Prin sentinta penala nr.1221/08.11.2010 pronuntata de Judecatoria Tg Mures, in baza art. 345 alin. 2 Cod pr.penala, raportat la art. 188 alin. 2 din O.G. nr. 92/2003 republicata in M.O. nr. 560/24.06.2004, cu aplic art. 41 alin. 2 Cod penal si art.13 Cod penal, cu aplicarea art. 74 alin.1 lit.a Cod penal si a art. 80 alin.1, 2 Cod penal, a fost condamnat inculpatul O.I., la pedeapsa de 2 ani inchisoare, pentru savarsirea infractiunii de retinere si nevarsare, in termenul legal, de catre platitorii obligatiilor fiscale, a sumelor reprezentand impozite sau contributii cu retinere la sursa.In temeiul art. 71 Cod. pen, art. 20 alin 2 din Constitutia Romaniei si art. 1 din Conventia C.E.D.O, i s-au interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 alin 1 lit. a teza a II-a si lit. b Cod penal, de la data ramanerii definitive pana la terminarea executarii pedepsei, pana la gratierea totala sau a restului de pedeapsa ori pana la implinirea termenului de prescriptie a executarii pedepsei, cu titlul de pedeapsa accesorie.In baza art. 81 Cod penal, s-a dispus suspendarea conditionata a executarii pedepselor aplicate, respectiv a pedepsei principale de 2 ani inchisoare si a pedepsei accesorii acesteia, pe durata termenului de incercare de 4 ani, stabilit conform art. 82 Cod penal.In baza art. 359 Cod pr.penala, i s-a atras atentia inculpatului asupra disp. art. 83 Cod penal privind revocarea suspendarii conditionate a executarii pedepsei.In baza art. 346 alin. 1 Cod pr.penala, raportat la art. 14 Cod pr. penala, raportat la art. 36 din Legea nr. 85/2006, s-a constatat suspendata, de drept, actiunea civila formulata de partea vatamata-civila Statul Roman, reprezentat prin A.N.A.F. si prin D.G.F.P. Mures.In considerente s-a aratat, ca prin rechizitoriul Parchetului de pe langa Judecatoria Targu Mures din 08.03.2007, s-a dispus punerea in miscare a actiunii penale si trimiterea in judecata a inculpatului O.I., sub acuza comiterii infractiunii de Evaziune fiscala, prev.si ped.de art. 6 din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin.2 Cod penal, constand in aceea ca, in perioada 01.08.2002 - 28.02.2005, in calitate de presedinte al consiliului de administratie al SC A. SA, in baza aceleiasi rezolutii infractionale, a retinut si nu a virat, la bugetul consolidat al statului, in termenele prevazute de lege, suma totala de 120.437, 89 lei, reprezentand contributii cu regim de retinere la sursa.In ceea ce priveste probatiunea, in faza de urmarire penala probele s-au administrat prin urmatoarele mijloace de proba:- proces verbal de constatare a efectuarii actelor premergatoare prin care se constata urmatoarele acte premergatoare: constatarea formularii sesizarii penale de catre A.N.A.F. si D.G.F.P. Mures in calitate de reprezentante ale Statului Roman, insotita de anexe, audierea faptuitorului, audierea numitului M.T., au fost verificate: adresa nr. 2815/09.11.2005 a M.F.P., ordine de plata a contributiilor cu regim de retinere la sursa, balantele de verificare a conturilor SC A. SA pentru anii: 2005, 2004, 2003, 2002;- declaratia de invinuit; declaratiile martorilor: M.T., M.V..In faza de judecata probele s-au administrat urmatoarele mijloace de proba:- declaratia de inculpat;- declaratiile martorilor: M.V. si M.T.;- inscrisuri relevante pe fondul cauzei:raportul de inspectie fiscala nr. 1757/14.10.2005 emis de A.N.A.F. - D.G.F.P. Mures, procesul-verbal/23.09.2005 al A.G.E.A. SC A. SA, expertiza contabila constatata de raportul de expertiza efectuat expertul B.M.R. si comunicat la dosar in 23.06.2010.La termenul de judecata din 30.09.2010 instanta de fond, din oficiu a invocat schimbarea incadrarii juridice a acuzei fata de perioada vizata prin actul de sesizare, respectiv din infractiunea de Evaziune fiscala, prev.si ped.de art. 6 din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin.2 Cod penal, in infractiunea de retinere si nevarsare in termenul legal de catre platitorii obligatiilor fiscale a sumelor reprezentand impozite sau contributii cu retinere la sursa, prev.si ped.de art. 188 alin. 2 din O.G. nr. 92/2003 .La acelasi termen s-a dispus schimbarea incadrarii in sensul pus in discutie, amanandu-se cauza pentru ca inculpatul sa isi poata pregati apararea in raport de noua incadrare.Analizand probele administrate in cauza in lumina actelor si lucrarilor dosarului, instanta de fond a retinut urmatoarele:Din punct de vedere al continutului constitutiv al infractiunii, sub aspectul careia, era sesizata si in limita sesizarii prin rechizitoriu, din analiza probelor administrate in faza urmaririi penale si in cea de judecata, a fost retinuta urmatoarea situatie de fapt:Din punct de vedere al laturii obiective, inculpatul O.I., in perioada 01.08.2002 - 23.09.2005, in calitate de presedinte al Consiliului de administratie al SC A. SA, in baza aceleiasi rezolutii infractionale, a retinut si nu a virat, la bugetul consolidat al statului, in termenele prevazute de lege urmatoarele sume:- 124.098 RON, reprezentand sume retinute de angajator in perioada 2002-31.01.2003 cu titlul de contributie individuala la fondul de asigurari sociale de la angajati, care a fost achitata integral la data de 30.11.2003;- 97.893 RON, reprezentand sume retinute de angajator in perioada 2002-31.01.2003 cu titlul de contributie individuala la fondul de sanatate de la angajati, care a fost achitata integral la data de 30.11.2003;- 116.165, 40 RON reprezentand sume retinute de angajator in perioada 2002-31.01.2003 cu titlul de impozit pe dividende (profit) de la asociati, care a fost achitata integral la data de 31.05.2007;Din punctul de vedere al laturii subiective, avand in vedere circumstantele reale ale savarsirii faptei, instanta a dedus ca aceasta a fost savarsita de inculpat cu intentie directa, in conditiile art. 19 alin. 1 lit. a Cod penal.Pentru a retine aceasta situatie de fapt instanta de fond s-a intemeiat pe toate probele administrate in cauza, pornind de la concluziile expertizei contabile si tinand cont, inclusiv de acea parte, din declaratiile inculpatului, prin care a recunoscut ca sumele de bani, datorate la fondurile speciale, erau virate in functie de posibilitatile financiare ale societatii, care s-au coroborat cu declaratiile martorului M.V., acesta declarand ca in consiliul de administratie nu s-a discutat despre neplata sumelor retinute ``..deoarece stiam ca este caz penal..