Repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare

Are dreptul la repararea pagubei si persoana care, in cursul procesului penal a fost privata de libertate ori careia i s-a restrans libertatea in mod nelegal, insa doar in cazurile expres si limitativ prevazute in cuprinsul alin. 3, unde se arata in ce mod se putea prevala de dispozitiile alin. 2, �privarea sau restrangerea de libertate in mod nelegal trebuie stabilita, dupa caz, prin ordonanta procurorului de revocare a masurii privative de libertate, prin ordonanta procurorului de scoatere de sub urmarire penala sau de incetare a urmaririi penale pentru cauza prevazuta in art. 10 alin. 1 lit. j), ori prin hotarare a instantei de revocare a masurii privative sau restrictive de libertate, prin hotarare definitiva de incetare a procesului penal pentru cauza prevazuta in art. 10 alin. 1 lit. j."
(Sentinta civila nr. nr.2009/25.09.2012 , definitiva prin decizia civila nr.
2525/06.12.2012 a Curtii de Apel Timisoara.)

Prin Sentinta civila nr.2009/25.09.2012 pronuntata in dosar nr.3658/108/2012, Tribunalul Arad a admis in parte actiunea civila formulata de reclamantul U.C. in contradictoriu cu paratul Statul Roman prin M.F.P. reprezentat prin DGFP Arad avand ca obiect reparare prejudicii erori judiciare, si in consecinta, a obligat paratul sa plateasca reclamantului suma de 10.000 lei cu titlul de daune morale.

A respins cererea reclamantului pentru acordarea sumei de 39.000 lei cu titlul de daune materiale, fara cheltuieli de judecata .

Pentru a hotari astfel, Tribunalul Arad a retinut ca prin actiunea civila inregistrata la Tribunalul Arad la data de 24 mai 2012, reclamantul U.C. a chemat in judecata paratul Statul Roman prin Ministerul Finantelor Publice reprezentat de Directia Generala a Finantelor Publice a judetului Arad, solicitand obligarea paratului sa-i achite suma de 39.000 lei cu titlu de daune materiale, precum si suma de 24.000 lei reprezentand daune morale.

In motivarea actiunii reclamantul a aratat ca, prin decizia penala nr. 1576/R pronuntata in sedinta publica din data de 10 octombrie 2011, Sectia penala a Curtii de Apel Timisoara, a dispus achitarea sa pentru savarsirea infractiunii de lipsire de libertate prev. de art. 189 al.2 cu aplicarea art. 74 al. 1 lit. a, si al. 2 cod penal, urmand sa execute doar pedeapsa de o luna inchisoare pentru savarsirea infractiunii prev. de art. 250 al. 1 cod penal. Pedeapsa de o luna inchisoare a fost suspendata.

Reclamantul face o prezentare ampla a starii de fapt retinuta de Curte, pentru ca in final sa precizeze ca nu au fost intrunite elementele constitutive ale infractiunii de lipsire de libertate prev. de art. 189 aliniat 2 cod procedura penala.

Mai arata ca a fost retinut la data de 16 iulie 2009 si arestat preventiv de la data de 17 iulie 2009 la data de 21 iulie 2009, la mai bine de o luna de la data producerii evenimentului, apreciind ca nu au fost respectate conditiile prev. de art. 148, unde la aliniatul 1 lit. a-e se mentioneaza ca ``masura arestarii preventive a inculpatului poate fi luata numai daca pedeapsa prevazuta de lege este detentiunea pe viata sau inchisoarea mai mare de 4 ani.``

Pentru a face fata cheltuielilor pe care incarcerarea si procesul de contestare a acesteia si procesul penal ulterior, le-a impus, membrii familiei sale au contractat mai multe imprumuturi . De asemenea perioada cat a fost arestat preventiv a fost foarte afectat de procesul penal, pentru ca se considera nevinovat. Mai mult, toate acestea au dus la intentarea unei actiuni de divort, fiind desfacuta casatoria. Procesul penal ce a urmat i-au produs grave suferinte de ordin psihic, pe langa despartirea de sotia sa, a fost nevoita sa-si intrerupa studiile, apreciind ca sunt indeplinite conditiile prev. art. 504-506 cod procedura penala.

Cu privire la prejudiciul moral, tinand seama de criteriile instituite de art. 505 cod procedura penala, masurile preventive luate in cursul procesului penal, si procesul penal au fost de natura sa lezeze valori morale esentiale si i-au afectat situatia profesionala, sociala si familiala.

Fata de criteriile de individualizate mentionate, precum si faptul ca si in aceasta materie opereaza pe deplin principiul reparatiei integrale, care guverneaza raspunderea civila delictuala, apreciaza ca suma de 24.000 lei este indestulatoare pentru acoperirea prejudiciului moral.

In ce priveste daunele materiale, arata ca a fost nevoit sa vanda un imobil la un pret mult mai mic pentru a face fata cheltuielilor, la fel si autoturismul. Tot in aceasta perioada reclamantul arata ca ulterior si-a pierdut serviciul, in prezent de 3 ani, deci 36 luni x 1280 lei salariu lunar, rezulta suma de 50.000 lei.

Reclamantul face referire si la art. 5 din Conventia CEDO si la art. 504 cod procedura penala, apreciind ca este materializat principiul constitutional potrivit caruia, statul raspunde patrimonial pentru prejudiciile cauzate prin erorile judiciare savarsite in procesele penale si de a permite repararea prejudiciilor cauzate, atat prin condamnarea pe nedrept cat si nelegala privare de libertate sau de restrangere de libertate in cursul procesului penal.

Simpla existenta a hotararii de achitare, indiferent in ce temei, asa cum a statuat Decizia nr. 45/1998 a Curtii Constitutionale, conduce la concluzia ca lipsirea de libertate a fost ilegala, si face admisibila actiunea .

Cu privire la cuantumul daunelor morale, apreciaza ca acesta nu se stabileste doar in functie de aprecierilor subiective ale persoanei supuse procedurii judiciare penale, relative la implicatiile pe care masurile restrictive penale le-ar fi avut asupra evolutiei starii de sanatate si asupra capacitatii ori posibilitatii de a presta activitati generatoare de venituri materiale.

Reclamantul si-a intemeiat actiunea in drept pe art.504-506 cod procedura penala, si a depus la dosar extras din ziarele aradene din perioada cand a avut loc procesul, incheiere de autentificare nr. 368 din 1.11.2011 si contract de vanzare cumparare, certificat de atestare fiscala privind impozitele si taxele locale.

Parata Directia Generala a Finantelor Publice a judetului Arad a depus intampinare prin care a solicitat respingerea actiunii ca nedovedita si neintemeiata.

In motivare arata ca asa cum a retinut si instanta de recurs prin considerente, achitarea s-a dispus in temeiul art. 11 al., 2 lit.a. rap. la art. 10 lit.d. cod procedura penala si nu in temeiul art. 10 alin. 1 lit.j, conditie ceruta in mod expres de prevederile art. 504 al. 3 cod procedura penala, pentru a beneficia de masuri reparatorii din partea Statului Roman .

Prevederile art. 504 al. 3 cod procedura penala au fost supuse controlului exercitat de Curtea Constitutionala, care prin Decizia nr. 417/2004 a constatat ca textele de lege mentionate nu numai ca nu ingradesc accesul liber la justitie ci instituie tocmai normele procedurale necesare exercitarii acestui drept, astfel ca nu se poate extinde aria persoanelor indreptatite sa beneficieze de aceste despagubiri .

Achitarea dispusa in procesul penal nu echivaleaza automat cu nelegalitatea masurii restrangerii de libertate cu atat mai mult cu cat reclamantul a fost condamnat prin aceeasi hotarare pentru o alta infractiune .

Cu privire la cuantumul daunelor morale, parata face referire si la jurisprudenta CEDO, apreciind ca la evaluarea prejudiciului moral trebuie respectat criteriul echitatii, pentru ca suma de bani acordata sa fie justa, echitabila si nu exagerata, tinandu-se cont de criteriul gravitatii prejudiciului moral.

Nu in ultimul rand, apreciata ca prejudiciul moral nu este dovedit, iar cu privire la pretentiile materiale nici acestea nu sunt dovedite, in lipsa unui probatoriul pertinent si realist care sa faca dovada cheltuielilor pretinse cu aceasta denumire, raportat la disp. art. 1169 cod civil.

In drept, parata a invocat disp. art. 115-118 cod procedura civila.

Din probele administrate in cauza, respectiv copie ordin de plata, chitantele de vanzare-cumparare, hotararile judecatoresti extrase de instanta din sistemul ECRIS, tribunalul a retinut in fapt urmatoarele:

Prin incheierea nr. , pronuntata de Judecatoria Arad in dosarul nr. s-a dispus arestarea inculpatului U.C. si a altor inculpati in baza disp. art. 143, 148 alin. 1 lit. f cod pr. penala.

