Interpretarea si aplicarea clauzei din contractul colectiv de munca privind platile compensatorii

Potrivit dispozitiilor art. 64 alin. 1 lit. a din Contractul colectiv de munca al societatii, in situatia concedierilor pentru motive ce nu tin de persoana salariatului, individuale sau colective, angajatorul poate acorda in functie de situatia financiara o compensatie catre salariat echivalenta cu 12 salarii de baza brute din luna premergatoare concedierii.

Aceasta clauza contractuala se interpreteaza in conformitate cu dispozitiile art. 977 si urm. Cod civil, ce reglementeaza principiul prioritatii vointei interne a partilor si a principiului potrivit carora clauzele neclare se interpreteaza in sensul in care acestea produc efecte juridice si in mod sistematic. Clauza prevazuta de dispozitiilor art. 64 alin. 1 lit. a din Contractul colectiv de munca al societatii, a fost insa gresit interpretata de catre instanta fondului care a retinut ca aceasta instituie doar o posibilitate pentru angajator, ce-si poate manifesta discretionar vointa in sensul acordarii sau nu a compensatiilor banesti ocazionate de concediere, ori aceasta obligatie este afectata de o conditie pur potestativa ce are ca efect nulitatea clauzei asumate sub aceasta conditie, prin urmare, aceasta interpretare propusa de catre angajator neputand fi primita.

Prin sentinta civila nr. 4152 din data de 18 mai 2009, pronuntata de Tribunalul Bucuresti - Sectia a VIII-a Conflicte de Munca si Asigurari Sociale, a fost admisa, in parte, cererea de chemare in judecata, formulata de reclamantul CV in contradictoriu cu parata SC R SA,

A fost obligata parata la restituirea catre reclamant a contributiei de asigurari sociale deduse din salariul compensatoriu acordat.

Au fost respinse, ca neintemeiate, celelalte capete de cerere .

Pentru a pronunta aceasta hotarare, prima instanta a retinut ca, intre parti au existat raporturi de munca, acestea incetand ca efect al deciziei nr. 80/21.01.2009 emisa de parata in baza art. 65 alin. 1 din Codul muncii. Prin art. 7 din decizia de concediere angajatorul a recunoscut dreptul fostului salariat de a incasa o compensatie la nivelul unui salariu de baza brut avut in luna anterioara concedierii.

S-a apreciat ca cererea de plata a compensatiei cuvenite ca urmare a concedierii sale la nivelul a inca unsprezece salarii de baza este neintemeiata. Din modul in care a fost redactat textul articolului 64 al contractului colectiv la nivel de unitate rezulta ca partile contractante nu au convenit asupra instituirii unei obligatii in sarcina angajatorului in situatia concedierilor colective, decizia de acordare a sumelor cu titlu de compensatie fiind lasata la latitudinea societatii, dupa o analiza prealabila a situatiei financiare, salariatii fiind de acord cu aceasta prevedere la momentul negocierii contractului. Mai reine tribunalul ca la nivelul societatii parate a avut loc o reorganizare a societatii prin care s-a aprobat nmarul maxim de salariati la 330 cu consecinta desfiintarii unui numar de 129 locuri. Aceasta reorganizare a fost impusa din ratiuni economice si tot din aceste ratiuni s-a luat decizia de acordare a unui singur salariu compensatoriu salariatilor concediati.

S-a considerat in ceea ce priveste restituirea contributiei de asigurari sociale retinute din compensatia acordata reclamantului ca este pe deplin justificata cererea . Din actele depuse a rezultat ca din salariul compensatoriu achitat reclamantului parata a retinut sume cu titlu de impozit pe venit, de contributii la bugetul asigurarilor sociale si de contributii la bugetul asigurarilor de sanatate.

