Aplicarea dispozitiilor Noului Cod Civil referitoare la actiunea in revendicare

Este cazul, printre altele, si a dispozitiilor art. 63 din Legea nr. 71/2011, conform carora prevederile art. 643 alin. (1) si (2) din Noul Cod civil, prin care a fost inlaturata regula unanimitatii in materia actiunii in revendicare, se aplica si in cazurile in care hotararea judecatoreasca nu a ramas definitiva pana la data intrarii sale in vigoare, norma ce se constituie intr-o exceptie de la principiul tempus regit actum si confirma ca anumite norme din Noul Cod Civil sunt de imediata aplicare, ele aplicandu-se astfel si proceselor declansate anterior intrarii in vigoare a actului normativ mentionat.

Prin cererea inregistrata pe rolul Judecatoriei Sectorului 1 Bucuresti, reclamantul Z.M. i-a chemat in judecata pe paratii Ministerul Culturii si Cultelor, Ministerul Economiei si Finantelor si Muzeul National de Arta al Romaniei, solicitand sa se revoce actul de donatie incheiat de Z.H.K. transcris sub nr.49xx/1947 la Grefa Tribunalului Ilfov, actul de donatie ulterior din septembrie 1956 incheiat de Z.H.K., actul de donatie incheiat de Z.A., Z.A. si Z.O. din 02.11.1962, autentificat sub nr. 43xx/1962, pentru neindeplinirea de catre donatarul Statul Roman a conditiilor prevazute in actul de donatie inregistrat sub nr.49xx/1947 si in actul de donatie nr.43xx/1962, sa se anuleze actul de donatie incheiat de Z.H.K., transcris sub nr.49xx/1947, actul de donatie ulterior din septembrie 1956 incheiat de Z.H.K., actul de donatie incheiat de Z.A., Z.A. si Z.O. din 02.11.1962, autentificat sub nr.43xx/1962, pentru viciile de consimtamant exercitate asupra donatorilor la momentele incheierii celor trei acte de donatie, bunurile ce au format obiectul acestora fiind bunuri culturale mobile preluate ilegal de autoritati, conform Legii nr. 182/2000, sa fie obligate paratele la restituirea bunurilor ce au format obiectul donatiilor prin care s-au constituit colectia si Muzeul Z.; sa fie obligat paratul Ministerul Economiei si Finantelor la plata de despagubiri pentru operele de arta care nu mai pot fi restituite in natura in original, ele fiind substituite prin copii ori fiind disparute.

Reclamantul a aratat, in motivarea cererii, ca printr-un sir de donatii succesive s-au format colectia Z. si Muzeul Z. incepand cu donatia din 1947, cuprinzand in principal arta romaneasca, constand in 205 picturi, 38 sculpturi si 8 piese de mobilier precum si nuda proprietate a imobilului situat in Bucuresti, continuata cu donatia din 1956 prin care se completeaza donatia initiala cu 30 de picturi romanesti si 1 sculptura iar ulterior, prin actul din 1962, sunt donate 17 lucrari precum si 430 de carti.

A mai aratat reclamantul ca au fost incalcate sarcinile privitoare la nedislocarea lucrarilor de arta donate si neschimbarea destinatiei de muzeu, cea in conformitate cu care donatia se face cu scopul de a ramane in continuare in acelasi loc in care au fost puse la dispozitia publicului, incalcarea sarcinii in conformitate cu care operele donate prin actul de donatie nr.43xx/1962 vor ramane in muzeu, ele neputand fi transferate in alta parte sub niciun motiv, incalcarea conditiei in conformitate cu care, la administrarea muzeului, urmeaza a fi cooptati si doi reprezentanti ai familiei donatorului in ordinea rudeniei.

S-a mai aratat ca intreaga colectie a fost cedata Statului Roman in conditii sociale care constituie ``violenta" in spiritul art.956 C.civ., operand o profunda viciere a consimtamantului donatorilor, bunurilor fiindu-le aplicabile dispozitiile Legii nr. 182/2000.

Paratul Ministerul Culturii si Cultelor a invocat exceptia de netimbrare a cererii, exceptia necompetentei materiale, exceptia prescriptiei dreptului la actiune, exceptia lipsei calitatii procesuale active a reclamantului, exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a Ministerului Culturii si Cultelor.

Paratul Muzeul National de Arta al Romaniei a invocat exceptia prescriptiei dreptului la actiune cu privire la primele 2 capete de cerere .

