Prima pagină » Articole juridice » Dreptul muncii. Contractul de Munca » Nemotivarea deciziei de concediere. Protectia salariatilor impotriva concedierilor abuzive

Nemotivarea deciziei de concediere. Protectia salariatilor impotriva concedierilor abuzive

Publicat: 17 Jun 2024 1116 citiri Sursa: MCP avocati Secţiunea: Dreptul muncii. Contractul de Munca

Unitate economica autonoma de productie, de constructii, de circulatia marfurilor, de transporturi

In contextul lumii contemporare, drepturile omului reprezinta tema centrala a dezbaterilor in cadrul institutiilor internationale care sunt preocupate in permanenta sa dezvolte si sa imbunatateasca legislatia tarilor membre la acest capitol.

Principiu de baza al procesului penal, prevazut in cap. I, t. I, C. porc. pen., partea generala, consta in prerogativele

Drept subiectiv de sine statator care da nastere in mod direct unui drept la actiune si in puterea caruia titularul poate pretinde altei sau altor persoane o anumita conduita, sub protectia legii.

Codul de procedura civila reglementeaza judecata in fond a cauzelor civile, judecata care cunoaste trei faze (etape):

(in sensul legii contenciosului administrativ, legea 554/2004) Orice drept fundamental prevazut de Constitutie sau de lege, caruia i se aduce o atingere printr-un act administrative.

Trasatura esentiala a infractiunii, prevazuta in cap. I, t. II, art. 19 , C. pen., partea generala. Ea priveste latura subiectiva a infractiunii,

Termen folosit in t. VIII, art. 145, C. pen., partea generala, prin el intelegandu-se tot ce priveste autoritatile publice,

Una din institutiile fundamentale ale dreptului penal,

Persaoana care are calificarea profesionala si cunostinte de specialitate si are dreptul sa acorde asistenta juridica sau sa reprezinte partile intr-un proces.

Ansamblu unitar al regulilor de conduita obligatorii, susceptibile de a fi aduse la indeplinire prin puterea de stat.

Legea suprema a unui stat care reglementeaza relatiile sociale fundamentale privind instaurarea, mentinerea si exercitarea puterii

Trasatura esentiala a infractiunii, prevazuta in cap. I, t. II, art. 19 , C. pen., partea generala. Ea priveste latura subiectiva a infractiunii,

Legea pentru modificarea şi completarea unor reglementări din legislaţia de asigurări sociale

Constituţia Rom�niei - Intrare in vigoare: 31/10/2003

Ansamblu unitar al regulilor de conduita obligatorii, susceptibile de a fi aduse la indeplinire prin puterea de stat.

Ansamblul normelor juridice care reglementeaza raporturile sociale de munca ale muncitorilor si functionarilor, precum si alte raporturi sociale derivate din raporturile sociale de munca.

1. Persoana fizica sau juridica ce sufera un prejudiciu sau o vatamare a drepturilor sale prin fapta ilicita a unei alte persoane si care este indreptatita sa

Legea 10 din 2001. Masuri cu caracter reparator acordate in situatiile in care restituirea in natura nu este posibila, sub forma unor titluri de valoare nominala folosite in procesul de privatizare,

Fapta de a face, de a comite. Vezi si Fapt omisiv.

Organ de stat insarcinat cu solutionarea litigiilor dintre persoane fizice sau dintre acestea si persoanele juricide.

Desemneaza orice persoana care este asigurata, in baza unei asigurari obligatorii sau facultative continue, impotriva unuia sau mai multor riscuri ce corespund ramurilor unui regim de securitate sociala care se aplica salariatilor.

Procedura legala aplicabila de instanta de judecata in cazurile in care partea careia i se opune un inscris sub semnatura privata tagaduieste scrisul

Mijloace de proba, prevazute in cap. II, t. III, C. proc. pen., partea generala.Potrivit legii, inscrisurile pot servi ca mijloace de proba, daca in continutul lor se arata fapte sau imprejurari de natura sa contribuie la aflarea adevarului.

