Actiune in revendicare a unui imobil. Repararea efectiva a prejudiciului

Prin sentinta civila nr. 942 din 24 iunie 2009 a Tribunalului Bucuresti, sectia a IV-a civila, s-a admis in parte actiunea civila completata formulata de reclamantele S.I. si G.M.E. fiind obligati paratii V.D. si V.P. sa lase reclamantelor parate in deplina proprietate si pasnica folosinta apartamentul nr. 5 din imobilul Bucuresti, in suprafata utila de 109,68 mp si suprafata de teren de 26,69 mp situat sub constructie.
S-a respins ca inadmisibila actiunea in revendicare formulata impotriva paratului Municipiul Bucuresti prin Primarul General si s-a respins ca neintemeiata cererea de obligare la plata contravalorii apartamentului si ca neintemeiata cererea reconventionala formulata de paratii reclamanti V.D., V.P.
Pentru a pronunta aceasta hotarare au fost retinute urmatoarele considerente:
Conform actului de vanzare-cumparare autentificat sub nr. 27352/1944 de Tribunalul Ilfov, L.H. a cumparat de la V. si R.D. apartamentul de la etajul 2 situat in imobilul din Bucuresti, sector 1.
Potrivit adresei nr. 34/792/2005 emisa de DITL Sector 1 in perioada 1945 - 1951 L.H. a figurat la rolul fiscal cu un apartament in Bucuresti, sector 1. In procesul verbal de impunere aceasta figura cu un apartament din sector 1, care a fost preluat in temeiul Decretului nr. 111/1951 prin decizia nr. 3462/35 din 27 ianuarie 1965.
Conform ordinului de mostenire emis in dosarul nr. 52862 din 10 decembrie 2003 de catre Grefierul pe probleme de mosteniri al statului Israel de pe urma defunctei L.H. au ramas drept mostenitoare cele doua reclamante in calitate de fiice.
Prin contractul de vanzare-cumparare nr. 1696/22464 din 2 decembrie 1996 incheiat in baza Legii nr. 112/1995, paratii au cumparat apartamentul nr. 5 situat in Bucuresti, sector 1.
In ceea ce priveste exceptia lipsei calitatii procesuale active a reclamantelor parate tribunalul a constatat ca aceasta este neintemeiata avand in vedere ca la dosar din adresa nr. 656335/14454 din 31 octombrie 2007 emisa de Primaria Municipiului Bucuresti - Directia Generala de Dezvoltare, Investitii si Planificare Urbana - Directia Evidenta Imobiliara si Cadastrala rezulta ca la imobilul care figura cu nr. postal 12, figura la nivelul anului 1986 nr. 10 aceeasi concluzie desprinzandu-se si din adresa nr. 341792/2005 emisa de DITL Sector 1.
In ce priveste exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a paratului Municipiul Bucuresti tribunalul a constatat ca aceasta este neintemeiata avand in vedere capatul de cerere referitor la revendicarea terenului.
In acest context se impune a se preciza ca tribunalul nu a analizat constatarea modului in care a fost preluat imobilul ca un capat distinct de cerere ci in cadrul actiunii in revendicare, stabilirea existentei sau nu a titlului statului atunci cand a instrainat imobilul fiind esentiala in cadrul compararii titlurilor partilor.
Pe de alta parte prin incheierea contractului de vanzare cumparare paratii reclamanti au calitatea de dobanditori cu titlu particular astfel ca aceasta analiza in ceea ce priveste apartamentul in litigiu se va face in contradictoriu cu acestia.
In ceea ce priveste exceptia inadmisibilitatii actiunii in revendicare formulata in contradictoriu cu paratul Municipiul Bucuresti tribunalul a constatat ca aceasta este intemeiata.
Astfel reclamantele parate sustin ca in ceea ce priveste terenul acesta s-ar afla in posesia paratului Municipiul Bucuresti ca urmare a lipsei formei autentice a actului de instrainare.
