Constitutionalitatea acordului de recunoastere a vinovatiei

In considerarea implicatiilor sociale ale atitudinii faptuitorului dupa savarsirea infractiunii si pentru a-l incuraja pe acesta la cooperare cu organele de urmarire penala legiuitorul a infiintat institutia acordului de recunoastere a vinovatiei. Prin intermediul acestuia se contribuie si la celeritatea procesului penal si se ofera ocazia faptuitorului de a primi o pedeapsa mai usoara.

``Continutul acordului de recunoastere a vinovatiei este, in mare parte, asemanator cuprinsului rechizitoriului. In plus, acordul trebuie sa cuprinda declaratia expresa a inculpatului privind recunoasterea vinovatiei pentru infractiunea pentru care a fost pusa in miscare actiunea penala, solutia convenita si semnaturile inculpatului si ale avocatului.

Acordul de recunoastere a vinovatiei nu exclude luarea si mentinerea oricarei masuri preventive fata de inculpat, in ipoteza in care solutia este una de condamnare la pedeapsa inchisorii cu executare sau de respingere a acordului, si nici a masurilor de siguranta ori asiguratorii, in ultimul caz atat in vederea garantarii executarii pedepsei amenzii, a confiscarii speciale sau extinse, cat si in vederea repararii pagubei, cand persoana vatamata este o persoana lipsita de capacitate de exercitiu sau cu capacitate de exercitiu restransa. De asemenea, potrivit art. 274 alin. (1) si art. 485 alin. (4), inculpatul suporta cheltuielile judiciare avansate de stat in caz de condamnare, amanare a aplicarii pedepsei sau renuntare la aplicarea pedepsei, solutiile posibil de convenit prin acord .

Acordul trebuie semnat personal de inculpat, in prezenta avocatului care ii acorda asistenta juridica .``[1]

1. Exceptia de neconstitutionalitate

1.1 Obiectul exceptiei de neconstitutionalitate

Obiectul exceptiei de neconstitutionalitate il constituie dispozitiile art. 482 lit. g) din Codul de procedura penala, care au urmatorul cuprins: "Acordul de recunoastere a vinovatiei cuprinde: [...] g) declaratia expresa a inculpatului prin care recunoaste comiterea faptei si accepta incadrarea juridica pentru care a fost pusa in miscare actiunea penala [...]".

1.2 Pozitia autorului

In motivarea exceptiei de neconstitutionalitate, autorul arata ca a incheiat acordul de recunoastere a vinovatiei fara sa cunoasca toate consecintele juridice ale acestuia si sub presiunea psihologica data de prezenta sa in fata organelor de urmarire penala din cadrul Directiei Nationale Anticoruptie, dar ca, ulterior incheierii acordului, a aflat ca fapta savarsita nu constituie infractiune, conform solutiilor Parchetului de pe langa Curtea de Apel Pitesti, pronuntate pe baza Deciziei Curtii Constitutionale nr. 405 din 15 iunie 2016. Se sustine ca textul criticat nu prevede, in mod expres, posibilitatea inculpatului de a reveni in privinta recunoasterii vinovatiei sale sau asupra declaratiilor date cu prilejul incheierii acordului de recunoastere a vinovatiei, aspect ce a dus, in practica, la pronuntarea unor solutii gresite si neconstitutionale, conform carora inculpatul nu poate modifica declaratia data conform art. 478 si urmatoarele din Codul de procedura penala. Se arata ca, pornind de la aceste solutii, in solutionarea unui recurs in interesul legii, a fost pronuntata Decizia Inaltei Curti de Casatie si Justitie nr. 5 din 20 martie 2017, prin care s-a stabilit ca retragerea de catre inculpat, in fata instantei de judecata, a consimtamantului valabil exprimat in cursul urmaririi penale, in conditiile art. 482 lit. g) din Codul de procedura penala, nu constituie temei pentru respingerea acordului de recunoastere a vinovatiei.

