Competernta materiala. Contestarea legalitatii masurilor dispuse prin decizia camerei de conturi judetene

Executarea masurilor devine obligatorie de la data comunicarii incheierii formulate de Comisia de Solutionare a Contestatiilor, prin care se respinge integral sau partial contestatia``.

In raport cu dispozitiile art.10 alin.1 din Legea nr.554/2004 si art.2 din Codul de procedura civila, in cazul in care se respinge total sau partial contestatia impotriva deciziei structurii Curtii de Conturi, competenta materiala de solutionare a cauzei ii revine tribunalului - Sectia contencios administrativ si fiscal, intrucat obiectul litigiului este un act administrativ emis de o structura judeteana a Curtii de Conturi, ca autoritate publica judeteana. In cazul in care, in procedura instituita de Regulament pentru solutionarea contestatiei la decizie intervine desfiintarea/ anularea deciziei emise de structura Curtii de Conturi, printr-o incheiere emisa de comisia de solutionare a contestatiei - care se substituie astfel deciziei structurii judetene - competenta materiala de solutionare a cauzei revine Curtii de Apel - Sectia contencios administrativ si fiscal, intrucat, in aceasta situatie, actul administrativ care produce efecte juridice si ``da nastere, modifica sau stinge raporturi juridice``, fiind supus executarii este aceasta incheiere emisa de o comisie care functioneaza in cadrul Curtii de Conturi a Romaniei, autoritate publica centrala.

Prin cererea inregistrata pe rolul Curtii de Apel Oradea, reclamantul Serviciul Public de Editare a Monitorului Oficial al Judetului Satu Mare a solicitat, in contradictoriu cu parata Curtea de Conturi a Romaniei- Camera de Conturi Satu Mare, anularea in totalitate a Incheierii nr.VI.32 din 01.02.2011 in sensul admiterii contestatiei impotriva Deciziei nr.21/ 2010 si a Procesului verbal de constatare nr.254/201 a Camerei de Conturi Satu Mare, precum si suspendarea executarii actului administrativ fiscal pana la solutionarea irevocabila a litigiului.

In motivarea actiunii, reclamantul a aratat ca, prin acordarea sporului de dispozitiv, nu se incalca nicio prevedere legala, dimpotriva, se asigura egalitatea de tratament economic si salarial a personalului din cadrul aceleiasi autoritati publice, indemnizatia de dispozitiv fiind acordata cu respectarea prevederilor art.41 alin.5 din Constitutia Romaniei, a prevederilor art.236 din Codul muncii, a OMAI nr.496/2003 si a art.91 din Legea administratiei publice locale nr.215/2001, republicata.

Cu privire la Decizia nr.37 din 14.12.2009 pronuntata de Inalta Curte de Casatie si Justitie in solutionarea recursului in interesul legii, reclamantul a sustinut ca aceasta produce efecte juridice numai pentru viitor, potrivit art.15 alin.2 din Constitutia Romaniei.

Institutia reclamanta a mai aratat ca acordarea indemnizatiei de dispozitiv a fost reglementata prin HCJ nr.16/2007, hotarare care nu a fost atacata in contencios administrativ de Prefectul Judetului Satu Mare .

Cu privire la nerespectarea reglementarilor legale in efectuarea cheltuielilor de personal - drepturi speciale pentru mentinerea sanatatii si securitatii muncii, prima de vacanta si ajutor de imbracaminte, reclamantul a sustinut ca aceste cheltuieli s-au realizat in baza contractului colectiv de munca nr.331 din 30.04.2009 incheiat la nivelul Consiliului Judetean Satu Mare, prin care au fost stabilite drepturi care intra in categoria ``alte adaosuri`` ce fac parte din salariul specificat in contractul individual de munca, conform art.155 din Codul muncii.