Plecand de la aceasta premisa tribunalul a retinut ca procedura Legii nr. 10/2001 ar fi pe deplin aplicabila.
Potrivit art. 6 alin. (2) din Legea nr. 213/1998 bunurile preluate de stat fara un titlu valabil, inclusiv cele obtinute prin vicierea consimtamantului, pot fi revendicate de fostii proprietari sau de succesorii acestora, daca nu fac obiectul unor legi speciale de reparatie.
Conform art. 22 alin. (1) persoana indreptatita va notifica in termen de 6 luni de la data intrarii in vigoare a prezentei legi persoana juridica detinatoare, solicitand restituirea in natura a imobilului, iar potrivit art. 22 alin. (5) nerespectarea termenului de 6 luni prevazut pentru trimiterea notificarii atrage pierderea dreptului de a solicita in justitie masuri reparatorii in natura sau prin echivalent .
In consecinta in cauza devin aplicabile dispozitiile art. 6 alin. (2) din Legea 213/1998 si art. 22 alin. (5) din Legea 10/2001 ceea ce atrage inadmisibilitatea formularii unei actiuni intemeiata pe dispozitiile art. 480 C. civ.
De asemenea tribunalul a apreciat ca nu se poate vorbi nici de o incalcare a dispozitiilor art. 21 din Constitutia Romaniei si art. 6 alin. (1) din CEDO avand in vedere pe de o parte ca procedura instituita de Legea 10/2001 nu este una jurisdictionala ci pur administrativa, entitatea investita cu solutionarea notificarilor neavand caracterul de instanta independenta si impartiala in sensul art. 6 alin. (1) din CEDO, fiind chiar persoana juridica care detine imobilul ce se solicita a fi retrocedat, iar pe de alta parte dreptul de acces la un tribunal nu este un drept absolut, ci este compatibil cu limitari ceea ce inseamna ca legislatia interna poate sa prevada obligativitatea parcurgerii unei proceduri prealabile atunci cand se urmareste apararea unui drept civil. Conditia esentiala care se cere este aceea ca solutia pronuntata in procedura prealabila sa poata fi atacata in fata unei instante judecatoresti care indeplineste conditia de tribunalul independent si impartial si care are competenta deplina de a verifica decizia administrativa. in acest sens CEDO s-a pronuntat in cauzele Glod contra Romaniei si Crisan contra Romaniei.
Or, in cauza de fata tribunalul a constatat ca reclamantele aveau o astfel de posibilitate deoarece art. 26 din Legea 10/2001 ii dadea posibilitatea de a contesta in fata tribunalului, sectia civila, dispozitia emisa. Mai mult aceste dispozitii isi gasesc aplicabilitatea si in cazul in care entitatea investita cu solutionarea notificarii refuza sa o solutioneze in termenul legal. in acest sens sunt deciziile IX/2006 si XX/2007 ale Inaltei Curti de Casatie si Justitie care prevad competenta tribunalului sectia civila de a solutiona cererile de obligarea a unitatii detinatoare de a emite dispozitie solutionare a notificarii cat si de a solutiona pe fond notificarea in caz de nesolutionare a acesteia in termenul legal. Mai mult, practica constanta a instantelor este in sensul de a solutiona orice contestatie referitoare la modul de aplicare a procedurii prevazute de Legea nr. 10/2001.
Este adevarat ca reclamantele au formulat si o notificare intemeiata pe dispozitiile Legii 10/2001 dar prin actiunea introductiva precizata cat si din concluziile scrise au indicat drept temei al actiunii dreptul comun astfel ca daca ar fi analizat cererea prin prisma notificarii si a deciziei XX/2007 a I.C.C.J. ar fi insemnat sa schimbe temeiul inveterat expres ceea ce echivaleaza cu pronuntarea asupra a altceva decat s-a cerut.
In ceea ce priveste exceptia inadmisibilitatii actiunii in revendicare formulata in contradictoriu cu paratii reclamanti V.D. si V.P. tribunalul a constatat ca acesta este neintemeiata fara a parea a fi in contradictoriu fata de cele expuse mai sus.
