Desi in general producerea de astfel de evenimente da nastere unor litigii de munca, uneori, prin prisma urmarilor accidentului si a prejudiciilor cauzate prin acesta, ca o consecinta directa a producerii unui accident de munca, ia nastere o actiune in raspundere civila delictuala.
In aceasta situatie se pune problema persoanei care va raspunde pentru pagubele cauzate precum si a raspunderii societatii de asigurari atunci cand angajatorul a incheiat astfel de contracte .
2. Raspunderea comitentului pentru fapta prepusului
2.1 Notiune si caracteristici
Noul Cod Civil reglementeaza in articolul 1373, ca parte a raspunderii pentru fapta altuia, raspunderea comitentilor pentru prepusi: ``Comitentul este obligat sa repare prejudiciul cauzat de prepusii sai ori de cate ori fapta savarsita de acestia are legatura cu atributiile sau cu scopul functiilor incredintate.``
Conform dispozitiilor Codului Civil, ``este comitent cel care, in virtutea unui contract sau in temeiul legii, exercita directia, supravegherea si controlul asupra celui care indeplineste anumite functii sau insarcinari in interesul sau ori al altuia.``
``Pentru definirea notiunilor de comitent si de prepus trebuie avute in vedere raporturile dintre acestia, raporturi de subordonare stabilite in baza legii sau a unui contract si care permit comitentului sa directioneze, sa supravegheze si sa controleze activitatea prepusului in exercitarea functiilor sau insarcinarilor conferite pentru realizarea interesului comitentului ori al unui tert .``[1]
``Ceea ce este definitoriu pentru calitatile de comitent si prepus este existenta unui raport de subordonare care isi are temeiul in imprejurarea ca, pe baza acordului dintre ele, o persoana fizica sau juridica a incredintat unei persoane fizice o anumita functie, o anumita insarcinare. Din aceasta incredintare decurge posibilitatea pentru prima persoana - denumita comitent - de a da instructiuni, de a directiona, indruma si controla activitatea celeilalte persoane - denumita prepus -, aceasta din urma avand obligatia de a urma indrumarile si directivele primite.``
Doctrina a identificat Contractul individual de munca drept cel mai intalnit izvor al raportului de prepusenie:``Raportul de prepusenie este un raport juridic. Cel mai adesea, raportul de prepusenie se naste dintr-un contract incheiat intre comitent si prepus; este vorba despre contractul individual de munca dintre un angajator si salariatul sau``.[2]
Conform unui alt autor, ``cel mai adesea, temeiul de nastere a raportului de prepusenie il constituie contractul de munca, din care se nasc raporturi juridice carora le este specifica subordonarea, in procesul desfasurarii activitatii, a persoanei incadrate in munca fata de unitatea la care este incadrata. Existenta contractului de munca face numai sa se prezume, pana la proba contrarie, existenta raportului de prepusenie. Intra in aceasta categorie de comitenti: regiile autonome, societatile comerciale, societatile agricole, autoritatile si institutiile publice, organizatiile si institutiile private etc.[3]
Codul Civil reglementeaza la alin. (3) al aceluiasi articol urmatoarele: ``comitentul nu raspunde daca dovedeste ca victima cunostea sau, dupa imprejurari, putea sa cunoasca, la data savarsirii faptei prejudiciabile, ca prepusul a actionat fara nicio legatura cu atributiile sau cu scopul functiilorincredintate.``
``In ipoteza in care fapta prejudiciabila a prepusului are legatura cu atributiile sau cu scopul functiilorincredintate de comitent, acesta din urma are obligatia de a repara prejudiciul. Singura situatie in care poate fi exonerat de raspundere este aceea in care comitentul dovedeste ca victima cunostea sau putea sa cunoasca imprejurarea ca prepusul actioneaza fara nicio legatura cu atributiile sau cu scopul functieiincredintate de comitent in momentul savarsirii faptei ilicite prejudiciabile. Consideram injusta aceasta solutie aleasa de legiuitor, care il pune pe comitent in situatia dificila, daca nu chiar imposibila, de a face dovada ca victima a cunoscut sau putea sa cunoasca imprejurarea ca prepusul actioneaza fara nicio legatura cu atributiile sau cu scopul functieiincredintate. Credem ca nu are importanta ceea ce cunostea victima despre activitatea prepusului la momentul savarsirii faptei prejudiciabile; relevanta are faptul daca prepusul, la momentul savarsirii actului prejudiciabil, actiona sau nu in exercitarea atributiilor sau cu scopul indeplinirii functieiincredintate de comitent, aspect care trebuie dovedit de comitent in incercarea de a se exonera de raspundere .``[4]
