Chiria datorata Primariei. Obligatie bugetara. Obligatie comerciala

Reclamantul Municipiul Bucuresti prin cererea inregistrata pe rolul Tribunalului Bucuresti, sectia a VI a comerciala, a solicitat obligarea paratei BCR SA la plata sumei de 50.475.255,94 lei, suma datorata de parata in perioada mai 2006 - 30 noiembrie 2009 si reprezentand: 11.558.237,59 lei chirie, 2.196.065,10 lei TVA, 35.375.677,53 lei - majorare de intarziere, 1.355.275,72 lei - majorari de intarziere aferente TVA, pretentii solicitate in baza contractului de inchiriere nr. 3115/1991;

- plata majorarilor pana la efectuarea efectiva a platii debitului principal, cuantumul acestora urmand a fi calculat prin aplicarea procentului de 0,5 % la debitul principal, procent prevazut de Legea 210/2005;
- plata majorarilor la plata TVA, pana la efectuarea efectiva a platii T.V.A., cuantumul acestora urmand a fi calculat prin aplicarea procentului prevazut de legislatia emisa pentru aplicarea Codului fiscal si a Codului de procedura fiscala pentru plata cu intarziere a obligatiilor bugetare, cu cheltuieli de judecata .

Tribunalul Bucuresti, sectia a VI a comerciala, prin sentinta comerciala nr. 1672 din 16 februarie 2011 a respins ca prescrise pretentiile solicitate pentru perioada mai 2006 - 7 februarie 2007, a respins ca nefondate restul pretentiilor formulate de reclamanta Municipiul Bucuresti in contradictoriu cu parata B.C.R.

Instanta de fond a retinut in motivarea sentintei ca intre R.A.I. SA, in calitate de locator si parata B.C.R. in calitate de locatar s-a incheiat contractul de inchiriere nr. 3113 din 23 august 1998, contract prin care parata a dobandit dreptul de folosinta asupra spatiului comercial situat in Bucuresti, in schimbul chiriei de 341.250 ROL.

S-a apreciat intemeiata sustinerea paratei in sensul ca reclamanta a modificat cuantumul chiriei in mod unilateral, cu incalcarea art. 969 C. civ., aspect retinut ca atare si de catre instantele judecatoresti in litigiile purtate anterior intre parti si pentru ca in privinta clauzei 5 din contractul nr. 3113 din 23 august 1991, clauza care prevede ``chiria va fi revizuita in concordanta cu tarifele legale in vigoare``, instantele anterioare au stabilit in mod irevocabil prin cauzele ce au format obiectul dosarelor nr. 390/2005 si nr. 32005/3/2006 ca prevederile clauzei 5 din contract nu dau dreptul reclamantului sa modifice unilateral chiria stabilita in contract .

Astfel, a aratat instanta de fond, prin sentinta nr. 1539 din 5 aprilie 2005 pronuntata de Tribunalul Bucuresti, sectia a VI-a comerciala, in cauza ce a format obiectul dosarului nr.390/2005 avand ca obiect cererea reclamantului Municipiul Bucuresti de obligare a paratei BCR la plata chiriei si a majorarilor de intarziere rezultate din contractele nr. 3113, 3114, 3115 si 3117 din 23 august 1991 pentru perioada august 1992 - 31 mai 2002, instanta a retinut ca ``interpretarea data de reclamanta articolului 5 in sensul ca aceasta i-ar permite sa majoreze unilateral nivelul chiriei in functie de hotararile Consiliului General al Municipiului Bucuresti este eronat. Aceasta deoarece clauzele de compensare prevazute in contracte pun in evidenta intentia comuna a partilor de a stipula prestatii echivalente, ceea ce exclude modificarea unilaterala a conventiei. Sintagma ``tarifele legale in vigoare`` trimite mai degraba la dispozitii imperative ale legii cu incidenta asupra raporturilor juridice legate intre parti, iar nu la actele emise de reclamant (a��) in lipsa unor prevederi exprese, se aplica principiile pacta sunt servanda si mutuus consensus prevazut de art. 969 C. civ., modificarile aduse prestatiilor putand fi stabilite numai prin acte aditionale``.