Prin cererea completatoare depusa la data de 19.09.2008, reclamantul a aratat ca solicita si constatarea nulitatii absolute a actului de donatie autentificat sub nr. 84xx/1947 pentru neindeplinirea conditiei de acceptare in forma autentica a donatiei, in conformitate cu art. 814 C.civ.; constatarea nulitatii absolute a actului de donatie din 1956 pentru neindeplinirea conditiei prevazute de art. 813 C.civ. si pentru nerespectarea conditiei prevazute de art. 814 C.civ., de acceptare in forma autentica a donatiei.

Fata de aceasta completare, a aratat ca actiunea sa are urmatoarele capete de cerere: constatarea nulitatii absolute a actului de donatie autentificat sub nr.84xx/1947 pentru neindeplinirea conditiei de acceptare in forma autentica a donatiei, in conformitate cu art. 814 C.civ.; constatarea nulitatii absolute a actului de donatie din 1956 pentru neindeplinirea conditiei prevazute de art. 813 C.civ. si pentru nerespectarea conditiei prevazute de art. 814 C.civ., de acceptare in forma autentica a donatiei; revocarea actului de donatie incheiat de Z.H.K., transcris de grefa Tribunalului Ilfov - Sectia Notariat nr. 49xx/1947, pentru neindeplinirea de catre donatar a sarcinilor; revocarea actul de donatie incheiat in septembrie 1956 de Z.H.K., pentru neindeplinirea de catre donatar a sarcinilor; revocarea actului de donatie incheiat la data de 02.11.1962 si autentificat sub nr. 43xx de Z.A., Z.A. si Z.O., pentru neindeplinirea sarcinilor de catre donatar; sa fie obligati paratii la restituirea bunurilor ce au format obiectul donatiilor prin care s-a constituit colectia Z. si Muzeul Z.; sa fie obligat paratul Ministerul Economiei si Finantelor la plata despagubirilor pentru operele de arta care nu mai pot fi restituite in natura .

Prin aceeasi cerere, reclamantul a renuntat la capetele de cerere avand ca obiect anularea actelor de donatie pentru viciile de consimtamant exercitate asupra donatorilor la momentul incheierii celor 3 acte de donatie .

Prin sentinta civila nr. 16564/2008 a Judecatoriei Sectorului 1 Bucuresti, a fost declinata competenta de solutionare a acestei cauze in favoarea Tribunalului Bucuresti, fata de valoarea obiectului cererii.

Pe rolul Tribunalului Bucuresti, Sectia a III-a civila, cauza a fost inregistrata la data de 04.02.2009.

Fata de precizarile formulate oral la data de 12.05.2009, prin incheierea de sedinta din 03.11.2009 au fost solutionate mai multe exceptii, astfel: au fost respinse ca neintemeiate exceptiile de netimbrare, de nulitate a cererii de chemare in judecata, a lipsei calitatii procesuale active (pentru lipsa calitatii de mostenitor a reclamantului de pe urma donatorilor), a lipsei calitatii procesuale pasive a Statului Roman reprezentat de Ministerul Finantelor, a lipsei calitatii procesuale pasive a Statului Roman reprezentat prin Ministerul Culturii, pe capetele de cerere avand ca obiect revocarea donatiilor si constatarea nulitatii absolute a contractelor de donatie, exceptia prescriptiei dreptului material la actiune, invocata de Statul Roman prin Ministerul Finantelor pe capatul de cerere avand ca obiect despagubiri, a prescriptiei dreptului material la actiune pe capatul de cerere avand ca obiect constatarea nulitatii donatiilor si a restituirii bunurilor mobile si a bunului imobil; au fost admise exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a Statului Roman reprezentat de Ministerul Culturii pe capatul de cerere avand ca obiect restituirea bunurilor mobile si exceptia prescriptiei dreptului material la actiune pe capatul de cerere avand ca obiect revocarea donatiilor.

La data de 13.04.2010, paratul Muzeul National de Arta al Romaniei a invocat exceptia lipsei calitatii procesuale active a reclamantului pentru nerespectarea principiului unanimitatii, in ceea ce priveste cererea de revendicare a bunurilor mobile si a bunului imobil si pe cererea de obligare la plata despagubirilor, intrucat din actele atasate la acel termen a rezultat ca reclamantul nu este singurul mostenitor al donatorilor.

Prin incheierea de sedinta din data de 21.10.2010, tribunalul a admis exceptia lipsei calitatii procesuale active pe cererea de revendicare a bunurilor mobile si a bunului imobil, precum si pe cererea de plata a despagubirilor.

