Drept de autor. Lucrare cu caracter didactic. Inexistenta plagiatului

Atat limbajul medical, cat si limbajul juridic sunt caracterizate de uniformitate, ele neputand fi folosite in mod diferit, ci reclamand o preluare intocmai de catre utilizatori. Avand in vedere natura celor doua lucrari comparate, determinata de apartenenta lor la categoria lucrarilor cu caracter stiintific in materia medicinii veterinare, se retine ca in astfel de lucrari originalitatea este atenuata de forma de exprimare a ideilor sau de redare a informatiilor, ce contin un limbaj de specialitate, aproape standardizat.

Originalitatea reprezinta un criteriu ce trebuie luat in considerare atat la stabilirea caracterului de opera protejabila a unei lucrari scrise, cat si la analizarea caracterului licit al reproducerii, ea fiind determinata de forma de exprimare a ideilor. Cu cat ideea este mai tehnica, cu atat originalitatea este mai redusa si protectia juridica acordata mai slaba.

Din aceasta perspectiva, Inalta Curte a constatat ca in cauza sunt aplicabile dispozitiile art. 9 lit. b din Legea nr. 8/1996, care scot de sub protectia legala a dreptului de autor ``textele oficiale de natura politica, legislativa, administrativa, judiciara si traducerile oficiale ale acestora.


Prin sentinta civila nr. 3401 din 22 octombrie 2008 Tribunalul Timis, Sectia civila a respins exceptiile autoritatii lucrului judecat a sentintei penale nr. 60/PI/2008 a Tribunalului Timis si a lipsei calitatii procesuale active a reclamantului, ambele invocate de parat, a admis in parte actiunea precizata, l-a decazut pe parat din dreptul de autor al capitolelor de la paginile 323-342, 395-418 si 418-424 din lucrarea ``Diagnostic necropsic si medicina legala veterinara`` - Editura Brumar 2006, a dispus scoaterea lucrarii din circuitul comercial, publicarea hotararii in Jurnalul Medical Veterinar al Asociatiei Generale a Medicilor Veterinari din Romania, precum si comunicarea hotararii la Biblioteca Nationala a Romaniei, a obligat paratul la plata sumei de 3000 lei cu titlu de daune morale catre reclamant, a respins actiunea privind decaderea din dreptul de autor al paginilor 343-394 din aceeasi lucrare, a respins cererea privind daunele materiale si restul daunelor morale si a obligat paratul la 1789,3 lei cheltuieli de judecata catre reclamant.

Pentru a decide astfel, Tribunalul a retinut ca in raport de dispozitiile art. 22 Cod procedura penala autoritatea de lucru judecat nu exista in speta, deoarece prin sentinta penala s-a stabilit doar ca nu exista infractiune, iar faptul negativ nu poate fi impus instantei civile. De asemenea, nu pot fi aplicate nici dispozitiile art. 1201 Cod civil, nefiind indeplinite cerintele triplei identitati, care isi gasesc aplicare doar in raport cu o alta hotarare civila. Exceptia lipsei calitatii procesuale active a fost respinsa, retinandu-se ca reclamantul este coautor al lucrarii, iar cedarea dreptului de reproducere a operei nu inseamna pierderea dreptului patrimonial de a se apara impotriva eventualelor copieri savarsite de terti, fara acordul sau.

Pe fond, instanta a retinut ca in lucrarea sa paratul nu a folosit mecanismul de citare in text sau aceasta este impropriu, existand cazuri de preluare eronata a ideii, ca nu sunt aplicabile dispozitiile art. 33 lit. c si e din Legea nr. 8/1996, intrucat nu este cazul reproducerii unor articole izolate, iar cartea nu reprezinta o reproducere specifica a bibliotecilor si nu a fost multiplicata de universitate, ci de o editura. De asemenea, paratul nu a structurat in mod diferit capitolele contestate, care ar fi putut exprima amprenta sa personala asupra lucrarii, procedand in acelasi mod cu termenii si definitiile prevazute in lege. Apararile paratului, respectiv adresa ORDA nr. 11834/2006 si raportul intocmit de Comisia de etica universitara a USAMVBT, au fost inlaturate ca nepertinente.