Solutia primei instante a fost mentinuta de Curtea de Apel Bucuresti prin decizia nr. 98 din 22 februarie 2006 pronuntata in solutionarea apelului declarat de reclamant, instanta de apel retinand de asemenea ca reclamantul a modificat unilateral cuantumul chiriei incalcand dispozitiile art. 969 si art. 1091 C. civ. (fila 35).

Prin decizia nr. 2888 din 11 octombrie 2006 Inalta Curte de Casatie si Justitie a respins ca nefondat recursul declarat impotriva deciziei nr. 98 din 22 februarie 2006 a Curtii de Apel Bucuresti, sentinta nr. 1539 din 5 aprilie 2005 devenind astfel irevocabila.

De asemenea, prin sentinta nr. 2670 din 17 februarie 2009 pronuntata de Tribunalul Bucuresti, sectia a VI-a comerciala, in dosarul nr. 32005/3/2006, avand ca obiect cererea reclamantului de obligare a paratei la plata chiriei si a majorarilor de intarziere in temeiul contratului de inchiriere nr. 3113, 3114, 3115 si 3117 din 23 august 1991, instanta a retinut ca modificarea chiriei prevazuta de clauza 5 din contract nu poate fi necontrolata de locatar (fila 32).

In acelasi sens s-a pronuntat si Curtea de Apel Bucuresti prin decizia nr. 112 din 17 februarie 2010 pronuntata in solutionarea apelului declarat de reclamant impotriva sentintei nr. 2670 din 17 februarie 2009, instanta de apel retinand ca reclamantul a modificat unilateral cuantumul chiriei cu incalcarea prevederilor art. 969 si art. 1091 C. civ. Mai mult, instanta de apel a retinut reaua credinta si abuzul de drept manifestate de reclamant care investeste instantele de judecata cu cereri al caror obiect este similar sau identic cu toate ca instantele au stabilit in mod irevocabil ca aceste cereri sunt neintemeiate.

Prin urmare, Tribunalul a constatat ca aprecierile facute de instante cu privire la clauza 5 din contractul nr. 3113 din 23 august 1991 se impun cu putere de lucru judecat si in prezenta cauza, reclamantul nefiind deci indreptatit sa solicite paratei o chirie mai mare decat cea stabilita in contract .

Instanta de fond a constatat ca parata si-a indeplinit obligatia de plata a chiriei prevazute in contract, reclamantul nefiind indreptatit sa solicite acesteia o chirie mai mare decat cea stabilita in contract, astfel incat cererea reclamantei avand ca obiect obligarea paratei la plata sumei de 11.558.237,59 lei cu titlu de chirie si la plata sumei de 2.196.065,10 lei cu titlu de TVA este nefondata.

Majorarile de intarziere sunt nedatorate, a aratat instanta de fond, pe de o parte, pentru ca parata si-a achitat la termenul prevazut in contract chiria stabilita de parti iar, pe de alta parte, nu i se pot aplica obligatia de plata privind majorari de intarziere prevazute de dispozitiile fiscale legale in materie fiscala, cata vreme raportul juridic dintre parti este un raport comercial, supus legii comerciale, dispozitiile Codului fiscal si ale Codului de procedura fiscala care stabilesc majorarile de intarziere pentru neindeplinirea obligatiilor de plata aplicandu-se obligatiilor fiscale ce izvorasc din raporturi juridice fiscale.

In acelasi sens, a aratat instanta de fond, prin decizia nr. 112 din 17 februarie 2010 a Curtii de Apel Bucuresti s-a retinut cu putere de lucru judecat ca penalitatile (majorarile) de intarziere solicitate de reclamant in temeiul dispozitiilor Codului fiscal si ale Codului de procedura fiscala nu sunt datorate de parata intrucat debitul principal nu este de natura fiscala si, deci, nici accesoriile lor nu pot fi asimilate obligatiilor fiscale.

Apelul declarat de reclamantul Municipiul Bucuresti impotriva acestei sentinte a fost respins ca nefondat de Curtea de Apel Bucuresti, sectia a V-a civila, prin decizia civila nr. 346 din 3 octombrie 2011.