`` si cu cele ale martorului M.T., care a declarat in acelasi sens si ca neplata impozitelor s-a datorat ``faptului ca societatea lucra in pierdere``.In conditiile in care potrivit pct.11 din raportul de expertiza, in perioada respectiva, in societate au existat disponibilitati banesti, care sa permita achitarea cel putin partiala si treptata a acestora (ex: noiembrie 2002, 175.191 RON, etc) instanta a apreciat ca, in mod intentionat, s-au facut alte plati, in defavoarea celor datorate bugetului de stat .De asemenea, fata de caracterul divizibil al declaratiilor date de inculpat, instanta a inlaturat acea parte a declaratiilor acestuia, in care a sustinut ca a aflat despre existenta sumelor, care nu au fost virate din 2002, abia cu ocazia controlului din 2005, deoarece martorul M.T. a declarat, expres, ca discutau (decideau) impreuna plata impozitelor, asadar trebuia sa fie la curent cu aceste aspecte.Mai mult, impozitul pe dividende in suma de 116.165, 40 RON a inceput sa fie achitat in mai 2004, asadar inainte de control .In drept, fapta de retinere si nevirare, la bugetul consolidat al statului, in termenele prevazute de lege, a sumelor retinute din alte sume datorate angajatilor sau asociatilor a reprezentat contraventie, sanctionata de art.17 alin.1 lit.b din legea nr. 87/1994, fiind abrogata in urma republicarii aceleiasi legi in 29.08.2003.Prima data fapta referita a fost incriminata prin OG. nr. 92/2003, in urma modificarii si republicarii acesteia prin legea de aprobare, nr. 174/2004 in M.O. nr. 560/24.06.2004, la art. 188 alin. 2 din O.G. nr. 92/2003 republicata prevazandu-se cu titlu de sanctiune, pedeapsa inchisorii de la 6 luni la 2 ani, sau amenda de la 100.000.000 ROL la 500.000.000 ROL.Prin Legea nr. 241/2005 art. 16 lit.c au fost abrogate dispozitiile art. 188 alin. 2 din O.G. nr. 92/2003 republicata, aceeasi fapta fiind incriminata de art. 6 al acesteia, cu deosebirea ca era sanctionata ``nevarsarea cu intentie``, spre deosebire de reglementarea anterioara, care potrivit art. 198 alin.3 Cod penal, sanctiona inclusiv nevarsarea sumelor retinute si din culpa.De asemenea pedeapsa prevazuta de art. 6 din Legea nr. 241/2005 era inchisoarea de la 1 la 3 ani sau amenda.In concret, sumele datorate cu titlul de contributii, la fondul de asigurari sociale si de sanatate, retinute de la angajati, au fost achitate integral in 30.11.2003 potrivit expertizei contabile.Instanta de fond a precizat ca, sumele datorate, de angajator, in acelasi scop erau distincte si nu se constituiau prin retinere, asadar nu formeaza obiectul sesizarii instantei. Asadar, a rezultat ca singura suma, retinuta si nevirata, de inculpat care putea constitui obiectul unei infractiuni, o reprezenta suma totala de 116.165, 40 RON, retinuta, in mod repetat, de angajator de la asociati, in perioada 01.08.2002-31.01.2003, cu titlul de impozit pe dividende (profit) si care a fost achitata integral la data de 31.05.2007.In conditiile in care inculpatul putea sa raspunda penal, numai atata timp cat a detinut functia, in care era obligat sa actioneze in acest fel, intrucat acesta a fost revocat din functia de presedinte, al consiliului de administratie, in 23.09.2005, a rezultat ca, de la data comiterii, perioada 01.08.2002-23.09.2005 si pana la data judecarii au intervenit 2 legi: O.G. nr. 92/2003 si Legea nr. 241/2005.Fata de situatia ca, in concret, inculpatul a actionat intentionat, a rezultat ca pentru stabilirea legii mai favorabile contau numai limitele de pedeapsa, in acest sens, fiind mai favorabila O.G. nr. 92/2003, care prevedea limite de pedeapsa mai mici, sens in care a si fost dispusa schimbarea de incadrare.In concluzie, fapta inculpatului O.I., din perioada 01.08.2002 - 23.09.2005, cand in calitate de presedinte al Consiliului de administratie al SC A. SA si, in baza aceleiasi rezolutii infractionale, a retinut de la asociati si nu a virat, in mod repetat la bugetul consolidat al statului, in termenele prevazute de lege, suma totala de 116.165, 40 RON cu titlul de impozit pe dividende s-a retinut ca intruneste atat pe latura obiectiva, cat si pe latura subiectiva, elementele constitutive ale infractiunii de retinere si nevarsare a sumelor reprezentand impozite sau contributii cu retinere la sursa, in cel mult 30 de zile de la scadenta prevazuta si pedepsita de art. 188 alin. 2 O.G. nr. 92/2003 republicata si renumerotata, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal si a art. 13 Cod penal.Apararea acestuia ca nu a stiut despre existenta sumelor nevirate, deoarece nu a fost informat de directorul economic, in primul rand a fost contrazisa de declaratiile acestuia din urma, mentionate, iar in al doilea rand nu il putea exonera, de plano, de obligatia de a raspunde in calitate de organ administrativ decident al societatii pentru toate actele acesteia, conform Legii nr. 31/1990 republicata si Decretului nr. 31/1954.In concluzie, din coroborarea tuturor probelor administrate in cauza, instanta a retinut ca fapta inculpatului O.I. din perioada 01.08.2002 - 23.09.2005, cand, in calitate de presedinte al Consiliului de administratie al SC A. SA si in baza aceleiasi rezolutii infractionale, a retinut de la asociati si nu a virat, in mod repetat, la bugetul consolidat al statului in termenele prevazute de lege suma totala de 116.165, 40 RON cu titlul de impozit pe dividende, exista, constituia infractiunea prevazuta si pedepsita de art. 188 alin. 2 O.G. nr. 92/2003 republicata si renumerotata, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal si a art. 13 Cod penal si a fost savarsita de acesta, motiv pentru care, in temeiul art. 345 alin. 2 C.proc.pen, a dispus condamnarea acestuia.Cu privire la individualizarea aplicarii pedepsei, pronuntate in privinta inculpatului, instanta a tinut seama de dispozitiile partii generale ale Codului penal, de limitele de pedeapsa fixate pentru infractiunea in chestiune in partea speciala a acestuia, de gradul de pericol social al faptei savarsite, de persoana infractorului si de imprejurarile care atenuau sau agravau raspunderea penala. Apreciind in concret gradul de pericol social al faptei, instanta a retinut un grad de pericol mare al acesteia, rezultat din urmarea produsa, respectiv prejudicierea statului cu o suma insemnata.In ce priveste persoana infractorului, instanta a apreciat ca savarsirea infractiunii de catre inculpat, reprezenta, la momentul comiterii, un incident izolat in viata acesteia, acesta neprezentand pericol pentru ordinea publica prin sine insusi, iar fata de imprejurarile ce atenuau sau agravau raspunderea penala a inculpatului, instanta