Tratamentul inegal aplicat salariatilor. Discriminare. Solutii jurisprudentiale

Principiul nondiscriminarii reprezinta o categorie filozofica si morala, exprimand vocatia imanenta a unei persoane la existenta, patrimoniu si demnitate umana, independent de oricare dintre elementele care o particularizeaza - somatic, etno-cultural - in cadrul unei societati/comunitati constituite.^[1]

Potrivit art. 26 din Codul Civil, drepturile si libertatile civile ale persoanelor fizice sunt recunoscute, ocrotite si garantate prin lege. De asemenea, potrivit art. 72 din Codul Civil, orice persoana are dreptul la respectarea demnitatii sale, fiind interzisa orice atingere adusa onoarei si reputatiei unei persoane, fara consimtamantul acesteia ori fara respectarea limitelor prevazute de lege.

De asemenea, potrivit art. 4 alin. (1)Codul_Muncii in cadrul relatiilor de munca functioneaza principiul egalitatii de tratament fata de toti salariatii. In acceptiunea alin. (3) ``constituie discriminare directa actele si faptele de excludere, deosebire, restrictie sau preferinta, intemeiate pe unul sau mai multe dintre criteriile prevazute la alin. (2), care au ca scop sau ca efect neacordarea, restrangerea ori inlaturarea recunoasterii, folosintei sau exercitarii drepturilor prevazute in legislatia muncii``.

Din coroborarea textelor legale mentionate, de exemplu, rezulta faptul ca tratamentul inegal la care este supus un cadru medical, constand in efectuarea unui numar de garzi mai mare decat cele la care sunt obligate celelalte cadre medicale reprezinta o incalcare a drepturilor legale de care beneficiaza si au ca efect discriminarea directa a acestuia.

Ordonanta nr. 137 din 31 august 2000 privind prevenirea si sanctionarea tuturor formelor de discriminare, republicata, prevede, in cadrul art. 1 alin. (1) faptul ca ``in Romania, stat de drept, democratic si social, demnitatea omului, drepturile si libertatile cetatenilor, libera dezvoltare a personalitatii umane reprezinta valori supreme si sunt garantate de lege``. Mai mult, in cadrul art. 2 se prevede ca ``principiul egalitatii intre cetateni, al excluderii privilegiilor si discriminarii sunt garantate in special in exercitarea urmatoarelor drepturi: [...] e) drepturile economice, sociale si culturale, in special: (i) dreptul la munca, la libera alegere a ocupatiei, la conditii de munca echitabile si satisfacatoare, la protectia impotriva somajului, la un salariu egal pentru munca egala, la o remuneratie echitabila si satisfacatoare``.

Ordonanta mai sus mentionata statueaza in mod clar si neechivoc definitia notiunii de discriminare, precizandu-se in mod concret in cadrul art. 2 faptul ca ``prin discriminare se intelege orice deosebire, excludere, restrictie sau preferinta, pe baza de rasa, nationalitate, etnie, limba, religie, categorie sociala, convingeri, sex, orientare sexuala, varsta, handicap, boala cronica necontagioasa, infectare HIV, apartenenta la o categorie defavorizata, precum si orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrangerea, inlaturarea recunoasterii, folosintei sau exercitarii, in conditii de egalitate, a drepturilor omului si a libertatilor fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, in domeniul politic, economic, social si cultural sau in orice alte domenii ale vietii publice``.

Dispozitiile actului normativ invocat se aplica tuturor persoanelor fizice sau juridice, publice sau private, precum si institutiilor publice cu atributii in ceea ce priveste, printre altele, conditiile de incadrare in munca .

Conform art. 27 alin. (1) din Ordonanta nr. 137 din 31 august 2000, ``persoana care se considera discriminata poate formula in fata instantei de judecata o cerere pentru acordarea de despagubiri si restabilirea situatiei anterioare discriminarii sau anularea situatiei create prin discriminare, potrivit dreptului comun. Cererea este scutita de taxa judiciara de timbru si nu este conditionata de sesizarea Consiliului. (2)Termenul pentru introducerea cererii este de 3 ani si curge de la data savarsirii faptei sau de la data la care persoana interesata putea sa ia cunostinta de savarsirea ei. (3)Judecarea cauzei are loc cu citarea obligatorie a Consiliului. (4)Persoana interesata va prezenta fapte pe baza carora poate fi prezumata existenta unei discriminari directe sau indirecte, iar persoanei impotriva careia s-a formulat sesizarea ii revine sarcina de a dovedi ca nu a avut loc o incalcare a principiului egalitatii de tratament. In fata instantei se poate invoca orice mijloc de proba, respectand regimul constitutional al drepturilor fundamentale, inclusiv inregistrari audio si video sau date statistice. [...] (6)Hotararea pronuntata de instanta de judecata se comunica Consiliului.``

