati in scopul utilizarii sau valorificarii in interes personal.
Se retine astfel ca fiind dovedita vinovatia paratilor in savarsirea faptei prevazute de art.138 lit.a din legea 85/2006, din probatoriul administrat rezultand ca paratii au folosit bunurile persoanei juridice in interes personal, neinregistrarea operatiunilor privind instrainerea bunurilor creand prezumtia ascunderii activelor societatii.
In aceste conditii, sarcina probei este rasturnata, paratilor revenindu-le obligatia procesuala de dovedire a contrariului.
Cu privire la incidenta dispozitiilor art. 138 alin. 1 lit. c din legea insolventei, retinem ca paratii au dispus in interes personal continuarea unei activitati care ducea in mod vadit persoana juridica la incetare de plati, avand in vedere ca, desi la data de 31.12.2007 societatea se afla in vadita stare de incapacitate de plata, datoriile acesteia fiind de 128.625 lei iar lichiditatea fiind de 81.392 lei, administratorul statutar nu s-a conformat obligatiilor prev de art 27 din legea 85/2006 de a solicita declansarea procedurii de insolventa.
Astfel, a crescut gradul de indatorare al societatii, la data de 31.12.2009, datoriile totale ale firmei fiind de 503.609 lei in timp ce disponibilitatile banesti erau de 98.182 lei (respectiv 19% din total datorii).
Pentru aceste motive, instanta va admite cererea formulata de lichidatorul judiciar si va obliga paratii in solidar sa suporte pasivul societatii debitoare, astfel cum acesta rezulta din tabelul definitiv al creantelor``.
Impotriva acestei sentinte au declarat recurs paratii MBC si MBM, solicitand admiterea recursului, casarea sentintei atacate si respingerea cererii ca neintemeiata.
In motivarea recursului s-a aratat ca incapacitatea de plata a societatii debitoare s-a datorat mediului general de afaceri, scaderii capacitatii de cumparare si a imposibilitatii recuperarii creantelor.
S-a sustinut ca prima instanta a avut in vedere doar raportarile bilatiere din perioada 2007 - 2009, iar faptul ca in aceste raportari se inregistrau stocuri de marfa s-a datorat lipsei de profesionalism a persoanei care a tinut contabilitatea, precum si faptului ca nu a existat posibilitatea platii serviciilor de contabilitate in perioada 2008 si 2009.
S-a indicat ca la data de 31.12.2009 nu a existat un stoc de marfa la valoarea inscrisa in contabilitate si nici lichiditati de 98.182 lei.
S-a invederat ca pe fondul neachitarii serviciilor de contabilitate si profitandu-se de lipsa de cunostinte contabile a paratilor, inregistrarile in contabilitate au fost efectuate fara ca acestea sa corespunda adevarului.
S-a mentionat ca autovehiculul marca Renault a fost implicat intr-un accident rutier in anul 2009 si nu a putut fi reparat intrucat nu a beneficiat de asigurare.
S-a precizat ca in luna ianuarie 2013 a fost reparat autovehiculul, urmand a fi scos la vanzare dupa achitarea asigurarilor si impozitelor.
S-a sustinut ca este eronata aprecierea instantei de fond privitoare la folosirea in interes personal a bunurilor societatii de catre parati.
In drept, s-au invocat dispozitiile art.12 din Legea nr.85/2006.
In faza recursului s-a incuviintat si s-a administrat proba cu inscrisuri .
Analizand recursul declarat, raportat la dispozitiile art. 304 si 3041 Cod procedura civila, Curtea retine urmatoarele:
Este intemeiata critica recurentilor - parati MBC si MBM referitoare la gresita admitere a cererii de atragere a raspunderii patrimnoniale.
Trebuie observat ca raspunderea reglementata de art.138 din Legea nr.85/2006 nu este o extindere a procedurii falimentului asupra membrilor organelor de conducere, ci una personala, care intervine numai atunci cand, prin savarsirea vreunei fapte din cele enumerate de textul de lege, acestia au contribuit la ajungerea societatii debitoare in stare de insolventa.
Natura juridica a raspunderii reglementate de procedura insolventei este aceea a unei raspunderi speciale, care imprumuta cele mai multe din caracteristicile raspunderii delictuale.
Pentru a putea fi angajata raspunderea membrilor organelor de conducere trebuie indeplinite cumulativ conditiile generale ale raspunderii civile delictuale: fapta ilicita, prejudiciul, legatura de cauzalitate si culpa.
