Limitele principiului retroactivitatii efectelor nulitatii deciziei de concediere. Neretroactivitatea deciziei de reintegrare a salariatului

Concedierea, constand in incetarea contractului individual de munca la initiativa unilaterala a angajatorului, reprezinta atat cea mai aspra sanctiune pusa de Codul muncii la dispozitia acestuia ca expresie a prerogativei de constatare si sanctionare a abaterilor disciplinare, cat si un mod de exercitare a prerogativei organizatorice a angajatorului, sub forma concedierii pentru motive ce nu tin de persoana salariatului.

Astfel, acesta este cel mai drastic instrument oferit de lege angajatorului. Avand in vedere natura deosebit de severa a acestei masuri, precum si implicatiile sale juridice si sociale, este natural ca legiuitorul sa creeze un cadru legislativ de o severitate proportionala pentru punerea sa in aplicare, astfel incat interesele salariatului sa fie protejate, iar angajatorul sa nu poata abuza de puterea pe care o are in acest sens asupra salariatului. Prin urmare, fie ca este vorba despre o concediere pentru motive ce tin de persoana salariatului, fie pentru motive care nu tin de persoana acestuia, legea impune o serie de rigori de forma si temeinicie pentru masura concedierii. Sanctiunea nerespectarii acestor rigori este nulitatea absoluta a deciziei de concediere, constatata prin hotarare judecatoreasca, urmare a contestarii acesteia de catre salariat .

Codul muncii reglementeaza, in acest sens, in art. 80, urmatoarele: ``(1) In cazul in care concedierea a fost efectuata in mod netemeinic sau nelegal, instanta va dispune anularea ei si va obliga angajatorul la plata unei despagubiri egale cu salariile indexate, majorate si reactualizate si cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul. (2) La solicitarea salariatului instanta care a dispus anularea concedierii va repune partile in situatia anterioara emiterii actului de concediere . (3) In cazul in care salariatul nu solicita repunerea in situatia anterioara emiterii actului de concediere, contractul individual de munca va inceta de drept la data ramanerii definitive si irevocabile a hotararii judecatoresti.``

Din formularea Codului muncii pot fi retinute o serie de aspecte particulare de interes practic: dreptul salariatului la despagubiri si dreptul acestuia la reintegrarea in munca prin repunerea partilor in situatia anterioara emiterii actului de concediere sunt drepturi distincte, ce nu depind unul de celalalt; este instituita prin aceste dispozitii legale o cauza de incetare de drept a contractului individual de munca; legiuitorul leaga data incetarii contractului individual de munca, in situatia in care nu se doreste repunerea in situatia anterioara, de hotararea judecatoreasca prin care a fost anulata decizia de concediere .

In literatura de specialitate s-a retinut ca ``efectele nulitatii deciziei de concediere sunt guvernate de trei principii generale de drept: principiul retroactivitatii efectelor nulitatii; principiul repunerii partilor in situatia anterioara si principiul anularii actului subsecvent.``

Avand in vedere aceasta complexitate a efectelor nulitatii deciziei de concediere, precum si inevitabilele dificultati intampinate in practica la aplicarea unor masuri cu efect retroactiv, se impun a fi discutate limitele acestor efecte, respectiv: care este masura in care retroactiveaza efectele nulitatii, pana unde se intinde repunerea partilor in situatia anterioara si care este raportul dintre aceste principii de drept si situatiile practice constand in cauze de incetare de drept a contractului individual de munca ce pot interveni in perioada dintre emiterea deciziei de concediere si ramanerea definitiva a hotararii de anulare a acesteia.

1. Principiul retroactivitatii efectelor nulitatii

Jurisprudenta si doctrina sunt in consens asupra faptului ca efectele nulitatii sunt cele ce retroactiveaza: ``(...) prin admiterea actiunii in nulitate, actul juridic atacat va fi desfiintat cu caracter retroactiv - in tot sau in parte -, fapt care atrage o modificare concreta, reala a raportului juridic nascut intre parti la data semnarii actului nul, aceasta modificare fiind susceptibila de a fi pusa in executare.`` Efectele retroactive ale nulitatii sunt o exceptie de la principiul de drept al neretroactivitatii. Astfel, conform adagiului ``exceptio est strictissimae interpretationis``, caracterul retroactiv al efectelor nulitatii deciziei de concediere nu poate fi extins asupra tuturor masurilor ce se impun a fi luate ca urmare a stabilirii acestei nulitati. Altfel spus, nulitatea deciziei de concediere este cea care produce efecte retroactive, iar nu hotararea prin care aceasta a fost pronuntata. Prin urmare, pentru a stabili intinderea efectelor ce retroactiveaza se impune a se stabili care sunt efectele nulitatii deciziei de concediere .