a retinut circumstanta atenuanta reprezentata de conduita buna a infractorului, inainte de savarsirea infractiunii, acesta nefiind cunoscut cu antecedente penale, in temeiul art. 74 alin.1 lit a Cod penal.Fata de cele de mai sus, luand in considerare si dispozitiile art. 80 alin. 1, 2 Cod penal, instanta a apreciat ca aplicarea in privinta inculpatului a pedepsei de 2 ani inchisoare pentru comiterea infractiunii cercetate in cauza era adecvata in concret tuturor exigentelor legii penale, iar cu privire la individualizarea executarii pedepsei ce i s-a aplicat inculpatului, in urma contopirii, avand in vedere ca aceasta era mai mica de 3 ani si ca inculpatul nu a mai fost condamnat anterior la pedeapsa inchisorii mai mare de 6 luni, instanta a considerat ca scopul coercitiv si de prevenire a savarsirii de noi infractiuni de catre acesta putea fi atins, in conditiile art. 81 si 82 Cod penal, chiar fara executarea acesteia, apreciere dedusa din imprejurarea ca savarsirea infractiunii de catre inculpat reprezenta la acel moment un incident izolat in viata sa, inculpatul fiind integrat social - studii superioare, casatorit.In ce priveste latura civila a procesului penal, instanta a retinut ca, potrivit actelor de la dosar SC A. SA se afla in faliment, fiind reprezentata inclusiv in proces prin lichidator judiciar, conditii in care, fata de dispozitiile art. 36 din Legea nr. 85/2006, a apreciat ca actiunea civila formulata de partea vatamata-civila Statul Roman, reprezentat prin A.N.A.F. si prin D.G.F.P. Mures era suspendata de drept .Pentru toate aceste motive instanta de fond, in baza art. 345 alin. 2 Cod pr.penala, raportat la art. 188 alin. 2 din O.G. nr. 92/2003 republicata in M.O. nr. 560/24.06.2004, cu aplic art. 41 alin. 2 Cod penal si art.13 Cod penal, cu aplicarea art. 74 alin.1 lit.a Cod penal si a art. 80 alin.1, 2 Cod penal, l-a condamnat pe inculpatul O.I. la pedeapsa de 2 ani inchisoare, pentru savarsirea infractiunii de retinere si nevarsare, in termenul legal, de catre platitorii obligatiilor fiscale a sumelor reprezentand impozite sau contributii cu retinere la sursa.In temeiul art. 71 Cod. pen, art. 20 alin 2 din Constitutia Romaniei si art. 1 din Conventia C.E.D.O, i s-au interzis inculpatului drepturile prevazute de art. 64 alin.1 lit. a teza a II-a si lit. b Cod penal, de la data ramanerii definitive pana la terminarea executarii pedepsei, pana la gratierea totala sau a restului de pedeapsa ori pana la implinirea termenului de prescriptie a executarii pedepsei, cu titlul de pedeapsa accesorie.In baza art. 81 Cod penal, s-a suspendat conditionat executarea pedepsei aplicate, respectiv a pedepsei principale de 2 ani inchisoare si a pedepsei accesorii acesteia, pe durata termenului de incercare de 4 ani, stabilit conform art. 82 Cod penal.In baza art. 359 Cod procedura penala, i s-a atras atentia inculpatului asupra dispozitiilor art. 83 Cod penal privind revocarea suspendarii conditionate a executarii pedepsei.In baza art. 346 alin. 1 Cod pr.penala, raportat la art. 14 Cod pr. penala, raportat la art. 36 din Legea nr. 85/2006, s-a constatat suspendata de drept actiunea civila formulata de partea vatamata-civila Statul Roman, reprezentat prin Agentia Nationala de Administrare Fiscala si prin D.G.F.P. Mures.Impotriva sentintei indicate, a declarat apel inculpatul apelant O.I. solicitand desfiintarea acesteia, iar in urma rejudecarii, in principal, achitarea sa de sub acuza comiterii infractiunii prev.de art.188 alin.2 din O.G. nr.92/2003 modificata, in baza art.11 pct.2 lit.a raportat la art.10 lit.c Cod pr.penala, iar in subsidiar, achitarea sa de sub aceeasi invinuire in temeiul art.11 pct.2 lit.a raportat la art.10 lit.d Cod pr.penala.Ca si chestiuni prealabile s-a sustinut de catre apelant ca, prin rechizitoriul Parchetul de pe langa Judecatoria Tg. Mures, s-a dispus trimiterea sa in judecata sub acuza comiterii infractiunii de Evaziune fiscala, prev. si ped.de art. 6 din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin.2 Cod penal fiindca in calitate de presedinte al consiliului de administratie al SC A. SA, in baza aceleiasi rezolutii infractionale, ``ar fi retinut si nu a virat la bugetul consolidat al statului in termenele prevazute de lege suma totala de 120.437, 89 lei, reprezentand contributii cu regim de retinere la sursa``.Tribunalul Mures prin decizia penala nr.216/A/18.10.2011 a admis apelul declarat de inculpatul O.I., impotriva Sentintei penale nr.1221/08.11.2010 pronuntata de Judecatoria Tg Mures, a desfiintat partial sentinta atacata si in rejudecare:A respins propunerile instantei de apel de schimbare a incadrarii juridice a faptei, retinute in sarcina apelantului prin rechizitoriu, din infractiunea de retinere si nevarsare a impozitelor si contributiilor cu retinere la sursa in forma continuata prev.de art. 6 din Legea nr. 241/2005 a Evaziunii fiscale, cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal, in infractiunile de stopaj la sursa prev.de art. 20 din Legea nr. 130/1999, art. 280 din Legea 53/2003, art. 1821 alin. 2 din Legea nr. 174/2004, toate cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal, art.10, 11 si 13 Cod penal, in baza art.334 Cod pr.penala.A respins propunerea instantei de apel de schimbare a incadrarii juridice a faptei, retinute in sarcina apelantului prin sentinta atacata, din infractiunea de stopaj la sursa in forma continuata, prev. de art.188 alin.2 din O.U.G. nr.92/2003 republicata in Monitorul Oficial 560/24.06.2004 cu aplicarea art.41 alin2. Cod penal si art.13 Cod penal, in infractiunea de stopaj la sursa, prev.de art.1821 alin.2 din Legea nr.174/2004 cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal, art.13 Cod penal, in baza art.334 Cod pr.penala.A admis propunerea instantei de apel de schimbare a incadrarii juridice a faptei, retinute in sarcina apelantului prin sentinta atacata, din infractiunea de stopaj la sursa in forma continuata, prev.de art.188 alin.2 din O.G. nr.92/2003 republicata in Monitorul Oficial nr. 560/24.06.2004 cu aplicarea art.41 alin2. Cod penal si art.13 Cod penal, in infractiunea de retinere si nevarsare a impozitelor si contributiilor cu retinere la sursa in forma continuata prev.de art. 6 din Legea nr. 241/2005 a Evaziunii fiscale, cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal si art.13 Cod penal, in baza art.334 Cod pr. penala.L-a condamnat pe inculpatul O.I., la pedeapsa de 3.000 lei amenda penala pentru comiterea infractiunii de retinere si