Pe de alta parte, reclamantul a apreciat ca nu sunt intrunite elementele constitutive ale raspunderii civile delictuale, fiind realizata in mod gresit nominalizarea persoanelor cu atributii in domeniile in care s-au stabilit abateri, precizate in Procesul verbal de constatare nr.254/2001, deoarece prin HCJ nr.16/2007 a fost stabilita acordarea sporului de dispozitiv, ca urmare a exprimarii vointei consilierilor judeteni.

In ceea ce priveste cererea de suspendare a executarii deciziei contestate, institutia reclamanta a sustinut ca sunt indeplinite conditiile de admisibilitate a cererii, respectiv cazul bine justificat si iminenta producerii unei pagube.

Prin intampinarea formulata in cauza, parata Curtea de Conturi a Romaniei a solicitat respingerea actiunii ca neintemeiata.

Prin cererea de interventie accesorie formulata, Sindicatul P Satu Mare a solicitat admiterea actiunii, in sensul anularii Incheierii de solutionare a contestatiei formulate impotriva Deciziei nr.21/ 2010 a Camerei de Conturi Satu Mare si anularii Deciziei nr.21/2010 a Camerei de Conturi Satu Mare.

Prin Sentinta nr.93/2011-CA din 08 aprilie 2011, Curtea de Apel Oradea - Sectia comerciala si de contencios administrativ si fiscal a respins cererea de anulare a actelor administrative formulata de reclamantul Serviciul Public de Editare a Monitorului Oficial al Judetului Satu Mare, in contradictoriu cu parata Curtea de Conturi a Romaniei- Camera de Conturi Satu Mare, a respins ca ramasa fara obiect cererea de suspendare a executarii actelor administrative formulata de reclamant si a respins cererea de interventie formulata de Sindicatul P Satu Mare.

Pentru a pronunta aceasta solutie, instanta de fond a retinut situatia de fapt potrivit careia, prin Incheierea nr.VI.32/01.02.2011 emisa de parata Curtea de Conturi a Romaniei, a fost respinsa contestatia formulata de reclamant impotriva Deciziei nr.21/2010 si a Procesului verbal de constatare nr.254/2010 emise de Camera de Conturi Satu Mare.

Prin decizia contestata, organele de control au constatat mai multe abateri ce au fost consemnate in procesul-verbal mentionat, incheiat in urma auditului financiar al contului de executie pe anul 2009 efectuat la Serviciul Public de Editare a Monitorului Oficial al Judetului Satu Mare, stabilindu-se ca, prin plata fara temei a unor sume de bani, s-a creat in anul 2009 un prejudiciu bugetului reclamantului, astfel incat s-a dispus recuperarea sumelor reprezentand indemnizatia lunara de dispozitiv, drepturi speciale pentru mentinerea sanatatii si securitatii muncii, primele de vacanta si ajutorul financiar pentru achizitionarea de imbracaminte.

Curtea de Apel a inlaturat apararea reclamantului in sensul ca indemnizatia de dispozitiv a fost acordata cu respectarea prevederilor legale, avand in vedere ca, prin Decizia nr.37 din 14.12.2009 pronuntata de Inalta Curte de Casatie si Justitie, s-a stabilit ca aceasta indemnizatie se acorda numai functionarilor publici si personalului contractual care isi desfasoara activitatea in institutiile publice si organele de specialitate ale administratiei publice centrale din subordinea Ministerului Administratiei si Internelor si personalului ce isi desfasoara activitatea in serviciile comunitare din subordinea consiliilor locale si a prefecturilor, care au beneficiat de acest drept salarial anterior transferului sau detasarii din cadrul fostului Minister de Interne, ceea ce nu este cazul personalului contractual din cadrul autoritatii reclamante.

Totodata, prima instanta a apreciat ca afirmatia, potrivit careia Curtea de Conturi ar trebui sa solicite mai intai anularea contractelor colective de munca sau sa invoce nelegalitatea hotararilor de consiliu judetean in temeiul carora s-au acordat, nu poate fi retinuta, intrucat organul de audit are menirea de a constata abaterile de la legalitate si regularitate si de a dispune luarea masurilor de remediere ce se impun pentru restabilirea legalitatii.