Impotriva acestei sentinte, in termen legal, a declarat apel paratul, criticand-o pentru netemeinicie si nelegalitate. In motivare acesta a sustinut ca nu a incalcat dreptul de autor al reclamantului prin tiparirea lucrarii ``Diagnostic necropsic si medicina legala veterinara``, deoarece lucrarea sa este una de sinteza, bazata atat pe cercetarile proprii, cat si pe o diversitate de surse bibliografice, ca aspectele prezentate in capitolul referitor la infractiuni si contraventii sanitar-veterinare reprezinta preluarea unor atributii si obligatii ale medicului veterinar din acte administrative si legislatie sanitar-veterinara, care nu intra sub protectia dreptului de autor. Pe fond, lucrarea al carui autor este are caracter didactic si este destinata uzului studentilor. De asemenea, a invocat rapoartele de specialitate intocmite de profesorii H.C. C.I. si H.V. si raportul Comisiei de etica, care au concluzionat ca nu exista plagiat, asa cum este definit de prevederile art. 4 lit. d din Legea nr. 206/2004. Relevante sunt si hotararile penale care au stabilit ca nu exista infractiune . Cu toate acestea, instanta de fond a luat in considerare numai punctul de vedere din expertiza filologica si judiciara, eliminand celelalte probe administrate in aparare. A criticat sentinta si sub aspectul gresitei respingeri a exceptiilor lipsei calitatii procesuale active si a autoritatii lucrului judecat.

Prin decizia civila nr. 308/A/30 noiembrie 2009 Curtea de Apel Timisoara, Sectia civila a respins ca neintemeiat apelul paratului, obligandu-l la plata cheltuielilor de judecata in cuantum de 5.990 lei.

Pentru a decide astfel, instanta de apel a retinut ca sub aspectul modului de solutionare al celor doua exceptii invocate de parat, sentinta apelata este temeinica si legala, pentru considerentele expuse de tribunal. Cu privire la fondul litigiului, a apreciat ca expertiza efectuata in apel, care retine ca lucrarea publicata de parat nu constituie plagiat, fata de imprejurarea ca a furnizat studentilor cunostinte medicale veterinare general acceptate ca bun comun, iar nu idei originale, nu intra in contradictie cu expertizata efectuata la instanta de fond de catre specialisti filologi si specialisti in drepturi de autor, care a fost edificatoare in solutionarea cauzei de fata. Curtea a retinut ca paratul a savarsit un plagiat in sensul art. 4 lit. d teza a II-a din Legea nr. 204/2006, in sensul insusirii textelor unei persoane, indiferent de calea prin care acestea au fost obtinute, prezentandu-le drept creatie personala. Paratul a utilizat citate lungi, fara utilizarea ghilimelelor, chiar daca la finele capitolului a indicat si opera reclamantului care a redactat textele in discutie, lasand impresia cititorului ca textul i-ar apartine integral. Prin aceasta a cauzat un prejudiciu moral reclamantului, prejudiciu ce are a fi privit si din perspectiva dispozitiilor art. 1 si 2 lit. e, g din Legea nr. 206/2004.

Impotriva acestei decizii a declarat recurs paratul, invocand motivele prevazute de art. 304 pct. 9 si pct. 11 Cod procedura civila. A sustinut ca lucrarea al carei autor este are caracter didactic, de specialitate, pentru uzul studentilor care, potrivit dispozitiilor art. 9 din Legea nr. 8/1996 nu poate beneficia de protectia legala a dreptului de autor. Instantele s-au bazat pe concluziile expertizei filologice, care nu poate fi retinuta ca proba, deoarece simpla comparare a textelor fara analiza continutului lor ideatic nu poate conduce la concluzia existentei plagiatului. La fel trebuie apreciat si punctul de vedere al conf. dr. G.O. in ce priveste exercitiul dreptului de autor. Folosirea unor termeni de natura juridica reprezinta o preluare din lege, acestia nefiind contributia exclusiva a reclamantului. Continutul capitolelor la care acesta face referire ca fiind plagiate nu reprezinta o opera originala, ci un studiu bibliografic din manuale de medicina veterinara si legislatie sanitar-veterinara, trecute in lista bibliografica a cartii reclamantului. Critica decizia recurata si sub aspectul gresitei respingeri a exceptiei autoritatii lucrului judecat, sustinand ca hotararea penala are acest caracter cu privire la inexistenta faptei, cu consecinta inexistentei temeiului de fapt al actiunii in raspundere civila delictuala.