Se sustine ca solutia anterior mentionata a fost pronuntata, cu toate ca, in materie civila, exista cel putin doua ipoteze in care este posibila retractarea punctului de vedere initial al inculpatului, respectiv consimtamantul la divort si contestarea recunoasterii paternitatii asupra unui copil. Se sustine ca imposibilitatea retragerii declaratiei exprese prin care inculpatul isi recunoaste vinovatia, in conditiile in care faptele recunoscute au fost dezincriminate, iar acordul a fost incheiat pentru o infractiune inexistenta, este de natura a incalca dreptul la aparare al inculpatului. Se arata, de asemenea, ca imposibilitatea modificarii declaratiei referitoare la acordul de recunoastere a vinovatiei presupune o limitare a dreptului inculpatului de a-si schimba propria opinie cu privire la cauza dedusa judecatii, aspect ce semnifica o limitare nejustificata a libertatii de exprimare a inculpatului. Se sustine ca, pentru aceste motive, textul criticat incalca dispozitiile constitutionale ale art. 1 alin. (3), art. 24 si art. 30.

1.3 Pozitia instantei si a autoritatilor sesizate conform legii

Tribunalul Suceava - Sectia penala apreciaza ca exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 482 lit. g) din Codul de procedura penala este neintemeiata. Se sustine, in acest sens, ca dispozitiile art. 480 din Codul de procedura penala ofera suficiente garantii pentru incheierea, in conditii de legalitate, a unui acord de recunoastere a vinovatiei, acestea prevazand, la alin. (2), ca acordul de recunoastere a vinovatiei se incheie atunci cand din probele administrate rezulta suficiente date cu privire la existenta faptei pentru care s-a pus in miscare actiunea penala si cu privire la vinovatia inculpatului, precum si ca, la incheierea acordului de recunoastere a vinovatiei, asistenta juridica este obligatorie. Se face totodata trimitere la art. 485 alin. (1) lit. b) din Codul de procedura penala, dar si la Decizia Inaltei Curti de Casatie si Justitie - Completul competent sa judece recursul in interesul legii nr. 5 din 20 martie 2017.

Guvernul apreciaza ca exceptia de neconstitutionalitate este inadmisibila si, in subsidiar, neintemeiata. Se sustine ca autorul exceptiei de neconstitutionalitate solicita modificarea dispozitiilor legale criticate, aspect ce excedeaza competentei Curtii Constitutionale. Sunt invocate deciziile nr. 99 din 13 februarie 2007 si nr. 470 din 17 mai 2007, despre care se afirma ca sunt aplicabile mutatis mutandis si in prezenta cauza. In subsidiar, sunt invocate considerentele Deciziei Curtii Constitutionale nr. 483 din 30 iunie 2016, paragrafele 15 si 16, si cele ale Deciziei Inaltei Curti de Casatie si Justitie - Completul competent sa judece recursul in interesul legii nr. 5 din 20 martie 2017 si se sustine ca prevederile art. 482 lit. g) din Codul de procedura penala nu incalca dreptul la aparare si libertatea de exprimare a autorului exceptiei.

Avocatul Poporului apreciaza ca dispozitiile art. 482 lit. g) din Codul de procedura penala sunt constitutionale. Se face trimitere la Decizia Inaltei Curti de Casatie si Justitie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept in materie penala nr. 25 din 17 noiembrie 2014 privind pronuntarea unei hotarari prealabile, prin care se arata ca acordul de recunoastere a vinovatiei constituie "un element de justitie negociata", inculpatul avand dreptul de a opta pentru a incheia sau a nu incheia acest acord, precum si de a stabili impreuna cu procurorul conditiile incheierii lui, participand astfel la procesul decizional de stabilire a pedepsei. Se face totodata trimitere la expunerea de motive a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedura penala si se sustine ca institutia analizata a fost reglementata pentru asigurarea solutionarii cauzelor intr-un termen optim si previzibil. Se conchide ca textul criticat nu incalca dispozitiile constitutionale invocate de autorul exceptiei.

1.4 Pozitia Curtii Constitutionale

Examinand exceptia de neconstitutionalitate, Curtea retine ca acordul de recunoastere a vinovatiei reprezinta un element de justitie negociata, introdus in cuprinsul Codului de procedura penala in scopul asigurarii celeritatii procesului penal. In reglementarea acestei institutii procesual penale legiuitorul a acordat, in anumite conditii, expres prevazute pentru incheierea acordului de recunoastere a vinovatiei, prioritate in aplicare principiului oportunitatii, cu consecinta degrevarii instantelor judecatoresti de solutionarea anumitor cauze penale.