Prin decizia penala pronuntata de Tribunalul Arad a fost admis printre altele si recursul inculpatului U.C. a fost casata incheierea atacata si in rejudecare s-a dispus revocarea masurii arestarii preventive luate fata de inculpati. In motivarea incheierii tribunalul a retinut ca pentru infractiunea pentru care s-a luat masura arestarii preventive a inculpatului, respectiv infractiunea de lipsire de liberate in mod ilegal, actiunea acestui nu poate fi considerate ilegale fiind conforma cu atributiile functiei sale de agent al politiei comunitare.

Prin sentinta penala , pronuntata de Judecatoria Arad, in dosarul nr. in privinta inculpatului U. C. s-a dispus in baza art. 250 alin. 1 si 3 Cod penal, cu aplicarea art. 74 al 1 lit. a, al 2 raportat la art. 76 lit. e Cod penal, condamna inculpatul la o pedeapsa de: 1(una) luna inchisoare pentru savarsirea infractiunii de purtare abuziva.

In baza art. 189 al 2 Cod penal cu aplicarea art. 74 al 1 lit. a, alin. 2 raportat la art. 76 lit. b Cod penal, a condamnat inculpatul U. C., la o pedeapsa de 3(trei) ani inchisoare, pentru savarsirea infractiunii de lipsire de libertate in mod ilegal in forma agravata.

In baza art. 33 lit. a Cod penal raportat la art. 34 al 1 lit. b Cod penal, a contopit cele doua pedepse aplicate inculpatului U. C., in pedeapsa cea mai grea de 3 (trei) ani inchisoare, pe care acesta urmeaza a o executa fara aplicarea vreunui spor.

Pe durata si in conditiile prevazute de art. 71 Cod penal, a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevazute de art. 64 lit. a teza II si lit. b Cod penal.

In baza art. 88 Cod penal, a scazut din pedeapsa aplicata inculpatului durata retinerii din data de 16.07.2009 si durata arestarii preventive din data de 17.07.2009 in data de 21.07.2009.

In baza art. 861 Cod penal si art. 71 al 5 Cod penal, a suspendat executarea pedepsei principale si accesorii aplicate inculpatului U. C., sub supravegherea Serviciului de Probatiune Arad, iar in baza art. 862 Cod penal a fixat termen de incercare pentru inculpat de 5(cinci) ani.

Prin decizia penala pronuntata de Curtea de Apel Timisoara in dosarul nr. a fost admis recursul declarat de inculpatul U. C. si s-a descontopit pedeapsa de 3 ani inchisoare aplicata inculpatului U.C. , de instanta de fond, in pedepsele componente 3 ani inchisoare aplicata pentru savarsirea infractiunii de lipsire de libertate, prev. de art.189 al.2 , cu aplic. art. 74, al.1 lit. a, al. 2 cod penal si de una luna inchisoare pentru savarsirea infractiunii de purtare abuziva prev. de art. 250 al.1 cod penal cu aplic. art. 74 a.1 lit.a, al.2 cp.

In baza art. 11, al.2 lit. a, art.10 lit. cod pr. penala a dispus achitarea inculpatului U. C., pentru savarsirea infractiunii de lipsire de libertate, prev. de art.189 al.2 , cu apl. art. 74, al.1 lit. a, al.2 cp., urmand ca inculpatul sa execute doar pedeapsa de una luna inchisoare pentru savarsirea infractiunii de purtare abuziva prev. de art. 250 al.1 cp cu apl. art. 74 a.1 lit. a, al.2 cp.

In baza art.81, 82 Cod penal a dispus suspendarea conditionata a executarii pedepsei de o luna inchisoare aplicata inculpatului U. C. si a stabilit un termen de incercare de 2 ani si o luna.

Atrage atentia inculpatului asupra prev. art.83 Cod penal.

In baza art.71 al.5 C.p pe durata executarii pedepsei a suspendat si executarea pedepselor accesorii aplicate inculpatului.

Raportat la dispozitiile legale mentionate, tribunalul a constatat ca actiunea reclamantului este intemeiata sub aspectul daunelor morale pretinse. Astfel, masura arestarii preventive a fost revocata printr-o hotarare judecatoreasca definitiva pe considerentul ca nu sunt intrunite elementele constitutive ale infractiunii de lipsire de libertate in mod nelegal.

La stabilirea intinderii daunelor morale tribunalul a avut in vedere criteriile prev. de art. 505 alin. 1 Cod pr. penala. Raportat la acestea instanta a retinut ca reclamantul a fost privat de libertate o perioada scurta de timp, respectiv din data de 16.07.2009 pana in data de 21.07.2009, in baza unor indicii rezonabile de savarsire a infractiunii astfel cum prevede art. 5 parag. 1 lit. c) din Conventia Europeana a Drepturilor Omului. De asemenea, tribunalul a constatat ca masura arestarii preventive a fost luata cu respectarea normelor de drept substantial si procedural in materie. In acest sens, in speta putem retine mai mult o netemeinicie absoluta a masurii decat o nelegalitate a acesteia. Cu toate acestea, netemeinicia masurii privative de libertate fiind atat de evidenta in opinia instantei penale care a dispus revocarea, tribunalul in solutionarea prezentei actiuni a asimilat-o nelegalitatii prev. de art. 504 alin. 2 Cod pr. penala.

Tribunalul a apreciat ca suma de 10.000 lei cu titlul de daune morale reprezinta o reparatie suficienta si proportionala cu prejudiciul cauzat reclamantului.

In privinta daunelor materiale pretinse in suma de 39.000 lei tribunalul le-a respins, cererea fiind neintemeiata.

Astfel, faptul invocat de reclamant in sensul ca a fost nevoit sa vanda un teren la o valoare mai mica decat cea de impozitare nu inseamna ca pretul contractului a fost neserios sau nejustificat de redus. Mai mult, este de stiut faptul ca valorile de impozitare sunt de regula mai mari decat valoare de circulatie a acestora. Mai mult, terenul a fost vandut conform contractului de vanzare-cumparare autentic depus la dosar in data de 01.11.2011 ori reclamantul a fost arestat in perioada 16.07.2009-21.07.2009.

In acest sens tribunalul a apreciat ca nu s-a facut dovada ca, costurile pe care le-a avut reclamantul in perioada arestului preventiv au impus vanzarea acestui teren .

Cu privire la chitantele reprezentand onorariu de avocat, tribunalul a retinut ca acestea nu au inscrise pe ele faza procesuala pentru care au fost eliberate, ori in speta intereseaza eventualele cheltuieli efectuate strict pentru perioada de arest preventiv. Faptul ca reclamantul a avut cheltuieli raportat la costul onorariilor avocatiale pentru pledare in fond si in recurs nu intereseaza in aceasta speta deoarece cadrul procedural este cel prev. de art. 504 alin. 2 Cod pr. penala - privare de libertate nelegala si nu art. 504 alin. 1 Cod pr. penal - rejudecarea cauzei urmata de o hotarare definitiva de achitare. Se precizeaza ca reclamantul a fost achitat partial de instanta de recurs si nu intr-o faza de rejudecare a cauzei.

Cu privire la sumele de bani trimise din Spania sotiei reclamantului, tribunalul nu a putut retine din probele administrate ca au fost folosite pentru costuri ocazionate de luarea masurii arestarii preventive a reclamantului.

Apararea D.G.F.P. Arad din intampinare in sensul ca s-a dispus achitarea in temeiul art. 11 alin. 2 lit. a raportat la art. 10 lit. d Cod pr. penala si nu in temeiul art. 10 alin. 1 lit. j conditie ceruta in mod expres de prevederile art. 504 alin. 3 Cod pr. penala pentru a putea beneficia de masuri reparatorii din partea Statului Roman, este neintemeiata. Astfel, actiunea reclamantului se circumscrie disp. art. 504 alin. 2 Cod pr. penala, respectiv paguba produsa prin privare de libertate nelegala.

Mai mult hotararea definitiva de achitare nu poate fi pronuntata in temeiul disp. art. 10 alin. 1 lit. j Cod pr. penala dat fiind faptul ca acest temei conduce in conformitate cu disp. art. 11 pct. 2 lit. b Cod pr. penala, la o solutie de incetare a procesului penal. De altfel, si art. 504 alin. 3 Cod pr. penala mentioneaza art. 10 alin. 1 lit. j ca temei al hotararii definitive de incetare a procesului penal. O solutie de achitare nu se poate pronunta decat avand ca temei art. 10 lit. a-e Cod pr. penala astfel cum este prevazut in art. 11 pct.2 lit. a Cod pr. penala.