2.2 Fundamentele raspunderii comitentului pentru fapta prepusului
``In doctrina au existat, in incercarea stabilirii fundamentului raspunderii comitentului pentru fapta prepusului, doua orientari: una subiectiva, bazata pe ideea de culpa sau vinovatia comitentului, si una obiectiva, care sustine ca acesta raspunde pentru fapta prepusului sau indiferent de vinovatia proprie. Cu privire la fundamentul raspunderii comitentului pentru fapta prepusului, in decursul timpului au fost exprimate mai multe conceptii: a) fundamentarea axata pe culpa comitentului in alegerea prepusului (culpa in eligendo) sau in modul gresit de supraveghere (culpa in vigilando); b) fundamentarea bazata pe ideea de risc pe care trebuie sa si-l asume comitentul; c) fundamentarea sustinuta de ideea de garantie pe care trebuie sa o ofere comitentul victimelor prejudiciate prin faptele prepusilor sai.``[5]
De asemenea, o mare parte a doctrinei traditionale a considerat raspunderea comitentului ca fiind o ``raspundere accesorie, indirecta - pentru fapta altei persoane, care este conditionata de intrunirea elementelor raspunderii prepusului, fiind grefata pe raspunderea acestuia (a se vedea: M. Eliescu, Raspunderea civila delictuala, p. 283, 185, 186, 293-295; A. Ionascu, Conditionarea raspunderii indirecte a comitentului de dovedirea culpei in RRD nr. 5/1983, p. 16-20; C. Statescu, C. Birsan, Obligatiile, 2002, p. 251; L. Pop, Teoria obligatiilor, 2000, p. 274-279).
Suntem de parere ca teoria potrivit careia raspunderea comitentului se fundamenteaza pe ideea de garantie este aplicabila, luand in considerare ca garantia comitentului pentru fapta proprie a prepusului deriva din imprejurarea ca, in virtutea raportului de prepusenie, comitentul exercita supravegherea, indrumarea si controlul activitatii prepusului. Aceasta fundamentare justifica raspunderea comitentului pentru fapta prepusului pornind de la premisa ca se instituie o garantie a comitentului, in solidar cu prepusul, fata de victima prejudiciului, garantie care este menita sa ofere victimei asigurarea de a fi despagubita.``
``Literatura noastra traditionala, aproape in unanimitate, a apreciat raspunderea comitentului ca fiind o raspundere accesorie, indirecta - pentru fapta altei persoane, care este conditionata de intrunirea elementelor raspunderii prepusului, fiind grefata pe raspunderea acestuia (a se vedea: M. Eliescu, Raspunderea civila delictuala, p. 283, 185, 186, 293-295; A. Ionascu, Conditionarea raspunderii indirecte a comitentului de dovedirea culpei in RRD nr. 5/1983, p. 16-20; C. Statescu, C. Birsan, Obligatiile, 2002, p. 251; L. Pop, Teoria obligatiilor, 2000, p. 274-279). Constatam faptul ca, in noua reglementare, culpabilitatea comportamentului prepusului nu este o conditieesentiala pentru angajarea obligatiei de reparare a prejudiciului, ci se are in vedere doar situatia obiectiva, cea privind prejudiciul cauzat de acesta. Prevederile legale se raporteaza numai la existenta raportului de prepuseniesi a unei legaturi de cauzalitate intre fapta acestuia siatributiile sale sau scopul functiilorincredintate. Se deduce, astfel, ca raspunderea comitentului poate fi angajata chiar si in situatia in care prepusul sau a actionat fara a fi vinovat de prejudiciul produs. Privita din aceasta perspectiva, in aprecierea noastra, raspunderea comitentului este o ipoteza de raspundere directa si autonoma, justificata de considerente de natura economica privind necesitatea restabilirii