In argumentarea acestei decizii instanta de apel, referitor la critica adusa modalitatii de solutionare a exceptiei prescriptiei extinctive a dreptului materiale la actiune, a retinut ca apelantul reclamant nu a apelat si incheierea pronuntata la data de 13 octombrie 2010 (filele 68 dosar T.B.), prin care instanta de fond a solutionat exceptia prescriptiei extinctive invocata de catre parata B.C.R.

Potrivit dispozitiilor art. 282 alin. (2) C. proc. civ. ``Impotriva incheierilor premergatoare nu se poate face apel decat odata cu fondul, in afara de cazul cand prin ele s-a intrerupt cursul judecatii``.

Fata de aceasta reglementare si avand in vedere ca prin Legea nr. 219/2005 a fost abrogat alin. (3) al art. 282, care prevedea ca apelul declarat impotriva hotararii se socoteste facut si impotriva incheierilor premergatoare, rezulta ca cel care doreste sa critice o incheiere premergatoare (preparatorie sau interlocutorie), prin care s-au dispus masuri considerate nelegale, trebuie sa precizeze expres in cuprinsul apelului declarat impotriva hotararii primei instante faptul ca intelege sa atace si incheierea premergatoare considerata nelegala.

Cum apelantul reclamant nu a precizat expres ca intelege sa apeleze, ca fiind nelegala si netemeinica si incheierea pronuntata in sedinta publica de la 13 octombrie 2010, criticile acestuia vizand admiterea de catre instanta de fond a exceptiei prescriptiei materiale a dreptului la actiune pentru pretentiile aferente perioadei anterioare datei de 8 februarie 2007, respectiv perioada mai 2006 - 7 februarie 2007, nu pot fi primite, fata de dispozitiile legale precitate.

Cat priveste criticile aduse hotararii apelate care vizeaza gresita interpretare de catre instanta de fond a actului juridic dedus judecatii, respectiv a contractului de inchiriere incheiat, sau gresita calificare a creantei de catre instanta de fond, instanta de apel a constatat ca aceste critici sunt nefondate, instanta de fond stabilind in mod corect situatia de fapt pe baza probatoriilor administrate si a facut o judicioasa interpretare si aplicare atat a actului juridic dedus judecatii, cat si a dispozitiilor legale incidente in cauza.

Astfel, s-a constatat ca instanta de fond a apreciat in mod corect ca intre parti s-au derulat raporturi juridice de locatiune, in baza contractului de inchiriere nr. 3115 din 23 august 1991, intimata parata proband ca a achitat integral si la termen chiria stabilita de parti prin contract, de 341.250 ROL/lunar, apelantul reclamant neputand modifica in mod unilateral clauza contractuala referitoare la cuantumului chiriei, fata de principiul statornicit prin art. 969 C. civ., contractul fiind legea partilor, clauza referitoare la revizuirea chiriei in concordanta cu tarifele legale in vigoare (art. 5) neputand fi apreciata ca lasata exclusiv la dispozitia locatorului, ci presupune o revizuire conventionala bazata pe principiul bunei credinte (art. 970 C. civ.).

S-a constatat ca instanta de fond in mod corect a apreciat natura comerciala a contractului incheiat intre parti, obiectul locatiei fiind un spatiu comercial unde intimata parata isi desfasoara activitatea economico-financiara, de unitate bancara, astfel incat ``despagubirile`` inserate in art. 14 din contract si invocate drept temei al clauzei penale nu pot fi asimilate unei clauze penale, in sensul dispozitiilor art. 1066 C. civ.

Instanta de apel a apreciat ca legala si temeinica retinerea existentei lucrului judecat de catre instanta de fond cat priveste regimul juridic al celor patru contracte de inchiriere incheiate in aceeasi zi, 23 august 1991, precum si cu privire la natura creantei, ceea ce duce la constatarea inexistentei dreptului reclamantului apelant de a pretinde un tarif majorat unilateral al chiriei si penalitati (majorari) cu titlu de clauza penala (sentinta comerciala nr. 2492/2001, sentinta comerciala nr. 1539/2005 si sentinta comerciala nr. 2670 din 17 februarie 2009) hotarari devenite irevocabile prin respingerea apelurilor si a recursurilor declarate (decizia nr. 68A din 26 martie 2002 a Curtii de Apel Bucuresti, decizia nr. 98/22 februarie 2006 a Curtii de Apel Bucuresti, decizia nr. 2888 din 11 octombrie 2006 a Inaltei Curti de Casatie si Justitie; decizia nr. 112 din 17 februarie 2010 a Curtii de Apel Bucuresti, decizia Inaltei Curti de Casatie si Justitie din 15 septembrie 2010).

