Contract de imprumut. Lipsa dovada restituirii sumei

Prin sentinta civila nr.1707/10.11.2010 pronuntata in dosarul nr.26420/3/2010, Tribunalul Bucuresti - Sectia a III-a Civila a admis actiunea formulata de reclamantul C P in contradictoriu cu paratul P G si a obligat paratul la plata sumei de 200.000 Euro in echivalent in lei la data platii catre reclamant, respectiv 834.480 lei, daune civile; a obligat paratul la plata sumei de 38.154 lei cheltuieli de judecata catre reclamant.

Pentru a pronunta aceasta hotarare, Tribunalul a retinut ca prin contractul de imprumut nr.136/23.09.2009, reclamantul CP in calitate de imprumutator a remis paratului P G suma de 200.000 euro.

Acesta in calitate de imprumutat s-a obligat ca cel mai tarziu la data de 01.12.2008 sa restituie imprumutul .

Potrivit art.969 Cod civil, conventiile legal facute au putere de lege intre partile contractante, iar potrivit art.1584 Cod civil, imprumutatul este dator sa restituie lucrurile imprumutate in aceeasi calitate si cantitate si la timpul stipulat.

Avand in vedere ca reclamantul si-a probat pretentiile prin contractul de imprumut si dispozitia de transfer emisa de Banca Transilvania la 23.09.2008, in timp ce paratul nu a facut dovada restituirii sumei (care potrivit art.1138 Cod civil consta in remiterea titlului original, respectiv a contractului), tribunalul a admis actiunea si a obligat paratul la plata sumei de 200.000 euro in echivalent in lei, respectiv 834.480 lei daune civile.

In conformitate cu dispozitiile art.274 din Codul de procedura civila, a obligat paratul la plata cheltuielilor de judecata in cuantum de 38.154 lei catre reclamant, reprezentand taxa judiciara de timbru si onorariu avocat.

Impotriva acestei sentinte a declarat apel paratul PG , criticand-o pentru urmatoarele considerente:

In mod nejustificat, instanta de fond i-a ingradit dreptul la aparare. Prin sentinta apelata, instanta retine ca a solicitat, in combaterea actiunii, "proba cu martori si interogatoriu" si ca "in dovedirea actiunii au fost incuviintate si administrate probe cu inscrisuri". Dupa cum se poate observa, instanta de fond a respins toate probele propuse in aparare, iar in motivarea sentintei nu se regasesc considerentele pentru care s-au respins aceste probe.

Precizeaza ca a invederat instantei faptul ca a imprumutat de la reclamant o suma de 200.000 Euro, dar a restituit acestuia o parte considerabila din imprumutul primit - fara insa a fi in masura sa prezinte o dovada scrisa a restituirii partiale a imprumutului. Cu toate acestea, instanta nu i-a dat posibilitatea sa administreze probe in aparare (in afara de inscrisuri), prin aceasta prejudiciindu-i dreptul la aparare si conferind procesului un caracter de "formalitate" - desi actiunea reclamantului nu era o somatie de plata .

Sentinta de fond este extrem de succint motivata - practic nemotivata. Aceasta "motivare" este realizata intr-o singura propozitie: "paratul nu a facut dovada restituirii sumei imprumutate (care potrivit art.1138 C.Civil consta in remiterea titlului original, respectiv a contractului). In primul rand, asa cum s-a aratat mai sus, instanta nu i-a dat posibilitatea sa administreze proba cu interogatoriu si/sau martori, desi aceste probe au fost solicitate de la prima zi de infatisare. In al doilea rand, este adevarat ca - potrivit prevederilor art. 1138 C.Civ. - remiterea titlului original face proba liberatiunii (platii), insa aceasta nu este singura modalitate legala in care poate fi dovedita plata creantei. In acest sens, art. 1170 Cod civil precizeaza ca "dovada se va putea face prin inscrisuri, prin martori, prin prezumtii, prin marturisirea uneia din parti".

Mai mult, asa cum a aratat, recurentul-parat a realizat doar o plata partiala - motiv pentru care nu era in masura sa ceara creditorului restituirea contractului original pe care acesta il detinea.