echilibrului social distrus prin comiterea unei fapte prejudiciabile, iar nu pentru sanctionareavinovatiei celui responsabil. Pentru a obtine despagubirile, victima trebuie sa faca dovada prejudiciului pe care l-a suferit si faptul ca acesta a fost cauzat de un prepus in legatura cu atributiile sale sau scopul functiilorincredintate. Toate aceste elemente sunt de natura obiectiva, fiind astfel inlaturata sarcina dificila a dovedirii culpei faptuitorului. O tema actuala este culpa de serviciu a prepusului. Astfel, in jurisprudenta franceza, a fost consacrat de peste un deceniu un principiu potrivit caruia ``prepusul va raspunde numai in cazul depasirii limitelor misiunii incredintate de catre comitent``. (Hotararea din 25 februarie 2000, a Adunarii Plenare a Curtii de Casatie franceze, in celebrul caz Costedoat, RecueilDalloz, 2000, 673 cu note de Ph. Brun). Sub acest aspect, asistam la un recul al raspunderii prepusului, prin deprecierea culpabilitatii sale cu referire la indeplinirea sarcinilor de serviciu, pe de o parte, si o extindere a raspunderii comitentului, pe de alta parte, aducandu-se noi argumente de natura a atrage raspunderea chiar si in conditiile in care nu sunt indeplinite conditiile raspunderii prepusului sau. Noul Cod civil roman se aliniaza orientarii doctrinei sijurisprudentei europene contemporane, oferind victimei posibilitatea de a obtinereparatia in toate situatiile in care a suferit un prejudiciu datorat faptei unui prepus (a se vedea Fr. TerrAA�s.a., Lesobligations, p. 803-804). Analiza se transpune, astfel, in plan cauzal, fiind inlaturate situatiile in care trebuia dovedita ilicitatea si culpabilitatea comportamentului prepusului
Orientarea constanta din ultimele decenii a doctrinei sijurisprudentei noastre catre fundamentarea obiectiva a raspunderii comitentului a avut in vedere faptul ca prin exercitarea puterii de directie, control si supraveghere a unei activitatiidesfasurate de prepusul sau, comitentul isi asuma si riscul de a suporta eventualele consecinte prejudiciabile. Astfel, pe o pozitie distincta s-au situat teoriile obiective care au invocat riscul de activitate sau garantia (a se vedea: M. Eliescu, Raspunderea civila delictuala, p. 371-374; I.M. Anghel, Fr. Deak, M.F. Popa, Raspunderea civila, Ed. Stiintifica, Bucuresti, 1970, p. 168-169) care au afirmat ca este just si normal ca obligatia avansarii despagubirilor si cea a suportarii eventualei insolvabilitati a prepusului sa revina comitentului deoarece ``explicarea punerii sarcinii repararii prejudiciilor cauzate de prepusi pe umerii comitentului garant, prin teoria riscului, apare (...) ca inadecvata sau oricum ca insuficienta`` (a se vedea M. Eliescu, Raspunderea civila delictuala, p. 284-286).``[6]
``Raspunderea comitentului fata de victima este independenta de raspunderea prepusului; comitentul raspunde obiectiv, de plin drept, fara vinovatie, avand ca fundament obligatia de garantie care are ca suport riscul de activitate, asociat cu ideea sau principiul echitatii.``[7]
2.3 Conditiile angajarii raspunderii comitentului pentru fapta prepusului
``Pentru a fi angajata raspunderea comitentului pentru fapta prepusului, se cer a fi intrunite, cumulativ, conditiile generale ale raspunderii civile delictuale pentru fapta proprie (a prepusului): existenta prejudiciului; existenta faptei ilicite a prepusului; existenta raportului de cauzalitate dintre fapta ilicita si prejudiciu si culpa prepusului in savarsireafaptei ilicite, conditii pe care trebuie sa le probeze victima. Este exprimata si opinia potrivit careia existentavinovatiei prepusului in savarsirea faptei ilicite nu se mai impune ca o conditie pentru a putea fi angajata aceasta forma de raspundere civila (in acest sens, a se vedea L. Stanciulescu, G. Boroi, Institutii, p. 263). Este util sa se stabileasca daca trebuie sau nu facuta dovada ca prepusul a actionat cu vinovatie, pentru ca, in functiesi de aceasta conditie, victima isi va exercita dreptul de optiune reglementat la art. 1374 alin. (2) NCC.