Pentru persoanele care beneficiaza de plati compensatorii se suporta din bugetul asigurarilor pentru somaj, la nivelul contributiei individuale de asigurari sociale, potrivit art. 21 alin. 6 din Legea nr. 19/2000. Rezulta de aici ca suma cu titlu de plata compensatorie nu constituie baza de calcul pentru contributia de asigurari sociale si nu se retine de la salariat, fiind suportata pentru salariat din bugetul asigurarilor pentru somaj.

Restul contributiilor au fost in mod corect deduse, avand in vedere ca platile compensatorii sunt incluse in categoria veniturilor impozabile.

Cu privire la daunele morale solicitate de reclamant, instanta a retinut ca, in cauza, nu s-a facut dovada producerii unor prejudicii care sa justifice repararea acestora.

Impotriva acestei hotarari, a declarat recurs, in termenul legal, reclamantul.

In motivarea recursului, intemeiat in drept pe dispozitiile art. 304 pct. 9 C. pr. civ. recurentul a aratat ca prima instanta a retinut in mod eronat ca acordarea celor 12 salarii brute compensatorii nu este o obligatie, ci o posibilitate a angajatorului, deoarece din interpretarea dispozitiilor art. 64 alin. 1 lit. a contractul colectiv de munca al societatii rezulta ca nu este vorba de o conditie pur potestativa ci de o conditionare a platii acestor compensatii de situatia materiala a angajatorului, mai ales ca in dreptul muncii orice dispozitie contractuala ambigua se interpreteaza in favoarea angajatului.

Asadar, daca situatia financiara a societatii parate este favorabila plata compensatiilor devine obligatorie pentru aceasta, in cauza, din actele contabile apreciate ca neutile cauzei de catre prima instanta, respectiv din extrasul bilantului contabil si al contului de profit si pierderi pe anul 2008 rezultand realizarea unui profit de aproximativ 6 milioane EURO.

Instanta nu a facut nici aplicarea in privinta clauzei asumate prin dispozitiile art. 64 alin. 1 lit. a din Contractul colectiv de munca aplicarea art. 236 alin. 4 din Codul muncii potrivit carora Contractele colective de munca legal incheiate constituie legea partilor.

A mai aratat recurentul ca motivarea instantei nu reflecta probele administrate in cauza ci reia sustinerile paratei din intampinare, intrucat situatia financiara a unei societati nu este reflectata de fluxul de numerar care este doar o parte integranta a balantei lunare ce mai contine si ordinele de plata privind platile si incasarile, iar aceste balante lunare insumate reprezinta bilantul contabil .

Instanta in mod partinitor a respins recurentului proba cu inscrisuri reprezentand bilantul contabil pe anul 2008 din care reiesea realizarea unui profit substantial la data intocmirii bilantului.

In ceea ce priveste instituirea contributiilor la asigurarile sociale instanta a dispus restituirea partiala a acestora in mod eronat, intrucat acestea reprezinta o despagubire baneasca si nu un salariu cu atat mai mult cu cat calitatea recurentului de salariat a incetat, iar aceasta despagubire a fost acordata dupa incetarea contractului individual de munca; potrivit legii aceste contributii se retin din salariu sau venituri asimilate salariilor, parata neputand sa retina contributiile legale ci numai impozitul pe profit de 16%.

A mai sustinut recurentul ca, in mod gresit a fost respinsa cererea de acordare a daunelor morale, cata vreme simplul fapt ca intimatul a determinat solicitarea acestor drepturi pe cale judecatoreasca reprezinta un prejudiciu, mai ales ca din bilantul contabil rezulta ca administratorii si managerii societatii fara a plati salariile compensatorii si-au repartizat 1.235.360 lei profit, sustinand in justitie ca fluxul de numerar este negativ, neavand bani de achitat.