1.1 Efectele nulitatii deciziei de concediere

Intr-o exprimare concisa,se poate afirma ca in urma anularii deciziei de concediere, aceasta se considera a nu fi existat, prin urmare, contractul de munca a nu fi fost vreodata intrerupt, rezultand de aici posibilitatearepunerii partilor in situatia anterioara emiterii deciziei de concediere . Cu toate acestea, aceasta este in mod evident, o fictiune juridica, dat fiind faptul ca de la emiterea deciziei de concediere si pana la anularea acesteia raporturile de munca nu s-au desfasurat in fapt . Prin urmare, exista anumite limite cu privire la masura in care se considera ca decizia de concediere nu a existat.

Cel mai important aspect ce trebuie avut in vedere in analiza efectelor nulitatii este insasi existenta contractului individual de munca in perioada dintre emiterea deciziei de concediere si anularea acesteia. Daca am duce pana la absolut interpretarea conform careia decizia de concediere anulata se considera ca nu a existat, am putea ajunge la concluzia ca in toata aceasta perioada contractul individual de munca a ramas activ . Aceasta interpretare este, insa, in mod evident, dusa la extrem si inadmisibila, dat fiind faptul ca de facto raporturile de munca aferente perioadei respective nu s-au desfasurat. Daca s-ar admite faptul ca in perioada de referinta contractul de munca se afla in fiinta, ar lua nastere un sir interminabil de consecinte juridice neplacute: salariatul ar putea fi sanctionat pentru faptul ca nu a prestat munca in aceasta perioada, in ciuda faptului ca angajatorul este singurul responsabil pentru aceasta; angajatorul ar putea fi sanctionat pentru nedepunerea declaratiilor prevazute de lege cu privire la salariatul in cauza si altele asemenea ce demonstreaza caracterul absurd al unei astfel de interpretari. Astfel, deoarece pana la anularea deciziei de concediere incetarea contractului individual de munca este opozabila partilor si tertilor interesati, pentru ratiuni juridice si practice, nu se poate considera dupa anularea deciziei ca acesta a fost in fiinta anterior anularii sub toate aspectele sale.

De altfel, legiuitorul, prin enumerarea obligatiilor ce incumba angajatorului dupa anularea deciziei de concediere, ofera si un contur al drepturilor si obligatiilor cu privire la care nulitatea deciziei de concediere opereaza retroactiv, si anume, drepturile salariatului, partea lezata prin emiterea actului ilegal, si obligatiile corelative acestora. Astfel, salariatul este cel care beneficiaza de toate drepturile de care s-ar fi bucurat in absenta deciziei de concediere, si aceasta in temeiul legii, si nu al unei existente prezumate a contractului individual de munca .

Prin urmare, efectele retroactive ale nulitatii deciziei de concediere opereaza cu privire la: drepturile salariale indexate, majorate si reactualizate, celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul, inclusiv cele referitoare la vechimea in munca .

Principiul retroactivitatii efectelor nulitatii si cel al repunerii partilor in situatia anterioara sunt strans legate, in sensul in care repunerea partilor in situatia anterioara se intemeiaza pe efectele retroactive ale nulitatii. In acest sens, in jurisprudenta s-a retinut ca ``Repunerea in situatia anterioara desfacerii contractului de munca echivaleaza cu redobandirea de catre persoana concediata a calitatii de salariat, iar perioada de timp cuprinsa intre desfacerea contractului individual de munca si data reintegrarii pe functia avuta anterior va constitui vechime in munca . Totodata, persoana concediata este indreptatita la toate drepturile salariale de care a fost lipsita pe aceasta perioada.``

Astfel, vechimea in munca a salariatului este un alt aspect asupra caruia se recunoaste operarea retroactivitatii efectelor nulitatii, insa, din nou, prin vointa legiuitorului iar nu in temeiul contractului de munca . In legislatia anterioara intrarii in vigoare a Legii 19/2000 privind sistemul public de pensii si alte drepturi de asigurari sociale era prevazut in mod expres ca ``perioada in care (persoana salariata) a fost suspendata din functie ori i s-a desfacut contractul de munca, daca aceste masuri au fost anulate ulterior ca fiind ilegale`` este asimilata stagiului de cotizare.

