Protectia corespondentei electronice a salariatului in era digitala

Fata de imprejurarile actuale, in care tot mai multi angajatori au fost nevoiti sa adapteze modul in care isi desfasoara activitatea, fie prin introducerea conceptului de telemunca, fie prin organizarea activitatii in asa fel incat sa fie redus contactul social, utilizarea mijloacelor electronice de comunicare s-a intensificat.

Dreptul la viata privata este consacrat de prevederile art. 71 din Codul civil, in temeiul carora ``orice persoana are dreptul la respectarea vietii sale private``.

Notiunea de protectie a dreptului la viata privata a salariatului implica ocrotirea unor coordonate specifice, dupa cum urmeaza:

- viata intima, personala sau de familie;

- domiciliul sau resedinta;

- corespondenta, manuscrisele sau alte documente personale apartinand salariatului.

In completarea dispozitiilor din dreptul national, dispozitiile art. 8 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului stabilesc faptul ca ``1. Orice persoana are dreptul la respectarea vietii sale private si de familie, a domiciliului sau si a corespondentei sale. 2. Nu este admis amestecul unei autoritati publice in exercitarea acestui drept decat in masura in care acest amestec este prevazut de lege si daca constituie o masura care, intr-o societate democratica, este necesara pentru securitatea nationala, siguranta publica, bunastarea economica a tarii, apararea ordinii si prevenirea faptelor penale, protejarea sanatatii sau a moralei, ori protejarea drepturilor si libertatilor altora``.

Cu toate acestea, protectia dreptului la viata privata nu trebuie privita in mod absolut, in sfera raporturilor de munca fiind aplicabile prevederile art. 40 alin. (1) lit. d), care consacra dreptul angajatorului de a exercita controlul asupra modului de indeplinire de catre salariat a sarcinilor/atributiilor de serviciu .

Astfel, independent de modul in care angajatorul intelege sa isi desfasoare activitatea, este important a se pastra un raport de proportionalitate intre dreptul la viata privata a salariatului si dreptul angajatorului de a-si organiza activitatea si de a exercita controlul cu privire la aceasta.

In plus, fiind in discutie insasi viata privata a persoanei, este necesar ca angajatorul sa demonstreze existenta unor motive legitime si obiective care sa justifice instituirea masurii de monitorizare a conversatiilor electronice si sa inlature orice posibilitate de a realiza controlul activitatii desfasurate de salariat prin alte metode mai putin intruzive.

De asemenea, revine angajatorului obligatia de a-l informa in mod corespunzator si efectiv pe salariat cu privire la natura sau amploarea monitorizarii ce il vizeaza si/sau, dupa caz, de a obtine acceptul persoanei vizate.

In acest sens, Recomandarea CM/Rec(2015)5 a Comitetului de Ministri adresata statelor membre privind prelucrarea datelor cu caracter personal in contextul ocuparii fortei de munca, adoptata la 1 aprilie 2015, in cadrul sectiunii 14.1. Comitetul a apreciat ca ``angajatorii ar trebui sa evite ingerintele nejustificate in exercitarea de catre angajati a dreptului la respectarea vietii private. Acest principiu se extinde la toate echipamentele tehnice si tehnologia informatiei si comunicatiilor utilizate de catre un angajat. Persoanele vizate ar trebui sa fie informate periodic si corespunzator in conformitate cu o politica clara in materie de respectare a vietii private [a��]. Informatiile furnizate ar trebui sa fie actualizate si sa includa scopul prelucrarii, durata pastrarii datelor colectate, salvarea datelor referitoare la trafic si arhivarea mesajelor electronice profesionale``.

Cu alte cuvinte, s-a remarcat impactul semnificativ pe care il implica ingerintele angajatorului in viata privata a salariatului, cu precadere prin raportare la activitatile ce includ utilizarea de catre salariat a echipamentelor tehnice, tehnologiei informatiei si comunicatiilor, Comitetul recomandand informarea clara, expresa si neechivoca a angajatilor in acest sens.