In cauza, a retinut judecatorul fondului, atat sumele acordate cu titlu de indemnizatie de dispozitiv, cat si cele privind drepturile speciale pentru mentinerea sanatatii si securitatii muncii, primele de vacanta, precum si ajutorul financiar pentru achizitionarea de imbracaminte au fost acordate cu incalcarea dispozitiilor legale in materie, neputand fi retinuta sustinerea reclamantului ca acestea s-ar incadra in categoria ``alte adaosuri``, altele decat cele a caror acordare si cuantum sunt stabilite prin lege, nefiind in intentia legiuitorului de a lasa la latitudinea salariatilor sau a altor autoritati decat cea legislativa, competenta stabilirii drepturilor salariale, aceasta fiind, de fapt, calea prin care s-ar crea inechitatile si convulsiile sociale la care se refera reclamantul.

Fata de solutia pronuntata asupra actiunii principale, Curtea a respins cererea de interventie in interesul reclamantului formulata de intervenientul Sindicatul P si a respins, ca ramasa fara obiect, cererea de suspendare a executarii actelor administrative.

Impotriva acestei hotarari, reclamantul Serviciul Public de Editare a Monitorului Oficial al Judetului Satu Mare a declarat recurs, criticand-o pentru nelegalitate si netemeinicie, invocand ca temei legal dispozitiile art.304 pct.3 si 9 si ale art.3041 din Codul de procedura civila, solicitand, in principal, casarea sentintei recurate si trimiterea cauzei spre solutionare instantei competente si, in subsidiar, modificarea sentintei in sensul admiterii cererii de chemare in judecata .

In motivarea caii de atac, referitor la motivul de nelegalitate prevazut de art.304 punctul 3 din Codul de procedura civila, recurentul sustine ca in mod gresit instanta de fond a retinut ca este competenta sa solutioneze cauza in baza pct.228 din Hotararea Curtii de Conturi nr.130/2010, desi avea obligatia sa isi verifice competenta in raport de dispozitiile legale incidente.

Se arata ca doar prin legi organice si legi speciale se stabileste competenta materiala si teritoriala a instantelor judecatoresti din Romania, astfel ca Hotararea Curtii de Conturi nr.130/2010, care stabileste reguli in acest domeniu, respectiv in ceea ce priveste competenta instantelor judecatoresti specializate in judecarea litigiilor rezultate din activitatea Curtii de Conturi, contravine dispozitiilor art.140 din Constitutia Romaniei cat si Legii nr.24/2000. Prin urmare, instanta de fond a pronuntat o hotarare cu incalcarea competentei de ordine publica a altei instante, fapt care atrage casarea acesteia cu trimiterea spre rejudecare instantei competente potrivit Legii nr.554/2004, respectiv Tribunalului Satu Mare - Sectia contencios administrativ si fiscal.

In sustinerea motivului de recurs prevazut de art.304 pct. 9 din Codul de procedura civila, recurentul sustine ca hotararea instantei de fond este data cu aplicarea gresita a legii.

Se mentioneaza, in esenta, ca l-a pronuntarea sentintei recurate nu s-a tinut seama de principiul securitatii si stabilitatii raporturilor juridice civile, ca legea civila dispune numai pentru viitor si nici de faptul ca dreptul la negocieri colective este garantat prin Constitutie, fiind astfel obligatorii conventiile incheiate, implicit H.C.J. nr.16/2007.

Intimata-parata, Curtea de Conturi a Romaniei a formulat intampinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, aratand ca instanta de fond a fost competenta sa solutioneze cauza, iar pe fond, hotararea recurata este legala si temeinica.

Solutia instantei de recurs

Este fondat motivul de recurs prevazut de art.304 pct.3 din Codul de procedura civila, potrivit caruia, hotararea s-a dat cu incalcarea competentei de ordine publica a altei instante.

