Perioada de referinta pentru calcularea timpului mediu de lucru saptamanal

O asemenea reglementare trebuie sa cuprinda insa mecanisme care permit sa se asigure ca timpul mediu de lucru maxim saptamanal de 48 de ore este respectat in fiecare perioada de sase luni care se suprapune peste doua perioade de referinta fixe succesive.

Un litigiu a intervenit intre Syndicat des cadres de la securite interieure, pe de o parte, si autoritatile franceze, pe de alta parte, in legatura cu perioada de referinta utilizata pentru calcularea timpului mediu de lucru saptamanal al functionarilor activi ai serviciilor din cadrul politiei nationale.

Decretul francez aplicabil acestor functionari¹ prevede ca timpul de lucru saptamanal, pentru fiecare perioada de sapte zile, inclusiv orele suplimentare, nu poate depasi in medie 48 de ore pe perioada unui semestru al anului calendaristic. La 28 martie 2017, Syndicat des cadres de la securite interieure a introdus o cerere la Conseil d`Etat (Consiliul de Stat, Franta) prin care a solicitat anularea acestei dispozitii. Acesta sustine ca, prin faptul ca a retinut, pentru calcularea timpului mediu de lucru saptamanal, o perioada de referinta exprimata in semestre ale anului calendaristic (perioada de referinta fixa), iar nu o perioada de sase luni ale carei inceput si sfarsit s-ar modifica in functie de trecerea timpului (perioada de referinta variabila), dispozitia sus-citata ar incalca normele stabilite de Directiva privind anumite aspecte ale organizarii timpului de lucru² , in special derogarea in temeiul careia statele membre pot extinde perioada de referinta pana la sase luni. Conseil da��A�tat solicita Curtii sa stabileasca daca dispozitiile directivei se opun reglementarii franceze care prevede, pentru calcularea timpului mediu de lucru saptamanal, perioade de referinta care incep si se termina la date calendaristice fixe, iar nu perioade de referinta definite pe o baza variabila.

Prin hotararea pronuntata Curtea constata, referitor in special la lipsa unei mentiuni in directiva cu privire la acest aspect, ca statele membre sunt libere sa stabileasca perioadele de referinta potrivit metodei alese de ele, cu conditia ca obiectivele urmarite de aceasta directiva sa fie respectate.

Curtea aminteste ca obiectivul directivei este sa garanteze o protectie superioara a securitatii si a sanatatii lucratorilor, prevazand printre altele, o limita maxima a timpului mediu de lucru saptamanal. Aceasta limita maxima constituie o norma de drept social al Uniunii de o importanta deosebita, de care trebuie sa beneficieze fiecare lucrator ca cerinta minima destinata sa asigure protectia securitatii si a sanatatii sale. Curtea arata ca perioadele de referinta fixe si variabile sunt conforme, in sine, cu obiectivul mentionat al Directivei 2003/88, in masura in care permit sa se verifice ca lucratorul nu lucreaza mai mult de 48 de ore in medie pe saptamana pe toata durata perioadei in cauza si ca imperativele legate de sanatatea si de securitatea sa sunt astfel respectate. In acest sens, este irelevant faptul ca inceputul si sfarsitul perioadei de referinta sunt stabilite in functie de date fixe calendaristice sau in functie de trecerea timpului.

Curtea precizeaza insa ca incidenta unor perioade de referinta fixe asupra securitatii si sanatatii lucratorilor depinde de ansamblul imprejurarilor relevante, cum ar fi natura muncii si conditiile acesteia, precum si, in special, timpul de lucru maxim saptamanal si durata perioadei de referinta retinute de catre un stat membru. In aceasta privinta, Curtea arata ca perioadele de referinta fixe, spre deosebire de perioadele de referinta variabile, pot sa genereze situatii in care obiectivul de protectie a sanatatii si a securitatii lucratorilor ar putea sa nu fie atins. Astfel, metoda perioadei de referinta fixe poate conduce un angajator sa impuna lucratorului sa efectueze fara intrerupere un timp de lucru intens, in doua perioade de referinta fixe succesive, si sa il faca astfel sa depaseasca, in medie, limita maxima de lucru saptamanal pe o perioada care, intrucat se suprapune peste aceste doua perioade fixe, ar corespunde unei perioade de referinta variabile de aceeasi durata .

In consecinta, desi perioadele de referinta fixe si variabile, considerate izolat, sunt, in sine, conforme cu obiectivul de protectie a sanatatii si a securitatii lucratorilor, combinarea a doua perioade de referinta fixe succesive poate, in functie de timpul de lucru maxim saptamanal si de durata perioadei de referinta retinute de statul membru in cauza, sa conduca la aparitia unor situatii in care acest obiectiv este susceptibil sa fie compromis, chiar daca perioadele de repaus prevazute de directiva ar fi respectate.

Curtea concluzioneaza ca utilizarea unor perioade de referinta fixe trebuie sa fie insotita de mecanisme care permit sa se asigure respectarea timpului mediu de lucru maxim saptamanal de 48 de ore in fiecare perioada de sase luni care se suprapune peste doua perioade de referinta fixe succesive. Aceasta adauga ca revine instantei de trimitere sarcina de a verifica daca reglementarea nationala a prevazut mecanisme care permit sa se asigure o asemenea respectare. Curtea considera la final ca o reglementare nationala poate sa prevada, pentru calcularea timpului mediu de lucru saptamanal, perioade de referinta care incep si se termina la date calendaristice fixe, cu conditia ca aceasta sa cuprinda mecanisme care permit sa se asigure ca timpul mediu de lucru maxim saptamanal de 48 de ore este respectat in fiecare perioada de sase luni care se suprapune peste doua perioade de referinta fixe succesive.

Hotararea in cauza C-254/18 Syndicat des cadres de la securite interieure/Premier ministre, ministre de l`Interieur si ministre de la��Action et des Comptes publics

¹ Decretul nr. 2002-1279 din 23 octombrie 2002 privind derogarile de la garantiile minime privind timpul de lucru si de repaus aplicabile personalului politiei nationale (JORF din 25 octombrie 2002, p. 17681), astfel cum a fost modificat prin Decretul nr. 2017-109 din 30 ianuarie 2017 (JORF din 31 ianuarie 2017).

² Directiva 2003/88/CE a Parlamentului European si a Consiliului din 4 noiembrie 2003 privind anumite aspecte ale organizarii timpului de lucru (JO 2003, L 299, p. 9, Editie speciala, 05/vol. 7, p. 3).