Forta majora. Actiune in constatarea incetarii contractului de leasing

Aceasta regula nu se aplica in cazul unui contract de leasing, deoarece obiectul obligatiei consta in plata unor sume de bani cu titlu de rate de leasing, iar sumele de bani, ca bunuri de gen, nu pier prin caz fortuit sau de forta majora.

I. Prin sentinta nr. 8126 din 16 iunie 2011, Tribunalul Bucuresti, Sectia a VI-a comerciala, a respins actiunea formulata de reclamanta SC S. SRL in contradictoriu cu parata BCR Leasing IFN SA, ca neintemeiata.

1. Pentru a hotari astfel, instanta de fond a stabilit ca obligatiile, drepturile si modul de incetare a conventiei au fost convenite prin contractul de vanzare-cumparare autentificat sub nr. 4839/decembrie 2008, avand ca obiect imobilul pe care acesta il identifica si prin contractul de leasing financiar nr. 71082/9 decembrie 2000 incheiat intre reclamata in calitate de utilizator si parata in calitate de locator, cu dreptul utilizatorului de a deveni proprietarul imobilului finantat la expirarea perioadei de leasing .

2. Conform art. 15.4 din acest contract, neefectuarea platilor de catre reclamanta da dreptul paratei sa procedeze la rezilierea contractului, drept de care aceasta a uzat prin notificarea cu nr. 1733/26 august 2010.

3. Cum potrivit contractului, art.16.1, exonerarea de obligatii intervine pentru caz de forta majora, iar criza economica de care se prevaleaza reclamanta nu intruneste acest caracter, conform adresei nr. 19715/7 iulie 2010 a Camerei de Comert si Industrie a Romaniei si nici din perspectiva art. 1082, 1083 C. civ., tribunalul a respins actiunea reclamantei, astfel cum a fost precizata, prin care aceasta a solicitat sa se constate incetarea contractului de leasing ca urmare a intervenirii fortei majora, ca neintemeiata.

II. Apelul declarat de reclamanta impotriva sentintei a fost respins de Curtea de Apel Bucuresti, Sectia a VI-a comerciala, prin decizia nr. 457 din 19 octombrie 2011, ca nefondat.

4. Criticile apelantei cu privire la imprevizibilitatea crizei economice si la faptul ca in mod gresit prima instanta nu a retinut ca aceasta se constituie intr-un caz de forta majora, imprevizibilitate care ar rezulta din declaratiile publice ale Presedintelui Romaniei si ale Primului Ministru, in sensul ca in tara noastra nu se va extinde criza care se manifesta la acea epoca in SUA, au fost inlaturate de instanta de apel. Au fost inlaturate si criticile cu privire la avizul Camerei de Comert si Industrie a Romaniei, in sensul ca desi aceasta institutie nu a avizat caracterul de forta majora al crizei economice a incadrat-o in caz fortuit, iar sub aspectul efectelor nu exista nicio diferenta intre forta majora si cazul fortuit.

5. Instanta de apel a retinut in argumentarea solutiei sale ca forta majora este un eveniment imprevizibil, inevitabil, extern si care nu poate fi imputat unei greseli a celui chemat sa raspunda. Or, la data negocierii si incheierii contractului, 9 decembrie 2008, criza economica a fost recunoscuta ca atare, pietele financiare din SUA si Europa fiind afectate de aceasta.

Imprevizibilitatea este obiectiva, iar nu subiectiva prin raportare la capacitatea de previziune personala a celui chemat sa raspunda. Increderea reclamantei in declaratiile autoritatilor in sensul ca Romania nu va fi afectata de criza conduce la ideea ca acest fenomen era previzibil dar s-a apreciat ca nu se va produce, sustine decizia din apel.

6. In considerentele deciziei se mai arata ca solicitarea reclamantei, conform precizarii actiunii, de constatare a incetarii contractului pentru cauza de forta majora se pune numai in situatia in care obligatia contractuala ar fi devenit imposibil de executat datorita fortei majore, or obligatia reclamantei fiind o obligatie de a da o suma de bani, este posibil de executat in natura, consecinta ivirii unui caz de forta majora constand in suspendarea temporara a executarii obligatiei si nu in incetarea contractului.

7. Cat priveste critica neretinerii prin sentinta a cazului fortuit, instanta de apel a inlaturat-o cu motivarea ca judecatorul este obligat sa se pronunte in limitele investirii, iar instanta de fond a avut in vedere actiunea astfel cum a fost ea precizata.