Jurisprudenta nationala

``Pornind de la definitia data de legiuitor notiunii de AAAA�discriminareAAAA� in art. 2 alin. (2) din O.G. nr. 137/2000, se prevede ca tratamentul diferit trebuie sa aiba la baza unul dintre criteriile prevazute de textul legal si sa se refere la persoane aflate in situatii comparabile, dar care sunt tratate in mod diferit din cauza apartenentei lor la una din categoriile prevazute in art. 2 alin. (2). Asadar, pentru a ne gasi in situatia unei fapte de discriminare trebuie sa avem doua situatii comparabile la care tratamentul aplicat sa fi fost diferit``.

Curtea de Apel Craiova, Decizia nr. 443 din data de 16.11.2009

``Practica Curtii Europene a Drepturilor Omului este constanta in a aprecia ca ca diferenta de tratament devine discriminare numai daca intervine in cazuri similare``.

Tribunalul Alba, Sentinta administrativa/2010 din data de 21.01.2010

``Instanta de apel a retinut ca actiunea formulata de catre reclamant este o actiune in raspundere civila delictuala, iar fundamentul acestei forme de raspundere juridica il reprezinta ideea repararii unui prejudiciu patrimonial sau moral produs prin fapta ilicita si culpabila al unei anume persoane juridice. Reclamantul si-a intemeiat actiunea si pe dispozitiile ce reglementeaza raspunderea civila delictuala, iar faptul ca acesta face referire si la dispozitiile O.G. 137/2000, nu schimba natura juridica a actiunii formulate. Chiar dispozitiilor art. 21 din acest act normativ prevad dreptul persoanelor discriminate de a pretinde despagubiri proportional cu prejudiciul suferit, precum si restabilirea situatiei anterioare discriminarii sau anularea situatiei create prin discriminare, potrivit dreptului comun.

S-a mai retinut, ca instanta investita cu o astfel de actiune de drept comun trebuie sa analizeze in ce masura exista fapta de discriminare (fapta ilicita constand in actiunea de discriminare), prejudiciul material sau moral, raportul de cauzalitate intre fapta ilicita si prejudiciu si vinovatia celui care a cauzat prejudicial``.

C. Ap. Bucuresti, sectia a IV-a civila, Decizia nr. 838 din 24 aprilie 2007

In ceea ce priveste aplicabilitatea acestei din urma decizii la speta de fata, se pot observa urmatoarele:

1. Existenta discriminarii - numarul de garzi al domnului D. a fost de aproximativ 7 garzi lunar, pe cand numarul de garzi efecutate de ceilalti colegi a fost de 2, respectiv 3 garzi lunar.

2. Existenta prejudiciului material si moral - dl. D. a dezvoltat probleme cardiace si a suferit de sindromul burn-out (cunoscut si sub numele de sindromul epuizarii psihice si fizice), ceea ce a condus la afectarea grava si ireversibila a starii de sanatate a acestuia, cu toate consecintele ce decurg din aceasta situatie, incluzand si sumele de bani necesare insanatosirii. Prejudiciul moral include inclusiv afectarea demnitatii persoanei ca urmare a tratamentului inegal la care a fost supusa.

3. Raportul de cauzalitate este indiscutabil in situatia prezenta, faptul discriminarii avand consecinte concrete asupra starii fizice si psihice a reclamantului.

4. Vinovatia persoanei care a cauzat prejudiciul - din simpla analiza a desfasurarii evenimentelor, pornind de stabilirea si repartizarea unui numar inegal de garzi intre cadrele medicale aflate in situatii asemanatoare si finalizand cu reaua - credinta si indiferenta aratata de conducerea spitalului fata de sesizarea verbala si notificarea scrisa a domnului D.

Opinii doctrinare si practica judiciara formulata la nivelul Uniunii Europene

Esenta oricarei forme de discriminare o constituie diferenta de tratament care se aplica unei persoane . In consecinta, prima caracteristica a discriminarii rezida din tratamentul nefavorabil la care este supus o anumita persoana .