La termenul din 16.12.2010, reclamantul a depus o cerere de renuntare la capetele de cerere avand ca obiect constatarea nulitatii absolute a actului de donatie autentificat sub nr. 84xx/1947 de Tribunalul Ilfov, Sectia Notariat, incheiat de Z.K. si constatarea nulitatii absolute a actului de donatie din anul 1956.

Prin sentinta civila nr. 2012 din 17.12.2010, Tribunalul Bucuresti, Sectia a III-a civila a luat act de renuntarea reclamantului Z.M. la capetele de cerere avand ca obiect constatarea nulitatii absolute a contractului de donatie autentificat sub nr. 84xx/1947 al Tribunalului Ilfov si a contractului de donatie incheiat in anul 1956 de Z.H.K. A fost respinsa cererea avand ca obiect revendicarea bunurilor mobile formulata in contradictoriu cu paratul Statul Roman prin Ministerul Culturii si Cultelor, ca fiind formulata impotriva unei persoane fara calitate procesuala pasiva. A fost respinsa ca prescrisa cererea avand ca obiect revocarea donatiilor. A fost respinsa cererea avand ca obiect revendicarea bunurilor mobile si de revendicare a bunului imobil si cererea avand ca obiect obligarea la plata despagubirilor ca inadmisibila

Instanta de fond a retinut, in ceea ce priveste exceptia prescriptiei dreptului material la actiune cu privire la cererea avand ca obiect revocarea donatiilor, ca sunt invocate si dislocari ale lucrarilor, mutarea fortata a colectiei in Muzeul Colectiilor de Arta in anul 1978, pana in anul 1996, cand a fost redeschis muzeul in vechiul sau sediu. S-a aratat ca desfiintarea colectiei Z. din anul 1978 este adusa la cunostinta publica si pe site-ul Muzeului National de Arta al Romaniei. De asemenea, cladirea a fost exploatata de catre Statul Roman, in acesta functionand o fundatie, si a fost restituita colectiei in anul 1998. Parte din bunurile aflate in colectie nu sunt puse la dispozitia publicului prin expunerea lor spre a fi vazute, asa cum s-a impus prin actul de donatie din anul 1947. Or, de la redeschiderea muzeului in anul 1996, Statul Roman nu a respectat aceasta sarcina, lucrarile de valoare nefiind expuse. Aceste constatari sunt expuse in diverse lucrari si in articole de ziar de catre critici de arta si jurnalisti.

In ceea ce priveste cooptarea la administrarea muzeului si a doi reprezentanti ai familiei donatorului, reclamantul arata ca din anul 1998, cand a fost reinfiintat muzeul, la administrarea acestuia nu a mai participat niciun membru al familiei Z., desi exista membri in viata.

Tribunalul a constatat ca toate aceste cauze de neindeplinire a sarcinilor sunt cunoscute de catre reclamant cel putin din anul 1993 si 1996.

In ceea ce priveste calitatea procesuala pasiva a Statului Roman reprezentat de catre Ministerul Culturii si Cultelor, pe capatul de cerere avand ca obiect restituirea bunurilor mobile culturale, potrivit dispozitiilor art. 99 din Legea nr. 182/2000, calitate procesuala pasiva in actiunea in revendicare a acestor bunuri, apartine doar unitatii care le detine. In consecinta, chiar daca la incheierea actului de donatie, Statul Roman a fost parte in contract, in calitate de donator, fata de dispozitiile art. 99 din Legea 182/2000, calitate procesuala pasiva in cererea de revendicare a acestor bunuri mobile nu apartine decat unitatii detinatoare. In consecinta, tribunalul a admis exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a Statului Roman prin Ministerul Culturii si Cultelor pe acest capat de cerere .

A fost admisa exceptia lipsei calitatii procesuale active pe cererea de revendicare bunuri mobile si imobile si pe cererea de obligare la plata de despagubiri, avandu-se in vedere ca din certificatele de mostenitor depuse de catre paratul Muzeul National de Arta al Romaniei, precum si fata de relatiile comunicate instantei de catre Camera Notarilor Publici, a rezultat ca alaturi de reclamant mai exista si alti mostenitori ai defunctei Z.A.

Prin decizia civila nr. 134A din 26 martie 2012, Curtea de Apel Bucuresti, Sectia a IV-a civila a admis apelul reclamantilor declarat impotriva acestei hotarari, cauza fiind trimisa spre rejudecare primei instante.