nevarsare a impozitelor si contributiilor cu retinere la sursa in forma continuata prev.de art. 6 din Legea nr. 241/2005 a Evaziunii fiscale, cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal, a art.13 Cod penal si a art.63 alin.3 teza 2 Cod penal, i-a atras atentia inculpatului asupra dispozitiilor art.631 Cod penal privind neachitarea cu rea-credinta a amenzii aplicate si a mentinut restul dispozitiilor din sentinta atacata care nu contraveneau acestei decizii.Cheltuielile judiciare avansate de stat in apel in cuantum au ramas in sarcina statului, conform art.192 alin.3 Cod pr.penala.Instanta s-a raportat la o singura declaratie a martorului M.T. (contabilul societatii) care a sustinut ca deciziile privind efectuarea unor plati se luau ``impreuna``, fara a se detalia daca acest``impreuna`` inseamna persoana sa si membri consiliului de administratie, sau administratorul special, care coordona activitatea societatii numit de A.P.A.P.S. Bucuresti, dupa momentul in care aceasta a intrat in administrare speciala, iar in stabilirea prezumtivelor sume neachitate la termen la bugetul de stat, instanta a motivat hotararea in functie de concluziile raportului de expertiza contabila.S-a apreciat ca sentinta este nelegala, confuza si contradictorie, in interpretarea starii de fapt care presupune cunoasterea modului de functionare si organizare a unei societati comerciale pe actiuni cu capital majoritar de stat, cat si in ceea ce priveste aplicarea gresita a legii, in speta art. 188 alin. 2 din O.G. nr. 92/2003.Cu privire la starea de fapt, s-a aratat ca Legea nr.31/1990 modificata si republicata cuprinde dispozitii clare si lipsite de echivoc, in ce priveste organizarea Consiliului de Organizatie al unei societati comerciale pe actiuni, modul de luare a deciziilor, toate circumscrise controlului riguros efectuat cel putin anula de A.G.A., in care statul detinea un procent majoritar de actiuni .Conducerea SC A. SA a fost o conducere colectiva, membrii consiliului de administratie si-au exercitat atributiile in baza unui contract de mandat conferit de AGA, cu precizarea ca martorul M.T. nu a facut parte din consiliul de administratie, nu a participat la deliberare si luarea deciziilor.Din coroborarea declaratiilor apelantului si a martorului M.V. (membru in Consiliul de Administratie) a rezultat faptul ca, in sedintele forului de conducere al societatii, nu s-a discutat, niciodata, despre efectuarea unei plati preferentiale sau despre neplata la timp a sumelor datorate bugetului la stat .Deliberarile si deciziile Consiliului de administratie s-au referit cu prioritate la lipsa cash-flow-ului, la incasarea, cu intarziere, a sumelor datorate de diversi beneficiari, la plata dobanzilor bancare impovaratoare si, in general la dificultatile financiare cu care s-a confruntat societatea in acea perioada . Deciziile luate la nivelul societatii se luau prin vot - fie deschis, fie secret -, inculpatul apelant avand dreptul la un singur vot si, pe cale de consecinta aceasta nu putea lua o decizie de unul singur.Inculpatul apelant a detaliat in instanta modul de functionare al organului de decizie colectiva a SC A. SA si imprejurarea ca nu avea putere de decizie, insa instanta de fond, in aplicarea principiului ``divizibilitatii`` declaratiei, a retinut doar ceea ce, in opinia sa, ar avea un caracter incriminator. Apelantul a avut si calitatea de director general al SC A. SA, dar aceasta functie avea un caracter de executie, directorul general avand obligatia de a respecta si aplica deciziile si hotararile Aga si ale Consiliului de Administratie.Cu alte cuvinte, intr-o societate comerciala pe actiuni, conducerea era structurata pe doua paliere: A.G.A., ca organ de decizie si conducere, Consiliul de Administratie care este obligat sa puna in practica hotararile A.G.A., presedintele acestui for putand cumula si calitatea de director general.In lumina acestor dispozitii din Legea nr.31/1990 modificata si republicata devenea inechivoc faptul ca, in sarcina apelantului, nu se putea retine savarsirea infractiunii prev.de art. 188 alin. 2 din O.G. nr. 92/2003, sustinerea instantei ca ar fi intrunite latura obiectiva si latura subiectiva a infractiunii, fiind lipsita de temei legal. Raspunderea penala are un caracter personal (cu exceptia prev. la art.191 Cod penal), ori, in sarcina apelantului nu se putea sustine ca `` a retinut si nu a virat la bugetul consolidat al statului in termenele prevazute de lege anumite sume de bani``.Cu privire la sumele afirmativ retinute ca fiind achitate, cu intarziere, catre bugetul de stat, s-a aratat ca raportul de control al D.G.F.P. Mures, care a stat la baza ``fabricarii`` acestui dosar si intocmirii actului de sesizare al instantei, potrivit caruia SC A. SA nu a virat, in termenul prevazut de lege, suma de 1.204.378.999 lei (obligatii datorate pentru anul fiscal 2002) a fost infirmat prin raportul de expertiza contabila. Astfel, la fila 9 din acest raport, ca raspuns la obiectivul nr.4, expertul a aratat: ``din documentele expertizate nu am reusit sa ma clarific cu privire la suma de 1.204.378.999 rol, aceasta suma nu am identificat-o nici in extrasele de cont si nici in evidentele existente in dosarele cu actele in banca pe perioada 2002-2007``. Aceasta concluzie s-a reiterat si in raspunsul la obiectivul nr.5 si 6.In pofida acestei concluzii, instanta a retinut (cu inadvertentele de rigoare) ca ``inculpatul a retinut de la asociati si nu a virat in mod repetat la bugetul consolidat al statului in termenele prevazute de lege suma totala de 116.165,4o RON cu titlul de impozit pe dividende ..`` S-a precizat ca, potrivit raportului de expertiza, suma de116.165,4o lei a reprezentat impozit pe profit (si nu pe dividende) evidentiat in sold la data de 31.01.2003, soldul fiind lichidat.De asemenea, inculpatul apelant nu avea cum sa retina suma sus mentionata ``de la asociati``, intrucat plata, cu intarziere, a impozitului pe dividende sau pe profit se sanctioneaza cu aplicarea unor penalitati si majorari de intarziere si nu se includea in categoria contributiilor cu retinere la sursa, care ar fi atras incidenta infractiunii prevazuta de art.188 alin.2 din O.G. nr.92/2003, context in care, dispozitiile aplicabile din Codul fiscal si Cod procedura fiscala deveneau de stricta interpretare.In considerentele sentintei atacate, cu referire la latura obiectiva a infractiunii si la sumele ``retinute de angajator in perioada 2002-2003`` (124.098 ron+97.893 ron+116.165,4o ron) aparea o inadvertenta deoarece aceste sume nu puteau constitui temei al angajarii raspunderii penale - pozitia 1 si 2, iar, in ceea ce priveste a treia suma, regimul juridic al platii impozitului pe dividende era reglementat prin alte acte normative.Pentru a adopta o asemenea solutia instanta de apel a retinut urmatoarele considerente:Analizand apelul declarat conform disp.art.371 Cod pr. penala, 374 Cod pr. penala, a fost apreciat fondat, insa pentru alte considerente decat cele invocate.In primul rand, raportat la starea de fapt, constand in aceea ca, in baza aceleiasi rezolutii infractionale, inculpatul O.I., in calitate de reprezentant legal al SC ``A.