Tranzactie. Incalcarea principiului contradictorialitatii si al dreptului la aparare

Aprecierea neindeplinirii conditiilor pentru a se consfinti invoiala partilor nu exonereaza instanta de judecata de a lua concluziile pe fond ale partilor, in caz contrar incalcandu-se principiile fundamentale al contradictorialitatii si al dreptului la aparare, ce guverneaza materia procesului civil.



Prin sentinta civila nr. 8322 din 29 octombrie 2004, Judecatoria sectorului 1 Bucuresti a respins ca nefondat capatul de cerere privind constatarea caracterului simulat al actului de vanzare-cumparare autentificat sub nr. 23224 din 19 octombrie 1993 la Notariatul de Stat al sectorului 1 Bucuresti, privind reclamantii K.A. si K.M.A., in contradictoriu cu paratii B.M. si B.L.C. si a respins ca inadmisibil capatul de cerere privind constatarea calitatii de proprietari a reclamantilor privind imobilul situat in Bucuresti.

Pentru a pronunta aceasta sentinta, instanta a retinut ca la termenul de judecata din 29 octombrie 2004, partile au depus la dosarul cauzei o tranzactie, solicitand ca instanta, in temeiul art. 271 C. pr. civ., sa ia act de aceasta printr-o hotarare de expedient.

Instanta, analizand actele dosarului si vazand materialul probator administrat in cauza, vazand cererile si sustinerile partilor, a retinut faptul ca, potrivit certificatului de mostenitor nr. 22/1997, paratii B.M. si B.L.C. au dobandit cota indiviza de 1/2 din imobil. S-a retinut ca prin contractul de vanzare-cumparare nr. 23224 din 19 octombrie 1993 incheiat de F.M., F.C., A.G.E. si G.B.E. cu B.N.L., acestia au inteles sa vanda imobilul celui din urma.

Instanta a retinut faptul ca la 20 octombrie 1993, B.N.L., autorul paratilor, prin declaratia data, a aratat ca contractul de vanzare-cumparare autentificat la 19 octombrie 1993 sub nr. 23224, a fost incheiat in numele si pentru reclamantii K.A. si sotia acestuia, K.M.

Spre a ne afla in fata unei simulatii, este necesar ca actul secret aa��a�� contrainscrisul, sa se fi incheiat concomitent sau eventual, inainte de incheierea contractului aparent. Din analiza actelor dosarului, instanta a retinut faptul ca actul secret este incheiat ulterior incheierii actului public. In aceste conditii, instanta a respins ca nefondat capatul de cerere privind constatarea caracterului simulat al contractului de vanzare-cumparare nr. 23224 din 19 octombrie 1993.

Cu privire la cel de-al doilea capat de cerere, prin care reclamantii solicita sa se constate ca ei sunt proprietarii imobilului, vazand prevederile art. 111 C. pr. civ., instanta a respins ca inadmisibil acest capat de cerere .

Prin decizia civila nr. 163 din 3 februarie 2006, Tribunalul Bucuresti, sectia a V-a civila, a respins ca nefondat apelul declarat de apelantii reclamanti, retinand, in esenta, ca s-a sustinut de catre apelanti ca o conventie secreta a fost incheiata anterior incheierii actului public, si anume in luna august 1993, declaratia numitului B.N.L. reprezentand doar instrumentul probatoriu care face dovada acestei conventii .

Avand in vedere faptul ca in cauza nu s-a invocat si nici nu exista elemente in baza carora sa se stabileasca imprejurarea ca vanzatorii care nu au fost chemati in judecata, ar fi cunoscut ca in realitate efectele contractului de vanzare-cumparare urmau a se produce asupra reclamantilor, iar nu asupra cocontractantului lor, in cauza se pune problema unui caz particular de simulatie aa��a�� mandatul simulat prin interpunerea de persoane aa��a�� denumit in literatura de specialitate si aa���conventie de prAa��te nomaa���. Ca orice simulatie prin interpunere de persoane, si acest caz particular presupune incheierea unui act public, care consfinteste o situatie juridica necorespunzatoare realitatii si a unui contract secret, conform caruia efectele actului public ar urma sa se produca asupra persoanei pentru care actioneaza mandatarul ocult.