Conform art. 479 din Codul de procedura penala, acordul de recunoastere a vinovatiei consta in recunoasterea de catre inculpat a savarsirii faptei si acceptarea incadrarii juridice pentru care a fost pusa in miscare actiunea penala si priveste felul si cuantumul pedepsei si forma de executare a acesteia, respectiv felul masurii educative ori, dupa caz, solutia de renuntare la aplicarea pedepsei sau de amanare a aplicarii pedepsei. Conform art. 478 alin. (4) din Codul de procedura penala, limitele incheierii acordului de recunoastere a vinovatiei se stabilesc prin avizul prealabil si scris al procurorului ierarhic superior, iar, potrivit art. 483-485 din Codul de procedura penala, ulterior incheierii sale, acordul de recunoastere a vinovatiei este supus controlului instantei careia i-ar reveni competenta sa judece cauza in fond, instanta care poate sa admita sau sa respinga acordul de recunoastere a vinovatiei.

Spre deosebire de procedura simplificata a recunoasterii invinuirii, in care inculpatul poate solicita instantei schimbarea incadrarii juridice, acesta recunoscand doar fapta, in materialitatea ei, nu si incadrarea acesteia, in cazul acordului de recunoastere a vinovatiei, inculpatul trebuie sa accepte incadrarea juridica stabilita de organele de urmarire penala.

In aceste conditii, Curtea retine ca autorul exceptiei de neconstitutionalitate invoca problema dreptului inculpatului de a reveni asupra declaratiei exprese, date in momentul incheierii acordului de recunoastere a vinovatiei, prin care recunoaste comiterea faptei si accepta incadrarea juridica pentru care a fost pusa in miscare actiunea penala.

Cu privire la acest aspect, prin Decizia nr. 5 din 20 martie 2017, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 375 din 19 mai 2017, Inalta Curte de Casatie si Justitie, cu prilejul solutionarii unui recurs in interesul legii, a stabilit ca retragerea de catre inculpat, in fata instantei de judecata, a consimtamantului valabil exprimat in cursul urmaririi penale, in conditiile art. 482 lit. g) din Codul de procedura penala, nu constituie temei pentru respingerea acordului de recunoastere a vinovatiei. In motivarea deciziei anterior mentionate s-a retinut ca instanta sesizata cu acordul de recunoastere a vinovatiei nu are posibilitatea sa il respinga, in ipoteza retractarii, cu ocazia ascultarii inculpatului, a consimtamantului valabil exprimat in cursul urmaririi penale, odata ce retractarea nu este sustinuta de probe certe ca acel consimtamant s-a obtinut prin incalcarea principiului loialitatii in administrarea probelor, solutia reglementata de art. 485 alin. (1) lit. b) teza intai din Codul de procedura penala nepresupunand si verificarea conditiilor de mentinere ori de retractare a consimtamantului exprimat de inculpat la momentul incheierii acordului, rolul instantei in aceasta procedura limitandu-se la verificarea acordului de vointa al celor doi implicati si la aplicarea pedepsei si individualizarea acesteia. S-a aratat astfel ca functia de judecata a instantei este restransa, aspect care trebuie sa se reflecte in specificitatea solutiilor pe care le poate adopta, strict in limitele prevazute de art. 485 alin. (1) lit. a) si b) din Codul de procedura penala. In plus, s-a aratat ca asigurarea asistentei juridice la momentul incheierii acordului, indiferent de limitele de pedeapsa prevazute de lege pentru infractiunea savarsita, asigura premisele unei manifestari de vointa realizate in deplina cunostinta de cauza, incompatibila cu o retractare sau retragere a consimtamantului total nejustificata. Legea nu prevede posibilitatea revenirii asupra acordului si, dat fiind caracterul consensual al acestui act, nu se pot invoca in sustinerea unei eventuale retrageri a consimtamantului imprejurari ulterioare momentului incheierii acordului. S-a aratat ca rolul instantei nu este acela de a relua in fata sa procedura acordului de recunoastere a vinovatiei, ci ascultarea inculpatului este menita, eventual, sa deceleze elemente care pot pune la indoiala valabilitatea exprimarii consimtamantului (existenta unui viciu de consimtamant la momentul incheierii acordului), obligatia ascultarii inculpatului avand rolul de a garanta echitatea procedurii si de a da posibilitatea instantei sa analizeze plenar daca manifestarea de vointa a fost sau nu afectata de eroare, dol, violenta, leziune.