In raport de actele depuse la dosarul cauzei, se retine ca obiectul cererii de chemare in judecata il constituie anularea in tot a Incheierii nr.VI.32/2011 Curtii de Conturi a Romaniei, a Deciziei nr.21/2010 si a Procesului verbal de constatare nr.254/2010 emise de Camera de Conturi Satu Mare, precum si suspendarea executarii actului administrativ fiscal pana la solutionarea irevocabila a litigiului, conform art.15 din Legea nr.554/2004.

Potrivit art.2 alin.1 lit.c) din Legea nr.554/2004 cu modificarile si completarile ulterioare, notiunea de act administrativ este definita ca fiind ``actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publica, in regim de putere publica, in vederea organizarii executarii legii sau a executarii in concret a legii, care da nastere, modifica sau stinge raporturi juridice``.

In raport de obiectul cererii de chemare in judecata si de dispozitiile art.2 alin.1 lit.c) mentionate, se impune a stabili care este actul administrativ care da nastere, modifica sau stinge raporturi juridice, care este actul supus executarii si care poate constitui obiectul unei cereri adresate instantei de contencios administrativ.

Potrivit dispozitiilor art.204 si 210 din Regulamentul privind organizarea si desfasurarea activitatii specifice Curtii de Conturi, precum si valorificarea actelor de control rezultate din aceste activitati, aprobat prin Hotararea Plenului nr.130/2010 publicata in M.Of. al Romaniei nr.832 din 13.12.2010, Partea I, impotriva masurilor dispuse prin decizia camerei de conturi judetene se poate formula contestatie in termen de 15 zile, care ``suspenda obligatia executarii deciziei pana la solutionarea ei de catre Comisia de Solutionare a Contestatiilor. Executarea masurilor devine obligatorie de la data comunicarii incheierii formulate de Comisia de Solutionare a Contestatiilor, prin care se respinge integral sau partial contestatia``.

In raport de dispozitiile legale mentionate, se retine ca actul administrativ care produce efecte juridice, fiind supus obligatiei executarii este decizia structurii Curtii de Conturi prin care se respinge integral sau partial contestatia, acesta fiind actul care indeplineste cerintele de a fi apreciat ca avand natura juridica a unui act administrativ, astfel cum acesta este definit in art.2 alin.1 lit.c) din Legea nr.554/2004, cu modificarile si completarile ulterioare.

Este adevarat ca regulamentul mentionat cuprinde procedura de contestare a deciziilor structurilor judetene ale Curtii de Conturi, prevazandu-se la art.227 ca impotriva incheierii emise de comisia de solutionare a contestatiilor, conducatorul entitatii verificate poate sesiza instanta de contencios administrativ competenta in conditiile Legii contenciosului administrativ.

Potrivit art.228 din acelasi regulament, ``competenta de solutionare a sesizarii formulate de conducatorul entitatii verificate impotriva incheierii emise de comisia de solutionare a contestatiilor, apartine Sectiei de contencios administrativ si fiscal din cadrul curtii de apel in a carei raza teritoriala se afla sediul entitatii verificate in conditiile Legii contenciosului administrativ``.

Referindu-se la competenta instantelor de contencios administrativ, dispozitiile art.10 alin.1 din Legea nr.554/2004, prevad ca: ``Litigiile privind actele administrative emise sau incheiate de autoritatile publice locale si judetene, precum si cele care privesc taxe si impozite, contributii, datorii vamale, precum si accesorii ale acestora de pana la 500.000 de lei se solutioneaza in fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau incheiate de autoritatile publice centrale, precum si cele care privesc taxe si impozite, contributii, datorii vamale, precum si accesorii ale acestora mai mari de 500.000 de lei se solutioneaza in fond de sectiile de contencios administrativ si fiscal ale curtilor de apel, daca prin lege organica speciala nu se prevede altfel``.

Dat fiind faptul ca dispozitiile din regulament mentionate fac trimitere la Legea contenciosului administrativ, se pune problema stabilirii competentei materiale de solutionare a cauzei, referitoare la actul administrativ care constituie obiectul cererii deduse judecatii, acesta fiind emis de o structura judeteana a Curtii de Conturi, respectiv de o autoritate publica judeteana.