`` SA, respectiv director general in perioada august 2002-februarie 2005, ar fi dispus retinerea si nevirarea la bugetele fiscale a contributiilor cu retinere la sursa (impozit pe venituri din dividende, contributii la asigurarile sociale pentru angajati, contributii la asigurarile sociale de sanatate), la momentul trimiterii in judecata, acumuland o restanta de 120.437,89 lei ( debit principal plus accesorii conform procesului-verbal de control fiscal din 31.05.2005, s-a considerat ca nu exista critici. Chiar inculpatul, in faza de urmarire penala a aratat ca, in perioada supusa controlului, inclusiv pana in luna septembrie 2005, a exercitat functia de director general si presedinte al Consiliului de Administratie al SC A. SA si a recunoscut ca, aceste contributii catre bugetul de stat, nu au fost platite datorita dificultatilor financiare, in termenul prevazut la art.6 din Legea nr.241/2005, insa au fost efectuate plati esalonate. Prin urmare, nu se putea prevala de lipsa oricarei responsabilitati personale sau de lipsa laturii subiective a infractiunii, cel putin in forma intentiei indirecte. Contabilul societatii, martorul M.T. a relevat aceleasi aspecte, care au dus la neplata partiala a contributiilor cu retinere la sursa catre stat si, in plus, a contestat afirmatiile inculpatului, din faza de judecata, ca organul competent in a decide plata impozitelor si a taxelor era consiliul de administratie, precum si alte organe competente, serviciul de contabilitate, etc. Cert era ca inculpatul avea deplina cunostinta de toate deciziile importante, care se luau in cadrul societatii si, indirect, a recunoscut ca au existat restante de plata catre bugetul de stat, in perioada 2002-2004, contabilul precizand ca nici in septembrie 2005 aceste restante nu erau achitate. Contrar incercarii inculpatului de a gasi alte persoane raspunzatoare, art.1531 din Legea nr.31/1990 stipula ca raspunderea revine in exclusivitate directorului, in cadrul societatii pe actiuni, care indeplineste toate actele ce vizeaza activitatea societatii, iar la art.1442 din aceeasi lege se instituia o larga raspundere si in cazul administratorilor. Inculpatul, in calitate de director general trebuia sa sesizeze toate neregulile consiliului de administratie, inclusiv cele care nu puteau fi percepute direct de membri acestuia, conform art. 1442 alin.3 din aceeasi lege.Chiar daca in speta a fost efectuata si o expertiza contabila, aceasta nu a oferit raspunsuri, concrete, in privinta debitelor achitate si pe care le mai are societatea inculpatului, avand in vedere ca experta nu a avut la dispozitie toate actele contabile necesare si s-a bazat, mai mult, strict pe evidenta contabila a societatii, singurele inscrisuri ce au putut fi luate in considerare fiind cele provenind de la partea civila.S-a apreciat, fata de cele aratate, ca inculpatul a comis fapta pentru care a fost dedus judecatii, cu intentie indirecta, avand cunostinta, in calitatea detinuta in cadrul societatii, ca nu se achita decat partial sau deloc contributiile datorate bugetului de stat .Cat priveste latura civila, desi nu existat acord cu judecatorul de fond, care a luat in considerare si concluziile expertizei contabile, in stabilirea sumei datorate de societate, s-a considerat ca solutia de suspendare a actiunii civile si faptul ca apelul inculpatului viza doar latura penala a procesului, nu si latura civila, nu putea fi contestata in prezenta cale de atac.Referitor la incadrarea juridica data faptei de instanta de fond, nu a existat un acord cu aceasta, cat timp pana la epuizarea infractiunii au fost in vigoare mai multe legi care reglementau in esenta aceeasi infractiune .Prin urmare, la termenul de judecata in apel, din data de 07.09.2011, s-au pus in discutie de instanta, din oficiu, mai multe propuneri de schimbare a incadrarii juridice a faptei, raportarea facandu-se la infractiunea retinuta prin rechizitoriul Parchetului.La termenul de judecata din 30.09.2010 instanta din oficiu a dispus schimbarea incadrarii juridice din infractiunea de Evaziune fiscala in infractiunea de retinere si nevarsare in termenul legal de catre platitorii obligatiilor fiscale a sumelor reprezentand impozite sau contributii cu retinere la sursa, prev. si ped. de art. 188 alin. 2 din O.G. nr. 92/2003, retinand in esenta ca, desi SC A. SA, al carui director si presedinte al Consiliului de Administratie era apelantul, avea disponibilitati banesti, acesta a efectuat plati preferentiale in detrimentul sumelor datorate bugetului de stat .La un termen de judecata ulterior, din 05.10.2011, s-au facut alte doua propuneri de schimbare a incadrarii juridice a faptei, de aceasta data raportarea facandu-se la infractiunea retinuta prin sentinta atacata.S-a apreciat ca instanta de apel era totusi, tinuta de incadrarea data faptei, de instanta de fond, prin sentinta atacata si s-a apreciat ca singurele reglementari legale, complete, ce puteau fi retinute si care faceau referire la toate impozitele si taxele descrise in rechizitoriul Parchetului erau disp.art.1821 alin.2 din Legea nr.174/2004 cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal, art.13 Cod penal si disp. art. 6 din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal si art.13 Cod penal.Astfel, s-au respins ca nefondate propunerile de schimbare a incadrarii juridice a faptei retinuta prin rechizitoriu, precizate la termenul de judecata din 07.09.2011 de instanta de apel si referitor la propunerile de la termenul de judecata din 05.10.2011, in functie de sanctiunile prevazute si de pedeapsa spre care s-a indreptat instanta de apel, s-a apreciat a fi mai favorabila inculpatului Legea nr.241/2005, art.6 din aceeasi lege cu art.41 alin.2 Cod penal si art.13 Cod penal.Prin urmare, s-a respins propunerea vizand schimbarea incadrarii juridice a faptei retinute, prin