Prin aceeasi decizie, Inalta Curte de Casatie si Justitie a constatat ca a admite caracterul retractabil al consimtamantului inseamna ineficienta procedurii recunoasterii vinovatiei, legal prevazuta, si, totodata, inutilitatea ei sub aspectul oportunitatii scurtarii procesului penal, deziderat pentru care s-a reglementat justitia negociata, derogatorie de la dreptul comun. S-a aratat, in aceasta ultima privinta, ca, deopotriva, inculpatul este liber sa opteze intre a uza sau nu de procedura acordului de recunoastere a vinovatiei, legiuitorul neprevazand solutia de respingere a acordului pe motiv ca inculpatul nu mai recunoaste faptele sau isi retracteaza consimtamantul.

In ceea ce priveste considerentul doctrinar al principiului disponibilitatii, despre care se sustine ca s-ar aplica in procedura analizarii de catre instanta a acordului de recunoastere a vinovatiei, atunci cand inculpatul ascultat declara ca nu isi mai mentine consimtamantul sau il retracteaza, Inalta Curte de Casatie si Justitie a subliniat ca procesul penal se desfasoara potrivit dispozitiilor prevazute de lege, respectarea principiului legalitatii (art. 2 din Codul de procedura penala) verificandu-se in raport cu toate normele ce reglementeaza un act. De asemenea, s-a aratat ca autoritatea judecatoreasca este tinuta sa isi desfasoare activitatea cu respectarea regulilor procedurale prevazute de Constitutie, de Codul de procedura penala, de alte legi speciale ce cuprind dispozitii procedural penale. Prin aceeasi decizie s-a retinut ca, spre deosebire de procesul civil in care singura functie care se exercita este cea de judecata, in procesul penal faza de judecata este precedata, in general, de activitati investigative, efectuate potrivit unor norme de procedura care urmeaza principiile fundamentale ale procesului penal, prevazute in art. 2-12 din Codul de procedura penala. Ca atare, cu referire la pozitia doctrinara care, in considerarea principiului disponibilitatii, consacra dreptul inculpatului ca, in cadrul procedurii acordului de recunoastere a vinovatiei, cu ocazia ascultarii sale de catre instanta, sa isi retracteze consimtamantul valabil exprimat la urmarirea penala, Inalta Curte de Casatie si Justitie a statuat ca un asemenea drept nu este de esenta respectivei proceduri, intrucat acordul de recunoastere a vinovatiei este rezultatul negocierii si consensului dintre procuror si inculpat, niciunul dintre titularii acordului neputand cere aplicarea altor dispozitii in afara celor convenite si consfintite prin acord, in situatia contrara nemaifiind respectata conditia desfasurarii judecatii in procedura necontradictorie.

In ceea ce priveste caracterul irevocabil al consimtamantului valabil exprimat de inculpat la momentul incheierii acordului de recunoastere a vinovatiei, s-a statuat, totodata, ca acesta se desprinde si din ratiunea instituirii procedurii simplificate a recunoasterii invinuirii, introdusa in procesul penal roman odata cu Legea nr. 202/2010 privind unele masuri pentru accelerarea solutionarii proceselor (art. 3201 alin. 1 din Codul de procedura penala din 1968), reluata in noul Cod de procedura penala [art. 374 alin. (4) din actul normativ aratat], din ansamblul acestei proceduri desprinzandu-se concluzia irevocabilitatii recunoasterii, irevocabilitate care, de asemenea, nu este strict reglementata, ci optiunea inculpatului are rolul procesual prealabil obligatoriu, prin ea stabilindu-se cadrul procesual pentru activitatile ce vor urma.

Ca atare, Inalta Curte de Casatie si Justitie a retinut ca, dat fiind caracterul irevocabil al recunoasterii vinovatiei, realizata in conditiile unui consimtamant valabil exprimat, art. 485 alin. (1) lit. b) teza intai din Codul de procedura penala se va interpreta in sensul ca solutia de respingere a acordului de recunoastere a vinovatiei nu se poate intemeia exclusiv pe simpla retragere de catre inculpat, in fata instantei de judecata, a consimtamantului valabil exprimat in cursul urmaririi penale, in conditiile art. 482 lit. g) din Codul de procedura penala.