2. Repunerea partilor in situatia anterioara. Neretroactivitatea reintegrarii salariatului.

Literatura de specialitate a retinut ca ``repunerea partilor in situatia anterioara emiterii deciziei de concediere constituie una dintre masurile cele mai energice de restabilire a legalitatii, de aparare eficienta a dreptului la munca al salariatului concediat. Ea reprezinta o adevarata restitutio in integrum, implicand nu numai reincadrarea pe postul detinut anterior, ci repunerea partilor in situatia anterioara, ca si cum raportul de munca nu ar fi fost nici un moment intrerupt, precum si acordarea despagubirilor prevazute de lege.``

Jurisprudenta este in acest sens in asentimentul doctrinei, Curtea Constitutionala statuand ca ``fara posibilitatea repunerii partilor in situatia anterioaraconcedierii, atingerea adusa dreptului la munca al salariatului nu s-ar repara si nu s-ar asigura stabilitatea raporturilor la munca.``

Repunerea in situatia anterioara a partilor priveste, in fapt, doua aspecte, respectiv: acordarea despagubirilor prevazute de lege (constand in salariile indexate, majorate si reactualizate precum si celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul) si reintegrarea salariatului pe postul detinut la cererea acestuia. Astfel, s-ar putea, intr-adevar, argumenta, ca la finalul ducerii la indeplinire a acestor masuri, partile se vor afla intr-o situatie similara celei in care contractul de munca nu ar fi fost niciodata intrerupt, cu exceptia faptului ca salariatul, in mod evident, nu a prestat efectiv munca in perioada pentru care a fost despagubit.

In urma pronuntarii hotararii de anulare a deciziei de concediere va exista, deci, o perioada de timp in care drepturile si obligatiile partilor se vor fi indeplinit in baza unei fictiuni a legii, fara ca raporturile de munca sa se fi desfasurat faptic si fara ca insusi contractul individual de munca sa fi existat, de facto, in perioada respectiva.

Momentul de la care incepe aceasta perioada este, dupa cum am aratat, momentul de la care situatia de drept ce trebuie restabilita a fost alterata prin decizia de concediere anulata. In ceea ce priveste finalul acestei perioade, in situatia in care nu se solicita repunerea partilor in situatia anterioara, ci doar acordarea de despagubiri, acesta este indicat chiar de Codul muncii, aratandu-se ca la momentul ``ramanerii definitive si irevocabile a hotararii judecatoresti`` (prin care a fost anulata decizia de concediere), contractul individual de munca va inceta de drept . In situatia in care, insa, se doreste repunerea partilor in situatia anterioara prin reintegrarea salariatului pe postul ocupat anterior, putem afirma ca momentul final este marcat de incetarea fictiunii juridice pe care se bazeaza, respectiv, de reintegrarea efectiva in munca a salariatului si reinceperea raporturilor de munca .

Cu privire la acest aspect, in doctrina s-a retinut ca ``anularea deciziei de concediere nu produce efectul repunerii partilor in situatia anterioara decat daca salariatul solicita expres acest lucru. In aceasta situatie despagubirile se acorda de la data concedierii pana la data pronuntariisentintei de catre instanta de judecata sau pana la data reintegrarii efective in functia/postul detinut anterior, raportat la modul de formulare a cererii.``

Astfel, in mod uzual, in situatia reincadrarii salariatului, despagubirile prevazute de lege vor fi datorate de la data emiterii deciziei de concediere si pana la reintegrarea efectiva in munca a salariatului. Legea nu prevede, insa, care este momentul la care aceasta reincadrare va avea loc.

Luand in considerare obligatia de a executa hotararea judecatoreasca ce ii incumba angajatorului, apare ca evident faptul ca reintegrarea efectiva a salariatului in munca trebuie sa fie facuta de buna voie si cu celeritate, in caz contrar, salariatul putand apela la masura executarii silite, in conformitate cu prevederile Codului de Procedura Civila. Avand in vedere, insa, principiul efectelor retroactive ale nulitatii deciziei de concediere, se poate pune problema daca inclusiv reincadrarea efectiva a salariatuluis-ar putea face retroactiv, respectiv de la o data anterioara hotararii prin care aceasta a fost dispusa, iar, daca da, in ce situatii.