Fata de caracterul comercial al chiriei percepute, chiria neconstituind creanta bugetara in sensul legii fiscale, instanta de apel a apreciat ca este corect si rationamentul juridic al instantei de fond care a apreciat ca acestor creante rezultate din chirie nu le este aplicabil termenul de prescriptie de 5 ani prevazut de legislatia fiscala pentru creantele bugetare, ci termenul general de prescriptie prevazut de Decretul nr. 167/1958.

Impotriva acestei decizii reclamantul Municipiul Bucuresti a declarat recurs intemeiat pe dispozitiile art. 304 punctele 8 si 9 C. proc. civ. in sustinerea carora a aratat ca prin decizia pronuntata instanta a asigurat BCR-ului numai beneficiile de asociere, BCR-ul putand beneficia de spatiul in cauza achitandu-si sau nu obligatiile acestui fapt in mod discretionar, considerand ca prin aceasta interpretare instanta s-a substituit vointei partilor, incalcand astfel, prevederile art. 969, dand o alta interpretare contractului, decat cea a vointei partilor.

Recurentul sustine ca prin hotararea pronuntata a fost negat principiul libertatii asociatilor de a decide asupra modului de a participa la impartirea beneficiilor si suportarea pierderilor, considerand totodata ca au fost incalcate prevederile art. 978 in sensul ca atunci cand o clauza este primitoare de doua intelesuri, ea se interpreteaza in sensul ce poate avea un efect, iar nu in acela ce nu ar putea produce nici unul.

In ceea ce priveste exceptia prescriptiei dreptului material la actiune, recurentul considera ca instanta de fond, cat si cea de apel in mod gresit a considerat ca pretentiile anterioare datei de 8 februarie 2007 sunt prescrise. In opinia recurentului nu sunt aplicabile dispozitiile generale de prescriptie reglementate de Decretul nr. 167/1958, ci reglementarile speciale cuprinse in O.G. nr. 61/2002 si a Hotararilor de Guvern emise in aplicarea Codului de procedura fiscala, precizand ca pentru recuperarea creantelor fiscale se aplica termenul special de 5 ani.

Totodata, sustine recurentul, instanta de fond si cea de apel nu au avut in vedere faptul ca in speta sunt perfect aplicabile dispozitiile art. 12 din Decretul nr. 167/1958, intrucat in cauza nu este vorba despre un contract cu executare uno ictu, ci de unul cu executare succesiva.

Recurentul sustine ca instanta de fond in mod gresit a apreciat ca municipalitatea a modificat unilateral cuantumul chiriei, intrucat, modificarea cuantumului chiriei este expres stipulata in contractul incheiat intre parti prin art. 5, noile tarife fiind stabilite prin Hotarari ale Consiliului Local al Municipiului Bucuresti care sunt acte normative cu forta obligatorie pe plan local.

Pentru aceste motive recurentul a solicitat admiterea recursului, modificarea in tot a deciziei recurate, iar pe fond admiterea actiunii astfel cum a fost formulata.

Intimata parata BCR SA prin intampinarea depusa la dosar, raspunzand punctual criticilor recurentului, a solicitat respingerea recursului ca nefondat si mentinerea deciziei recurate ca temeinica si legala.

Recursul este nefondat.

Motivul prevazut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ. vizeaza interpretarea gresita a actului dedus judecatii si schimbarea naturii ori intelesului lamurit si vadit neindoielnic al acestuia. Trebuie retinut ca natura raporturilor juridice a fost determinata tinand seama de contractul de inchiriere si de clauzele acestuia si ca actului dedus judecatii nu i-a fost data o alta calificare . In privinta clauzelor contractului si a interpretarii lor instantele nu s-au substituit partilor contractante modificand prin interpretare aceste clauze nefiind incalcate dispozitiile art. 969 C. proc. civ.

Se observa totodata ca recurentul a relatat opinii proprii despre dezlegarile date imprejurarilor de fapt analizate de instanta de apel ceea ce vizeaza in realitate netemeinicia deciziei.

