Prescriptibilitatea dreptului de a invoca impreviziunea in contractul civil

Desi Codul Civil din 2011 a solutionat problema posibilitatii aplicarii teoriei impreviziunii prin reglementarea expresa a acesteia, modul efectiv de aplicare a impreviziunii in dreptul roman este un subiect departe de a fi epuizat.

In acest sens, o deosebita importanta o prezinta aspectele privitoare la natura juridica a dreptului de a invoca impreviziunea si prescriptibilitatea acestuia.

1. Natura juridica a dreptului de a invoca impreviziunea

Pentru a putea stabili caracterul prescriptibil sau imprescriptibil al dreptului de a invoca impreviziunea, precum si un eventual termen de prescriptie aplicabil, principala problema ce se impune a fi solutionata este aceea a naturii juridice a acestui drept .

Data fiind posibilitatea titularului dreptului de a opta sau nu pentru adaptarea contractului in temeiul impreviziunii, se poate contura aparenta eronata ca dreptul de a invoca impreviziunea ar fi un drept potestativ.

Substanta juridica a drepturilor potestative este puterea conferita unei persoane de a modifica, de a stinge sau de a recrea o situatie juridica preexistenta, printr-un act juridic unilateral. Titularul dreptului potestativ (potentior) are prerogativa ingerintei in situatia juridica preexistenta in care sunt incluse drepturile sau interesele altei persoane . Aceasta situatie juridica preexistenta este obiectul dreptului potestativ, iar intre potentior si persoanele care au drepturi sau interese in structura ei exista o relatie de supunere, astfel incat persoanele respective suporta consecintele exercitarii dreptului potestativ de catre potentior printr-un act juridic unilateral.

Asadar, de esenta drepturilor potestative este posibilitatea lui potentior de a modifica, stinge sau recrea in mod unilateral o situatie juridica preexistenta. Or, in ceea ce priveste dreptul de a invoca teoria impreviziunii nu se poate pune problema unei modificari printr-un act unilateral a situatiei juridice preexistente, dreptul partii rezumandu-se la posibilitatea de a solicita fie renegocierea contractului, fie adaptarea acestuia pe cale judiciara.

Mai mult decat atat, chiar din prezentarea caracteristicilor drepturilor potestative se releva imposibilitatea calificarii dreptului de a solicita adaptarea contractului pentru impreviziune ca fiind un drept potestativ.

Dreptul de optiune nascut in patrimoniul partii, intre a mentine contractul in conditiile initial stabilite sau de a solicita adaptarea acestuia in scopul reechilibrarii prestatiilor, nu poate produce consecinte juridice in sensul mentinerii acestei posibilitati pe tot parcursul desfasurarii contractului.

In primul rand, o astfel de interpretare ar presupune o evidenta destabilizare a raporturilor juridice, contractul comutativ, sinalagmatic, incheiat initial intre parti, capatand un caracter imprevizibil, aleatoriu, viitorul acestuia depinzand exclusiv de vointa unilaterala si imposibil de cenzurat a uneia dintre parti.

Astfel, este de neconceput posibilitatea partii contractante de a solicita adaptarea contractului indiferent de momentul la care a intervenit faptul juridic in sens restrans al impreviziunii, aceasta reprezentand o grava incalcare atat a principiului securitatii raporturilor juridice, cat si o evidenta nerespectare a conditiilor in care poate opera impreviziunea, recunoscute de lege, doctrina si jurisprudenta.

In al doilea rand, se impune a se sublinia faptul ca fata de orice drept nascut in patrimoniul unei persoane se naste si dreptul de optiune intre a proceda sau nu la valorificarea acestuia. Or, a considera ca acest drept de optiune poate fi mentinut in timp pe o perioada nedeterminata (asa cum s-ar intampla in cazul unui contract cu executare succesiva) ar fi contrar tocmai ratiunii pentru care a fost creata institutia prescriptiei extinctive a dreptului material la actiune .