Obligatia de reintegrare a salariatului pe postul ocupat este o obligatie de a face care incumba angajatorului. Or, ca orice alta obligatie de a face, aceasta nu poate fi executata la o data anterioara nasterii ei. Reintegrarea efectiva a salariatului in munca presupune posibilitatea acestuia de a presta munca, in caz contrar, reintegrarea ramanand in continuare o fictiune juridica si pierzandu-si caracterul ``efectiv``, iar salariatului nu i se poate impune sa fi prestat munca anterior anularii deciziei prin care a fost concediat, deci in temeiul unui contract inexistent.

``In practica, angajatorul poate intampina dificultati in punerea in executare a hotararii judecatoresti de reintegrare in ipoteza in care functia/postul ocupat de salariat nu mai exista in organigrama sa (desfiintarea postului poate sa constituie cauza concedierii salariatului in temeiul art. 65 C. mun. sau, dimpotriva, desfiintarea postului poate sa fi survenit ca o masura ulterioara concedierii salariatului respectiv, intemeiata pe alt temei juridic) sau survin alte cauze de incetare a contractului individual de munca al salariatului-reclamant.`` In aceasta situatie, angajatorul ar putea fi tentat ca pentru a pune in executare cu exactitate hotararea judecatoreasca sa dispuna reintegrarea salariatului la o data anterioara pronuntarii hotararii judecatoresti, la care postul respectiv inca exista. O astfel de abordare este, evident, inadmisibila. Prin urmare, in doctrina s-a retinut ca ``in astfel de situatii, in sectorul privat, angajatorul trebuie sa reinfiinteze postul ocupat anterior de salariatul concediat nelegal sau netemeinic si, daca apreciaza ca este cazul, sa reia procedura de concediere . In sectorul public, reinfiintarea postului este posibila direct numai daca stabilirea organigramei unitatii este la latitudinea angajatorului. Daca nu tine de angajator, reinfiintarea postului trebuie ceruta, de acelasi angajator, organului ierarhic superior.In extremis, daca reinfiintareapostului nu mai este posibila, trebuie acceptata, potrivit realitatilor din practica - cu acordul salariatului - reintegrarea sa pe un post similar (sub aspectul locului si felului muncii si, cu deosebire, al salariului).``

Mai mult decat atat, in practica judiciara s-a aratat ca, in fapt, o decizie a angajatorului nici nu este necesara pentru reintegrarea salariatului, aceasta fiind stabilita prin insasi hotararea judecatoreasca prin care s-a dispus repunerea partilor in situatia anterioara: ``nu este necesara emiterea unei decizii noi prin care angajatorul sa dispuna repunerea salariatului in postul detinut anterior, deoarece cu ocazia solutionarii litigiului s-a transat aceasta problema a functiei ocupate de salariat, astfel ca angajatorul trebuie sa se conformeze, reintegrandu-l pe salariat in litera si in spiritul titlului executoriu.`` Astfel, nu doar ca o decizie de reintegrare nu este necesara, darhotararea judecatoreasca este instrumentul prin care ``transeaza problema functiei ocupate de salariat`` prin urmare, anterior acesteia, angajatorul nedispunand de un temei legal pentru reintegrarea salariatului.

Dupa cum am aratat anterior, retroactivitatea se intinde doar asupra efectelor nulitatii deciziei de concediere, iar reintegrarea salariatului pe postul ocupat nu reprezinta un efect al acesteia, ci o obligatie rezultata dintr-o hotarare judecatoreasca la solicitarea salariatului. Prin urmare, o interpretare a legii in sensul in care reintegrarea s-ar putea face retroactiv, ar reprezenta nu doar o lipsa de ratiune practica ci si o incalcare a principiului neretroactivitatii prin incercarea de a extinde efectele unei exceptii de stricta interpretare.

3. Neretroactivitatea deciziei de constatare a incetarii de drept a contractului individual de munca

Un alt aspect cu privire la care se impune analiza intinderii principiului retroactivitatii efectelor nulitatii este in raport de interventia unor cauze de incetare de drept a contractului individual de munca in perioada dintre emiterea si anularea deciziei de concediere .