In ceea ce priveste incidenta concreta a protectiei dreptului la viata privata in contextul corespondentei electronice a salariatilor, prin jurisprudenta sa, Curtea Europeana a Drepturilor Omului a statuat ca ``acele comunicari care sunt efectuate din sedii profesionale, precum si cele efectuate la domiciliu (cum este situatia telesalariatilor), pot fi incluse in sfera notiunilor de A�viata privataA� si A�corespondentaA�, mentionate la art. 8 din Conventie<sup>[1]</sup>``.

Cu titlu exemplificativ, in Cauza Barbulescu impotriva Romaniei (Cererea nr. 61496/08), Curtea a constatat faptul ca d-lui. Barbulescu i-a fost aplicata sanctiunea disciplinara a desfacerii contractului individual de munca pe motiv ca ar fi comunicat in scopuri personale cu logodnica si fratele sau prin utilizarea contului de Yahoo Messenger creat in urma instructiunilor angajatorului pentru a raspunde intrebarilor clientilor, angajatorul avand acces la acesta.

Curtea a observat din documentele depuse la dosar, in special din cele referitoare la procedura disciplinara initiata impotriva reclamantului, ca in cursul perioadei de monitorizare, atat fluxul, cat si continutul comunicarilor reclamantului au fost inregistrate si stocate in timp real, iar angajatorul a avut acces la acestea si, mai mult, a tiparit continutul lor.

Analizand toate aceste aspecte, Curtea a evidentiat de la bun inceput ca ``tipul de mesagerie instantanee pe internet in discutie nu reprezinta altceva decat o forma de comunicare ce face parte din exercitarea unei vieti private sociale``, precum si faptul ca ``notiunea de A�corespondentaA� se aplica trimiterii si primirii de mesaje, chiar si de pe computerul angajatorului``.

Concluzionand, Curtea a decis ca ``autoritatile nationale nu au protejat in mod corespunzator dreptul reclamantului la respectarea vietii sale private si a corespondentei sale si ca, prin urmare, nu au asigurat un echilibru just intre interesele aflate in joc. Prin urmare, a fost incalcat art. 8 din Conventie``.

Revenind la necesitatea pastrarii unei proportionalitati echitabile intre interesele salariatului si cele ale angajatorului, este de remarcat ca nu orice corespondenta electronica poate fi inclusa in sfera notiunii de viata privata a salariatului.

Cand este vorba despre o corespondenta ce vizeaza relatia profesionala, spre exemplu, dintre salariat si clientii/partenerii/colaboratorii societatii este firesc ca angajatorul, cu informarea prealabila a angajatului, sa fie indreptatit sa aiba acces la acestea, intrucat, de aceasta data, interesul protejat este cel al angajatorului.

Nu putem afirma acelasi lucru si despre corespondentele private dintre salariati, ce exced sferei profesionale, situatie ce intra, de asemenea, sub incidenta protectiei dreptului la viata privata.

Problematica respectarii dreptului la viata privata in contextul corespondentei electronice a salariatului este cu atat mai importanta cu cat, in functie de particularitatile fiecarui caz, poate fi atrasa nu numai raspunderea patrimoniala, ci inclusiv raspunderea penala a angajatorului, in temeiul art. 302 din Codul penal - violarea secretului corespondentei.

Astfel, interceptarea, fara drept a unei convorbiri sau comunicari efectuate prin orice mijloc electronic de comunicatii se pedepseste cu inchisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amenda.

Asadar, fie ca este vorba despre corespondenta electronica purtata de salariat de la locul de munca, fie de la domiciliu (in situatia telemuncii), este important ca angajatorul, mai ales prin prisma relatiei de subordonare existenta, sa asigure protectia efectiva a vietii private a salariatului, bineinteles fara a exclude dreptul de control al angajatorului, insa circumscris interesului profesional al acestuia.

Bibliografie:

1. Barsan, C. (2010), Conventia europeana a drepturilor omului. Comentariu pe articole, Editia a 2-a, Ed. C.H.Beck, Bucuresti.

2. Recomandarea CM/Rec(2015)5 a Comitetului de Ministri, adoptata la 1 aprilie 2015, adresata statelor membre privind prelucrarea datelor cu caracter personal in contextul ocuparii fortei de munca .

3. Hotararea din 5 septembrie 2017, Cauza Barbulescu impotriva Romaniei (Cererea nr. 61496/08), Curtea Europeana a Drepturilor Omului, Marea Camera, Strasbourg.