Pe langa conditiile generale, cumulativ cu acestea, pentru angajarea raspunderii comitentului pentru fapta prepusului se cer a fi intrunite si doua conditii speciale: existenta raportului de prepusenie; prepusul sa fi savarsit fapta in exercitarea atributiilor ce i-au fost incredintate sau cu scopul indeplinirii functiilor acordate.``[8]
2.3.1 Existenta raportului de prepusenie
``Reperele definitiei raportului de prepusenie se afla in definitia notiunii de comitent ca fiind cel care, in virtutea unui contract sau in temeiul legii, exercita directia, supravegherea si controlul asupra celui care indeplineste anumite functii sau insarcinari in interesul sau ori al altuia. Asadar, comitentul este persoana care are puterea de directie, supraveghere si control asupra prepusului, in baza unui contract sau in temeiul unei dispozitii legale. Corelativ, prepusul este persoana care indeplineste anumite functii sau insarcinari in interesul comitentului sau al altuia, aflandu-se sub puterea de directie, control si supraveghere a comitentului. Rezulta ca intre comitent si prepus exista un raport juridic care, intr-o terminologie consacrata, poarta denumirea de raport de prepusenie. Acest raport juridic este, din perspectiva comitentului, unul de autoritate, iar din perspectiva prepusului este unul de subordonare. Pentru a fi in prezenta raportului de prepusenie nu este necesar contactul direct, nemijlocit si permanent al comitentului cu prepusul sau. Dreptul comitentului de a da ordine, a supraveghea si a controla pe prepusi nu necesita in mod obligatoriu si exercitarea lui in fapt .``[9]
Dupa cum am aratat anterior, cel mai adesea raportul de prepusenie se naste in temeiul unui contract individual de munca . Sunt, insa, si raporturi de prepusenie al caror izvor este extracontractual, insa ele nu fac obiectul acestui studiu.
De esenta raportului de prepusenie, indiferent de izvorul lui, este pozitia de subordonare a prepusului fata de comitent in indeplinirea atributiilor sau functiilor incredintate.[10]
Este, de asemenea, de retinut faptul ca prepusul poate fi doar o persoana fizica, pe cand comitentul poate fi atat o persoana fizica de drept public sau privat, cat si o persoana juridica.
2.3.2 Fapta ilicita si prejudiciabila a prepusului sa fie savarsita in legatura cu atributiile sau functiile incredintate
In conformitate cu dispozitiile alin. (3) al art. 1373 aratate si anterior, comitentul nu va raspunde daca dovedeste ca victima cunostea sau putea cunoaste la data savarsirii faptei prejudiciabile ca prepusul a actionat fara nicio legatura cu atributiile sau cu scopul functiilor incredintate.
