Plata drepturilor cuvenite salariatilor detasati. Aspecte particulare

Prin prevederile alin. (2) al articolului mai sus mentionat, in scopul protectiei salariatului detasat, legiuitorul a instituit o particularitate, in sensul in care a stabilit expres ca, pe durata detasarii, salariatul beneficiaza de drepturile care ii sunt mai favorabile, respectiv de drepturile de la angajatorul care a dispus detasarea sau de drepturile de la angajatorul la care este detasat.

Totodata, prin dispozitiile alin. (5) al art. 47 din Codul muncii, legiuitorul a statuat fara echivoc faptul ca salariatul detasat are dreptul de a se indrepta impotriva oricaruia dintre cei doi angajatori si de a cere executarea silita a obligatiilor neindeplinite in ipoteza in care niciunul dintre acestia nu isi indeplineste obligatiile sau daca exista neintelegeri intre acestia cu privire la indeplinirea obligatiilor ce le revin.

Astfel, indiferent de natura drepturilor solicitate de salariatul detasat, fie ca este vorba despre drepturi salariale (salariu de baza, sporuri, indemnizatii, prime etc.), fie ca este vorba despre despagubiri cuvenite ca urmare a unor actiuni ilicite ale angajatorului (discriminarea, hartuirea la locul de munca, victimizarea etc.), salariatul detasat poate alege intre a se indrepta impotriva unuia dintre cei doi angajatori, conform optiunii acestuia.

In practica, au existat discutii cu privire la situatia salariatilor detasati din domeniul privat in domeniul public, intrucat s-a apreciat ca drepturile salariale cuvenite angajatilor din domeniul public, fiind reglementate expres de dispozitiile Legii nr. 153/2017 privind salarizarea personalului platit din fonduri publice, nu pot excede salarizarii stabilite pentru personalul din sectorul bugetar.

Aceasta chestiune a fost transata de catre instantele de judecata competente^[1] care au retinut expres faptul ca situatia salariatului detasat la o institutie publica nu trebuie confundata cu ``ipoteza generala avuta in vedere de legea salarizarii unitare, anume la situatia salariatilor din domeniul public care trebuie salarizati conform legii, ei fiind angajatii proprii ai institutiei sau autoritatii publice, iar nu preluati prin detasare, detasarea fiind o situatie particulara pe care legea salarizarii unitare nu o reglementeaza altfel, respectiv derogatoriu, de la modul in care detasarea este reglementata prin Codul muncii.

Daca legiuitorul, la momentul adoptarii legii salarizarii unitare, ar fi dorit sa stabileasca reguli derogatorii pentru ipoteza salariatilor detasati din domeniul privat in cel public, ar fi reglementat aceste aspecte in mod expres prin prevederile legii salarizarii unitare. Intrucat astfel de dispozitii speciale nu exista, se aplica regulile privitoare la detasare din Codul muncii.

Nu este vorba, in cazul salariatului detasat, despre acordarea unor drepturi neprevazute de lege, ci chiar despre aplicarea legii, respectiv a dispozitiilor art. 47 alin. (2) Codul muncii, fata de care Legea nr. 153/2017 nu stabileste niciun fel de derogare``.

Cu alte cuvinte, in ipoteza detasarii salariatilor din domeniul privat in domeniul public, legiuitorul nu a prevazut nicio derogare de la prevederile art. 47 alin. (2) din Codul muncii, acestea fiind pe deplin aplicabile. De altfel, a interpreta in sens contrar inseamna a crea o inechitate salariala nejustificata intre salariatii detasati in functie de tipul angajatorului (public sau privat).

Asadar, in acest context, nu isi gasesc temeiul nici actiunile promovate impotriva salariatilor detasati, de obligare a acestora la plata diferentei dintre salariul incasat conform art. 47 alin. (2) din Codul muncii la institutia la care a fost detasat si salariul cuvenit conform prevederilor Legii nr. 153/2017.

Caracterul neintemeiat al unor asemenea demersuri judiciare este evidentiat in special prin raportare la dispozitiile art. 47 alin. (2) din Codul muncii, care, practic, nu confera platilor efectuate in temeiul acestora caracter nedatorat, susceptibil a genera vreo obligatie de restituire in sarcina salariatului detasat.

Nu in ultimul rand, avand in vedere aceste argumente, dar, mai ales, neindeplinirea conditiilor platii nedatorate, in asemenea situatii nici macar raportul intocmit de Curtea de Conturi cu privire la salariatii detasati nu constituie o proba concludenta si utila in angajarea raspunderii patrimoniale a salariatilor detasati.

In acest sens, inclusiv Inalta Curte de Casatie si Justitie, prin considerentele Deciziei nr. 19/2019, pronuntata in solutionarea unui recurs in interesul legii, a statuat urmatoarele: ``59. Constatarile Curtii de Conturi sau ale unui alt organ cu atributii de control, precum si masurile dispuse in sarcina entitatii controlate sunt obligatorii exclusiv pentru aceasta din urma, in conditiile in care raportul de control constata doar producerea pagubei, fara sa constituie, prin el insusi, izvor al creantei. 60. Izvorul obligatiei debitorului nu il reprezinta actul de control al Curtii de Conturi sau al unui alt organ cu atributii de control, ci actul sau faptul juridic ce a generat paguba invocata``.

[1] Sentinta civila nr. 6380/2021, pronuntata de Tribunalul Bucuresti, Sectia a VIII-a Conflicte de Munca si Asigurari Sociale; Sentinta civila nr. 6913/2021, pronuntata de Tribunalul Bucuresti, Sectia a VIII-a Conflicte de Munca si Asigurari Sociale.