Analizand recursul in limitele criticilor formulate, Inalta Curte a constatat ca acesta este fondat, urmand a fi admis, pentru considerentele ce succed:

Critica referitoare la gresita respingere a exceptiei autoritatii lucrului judecat a sentintei penale nr. 60/PI/2008 a Tribunalului Timis, ramasa definitiva prin decizia penala nr. 340/R/2008 a Curtii de Apel, nu poate fi primita.

Sentinta penala invocata mentine rezolutia de neincepere a urmaririi penale din 8 august 2007 a Parchetului de pe langa Tribunalul Timis prin care se dispune neinceperea urmaririi penale fata de O.J.I. sub aspectul savarsirii infractiunilor prevazute de art. 140 alin. 1 lit. f, art. 141 si art. 144 din Legea nr. 8/1996. Rezolutia retine ca in cauza nu poate fi pusa in miscare actiunea penala, existand cazul prevazut de art. 10 lit. 1 Cod procedura penala, in sensul ca, examinand comparativ pasajele din cele doua lucrari ce fac obiectul plangerii penale, se constata ca nu ne aflam in situatia unei reproduceri totale sau partiale a lucrarii, asemanarile existente putand fi incadrate in limitele exercitarii dreptului de autor, precum si in categoria situatiilor prevazute la art. 9 din Legea nr. 8/1996, anume in categoria celor care nu beneficiaza de protectia drepturilor de autor.

Art. 22 din Codul de procedura penala dispune ca hotararea definitiva a instantei penale are autoritate de lucru judecat in fata instantei civile care judeca actiunea civila , cu privire la existenta faptei, a persoanei care a savarsit-o si a vinovatiei acesteia.

Niciunul dintre aceste elemente nu se regasesc in sentinta penala a carei autoritate de lucru judecat se invoca.

Pe de alta parte, inexistenta unei fapte penale nu impiedica angajarea raspunderii civile, in conditiile in care sunt intrunite elementele acestui tip de raspundere .

In acelasi timp, art. 1201 Cod civil stabileste ca este lucru judecat atunci cand a doua cerere de chemare in judecata are acelasi obiect, este intemeiata pe aceeasi cauza si este intre aceleasi parti, facuta de ele si in contra lor in aceeasi calitate . Or, obiectul si cauza sunt diferite, dupa cum diferita este si calitatea partilor in cele doua cauze .

Principiul puterii lucrului judecat impiedica nu numai judecarea din nou a nou a unui proces terminat, ci si contrazicerea intre doua hotarari judecatoresti. In conditiile in care, asa cum Inalta Curte a observat anterior, cele doua tipuri de raspundere (penala si civila) pot exista independent, se constata ca in mod corect instantele de fond au respins exceptia .

Prin recursul formulat paratul a invocat si motivul prevazut de art. 304 pct. 11 Cod procedura civila. In conditiile in care textul de lege a fost abrogat prin art. 1 pct. 112 din OUG nr. 138/2000 aprobata prin Legea nr. 219/2005, instanta nu va analiza decizia recurata din aceasta perspectiva .

Recursul paratului se dovedeste insa fondat sub aspectul gresitei aplicari a legii, motiv de modificare prevazut de art. 304 pct. 9 Cod procedura civila.

Prin actiunea introductiva reclamantul sustine ca paratul a plagiat prin lucrarea ``Diagnostic necropsic si medicina legala veterinara`` parti din lucrarea sa, aparuta anterior, denumita ``Tratat complet de medicina legala veterinara.``

Dispozitiile art. 4 lit. d din Legea nr. 206/2004 privind buna conduita in cercetarea stiintifica, dezvoltarea tehnologica si inovare, definesc plagiatul ca fiind insusirea ideilor, metodelor, procedurilor, tehnologiilor, rezultatelor sau textelor unei persoane, indiferent de calea prin care acestea au fost obtinute, prezentandu-le drept creatie personala.

Analiza comparativa a celor doua lucrari urmeaza a avea in vedere aceasta definitie, precum si dispozitiile Legii nr. 8/1996, a caror incalcare o pretinde reclamantul.

Instanta a constatat incidenta in cauza a dispozitiilor art. 1 alin. 2, art. 7 si art. 9 din Legea nr.8/1996.