Lasarea nesanctionata a pasivitatii titularului unui drept in ceea ce priveste valorificarea pe cale judiciara a dreptului sau ar produce grave consecinte circuitul juridic, destabilizand radical raporturile juridice si incarcand excesiv rolul instantelor de judecata cu cauze a caror solutionare ar deveni, in timp, imposibila, data fiind perimarea probelor si starilor de fapt ce le-au dat nastere.

Astfel, in doctrina^[1] a fost recunoscuta natura juridica de drept de creanta a dreptului de a invoca impreviziunea, cu toate consecintele ce decurg din aceasta, inclusiv aceea a aplicarii termenului general de prescriptie de 3 ani[^2].

2. Prescriptibilitatea dreptului de a solicita impreviziunea

Pe de alta parte, si daca prin absurd s-ar admite teoria conform careia solicitarea de a se constata indeplinirea conditiilor impreviziunii si aplicarea solutiei de adaptare a contractului ar putea avea natura juridica a unui drept potestativ, in doctrina s-a aratat faptul ca, ``daca exercitarea dreptului potestativ modifica, stinge sau recreeaza o situatie juridica preexistenta de natura patrimoniala, atunci acel drept potestativ dobandeste o valoare economica si devine el insusi un drept patrimonial``^[3]. Or, caracterul prescriptibil al dreptului la actiune avand un obiect patrimonial a fost recunoscut atat sub imperiul Vechiului Cod civil, cat si in prezentul context legislativ, orice exceptie de la aceasta regula trebuind reglementata in mod expres.

Mai mult, subliniem faptul ca literatura de specialitate a recunoscut o serie de exceptii de la regula imprescriptibilitatii drepturilor potestative. Astfel, s-a aratat ca unele drepturi potestative se pot exercita prin intermediul unei actiuni in justitie, ipoteza in care ar putea fi incidenta prescriptia extinctiva^[4].

Daca s-ar urma rationamentul aratat anterior si s-ar admite calificarea dreptului de a solicita constatarea indeplinirii conditiilor impreviziunii si adaptarea contractului ca fiind un drept potestativ, avand in vedere faptul ca exercitarea acestui drept se face, in lipsa unei adaptari pe cale conventionala, prin intermediul unei actiuni in justitie, se impune recunoasterea incidentei prescriptiei extinctive.

In doctrina s-a aratat si faptul ca si atunci cand se aplica regula imprescriptibilitatii drepturilor potestative, acestea se sting atunci cand se stinge situatia juridica in legatura cu care ele au fost recunoscute^[5].

Situatia juridica in legatura cu care dreptul la solicitarea impreviziunii ar putea fi recunoscut este insasi interventia faptului juridic in sens restrans al impreviziunii, respectiv posibilitatea indeplinirii tuturor conditiilor sale substantiale, atat obiective, cat si subiective.

Or, pentru a se putea obtine adaptarea contractului pentru impreviziune, Codul Civil a consfintit regula de procedura (aplicabila si anterior intrarii in vigoare a acestuia si recunoscuta de jurisprudenta) a incercarii prealabile de a negocia adaptarea rezonabila si echitabila a contractului intr-un termen rezonabil si cu buna-credinta.

In acest context, se poate constata fara echivoc faptul ca impreviziunea nu poate opera, neputandu-se imagina o situatie in care o incercare de negociere a adaptarii contractului, intervenita la mai mult de 3 ani de la incidenta faptului juridic in sens restrans al impreviziunii, ar putea fi considerata ca fiind facuta intr-un termen rezonabil si cu buna-credinta.

Concluzii

Retinem, asadar, faptul ca dreptul de a solicita adaptarea pe cale judecatoreasca a contractului pentru impreviziune are natura unui drept de creanta, prescriptibil in 3 ani, orice alta interpretare incalcand, in mod vadit, prevederile legale si principiile de drept .

Autor avocat Irina Maria Diculescu, MCP Cabinet avocati - specializati in relatii comerciale si drept societar.

[1] Valeriu Stoica, O lectura constitutionala, dincoace si dincolo de Legea darii in plata, 08.02.2017,www.juridice.ro