In cauza insa, din examinarea inscrisului sub semnatura privata, intitulat aa���declaratieaa��� si datat 20 octombrie 1993, reiese ca partile aa���actului secretaa��� nu au urmarit ca efectele actului public sa se produca asupra reclamantilor.

S-a mai retinut ca mandantii nu urmau sa dobandeasca dreptul de proprietate asupra imobilului mentionat ci, in temeiul acestei conventii, puteau pretinde transferarea dreptului de proprietate printr-un alt act de vanzare sau plata pretului obtinut din vanzarea de catre B.N.L. a acestui imobil.

In consecinta, tribunalul a apreciat ca nu se poate retine ca in temeiul contractului de vanzare-cumparare autentificat sub nr. 23224 din 19 octombrie 1993, act care, in opinia reclamantilor, ar fi simulat, acestia ar fi devenit proprietarii imobilului.

Tribunalul a apreciat ca scopul urmarit de reclamanti prin incheierea conventiei, conform careia B.N.L. urma a dobandi imobilul aa���in numele si pentruaa��� varul sau si sotia acestuia, a fost tocmai acela de a eluda dispozitiile constitutionale in vigoare la momentul incheierii actului, respectiv art. 41 alin. (2) teza a II-a, care interziceau cetatenilor straini dobandirea dreptului de proprietate asupra terenurilor, reclamanta K.M. avand, conform actului de identitate depus in copie la dosar, numai cetatenie germana.

Desi partile au incheiat la data de 29 octombrie 2004 o tranzactie in baza careia paratii recunosteau caracterul simulat al contractului de vanzare-cumparare autentificat sub nr. 23224 din 19 octombrie 1993, precum si calitatea reclamantilor de adevarati cumparatori ai imobilului, o asemenea tranzactie nu poate produce efecte, date fiind cele retinute anterior privind conditiile simulatiei si scopul ilicit urmarit.

Tranzactia este o expresie a dreptului de dispozitie al partilor in procesul civil, de care instanta este obligata a lua act, insa numai in conditiile in care aceasta priveste drepturi cu privire la care partile pot dispune si nu se aduce atingere normelor imperative.

In cauza, tribunalul a apreciat ca nu erau indeplinite conditiile pentru a se consfinti invoiala partilor, astfel cum aceasta a fost infatisata in scris, astfel incat, desi prima instanta nu a examinat conditiile privind incheierea tranzactiei, solutia de inlaturare a efectelor acesteia si de respingere a cererii reclamantilor fiind legala si temeinica, a fost mentinuta.

Impotriva acestei decizii, au declarat recurs apelantii reclamanti, criticand-o ca nelegala, prin prisma dispozitiilor art. 304 pct. 5 si 9 C. pr. civ., pentru urmatoarele motive:

- decizia data de Tribunalul Bucuresti nesocoteste dispozitiile imperative in materia interpretarii actelor juridice care consfintesc principiul potrivit caruia conventiile se interpreteaza in raport de vointa reala a partilor contractante. Instanta de apel trebuia sa retina ca se afla in prezenta unui act simulat prin interpunere de persoane, fapt ce rezulta incontestabil din clauza esentiala a aa���declaratieiaa��� ce reprezinta actul secret in care autorul B.N.L. declara ca a incheiat contractul de vanzare-cumparare autentificat sub nr. 23224 din 19 octombrie 1993, in numele si pentru varul sau K.A. si sotia acestuia K.M.;

- instanta de apel face o gresita aplicare a legii in privinta celor doua bunuri imobile aa��a�� constructie si teren aa��a�� ce compun obiectul contractului de vanzare-cumparare autentificat sub nr. 23224 din 19 octombrie 1993, desi aceste bunuri au regimuri juridice diferite. Astfel, constructia putea fi dobandita de reclamanti, chiar daca acestia nu erau cetateni romani. In ceea ce priveste terenul, acesta putea fi dobandit de K.A., intrucat acesta are cetatenie romana prin nastere, fapt dovedit prin certificatul de nastere depus la dosar;