Astfel, prin decizia 33/2008 pronuntata de I.C.C.J. a fost transata problema admisibilitatii actiunii in revendicare intemeiata pe dreptul comun constatand ca doar in cazul in care nu s-a formulat notificare in temeiul Legii 10/2001 reclamantii ar pierde dreptul de a mai solicita masuri reparatorii, fie in natura, fie prin echivalent . Cu alte cuvinte a pierdut posibilitatea valorificarii pe orice cale a dreptului de proprietate pe care sustine ca il are cu privire la imobilul in discutie.
Acesta deoarece in situatia in care s-a formulat o astfel de notificare se poate pune in discutie in ce masura acesta ofera posibilitatea repararii efective a prejudiciului cauzat prin preluare, ceea ce presupune discutii pe fondul cauzei inclusiv in ceea ce priveste constatarea existentei drepturilor de proprietate a partilor si a garantarii acestora de catre CEDO.
Or, in cauza de fata o astfel de notificare a fost formulata fara ca procedura administrativa sa fie finalizata si sa conduca la o reparare efectiva a prejudiciului.
Pe de alta parte suma incasata in temeiul Legii 112/1995 nu poate fi considerata ca reparatie integrala a prejudiciului cauzat prin preluarea imobilului de catre stat .
Pe fondul cauzei tribunalul a constatat ca actiunea reconventionala care ar fi putut paraliza actiunea in revendicare este neintemeiata avand in vedere ca reclamantele nu au locuit pe teritoriul Romaniei astfel ca termenul de uzucapiune este de 20 de ani si nu de 10 ani asa cum sustin paratii reclamanti.
In ceea ce priveste actiunea in revendicare formulata in contradictoriu cu paratii reclamanti tribunalul a constatat ca este intemeiata.
Astfel, in contextul compararii titlurilor de proprietate ale partilor trebuie retinut ca preluarea imobilului de catre stat s-a tacut in temeiul Decretului 111/1951 decret neconstitutional si in contradictie cu dispozitiile art. 480 C. civ. si care incalca grav dreptul de proprietate privata.
Datorita preluarii fara titlu valabil reclamantele si paratii invoca in fapt titluri de proprietate cu privire la acelasi bun, dar care provin de la autori diferiti, autorul paratilor, fiind un neproprietar. Consecinta este aceea ca niciodata dreptul de proprietate asupra imobilului nu a iesit din patrimoniul reclamantelor. Aceasta constatare a instantei face ca si in privinta acestora sa fie aplicabil art. 1 din Protocolul nr. 1 aditional la CEDO.
Pe de alta parte nu se poate nega faptul ca datorita faptului ca titlul paratilor nu a fost invalidat acestia se bucura de prezumtia incheierii cu buna credinta si deci a protectiei art. 1 din Protocolul nr. 1 aditional la CEDO.
In ceea ce priveste problema daca ar trebui considerat preferabil dreptul de proprietate dobandit in temeiul Legii 112/1995 avand in vedere modul in care a fost reglementata problema acordarii de reparatii persoanelor deposedate abuziv si pentru a asigura stabilitatea circuitului civil, tribunalul a apreciat ca, doar aceste aspecte nu pot conduce la a considera ca titlurile paratilor sunt preferabile si deci actiunea in revendicare ar trebui respinsa.
In acest sens, este de retinut ca in cauza de fata Legea 10/2001 prevede doar posibilitatea acordarii de despagubiri avand in vedere ca bunul a fost instrainat. Dar in mod constant CEDO a constatat ca Fondul Proprietatea nu functioneaza, ceea ce insemna ca despagubirile acordate in aceasta procedura sunt iluzorii.