Insa, pe langa conditiile generale, art.138 prevede si conditii speciale pentru angajarea acestei forme de raspundere: persoanele care au savarsit faptele ilicite trebuie sa fie membrii organelor de conducere sau de supraveghere din cadrul societatii, iar faptele enumerate in dispozitiile art.138 trebuie sa fi contribuit la ajungerea debitorului in stare de insolventa.
Ca atare, aceasta forma de raspundere reglementata de art.138 din Legea nr.85/2006 nu este o raspundere contractuala izvorata din mandat, nefiindu-i aplicabile regulile de la raspunderea contractuala.
Totodata, nu sunt suficiente simple afirmatii pentru a opera angajarea raspunderii patrimoniale, deoarece partilor le revine, potrivit art.1169 din fostul Cod civil (aplicabil in cauza), sarcina de a-si dovedi sustinerile, invocarea prevederilor art.138 din Legea nr.85/2006 nefiind de natura sa atraga in mod automat raspunderea membrilor organelor de conducere caci legiuitorul nu a inteles sa instituie o prezumtie legala de vinovatie si de raspundere in sarcina acestora, ci a prevazut doar posibilitatea atragerii acestei raspunderi, dar dupa administrarea de dovezi care sa conduca la concluzia ca, prin faptele enumerate de lege, s-a contribuit la ajungerea societatii in stare de insolventa.
Prin urmare, toate conditiile raspunderii reglementate de procedura insolventei trebuie dovedite, neoperand nicio prezumtie de culpa.
Faptele ilicite care pot atrage raspunderea patrimoniala a organelor de conducere sunt expres si limitativ prevazute la lit. a) - g) ale art. 138 din lege.
Prin cererea formulata lichidatorul LLR SPRL a solicitat ca pasivul debitorului SC M - J C SRL ramas neacoperit sa fie suportat de catre recurentii - parati MBC si MBM, invocand incidenta art.138 lit.a,c din Legea nr.85/2006.
In sustinerea cererii de atragere a raspunderii patrimoniale lichidatorul a invederat ca :
- in bilantul la 31.12.2009 figureaza un stoc de marfuri in suma de 104.168 lei, disponibilitati banesti in suma de 98.182 lei
- societatea debitoare detine in patrimoniu un autovehicul marca Renault in suma de 67.545 lei
- lipsa de preocupare in incasarea integrala si la termen a creantelor
- au fost angajate cheltuieli peste posibilitatile societatii
- a fost mentinuta in activitate societatea, desi capitalurile proprii si rezervele legale aveau valori negative
- nu s-a solicitat declansarea procedurii insolventei conform art.27 din Legea nr.85/2006.
Curtea nu poate retine sustinerea primei instante potrivit careia in cauza ar fi incidente dispozitiile art.138 lit.a din Legea nr.85/2006.
Lichidatorul a sustinut ca in bilantul la data de 31.12.2009 societatea debitoare figura cu un stoc de marfuri in suma de 104.168 lei, disponibilitati banesti in suma de 98.182 lei, creante in suma de 20.296 lei si un autovehicul marca Renault in suma de 67.545 lei care nu au fost predate.
Insa, din aceleasi date financiar - contabile rezulta ca la data de 31.12.2009 societatea debitoare avea datorii de 503.609 lei (f.14 dosar nr.47225/3/2010/a1).
Trebuie observat ca textul de lege impune necesitatea ca bunurile/creditele societatii sa fi fost folosite de persoana care a cauzat starea de insolventa in folos propriu sau in cel al unei alte persoane .
Simpla indicare a faptei astfel cum este prevazuta de art.138 al.1 lit.a din lege nu este suficienta, trebuind sa se arate si sa se probeze care sunt bunurile/creditele ce au fost folosite si cum au fost folosite acestea in fapt, pentru a putea determina astfel scopul utilizarii lor.
Doar constatarea faptului ca debitorul avea inregistrate in contabilitate anumite active imobilizate/ stocuri/disponibilitati banesti/creante nu duce in mod automat la concluzia ca acestea au fost insusite de recurentii - parati, in lipsa probarii efective a acestui aspect. Este necesar sa se probeze in concret care active imobilizate/stocuri/disponibilitati banesti/creante au fost folosite, cum au fost folosite acestea in fapt si cine a folosit in aceste bunuri, pentru a putea determina astfel scopul utilizarii lor.