- instanta de fond si de apel nu iau act de tranzactia incheiata intre parti la data de 29 octombrie 2004, desi potrivit dispozitiilor art. 272 C. pr. civ., aveau obligatia sa ia act de vointa partilor litigante exprimata in tranzactia incheiata si depusa in instanta. Partile au solicitat in fata instantei de fond pronuntarea unei hotarari de expedient, scop in care nici nu au pus concluzii pe fondul cauzei. Cu toate acestea, instanta de fond incalca vointa partilor, nu analizeaza in niciun fel tranzactia si pronunta o hotarare pe fondul cauzei. Instanta de apel respinge apelul formulat, desi constata nelegala motivare a instantei de fond, infaptuind o eroare de procedura, intrucat la randul ei nu a luat act de tranzactie.

Potrivit dispozitiilor art. 312 alin. (2) C. pr. civ., Curtea va gasi fondat recursul, pentru urmatoarele considerente:

Motivele de recurs invocate de catre recurentii apelanti se incadreaza in parte in dispozitiile art. 304 pct. 5 C. pr. civ., iar parte, in dispozitiile art. 304 pct. 9 C. pr. civ.

Curtea va analiza prioritar motivele de casare prin care se invoca nulitatea hotararii instantelor de fond si apel, pe care le va gasi intemeiate si care vor conduce la casarea in intregime a hotararii atacate, pentru a se asigura o judecare unitara, asa cum se prevad in mod expres in dispozitiile art. 312 alin. (3) teza a II-a.

Astfel, in ultimul motiv de recurs, recurentii arata ca instanta de fond, ramanand in pronuntare, a acordat cuvantul partilor numai pe tranzactia incheiata de acestia, la data de 29 octombrie 2004, fara a acorda si cuvantul pe fond partilor, dar ca prin hotararea pronuntata nu a luat act de tranzactie si fara a analiza in niciun mod acest act juridic al partilor, a pronuntat o hotarare pe fondul cauzei, analizand temeinicia si legalitatea pretentiilor reclamantilor.

Desi recurentii au invocat acest aspect prin motivele de apel, instanta de apel a inlaturat acest motiv, neretinand ca s-a incalcat principiul contradictorialitatii. Critica recurentilor este fondata, intrucat la ultimul termen de judecata in fata instantei de fond, 29 octombrie 2004, partile au depus o tranzactie pe care instanta a primit-o la dosar si a acordat cuvantul partilor in baza dispozitiilor art. 272 C. pr. civ. pentru sustinerea tranzactiei. Partile au solicitat pronuntarea unei hotarari de expedient, fara a pune concluzii pe fondul cauzei.

Instanta de fond a pronuntat o hotarare prin care a solutionat cauza in fond, fara a analiza tranzactia depusa de parti si fara a avea concluziile pe fond ale partilor, incalcand astfel principiile contradictorialitatii si al dreptului la aparare, care guverneaza procesul civil.

Instanta de apel a retinut, in urma criticii formulate de catre reclamantii apelanti, ca in cauza nu se putea pronunta o hotarare de expedient, intrucat tranzactia contravenea ordinii de drept, dar nu a retinut incalcarea principiilor contradictorialitatii si al dreptului la aparare pe fondul cauzei si nu a desfiintat sentinta instantei de fond, cum ar fi fost legal, ci a analizat la randul ei, cauza pe fond .

Curtea mai constata ca in cauza, instantele anterioare au incalcat si principiul dublului grad de jurisdictie la care aveau dreptul partile, pe aspectul verificarii in prima instanta a legalitatii tranzactiei, numai in fata instantei de apel.

Fata de aceste considerente, potrivit dispozitiilor art. 312 alin. (3) C. pr. civ., Curtea a admis recursul, a casat decizia, in sensul ca a admis apelul si a desfiintat sentinta apelata, trimitand cauza spre rejudecare instantei de fond .