Pe de alta parte, sub acest aspect, s-a mai retinut ca imprevizibilitatea este obligatorie si pentru retinerea cazului fortuit, iar aceasta, conform analizei sale, nu a fost dovedita in cauza.

III. In contra acestei decizii a declarat recurs reclamanta SC S. SRL solicitand admiterea acestuia, cu consecinta schimbarii in tot a sentintei, in sensul admiterii actiunii.

8. Recurenta si-a intemeiat motivele de recurs pe situatia de nelegalitate reglementata de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. cu referire la aplicarea gresita a prevederilor art. 1082 si 1083 C. civ. si incalcarea dispozitiilor art. 969 C. civ. privind forta obligatorie a clauzei constand in luarea in considerare a avizarii de catre Camera de Comert si Industrie a Romaniei a interventiei cazului fortuit.

9. Dezvoltand motivele, recurenta face o ampla prezentare a situatiei de fapt constand in istoricul relatiilor contractuale cu intimata-parata, o analiza detaliata a situatiei economico-financiare globale existenta la momentul incheierii contractului de leasing si o cronologie a evenimentelor care au precedat rezilierea unilaterala a contractului de catre intimata, precum si a activitatilor judiciare din prezenta cauza.

10. Cat priveste critica deciziei atacate, recurenta-reclamanta debuteaza cu afirmatia ca, desi intimata nu s-a aparat in proces, instanta de apel si-a luat ``intr-un mod foarte serios misiunea de aparator al acesteia`` ocupandu-se de forta majora si de enuntarea cerintelor recunoasterii unui eveniment ca fiind de forta majora si ale admiterii efectelor acestuia asupra ``celui chemat sa raspunda``, exemplificand cu ample pasaje din decizie; ca instanta de apel a respins apelul pe baza afirmatiei generale ca a existat posibilitatea previzibilitatii, fara a infirma consecintele negative grave pe care le-a suferit; ca in acest mod a procedat la culpabilizarea sa intr-un mod impersonal si abstract, printr-o motivare ambigua, in buna parte pseudo-teoretica, fara a analiza cazul in concret, analiza decisiva pentru incadrarea situatiei ca forta majora sau caz fortuit.

11. Imposibilitatea de a-si mai desfasura obiectul de activitate nu s-a datorat unui management necorespunzator, cum au fost ``culpabilizati de ambele instante``, ci efectelor crizei economice, fiind indeplinite conditiile impuse de art. 1082 C. civ., situatia descrisa putand fi caracterizata ca forta majora sau caz fortuit.

Certitudinea si probabilitatea s-au relativizat in epoca prezenta, a tehnologiilor avansate in telecomunicatii, instanta facand o judecata pe cunostintele teoretice caracteristice perioadelor anterioare prezentului, fapt ce a condus la concluzia inaplicabilitatii in vreo situatie a prevederilor art. 1082 si 1083 C. civ.

12. Instanta nu a precizat ce ar fi trebuit sa prevada si nu a retinut ca este culpabil de efectele respectivelor situatii asupra executarii contractului de leasing incheiat cu intimata. Factorul principal care a impiedicat cunoasterea posibilitatii extinderii crizei economice mondiale si in tara noastra a fost reprezentat, sustine recurenta, de declaratiile publice ale Primului Ministru si ale Presedintelui Romaniei din cursul anului 2008 in sensul ca Romania nu va fi afectata de criza .

13. Instanta de apel, ``dorind cu orice pret`` sa ii respinga actiunea, sustine recurenta, s-a raportat la precizarea de actiune prin care ea a renuntat la desfiintarea masurii rezilierii unilaterale, lasand un singur capat de cerere: constatarea incetarii contractului ca urmare a interventiei fortei majore, deoarece art. 1083 C. civ. nu o distinge de cazul fortuit, insa fondul problemei supuse judecatii a ramas acelasi, incetarea executarii contractului de leasing ca urmare a interventiei unei cauze straine exoneratoare de plata daunelor interese conform art. 1082 C. civ.

Neincadrarea crizei economice in caz fortuit prin decizia atacata, pentru lipsa imprevizibilitatii, retinuta si pentru neincadrarea ei in caz de forta majora comporta aceleasi critici.