Curtea de apel a retinut urmatoarele:

Instanta de fond a pronuntat o hotarare nelegala in ceea ce priveste solutia adoptata pe capetele de cerere vizand actiunea in revendicare imobiliara si bunuri mobile si obligarea la plata de despagubiri, precum si in ceea ce priveste petitul avand ca obiect revocarea donatiilor.

Astfel, in ceea ce priveste actiunea in revendicare imobiliara si bunuri mobile si capatul de cerere subsidiar vizand plata de despagubiri, acestea au primit o solutionare gresita, fiind respinse pe cale de exceptie, considerate ca inadmisibile, cu motivarea ca s-a incalcat regula unanimitatii.

Actele de donatie, ce constituie titlul paratilor Muzeul National de Arta al Romaniei si Statului Roman, prin Ministerul Culturii si Cultelor, iar in privinta capatului de cerere subsidiar avand ca obiect plata despagubirilor - Statul Roman prin Ministerul Finantelor Publice, au fost incheiate in anii 1947, 1956 si respectiv in anul 1962, ceea ce conduce la concluzia ca situatia juridica dedusa judecatii, inclusiv in privinta reclamantului ce invoca nerespectarea sarcinilor impuse prin actele de donatie de catre autorii sai, este diferita de cazurile clasice de revendicare unde era impusa regula unanimitatii.

In aceste cazuri, fostii proprietari sau mostenitorii lor, cum este cazul in speta, se afla in imposibilitate de a solicita partajul bunurilor inainte de revendicarea lor, deoarece li s-ar opune lipsa titlului de proprietate, in vreme ce lipsa titlului de proprietate valabil al statului, nu ar fi stabilita pe cale judecatoreasca.

In aceste cazuri ``sui generis" actiunile in revendicare au un caracter complex si depasesc modelul actiunii clasice in revendicare, unul sau mai multi coproprietari, unul sau mai multi dintre mostenitorii lor, dar nu neaparat toti pot inainta o actiune in justitie pentru a demonstra ca statul nu poseda un titlu de proprietate valabil si, in consecinta, a obtine confirmarea existentei bunului in patrimoniul proprietarului sau succesiunii sale.

In acest sens, este si jurisprudenta CEDO care cu privire la regula unanimitatii in cauza Lupas si altii impotriva Romaniei s-a pronuntat in sensul ca regula unanimitatii a impiedicat pe reclamanti sa beneficieze de examinarea temeiniciei actiunilor lor, din partea tribunalelor, impunandu-se acestora o sarcina disproportionata care i-a privat de orice posibilitate clara si concreta, ca tribunalele sa decida asupra cererilor de restituire a imobilelor respective, aducand atingere insasi substantei dreptului lor de acces la un tribunal in consecinta, Curtea Europeana a Drepturilor Omului a statuat ca, in acest caz, a fost incalcat art. 6 din Conventia europeana a drepturilor si libertatilor fundamentale ale omului.

Ca urmare, in speta, curtea a constatat ca reclamantul este mostenitorul defunctului K.Z. conform certificatelor de mostenitor depuse la dosarul cauzei, neavand relevanta sub aspectul dovedirii calitatii procesuale active, cota sa de mostenire.

In consecinta, reclamantul are calitate procesuala activa in cadrul actiunii in revendicare imobiliara si bunuri mobile, cat si in ceea ce priveste cererea de acordare a despagubirilor, aceste cereri impunandu-se a fi analizate pe fond .

Critica vizand modul de solutionare a exceptiei prescriptiei dreptului de a cere revocarea donatiilor s-a retinut, de asemenea, a fi intemeiata.

Conform dispozitiilor art. 137 alin. (2) C.proc.civ., exceptiile nu vor putea fi unite cu fondul decat daca pentru judecarea lor este nevoie sa se administreze dovezi in legatura cu dezlegarea in fond a pricinii.

Instanta de fond a aplicat gresit aceste dispozitii legale, intrucat nu a avut in vedere ca sustinerile reclamantului cu privire la incalcarea sarcinilor din actele de donatie vizeaza si acte si fapte ce au avut loc in anul 2008, la redeschiderea Muzeului Z., sustineri ce necesitau verificari de fond, inclusiv efectuarea unei lucrari de specialitate in domeniul - arta, pentru a se verifica in raport de inscrisurile depuse de parti, actele de donatie si anexele depuse de paratul Muzeul National de Arta al Romaniei, anexe ce contin inventarul Colectiei Z., precum si Inventarul cu lucrarile expuse permanent, daca sustinerile reclamantului se verifica sau nu.