Pentru cele retinute, tribunalul a admis in parte actiunea civila formulata de reclamantul U. C. in contradictoriu cu paratul Statul Roman prin M.F.P. reprezentat prin DGFP Arad avand ca obiect reparare prejudicii erori judiciare, si in consecinta, a obligat paratul sa plateasca reclamantului suma de 10.000 lei cu titlul de daune morale.A respins cererea reclamantului pentru acordarea sumei de 39.000 lei cu titlul de daune materiale.

Impotriva Sentintei civile nr.2009 din 25.09.2012 pronuntata de Tribunalul Arad in dosar nr.3658/108/2012 au declarat recurs recurentul reclamant U. C., recurentul Parchetul de pe langa Tribunalul Arad si recurentul parat Statul Roman prin Ministerul Finantelor Publice reprezentat de D.G.F.P. Arad .

Prin recursul formulat, reclamantul U. C. solicita admiterea recursului si modificarea in parte a sentintei atacate in sensul admiterii in tot a actiunii formulate de el, cu cheltuieli de judecata .

In motivare arata ca in fapt, solutia instantei de fond este criticabila prin prisma incidentei art.304 ind. 1 si art.304 pct.9 C.pr.civ.

Instanta de fond a retinut doar in parte starea de fapt cu toate ca existau suficiente probe in acest sens la dosarul cauzei.

Aceasta in mod corect retine ca prin decizia penala nr. .... pronuntata de Curtea de Apel Timisoara la data de 10.10.2011 a dispus achitarea sa pentru savarsirea infractiunii de lipsire de libertate prevazuta de art.189 cu aplicarea art. 74 alin. 1 lit. a si alin. 2 C. pen. Tribunalul Arad a apreciat inca de la judecarea recursului formulat de el impotriva masurii arestarii preventive ca "actiunea inculpatului nu a fost una ilegala ci in conformitate cu atributiile de exercitare a functiei publice" ocupate de reclamant. Totusi a fost necesar un proces de lunga durata pentru a se pronunta pe fond o hotarare definitiva.

Apreciaza hotararea Judecatoriei Arad privind arestarea sa preventiva in total dezacord cu recomandarea nr. R(80)11 a Comitetului de Ministrii al Consiliului Europei care prevede ca detentia provizorie nu poate fi ordonata decat daca persoana este banuita ca a savarsit o infractiune si sunt motive serioase de a se crede ca exista cel putin unul din urmatoarele pericole: pericol de fuga, obstructionarea cursului justitiei si pericol de a comite o noua infractiune grava, neputandu-se identifica nici unul dintre aceste pericole care ar fi putut justifica arestarea sa, mai ales ca solicitarea privind arestarea preventiva a fost facuta la o luna de la consumarea faptelor pentru care am fost cercetat. Astfel aprecierea instantei de fond constand in faptul ca arestarea sa preventiva a fost luata in baza unor indicii rezonabile de savarsire a infractiunii nu poate fi primita.

Cu toate acestea starea de fapt este doar partial retinuta de instanta de fond, lucru ce a condus la admiterea doar in parte a actiunii sale, respingand in mod neintemeiat daunele materiale pretinse cu toate ca intinderea acestora a fost dovedita cu probele depuse la dosarul cauzei.

A fost afectat de procesul penal ce a durat aproximativ 2 ani jumate intrucat stia ca este nevinovat, dar parea a fi singura persoana care credea intr-adevar acest lucru. Pentru a face fata cheltuielilor pe care arestarea preventiva si procesul penal ce i-a urmat familia sa a contactat o serie de imprumuturi . Pentru a putea face fata acestora si datoriilor ce au urmat a fost nevoit sa renunte si la unul dintre cele mai pretioase lucruri ale sale - casa din satul C., - mostenite de la bunica sa, contra unei sume derizorii raportat valoarea sentimentala nepretuita a acesteia intrucat a fost casa unde si-a petrecut intreaga copilarie.

Atmosfera din perioada arestului preventiv a fost una cumplita. Pe langa faptul ca a trebuit sa indure batjocura celor de acolo a cunoscut la propriu o viata pe care doar in filme o mai vazuse. Chiar daca a fost arestat preventiv pentru "o scurta perioada de timp" asa cum opineaza Ministerul Public si Directia Generala a Finantelor Publice Arad, pentru el fiecare minut care se scurgea parea o vesnicie. Probabil ca pana nu ajungi sa treci personal prin astfel de momente nu poti sa ii intelegi pe ceilalti.

Toata aceasta situatie a culminat cu divortul sotiei sale de el si cu faptul ca a fost dat afara din serviciul pe care cu profesionalism il efectuasem pana in acel moment.

Acele zile in detentie urmau sa ii marcheze intr-un sens negativ toata viata. Chiar si putinii prieteni pe care ii avusese s-au indepartat de el, iar oamenii din jurul sau cand trecea pe langa ei vesnic chicoteau, chiar si copii care il cunosteau radeau zicand " vine puscariasul", intr-o comunitate mica, unde toti se cunosc intre ei vuietul ziarelor din acea perioada era tot ce conta, chiar daca in final esti achitat.

Si-a dat seama ca intr-o astfel de atmosfera nu va mai putea trai astfel ca s-a vazut nevoit sa paraseasca aceste locuri apropiate sufletului plecand in strainatate unde nimeni nu ii cunoaste trecutul si unde oamenii il respecta pentru ceea ce este si cum se comporta in societate si nu prin prisma circului mediatic la care a fost supus fara a fi vinovat ( a se vedea in acest sens filele 10-13 din dosarul de fond).

Decizia de a pleca ( si nu de buna voie cum era normal) coroborata cu problemele financiare care au urmat in special dupa ce a fost concediat de la locul de munca, a fost legata si de faptul ca a fost nevoit sa renunte la studiile pe care cu interes le efectua in cadrul Universitatii de Vest "Vasile Goldis" din Arad. Astfel cariera sa profesionala a sfarsit inainte de a incepe. A fost la un pas de a termina facultatea dar "pasul" acesta a fost prea mare.

Prin recursul formulat, Parchetul de pe langa Tribunalul Arad a solicitat admiterea acestuia, modificarea hotararii atacate - cu trimitere la incidenta in cauza a dispozitiilor art.304 pct.7 C.pr.civ., hotararea pronuntata cuprinzand motive contradictorii - in sensul respingerii actiunii formulata de reclamant.

In motivare arata ca instanta de fond, prin sentinta civila recurata a admis in parte actiunea civila formulata de reclamantul U. C. impotriva paratului Statul Roman reprezentat de Ministerul Finantelor Publice, obligandu-l pe acesta din urma la plata sumei de 10.000 lei cu titlu de daune morale; prin aceiasi hotarare instanta de fond a respins solicitarea reclamantului de acordare a daunelor materiale in suma 39.000 lei.

Critica adusa hotararii instantei se refera la modalitatea prin care aceasta a inteles sa solutioneze cererea reclamantului de acordare de despagubiri - cu titlu de reparare a pagubei suferite de acesta ca efect al privarii sale de libertate, solicitarea constand in obligarea Statului Roman la plata sumei de 39.000 lei cu titlu de daune materiale, respectiv 24.000 cu titlu de daune morale - cu trimitere la caracterul contradictoriu al rationamentului folosit.

In sustinerea punctului de vedere exprimat mai sus, va avea ca premisa insasi motivatia instantei de fond care - dupa ce face o expunere cronologica a hotararilor penale pronuntate in privinta reclamantului - constata ca actiunea acestuia este intemeiata sub aspectul daunelor morale pretinse, in conditiile in care masura arestarii preventive luata fata de acesta a fost revocata printr-o hotarare judecatoreasca definitiva pe considerentul (aprecierea tine strict de perceptia instantei de fond ) neintrunirii elementelor constitutive ale infractiunii de lipsire de libertate in mod nelegal.

Ceea ce nu a observat instanta de fond este faptul ca, instanta penala de la acea data (Tribunalul Arad ) nu a constat nici un moment caracterul nelegal al masurii preventive, ci a considerat ca poate reaprecia pericolul pe care il prezinta pentru ordinea publica lasarea in libertate a inculpatului, prin prisma argumentelor stipulate de Recomandarea nr. (80) 11 a Comitetului de Ministri al Consiliului Europei, respectiv de art.5 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului, Asa fiind, instanta penala, afirmand ca pericolul pentru ordinea publica are in vedere o categorie de riscuri care ar tulbura ordinea sociala, fie prin trezirea unui sentiment de indignare in randul publicului (ceea ce este posibilul in cazul unor fapte larg mediatizate, a unor fapte cu consecinte importante din punct de vedere material sau uman, cum ar fi cazul unor fraude de proportii, care au afectat un numar ridicat de persoane, sau unor fapte soldate cu vatamarea ori decesul mai multor persoane) fie prin crearea sau mentinerea unei stari de tensiune in randul publicului sau al unui grup important de persoane, a apreciat ca gravitatea acuzatiilor formulate impotriva inculpatului nu poate justifica unilateral arestarea preventiva a acestuia.