In acest context tribunalul a avut in vedere faptul ca dispozitiile art. 480 C. civ. au menirea de a apara dreptul de proprietate privata si de a asigura repararea prejudiciului cauzat prin incalcarea acestuia. Or, referitor la posibilitatea acoperirii prejudiciului in conditiile Legii 10/2001, tribunalul a constatat ca aceasta lege, datorita procedurii greoaie, neclare si ineficiente cat si a faptului ca Fondul Proprietatea nu functioneaza in mod eficient, nu poate conduce la o reparatie rapida si efectiva a prejudiciului cauzat prin preluarea abuziva a bunului, o astfel de reparare efectiva putandu-se face doar prin restituirea in natura a bunului.
Pe de alta parte, in conditiile in care bunul era instrainat de catre stat, acesta nici nu mai avea cum sa dispuna in concret restituirea acestuia, acesta fiind si sensul art. 18 lit. c) din Legea 10/2001, aceasta legea reglementand doar raporturile cu persoanele juridice mentionate la art. 21 din lege.
Mai mult, in mod constant CEDO a obligat la restituirea in natura a bunului retinandu-se ca procedura Legii nr. 10/2001 nu conduce la o reparatie efectiva a incalcarii dreptului de proprietate chiar si atunci cand bunul nu se mai afla in posesia statului Concluzia nu poate fi decat una singura si anume ca, inclusiv CEDO considera ca cea mai buna reparatie a abuzului este aceea restituirii bunului.
In conditiile in care ambele parti detin un bun in sensul conventiei, solutionarea cauzei depinde in mod esential de modalitatile concrete pe care fiecare parte le are la dispozitie pentru obtinerea unei compensatii efective pentru pierderea bunului sau.
Tribunalul a constatat ca in cauza Raicu contra Romaniei dupa ce se retine ca diminuarea vechilor atingeri nu trebuie sa creeze noi prejudicii disproportionate si ca legislatia ar trebui sa permita sa se ia in considerare circumstantele speciale ale fiecare spete, astfel incat persoanele care si-au dobandit bunurile de buna credinta sa nu fie aduse in situatia de a suporta ponderea responsabilitatii Statului care a confiscat in trecut aceste bunuri condamnarea statului a venit nu atat pentru ca cumparatorul de buna credinta a pierdut bunul pentru ca acesta sa fie restitui vechiului proprietar, cat mai ales pentru ca acesta nu a primit o compensatie efectiva pentru aceasta pierdere.
Astfel, CEDO retinea in decizia respectiva ca respectivei reclamante nu i s-a acordat nici o compensatie pentru apartamentul de care a fost privata ca urmare a anularii hotararii sus-mentionate de catre Curtea Suprema de Justitie. Daca reclamanta nu a introdus o actiune in rambursarea pretului platit si a cheltuielilor necesare si utile efectuate cu apartamentul, se impune sa se constate ca, asa cum reiese de altfel din jurisprudenta admisa de Guvern, o astfel de actiune nu ar fi putut duce la acordarea unei compensatii care sa fio in mod rezonabil in raport cu valoarea "pecuniara" a apartamentului de care a fost privata. De altfel, Curtea observa ca Guvernul nu a sustinut ca reclamanta dispunea de o cale de recurs care sa-i fi permis sa compenseze diferenta dintre pretul de cumparare actualizat, si valoarea bunului la data hotararii din 12 februarie 2003 pronuntata in recursul in anulare.
De altfel si in cazul numeroaselor condamnari care au la baza vanzarea bunului de catre stat in temeiul Legii 112/1995, Curtea se raporteaza la faptul ca in momentul de fata Fondul Proprietatea nu functioneaza, ceea ce conduce la concluzia ca despagubirile prevazute de acesta sunt iluzorii.
In consecinta, criteriu esential pentru stabilirea preferabilitatii unuia din titluri este dat de stabilirea mijlocele juridice prevazute in dreptul intern pe care fiecare parte le are la dispozitie pentru a obtine o despagubire efectiva in cazul in care este privata de proprietatea sa.
Sub acest aspect tribunalul a constatat ca paratii reclamanti au la dispozitie, in dreptul intern, mijloace mult mai eficiente decat de obtinere a unei despagubiri efective, fie prin intermediul actiunii in evictiune, actiune de drept comun pentru care exista o practica constanta si consistenta a instantelor judecatoresti, fie mai nou prin intermediul actiunii izvorate din dispozitiile art. 50 alin. (3) din Legea 10/2001.