sentinta, in infractiunea prev.de art. 1821 alin.2 din Legea nr.174/2004 cu art.41 alin.2 Cod penal si art.13 Cod penal.La dozarea si individualizarea pedepsei s-a tinut cont, conform prev.art.72 Cod penal, ca inculpatul, desi a recunoscut, doar partial, fapta imputata, incercand sa-si diminueze cat mai mult vinovatia, nu a mai avut contact cu legea penala, o parte din prejudiciu a fost achitata partii civile, acesta nu s-a sustras cercetarilor penale, astfel ca, o pedeapsa alternativa inchisorii, cea a amenzii penale, in cuantum moderat, era suficienta pentru asigurarea reeducarii sale, in spiritul respectarii normelor de drept penal.Pe cale de consecinta, doar sub aspectul incadrarii juridice a faptelor si al individualizarii pedepsei aplicabile, a fost gasit fondat apelul declarat, urmand sa fie admis.S-a desfiintat partial sentinta atacata si in rejudecare:S-a respins propunerile instantei de apel de schimbare a incadrarii juridice a faptei retinute in sarcina apelantului prin rechizitoriu, din infractiunea de retinere si nevarsare a impozitelor si contributiilor cu retinere la sursa in forma continuata prev.de art. 6 din Legea nr. 241/2005 a Evaziunii fiscale, cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal, in infractiunile de stopaj la sursa prev.de art. 20 din Legea nr. 130/1999, art. 280 din Legea 53/2003, art. 1821 alin. 2 din Legea nr. 174/2004, toate cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal, art.10, 11 si 13 Cod penal, in baza art.334 Cod pr.penala.S-a respins propunerea instantei de apel de schimbare a incadrarii juridice a faptei retinute in sarcina apelantului prin sentinta atacata din infractiunea de stopaj la sursa in forma continuata, prev.de art.188 alin.2 din O.U.G. nr.92/2003 republicata in Monitorul Oficial nr. 560/24.06.2004 cu aplicarea art.41 alin2. Cod penal si art.13 Cod penal, in infractiunea de stopaj la sursa, prev.de art.1821 alin.2 din Legea nr.174/2004 cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal, art.13 Cod penal, in baza art.334 Cod pr. penala si s-a admis propunerea instantei de apel de schimbare a incadrarii juridice a faptei retinute in sarcina apelantului prin sentinta atacata, din infractiunea de stopaj la sursa in forma continuata, prev.de art.188 alin.2 din O.G. nr.92/2003 republicata in Monitorul Oficial 560/24.06.2004 cu aplicarea art.41 alin2. Cod penal si art.13 Cod penal, in infractiunea de retinere si nevarsare a impozitelor si contributiilor cu retinere la sursa in forma continuata prev.de art. 6 din Legea nr. 241/2005 a Evaziunii fiscale, cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal si art.13 Cod penal, in baza art.334 Cod pr. penala.A fost condamnat inculpatul O.I., la pedeapsa de 3.000 lei amenda penala pentru comiterea infractiunii de retinere si nevarsare a impozitelor si contributiilor cu retinere la sursa in forma continuata prev.de art. 6 din Legea nr. 241/2005 a Evaziunii fiscale, cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal, a art.13 Cod penal si a art.63 alin.3 teza 2 Cod penal, i s-a atras atentia acestuia asupra dispozitiilor art.631 Cod penal privind neachitarea cu rea-credinta a amenzii aplicate si s-a mentinut restul dispozitiilor din sentinta atacata care nu contraveneau acestei decizii.Cheltuielile judiciare avansate de stat in apel in cuantum de 40 lei, au ramas in sarcina statului, conform art.192 alin.3 Cod pr.penala.Solutia Tribunalului Mures, ca instanta de apel, in termen legal, a fost atacata cu recurs de catre:a) partea civila Statul Roman A.N.A.F. - reprezentat prin D.G.F.P. Mures; care a solicitat ca in urma admiterii acestei cai de atac si a reformarii solutiei criticate, cauza sa fie trimisa spre rejudecare, pentru a se realiza o noua solutionare a cauze, in sensul admiterii actiunii civile, initial exercitate, cu consecinta repararii integrala a pagubei materiale de 647.740 lei cauzata Statului Roman .S-a invederat ca:Prin decizia atacata s-au mentinut dispozitiile primei instante, in sensul retinerii, ca fiind suspendata de drept actiunea civila, conform dispozitiilor art.36 din Legea nr.85/2006, avand in vedere ca SC A. SA se afla in faliment. Decizia devenea criticabila, deoarece textul art. 36 din Legea nr. 85/2006, privind procedura insolventei, vizeaza doar societatea - persoana juridica si nu persoana fizica impotriva careia se poarta procesul pendinte, raspunzatoare de prejudiciul creat bugetului general consolidat al statului prin savarsirea faptei in discutie.S-a aratat ca, in literatura de specialitate, s-a sustinut, in mod constant, raspunderea delictuala opereaza si pentru culpa cea mai usoara si indiferent de gravitatea vinovatiei, obligatia de reparare a prejudiciului este integrala, intrucat cuantumul despagubirilor depinde de intinderea prejudiciului si nu de gravitatea vinovatiei. In cadrul raspunderii civile delictuale, ca principiu, intinderea raspunderii nu este conditionata asadar, de gradul de vinovatie a autorului faptei ilicite, independent de faptul ca acesta a actionat cu intentie, din neglijenta ori din imprudenta, el este dator sa repare, in intregime, prejudiciul cauzat prin fapta sa ilicita.In doctrina s-a subliniat, iar in practica judiciara s-a statuat, ca nici chiar anumite cauze ca prescriptia, amnistia, moartea inculpatului, care impiedica exercitarea actiunii penale si determina incetarea procesului penal, incetarea urmaririi penale/scoaterea de sub urmarire penala, achitarea, nu se rasfrange asupra solutionarii laturii civile, neducand la stingerea actiunii civile si exonerarea de raspundere civila.S-a sustinut ca nu exista justificare, apta sa il absolve pe inculpat de raspundere, deoarece, in principiu, orice solutie pe latura penala a cauze nu impiedica instanta ca, pe latura civila, sa examineze temeinicia actiunii civile generate de actul comis de persoana in cauza, aceasta fiind si cea mai eficienta cale de recuperare a prejudiciului, dintre cele pe cale le-au avut la indemana.b) inculpatul O.I. care criticand nelegalitatea si netemeinicia celor doua hotarari judecatoresti pronuntate in cauza sa, a solicitat reformarea integrala a acestora si, in urma rejudecarii cauzei sale, sa se dispuna, conform dis.art.11 pct.2 lit.a rap.l art.10 lit.d Cod procedura penala, achitarea sa de acuza ce i-a fost retinuta in sarcina . In memoriul continand motivele de recurs inculpatul a aratat ca:Prin sentinta penala nr. 1221/8.11.2010 impotriva careia recurentul a exercitat calea de atac a apelului, instanta de fond, prin