In acest context, instanta penala valorifica in procesul de reapreciere al pericolului pe care il prezinta pentru ordinea publica lasarea in libertate a inculpatului, timpul scurs intre momentul savarsirii faptelor si momentul formularii propunerii arestarii preventive, interval de 30 zile in interiorul careia inculpatul si-a desfasurat activitatea in aceeasi institutie, imprejurarea ca nu este cunoscut cu antecedente penal, iar din punct de vedere al atitudinii manifestate pe durata cercetarilor, acesta a recunoscut acuzatiile si a manifestat regret pentru comportamentul sau.

De altfel, instanta penala, in examinarea legalitatii arestarii preventive luata fata de inculpat, si-a manifestat acordul cu opinia instantei care a dispus masura preventiva, in privinta faptului ca modul in care a actionat inculpatul fata de partea vatamata excede unui comportament compatibil cu statutul sau - afirmand totodata ca discutia referitoare la incadrarea juridica nu are consecinte cu privire la acuzatii - ce trebuie sanctionat si sub aspect penal, ce nu exclude insa reaprecierea pericolului pentru ordinea publica.

Pentru a conchide analiza premiselor necesare impuse de disp. art.504 C.p.p. (pentru a putea discuta despre dreptul unei persoane la repararea pagubei in conditiile privarii de libertate in mod nelegal) observa ca, in concret, ne aflam in prezenta unei hotarari judecatoresti prin care a fost revocata masura arestarii preventive,hotarare care nu face referire la nici un aspect de nelegalitate al masurii luate, ci vorbeste doar, cu insistenta, de o reapreciere a pericolului pe care l-ar putea reprezenta pentru ordinea publica lasarea in libertate a inculpatului.

De altfel, instanta de fond - dupa stabilirea insa, a unei premise gresite, procedeaza la evaluarea criteriilor prev. de art.505 al. 1 C.p.p., retinand ca reclamantul a fost privat de libertate o perioada scurta de timp, respectiv din 16.07.2009 pana la 21.07.2009, in baza unor indicii rezonabile de savarsire a infractiunii, astfel cum prevede art.5 paragraf 1 lit. c din Conventia Europeana a Drepturilor Omului. In continuare, instanta de fond constata de asemenea ca masura arestarii preventive a fost luata cu respectarea normelor de drept substantial si procedural in materie, putandu-se retine mai mult o netemeinicie absoluta a masurii, decat o nelegalitate a acesteia (intrebarea fireasca ce se naste este legata de intelesul notiunii netemeinicie absoluta in conditiile in care, aceasta nu apare reglementata in legislatia penala romana, putand avea doar caracterul unei inovatii juridice). in final, instanta de fond - plecand de la netemeinicia masurii privative de libertate astfel cum a fost afirmata de instanta penala care a dispus revocarea - asimileaza netemeinicia cu nelegalitatea in sensul cerintelor art.504 al.2 C.p.p..

Iata cum, in acest mod, instanta de fond ne pune in fata unor motive contradictorii care, paradoxal conduc la admiterea actiunii reclamantului si la oferirea catre acesta a unei reparatii de 10.000 lei, dupa cum urmeaza:

-privarea de libertate a avut loc pe o perioada scurta de timp, in baza unor indicii rezonabile de savarsirea infractiunii;

-masura arestarii preventive a fost luata cu respectarea normelor de drept substantial si procedural in materie;

- se constata o netemeinicie absoluta a masurii (de catre instanta penala) asimilata nelegalitatii (de catre instanta civila).

In consecinta, instanta de fond dupa ce recunoaste caracterul legal al masurii privative de libertate luata fata de reclamant la 16.07.2009, concluzioneaza ca in aceste conditii Statul Roman ii datoreaza 10.000 lei cu titlu de reparatii a unei masuri luate cu respectarea conditiilor prevazute de lege.

Fata de aceste considerente - care sustin incidenta in cauza a disp. art.304 pct.7 C.pr.civ. - solicita admiterea recursului, modificarea hotararii atacate in sensul respingerii in totalitate a actiunii formulata de reclamantul U. C. impotriva Statului Roman reprezentat prin Ministerul Finantelor Publice.

Prin recursul formulat, paratul Statul Roman prin Ministerul Finantelor Publice reprezentat de D.G.F.P. Arad a solicitat admiterea acestuia si modificarea sentintei civile atacate in sensul respingerii in totalitate a actiunii reclamantului ca nedovedita si neintemeiata.

In motivare arata ca prin Sentinta civila nr. 2009/25.09.2012, Tribunalul Arad a admis in parte actiunea civila formulata de reclamantul U. C.in contradictoriu cu Statul Roman prin Ministerul Finantelor Publice, obligand M.F.P. sa plateasca acestuia suma de 10.000 lei cu titlul de daune morale.

Pentru a pronunta aceasta solutie, instanta de fond in mod netemeinic si nelegal a retinut ca actiunea reclamantului este intemeiata sub aspectul daunelor morale pretinse, deoarece masura arestarii preventive a fost revocata printr-o hotarare judecatoreasca definitiva pe considerentul ca nu sunt intrunite elementele constitutive ale infractiunii de lipsire de libertate in mod nelegal, instanta de fond omitand ca prin aceeasi hotarare reclamantul a fost condamnat pentru o alta infractiune .

Totodata, considera ca suma de 10.000 lei acordata reclamantului de Tribunalul Arad cu titlul de daune morale pentru perioada scurta cat s-a aflat in detentie, respectiv perioada 16.07.2009 - 21.07.2009 (sase zile) este excesiv de mare, constituind o reparatie disproportionala cu prejudiciul insignifiant cauzat reclamantului.

De asemenea, invedereaza instantei ca reclamantul-intimat nu a depus hotararile penale invocate prin actiunea introductiva de instanta, instanta de fond pronuntand sentinta in baza hotararilor judecatoresti extrase din sistemul ECRIS, ceea ce consideram ca este total neprocedural.

Sustinerile instantei de fond ca apararea D.G.F.P. Arad este neintemeiata, deoarece actiunea reclamantului se circumscrie disp. art. 504 alin. 2 Cod proc. pen. respectiv paguba produsa prin privare de libertate nelegala, sunt total nefondate, deoarece art. 504 alin. 3 C.pr.pen. prevede expres conditiile necesare pentru a fi aplicabile disp. art. 504 alin. 2, respectiv:

"(2) Are dreptul la repararea pagubei si persoana care, in cursul procesului penal, a fost privata de libertate ori careia i s-a restrans libertatea in mod nelegal.

(3) Privarea sau restrangerea de libertate in mod nelegal trebuie stabilita, dupa caz, prin ordonanta a procurorului de revocare a masurii privative sau restrictive de libertate, prin ordonanta a procurorului de scoatere de sub urmarire penala sau de incetare a urmaririi penale pentru cauza prevazuta in art. 10 alin. 1 lit. j) ori prin hotarare a instantei de revocare a masurii privative sau restrictive de libertate, prin hotarare definitiva de achitare sau prin hotarare definitiva de incetare a procesului penal pentru cauza prevazuta in art. 10 alin. 1 lit.j).`, in cauza nefiind indeplinita nici una dintre aceste conditii limitativ si expres prevazute de lege.

Conditiile specifice ale cauzei deduse judecatii trebuie apreciate pornind de la Decizia penala nr pronuntata de Curtea de Apel Timisoara prin care citeaza reclamantul ca se dispune in baza art. 11 al. 2 lit. a), art. 10 lit. d) Cod procedura penala achitarea reclamantului pentru savarsirea infractiunii de lipsire de libertate, urmand ca inculpatul sa execute doar pedeapsa de una luna inchisoare pentru savarsirea infractiunii de purtare abuziva prev. de art. 250 alin. 1 Cod penal cu aplicarea art. 74 alin. 1 lit. a, alin. 2 Cod penal, solutie definitiva.

Art. 504 Cod procedura penala - temeiul de drept al cererii introductive prevede la alin. 1 ``cazurile care dau dreptul la reparatie", si anume: orice persoana care a fost condamnata definitiv are dreptul la repararea de catre stat a pagubei suferite, daca in urma rejudecarii cauzei s-a stabilit prin hotarare definitiva ca nu a savarsit fapta imputata ori ca acea fapta nu exista.