In concluzie nu se poate retine ca prin admiterea actiunii in revendicare, paratilor li s-ar crea un prejudiciu disproportionat.
In schimb, pentru vechii proprietari, legea speciala, in lipsa posibilitatii restituirii in natura, prevede acordarea de masuri reparatorii in echivalent, dar, astfel cum deja s-a constatat, Fondul Proprietatea nu functioneaza ceea ce inseamna ca despagubirile sunt iluzorii si deci reparatia efectiva a incalcarii dreptului de proprietate nu se produce.
Avand in vedere toate considerentele prezentate mai sus tribunalul a respins ca neintemeiate exceptiile lipsei calitatii procesuale active, lipsei calitatii procesuale pasive a paratului Municipiul Bucuresti prin Primar General si inadmisibilitatii (in ceea ce priveste cererea in revendicare formulata in contradictoriu cu paratii reclamanti V.D. si V.P.).
De asemenea s-a admis in parte actiunea completata, formulata de reclamantele parate in contradictoriu paratii reclamanti si au fost obligati paratii sa lase reclamantelor parate in deplina proprietate si linistita posesie apartamentul 5 situat in Bucuresti sector 1 compus din vestibul, baie, camera, camera, holl, camera, camara, bucatarie, debara, culoar, terasa, camera serv., boxa in suprafata utila de 109,68 mp impreuna cu suprafata de teren de 26,69 mp situat sub constructie.
Tribunalul a respins ca inadmisibila actiunea in revendicare formulata in contradictoriu cu paratul Municipiul Bucuresti prin Primar General. De asemenea a respins ca neintemeiata cererea reconventionala.
Avand in vedere modul de solutionare a actiunii in revendicare tribunalul a respins ca neintemeiata cererea privind obligarea paratului Municipiul Bucuresti prin Primar General la plata contravalorii apartamentului.
Apelantele intimate reclamante S.I. si G.M. sunt mostenitoarele defunctei L.H., asa cum rezulta din ordinul de mostenire emis in dosarul 52862 din 10 decembrie 2003 de catre grefierul pe probleme de mostenire al statului Israel.
Impotriva acestei hotarari au declarat apel paratii V.D. si V.P. iar prin decizia civila nr. 233 din 25 martie 2010 a Curtii de Apel Bucuresti, sectia a IV-a civila, s-a admis apelul reclamantilor V.D. si V.P., s-a schimbat in parte hotararea instantei de fond in sensul respingerii actiunii in revendicare, s-a desfiintat in parte sentinta in pronuntarea solutiei data capatului de cerere formulat de reclamantii parati in contradictoriu cu paratul Municipiul Bucuresti avand ca obiect plata contravalorii apartamentului si s-a trimis cauza spre rejudecare la aceeasi instanta in privinta capatului de cerere mentionat anterior.
S-au mentinut dispozitiile sentintei cu privire la solutionarea exceptiei lipsei calitatii procesuale active, lipsei calitatii procesuale pasive a Municipiului Bucuresti si a individualitatii pe capatul de cerere privind revendicarea respectiv cu privire la solutia data cererii reconventionale formulata de paratii - reclamanti.
Pentru a pronunta aceasta hotarare, instanta de apel a retinut urmatoarele:
Reclamantele S.I. si G.M. sunt mostenitoarele defunctei L.H. avand calitate procesuala activa.
Adresa nr. 656335/14454 din 31 octombrie 2007 emisa de Primaria Municipiului Bucuresti si adresa nr. 341792/2005 emisa de DITL Sector 1 dovedesc aceasta identitate prin lamurirea aspectelor legate de numerele postale detinute dea lungul timpului de imobilele de pe str. P. Identitatea este dovedita de altfel si daca se compara continutul deciziei nr. 3462/35 din 27 ianuarie 1965 cu continutul contractului incheiat in temeiul Legii nr. 112/1995 si nota de reconstituire cu caracter informativ intocmita de Primaria Municipiului Bucuresti in dosarul format ca urmare a notificarii reclamantelor in temeiul Legii nr. 10/2001.