``Incetarea de drept a contractului individual de munca opereaza in cazurile expres si limitativ prevazute de lege, indiferent de vointapartilor, in special cea a salariatului.``

Astfel, legea prevede urmatoarele cauze de incetare de drept a contractului individual de munca: a) la data decesului salariatului sau al angajatorului persoana fizica, precum si in cazul dizolvarii angajatorului persoana juridica, de la data la care angajatorul si-a incetat existenta conform legii; b) la data ramanerii irevocabile a hotararii judecatoresti de declarare a mortii sau a punerii sub interdictie a salariatului sau a angajatorului persoana fizica; c) la data indeplinirii cumulative a conditiilor de varsta standard si a stagiului minim de cotizare pentru pensionare sau, cu caracter exceptional, pentru salariata care opteaza in scris pentru continuarea executarii contractului individual de munca, in termen de 30 de zile calendaristice anterior implinirii conditiilor de varsta standard si a stagiului minim de cotizare pentru pensionare, la varsta de 65 de ani; la data comunicarii deciziei de pensie in cazul pensiei de invaliditate de gradul III, pensiei anticipate partiale, pensiei anticipate, pensiei pentru limita de varsta cu reducerea varstei standard de pensionare; la data comunicarii deciziei medicale asupra capacitatii de munca in cazul invaliditatii de gradul I sau II; d) ca urmare a constatarii nulitatii absolute a contractului individual de munca, de la data la care nulitatea a fost constatata prin acordul partilor sau prin hotarare judecatoreasca definitiva; e) ca urmare a admiterii cererii de reintegrare in functia ocupata de salariat a unei persoane concediate nelegal sau pentru motive neintemeiate, de la data ramanerii definitive a hotararii judecatoresti de reintegrare; f) ca urmare a condamnarii la executarea unei pedepse privative de libertate, de la data ramanerii definitive a hotararii judecatoresti; g) de la data retragerii de catre autoritatile sau organismele competente a avizelor, autorizatiilor ori atestarilor necesare pentru exercitarea profesiei; h) ca urmare a interzicerii exercitarii unei profesii sau a unei functii, ca masura de siguranta ori pedeapsa complementara, de la data ramanerii definitive a hotararii judecatoresti prin care s-a dispus interdictia; i) la data expirarii termenului contractului individual de munca incheiat pe durata determinata; j) retragerea acordului parintilor sau al reprezentantilor legali, in cazul salariatilor cu varsta cuprinsa intre 15 si 16 ani.

``Sintagma ``inceteaza de drept`` din art. 56 alin. (1) trebuie interpretata in sensul ca raporturile de munca cu angajatorul inceteaza in temeiul legii, fara a fi avut in vedere optiunea salariatului ori a angajatorului.``

Prin urmare, toate aceste situatii pot interveni in orice moment al desfasurarii contractului de munca, precum si in perioada dintre emiterea si anularea deciziei de concediere, independent de vointa partilor. Astfel, in situatia in care salariatul a solicitat repunerea partilor in situatia anterioara iar intre timp a intervenit o astfel de cauza de incetare de drept, se pune problema momentului pana la care va fi restabilita situatia anterioara:data la care a intervenit cauza de incetare de drept a contractului individual de munca sau data la care a fost pronuntata hotararea prin care a fost anulata decizia de concediere .

Consideram ca raspunsul la aceasta intrebare poate sa difere in functie de cazul de incetare de drept a contractului individual de munca, de solicitarile salariatului-contestator, precum si in functie de apararile si solicitarile angajatorului parat si, in definitiv, de solutia data prin hotararea judecatoreasca de anulare a deciziei de concediere .

In ceea ce priveste incetarea de drept a contractului individual de munca prin decesul sau declararea judecatoreasca a mortii salariatului nu se mai poate pune problema reintegrarii in munca a acestuia ulterior decesului. Cu toate acestea, in ceea ce priveste acordarea despagubirilor prevazute de lege, exista posibilitatea ca actiunea inceputa de salariat impotriva angajatorului sau sa fie continuata sub aspectele patrimoniale de mostenitorii acestuia, dupa cum s-a retinut si in jurisprudenta: ``Contestatia salariatului impotriva unei decizii de concediere disciplinara deriva dintr-un raport de munca, care are un caracter personal, insa o astfel de actiune implica sipretentii patrimoniale, astfel incat poate fi continuata de mostenitori in ceea ce priveste capetele de cerere cu caracter patrimonial, respectiv a celor care au ca obiect repararea prejudiciului patrimonial si moral incercat de antecesorul lor prin masura abuziva dispusa de angajator impotriva lui.``