In aceste conditii, retinand ca, eventual, ultima incalcare a sarcinilor donatiilor a avut loc in anul 2008, aspect ce necesita probe ce sunt comune solutionarii fondului cererii de revocare a donatiilor, instanta de fond era datoare a uni aceasta exceptie cu fondul cauzei, fiind necesara administrarea probei stiintifice mentionate pentru lamurirea situatiei de fapt invocata de reclamant si combatuta de parati.

Impotriva susmentionatei hotarari au declarat recurs paratii Muzeul National de Arta al Romaniei si Statul Roman prin Ministerul Finantelor Publice, criticand-o pentru nelegalitate.

In dezvoltarea recursului sau, incadrat in prevederile art. 304 pct. 9 C.proc.civ., paratul Muzeul National de Arta al Romaniei, dupa prezentarea istoricului cauzei si a solutiilor pronuntate pana in prezenta etapa procesuala, a sustinut ca hotararea este nelegala, fiind data cu aplicarea gresita a legii cat priveste aplicarea regulii unanimitatii, atat in raport de jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului, cat si de dispozitiile Noului Cod Civil ( NCC).

Invocand cauzele Lupas c. Romaniei, Depcariu si altii c. Romaniei, Costea si altii c. Romaniei, Comanescu si altii c. Romaniei, paratul a sustinut, facand trimitere si la jurisprudenta inaltei Curti de Casatie si Justitie, ca instantele investite cu judecata unor astfel de cereri nu trebuie sa inlature de plano aplicarea regulii unanimitatii, ci trebuie sa administreze probele necesare stabilirii imprejurarii daca reclamantul a fost in imposibilitate sa identifice restul coproprietarilor imobilului si sa obtina acceptul acestora de a i se alatura in actiunea in revendicare, numai o astfel de solutionare fiind conforma interpretarii nuantate date regulii unanimitatii de catre instanta europeana.

In raport de practica CEDO, dar si de probatoriile administrate, a sustinut nelegalitatea hotararii ce s-a intemeiat pe conduita de rea-credinta a intimatului-reclamant, care nu numai ca nu a cautat sa-i contacteze pe ceilalti coindivizari, dar chiar i-a si inlaturat prin fals de la mostenire.

Intrucat intimatul nu a indeplinit conditia minimala de a contacta pe ceilalti mostenitori in vederea exercitarii drepturilor lor, nu se poate vorbi de o incalcare a dreptului de acces la un tribunal si la un proces echitabil, cu atat mai mult cu cat ceea ce a generat situatia de fata este insasi atitudinea culpabila/ilicita a reclamantului.

Dispozitiile art. 643 din Noul Cod Civil prin care a fost inlaturata regula unanimitatii in materie de revendicare, nu sunt aplicabile cauzei deduse judecatii, intrucat acestea nu se constituie in dispozitii de ordine publica, astfel incat pentru atragerea incidentei lor, era necesar ca reclamantul sau instanta sa faca aplicarea acestor norme in fundamentarea solutiei sale. in conditiile neinvocarii si neanalizarii lor in apel, ele nu mai pot fi avute in vedere la solutionarea recursului.

Nelegalitatea hotararii instantei de apel vizeaza si solutionarea exceptiei prescriptiei dreptului material la actiune privind revocarea donatiilor, sens in care s-a sustinut ca instanta de apel, cu incalcarea principiilor disponibilitatii si a limitelor sesizarii instantei, in conditiile neinvocarii unor incalcari contemporane a sarcinilor de catre MNAR, a dispus desfiintarea hotararii primei instante care a vizat actele de donatie si incalcarile eventualelor sarcini impuse prin acestea, produse la momentul anilor 1978, 1993, 1996, iar nu la data/momentul retinut de instanta de apel, contemporana declansarii prezentului litigiu.

Paratul Statul Roman prin Ministerul Finantelor Publice a sustinut, invocand, de asemenea, cazul de nelegalitate prevazut de art. 304 pct. 9 C.proc.civ., ca a fost gresit solutionata exceptia inadmisibilitatii capetelor de cerere avand ca obiect revendicarea imobiliara si mobiliara, ca si obligarea la plata despagubirii.