Instanta de apel a mai constatat ca prima instanta a retinut in mod corect calitatea procesuala activa a reclamantelor, respectiv aspectul nevalabilitatii titlului statului prin raportare la neconcordanta existenta intre Decretul nr. 111/1951 si Constitutia in vigoare la momentul respectiv. De altfel, concluzia primei instante nu reprezinta altceva decat punerea in practica a dispozitiilor art. 2 lit. e) din Legea nr. 10/2001.
De asemenea s-a retinut ca sunt neintemeiate criticile apelantilor V. cu privire la modul in care a fost solutionata exceptia inadmisibilitatii actiunii in revendicare. Sub aceste aspect Curtea retine ca din moment ce reclamantele au formulat o notificare in temeiul Legii nr. 10/2001, iar aceasta notificare nu a fost solutionata, nu li se poate interzice persoanelor indreptatite dreptul de a se adresa instantelor, inclusiv cu o actiune in revendicare. Doar daca reclamantele nu ar fi formulat notificare pe Legea nr. 10/2001 au daca notificarea acestora ar fi fost solutionata, actiunea in revendicare intemeiata pe dreptul comun ar fi fost inadmisibila. Concluzia de mai sus este continuta in decizia nr. 33/2008 pronuntata de Inalta Curte de Casatie si Justitie in cadrul unui recurs in interesul legii.
In ce privesc criticile apelantilor parati V. relative la modul in care prima instanta a solutionat actiunea in revendicare pe fond, au fost apreciate ca fondate.
Astfel, prima instanta, procedand la compararea titlurilor omite a avea in vedere faptul ca reclamantele nu au in patrimoniu un "bun" in sensul Conventiei Europene a Drepturilor Omului.
In cauza este relevant faptul ca anterior incheierii contractului de vanzare-cumparare de catre apelantii V., reclamantele sau autoarea acestora nu si-au manifestat in nici un fel dorinta de a redobandi bunul instrainat de stat in temeiul Legii nr. 112/1995.
De asemenea in cauza este relevant faptul ca pana la depunerea notificarii in temeiul Legii nr. 10/2001 si de altfel pana in prezent, reclamantele nu au obtinut o hotarare judecatoreasca contradictoriu cu statul prin care sa se constate nevalabilitatea titlului acestuia sau prin care sa fie obligat statul sa restituie apartamentul.
In fine in cauza este relevant faptul ca actiunea introductiva a fost depusa la data de 11 iunie 2007 si ca reclamantele nu au cerut instantelor in cadrul termenului legal anularea titlului de proprietate al apelantilor parati V.
Relevanta aspectelor de mai sus rezida in aceea demonstreaza preferabilitatea titlului de proprietate al apelantilor parati in cadrul actiunii in revendicare. Reclamantele nu au un titlu sau un bun in sensul conventiei care sa poata fi opuse paratilor. Reclamantele aveau la momentul formularii notificarii in temeiul Legii nr. 10/2001 speranta legitima de a redobandi bunul sau contravaloarea acestuia in cadrul si cu respectarea procedurii Legii nr. 10/2001.
In conditiile in care pana la data de 14 august 2002 reclamantele nu au contestat in justitie titlul de proprietate al cumparatorilor in temeiul Legii nr. 112/1995, acestea au pierdut dreptul de a obtine restituirea in natura a bunului, ramanandu-le in patrimoniu dreptul de a obtine masuri reparatorii prin echivalent .
Apelantii parati V. au cumparat un apartament de la stat in temeiul unei legi in vigoare in prezent si in baza unui contract de vanzare valabil. Bunul cumparat de parati s-a consolidat in patrimoniul acestora atata timp cat printr-o lege speciala ulterioara s-a stabilit un termen in cadrul caruia fostii proprietari puteau contesta actul de instrainare si atata timp cat succesorii fostului proprietar al imobilului in cauza nu au intentat nici o actiune in termenul de prescriptie special.