Potrivit prevederilor art. 1 alin. (2) din Legea nr. 8/1996 ``Opera de creatie intelectuala este recunoscuta si protejata, independent de aducerea la cunostinta publica, prin simplul fapt al realizarii ei, chiar in forma nefinalizata.``

Obiectul dreptului de autor, asa cum este stabilit de dispozitiile art. 7, il reprezinta operele originale de creatie intelectuala in domeniul literar, artistic sau stiintific, oricare ar fi modalitatea de creatie, modul sau forma de exprimare si independent de valoarea si destinatia lor, cum sunt (b) ``operele stiintifice, scrise sau orale cum ar fi: comunicarile, studiile, cursurile universitare, manualele scolare, proiectele si documentatiile stiintifice.``

Analiza comparativa a lucrarilor reclamantului si paratului a fost facuta de mai multi referenti stiintifici, de Comisia de etica universitara, dar si de expertii O.Z si C.C. prin expertiza dispusa in apel.

Atat instanta de fond, cat si instanta de apel si-au fundamentat concluziile pe expertiza filologica intocmita de profesor dr. A.M. si de conf. dr. E.G.O., inlaturand celelalte probe administrate in cauza, fara argumente convingatoare.

Astfel, in referatele intocmite de conf. dr. L.A., prof. dr. C.M., prof. dr. D.G., profesor consultant P.I. se concluzioneaza ca nu poate fi vorba de plagiat, deoarece paratul a efectuat o sinteza bibliografica de medicina legala din mai multe surse bibliografice, iar bibliografia consultata a fost nominalizata atat la sfarsitul manualului, cat si in text, atunci cand au fost preluate idei, fraze, concepte, cu respectarea normelor academice de tehnoredactare si scotand in evidenta sursa de informare. Mai mult, se apreciaza ca notiunile redate sunt clasice, reprezinta bun universal si nu contin date originale care sa poata fi revendicate.

In acelasi sens, raportul Comisiei de etica universitara a USAMVBT, intemeindu-se pe raportul de specialitate nr. 28 din 19 februarie 2008 al prof. dr. H.V., stabileste ca lucrarea intocmita de parat nu a fost intocmita prin insusirea ideilor, metodelor, procedurilor, rezultatelor, tehnologiilor si textelor cuprinse in Tratatul complet de medicina legala veterinara, nefiind plagiat.

Nu in ultimul rand, la dosarul cauzei au fost depuse retractari ale unor declaratii anterioare prin care se sustinea existenta plagiatului, de catre profesorii doctori M.N. si B.I., motivate de faptul ca nu au fost analizate comparativ cele doua lucrari si ca lucrarile din care paratul a preluat informatii au fost corect citate.

In apel, instanta a dispus efectuarea unei expertize in specialitatea drepturi de autor, realizata de profesorii O.Z. si C.C. In cuprinsul raportului se arata ca lucrarea pretins plagiata nu este o lucrare originala, ci o compilatie, iar o lucrare care nu este predominant originala (novatoare, fundamentala), nu poate fi ea insasi considerata sursa unui plagiat. De asemenea, se concluzioneaza ca paratul a citat corect, conform uzantelor nationale si internationale in domeniu, lucrarile din care a preluat si prelucrat informatii stiintifice. Foarte importanta este sublinierea expertilor in sensul ca in cazul tratatelor si manualelor de medicina, in general si de medicina veterinara in acest caz nu este uzuala citarea prin note de subsol, cel mai folosit sistem de citare fiind trimiterile din text la bibliografie prin inserarea in text, intre paranteze, a numarului de ordine din lista bibliografica al lucrarii respective. De asemenea, similitudinile de text si continut intre cele doua lucrari sunt explicate prin aceea ca ambele se bazeaza pe folosirea si citarea de surse bibliografice comune, pe inserarea in ambele lucrari de cunostinte medicale veterinare general acceptate ca bun comun si pe inserarea unor texte oficiale de natura legislativa, administrativa si judiciara.

Modalitatea de intocmire a lucrarii paratului, fata de preexistenta tratatului publicat de reclamant impreuna cu alti autori, trebuie analizata si in functie de Normele minimale privind prezentarea manuscriselor, editate de Academia Romana.