In acest sens, a invederat ca actiunea in revendicare nu poate fi promovata de un singur coproprietar, deoarece obiectul sau material il constituie numai bunurile individual determinate, reclamantul avand obligatia sa faca dovada dreptului de proprietate, dovada ce nu a fost facuta, actiunea fiind exercitata de reclamant care detine doar o cota din bunurile pretinse in cauza.

Jurisprudenta CEDO citata de instanta de apel, respectiv cauza Lupas si altii c. Romaniei, nu este relevanta in speta, situatia de fapt in cauza fiind alta decat in cauza mentionata, sens in care s-a aratat ca reclamantul, in pricina de fata, nu a fost impiedicat de alti mostenitori sa-si exercite drepturile, iar promovarea prezentei actiuni in revendicare nu constituie un impediment pentru eventualele tentative ulterioare de revendicare de catre ceilalti mostenitori, proprietari ai bunurilor in cauza.

Gresit s-a desfiintat hotararea tribunalului si in ceea ce priveste solutia data exceptiei prescriptiei dreptului material la actiune, intrucat faptele imputate paratilor si considerate drept o incalcare a sarcinilor stabilite in actele de donatie a caror nulitate s-a solicitat, se plaseaza dincolo de termenul general de prescriptie, ceea ce determina, din aceasta perspectiva, nelegalitatea hotararii atacate.

Recursurile nu sunt fondate.

Potrivit art. 643 din Noul Cod Civil ``fiecare coproprietar poate sta singur in justitie, indiferent de calitatea procesuala, in orice actiune privitoare la coproprietate, inclusiv in cazul actiunii in revendicare". Alin. (2) teza I al aceluiasi articol dispune ca ``hotararile judecatoresti pronuntate in folosul coproprietatii profita tuturor coproprietarilor".

Cat priveste aplicarea in timp a Noului Cod Civil din 2009, trebuie avute in vedere si dispozitiile corespunzatoare din Legea nr. 71/2011. Astfel, potrivit art. 223 din Legea nr. 71/2011 ``procesele si cererile in materie civila sau comerciala in curs de solutionare la data intrarii in vigoare a Codului Civil din 2009 se solutioneaza de catre instantele legal investite, in conformitate cu dispozitiile legale, materiale si procedurale in vigoare la data cand aceste procese au fost pornite, afara de cazul in care in Legea nr. 71/2011 exista dispozitii care prevad altfel".

Este cazul, printre altele, dispozitiilor art. 63 din Legea nr. 71/2011, conform carora, dispozitiile art. 643 alin. (1) si (2) Noul Cod civil se aplica si in cazurile in care hotararea judecatoreasca nu a ramas definitiva pana la data intrarii sale in vigoare, norma ce se constituie intr-o exceptie de la principiul tempus regit actum si confirma ca anumite norme din Noul Cod Civil sunt de imediata aplicare, ele aplicandu-se astfel si proceselor declansate anterior intrarii in vigoare a actului normativ mentionat.

Or, in speta, hotararea primei instante nu ramasese definitiva la data intrarii in vigoare a Noului Cod Civil (1 oct. 2011), ci ulterior acestui moment, astfel incat normele noului act normativ, pe componenta procedurala astfel cum este aceasta este reglementata de dispozitiile sale, sunt de indata/de imediata aplicare raportului juridic dedus judecatii, astfel cum a pretins legiuitorul prin legea de punere in aplicare a dispozitiilor sale.

Ca urmare, este irelevanta atat neinvocarea lor de catre reclamant, ori de catre instanta de apel, ca si trimiterea la jurisprudenta CEDO, considerata de parati a fi relevanta cauzei, dispozitia legala mentionata (imperativa prin insasi caracterul sau de norma de procedura), fiind, asa cum s-a aratat mai sus, de imediata aplicare.

Sunt nefondate si criticile privind desfiintarea hotararii tribunalului pentru gresita solutie data capatului de cerere privind anularea actelor de donatie, intrucat, astfel cum legal a retinut instanta de apel, verificarile primei instante nu au vizat si faptele ce se plaseaza in interiorul termenului legal de prescriptie, analiza ce presupune administrarea unor dovezi in acest sens si care impune, de asemenea, in conformitate cu prevederile art. 297 alin. (1) teza II-a C.proc.civ., desfiintarea hotararii pronuntate in atare conditii .

Ca urmare, pentru motivele aratate si care vin, partial, sa substituie hotararea instantei de apel (pe capatul de cerere privind actiunea in revendicare), in temeiul art. 312 (1) C.proc.civ., recursurile deduse judecatii au fost respinse ca nefondate.