Din acest punct de vedere, este relevant momentul pana la care vor fi acordate despagubirile prevazute de art. 80 din Codul muncii. Avand in vedere menirea despagubirilor stabilite de Codul muncii, respectiv plata catre salariat a unei sume echivalente drepturilor de care s-ar fi bucurat in calitate de salariat, deci in considerarea unor drepturi personale, salariatul este singurul care ar fi putut beneficia de acestea pentru viitor. Or, prin incetarea capacitatii de folosinta a salariatului ulterior decesului sau, acesta nu mai poate fi titularul unor drepturi sau obligatii, fara insa a fi afectate cele datorate perioadei anterioare decesului, acestea aflandu-se deja in patrimoniul salariatului la momentul trecerii sale in nefiinta. Prin urmare, data la care s-au raportat, in practica, instantele, in stabilirea de despagubiri in astfel de situatii, a fost data decesului salariatului: ``Anuland decizia de concediere, prima instanta a obligat parata si la plata de despagubiri banesti egale cu salariile indexate, majorate si reactualizate si cu celelalte drepturi banesti de care reclamantul ar fi beneficiat ca salariat, de la data concedierii si pana la data decesului, 11 ianuarie 2015``.

Este de subliniat, totusi, faptul ca acordarea despagubirilor pana la data decesului trebuie dispusa de instanta, fara ca angajatorul sa poata lua asupra sa o astfel de decizie . In eventualitatea in care instanta ar dispune acordarea despagubirilor pana la o data ulterioara decesului salariatului, angajatorul poate ataca decizia instantei conform dispozitiilor legale, fara, insa a putea, cu de la sine putere sa o execute doar partial in considerarea decesului salariatului.

In situatia in care contractul individual de munca ar fi incetat ca urmare a indeplinirii de catre salariat a conditiilor de pensionare prevazute de lege, solutia poate sa difere in functie de cum acestea au fost sau nu aduse la cunostinta instantei. In timp ce decesul salariatului este o situatie de fapt care este inevitabil adusa la cunostinta instantei, indeplinirea de catre reclamant a conditiilor prevazute de lege pentru pensionare nu este evidenta iar instanta nici nu poate fi tinuta sa ia la cunostinta din oficiu despre acestea. Astfel, este datoria angajatorului ca in apararile pe care le formuleaza sa invedereze instantei interventia incetarii de drept a contractului individual de munca, astfel incat instanta sa aprecieze daca acesta va fi momentul ce va marca finalul perioadei pentru care se datoreaza despagubiri .

Este de subliniat ca in aceasta situatie, cu precadere fata de alte cazuri de incetare a contractului individual de munca, instanta poate decide ca nu se impune a se lua act de incetarea contractului individual de munca la data la care intervine cauza de incetare .

In cazul particular al indeplinirii conditiilor pentru pensionare, Codul muncii prevede in alineatul 3 al articolului precitat ca ``Angajatorul nu poate ingradi sau limita dreptul salariatei de a continua activitatea in conditiile prevazute la alin. (1) lit. c) teza intai.``, respectiv, prin depunerea unei cereri scrise prin depunerea unei cereri scrise, in termen de 60 de zile anterior indeplinirii conditiilor de varsta standard si a stagiului minim de cotizare pentru pensionare, la varsta de 65 de ani. In continuare, in alineatul 4 al aceluiasi articol arata ca ``pe baza unei cereri formulate cu 30 de zile inainte de data indeplinirii cumulative a conditiilor de varsta standard si a stagiului minim de cotizare pentru pensionare si cu aprobarea angajatorului, salariatul poate fi mentinut in aceeasifunctie maximum 3 ani peste varsta standard de pensionare, cu posibilitatea prelungirii anuale a contractului individual de munca .`` Astfel, a lua act de incetarea contractului individual de munca intr-o perioada in care acesta nu isi produce in fapt efectele ar insemna a nesocoti aceste drepturi legale ale salariatilor.

Dincolo de motivele pentru care instanta ar putea respinge solicitarea angajatorului de a lua act de incetarea de drept a contractului individual de munca, in situatia in care aceasta nu s-ar pronunta ori nu ar fi sesizata asupra acestui fapt, stabilind datoria de a plati despagubirile pana la reintegrarea efectiva a salariatului in munca, angajatorul este dator sa execute intocmai dispozitiile instantei si sa il reintegreze pe salariat, putand lua act de incetarea contractului individual de munca cel mai devreme odata cu reactivarea acestuia.

Dupa cum am aratat anterior, angajatorul nu poate dispune reincadrarea in munca a salariatului si respectiv reactivarea contractului individual de munca de la o data anterioara hotararii prin care instanta s-a pronuntat asupra nulitatii deciziei de concediere . Astfel, este exclusa posibilitatea in care angajatorul ar putea sa dispuna reintegrarea salariatului la data la care a intervenit cauza de incetare de drept a contractului individual de munca pentru a lua act de aceasta.