Tratamentul nefavorabil este un factor relevant in stabilirea discriminarii atunci cand este nefavorabil prin comparatie cu cel aplicat unei alte persoane aflate intr-o situatie similara. Prin urmare, este necesar un ``termen de comparatie``, respectiv o persoana aflata in circumstante similare, diferenta principala dintre cele doua persoane fiind ``criteriul protejat``. Nu este necesar ca regula sau practica aplicata sa faca referire in mod explicit la ``criteriul protejat``, atata timp cat se refera la un alt factor care este indisociabil de ``criteriul protejat``.

Tratamentul diferentiat al persoanelor aflate in situatii similare [...] este discriminatoriu daca nu are o justificare obiectiva si rezonabila; cu alte cuvinte, daca nu urmareste un obiectiv legitim sau daca nu exista o relatie rezonabila de proportionalitate intre mijloacele intrebuintate si obiectivul avut in vedere.^[2]

DIRECTIVA 2000/78/CE A CONSILIULUI din 27 noiembrie 2000 de creare a unui cadru general in favoarea egalitatii de tratament in ceea ce priveste incadrarea in munca si ocuparea fortei de munca

Potrivit art. 2 alin. (1) din directiva mai sus mentionata, prin principiul egalitatii de tratament se intelege ``absenta oricarei discriminari directe sau indirecte, bazate pe unul din motivele mentionate la articolul 1``.

In acceptiunea art. 1 din acelasi act normativ, se prevede faptul ca acesta are drept obiectiv ``stabilirea unui cadru general de combatere a discriminarii pe motive de apartenenta religioasa sau convingeri, handicap, varsta sau orientare sexuala, in ceea ce priveste incadrarea in munca si ocuparea fortei de munca, in vederea punerii in aplicare, in statele membre, a principiului egalitatii de tratament``.

In ceea ce priveste descrierea conceptului de discriminare, in cadrul art. 2 se statueaza ca ``discriminarea directa se produce atunci cand o persoana este tratata intr-un mod mai putin favorabil decat este, a fost sau va fi tratata intr-o situatie asemanatoare o alta persoana, pe baza unuia dintre motivele mentionate la articolul 1``, iar o ``discriminare indirecta se produce atunci cand o dispozitie, un criteriu sau o practica aparent neutra poate avea drept consecinta un dezavantaj special pentru persoane de o anumita religie sau cu anumite convingeri, cu un anumit handicap, de o anumita varsta sau de o anumita orientare sexuala, in raport cu alta persoana, cu exceptia cazului in care: (i) aceasta dispozitie, acest criteriu sau aceasta practica este obiectiv justificata de un obiectiv legitim, iar mijloacele de realizare a acestui obiectiv nu sunt adecvate si necesare sau (ii) in cazul persoanelor cu un anumit handicap, angajatorul sau oricare persoana sau organizatie care intra sub incidenta prezentei directive, are obligatia, in temeiul legislatiei nationale, sa ia masuri adecvate in conformitate cu principiile prevazute la articolul 5, cu scopul de a elimina dezavantajele care rezulta din aceasta dispozitie, acest criteriu sau aceasta practica``.

Potrivit art. 3 din aceeasi directiva, ``in limitele competentelor conferite Comunitatii, prezenta directiva se aplica tuturor persoanelor, atat in sectorul public, cat si in cel privat, inclusiv organismelor publice, in ceea ce prive te: (a) conditiile de acces la incadrare in munca, la activitati nesalariate sau la munca, inclusiv criteriile de selectie si conditiile de recrutare, oricare ar fi ramura de activitate si la toate nivelurile ierarhiei profesionale, inclusiv in materie de promovare; (b) accesul la toate tipurile si la toate nivelurile de orientare si de formare profesionala, de perfectionare si de recalificare, inclusiv dobandirea unei experiente practice; (c) conditiile de incadrare si de munca, inclusiv conditiile de concediere si de remunerare; (d) afilierea la angajarea intr-o organizatie a lucratorilor sau patronatului, sau orice organizatie ai carei membri exercita o anumita profesie, inclusiv avantajele obtinute de acest tip de organizatie``.

Autor avocat Andreea-Cristina Deaconu, MCP Cabinet avocati - specializati in litigii si conflicte de munca, relatii comerciale si protectia datelor cu caracter personal.

^[1] Mihai Giugariu, Principiul non-discriminarii intre contribuabili. Arta non-discriminarii fiscale, in Revista Curierul judiciar nr. 9/2003, p. 96.