Atat actul de cumparare al paratilor, cat si Legile nr. 112/1995 respectiv 10/2001 se situeaza in timp dupa momentul la Romania a aderat la Conventia Europeana a Drepturilor Omului, astfel ca singurii care, in speta, detin un bun in sensul conventiei sunt apelantii parati V.
Fata de cele aratate, Curtea constata ca in speta se impunea respingerea ca nefondata a actiunii in revendicare deoarece reclamantele nu sunt nici proprietare, nici posesoare ale imobilului revendicat, singurii posesori proprietari ai imobilului fiind paratii V. Consecinta gresitei solutionari a actiunii in revendicare de catre prima instanta este schimbarea sentintei (in parte, cu privire la capatul de cerere privind revendicarea) si respingerea ca nefondata a actiunii in revendicare, conform art. 296 alin. (1), teza a II-a C. proc. civ.
Instanta de apel a retinut ca urmare a concluziei necesitatii respingerii actiunii in revendicare, ca nefondata, se impune admiterea apelului declarat de apelantii parati reclamanti V.D. si V.P. si schimbarea in parte a sentintei in sensul aratat.
De asemenea s-a apreciat ca urmare a solutiei data actiunii in revendicare, se impune admiterea apelului provocat declarat de apelantele reclamante parate in sensul desfiintarii in parte a sentintei in privinta solutiei date capatului de cerere formulat de reclamantii parati in contradictoriu cu Municipiul Bucuresti, avand ca obiect plata contravalorii apartamentului.
Aceeasi instanta de apel a precizat ca urmare a admiterii apelului paratilor se impune si admiterea apelului provocat declarat de reclamante deoarece prin respingerea revendicarii redevine actuala cererea acestora avand ca obiect plata contravalorii apartamentului de catre Municipiul Bucuresti. Din acest punct de vedere, Curtea a constatat ca prima instanta nu a analizat pe fond capatul de cerere avand ca obiect obligarea paratului Municipiul Bucuresti prin Primarul General la plata contravalorii apartamentului. Desi in dispozitivul hotararii acest capat de cerere a fost respins ca neintemeiat, in considerentele hotararii se arata ca solutia de respingere a fost consecinta exclusiva a modului in care a fost solutionata actiunea in revendicare.
Impotriva acestei hotarari au declarat recurs reclamantele S.I. si G.M.E. solicitand modificarea ei in temeiul art. 304 pct. 7 si 9 C. proc. civ. in sensul respingerii apelului.
Criticile aduse hotararii instantei de apel vizeaza nelegalitatea ei sub urmatoarele aspecte:
Recurentele sustin ca instanta de apel a facut o gresita interpretare si aplicare a legii in conditiile in care nu a examinat cauza si raportat la Decizia nr. 781/2007 al Tribunalului Bucuresti, sectia a IV-a civila, din care rezulta ca titlul statului a fost desfiintat.
In acest sens reclamantele anexeaza decizia sus evocata, sustinand astfel ca in mod gresit a fost respinsa actiunea in revendicare.
Recurentele mai sustin ca hotararea instantei de apel cuprinde motive contradictorii, fiind incidente dispozitiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ.
In aceeasi idee reclamantele au mai invederat faptul ca paratii V. nu au un titlu pe care sa il poata opune, intrucat acestia au cumparat de la un neproprietar.
Intimatii V.D. si V.P. s-au opus admiterii recursului.
Examinand hotararea atacata prin prisma motivelor de recurs, a dispozitiilor art. 304 pct. 7 si 9 C. proc. civ., Inalta Curte retine urmatoarele:
Asa cum rezulta din actele de la fila 22 - 29 (dosarul instantei de apel) reclamantele au depus doar in apel Decizia civila nr. 781 din 19 iunie 2007 a Tribunalului Bucuresti, sectia a IV-a civila, si respectiv sentinta civila nr. 539 din 10 iunie 2009 a Tribunalului Bucuresti, sectia a IV-a civila, invederand faptul ca titlul Statului a fost desfiintat si ca atare imobilul nu a iesit niciodata din patrimoniul lor.
