Suspendarea actului administrativ. Conditii.

Legea 554/2004, art. 14, art.15
Legea 21/1996

Suspendarea actului administrativ ca operatie juridica de intrerupere vremelnica a efectului acestuia, apare ca o situatie de exceptie de la regula executarii din oficiu, si care poate fi primita doar in cazuri bine justificate si pentru prevenirea producerii unei pagube iminente.
Cuantumul ridicat al amenzii nu constituie astfel, prin el insusi, un motiv suficient pentru admiterea cererii de suspendare in conditiile art. 14 din Legea 554/2004, aceasta cu atat mai mult cu cat, in aplicarea sanctiunii, criteriul luat in considerare a fost unul stabilit prin lege, si anume criteriul prevazut in art. 51 alin. (1) din Legea 21/1996: pana la 10% din cifra totala de afaceri, realizata in anul financiar anterior sanctionarii faptelor apreciate a avea caracter contraventional.

Prin actiunea inregistrata la data de 12 ianuarie 2006 reclamanta S.C. L.D. SRL Bucuresti a solicitat suspendarea executarii deciziei nr. 224 din 19 decembrie 2005 pronuntata de Plenul Consiliului Concurentei pana la solutionarea definitiva si irevocabila a cauzei avand ca obiect actiunea de fond prin care se solicita anularea acestei decizii, invocand ca temei de drept dispozitiile art.52 alin.4 teza finala din Legea 21/1996 si art.14 si 15 din Legea 554/2004.
In motivarea cererii sale reclamanta a aratat ca prin decizia nr.224 din 19 decembrie 2005 Plenul Consiliului Concurentei a constatat incalcarea de catre S.C. L.DSRL Bucuresti si alti distribuitori ai produselor W, a dispozitiilor art.5 alin.1 lit.a) si c) din Legea 21/1996, in sensul fixarii concertate, in mod direct si indirect, prin discounturi, a preturilor de revanzare a produselor S.C. W SRL (denumita in continuare W) cat si convenirea impartirii pietelor de desfacere si alocarea clientilor de catre W si distribuitorii sai.
A mai aratat reclamanta ca prin aceeasi decizie, Plenul Consiliului Concurentei a retinut existenta unor intelegeri pe verticala intre W si distribuitori si a stabilit sanctionarea partilor implicate in aceste intelegeri datorita consecintelor negative produse mediului concurential si ca in baza acestei decizii Plenul Consiliului Concurentei a sanctionat S.C. L.D. SRL Bucuresti cu o amenda de 121.856,391 RON, un cuantum important in opinia reclamantei si care este de natura a produce consecinte patrimoniale grave pentru societate .
Totodata, reclamanta a aratat ca a atacat decizia nr.224/2005 la data de 12 ianuarie 2006, solicitand anularea deciziei pe motiv de nelegalitate si netemeinicie, cauza ce formeaza obiectul dosarului nr.831/2006 al Curtii de Apel Bucuresti � Sectia de contencios administrativ si fiscal.
Dupa ampla expunere a motivelor de nelegalitate si netemeinicie a deciziei nr.224/2005, reclamanta a aratat ca stabilirea amenzii contraventionale la cuantumul mentionat reprezinta pentru societate nu doar o sanctiune ci o modalitate prin care societatea poate ajunge in situatia blocarii activitatii si a imposibilitatii respectarii contractelor in derulare, urmand a afecta resursele societatii in mod grav, relevante in acest sens fiind rezultatele financiare (profitul) in ultimii doi ani care insumate sunt apropiate de cuantumul amenzii.
In opinia reclamantei, Consiliul Concurentei a stabilit acest cuantum in mod gresit in raport cu cifra de afaceri in conditiile in care in activitatea de distributie marja de profit este extrem de redusa.
Mai mult, arata reclamanta, faptele retinute in sarcina sa si
carora li s-a dat o conotatie grava in plan concurential nu au fost dovedite prin nici un mijloc de proba iar aplicarea amenzii contraventionale ar afecta intreaga activitate desfasurata de societate .