In raport de motivele de critica de mai sus si de probele noi care vor fi administrate in apel, solicita instantei de control judiciar ca, admitand apelul de fata, sa schimbe in parte sentinta de fond (conform disp. art. 296 C.pr.civ.) si sa admita numai in parte actiunea .

Intimatul nu a depus intampinare, solicitand prin avocat respingerea apelului.

In apel s-au administrat probe cu inscrisuri depuse de parti cu privire la relatiile dintre acestea, interogatorii si a fost audiat martorul S G solicitat de apelant.

Analizand actele si lucrarile dosarului , conform art. 295-296 C.proc.civ., Curtea constata ca apelul nu este fondat, retinand ca potrivit art. 292 C.proc.civ. apelantul-parat a beneficiat de administrarea probelor suplimentare in apel in masura utilitatii lor si , pe baza analizei coroborate a tuturor probelor cauzei, se retine ca , in limitele apelului declarat, acesta nu poate fi admis deoarece intr-adevar in speta este certa existenta contractului de imprumut in litigiu intre parti(existenta creantei intimatului-reclamant) si apelantul -parat nu dovedeste restituirea imprumutului. Mai mult, chiar interogatoriul administrat acestuia din urma vadeste ca relatiile partilor(in ciuda botezului de catre intimatul-reclamant al unui copil al apelantului -parat dovedit cu recunoasterea in acest sens a intimatului la interogatoriu) nu erau in sensul unei imposibilitati morale de preconstituire a inscrisurilor probatorii incepand de la data contractului de imprumut din speta deoarece insusi apelantul-parat recunoaste la intrebarea interogatorie nr. 2 ca personal a solicitat imprumutul reclamantului dar contractul s-a intocmit in forma scrisa la solicitarea reclamantului.

Asadar, cum reclamantul ii impunea conditia intocmirii inscrisului probator al creantei(instrumentum probationem), paratul , daca ar fi restituit vreo parte din aceasta creanta cum pretinde, ar fi cerut la randul sau eliberarea unui inscris probator(fie el chitanta sau alta mentiune scrisa de achitare partiala).

Se observa ca paratul recunoaste ca nu detine niciun asemenea inscris si ca nici martorul propus de acesta nu dovedeste sa fi restituit apelantul parat vreo parte din creanta reclamantului.Declaratia martorului coroborata cu proba cu inscrisuri dovedeste doar ca si de la martor a imprumutat bani apelantul-parat. Cum martorul declara ca i-a dat imprumut paratului 100.000 Euro la restaurantul Burebista si ca afirma cu certitudine ca reclamantul nu era prezent, este evident ca suma primita de apelantul-parat de la martor nu are incidenta in litigiul de fata. Sustinerea martorului ca paratul i-a cerut banii spunandu-i ca trebuie sa ii plateasca reclamantului(chiar si daca i-ar fi spus cu ce titlu, martorul aratand ca nu i-a spus cu ce titlu) nu poate fi retinuta deoarece nu reprezinta decat reproducerea unei simple sustineri a aceleiasi parti care o sustine in proces. Or, necoroborandu-se cu vreo proba, simpla sustinere a apelantului-parat din trecut, nefiind recunoscuta de intimatul-reclamant vreo restituire, nu poate fi retinuta. Se mai observa ca nici in cererea de apel apelantul nu a indicat in concret suma pretins restituita, potrivit incheierii de sedinta de la termenul din 6.05.2011 a si aratat prin avocat ca nu poate preciza cuantumul restituit, iar proba suplimentara cu inca un martor pretins nejustificat peste termen a fost respinsa ca neintemeiata. Daca apelantul-parat ar fi cunoscut un martor care sa aiba cunostinta despre restituirea pretinsa a imprumutului sau evident ca pe acela l-ar fi propus ca martor inca de la termenul de incuviintare a probelor din 6.05.2011. Dar l-a propus ca martor pe d-l Stan Gogu , proba testimoniala care nu-i sustine apararea.

In limitele apelului care a investit instanta si fata de probele de la dosar, Curtea a respins in baza art. 296 Cod procedura civila apelul ca nefondat.