Or, asa cum rezulta atat din actiunea reclamantului cat si din actele depuse in sustinerea acesteia, nu sunt incidente prevederile textului de lege mai sus redat, intrucat reclamantul nu se afla in aceasta situatie, respectiv nu s-a stabilit printr-o hotarare definitiva, in urma rejudecarii cauzei, faptul ca acesta nu a savarsit fapta sau ca aceasta nu exista.

Are dreptul la repararea pagubei si persoana care, in cursul procesului penal a fost privata de libertate ori careia i s-a restrans libertatea in mod nelegal, insa doar in cazurile expres si limitativ prevazute in cuprinsul alin. 3, unde se arata in ce mod se putea prevala de dispozitiile alin. 2, ``privarea sau restrangerea de libertate in mod nelegal trebuie stabilita, dupa caz, prin ordonanta procurorului de revocare a masurii privative de libertate, prin ordonanta procurorului de scoatere de sub urmarire penala sau de incetare a urmaririi penale pentru cauza prevazuta in art. 10 alin. 1 lit. j), ori prin hotarare a instantei de revocare a masurii privative sau restrictive de libertate, prin hotarare definitiva de incetare a procesului penal pentru cauza prevazuta in art. 10 alin. 1 lit. j."

Dupa cum si instanta penala de recurs a retinut prin considerente, se constata ca s-a dispus achitarea pentru infractiunea de privare de libertate in temeiul art. 11 alin. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) Cod procedura penala si nu in temeiul art. 10 alin. 1 lit. i), si condamnarea inculpatului la o luna inchisoare pentru infractiunea de purtare abuziva, nefiind astfel indeplinite conditiile cerute in mod expres de prevederile art. 504 alin. 3 Cod procedura penala pentru a putea beneficia de masuri reparatorii din partea Statului Roman .

Prevederile art. 504 alin. 3 Cod procedura civila au fost supuse controlului exercitat de Curtea Constitutionala, care prin Decizia nr. 417/2004 a constatat ca textele de lege mentionate nu numai ca nu ingradesc accesul liber la justitie, ci instituie tocmai normele procedurale necesare exercitarii acestui drept fiind in deplina concordanta cu dispozitiile art. 126 alin. 2 din legea fundamentala, in temeiul carora procedura de judecata este prevazuta numai prin lege, prin urmare nu se poate extinde aria persoanelor indreptatite sa beneficieze de aceste despagubiri .

Nici analizata prin prisma normelor Conventiei europene pentru apararea drepturilor omului si libertatilor fundamentale, respectiv art. 5, actiunea formulata de reclamantul U. C.nu este intemeiata.

Avand in vedere faptul ca dreptul la libertate fizica al persoanei nu poate fi un drept absolut, acesta fiind susceptibil de limitari serioase, in cadrul litigiilor al caror fundament juridic il reprezinta aceste dispozitii legale este necesara in primul rand o analiza pertinenta a tuturor imprejurarilor de fapt, si mai ales de drept care particularizeaza cauza dedusa judecatii.

De aceea, de cele mai multe ori, Curtea a refuzat sa constate o violare a art. 5 lit. c), rezultata din simplul fapt ca o persoana arestata nu a fost ulterior condamnata penal pentru fapta care a condus la arestarea sa. (cauza Cenoiu si altii impotriva Romaniei, cauza Baka impotriva Romaniei)

Achitarea dispusa in procesul penal nu echivaleaza automat cu neleqalitatea masurii restrangerii de libertate, cu atat mai mult cu cat reclamantul a fost condamnat prin aceeasi hotarare pentru o alta infractiune .

In materie penala, procedura trebuie analizata in lumina imprejurarilor particulare ale cazurilor, tinand cont de criteriile stabilite in jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului, respectiv complexitatea cauzei, comportamentul reclamantilor si al autoritatilor, criterii ce au fost retinute de catre Curte in cauza lanosevic impotriva Suediei si Vastberga Taxi Akitebolag si Vulic impotriva Suediei.

Motivul dispunerii masurii arestarii preventive il reprezinta pericolul pentru ordinea publica.

In jurisprudenta sa, Curtea a analizat aceasta notiune in raport de prevederile art. 5 paragraful 3. Acest pericol trebuie sa fie real si dovedit si nu este legitim decat in masura in care persista in timp .

Astfel, Curtea admite ca anumite infractiuni, prin gravitatea lor si prin reactia publica la savarsirea lor, pot da nastere unui pericol pentru ordinea publica care sa justifice arestarea preventiva, cel putin pentru o perioada de timp .

Alaturi de conditiile prevazute de dispozitiile legale ale art. 148 Cod procedura penala care justifica masura arestarii preventive analizate prin prisma jurisprudentei Curtii Europene a Drepturilor Omului, este necesara respectarea drepturilor persoanei in cauza, in raport de care se va analiza legalitatea masurii de privare de libertate.

In hotararea pronuntata in cauza Al Akidi impotriva Bulgariei, instanta europeana a admis faptul ca gravitatea faptei comise poate fi unul dintre motivele care sa justifice mentinerea unei persoane in stare de arest.

In speta, pericolul social potential se apreciaza in raport de comportamentul inculpatului, reactia opiniei publice, rezonanta faptelor comise.

Pericolul pentru ordinea publica isi gaseste expresia prin starea de neliniste, sentimentul de insecuritate in randul societatii generata de faptul ca persoanele banuite de savarsirea unor infractiuni de o gravitate deosebita sunt cercetate si judecate in stare de libertate.

In ceea ce priveste termenul rezonabil al procedurii, in jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului au fost stabilite repere de apreciere a termenului rezonabil al procedurii la care ne vom raporta in continuare.

In cauza Reiner si altii impotriva Romaniei, s-a retinut de catre Curte ca fiind rezonabila o durata a procedurii de trei ani si patru luni pentru trei grade de jurisdictie, fara sa existe o perioada de inactivitate imputabila autoritatilor judiciare.

Astfel, Curtea a statuat ca in ceea ce priveste caracterul rezonabil al duratei unei proceduri, acesta se analizeaza in functie de circumstantele cauzei si avand in vedere criteriile consacrate de jurisprudenta Curtii, in special complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului si cel al autoritatilor competente.

De asemenea, in cauza Baka impotriva Romaniei, Curtea a retinut ca o durata a procedurii de 4 ani pe parcursul careia reclamantul a fost arestat preventiv pentru o perioada de aproximativ 9 luni, in perioada 07.10.1998-08.07.1999, este considerata rezonabila cu atat mai mult cu cat in speta amintita nu a existat nicio perioada de inactivitate care sa fie imputata autoritatilor nationale.

In ceea ce priveste prejudiciul moral, apreciaza ca oricat de subiectiv ar fi prin natura sa prejudiciul moral, numai o apreciere echilibrata, ar putea compensa dificultatea cuantificarii sale, practica instantelor de judecata in materie oferind o mai concreta aplicare a criteriilor pe care le regasim la art. 505 Cod procedura penala, pentru stabilirea felului si intinderii reparatiei: ``durata privarii de libertate sau a restrangerii de libertate suportate, precum si de consecintele produse asupra persoanei ori familiei celui privat de libertate sau a carui libertate a fost restransa."

In acest sens, regasim la nivelul inaltei Curti de Casatie si Justitie repere de apreciere a prejudiciului moral:

a). ,,la evaluarea intinderii despagubirii pentru prejudicial moral suferit prin arestarea nelegala, instanta - statuand in echitate - a avut in vedere, in principal, criterii referitoare la: suferintele fizice si psihice, expunerea la dispretul public, atingerea grava adusa onoarei si demnitatii persoanei, afectarea grava adusa onoarei si demnitatii persoanei, afectarea grava a prestigiului profesional al reclamantului, precum si a personalitatii sale morale" (Decizia nr.4286/2004);

b). ``Datorita naturii lor nepatrimoniale, o evaluare exacta, in bani a daunelor morale nu este posibila, intinderea despagubirilor realizandu-se prin apreciere, raportat la elementele de fapt .

Astfel, nu poate fi sustinuta ideea unui prejudiciu efectiv si a beneficiului nerealizat in cazul daunelor morale, unde prejudiciul se localizeaza la nivelul valorilor personalitatii umane al suferintelor fizice si psihice.

Criteriile legale se regasesc in dispozitiile art. 505 alin. 1 Cod procedura penala si au in vedere durata privarii de libertate, consecintele produse asupra persoanei ori asupra familiei celui privat de libertate" (Decizia nr. 1481/2008).