14. Gresit instanta de apel nu a luat in considerare avizul Camerei de Comert si Industrie a Romaniei, desi partile au convenit sa-i accepte punctul de vedere, ignorand prevederile art. 969 C. civ.

15. Calificarea de catre instanta de apel a obligatiei de plata generata de contractul de leasing ca fiind o obligatie de a da contravine prevederilor art. 1083 C. civ.

IV. Intimata BCR Leasing IFN SA Bucuresti a depus intampinare solicitand respingerea recursului, apreciind ca actiunea reclamantei este lipsita de interes intrucat contractul de leasing este reziliat din 26 august 2010 ca o consecinta a neplatii ratelor de leasing de catre utilizator, reziliere intervenita in temeiul art. 15 lit. g) din contract, actiunea fiind formulata dupa acest moment.

16. ``Criza economico-financiara mondiala cu intreg corolarul ei`` nu constituie un caz de forta majora conform avizului Camerei de Comert si Industrie a Romaniei, recurenta incercand sa creeze o teza falsa cu privire la asa-zisa motivare juridica speciala a contractului de leasing de tip sale & lease back, acesta fiind reglementat de art. 22 din O.G. nr. 51/1997, ca si cu privire la achitarea la zi a ratelor, la data expedierii adresei din 14 aprilie 2010 datora, de fapt, 35548,76 lei din valoarea de intrare de care a beneficiat: 3281103, 70 lei, sustine intimata.

Incheind un contract comercial, reclamanta, comerciant, este prezumata a fi avut capacitatea de a evalua riscurile pe care si le asuma, conchide intimata.

Recurenta a formulat si depus la dosar un raspuns la intampinare, in sensul motivelor de recurs, fara referiri la cuantumul obligatiei sale de plata .

V. Recursul nu este fondat.

A. Cu titlu preliminar. Avand in vedere maniera in care recurenta, societate comerciala, a inteles sa-si formuleze criticile cu privire la decizia pronuntata de instanta de apel pe care a atacat-o cu prezentul recurs, fara o sistematizare si o limitare la motivele de nelegalitate, acest recurs fiind formulat prin administratorul V.M., sub semnatura acestuia, Inalta Curte, se vede obligata sa faca urmatoarele precizari clarificatoare, cu titlu preliminar:

17. Hotararea pe care recurenta a atacat-o cu recurs este o hotarare care, potrivit legii, este supusa apelului, incadrandu-se in enumerarea facuta de art. 299 alin. (1) C. proc. civ.: ``Hotararile date fara drept de apel, cele date in apel, precum si, in conditiile prevazute de lege, hotararile altor organe cu activitate jurisdictionala sunt supuse recursului``. Fiind o hotarare data in apel, inclusa in prima teza a alineatului care refera la hotararile pronuntate de instantele judecatoresti, iar nu o hotarare reglementata de teza a II-a, hotarare a altor organe cu activitate jurisdictionala, sunt incidente prevederile alin. (2) al art. 299 C. proc. civ.: ``Recursul se solutioneaza de instanta imediat superioara celei care a pronuntat hotararea in apel``, in cazul de fata, Inalta Curte de Casatie si Justitie. Sunt incidente si prevederile art. 304 C. proc. civ. care reglementeaza limitativ situatiile de nelegalitate pentru care se poate cere modificarea sau casarea unei hotarari pronuntate numai de instantele judecatoresti, nefiind in situatia recursului reglementat de art. 3041 C. proc. civ. declarat tot numai impotriva unei hotarari pronuntate de o instanta judecatoreasca, dar neapelabile, caz in care acesta nu este limitat la motivele de casare prevazute de art. 304, instanta de recurs putand sa examineze cauza sub toate aspectele.

18. Ca atare, ceea ce Inalta Curte, ca instanta de recurs, poate lua in examinare in cazul de fata sunt numai motivele/criticile de nelegalitate incadrabile in una din situatiile reglementate de art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ.

19. Sub acest aspect, Inalta Curte constata ca recurenta si-a incadrat recursul in situatia de nelegalitate reglementata de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., formuland doua motive de nelegalitate: unul prin raportare la aplicarea art. 1082 si 1083 C. civ., gresita sustine recurenta, si, al doilea, privind incalcarea art. 969 C. civ. conform aceleiasi sustineri, cu trimitere la avizul Camerei de Comert.