In cazul de fata, motivul de nelegalitate a fost invocat cu scopul de a repune in discutie probele si de a solicita instantei de recurs sa reconsidere concludenta lor, ceea ce nu este permis in aceasta faza procesuala. Astfel, ca acest motiv va fi respins ca nefondat.

In argumentarea motivului de nelegalitate prevazut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. recurentul a sustinut ca hotararea este lipsita de temei legal si ca a fost data cu aplicarea gresita a legii. Acest motiv a fost raportat la aplicarea art. 969, art. 978 C. civ. si dispozitiile generale in materie de prescriptie reglementate de Decretul 167/1958.

Art. 978 C. civ. stabileste ca ``cand o clauza este primitoare de doua intelesuri ea se interpreteaza in sensul ce poate avea un efect, iar nu in acela ce n-ar putea produce nici unul``. Prin prisma acestor prevederi s-a reprosat instantei de apel ca a incercat sa dea un alt inteles clauzelor. Critica este nefondata.

Se constata ca instanta de apel a facut o aplicare corecta a dispozitiilor art. 969, si art. 978 C. proc. civ., sub aspectul interpretarii clauzelor stabilite de parti dandu-le intelesul si finalitatea urmarita la incheierea conventiilor supuse spre analiza instantelor.

Cu alte cuvinte, principiul de interpretare a contractelor conform caruia trebuie sa se acorde prioritate vointei reale si nu sensului literal al cuvintelor, invocat in alti termeni in argumentarea recursului, a fost respectat.

Critica recurentului-reclamant conform careia in cauza nu sunt incidente dispozitiile Decretului nr. 167/1958, ci dispozitiile codului de procedura fiscala, coroborat cu dispozitiile O.G. nr. 61/2002 si ca termenul de prescriptie este de 5 ani si nu de 3 ani avand in vedere ca este vorba despre recuperarea unor creante, este nefondata.

Astfel, asa cum corect a apreciat si instanta de apel fata de caracterul comercial al chiriei percepute, chiria neconstituind creanta bugetara in sensul legii fiscale, rationamentul juridic al instantei de fond care a apreciat ca acestor creante rezultate din chirie nu le este aplicabil termenul de prescriptie de 5 ani prevazut de legislatia fiscala pentru creantele bugetare, ci termenul general de prescriptie prevazut de Decretul nr. 167/1958, este corect.

Se constata ca dispozitiile art. 3 ale Decretului nr. 167/1958, au fost interpretate corect potrivit cu exigentele acestor texte retinute prin solutia pronuntata, constatand ca se aplica termenul general de prescriptie, de 3 ani. Din acest punct de vedere se observa ca momentul de la care incepe sa curga dreptul la actiune s-a analizat conform regulii generale instituita de art. 7 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958 potrivit careia prescriptia incepe sa curga de la data cand se naste dreptul la actiune .

Astfel, avand in vedere data introducerii actiunii 8 februarie 2010, s-a apreciat in mod corect ca cererea de chemare in judecata a fost formulata dupa expirarea termenului de prescriptie de 3 ani in privinta pretentiilor solicitate anterior datei de 8 februarie 2007.

Instanta de apel a apreciat in mod corect ca fata de principiul statornicit prin art. 969 C. civ., contractul fiind legea partilor, reclamantul nu poate modifica in mod unilateral clauza contractuala referitoare la cuantumul chiriei, intrucat clauza referitoare la revizuirea chiriei in concordanta cu tarifele legale in vigoare (art. 5) nu poate fi apreciata ca lasata exclusiv la dispozitia locatorului, ci presupune o revizuire conventionala bazata pe principiul bunei credinte (art. 970 C. civ.).

Asa fiind, se constata ca, instanta de apel a analizat si a raspuns tuturor criticilor formulate, in cauza neexistand motive de nelegalitate, astfel incat, decizia atacata este la adapost de orice critica, urmand ca in temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. recursul va fi respins, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul Municipiul Bucuresti prin Primar General impotriva deciziei civile nr. 346 din 3 octombrie 2011 a Curtii de Apel Bucuresti, sectia a V-a comerciala.
Irevocabila.
Pronuntata in sedinta publica, astazi 29 martie 2012.