Conflict negativ de competenta. Notiunea de �domiciliu al reclamantului�

Prin cererea de chemare in judecata, inregistrata pe rolul Tribunalului Timis, reclamantul H.S.A., in contradictoriu cu paratul Statul Roman prin Ministerul Finantelor Publice a solicitat instantei ca prin hotararea ce o va pronunta sa se dispuna constatarea caracterului politic al deportarii la munca fortata pe teritoriul URSS dispusa impotriva mamei sale H.M., in perioada 21 ianuarie 1945 - 11 octombrie 1949 si obligarea paratului la plata sumei de 348.000 euro reprezentand prejudiciul moral suferit, cu cheltuieli de judecata .

Prin sentinta civila nr. 550 din 22 iunie 2011 pronuntata de Tribunalul Arad, s-a admis exceptia de necompetenta teritoriala si a declinat competenta teritoriala de solutionare a cauzei in favoarea Tribunalului Bucuresti, retinandu-se incidenta prevederilor art. 155 din Legea nr. 105/1992.

Cauza a fost inregistrata pe rolul Tribunalului Bucuresti.

Prin sentinta civila nr. 857 din 2 mai 2012, Tribunalul Bucuresti, sectia III-a civila, a declinat competenta teritoriala in favoarea Tribunalului Arad. A constatat conflict negativ de competenta si a trimis cauza la Inalta Curte de Casatie si Justitie, pentru solutionare, constatand ca reclamantul si-a ales domiciliul in Arad, astfel ca in cauza competenta teritoriala este determinata de domiciliul procedural ales al reclamantului.

Inalta Curte, constatand existenta unui conflict negativ de competenta intre cele doua instante, care se declara deopotriva necompetente de a judeca aceeasi pricina, in temeiul dispozitiilor art. 22 alin. (3) C. proc. civ., va pronunta regulatorul de competenta, stabilind in favoarea Tribunalului Bucuresti competenta teritoriala de solutionare a cauzei, pentru urmatoarele considerente:

Prin cererea de chemare in judecata, intemeiata pe dispozitiile Legii nr. 221/2009, reclamantul H.S.A. a indicat faptul ca are domiciliul in Furth, Germania.

Imprejurarea ca domiciliul reclamantului se afla in Germania, tara care face parte din UE, alaturi de Romania, atrage aplicabilitatea Regulamentului (CE) nr. 44 din 22 decembrie 2000 privind competenta judiciara, recunoasterea si executarea hotararilor in materie civila si comerciala. Din nota de fundamentare a regulamentului (pct. II) rezulta ca, normele de competenta trebuie sa prezinte un mare grad de previzibilitate si sa se intemeieze pe principiul conform caruia competenta este determinata, in general, de domiciliul paratului.

Potrivit dispozitiilor art. 148 coroborat cu art. 149 pct. 1 din Legea nr. 105/1992 cu privire la reglementarea raporturilor de drept international privat, instantele romanesti sunt competente sa solutioneze litigiile dintre o parte romana si o parte straina, daca paratul are domiciliul, resedinta sau fondul de comert in Romania.

Totodata, potrivit art. 155 din legea mentionata, in cazul in care instantele romane sunt competente si nu se poate stabili care anume dintre ele este indreptatita sa solutioneze procesul, cererea va fi indreptata potrivit regulilor de competenta materiala, la Judecatoria sectorului 1 al Municipiului Bucuresti sau la Tribunalul Bucuresti.

In cauza de fata, instantele romane au fost investite cu judecata unui proces intervenit intre reclamantul H.S.A., cu domiciliul in Germania si o parte parata cu sediul in Romania, avand ca obiect o cerere formulata in temeiul Legii nr. 221/2009 privind condamnarile cu caracter politic si masurile administrative asimilate acestora, pronuntate in perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989.

Astfel de litigii, potrivit normei de competenta teritoriala absoluta prevazuta de legea romana [art. 4 alin. (4) din Legea nr. 221/2009] sunt date in competenta tribunalului in circumscriptia caruia domiciliaza reclamantul, intelegand prin domiciliu acel element de identificare a persoanei fizice si nu domiciliul ales la care o persoana solicita sa ii fie comunicate actele de procedura .

Identificarea competentei rationae hei si rationae materiae se face prin raportare la domiciliul reclamantului, in intelegerea acestuia ca element de identificare a persoanei fizice si nu ca denumire data adresei - domiciliu ales - pentru comunicarea actelor de procedura .

De asemenea, este de retinut ca, potrivit dispozitiilor art. 13 din Decretul nr. 31/1954, ``domiciliul unei persoane fizice este acolo unde isi are locuinta statornica sau principala".

Chiar daca reclamantul si-a indicat un domiciliu procedural ales pe raza judetului Arad, respectiv la avocatul acestuia, acest domiciliu nu poate atrage competenta Tribunalului Arad, art. 4 alin. (4) din Legea nr. 221/2009 avand in vedere domiciliul stabil si efectiv al reclamantului, iar nu domiciliul mandatarului/ avocatului acestuia sau sediul cabinetului aparatorului ales. Daca s-ar admite determinarea competentei in raport de domiciliul/sediul aparatorului ales sau mandatarului reclamantului s-ar ajunge la situatia in care reclamantului i s-ar permite sa aleaga instanta la care sa se judece in functie de baroul avocatial din cadrul caruia isi alege aparatorul sau in functie de domiciliul mandatarului.

Asa fiind, cum domiciliul reclamantului nu este in Romania, ci in strainatate si cum, pe cale de consecinta, nu se poate stabili care anume tribunal de pe teritoriul Romaniei este indreptatit sa solutioneze litigiul, in conformitate cu dispozitiile art. 155 din Legea nr. 105/1992, competenta teritoriala apartine Tribunalului Bucuresti.

In consecinta, fata de considerentele anterior expuse, vazand si dispozitiile art. 22 alin. (5) C. proc. civ., Inalta Curte urmeaza a stabili competenta de solutionare a cererii formulata de reclamantul R.A. in favoarea Tribunalului Bucuresti.

PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
D E C I D E

Stabileste competenta de solutionare a cauzei in favoarea Tribunalului Bucuresti, sectia a III-a civila.
Irevocabila.
Pronuntata in sedinta publica, astazi 13 septembrie 2012.