20. Prin urmare, Inalta Curte va examina decizia atacata sub aspectul acestor motive de nelegalitate, aspectele de netemeinicie evocate generate de aprecierea asupra instalarii sau nu a crizei economico-financiare in tara noastra la momentul incheierii contractului de leasing financiar, de aprecierea declaratiilor autoritatilor puterii executive prin exponentii lor cu privire la imunitatea tarii noastre in fata acestui fenomen, privind garantiile de intangibilitate oferite de acestea, dovedirea culpei recurentei in contextul istoric dat sau, cum nejuridic se exprima aceasta, la ``culpabilizarea sa`` de catre instante, nu vor fi examinate de instanta de recurs, pct.e 10 si 11 ale art. 304 C. proc. civ. in care s-ar fi putut incadra aceste critici de netemeinicie fiind succesiv abrogate, generalitatea aprecierilor de natura economica, filozofica si istorica venind, de altfel, in contradictie cu rigurozitatea dreptului procesual civil in cadrul caruia instanta aflata pe o anumita treapta ierarhica trebuie sa raspunda in concret la critici concrete de nelegalitate circumscrise obiectului cererii de chemare in judecata la care instanta de fond si de apel s-au raportat in judecata lor.

21. Tot cu titlu preliminar, se impun si precizarile care urmeaza cu privire la rolul judecatorului si al instantei in procesul civil fata de afirmatiile recurentei generate de necunoasterea si incapacitatea coroborarii dispozitiilor procesual civile, iar nu de rea-credinta, intrucat buna-credinta se prezuma, iar potrivit art. 723 alin. (1) C. proc. civ. ``Drepturile procedurale trebuie exercitate cu buna-credinta si potrivit scopului in vederea caruia au fost recunoscute de lege``.

Astfel, pct. III din recurs: `` Analiza critica a deciziei din apel`` debuteaza cu urmatoarea fraza critica: `` In prealabil invederam instantei de recurs faptul ca nici in apel intimata nu s-a aparat, instanta de apel luandu-si in mod foarte serios misiunea de aparator al acesteia``.

Or, din chiar frazele pe care recurenta le citeaza din decizie rezulta ca instanta de apel in motivarea sa a respins criticile pe care apelanta-reclamanta le-a formulat, prezentate intr-o maniera similara criticilor pe care aceasta le-a facut in recursul de fata.

22. Potrivit art. 129, judecatorii nu au in vedere interesele procesuale ale uneia sau alteia dintre partile care se confrunta intr-o procedura contencioasa, ci, potrivit alin. (5) ``au indatorirea sa staruie, prin toate mijloacele legale pentru a preveni orice greseala privind aflarea adevarului in cauza, pe baza stabilirii faptelor si prin aplicarea corecta a legii, in scopul pronuntarii unei hotarari temeinice si legalea��``.

Ca atare, logica recurentei in sensul ca, daca partea adversa nu se prezinta sau nu isi face vreo aparare, este suficient ca judecatorul sa-i dea castig de cauza, este gresita, intrucat si in acest context ea poate pierde procesul, actiunea, ca in cazul de fata, ii poate fi respinsa, deoarece judecatorul trebuie sa previna orice greseala privind aflarea adevarului in cauza, iar conform art. 129 alin. (1) C. proc. civ., partile indiferent de calitatea procesuala ``au obligatia sa indeplineasca actele de procedura in conditiile, ordinea si termenele stabilite de lege sau de judecator, sa-si exercite drepturile procedurale conform dispozitiilor art. 723 alin. (1), precum si sa-si probeze pretentiile si apararile``.

23. Pe de alta parte, convingerea judecatorului (a instantei) cu privire la cererile formulate de parti se concretizeaza in motivele de fapt si de drept pe care, conform art. 261 pct. 5 C. proc. civ., hotararea judecatoreasca trebuie sa le cuprinda. Prin urmare, instanta de apel rezolvand si motivand apelul reclamantei nu si-a luat in ``serios misiunea de aparator`` al intimatei-parate, cum, aparent tendentios afirma recurenta, o atare misiune fiind reglementata prin lege pentru avocatul partii, judecatorul, potrivit art. 129 coroborat cu art. 261 C. proc. civ., si-a adus la indeplinire obligatia de a preveni orice greseala privind aflarea adevarului in cauza pe baza stabilirii faptelor si prin aplicarea corecta a legii, in raport cu faza sa procesuala, o cauza dedusa judecatii privind pe toate partile implicate in proces iar nu numai pe una dintre ele.