Codul muncii este actul normativ care reuneste normele ce constituie dreptul comun in materia raporturilor de munca.

Ansamblu unitar al regulilor de conduita obligatorii, susceptibile de a fi aduse la indeplinire prin puterea de stat.

Persoana pusa sub interdictie judecatoreasca sau careia i s-a aplicat pedeapsa complementara a interzicerii unor drepturi prevazuta de legea penala.

Organ de stat insarcinat cu solutionarea litigiilor dintre persoane fizice sau dintre acestea si persoanele juricide.

Este acel raport juridic in continutul caruia intra dreptul subiectului activ, denumit creditor, de a cere subiectului pasiv, denumit debitor, sa dea, sa faca sau sa nu faca ceva, sub sanctiunea constrangerii de stat in cazul neexecutarii de buna voie.

Ansamblu unitar al regulilor de conduita obligatorii, susceptibile de a fi aduse la indeplinire prin puterea de stat.

Persoana juridica sau persoana fizica cu sediul, respectiv domiciliul, in Romania ori sucursala, filiala, agentia, reprezentanta din Romania a unei persoane juridice straine cu sediul in strainatate, autorizata potrivit legii, care incadreaza forta de munca in conditiile legii.

Principiu de baza al procesului penal, prevazut in cap. I, t. I, C. porc. pen., partea generala, consta in prerogativele

Ca si componenta a structurii organizatorice, totalitate a posturilor care au aceleasi caracteristici principale referitoare la obiective, sarcini, autoritate si responsabilitate.

Diferenta intre pretul de vanzare al unui produs/serviciu si costul acestuia; diferenta intre dobanda platita la depozite si dobanda perceputa la creditele acordate de catre o banca.

Principiu de baza al procesului penal, prevazut in cap. I, t. I, C. porc. pen., partea generala, consta in prerogativele

Unul dintre aceste drepturi este chiar dreptul la aparare care constituie un drept principal prin care statul garanteaza posibilitatea unei persoane de a se apara in fata instantelor de judecata .

Pe plan international, de-a lungul timpului s-au elaborat numeroase prevederi menite sa uniformizeze discrepantele dintre legislatiile nationale ale statelor semnatare referitoare la acest drept .

Reamintim cele mai importante dintre aceste acte normative:

1. Declaratia Universala a Drepturilor Omului, art. 11, pct. 1: ``Orice persoana acuzata de comiterea unui act cu caracter penal are dreptul sa fie presupusa nevinovata pina cind vinovatia sa va fi stabilita in mod legal in cursul unui proces public in care i-au fost asigurate toate garantiile necesare apararii sale. Nimeni nu va fi condamnat pentru actiuni sau omisiuni care nu constituiau, in momentul cind au fost comise, un act cu caracter penal conform dreptului international sau national. De asemenea, nu se va aplica nici o pedeapsa mai grea decit aceea care era aplicabila in momentul cind a fost savirsit actul cu caracter penal``.

2. Pactul International cu privire la drepturile civile si politice la art. 14, pct. 3:

``Orice persoana acuzata de comiterea unei infractiuni penale are dreptul, in conditii de deplina egalitate, la cel putin urmatoarele garantii: sa dispuna de timpul si de inlesnirile necesare pregatirii apararii sale si sa comunice cu aparatorul pe care si-l alege; sa fie prezenta la proces si sa se apere ea insasi sau sa aiba asistenta unui aparator ales de ea; daca nu are aparator, sa fie informata despre dreptul de a-l avea si, ori de cate ori interesul justitiei o cere, sa i se atribuie un aparator din oficiu, fara plata daca ea nu are mijloace pentru a-l remunera``.

In dreptul national, acest drept fundamental de traditie, este prevazut in Constitutie la art. 48 ``(1) Orice persoana acuzata este prezumata nevinovata pana ce vinovatia va fi stabilita in conformitate cu legea . (2) Oricarei persoane acuzate ii este garantata respectarea dreptului la aparare".

Reglementarea dreptului la aparare in conventiile internationale si in Constitutia Romaniei subliniaza importanta acestuia in diverse ramuri de drept in care acuzatorul tinde sa abuzeze de pozitia sa.