Dispozitiile art.228 din Regulamentul aprobat prin Hotararea Plenului Curtii de Conturi nr.130/2010, sunt contrare prevederilor art.10 alin.1 din Legea nr.554/2004, care reprezinta dreptul comun in materia contenciosului administrativ, inclusiv in ceea ce priveste competenta instantelor de contencios administrativ.

De la dreptul comun prevazut de art.10 alin.1 din Legea nr.554/ 2004, se poate deroga doar prin dispozitii speciale cuprinse intr-o lege organica speciala.

Regulamentul aprobat prin Hotararea Plenului Curtii de Conturi nr.130/2010 nu intra in categoria legilor organice speciale, astfel ca se va stabili competenta materiala in raport de dispozitiile art.10 alin.1 din Legea nr.554/2004, cu modificarile si completarile ulterioare.

In concluzie, fata de toate argumentele expuse, Inalta Curte, tinand seama de dispozitiile art.10 alin.1 din Legea nr.554/2004 si art.2 din Codul de procedura civila, stabileste ca in cazul in care se respinge total sau partial contestatia impotriva deciziei structurii Curtii de Conturi, revine competenta materiala de solutionare a cauzei tribunalului - Sectia contencios administrativ si fiscal, intrucat obiectul litigiului este un act administrativ emis de o structura judeteana a Curtii de Conturi, ca autoritate publica judeteana.

In cazul in care, in procedura instituita de Regulament pentru solutionarea contestatiei la decizie intervine desfiintarea/ anularea deciziei emise de structura Curtii de Conturi, printr-o incheiere emisa de comisia de solutionare a contestatiei, care se substituie astfel deciziei structurii judetene, competenta materiala de solutionare a cauzei revine Curtii de Apel - Sectia contencios administrativ si fiscal, intrucat, in aceasta situatie, actul administrativ care produce efecte juridice si ``da nastere, modifica sau stinge raporturi juridice``, fiind supus executarii este aceasta incheiere emisa de o comisie care functioneaza in cadrul Curtii de Conturi a Romaniei, autoritate publica centrala.

In alta ordine, chiar daca solutiile in ceea ce priveste exceptiile de nelegalitate produc efecte juridice doar intre partile din litigiu, faptul ca prin Decizia nr.4522 din 4 octombrie 2011 pronuntata de Inalta Curte de Casatie si Justitie - Sectia de contencios administrativ si fiscal in dosarul nr.259/32/2011, a fost respins recursul impotriva Sentintei civile nr.112/ 2011 a Curtii de Apel Bacau prin care s-a admis exceptia de nelegalitate si s-a constatat nelegalitatea dispozitiilor pct.228 si 229 din Regulamentul aprobat prin Hotararea Plenului Curtii de Conturi nr.130/2010, intareste argumentele expuse anterior cu privire la competenta materiala de solutionare a unor astfel cauze . De asemenea, si prin Decizia nr. 421 din 27 ianuarie 2012 a aceleiasi instante s-a constatat nelegalitatea acelorasi dispozitii.

Cum in cauza, contestatia impotriva Deciziei nr.21/2010 a Camerei de Conturi Satu Mare a fost respinsa integral prin Incheierea nr.VI.32 01.02.2011 de Curtea de Conturi a Romaniei, Inalta Curte, tinand seama de considerentele expuse, retine ca revenea competenta de solutionare a cauzei Tribunalului Satu Mare - Sectia contencios administrativ si fiscal.

Prin urmare, in mod gresit instanta de fond a retinut ca ii revine competenta materiala de solutionare a cauzei.

Potrivit art.10 alin.3 din Legea nr.554/2004,cu modificarile si completarile ulterioare, competenta teritoriala revine aceleiasi instante.

Pentru toate aceste motive, recursul a fost admis, sentinta atacata a fost casata iar cauza a fost trimisa spre competenta solutionare Tribunalului Satu Mare - Sectia contencios administrativ si fiscal.