24. Inalta Curte se vede obligata sa respinga si afirmatia recurentei la fel de nejuridica si neadecvata ca si precedenta, in sensul ca ``dorind cu orice pret`` sa ii respinga actiunea instanta de apel a recurs la metoda ``sa gasim ceva, ca sa putem motiva respingerea``, relativ la abordarea obiectului cererii de chemare in judecata in considerentele deciziei din apel.

Si cu privire la aceasta critica fara suport in prevederile codului de procedura civila, Inalta Curte aminteste recurentei obligatia instituita de art. 723 alin. (1) C. proc. civ. si respingand afirmatia critica, atipica, dar nociva sub aspectul unei perceptii neavizate juridic, opune acesteia prevederea art. 129 alin. (6) C. proc. civ., conform careia, ``In toate cazurile, judecatorii hotarasc numai asupra obiectului cererii deduse judecatii``. Unul din principiile care guverneaza procesul civil este principiul disponibilitatii, motiv pentru care tot ceea ce s-ar hotari, peste ceea ce s-a cerut, cu incalcarea acestui principiu, poate fi atacat sau sesizat din oficiu, cu succes, in caile de atac, in respectarea si aplicarea lui cat si a principiului aplicarii corecte a legii cu care se coroboreaza.

B. Cu privire la motivele de nelegalitate incadrate in art. 304 pct. 9 raportat la art. 1082, 1083 C. civ., si respectiv, la art. 969 C. civ.

25. Inalta Curte va face o examinare comuna a motivului privind gresita aplicare a prevederilor art. 1082, 1083 si respectiv a motivului nerespectarii art. 969 C. civ., avand in vedere conexiunile dintre acestea si izvorul lor comun: contractul de leasing financiar pe care partile l-au incheiat in anul 2008, criticile recurentei cu acest obiect avand si ele o abordare comuna.

26. Prin urmare, Inalta Curte constata ca reclamanta-recurenta a investit instanta de fond cu o actiune, initial cu doua capete de cerere: 1) desfiintarea rezilierii contractului de leasing financiar nr. 71082 din 9 decembrie 2008, dispusa unilateral de parata; 2) dispunerea rezilierii aceluiasi contract de catre instanta, fara culpa reclamantei, din motiv de forta majora sau caz fortuit.

Cererea de chemare in judecata a fost precizata conform art. 132 pct. 1 C. proc. civ., in sensul reformularii obiectului cererii de chemare in judecata, in scris, pentru termenul din 31 martie 2010, in fata instantei de fond, in sensul: ``sa se constate incetarea contractului de leasing financiar nr. 71082 din data de 9 decembrie 2008, incheiat intre noi si parata cu privire la imobilul situat in Municipiul Pitesti, str. A.R., nr.20 A, judetul Arges, ca urmare a interventiei fortei majore``.

Cazul de forta majora pe care reclamanta l-a invocat este ``criza economico-financiara mondiala cu corolarul ei`` care la momentul incheierii contractului debutase in SUA, dar a carei extindere in Romania ar fi fost imprevizibila datorita declaratiilor exponentilor puterii executive.

27. Inalta Curte constata ca partile au incheiat un contract de leasing financiar in data de 9 decembrie 2008, in forma reglementata de art. 22 din O.G. nr. 51/1997 privind operatiunile de leasing si societatile de leasing, republicata, conform caruia ``Dispozitiile prezentei ordonante se aplica si in situatia, in care o persoana fizica sau juridica vinde un bun unei societati de leasing, pentru a-l utiliza in sistem de leasing, cu dreptul sau obligatia de rascumparare la sfarsitul contractului de leasing .``

28. In executarea acestui contract, societatea de leasing parata a acordat reclamantei o finantare valorica de intrare conform art. 9.1 din contract in suma de 3.281.103,70 lei la data de 17 decembrie 2008. Aceasta suma a fost incasata de reclamanta, ea avand obligatia sa o restituie sub forma de rate cu dobanda convenita. Intrucat reclamanta nu a achitat 5 rate de leasing, intimata-parata a facut aplicarea art. 15 lit. g) din contract si a declarat reziliat contractul de leasing la data de 26 august 2010, dupa ce, anterior, cu adresa din 14 aprilie 2010, reclamanta a incunostintat-o ca nu mai este interesata de contractul de leasing incheiat cu aceasta, propunandu-i o reziliere a contractului prin acordul partilor, iar cu adresa din 15 aprilie 2010, in completarea celei anterioare, a invocat forta majora ca motiv al incetarii contractului de leasing .