Prin raportare la argumentele formulate de Inalta Curte de Casatie si Justitie - Completul competent sa judece recursul in interesul legii prin Decizia nr. 5 din 20 martie 2017, Curtea retine ca, intr-adevar, acordul de recunoastere a vinovatiei, ca aplicare a principiului oportunitatii, a fost reglementat in cuprinsul Codului de procedura penala in vederea accelerarii procesului de solutionare a cauzelor si a degrevarii instantelor de anumite dosare care, din anumite motive apreciate de legiuitor ca fiind intemeiate, nu necesita parcurgerea procedurii penale obisnuite. Prin esenta sa, acordul de recunoastere a vinovatiei presupune asumarea de catre inculpat a incadrarii juridice a faptelor sale realizate de catre organele de urmarire penala si acceptarea unei pedepse negociate cu acestea din urma. Pentru asigurarea atingerii acestei finalitati a institutiei analizate, legiuitorul a prevazut, la art. 483 din Codul de procedura penala, un control al instantei careia i-ar fi revenit competenta sa solutioneze fondul cauzei asupra acordului de recunoastere a vinovatiei, control care insa este restrans la verificarea indeplinirii aspectelor de fond si de forma, reglementate la art. 482 si art. 483 din Codul de procedura penala. Asa fiind, prin natura si finalitatea sa, acordul de recunoastere a vinovatiei exclude retractarea, in fata instantei judecatoresti, a consimtamantului exprimat de inculpat in momentul incheierii acordului, cu exceptia situatiei in care se probeaza faptul ca acesta a fost obtinut cu incalcarea principiului loialitatii, fiind afectat de un viciu de consimtamant.

Mai mult, pentru asigurarea incheierii acordului de recunoastere a vinovatiei in conditii de legalitate, cu intelegerea de catre inculpat a semnificatiei acestuia si a efectelor incheierii lui, legiuitorul a prevazut, la art. 480 alin. (2) teza finala din Codul de procedura penala, ca exceptie de la caracterul facultativ al asistentei juridice, faptul ca, la incheierea acordului de recunoastere a vinovatiei, asistenta juridica este obligatorie, acesta fiind un alt argument in sprijinul inutilitatii reglementarii caracterului retractabil al acestui acord .

Asa fiind, acordul de recunoastere a vinovatiei asigura toate garantiile procesuale specifice dreptului la aparare al inculpatului, motiv pentru care nu poate fi retinuta pretinsa incalcare, prin dispozitiile art. 482 lit. g) din Codul de procedura penala, a prevederilor art. 24 din Constitutie . Referitor la acestea din urma, Curtea Constitutionala a retinut, in jurisprudenta sa, ca dreptul la aparare are in vedere asistenta juridica facultativa, respectiv dreptul persoanei de a beneficia de serviciile unui avocat ales sau numit din oficiu . S-a statuat, totodata, ca exceptiile de la aceasta regula pot fi stabilite in mod exclusiv de legiuitor si ca, in cazurile in care legea impune asistenta juridica obligatorie a suspectului sau inculpatului, apararea are valoarea unei institutii de cert interes social, care functioneaza atat in favoarea invinuitului sau a inculpatului, cat si in vederea asigurarii unei bune desfasurari a procesului penal, in considerarea unor situatii speciale ce rezulta din insasi enumerarea cuprinsa in textul de lege (a se vedea Decizia nr. 600 din 21 septembrie 2006, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 868 din 24 octombrie 2006).