schimbarea incadrarii juridice a faptei, retinuta in sarcina sa, art.6 din Legea nr.241 din 2005 cu aplicarea art.41 al.2 Cod penal in infractiunea prevazuta de art.188 al.2 din OG nr.92/2003, a dispus condamnarea acestuia, la pedeapsa maxima de 2 ani inchisoare cu aplicarea dispozitiilor art.81 Cod penal.Criticile formulate impotriva sentintei Judecatoriei Tg Mures sustinute in fata instantei de control judiciar, prin care recurentul a solicitat achitarea de sub invinuirea savarsirii oricarei fapte penale au vizat motive de nelegalitate si netemeinicie, facand abstractie de faptul ca hotararea atacata era confuza si contradictorie, atat sub aspectul stabilirii starii de fapt, cat si al incadrarii faptei juridice, a prezumtivei infractiuni ce i-a fost retinuta in sarcina .Motivele de apel prin care recurentul a solicitat admiterea apelului, desfiintarea sentintei atacate si achitarea de sub orice invinuire au fost formulate in scris si detaliate pe larg in fata instantei de apel, astfel cum a rezultat din incheierea de sedinta din data de 5 octombrie 2011.Argumentele recurentului in sustinerea nevinovatiei sale, fundamentate pe m probator administrat in cauza, actul de sesizare a instantei, actul de control al D.G.F.P. probele testimoniale si in special raportul de expertiza contabila, nu au fost insusite de instanta de apel, in opinia recurentului in mod gresit, motivarea deciziei fiind neconvingatoare pentru cel putin cateva considerente:S-a ignorat faptul ca deciziile luate la nivelul Consiliului de administratie al SC A.N.C.C. SA, pentru aplicarea hotararilor Adunarilor generale a actionarilor, erau decizii colective luate in unanimitatea sau majoritatea voturilor exprimate.Recurentul, in calitate de presedinte al Consiliului de administratie, nu avea dreptul decat la un singur vot si, pe cale de consecinta, nu putea decide, singur, cu privire la activitatea curenta a societatii, si, implicit, la modul in care aceasta isi respecta obligatiile contractuale de furnizori, beneficiari, sau bugetul consolidat al statului.Din declaratiile inculpatului si al martorului M.V., acesta din urma, fiind membru al Consiliului de administratie, coroborate partial cu declaratiile martorului M.T., a rezultat cu prisosinta, faptul ca, in sedintele Consiliului de administratie, nu s-a adoptat nicio hotarare privind efectuarea unor plati preferentiale sau cu privire la neachitarea la scadenta a obligatiilor fiscale datorate bugetului de stat .In argumentarea deciziei de condamnare a recurentului considerand ca acesta este singurul vinovat de achitarea cu intarziere a unor obligatii fiscale de catre SC A. SA, instanta a sustinut ca, in calitatea sa de director general, acesta avea obligatiile prevazute de art. 153 indice 1 raportat la art. 144 indice 2 din Legea 31 din 1990.S-a aratat ca aceste norme juridice nu erau incidente in cauza si drept urmare nu puteau constitui un temei al raspunderii juridice penale a recurentului, deoarece ele constituiau modificari ale Legii 31 din 1990, intrate in vigoare la data de 26 octombrie 2010.Asa fiind, dispozitiile din Legea 31 din 1990, de care s-a prevalat recurentul in apararile formulate in fata instantei de fond si apel erau in vigoare, la data savarsirii prezumtivei infractiuni, prin care legiuitorul a statuat organele de conducere ale unei societati comerciale pe actiuni, competentele si prerogativele acestora, precum si validitatea deciziilor luate de fiecare in parte .Instanta de apel, in contradictie cu probele administrate in cauza, a constatat ca fapta dedusa judecatii a fost savarsita cu intentie indirecta.Or, infractiunea de Evaziune fiscala retinuta in sarcina recurentului, in urma schimbarii incadrarii juridice si tinand cont de calitatea acesteia detinuta in cadrul SC A. SA, nu putea fii savarsita decat cu intentie directa. In cauza s-a dovedit faptul ca nici recurentul, nici ceilalti membrii al Consiliului de administratie nu au urmarit ``retinerea si nevarsarea in cel mult 30 de zile de la scadenta a sumelor reprezentand impozite sau contributii cu retinere la sursa".Nu s-a contestat faptul ca au existat anumite intarzieri la plata unor obligatii bugetare, astfel cum s-a constatat si in raportul de expertiza contabila, dar aceste intarzieri s-au datorat unor sincope care au aparut in relatiile comerciale cu tertii, cu bancile la care societatea avea contractate creditate si cu neincasarea costului unor prestatii efectuate, inclusiv pentru lucrarile efectuate la sediul D.G.F.P. Mures.Cu privire la cererea subsidiara formulata in aceasta cale de atac s-a aratat ca actul de sesizare al instantei de fond si de trimitere in judecata a recurentului s-a esafodat pe concluziile unui control fiscal efectuat de D.G.F.P. Mures, la data de 31.05.2005, prin care, aceasta a stabilit ca societatea a acumulat o restanta de 120 437,89 lei (debit principal si accesorii) compus din impozit pe venituri din dividende, contributiile la asigurarile sociale la angajati si contributii la asigurarile sociale de sanatate.Instanta de apel si-a insusit actul de control, in pofida faptului ca prin raportul de expertiza contabila, nu s-a identificat nici in extrasele de cont, nici in alte evidente contabile pe perioada 2002-2007 aceasta suma (raspuns la obiectivul nr.4,5 si 6).Printr-o fraza instanta a inlaturat concluziile expertizei contabile, dispuse de instanta de fond, pentru a se edifica cu privire la veridicitatea concluziilor controlului dispus de D.G.F.P. Mures, la solicitarea expresa a recurentului, si a ignorat, in mod nelegal, o proba pertinenta si concludenta raportat la natura litigiului dedus judecatii.Probabil ca raportul de expertiza contabila, care, in opinia recurentului, a lamurit pe deplin latura civila a cauzei, nu a convenit Ministerului Public care, a solicitat schimbarea incadrarii juridice, din art.182 al.2 din Legea nr.92 din 2003 cu aplicarea art.41 al.2 si art.13 Cod penal in art.6 din Legea nr.241 din 2005 cu aplicarea art.41 al.2 Cod penal si art.13 Cod penal.Admitand schimbarea incadrarii juridice instanta de apel a facut o aplicare gresita a legii. In conditiile in care aceasta a retinut ca latura civila o reprezinta suma de 120 437,89 lei, ca aceasta suma a fost achitata de societate in cursul anului 2003, anterior sesizarii instantei, in cauza, sunt incidente dispozitiile art.10 pct.