Tot astfel, si la nivelul celorlalte instante nationale, au fost pronuntate solutii care contin unele consideratii practice ale criteriilor de apreciere a cuantumului daunelor morale, cum ar fi:

a). ``Repararea prejudiciului moral trebuie sa fie integrala, menita sa compenseze suferintele fizice si psihice cauzate prin eroare penala, intr-un cuantum in masura sa inlature pe cat posibil consecintele grave de natura morala, sociala produse prin incalcarea drepturilor fundamentale, garantate persoanei de procedurile constitutionale si de Conventia Europeana a Drepturilor Omului.

Daunele morale sunt destinate sa confere reclamantului o satisfactie echitabila dar nu pot fi stabilite intr-un cuantum exagerat, nejustificat de circumstantele spetei, sa-i confere un folos material necuvenit, fara justificare cauzala in eroarea penala si consecintele acesteia" (Decizia nr. 301/2007 a Curtii de Apel Craiova);

b). ``Repararea integrala a prejudiciului moral reprezinta principiul de baza al raspunderii civile delictuale, consacrat de dispozitiile art. 998 Cod civil, in termeni precisi si cuprinzatori, ce evoca neindoielnic ideea repararii daunei in totalitatea sa, fara nicio restrangere sau limitare in raport de natura intriseca a acestuia.

Desi cuantificarea prejudiciului moral nu este supusa unor criterii legale de determinare, daunele morale se stabilesc prin apreciere ca suferite de cei in cauza, in plan fizic, psihic si afectiv, importanta valorilor lezate, masura in care acestea au fost lezate, intensitatea cu care au fost percepute consecintele vatamarii etc.

Toate aceste criterii se subordoneaza conotatiei: aprecieri rezonabile, pe baza echitabila, corespunzatoare prejudiciului real si efectiv produs" (Decizia nr. 147/2008 a Curtii de Apel Craiova).

In evaluarea prejudiciului moral trebuie respectat criteriul echitatii.

Chiar daca echitatea nu este un concept juridic, inclinand mai mult spre moralitate, terminologic, ea este tot dreptate, dar nu una statuata, ci venita dintr-o convingere interioara, de aceea apeleaza mai mult la etica decat la exterioritatea normei juridice.

Respectarea acestui criteriu se impune, pentru motivul ca suma de bani acordata cu scopul acoperirii prejudiciului moral, trebuie sa fie justa, echitabila si nu exagerata, tinandu-se cont de criteriul gravitatii prejudiciului moral.

Apreciind in concret gravitatea prejudiciului moral, in materia acordarii daunelor morale se poate spune ca un prejudiciu moral grav este atunci cand consta in alterarea grava a integritatii fizice sau mentale a persoanei vatamate, a capacitatii sale de munca, sau atunci cand este extrem de importanta valoarea morala careia i se aduce atingere. Cu titlu de exemplu s-ar putea invoca situatia in care partea a fost vatamata corporal, a suferit ingrijiri medicale si spitalizare, a pierdut unul dintre parinti sau un copil, si-a pierdut capacitatea de munca .

In acest sens, Curtea Europeana a Drepturilor Omului a decis ca art. 5 paragraful 5 este respectat atunci cand normele interne permit celui in cauza sa ceara o reparatie ca urmare a unei privari de libertate care a fost dispusa in conditii contrare dispozitiilor paragrafelor 1,2,3 si 4.

Dar, a adaugat instanta europeana, aceasta imprejurare - deci chiar a existentei unei asemenea incalcari - nu interzice statelor contractante sa supuna acordarea unei indemnizatii, in situatia data, dovezii ce trebuie facuta de cel interesat a suferirii unui prejudiciu, rezultat din aceasta incalcare; aceasta pentru ca, in domeniul art. 5 paragraful 5 calitatea de victima este de conceput chiar in absenta unui prejudiciu, dar nu exista obligatie de reparatie, fara sa existe prejudiciu material ori moral ce are a fi reparat.

In cauza O`Hara impotriva Regatului Unit al Marii Britanii, Curtea a ajuns la concluzia ca dispozitiile art. 5 paragraful 1 nu au fost incalcate, din moment ce banuielile in sensul ca reclamantul a comis o infractiune au fost plauzibile, ea a decis ca nu se pune nicio problema pe terenul art. 5 paragraful 5 din Conventie . In schimb, in aceeasi cauza, ea a constatat incalcarea prevederilor art. 5 paragraful 3, deoarece el a fost retinut de politie timp de 6 zile si 13 ore, fara a fi adus ``de indata" in fata unui magistrat, dupa care a fost eliberat, astfel ca pentru acest capat de cerere dispozitiile art. 5 paragraful 5 sunt aplicabile, instanta europeana constatand nesocotirea lor, deoarece reclamantul nu a fost indemnizat pentru aceasta detinere contrara Conventiei. Totusi pe terenul acestui text ea a decis ca insasi constatarea incalcarea dispozitiilor Conventiei reprezinta o satisfactie echitabila suficienta pentru prejudiciul moral suferit de reclamant.

Astfel, in considerarea definitiei raspunderii juridice care ii revine inclusiv statului roman ca subiect de drepturi si obligatii, potrivit art. 25 din Decretul nr. 31/1954 privitor la persoanele fizice si persoanele juridice, principiile acestei raspunderi se afla in stransa legatura cu principiile fundamentale ale dreptului, cu referire la principiul justetei sau al proportionalitatii raspunderii juridice.

In conformitate cu acest principiu se impune corelarea raspunderii sau a sanctiunii cu gravitatea faptei savarsite, sub aspectul pericolului ei social, al intinderii pagubei, a formei de vinovatie cu care a fost savarsita, printr-o corecta si concreta individualizare sau proportionalizare, ca de pilda, a sanctiunii sau pedepsei penale, unde se tine seama de toate imprejurarile legate de comiterea faptei, de circumstantele agravante sau atenuante, ca si de persoana faptuitorului etc.

Pe de alta parte, solicita instantei sa aiba in vedere practica constanta a instantei superioare care a considerat ca prejudiciul moral se stabileste prin apreciere, dar nu o apreciere de ordin general, ci avandu-se in vedere criterii rezultand din cazul concret dedus judecatii, bazat pe probe, in cauza prejudiciul moral nefiind dovedit avand in vedere si perioada foarte scurta de timp de sase zile a privarii de libertate.

In concluzie, apreciaza ca nici in ceea ce priveste pretentiile morale cererea reclamantului nu este dovedita pentru acordarea unor sume cu titlu de prejudiciu moral, in lipsa unui probatoriu pertinent si realist, care sa faca dovada cheltuielilor pretinse cu aceasta denumire, raportat la disp. art. 1169 Cod civil.

Fata de aceste motive, solicita admiterea recursului si modificarea sentintei civile atacata, in sensul respingerii in totalitate a actiunii reclamantului fata de Statul Roman prin Ministerul Finantelor Publice, ca fiind nedovedita si neintemeiata.

In drept, invoca art. 304 pct. 9 si art. 304 ind.1 din C.pr.civ; prevederile legale invocate.

Prin intampinarea formulata in cauza la 29.11.2012, reclamantul U.C. a solicitat respingerea recursurilor formulate in cauza de catre paratul Statul Roman prin M.F.P. reprezentat de D.G.F.P. Arad si de Parchetul de pe langa Tribunalul Arad, cu cheltuieli de judecata .

In motivare arata ca la stabilirea cuantumului daunelor morale, ce consta generic in atingerea adusa valorilor ce definesc personalitatea umana, se au in vedere consecintele negative, suferite pe plan fizic si psihic, importanta valorilor morale lezate, masura in care au fost ele lezate si intensitatea cu care au fost percepute consecintele vatamarii de catre persoana lipsita in mod nelegal de libertate. Arestarea nelegala a recurentului-reclamant a avut consecinte grave asupra acestuia, vatamandu-i onoarea, creditul moral, pozitia sociala, criterii ce definesc persoana umana si care, analizate si evaluate obiectiv, constituie fundamentul daunelor solicitate de ei. De altfel Curtea Europeana a Drepturilor Omului a retinut in mod constant ca in cazurile de violare a art. 5 paragraful I al Conventiei, privind privarea nelegala de libertate, sunt intemeiate cererile de acordare a despagubirilor banesti pentru prejudiciul produs victimei, material si moral, pe perioada detentiei nelegale. Prin privarea de libertate, pe perioada arestarii preventive si a retinerii, recurentului i s-au adus atingere drepturilor si libertatilor fundamentale ale omului, iar traumele si suferintele fizice provocate trebuie sa fie reparate prin acordarea unor despagubiri, intrucat acesta a avut de suportat, atat pe perioada detentiei cat si ulterior acesteia, o serie de consecinte, in sensul ca a fost izolat de colectivitate, nu a mai putu obtine un loc de munca, a suferit oprobiul public. (ICCJ, Sectia Civila si de proprietate intelectuala, decizia civila nr. 4505 din 3 iulie 2008).