29. Prin contractul incheiat partile, in mod legal, au reglementat forta majora ca un caz de exonerare de obligatiile din contract, iar nu ca un caz de incetare a contractului. Astfel, conform art. 16.1 din contract: ``Partile sunt exonerate de obligatiile din prezentul contract in caz de forta majora``, prin art. 16.2 partile au stabilit ca ``prin cazuri de forta majora se inteleg evenimentele imprevizibile si de neinlaturat .....``, prin art. 16.3 si 16.4 au reglementat procedura de invocare si constatare a cazului de forta majora, iar prin art. 16.5 au convenit asupra efectelor in ce priveste contractul, in sensul ca: `` In cazul in care forta majora persista mai mult de 3 (trei) luni, partile se vor intalni pentru a conveni mentinerea sau rezilierea contractului``.

30. Ca atare, cererea reclamantei prin care solicita instantei ``sa constate incetarea contractului de leasing financiar, ca urmare a interventiei fortei majore``, contravine principiului fortei obligatorii a contractului, partile reglementand cauzele de incetare in art. 15.1 din contract in doua situatii: a) prin acordul partilor si b) ca efect al rezilierii, prevederea art. 16.5 fiind concordanta cu aceasta reglementare dar si cu legea, printre cauzele legale de incetare a contractului nefiind evidentiat cazul de forta majora. Forta majora are efect asupra raspunderii contractuale a partii contractante debitoare, problema punandu-se in termenii riscului contractului care, pentru situatia pieirii bunului obiect al contractului, se rezolva conform regulii: res perit debitori, neaplicabila insa in speta de fata, deoarece obiectul obligatiei reclamantei-recurente nu este un bun individual determinat, ci un bun de gen conform art. 6.1 si art. 10.1 din contractul de leasing, o suma de bani, or, genera non pereunt, imobilul la care refera art. 13 din contractul de leasing formand obiectul unui contract distinct, contractului de vanzare-cumparare nr. 4835 pe care partile l-au incheiat in aceeasi data: 09.12.2008, cu contractul de leasing .

31. Precizarea cererii de chemare in judecata si limitarea acesteia numai la cazul de forta majora ca motiv de ``incetare`` a contractului, spre deosebire de cererea initiala, introductiva de instanta in care reclamanta alaturi de cazul de forta majora invocase si cazul fortuit, reprezinta o punere de acord partiala a cererii cu continutul reglementarii contractului, care in art. 16.1 - 16.5 - reglementeaza numai forta majora, insa, drept cauza de exonerare de obligatiile asumate, iar nu de incetare a contractului, modificarea cererii fiind facuta cu respectarea art. 132 pct. 1 C. proc. civ.

Acesta este si motivul pentru care in aplicarea art. 16.3 din contract Camerei de Comert si Industrie a Romaniei i s-a solicitat sa cerceteze expres cazul de forta majora nu si cazul fortuit.

32. In raport de prevederile art. 11 din O.G. nr. 51/1997 privind operatiunile de leasing si societatile de leasing, republicata, conform carora: ``In cadrul operatiunilor de leasing drepturile si obligatiile partilor vor fi stipulate in contract si nu vor fi limitate la prevederile art. 9 si 10``, cu respectarea art. 969 C. civ., conform caruia ``Conventiile legal facute au putere de lege intre partile contractante``, Inalta Curte constata ca prin contractul de leasing pe care partile l-au incheiat acestea nu au reglementat cazul de forta majora ca o cauza de incetare a contractului, asa incat solutia instantei de fond de respingere a actiunii si a instantei de apel de confirmare a acesteia sunt corecte si in conformitate cu prevederile art. 969 C. civ., critica cu privire la incalcarea acestora prin decizia atacata cu recurs neputand fi primita.