Mai mult decat atat, in primul alineat al articolului 56 din Codul muncii, unde sunt cuprinse cauzele de incetare de drept a contractului individual de munca se dispune: ``Contractul individual de munca existent inceteaza de drepta��``. Astfel, legea face referire la cauzele de incetare a contractului individual de munca existent. Or, asa cum am aratat, contractul individual de munca nu poate fi considerat ca exista in perioada cuprinsa intre emiterea si anularea deciziei de concediere .

Acest fapt a fost retinut si in jurisprudenta: ``(...) este insa evident faptul ca pentru a se constata incetat contractul individual de munca este necesar ca acesta sa fie in fiinta la data de la care se dispune incetarea . Or, in speta, la data de la care s-a dispus incetarea contractului individual de munca, nu era indeplinita respectiva cerinta cata vreme decizia de concediere nu fusese anulata la acel moment, iar faptul ca, ulterior, a fost anulata decizia de concediere permitea analizarea unei cauze de incetare, fie ea si de incetare de drept, a contractului individual de munca, doar dupa ce avea loc reintegrarea efectiva, in conditiile in care obligatia reintegrarii efective rezulta din chiar hotararea judecatoreasca indicata anterior.``

Un alt argument jurisprudential in acest sens este si cel conform caruia emiterea unei decizii de reintegrare nu este necesara ulterior pronuntarii hotararii judecatoresti prin care a fost anulata decizia de concediere, problema reintegrarii considerandu-se ``transata``. Prin urmare, practica judiciara leaga momentul reintegrarii salariatului de momentul pronuntarii unei hotarari judecatoresti in acest sens, orice decizie ulterioara a angajatorului neavand alt scop decat acela al stabilirii documentare a momentului reintegrarii efective a salariatului, respectiv, a momentului in care acesta a reluat prestarea muncii. Este evident ca o astfel de stabilire nu poate face referire la un moment anterior avand in vedere faptul ca salariatul nu are un temei legal pentru prestarea muncii in favoarea angajatorului.

Consideram ca argumentele cu privire la necesitatea existentei contractului individual de munca la momentul constatarii cauzei de incetare a acestuia, precum si cele cu privire la necesitatea executarii in tocmai a hotararilor judecatoresti se aplica si celorlalte cazuri de incetare de drept a contractului individual de munca, ce nu prezinta, in opinia noastra, alte aspecte particulare ce se impun a fi analizate in ceea ce priveste momentul la care ar putea fi constatate.

De asemenea, trebuie luate in considerare si prevederile articolului 56, alineatul (8) din Codul muncii, conform carora, pentru toate cazurile de incetare prevazute de lege, cu exceptia decesului salariatului si pronuntarii unei hotarari judecatoresti de declarare a mortii ori de punere sub interdictie a salariatului, ``constatarea cazului de incetare de drept a contractului individual de munca se face in termen de 5 zile lucratoare de la intervenirea acestuia, in scris, prin decizie a angajatorului, si se comunica persoanelor aflate in situatiile respective in termen de 5 zile lucratoare.`` Or, aceste dispozitii nu ar putea fi indeplinite in situatia in care constatarea s-ar face in perioada in care contractul individual de munca practic nu exista. Prin urmare, o astfel de decizie nu poate fi pronuntata retroactiv, ci doar de la data reactivarii contractului individual de munca .

Concluzii

Principiul retroactivitatii efectelor nulitatii reprezinta o exceptie de stricta interpretare de la principiul de drept al neretroactivitatii. Astfel, acesta nu poate fi extins asupra intregii hotarari judecatoresti prin care se dispune anularea deciziei de concediere, si nici extrapolat in vreun fel dincolo de efectele deciziei de concediere in sine.

Desi principiul retroactivitatii efectelor nulitatii si cel al repunerii partilor in situatia anterioara sunt strans legate, acestea sunt doua notiuni juridice diferite. Acest lucru este accentuat de imprejurarea ca repunerea partilor in situatia anterioara se solicita printr-o cerere separata de constatarea nulitatii ale carei efecte retroactiveaza.

Prin urmare, repunerea partilor in situatia anterioara prin reintegrarea salariatului pe postul ocupat anterior, nu se poate face retroactiv. Desi aceasta opereaza retroactiv in sensul in care salariatul beneficiaza de drepturile de care s-ar fi bucurat daca si-ar fi mentinut calitatea de salariat pe parcursul intregii perioade, acestea izvorasc din lege, iar nu dintr-o reintegrare efectiva anterioara pronuntarii hotararii judecatoresti prin care aceasta se dispune.