Solicita ca instanta sa observe ca prin recursul formulat de catre recurenta DGFP Arad aceasta nu face altceva decat sa dezvolte intr-o ampla maniera criteriile de acordare ale despagubirilor, modalitatile de acordare ale acestora cat si diferite solutii CEDO ce nu au aplicabilitate in speta de fata. Practic nici macar nu critica solutia primei instante privind admiterea in parte a actiunii sale, decat in cele 3 randuri de final in care solicita respingerea pe fond a actiunii introductive.

In ceea ce priveste recursul formulat de recurentul Ministerul Public prin Parchetul de pe langa Tribunal Arad, solicita de asemenea a fi respins, apreciind indarjirea cu care acesta incearca sa caute motive suficient de intemeiate care sa conduca la respingerea in final a actiunii introductive, insa apreciaza ca este momentul ca Statul Roman prin institutiile chemate in judecata sa raspunda ( inclusiv din punct de vedere pecuniar) pentru erorile judiciare savarsite si chiar mai mult sa isi asume o astfel de greseli pentru a nu fi pusi de fiecare data in situatia de a apela in acest sens la CEDO.

Este adevarat ca, in cazul daunelor morale, data fiind natura prejudiciului care le genereaza, nu exista criterii precise pentru determinarea lor . Insa, despagubirea baneasca acordata pentru repararea unui prejudiciu nepatrimonial nu poate fi refuzata prin invocarea unei imposibilitati de stabilire a unei corespondente exacte intre cuantumul acestei despagubiri si gravitatea prejudiciului pe care ar trebui sa-l repare. Problema stabilirii despagubirilor pentru daune morale nu se reduce la cuantificarea economica a unor drepturi si valori nepatrimoniale cum ar fi demnitatea, onoarea, ori suferinta psihica incercata de cel ce le pretinde. Ea presupune o apreciere si evaluare complexa a aspectelor in care vatamarile produse se exteriorizeaza si pot fi astfel supuse puterii de apreciere a instantelor de judecata .

Prin urmare, chiar daca valorile morale nu pot fi evaluate in bani, atingerile aduse acestora imbraca forme concrete de manifestare, iar instanta are astfel posibilitatea sa aprecieze intensitatea si gravitatea lor si sa stabileasca daca si in ce cuantum, o suma de bani este potrivita pentru a repara prejudiciul moral produs.

In jurisprudenta sa, Curtea a expus patru motive fundamentale acceptabile pentru arestarea preventiva a unei persoane suspectate ca ar fi savarsit o infractiune: pericolul ca acuzatul sa fuga (Stogmuller vs Austriei, 10 noiembrie 1969, seria A nr. 9, A� 15); riscul ca acesta, odata pus in libertate, sa impiedice administrarea justitiei (Wemhoff vs Germaniei, 27 iunie 1968, A� 14, seria A nr. 7), sa savarseasca noi infractiuni {Matzenetter vs Austriei, 10 noiembrie 1969, seria A nr. 10, A� 9) sau sa tulbure ordinea publica (Letellier vs Frantei si Hendriks vs Tarilor de Jos [dec], nr. 43701/04, 5 iulie 2007). De asemenea, aceasta a hotarat ca instantele care se pronunta cu privire la posibilitatea mentinerii reclamantului in arest preventiv trebuie sa examineze toate elementele relevante concrete, care sunt in masura sa confirme existenta necesitatii acestei masuri (Mansur vs Turciei, 8 iunie 1995, A� 55-56, seria A nr. 319-B). Curtea Europeana a Drepturilor Omului recunoaste ca, prin gravitatea lor deosebita si prin reactia publicului la savarsirea lor, anumite infractiuni pot genera tulburari sociale care sa justifice arestarea preventiva, cel putin o anumita perioada de timp . Totusi, aceasta ia act de faptul ca un astfel de pericol scade in mod necesar in timp si ca, prin urmare, autoritatile judiciare trebuie sa prezinte motive si mai specifice care sa justifice persistenta motivelor detentiei (I.A. vs Frantei, A�A� 104-105). in consecinta, continuarea detentiei nu se justifica intr-o anumita speta decat daca indicii concrete demonstreaza o cerinta veritabila de interes public care prevaleaza, in ciuda prezumtiei de nevinovatie, asupra regulii respectarii libertatii individuale (Smirnova vs Rusiei, nr. 46133/99 si 48183/99, A� 61, CEDO 2003-IX , extrase)

Astfel, in cauza Degeratu c. Romaniei, (cererea nr. 35104/02, hotararea din 6 iulie 2010) - in care Curtea Europeana a constatat incalcarea art. 5 A� 5 din Conventie pentru motivul ca a constatat ca, potrivit dispozitiilor art. 504-506 C. proc. pen. in redactarea anterioara modificarii Codului de procedura penala prin Legea nr. 281/2003, reclamantul nu avea la dispozitie, la nivel national, posibilitatea de a obtine reparatii pentru privarea sa de libertate, contrara art. 5 A� 3 din Conventie - pentru prejudiciul moral decurgand din aceasta incalcare, Curtea a acordat reclamantului suma de 5 200 euro. Situatii similare sunt expuse in cauzele Konolos c. Romaniei (plangerea nr. 26600/02, hotararea din 7 februarie 2008), Calmanovici c. Romaniei (plangerea nr. 42250/02, hotararea din 1 iulie 2008), Rupa c. Romaniei (nr. 1) (cererea nr. 58478/00, hotararea din 16 decembrie 2008). in cauza Creanga c. Romaniei (cererea nr. 29226/03, hotararea din 15 iunie 2010, pentru prejudiciul moral produs prin incalcarea art. 5 A� 1 din Conventie din cauza lipsei unui temei legal in momentul arestarii preventive a reclamantului la 16 iulie 2003 si in momentul arestarii preventive la 25 iulie 2003, ca urmare a recursului in anulare si pronuntandu-se in echitate, in conformitate cu art. 41 din Conventie, Curtea Europeana a acordat reclamantului suma de 8 000 EUR cu titlu de prejudiciu moral in cauza Floarea Pop c. Romaniei (cererea nr. 63101/00, hotararea din 6 aprilie 2010), pentru prejudiciul moral suferit de reclamanta prin incalcarea art. 6 par. 1 din Conventie (Curtea concluzionand in sensul incalcarii de catre statul roman a obligatiilor care ii incumba privind durata procedurii in daune-interese si art. 13 din Conventie din cauza absentei unui recurs efectiv in aceasta privinta, si avand in vedere circumstantele deosebite ale acestei cauze si pronuntandu-se in echitate, conform art. 41 din Conventie, Curtea a acordat reclamantei suma de 5 000 EUR cu titlu de prejudiciu moral.

In concluzie, din examinarea practicii Curtii Europene a Drepturilor Omului, se constata ca nici instanta europeana, atunci cand acorda despagubiri morale, nu opereaza cu criterii de evaluare prestabilite, ci judeca in echitate. De asemenea, la cuantificarea daunelor morale solicita a se avea in vedere si jurisprudenta Inaltei Curti de Casatie si Justitie, Sectia civila si de proprietate intelectuala, publicata pe www.scj.ro, respectiv: decizia nr. 2220/09.03.2007 (in care a acordat suma de 1 miliard cu titlu de daune morale pentru privarea de libertate in mod nelegal pentru o perioada de aproximativ 6 luni); decizia nr. 8801/28.10.2009 (pentru nelegala arestare preventiva timp de 2 ani instantele au acordat daune morale in suma de 200.000); decizia nr. 250/21.01.2010 pronuntata in dosarul nr. 19788/3/2996 (acordate daune morale in suma de 5.000 euro pentru condamnare pe nedrept); decizia nr. 320/25.01.2010 pronuntata in dosarul nr. 148/118/2007 (a fost stabilita suma despagubirii de 100.000 lei pentru prejudiciul moral rezultat din privarea nelegala de libertate pentru o perioada de aproximativ o luna); decizia nr. 1141/23.02.2010 pronuntata in dosarul nr. 4012/2/2008 (suma de 5.000 euro daune morale pentru o perioada de arest de 7 ani si 2 luni); decizia nr. 1436/24.03.2010 pronuntata in dosarul nr. 1865/84/2008 (in care a fost stabilita suma de 15.000 lei cu titlu de daune morale pentru nelegala retinere timp de 24 de ore).