33. Pe de alta parte, rezilierea operata de intimata-parata este conforma atat cu prevederile contractuale, art. 15.4 lit. g), in sensul ca ``Locatorul poate rezilia contractul, de plin drept, fara nicio formalitate prealabila, fara punerea in intarziere a utilizatorului si fara interventia instantei de judecata, in urmatoarele situatii: a) intarzierea platii integrale timp de 15 (cincisprezece) zile lucratoare a unei rate de leasing, a unei prime de asigurare sau a oricarei obligatii prevazute de contract``, dar si cu prevederea art. 15 din O.G. nr. 51/1997, care dispune in sensul: ``Daca in contract nu se prevede altfel, in cazul in care locatarul/utilizatorul nu executa obligatia de plata integrala a ratei de leasing timp de doua luni consecutive, calculate de la scadenta prevazuta in contractul de leasing, locatorul/finantatorul are dreptul de a rezilia contractul de leasing ....``, in contextul in care avizul Camerei de Comert cu privire la certificarea cazului de forta majora a fost negativ.

34. In ce priveste aplicarea art. 1082, 1083 C. civ., fata de cererea cu care reclamanta a investit instanta: constatarea incetarii contractului de leasing, se impune observatia ca acestea nu sunt incidente incetarii contractului, ele avand ca obiect de reglementare neraspunderea debitorului pentru neexecutarea obligatiilor cauzata de o forta majora sau caz fortuit, nu incetarea contractului, prevederea art. 16.1 din contract fiind o transpunere conventionala a lor intr-o interpretare sistematica cu prevederea art. 15.1 din contract care reglementeaza cazurile de incetare ale contractului, cat si cu prevederile art. 6.1 care reglementeaza obiectul contractului de leasing, respectiv obligatiile partilor, art. 10.1 care reglementeaza obligatia principala a utilizatorului, respectiv a reclamantei de plata a ratei de leasing si art. 17.32 care reglementeaza completarea contractului cu legislatia romana aplicabila.

Astfel, art. 1083 C. civ. dispune: ``Nu poate fi loc la daune-interese cand, din o forta majora sau din caz fortuit, debitorul a fost poprit de a da sau a face aceea la care se obligase sau a facut aceea ce-i era poprit``, iar art. 1082 C. civ. reglementeaza exceptia de la regula platii de daune-interese de catre debitor pentru neexecutarea obligatiei sau pentru intarzierea executarii, ``din o cauza straina`` care nu-i poate fi imputata. Or, recurenta-reclamanta a investit instanta cu constatarea incetarii contractului de leasing pentru caz de forta majora, cerere de neadmis in raport cu prevederile art. 16.1 si art. 16.5 din contract conform carora in cazul in care forta majora persista mai mult de 3 (trei) luni, partile se vor intalni pentru a conveni mentinerea sau rezilierea contractului.

35. Mentinerea contractului era posibila deoarece obiectul obligatiei reclamantei consta in plata unor sume de bani cu titlu de rate de leasing, iar sumele de bani, ca bunuri de gen, nu pier prin caz fortuit sau de forta majora, dupa cum s-a aratat mai sus, dincolo de observatia ca forta majora, asupra careia poarta conventia de neraspundere a partilor, nu a fost certificata expres de Camera de Comert si Industrie a Romaniei, conform art. 16.3 din contract si solicitarii facute, avizul acesteia fiind negativ, iar cu privire la cazul fortuit el este irelevant fata de limitele contractuale in executarea caruia a fost posibila emiterea lui, situatie cu privire la care art. 969 C. civ. a fost respectat, iar nu incalcat de instanta, cum gresit sustine recurenta.

36. Desigur, mutatis mutandis, sub aspectul efectelor, aceeasi ar fi fost rezolvarea chiar daca, dincolo de prevederile clauzei de neraspundere si obiectul cererii de chemare in judecata, s-ar alatura cazului de forta majora si cazul fortuit, cum tardiv sustine recurenta, efectele celor doua cauze de exonerare de raspundere fiind echivalente, nu insa si exigentele conditiilor de invocare, dar nici limitele obiectului cererii de chemare in judecata, expres revizuite de reclamanta, nici limitele conventiei de neraspundere si nici obiectul obiectului obligatiei de executat: bunuri de gen, nu pot fi ignorate de instanta de recurs, si, mai ales, in raport de art. 969 C. civ. si art. 129 alin. (6) C. proc. civ., ele nu pot fi incalcate.

37. In concluzie, fata de cele ce preced, Inalta Curte constatand ca prin decizia atacata cu recurs s-a facut o corecta aplicare a dispozitiilor art. 969, 1082 si 1083 C. civ., in raport de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., a respins recursul declarat ca nefondat, mentinand ca legala decizia atacata, cu observarea prevederilor art. 274 C. proc. civ.