(l) din Legea nr.241 din 2005 potrivit caruia ..." in cazul savarsirii unei infractiuni de Evaziune fiscala prevazute de prezenta lege, daca in cursul urmaririi penale sau al judecatii, pana la primul termen de judecata invinuitul ori inculpatul acopera integral prejudiciul cauzat, limitele prevazute de lege pentru fapta savarsita se reduc la jumatate...Daca prejudiciul cauzat in aceste conditii este de pana la 50 000 euro in echivalentul monedei nationale, se aplica o sanctiune administrativa, care, se inregistreaza in cazierul judiciar."Echivalentul in lei al sumei de 50.000 euro, calculat la un curs de schimb de 4,36 lei/euro era de 218.000 lei, superioara celei retinute prin actul de control al D.G.F.P. de 120.437,89 lei.In acest context, s-a apreciat ca, recurentul ar beneficia de o cauza de nepedepsire, dispozitiile art. 63 al.3 teza 2 Cod penal coroborat cu art.63 indice 1 Cod penal nefiind incidente in cauza.Analizand recursurile astfel declarate prin prisma prv.art.3859 Cod procedura penala se retine ca:a) in ceea ce priveste recursul partii civile acesta are caracter inadmisibil, deoarece prin decizia Tribunalului Mures a fost mentinuta solutia adoptata de instanta de fond cu privire la modul de solutionarea laturii civile a cauzei. Prin sentinta penala nr.1221/08.11.2010 a Judecatoriei Tg. Mures s-a constatat suspendata de drept, actiunea civila exercitata in cauza de partea vatamata constituita parte civila Statul Roman reprezentat prin A.N.A.F. si D.G.F.P. Mures. Sentinta penala anterior mentionata a fost atacata, cu apel, si numai in privinta modului de solutionare a laturii penale doar de catre inculpat, solutia Tribunalul Mures nemodificand, pe latura civila solutia instantei de fond .Aceasta decizie a primei instante de control judiciar, nemodificata sub aspectul laturii civile a fost atacata cu recurs de partea civila, demers procesual cu caracter inadmisibil prin prisma prev.art.38515 alin.4 teza I Cod procedura penala.Pe cale de consecinta, recursul declarat de partea civila Statul Roman - A.N.A.F. - reprezentat de D.G.F.P. Mures va fi respins, pentru cele retinute, ca inadmisibil, potrivit disp.art.38515 pct.1 lit.a teza II-a Cod procedura penala.b) Cu privire la recursul inculpatului se constata ca acesta are caracter nefondat, atat in varianta primara, cat si subsidiara deoarece:In critica adusa deciziei Tribunalului Mures inculpatul a inteles, sa solicite, in principal, achitarea sa, de sub comiterea infractiunii ce i-a fost retinuta in sarcina, la nivelul Tribunalul Mures, in temeiul art.10 lit.d Cod procedura penala, iar in subsidiar, sa se constate ca ii sunt incidente prev. art.10 din legea nr.241/2005 cu raportare la prev. art.3859 pct.12 rap.la art.38515 pct.2 lit.d Cod procedura penala. Aceste critici aduse deciziei tribunalului de catre inculpat nu pot fi primite, deoarece, la nivelul primei instante de control judiciar, reE.luandu-se probatoriul, cu caracter vast, administrat in faza urmaririi penale si la nivelul instantei de fond, s-a retinut ca, inculpatul in calitatea sa de director general al SC A. SA, in perioada august 2002-februarie 2005, a dispus retinerea si nevirarea la bugetele fiscale a contributiilor cu retinere la sursa (impozit pe impozit din dividende, contributii la asigurari sociale pentru angajati, contributii la asigurari sociale de sanatate), fapt materializat in acumularea unei restante totale de 120.437,89 lei. Tribunalul Mures retinand aceasta stare de fapt, in esenta, a verificat comparativ dispozitiile legale incriminatoare a acestei conduite care s-au succedat in timp pe teritoriul Statului Roman de la momentul inceperii urmaririi penale impotriva inculpatului si pana la momentul analizarii cauzei de catre aceasta instanta. S-a apreciat de catre aceasta instanta de apel, dat fiind concursul de legi, in timp si spatiu aparut in prezenta cauza ca cel mai bine conduita infractionala a inculpatului este reglementata de prev.art.6 din legea nr.241/2005 cu aplic.art.41 alin.2 Cod penal si a art.13 Cod penal si nu cea retinuta in hotararea instantei de fond . Analizandu-se activitatea infractionala desfasurata de catre inculpat, in intervalul de timp critic, s-a retinut ca, aceasta intruneste din punct de vedere obiectiv si subiectiv elementele constitutive ale infractiunii prev. de art.6 din legea nr.241/2005 cu naplic.art.41 alin.2 Cod penal, dar cu retinerea prev. art.13 Cod penal. Aceasta dispozitie legala incriminatorie este cea mai favorabila inculpatului care a comis cu intentie aceasta fapta penala incriminata de legea speciala, respectiv a comis infractiunea de Evaziune fiscale, in forma continuata. Acesta in intervalul august-2002 - februarie 2005, a dispus retinerea si nevirarea la bugetele speciale a contributiilor cu retinere la sursa, contributii ce au atins un cuantum de 120.437,89 lei. Pentru aceasta fapta ce este incriminata ca infractiune de catre o lege speciala (legea nr.241/2005) si pe care inculpatul a comis-o, acestuia i s-a aplicat o pedeapsa de corespunde exigentelor prev.art.72 Cod penal, cuantumul si modalitatea de executare a acesteia neimpunandu-se a fi modificate.Cum in prezenta cauza se constata ca pe baza unei judicioase interpretari a probelor dosarului s-a stabilit o stare de fapt corecta ce la nivelul Tribunalul Mures a primit incadrarea juridica adecvata, fapt reflectat in pronuntarea unei legale solutii de condamnare a inculpatului, urmeaza ca in conformitate cu prev.art.38515 pct.1 lit.b Cod procedura penala recursul acestuia sa fie respins ca nefondat.Nota: In cazul in care exista concurs intre circumstantele atenuante si cauza de agravare a pedepsei data de savarsirea unei infractiuni continuate, nu sunt aplicabile dispozitiile art. 80 alin. 2 C. pen. In acest sens s-a pronuntat Curtea de Apel Tg.-Mures prin decizia penala nr. 267/R/22 martie 2012 si decizia penala nr. 298/R/5 aprilie 2012. In acest sens, suntem de parere ca prin natura sa, infractiunea continuata este un caz de agravare a raspunderii penale, insa nu este o circumstanta agravanta si nici o imprejurare de genul acelor cauze agravante la care se refera dispozitiile art. 80 C. pen. si care privesc circumstantele agravante generale sau speciale, recidiva si concursul de infractiuni . In conditiile in care prima instanta nu a retinut nicio circumstanta agravanta in sarcina inculpatului, ci doar circumstantele atenuante judiciare si cauza de agravare data de infractiunea continuata, prevederile art. 80 C. pen. nu sunt incidente la speta.
Concursul intre circumstantele atenuante si cele agravante in Noul Cod penal (art. 79) Sursa: EuroAvocatura.ro | Av. Marius-Catalin Predut