Cererea de asigurare a dovezilor. Conditii

Din economia textului precitat, reiese ca temeinicia unei astfel de cereri este justificata de existenta cumulativa a doua conditii esentiale, respectiv interesul si urgenta in asigurarea dovezii, ultima conditionata la randul sau de existenta unui risc in pierderea posibilitatii administrarii acelei dovezi, in timpul unei judecati obisnuite, regulate.

Prin Incheierea nr.13 din data de 5 iunie 2009 data in Camera de Consiliu de catre Tribunalul Timis in dosar nr. 2355/30/2009, s-a respins cererea formulata de catre petenta SC a��I.R.C.a�� SRL Timisoara impotriva paratilor Primarul si Consiliul local Timisoara, precum si Ministerul Finantelor Publice prin DGFP Timis, avand ca obiect asigurare de dovezi.
Tribunalul a retinut ca aceasta cerere, intemeiata pe dispozitiile art. 235 C.proc.civ., avand ca obiect efectuarea unei expertize tehnice judiciare care sa constate starea unui imobil litigios, edificat de reclamanta in Timisoara, in regim de S+P+6E+Er, precum si valoarea sa de circulatie la acest moment, a fost motivata de imprejurarea ca solutionarea fondului cauzei s-ar putea temporiza, datorita numarului mare al partilor litigante, al domiciliilor acestora, precum si de imposibilitatea intabularii constructiei in CF.
Tribunalul, observand dispozitiile art. 235 C.proc.civ., a retinut ca in speta nu se pot identifica elementele care justifica asigurarea dovezilor si admiterea efectuarii ei cu anticipatie, respectiv interesul si urgenta, fiind evident ca intabularea dreptului de proprietate nu se poate face anterior recunoasterii acestuia din punct de vedere judiciar, aspect care urmeaza a fi clarificat abia de catre instanta investita cu solutionarea dosarului nr. 855/325/2009 al sectiei civile a Tribunalului Timis .
In privinta urgentei efectuarii expertizei, tribunalul a opinat ca nici aceasta nu se justifica in speta, de vreme ce starea imobilului si evaluarea acestuia pot fi constatate si pe calea unei expertize in dosarul de fond, expertul avand posibilitatea sa constate toate elementele supra-enuntate.
In alta ordine de idei, s-a argumentat ca nu exista pericolul disparitiei imobilului sau al imposibilitatii constatarii starii lui tehnice de la acest moment ori a valorii sale de circulatie, motiv pentru care cererea este neintemeiata in raport cu dispozitiile art. 235 C.proc.civ.
Impotriva acestei incheieri a declarat recurs petenta SC a��I.R.C.a�� SRL, sustinand ca Tribunalul a retinut gresit lipsa conditiilor interesului si a urgentei, cata vreme ambele au fost dovedite, cu atat mai mult cu cat Primaria T. refuza sa aprobe documentatia in vederea eliberarii autorizatiei de functionare a imobilului si impiedica intabularea dreptului de proprietate al reclamantei in CF.
Totodata, a invederat ca, pentru conservarea imobilului, pentru eventuala valorificare a apartamentelor si pentru acoperirea cheltuielilor facute cu edificarea, este esentiala constatarea existentei, starii si valorii imobilului.
Prin Decizia civila nr. 328 din 12.04.2010, Curtea de Apel Timisoara a respins recursul declarat de petenta SC a��I.R.C.a�� SRL impotriva Incheierii nr. 13/05.06.2009, pronuntata de Tribunalul Timis .
Pentru a pronunta aceasta solutie, Curtea a avut in vedere argumentele ce succed.
Curtea a constatat ca jurisprudenta instantelor romane a fost constanta de-a lungul deceniilor in interpretarea prev. art.235 C.proc.civ., in sensul ca temeinicia unei astfel de cereri trebuie justificata de existenta cumulativa a doua conditii esentiale, respectiv interesul si urgenta in asigurarea dovezii, ultima conditionata la randul sau de existenta unui risc in pierderea posibilitatii administrarii acelei dovezi, in timpul unei judecatii obisnuite, regulate.
Or, in contextul in care deja exista pe rolul instantei de drept comun o actiune inregistrata sub nr.855/325/2009 a Tribunalului Timis, unde aceeasi reclamanta cere sa se constate dreptul sau de proprietate asupra imobilului in litigiu, precum si valoarea constructiei identificate, prin intermediul inclusiv al probei cu expertiza tehnica in constructii, rezulta ca nu exista niciun risc ca aceasta proba sa nu poata fi administrata, dupa cum nu exista nici riscul pieirii edificiului, iar pe baza documentelor justificative existente (certificat de urbanism, autorizatie de construire, planuri tehnice si devize de lucrari) se va putea determina, cu ocazia judecarii in fond a cauzei, atat existenta constructiei, cat si modul si durata executiei, precum si valoarea acesteia.
Existenta unei potentiale temporizari in solutionarea dosarului de fond nu este nici ea un motiv pentru a se putea concluziona in mod rezonabil ca s-ar putea pierde proba ori s-ar putea reduce valoarea edificatului, iar argumentul ca existenta, starea sau valoarea cladirii ar putea fi contestata de catre celelalte parti litigante subzista teoretic, atat in ipoteza in care proba s-ar administra acum, dupa cum la fel de bine se poate sa fie contestata si in timpul derularii procesului in fond, pentru ca expertiza tehnica trebuie sa fie administrata in conditiile art. 201 si urm. C.proc.civ., in oricare dintre proceduri.
De asemenea, Curtea a constatat ca nimic nu opreste recurenta sa intrebuinteze ea insasi masurile de conservare a edificiului, care sunt probabil oricum necesare pentru indeplinirea scopului pentru care a fost edificata constructia, respectiv pentru valorificarea apartamentelor, in momentul in care constructia va fi intabulata in CF, iar aceasta intreaga procedura de intabulare si vindere poate fi indeplinita numai dupa finalizarea irevocabila a dosarului nr. 855/325/2009, in timp ce masurile de conservare pot fi luate imediat, independent de existenta unei expertize judiciare in constructii, costurile unor asemenea operatiuni putand fi de asemenea contabilizate si evaluate la momentul oportun.
Pentru aceste considerente, Curtea a constatat la randu-i ca, existand interesul in administrarea probei, lipseste totusi conditia urgentei in administrarea unei astfel de probe cum este expertiza judiciara tehnica, iar aceasta conditie este esentiala, in contextul in care paratul s-a opus la administrarea acestei probe prin aceasta procedura, art. 235 alin. (2) C.proc.civ. stipuland ca cererea poate fi facuta chiar daca nu este primejdie in intarziere, insa numai in cazul cand paratul isi da invoirea.