In ceea ce priveste autovehiculul marca Renault, asa cum rezulta factura fiscala nr.0034/07.02.2013, a fost instrainat pentru suma 15.253 lei care a fost depusa in contul unic de lichidare la dispozitia lichidatorului (f.8 - 9 dosar recurs, f.137 dosar 47225/3/2010).
Raspunderea prevazuta de art.138 din lege nu este o raspundere contractuala in care culpa este prezumata, ci este o raspundere speciala care imprumuta din caracteristicile raspunderii delictuale, raspunderea contractuala operand doar in raporturile administratorului statutar cu societatea .
Prin urmare, culpa nu este prezumata ca la raspunderea contractuala, ci trebuie dovedita impreuna cu indeplinirea celorlalte conditii cerute pentru antrenarea raspunderii delictuale.
Ca atare, in lipsa unor dovezi din care sa rezulte in concret ce bunuri au fost folosite in interes propriu sau in cel al unei alte persoane, modalitatea in care s-a realizat aceasta fapta, perioada de timp, si nu in ultimul rand faptul ca aceasta fapta ar fi produs starea de insolventa, nu poate fi retinuta ca fiind dovedita fapta ilicita prevazuta de art.138 lit.a din Legea nr.85/2006.
Nu poate fi retinuta nici sustinerea primei instante potrivit careia in cauza ar fi incidente dispozitiile art.138 lit.c din Legea nr.85/2006.
Nu a fost indicata in concret nicio actiune sau fapta care ar conduce la concluzia ca s-a dispus, in interes personal, continuarea unei activitati care ducea, in mod vadit, persoana juridica la incetarea de plati.
Trebuie observat ca derularea unei activitati economice este un aspect normal din timpul functionarii unei societati comerciale, in cadrul careia diversele raporturi contractuale sunt reglementate de contracte comerciale.
Imposibilitatea de a face fata platilor si acumularea de pierderi nu este, prin ea insasi, un act imputabil administratorului, atata timp cat aceasta se poate datora si unor cauze obiective, independente de vointa administratorului.
Faptul ca a fost continuata activitatea, desi societatea avea capitaluri negative si datorii, nu poate conduce in mod automat la concluzia s-a dispus, in interes personal, continuarea unei activitati care ducea, in mod vadit, persoana juridica la incetarea de plati atata timp cat nu se doveste interesul personal in continuarea activitatii si ca datorita acestui fapt societatea a ajuns in stare de insolventa.
Imprejurarea ca nu a fost formulata cerere de deschidere a procedurii nu poate echivala cu incidenta ipotezei reglementata de art.138 lit.c si nu poate conduce, prin ea insasi, la angajarea raspunderii patrimoniale.
Curtea retine ca deciziile reprezentantilor unei societati se pot dovedi a fi gresite din punct de vedere economic, insa managementul defectuos/dezinteresul in functionarea normala a societatii nu se incadreaza printre faptele prevazute de art.138 din Legea nr.85/2006.
Totodata, neplata datoriilor bugetare/civile nu poate echivala cu incidenta ipotezei reglementata de art.138 lit.c si nu poate conduce, prin ea insasi, la angajarea raspunderii patrimoniale.
Mai mult, pentru ca aceste fapte sa poata determina atragerea raspunderii patrimoniale este necesar sa se dovedeasca ca acestea au determinat starea de insolventa, aspect care nu a fost probat in speta.
Prin reglementarile din art.138 din Legea nr.85/2006 legiuitorul nu a inteles sa instituie o prezumtie legala de vinovatie si de raspundere, ci a prevazut doar posibilitatea atragerii acestei raspunderi, dar dupa administrarea de dovezi care sa conduca la concluzia ca, prin faptele enumerate de lege, s-a contribuit la ajungerea societatii in stare de insolventa.
Ca atare, in lipsa unor dovezi din care sa rezulte in concret fapta prin care s-a dispus, in interes personal, continuarea unei activitati care ducea, in mod vadit, persoana juridica la incetarea de plati, modalitatea in care s-a realizat aceasta fapta, perioada de timp, si nu in ultimul rand faptul ca aceasta fapta ar fi produs starea de insolventa, nu poate fi retinuta ca fiind dovedita fapta ilicita.
Pentru aceste considerente, in temeiul art.312 Cpc, instanta a admis recursul, a modificat in tot sentinta recurata in sensul ca a respins cererea de atragere a raspunderii patrimoniale formulata de reclamanta LLR SPRL impotriva paratilor MBC si MBM ca neintemeiata.