Suportarea unei sanctiuni importante din punct de vedere patrimonial � fara sa fi fost exercitat controlul judecatoresc al actelor si faptelor presupus anticoncurentiale, in opinia reclamantei, ar fi extrem de pagubitoare pentru societate, motiv pentru care se impune suspendarea executarii deciziei nr.224/2005.
In plus, reclamanta a aratat ca fata de imprejurarea ca amenda aplicata are un caracter contraventional, se impune aplicarea in cauza si a dispozitiilor O.G. nr. 2/2001 potrivit carora plangerea formulata impotriva unei sanctiuni contraventionale determina suspendarea de drept a executarii sanctiunii respective.
Curtea de Apel Bucuresti � Sectia a VIII-a contencios administrativ si fiscal, prin sentinta nr.112 din 18 ianuarie 2006, a respins actiunea, retinand, in esenta, ca in cauza nu s-a facut dovada indeplinirii conditiilor prevazute de art.47 alin.4 din Legea 21/1996 si cele ale art.14 si 15 din Legea 554/2004, iar motivele invocate de reclamanta vizeaza in fapt fondul cauzei, respectiv nelegalitatea deciziei.
Impotriva acestei sentinte a declarat recurs, in termen legal, reclamanta S.C. L.D. SRL Bucuresti, sustinand ca in mod gresit i-a fost respinsa actiunea in raport cu probele administrate in cauza (bilanturile societatii pe ultimii doi ani, contractele de credit cu bancile finantatoare), instanta de fond apreciind eronat situatia de fapt . In plus, recurenta sustine ca societatea va inregistra deficit de lichiditati, potrivit fluxului de lichiditati pentru lunile ianuarie si februarie 2006, iar deficitul lunii ianuarie 2006 va fi acoperit prin tragere conform contractului de credit pe termen scurt.
In aceste conditii, arata recurenta, in mod gresit instanta de fond a apreciat ca executarea amenzii aplicate in suma de 121.856.391 RON nu creeaza consecinte grave pentru intreaga activitate desfasurata de societate .
Printr-un alt motiv de recurs se sustine ca in mod gresit instanta de fond nu a retinut ca stabilirea amenzii prin raportare la cifra de afaceri � chiar daca intr-un cuantum procentual mic � reprezinta in cazul recurentei- reclamante nu doar o sanctiune ci o modalitate prin care societatea poate ajunge in situatia blocarii activitatii si a decapitalizarii sale, cuantumul amenzii aplicate societatii reprezentand aproximativ valoarea profitului inregistrat de societate in ultimii doi ani (2003 si 2004).
In plus, arata recurenta-reclamanta instanta de fond nu a avut in vedere nici principiile instituite prin O.G.nr.2/2001 in temeiul carora opereaza suspendarea de drept a executarii sanctiunii contestate.
Inalta Curte constata ca recursul este nefondat pentru considerentele ce vor fi expuse in continuare.
Este cunoscut ca actul administrativ se bucura de prezumtia de legalitate precum si faptul ca actul administrativ unilateral este el insusi titlu executoriu, neexecutarea lui fiind contrara unei bune ordini juridice, intr-un stat de drept si o democratie constitutionala.
In consecinta, suspendarea actului administrativ ca operatie juridica de intrerupere vremelnica a efectului acestuia, apare ca o situatie de exceptie de la regula executarii din oficiu (executio ex officio).
Prin noua reglementare a contenciosului administrativ, s-au instituit proceduri speciale de suspendare a executarii actului administrativ prevazute de art.14 si 15 din Legea 554/2004, atat in faza procedurii prealabile prevazuta de art.7 din lege cat si in faza sesizarii instantei cu cererea de anulare a respectivului act administrativ.