Examinand legalitatea si temeinicia sentintei atacate prin prisma motivelor de recurs, precum si fata de prevederile art.304 ind.1 C.pr.civ., curtea retine urmatoarele:

Asa cum s-a aratat mai sus, prin actiunea civila formulata reclamantul a solicitat despagubiri morale si materiale pentru faptul ca a fost retinut la data de 16.07.2009 si arestat preventiv in perioada 17.07.2009 - 21.07.2009, iar prin Decizia penala nr.1576/R/10.10.2011 a Curtii de Apel Timisoara a fost achitat pentru savarsirea infractiunii de lipsire de libertate prev. de art.189 alin.2 cu aplicarea art.74 alin.1 lit.a alin.2 C.p. , invocand dispoz. art.504-506 C.pr.pen.

Conform art.504 C.pr.pen., persoana care a fost condamnata definitiv are dreptul la repararea de catre stat a pagubei suferite, daca in urma rejudecarii cauzei s-a pronuntat o hotarare definitiva de achitare. Are dreptul la repararea pagubei si persoana care, in cursul procesului penal, a fost privata de libertate ori careia i s-a restrans libertatea in mod nelegal. Privarea sau restrangerea de libertate in mod nelegal trebuie stabilita, dupa caz, prin ordonanta a procurorului de revocare a masurii privative sau restrictive de libertate, prin ordonanta a procurorului de scoatere de sub urmarire penala sau de incetare a urmaririi penale pentru cauza prevazuta in art. 10 alin. 1 lit. j) ori prin hotarare a instantei de revocare a masurii privative sau restrictive de libertate, prin hotarare definitiva de achitare sau prin hotarare definitiva de incetare a procesului penal pentru cauza prevazuta in art. 10 alin. 1 lit. j)(a��).

Acest text de lege constituie o dispozitie speciala privind raspunderea statului pentru prejudiciile cauzate de erori judiciare, astfel incat invocarea ca temei legal al raspunderii statului a dispozitiilor art.504 C.pr.pen. presupune dovedirea conditiilor reglementate in mod expres de norma juridica. Aceasta reglementeaza nu numai limitele, dar si conditiile raspunderii patrimoniale a statului, precum si cazurile in care statul este exonerat de aceasta raspundere .

Asadar, are dreptul la despagubire din partea statului conform art.504 alin.1-3 C.pr.pen. persoana care:

- a fost condamnata definitiv si in urma rejudecarii cauzei s-a pronuntat o hotarare definitiva de achitare;

- in cursul procesului penal a fost privata de libertate ori i s-a restrans libertatea in mod nelegal (a��).

Analizand inscrisurile depuse la dosarul de fond, Curtea constata ca starea de fapt invocata de reclamant se incadreaza in dispoz. art.504 alin.2 si 3 C.pr.pen. intrucat prin Decizia penala nr. din 21.07.2009 pronuntata de Tribunalul Arad in dosarul nr. a fost casata Incheierea nr. din 17.07.2009 a Judecatoriei Arad, si a fost revocata masura arestarii preventive luata fata de reclamant, dispunandu-se punerea de indata in libertate a acestuia (f.51-54 din dosarul de fond). Decizia penala nr. a Curtii de Apel Timisoara prin care reclamantul a fost achitat pentru savarsirea infractiunii de lipsire de libertate prev. de art.189 alin.2 cu aplicarea art.74 alin.1 lit.a alin.2 C.p. nu se circumscrie dispozitiilor art.1 din 504 C.pr.pen., nefiind pronuntata ca urmare a unei rejudecari ulterior condamnarii definitive deoarece sentinta penala nr. a Judecatoriei Arad nu fusese definitiva, fiind atacata cu recurs, cale de atac ce s-a solutionat prin decizia mentionata. Hotararea de condamnare data in prima instanta, urmata de alta de achitare ca urmare a exercitarii cailor de atac nu poate constitui temei al solicitarii reparatiilor de catre stat deoarece, potrivit sistemului actual, prima hotarare, in principiu nefiind definitiva, nu este nici executorie, existenta mai multor grade de jurisdictie oferind posibilitatea efectuarii ulterior a controlului jurisdictional.

Insa, asa cum s-a aratat mai sus, fiind pronuntata o hotarare de revocare a masurii arestarii preventive luate impotriva reclamantului sunt intrunite conditiile de raspundere a statului intemeiata pe dispoz. art.504 alin.2 C.pr.civ. deoarece printr-o hotarare de revocare a masurii arestarii preventive luate impotriva reclamantului s-a stabilit ca aceasta este nelegala in sensul ca nu a fost identificat niciunul din pericolele care ar putea justifica arestarea inculpatilor in sensul prevazut de art.5 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului (asa cum s-a aratat in considerentele hotararii penale mentionate). Deoarece pericolul concret pentru ordinea publica este o conditie de luare a masurii preventive prevazuta de art.148 C.pr. pen., statuarea de catre instanta de control judiciar a faptului ca acest pericol nu exista in cauza dedusa judecatii inseamna ca la luarea masurii preventive nu au fost indeplinite toate conditiile prevazute de lege. In acest sens prima instanta a aratat ca aprecierea pericolului pentru luarea masurii preventive (care constituie o chestiune de temeinicie, de aprecierea a probelor) reprezinta totodata o conditie legala necesara a fi indeplinita pentru arestarea preventiva.

Revocarea unei masuri preventive are ca temei juridic art. 139 alin.2 C. pr. pen. si se dispune cand masura a fost luata cu incalcarea prevederilor legale sau nu mai exista vreun temei care sa justifice mentinerea masurii preventive. In speta de fata instanta de recurs a analizat conditiile de luare a masurii preventive si a constatat ca ab initio nu a existat niciunul din pericolele care ar fi justificat arestarea reclamantului U. C..

Sintetizand cele mai sus aratate, Curtea retine ca in mod legal si temeinic a retinut prima instanta ca in speta sunt intrunite conditiile raspunderii statului pentru arestarea nelegala a reclamantului, nelegalitatea masurii preventive fiind stabilita prin hotararea de revocare a arestarii preventive.

Asadar, recursul formulat recurentul Parchetul de pe langa Tribunalul Arad, care in sinteza, invoca imprejurarea ca nu ar fi indeplinite conditiile art.504 C.pr.cpen., apare ca nefiind fondat si va fi respins in consecinta conform art.312 alin.1-3 C.pr.civ., nefiind incident motivul de modificare prev. de art.304 pct.7 C.pr.civ., pentru considerentele aratate pe larg mai sus.

Pentru aceleasi motive au fost inlaturate si criticile din recursul paratului Statul Roman prin Ministerul Finantelor Publice reprezentat de DGFP Arad vizand neindeplinirea conditiilor de raspundere a statului in baza art.504 C.pr.pen., subliniindu-se inca o data ca in speta de fata ceea ce atrage raspunderea statului nu este achitarea prin Decizia penala nr. a Curtii de Apel Timisoara care nu indeplineste conditiile art.504 alin.1 C.pr.pen., ci arestarea nelegala, revocarea masurii arestarii preventive de catre instanta penala de recurs fiind dispusa ca urmare a constatarii ca nu era intrunita pentru luarea masurii arestarii reclamantului cerinta pericolului public in sensul art.5 din CEDO, fiind deci incidente dispoz. art.504 alin.2 si 3 C.pr.pen. Sustinerile paratului recurent in sensul ca hotararile penale de la dosarul de fond au fost obtinute prin intermediul aplicatiei ECRIS si nu au fost depuse de reclamant nu au nicio relevanta din punct de vedere al solutionarii cauzei si nici nu constituie un motiv de nelegalitate a sentintei recurate, din moment ce hotararile judecatoresti sunt postate tocmai pentru a putea fi consultate.

Insa recursul paratului este intemeiat in parte in ceea ce priveste criticile aduse modului de cuantificare a daunelor morale acordate reclamantului. Astfel, conform Deciziei penale nr. pronuntata de Tribunalul Arad in dosarul nr. , durata arestarii preventive a reclamantului care a fost revocata a fost cuprinsa in perioada 17 iulie-21 iulie 2009.

Cu privire la despagubirile echivalente unui prejudiciu nepatrimonial, instanta suprema a decis ca la stabilirea cuantumului acestora sa se aiba in vedere o serie de criterii cum ar fi consecintele negative suferite de cel in cauza pe plan fizic si psihic, importanta valorilor morale lezate, masura in care au fost lezate aceste valori si intensitatea cu care au fost percepute consecintele vatamarii, masura in care i-a fost afectata situatia familiala, profesionala si sociala (Curtea Suprema de Justitie, S. civ., Dec. nr. 4812 din 5 decembrie 2000). Pentru ca instanta sa poata aplica aceste criterii, apare insa necesar ca cel ce pretinde daune morale sa pr