Cu privire la celelalte argumente invocate in sustinerea exceptiei de neconstitutionalitate, respectiv incheierea de catre autorul exceptiei a acordului de recunoastere a vinovatiei in conditii de presiune psihologica, data de prezenta sa in fata organelor de urmarire penala din cadrul Directiei Nationale Anticoruptie, coroborata cu necunoasterea efectelor juridice ale incheierii acestuia si, respectiv, dezincriminarea faptei savarsite ulterior incheierii acordului de recunoastere a vinovatiei, Curtea constata ca acestea nu constituie veritabile critici de neconstitutionalitate, ci elemente de fapt si, respectiv, probleme de aplicare a legii penale. Curtea retine, in acest sens, ca necunoasterea legii procesual penale de catre destinatarii ei nu determina neconstitutionalitatea acesteia. In ceea ce priveste ipoteza intrarii in vigoare a unei legi penale de dezincriminare ulterior incheierii acordului de recunoastere a vinovatiei si pana la solutionarea definitiva a cauzei, aceasta presupune atributia exclusiva a instantei competente sa verifice acordul de recunoastere a vinovatiei de a face aplicarea legii penale mai favorabile. Astfel, in situatia anterior referita, instanta va aplica dispozitiile art. 485 alin. (1) lit. b) din Codul de procedura penala si va respinge acordul de recunoastere a vinovatiei, constatand ca nu sunt indeplinite conditiile prevazute la art. 480-482 din Codul de procedura penala, intrucat este incidenta o cauza care lipseste de obiect actiunea penala, respectiv una dintre situatiile prevazute la art. 16 alin. (1) din Codul de procedura penala, articol care prevede, la alin. (1) lit. b), ipoteza in care fapta nu este prevazuta de legea penala.

Referitor la pretinsa incalcare prin textul criticat a dispozitiilor constitutionale ale art. 30 referitoare la libertatea de exprimare, se arata ca acestea nu au legatura cu solutionarea cauzei, intrucat reglementeaza libertatea exprimarii gandurilor, a opiniilor sau a credintelor si libertatea creatiilor de orice fel, prin viu grai, prin scris, prin imagini, prin sunete sau prin alte mijloace de comunicare in public.

Pentru aceste motive, dispozitiile art. 482 lit. g) din Codul de procedura penala nu contravin nici prevederilor art. 1 alin. (3) din Legea fundamentala referitoare la caracterul de stat de drept, democratic si social al statului roman .

1.5 Solutia Curtii Constitutionale

Fiind avute in vedere aceste considerente, Curtea Constitutionala a respins, prin Decizia nr. 68/2019, ca neintemeiata exceptia de neconstitutionalitate, si a constatat ca dispozitiile art. 482 lit. g) din Codul de procedura penala sunt constitutionale in raport cu criticile formulate.

2. Concluzii

Concluzionand, retinem ca a admite caracterul retractabil al consimtamantului inseamna ineficienta procedurii recunoasterii vinovatiei, legal prevazuta, si, totodata, inutilitatea ei sub aspectul oportunitatii scurtarii procesului penal, deziderat pentru care s-a reglementat justitia negociata, derogatorie de la dreptul . Deopotriva, inculpatul este liber sa opteze intre a uza sau nu de procedura acordului de recunoastere a vinovatiei, legiuitorul neprevazand solutia de respingere a acordului pe motiv ca inculpatul nu mai recunoaste faptele sau isi retracteaza consimtamantul.

Mai mult, pentru asigurarea incheierii acordului de recunoastere a vinovatiei in conditii de legalitate, cu intelegerea de catre inculpat a semnificatiei acestuia si a efectelor incheierii lui, legiuitorul a prevazut, la art. 480 alin. (2) teza finala din Codul de procedura penala, ca exceptie de la caracterul facultativ al asistentei juridice, faptul ca, la incheierea acordului de recunoastere a vinovatiei, asistenta juridica este obligatorie, acesta fiind un alt argument in sprijinul inutilitatii reglementarii caracterului retractabil al acestui acord .

Astfel, aceasta procedura prevede toate garantiile necesare respectarii dreptului la aparare al inculpatului, motiv pentru care nu se poate retine ca prin imposibilitatea retragerii consimtamantului acestuia s-ar putea incalca acest drept .

Autor: Diculescu Irina-Maria, Intern MCP Cabinet avocati, specializati in relatii de munca, comerciale si protectia datelor cu caracter personal

Bibliografie

I. Tratate, Monografii

1. N. Volonicu Noul Cod de Procedura Penala adnotat. Partea speciala, Editura Universul Juridic, Bucuresti, 2016

II. Legislatie

1. Legea 135/2010 privind Codul de Procedura Penala

III. Jurisprudenta

1.Decizia C.C.R. nr. 68/2019