In dreptul muncii exista situatii in care salariatul, aflat in subordinea angajatorului, sa fie victima unor decizii discretionate, subiective, care il pot afecta pe plan profesional si sa nu aiba posibilitatea de a se apara sau de a contesta aceste masuri .

De aceea, in cuprinsul oricarei decizii de concediere trebuie sa fie indicate motivele care determina concedierea, conform dispozitiilor art. 76 alin. (1) lit. a) din Codul muncii, potrivit carora ``decizia de concediere se comunica salariatului in scris si trebuie sa contina in mod obligatoriu: a) motivele care determina concedierea``.

Legea instituie obligativitatea precizarii, in mod expres, in cuprinsul deciziei de concediere, a motivelor care au stat la baza emiterii ei, atat in drept, cat si in fapt .

Angajatorul nu trebuie sa enumere cateva motive vagi, generale, ca de exemplu reorganizarea societatii, fara nicio legatura cu postul ocupat de salariat, considerand ca in acest mod isi poate motiva concedierile abuzive.

Motivarea in fapt a deciziei de concediere are ca scop si posibilitatea verificarii de catre instanta a caracterului real, efectiv si serios al concedierii coroborand temeiurile invocate cu inscrisurile ce au stat la baza emiterii actului. Or, insiruirea unor motive generale si fara nicio legatura cu postul ocupat de salariat nu este de natura a permite instantei de judecata o astfel de verificare .

Pentru a se evita eventualele abuzuri ale angajatorului prin invocarea, dupa comunicarea deciziei de concediere, de noi motive, eventual bazate pe noi inscrisuri (inscrisuri care nu au fost indicate nici in decizia de concediere), art. 79 din Codul muncii stabileste ca ``in caz de conflict de munca angajatorul nu poate invoca in fata instantei alte motive de fapt sau de drept decat cele precizate in decizia de concediere``. Astfel, asa cum am aratat, decizia de concediere nu poate fi completata prin acte anterioare, concomitente sau ulterioare adoptate de angajator, ``fiind necesara prezentarea in concret, nu neaparat foarte extins, insa explicit, in decizia de concediere, a motivelor care au condus la masura concedierii``.

Neindicarea motivelor de fapt sau indicarea lor gresita atrage, in toate cazurile, nulitatea absoluta a deciziei de concediere, angajatorului fiindu-i interzis sa le schimbe in proces si nici sa fie stabilite de instanta judecatoreasca.

In consens, instantele nationale au retinut si faptul ca indicarea motivelor concedierii ``nu trebuie insa realizata la o maniera extrem de generala, ci presupune AA�inserarea in cuprinsul deciziei de concediere a motivelor concrete care au condus la concedierea salariatului, indicarea cu claritate in materialitatea ei a situatiei de fapt ce a determinat masura respectivaAA�. Potrivit dispozitiilor legale de mai sus angajatorului ii revine obligatia de a insera in cuprinsul deciziei de concediere toate motivele de fapt si de drept care au stat la baza deciziei sale, pentru a da posibilitatea salariatului sau de a lua cunostinta in mod real de acestea si a-si putea formula apararile impotriva acestei masuri, cu un impact deosebit de important asupra raporturilor de munca``.

Pe baza unor simple sustineri lipsite de suport probator care sa determine in concret luarea masurii desfacerii contractului individual de munca, legiuitorul permite instantei de judecata sa cenzureze masura luata de catre angajator si sa asigure dreptul la aparare al salariatului in fata masurilor arbitrare ale angajatorului.

In concluzie, desi este atributul angajatorului sa elimine locurile de munca devenite inutile si sa concedieze salariatii care ocupa acele posturi, putand decide in functie de anumiti factori (economici, sociali, tehnologici), aceste modificari ale structurii organizatorice cu consecinta modificarii numarului de locuri de munca nu trebuie sa aiba o marja de apreciere a concedierii discretionata si nici absoluta, iar salariatului trebuie sa i se asigure dreptul la aparare in asemenea situatii.