Or, din considerentele hotararii, nu rezulta ca instanta de apel ar fi examinat si prin prisma hotararilor susmentionate.
De altfel, este de observat ca,aspectele invederate de reclamante (in conditiile in care ele nu au fost avute in vedere la solutionarea cauzei in prima instanta,) trebuiau puse in discutia partilor in virtutea respectarii principiului contradictorialitatii si al dreptului la un proces echitabil, pentru clarificarea tuturor aspectelor de fapt si de drept, a raporturilor juridice dintre parti in ce priveste imobilul din str. P., apartamentul 5.
In ce priveste critica legata de considerentele hotararii ce ar cuprinde motive contradictorii, sunt de retinut urmatoarele.
Motivarea unei hotarari are un caracter esential, intrucat in baza acesteia partile cunosc temeiurile ce au format convingerea instantei in sensul pronuntarii solutiei adoptate. In acelasi timp, motivarea permite realizarea controlului judiciar.
Ca atare motivarea se face in concret, simpla afirmatie potrivit careia un fapt rezulta din actele de la dosar, nu se circumscrie exigentelor art. 261 pct. 5 C. proc. civ.
Motivarea inseamna stabilirea in concret, clar si concis, a starii de fapt si de drept, urmand o ordine cronologica.
Retinerea fiecarei imprejurari trebuie argumentata cu ajutorul probelor administrate, iar daca probele sunt contradictorii, ele trebuie examinate comparativ, aratandu-se considerentele pentru care s-au retinut unele si s-au inlaturat altele.
Astfel motivarea unei hotarari inseamna de fapt incadrarea unei situatii particulare de speta, in cadrul prevederilor generale si abstracte ale unei legi. Scopul motivarii este acela de a explica masurile adoptate de instanta.
Or, din perspectiva celor expuse, este de retinut ca intr-adevar considerentele hotararii nu se circumscriu exigentelor art. 261 pct. 5 C. proc. civ., cu atat mai mult cu cat instanta nu a examinat starea de fapt si de drept in raport si de hotararile depuse doar in instanta de apel, nefiind respectat nici principiul contradictorialitatii.
Astfel in considerarea celor expuse, in temeiul art. 304 pct. 7, 9 si 312 pct. 5 C. proc. civ. Inalta Curte urmeaza a admite recursul, a modifica in parte hotararea in sensul inlaturarii dispozitiilor privind respingerea actiunii in revendicare si a dispozitiilor privind mentinerea sentintei cu privire la solutionarea exceptiilor lipsei calitatii procesuale active, lipsei calitatii procesuale pasive a Municipiului Bucuresti si a inadmisibilitatii capatului de cerere privind revendicarea, respectiv cu privire la solutia data cererii reconventionale formulata de paratii reclamanti si pe cale de consecinta trimite cauza spre rejudecarea actiunii in revendicare, instanta de fond mentinand restul dispozitiilor deciziei recurate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamantele S.I. si G.M.E. impotriva deciziei nr. 233 A din 25 martie 2010 a Curtii de Apel Bucuresti, sectia a IV - a civila.
Modifica in parte hotararea recurata si in consecinta:
Inlatura dispozitiile privind respingerea actiunii in revendicare, precum si mentinerea dispozitiilor sentintei cu privire la solutionarea exceptiilor lipsei calitatii procesuale active, lipsei calitatii procesuale pasive a Municipiului Bucuresti si a inadmisibilitatii capatului de cerere privind revendicarea, respectiv cu privire la solutia data cererii reconventionale formulata de paratii reclamanti.
Trimite cauza spre rejudecarea actiunii in revendicare formulata de reclamanti, instantei de fond .
Mentine restul dispozitiilor deciziei recurate.
Irevocabila.