La punctul 8 al acestor norme, intitulat ``Referinte bibliografice`` se prevede textual: `` (1) Bibliografia se plaseaza la sfarsitul lucrarii, dupa anexe . (3) Trimiterile din text la bibliografie se fac scriind drept, intre paranteze, numarul de ordine al lucrarii si, eventual, pagina.``

Verificand actele si lucrarile dosarului Inalta Curte constata ca exigentele citarii, asa cum sunt ele stabilite de Academia Romana, au fost respectate in lucrarea realizata de parat, nefiind vorba despre o copiere integrala sau partiala a unor capitole, asa cum pretinde intimatul-reclamant. Aceste norme de citare nu au fost avute in vedere de expertiza filologica, care a apreciat ca se poate face citarea doar prin folosirea ghilimelelor si prin inserarea de note bibliografice in subsolul paginii. Aceasta desi, in continuare, se arata ca ``in ultima perioada, pentru a optimiza redactarea textelor in vederea publicarii, autorii apeleaza la intercalarea in textul propriu a acestor informatii prin indicarea intre paranteze a numarului de ordine pe care il ocupa lucrarea sau lucrarile citate in bibliografia generala, aflata la sfarsitul volumului`` si ca ``paratul a folosit acest sistem nou de a trimite la alte lucrari``. Cu toate acestea, modalitatea de citare agreata de Academia Romana, este considerata a fi plagiat, pentru ca au fost preluate fara ghilimele fragmente de mare intindere din lucrarea reclamantului.

Instantele de fond nu au avut in vedere sublinierea expertului, care a apreciat ca exista concordante intre cele doua lucrari din punct de vedere filologic. Or, concordantele filologice in privinta infractiunilor, jurisprudentei medicale-veterinare, a expertizei medico-legale redhibitorii, respectiv a raportului de expertiza medico-legala veterinara (capitole considerate a fi plagiate) sunt firesti, din moment ce inserarea unor cunostinte medicale veterinare acceptate ca bun comun si a unor texte de natura legislativa, administrativa si judiciara nu se poate face decat folosind o exprimare standard, in afara careia respectivele cunostinte ar deveni inexacte. Atat limbajul medical, cat si limbajul juridic sunt caracterizate de uniformitate, ele neputand fi folosite in mod diferit, ci reclamand o preluare intocmai de catre utilizatori. Avand in vedere natura celor doua lucrari comparate, determinata de apartenenta lor la categoria lucrarilor cu caracter stiintific in materia medicinii veterinare, se retine ca in astfel de lucrari originalitatea este atenuata de forma de exprimare a ideilor sau de redare a informatiilor, ce contin un limbaj de specialitate, aproape standardizat.

Originalitatea reprezinta un criteriu ce trebuie luat in considerare atat la stabilirea caracterului de opera protejabila a unei lucrari scrise, cat si la analizarea caracterului licit al reproducerii, ea fiind determinata de forma de exprimare a ideilor. Cu cat ideea este mai tehnica, cu atat originalitatea este mai redusa si protectia juridica acordata mai slaba.

Din aceasta perspectiva, Inalta Curte a constatat ca in cauza sunt aplicabile dispozitiile art. 9 lit. b din Legea nr. 8/1996, care scot de sub protectia legala a dreptului de autor ``textele oficiale de natura politica, legislativa, administrativa, judiciara si traducerile oficiale ale acestora.``

In acelasi timp, din raportul de expertiza si din punctele de vedere exprimate de specialisti asupra celor doua lucrari, rezulta ca ele contin notiuni clasice cu valoare de bun universal in medicina veterinara, folosite ca atare in lucrarile de specialitate.

De aceea, in cauza sunt incidente si dispozitiile art. 9 lit. a din Legea privind dreptul de autor si drepturile conexe, care nu confera protectia specifica ideilor, teoriilor, conceptelor, descoperirilor stiintifice, procedeelor, continute intr-o opera, oricare ar fi modul de preluare al acestora. O concluzie contrara ar conduce la extinderea nejustificata a sferei de protectie a dreptului de autor.

Nu in ultimul rand, nu trebuie ignorata concluzia expertilor in sensul ca Tratatul complet de medicina legala veterinara, care cumuleaza informatii juridice si din diverse specializari ale medicinei veterinare cu aplicatii in medicina legala veterinara nu este o lucrare predominant originala, astfel incat nu poate constitui sursa unui plagiat.

Pentru aceste considerente, in raport de aplicarea dispozitiilor art. 312 Cod procedura civila, Inalta Curte a admis recursul paratului, a modificat decizia recurata admitand apelul si a schimbat in parte sentinta, in sensul respingerii actiunii. Dispozitiile sentintei referitoare la solutionarea exceptiilor procesuale au fost pastrate.

In aplicarea dispozitiilor art. 274 Cod procedura civila, constatand ca intimatul-reclamant a cazut in pretentii, a fost obligat la plata cheltuielilor de judecata facute de parat in recurs.