Examinand sentinta atacata, prin prisma criticilor invocate si tinand seama de dispozitiile art. 3041 C. pr. civ., Curtea constata urmatoarele:

Potrivit dispozitiilor art. 64 alin. 1 lit. a din Contractul colectiv de munca al societatii inregistrat sub nr. 6278/27.12.2007, la Directia de Munca si Protectie Sociala a Municipiului Bucuresti, in situatia concedierilor pentru motive ce nu tin de persoana salariatului, individuale sau colective, angajatorul poate acorda in functie de situatia financiara o compensatie catre salariat echivalenta cu 12 salarii de baza brute din luna premergatoare concedierii.

Aceasta clauza contractuala se interpreteaza in conformitate cu dispozitiile art. 977 si urm. Cod civil, ce reglementeaza principiul prioritatii vointei interne a partilor si a principiului potrivit carora clauzele neclare se interpreteaza in sensul in care acestea produc efecte juridice si in mod sistematic.

Clauza prevazuta de dispozitiilor art. 64 alin. 1 lit. a din Contractul colectiv de munca al societatii, a fost insa gresit interpretata de catre instanta fondului care a retinut ca aceasta instituie doar o posibilitate pentru angajator, ce-si poate manifesta discretionar vointa in sensul acordarii sau nu a compensatiilor banesti ocazionate de concediere, ori aceasta obligatie este afectata de o conditie pur potestativa ce are ca efect nulitatea clauzei asumate sub aceasta conditie, prin urmare, aceasta interpretare propusa de catre angajator neputand fi primita.

Curtea apreciaza ca angajatorul s-a obligat fata de salariat ca in conditiile in care situatia sa financiara este favorabila sa achite acestuia cu ocazia concedierii 12 salarii de baza brute, in acest sens putand fi intelese dispozitiile art. 64 alin. 1 lit. a din Contractul colectiv de munca.

Mai mult, astfel cum rezulta din extrasul din bilantul pe anul 2008 al societatii, depus de intimata la dosarul primei instante, situatia financiara a societatii inregistrase in anul anterior concedierii un profit substantial ce permitea plata salariilor compensatorii prevazute in Contractul colectiv de munca.

Curtea are in vedere si motivele avute in vedere prin decizia de concediere a recurentului si Notificarea formulata de catre angajator cu ocazia concedierii colective, din cuprinsul careia rezulta ca motivul ce a determinat concedierile de la nivelul societatii nu a fost reprezentat de dificultati de natura economica, ci de considerente organizatorice de natura sa determine eficientizarea societatii.

In privinta criticii referitoare la respingerea cererii de acordare catre recurentul a daunelor morale, aceasta apare ca nefondata, cata vreme prejudiciul moral este constituit de consecintele negative produse prin fapta ilicita a angajatorului, iar acest prejudiciu trebuie dovedit de partea interesata, neputand fi prezumat. Or, recurentul nu a facut aceasta proba, dupa cum corect a retinut prima instanta.

Sunt nefondate criticile recurentului referitoare la respingerea cererilor de restituire a contributiei de sanatate si somaj, avand in vedere ca potrivit dispozitiilor art. 55 alin. 4 lit. j din Legea nr. 571/2003 si al pct. 68 lit. l din Normele Metodologice de aplicare a Codului Fiscal se includ in categoria veniturilor impozabile si compensatiile banesti individuale acordate persoanelor disponibilizate prin concedieri colective, fiind aplicabile si dispozitiile art. 55 alin. 2 din Codul Fiscal.

Totodata, art. 257 alin. 2 lit. a din Legea nr. 95/2006 prevade obligativitatea achitarii contributiei de asigurare de sanatate asupra veniturilor din salariu sau asimilat salariilor, in acest sens fiind si dispozitiile Legii nr. 76/2002.

Pentru aceste considerente vazand si dispozitiile art. 312 C. pr. civ., Curtea va admite recursul, va modifica, in parte, sentinta in sensul ca va obliga parata sa plateasca reclamantului diferenta de 11 salarii de baza brute din luna premergatoare concedierii cu titlu de compensatie; va mentine obligatia paratei de restituire catre reclamanta a contributiei de asigurari sociale pentru compensatiile acordate si respingerea celorlalte capete de cerere .