Intr-adevar, potrivit art.14 alin.(1) din Legea 554/2004, in cazuri bine justificate si pentru prevenirea producerii unei pagube iminente, odata cu sesizarea autoritatii publice care a emis actul, persoana vatamata poate cere instantei competente sa dispuna suspendarea executarii actului administrativ pana la pronuntarea instantei de fond .
De asemenea, conform dispozitiilor art.15 alin. (1) din Legea 554/2004, suspendarea executarii actului administrativ unilateral poate fi solicitata de reclamant si prin cererea adresata instantei competente pentru anularea, in tot sau in parte, a actului atacat, in acest caz instanta avand posibilitatea sa dispuna suspendarea actului administrativ atacat pana la solutionarea definitiva si irevocabila in cauza.
Potrivit tot art.15 alin. (1) din Legea 554/2004 cererea de suspendare se poate formula odata cu actiunea principala sau printr-o actiune separata pana la solutionarea actiunii in fond .
In cauza, Inalta Curte constata ca recurenta-reclamanta a facut cererea de suspendare pe cale separata, actiunea in anularea deciziei nr.224/2005 a Plenului Consiliului Concurentei constituind obiectul dosarului nr.831/1/2006 al Curtii de Apel Bucuresti � Sectia a VIII-a contencios administrativ si fiscal.
De asemenea, Inalta Curte constata ca, prin sentinta civila nr.184 din 25 ianuarie 2006 a Curtii de Apel Bucuresti � Sectia a VIII-a contencios administrativ si fiscal, s-a respins exceptia autoritatii de lucru judecat si s-a admis cererea formulata de reclamanta, dispunandu-se suspendarea executarii Deciziei nr.224/2005 in ceea ce o priveste pe reclamanta, conform art.14 si 15 din Legea 554/2004, pana la solutionarea definitiva si irevocabila a cauzei ce formeaza obiectul dosarului nr.831/2006.
Este de observat insa, ca la data declararii recursului (24 ianuarie 2006) nu era inca pronuntata sentinta nr.184 din 25 ianuarie 2006, deci nu poate fi primita exceptia invocata de intimata-parata, in baza dispozitiilor art.137 Cod procedura civila.
Pe fondul cauzei insa, Inalta Curte constata ca, in raport cu motivele invocate si probele administrate, in mod corect a retinut instanta de fond ca nu sunt indeplinite cumulativ conditii prevazute de art.14 si 15 din Legea 554/2004.
De altfel, chiar recurenta- reclamanta a aratat in sedinta publica din 25 ianuarie 2006 ca cererea de suspendare a aceleiasi Decizii nr.224/2005 a Plenului Consiliului Concurentei, ce a format obiectul dosarului nr.1180/2/2006 al Curtii de Apel Bucuresti � Sectia a VIII-a contencios administrativ si fiscal, �este intemeiata pe alte motive� decat cele din acest dosar.
In ceea ce priveste aplicabilitatea prevederilor O.G. nr.2/2001, Curtea retine prioritatea aplicabilitatii prevederilor Legii nr. 21/1996, ca lege speciala.
Referitor la motivul de recurs ce priveste calculul cuantumului amenzii, Inalta Curte constata ca nici acesta nu este fondat, stiut fiind ca principalul indicator al performantei economice a unei societati comerciale este cifra sa de afaceri, motiv pentru care chiar legiuitorul, prin art.51 alin.(l) din Legea 21/1996 republicata, a statuat ca amenzile aplicate sunt de pana la 10% din cifra de afaceri totala realizata in anul financiar anterior sanctionarii faptelor apreciate a avea caracter contraventional.
Asadar, contrar celor sustinute de recurenta, capacitatea sa financiara nu poate fi apreciata decat in baza cifrei sale de afaceri, cum corect s-a procedat caci cuantumul sumei stabilite nu poate constitui prin el insusi dovada indeplinirii cumulative a conditiilor art.14 si 15 din Legea 554/2004.
Prin urmare, constatandu-se ca sentinta atacata este legala si temeinica, iar critica adusa acesteia nefondata, recursul a fost respins.