Mai mult decat atat, o reintegrare a salariatului de la o data anterioara pronuntarii hotararii de anulare a deciziei de concediere nici nu ar avea baza legala, deoarece cronologic, la momentul respectiv, contractul individual de munca incetase prin decizia de concediere ce inca nu fusese anulata, iar angajatorul nu are la dispozitie posibilitatea reactivarii contractului individual de munca in lipsa unei hotarari judecatoresti in acest sens, ci doar pe cea a incheierii unui nou contract individual de munca in situatia in care doreste reluarea raporturilor de munca .

In situatia intervenirii unor cauze de incetare de drept a contractului individual de munca in perioada cuprinsa intre emiterea deciziei de concediere si anularea acesteia, suntem de parere ca desi astfel de cazuri pot fi aduse in atentia instantei, ele nu pot fi luate in considerare ca moment al incetarii de drept a contractului individual de munca, deoarece legea impune conditia imperativa ca pentru a putea inceta, acesta sa existe la momentul la care intervine cauza de incetare de drept . Ca urmare, nici decizia de constatare a incetarii de drept a contractului individual de munca nu poate fi emisa la o data anterioara reactivarii acestuia ca efect al pronuntarii unei hotarari judecatoresti in acest sens. O exceptie de la aceasta regula este data de cazul decesului salariatului. Astfel, in aceasta situatie, instanta va calcula despagubirile in functie de drepturile de care salariatul s-ar fi bucurat pana la decesul sau, insa prin prisma incetarii personalitatii juridice a salariatului, si nu a incetarii de drept contractului individual de munca ce nu exista la data decesului.

In ceea ce priveste reintegrarea salariatului in munca la un moment anterior pentru a determina existenta contractului individual de munca la data la care intervine cauza de incetare de drept, reiteram ilegalitatea si imposibilitatea unui astfel de demers.

Retinem, astfel, in incheierea acestui studiu, urmatoarele: desi retroactivitatea este de natura anularii deciziilor de concediere, aceasta este limitata la efectele nulitatii, conform prevederilor legale. In ceea ce priveste toate celelalte aspecte ale hotararii de constatare a nulitatii deciziei de concediere, inclusiv repunerea partilor in situatia anterioara, acestea nu retroactiveaza, repunerea partilor in situatia anterioara venind ca un efect al legii, iar nu al unei reintegrari retroactive a salariatului.

Autor, Irina Maria Diculescu, intern MCP Cabinet avocati - specializati in litigii de munca, comerciale si protectia datelor.

Bibliografie:

I. Tratate, Monografii:

1. M. Afrasinei; colectiv, Noul Cod Civil comentat, Editura Hamangiu, Bucuresti, 2013

2. M.C. Predut, Codul muncii comentat. Protectia datelor personale, telemunca, munca virtuala si alte forme de munca, Editia a II-a, completata si revizuita, Editura Universul Juridic, Bucuresti, 2019.

3. I.T Stefanescu, M. Ezer, M. Gheorghe, I. Sorica, B. Teleoaca-Vartolomei, A.G. Uluitu, Gabriel, V. Voinescu, Codul Muncii, Editura Universul Juridic, Bucuresti, 2017

4. A. Ticlea, Codul Muncii comentat si adnotat cu legislatie conexa si jurisprudenta relevanta, Editura Universul Juridic, Bucuresti, 2017

II. Legislatie

1. Legea nr. 53/2003 - Codul Muncii

2. Legea nr. 287/2009 - Codul Civil

III. Jurisprudenta:

1. Curtea Constitutionala a Romaniei, Decizia nr. 193/2001 publicata in Monitorul Oficial nr. 441/2001

2. Curtea de Apel Timisoara, Sectia litigii de munca si asigurari sociale, Decizia civila nr. 1488/A/2015, in Curtea de Apel Timisoara. Decizii Relevante Sectia Litigii de Munca si Asigurari Sociale Trimestrul IV- 2015

3. Tribunalul Tulcea, Sentinta Civila nr. 1165/2016, Sectia Civila de Contencios Administrativ si Fiscal, www.mcp-avocati.ro

4. Tribunalul Bucuresti, Sectia a VIII-a, Conflicte de munca si Asigurari Sociale, Hotararea Civila nr. 2592/2019

IV. Alte surse:

1. www.cpmb.ro

2. www.idrept.ro