Conform doctrinei, aceasta conditie este mereu indeplinita cand prepusul a savarsit fapta ilicita si prejudiciabila actionand in interesul comitentului sau, la ordinul acestuia, in interesul altuia, in limitele stricte ale atributiilor care alcatuiesc continutul functiei sale, cu respectarea intocmai a instructiunilor si dispozitiilor date de comitent. Aceasta conditie este indeplinita si atunci cand prepusul a actionat ``prin deviere de la functia sa, prin depasirea atributiilor care intra in continutul functiei si chiar prin exercitiul abuziv al acesteia, cu conditia ca fapta savarsita sa aiba legatura cu atributiile sau cu scopul functiilor incredintate sau sa fi existat cel putin aparenta ca prepusul a actionat, in momentul savarsirii faptei prejudiciabile, in legatura cu atributiile si scopul functiilor respective si in interesul comitentului. Legatura dintre fapta prepusului si atributiile sau scopul functiilor sale poate fi de timp,, de loc, sau de mijloace folosite (era in timpul serviciului, la locul de munca sau se folosea de un bun al comitentului pentru indeplinirea atributiilor functiei). Astfel, comitentul va raspunde si atunci cand prepusul a actionat prin deviere de la functiile sale, prin depasirea lor sau abuzand de acele functii, numai daca victima a fost de buna-credinta la momentul cand s-a savarsit fapta, in sensul ca nu a cunoscut si nici nu putea sa cunoasca aceasta imprejurare.``[11]
``Pentru stabilirea legaturii intre faptele savarsite de prepus si activitatea desfasurata sub autoritatea comitentului trebuie precis determinate atributiile care revin acestuia in mod curent, raportate la functiile sau insarcinarile care i-au fost incredintate. Aceasta conditie speciala poate fi interpretata incluzand, alaturi de atributiile prepusului, expres stabilite de parti, si acele fapte prin care acesta a cauzat un prejudiciu abuzand de functia sa, depasind in mod voit limitele impuse, folosindu-se de calitatea sa de prepus al comitentului doar ca un prilej sau ocazie. In toate aceste situatii, s-a pastrat doar aparenta subordonarii prepusului fata de comitentul sau, victima avand convingerea ca actioneaza sub indrumarea, directiasi controlul acestuia. Astfel, prin noua reglementare a fost extinsa sfera prejudiciilor reparabile in sarcina comitentilor, ceea ce presupune insa si agravarea raspunderii lor, deoarece raspund pentru fapta prepusului in legatura cu exercitiulfunctieiincredintate, savarsita in cadrul normal, dar numai in limitele scopului in vederea caruia i-au fost conferite. - nccbaias
Remarcam faptul ca in doctrina sijurisprudenta franceza contemporana (a se vedea G. Viney, P. Jourdain, TraitAA� de droit civil, p. 997) a fost sustinuta ideea potrivit careia comitentul poate fi obligat sa raspunda si in cazul in care prepusul sau a abuzat de functiileincredintate, daca victima, de buna-credinta fiind, a apreciat ca autorul se afla sub indrumarea, conducerea si controlul unui comitent. In aceasta situatie, prepusul, desi a savarsit fapta prejudiciabila fara a se afla in exercitarea atributiilorincredintate, a profitat de functiaincredintata. Instanta trebuie sa aprecieze buna-credinta a victimei privind activitatea prepusului, in ce masura aceasta a avut increderea deplina ca desfasoara o activitate sub indrumarea, directiasi controlul comitentului, astfel cum i s-a prezentat (Hotararea din 10 iunie 1977 a Sectiei penale a Curtii de casatie franceze, comentata de Fr. TerrAA�s.a., in Lesobligations, p. 805).``[12]
2.4 Exercitarea abuziva a functiilor incredintate prepusului
``Abuzul de functii al prepusului poate constitui o imprejurare de natura sa inlature raspunderea comitentului, dar numai in masura in care aceasta imprejurare era sau putea fi cunoscuta de victima. Daca prepusul, in mod deliberat, nu a respectat sarcinile incredintate, implicit, si-a asumat toata raspunderea pentru consecintele produse, fiind inlaturata raspunderea comitentului. Daca victima cunostea sau putea cunoaste aceste imprejurari, intreaga raspundere revine prepusului, avand in vedere faptul ca, la acel moment, acesta nu se afla intr-un raport de prepusenie cu persoana responsabila, neavand nicio legatura cu atributiile care ii reveneau potrivit functieiincredintate.``[13]
Jurisprudenta combate, insa aceste afirmatii: ``raspunderea comitentului este angajata si in caz de exercitare abuziva a atributiilor de serviciu, atat timp cat fapta a fost savarsita cu ocazia indeplinirii sarcinilor de serviciu derivand din functiaincredintata.`` (Trib. Suprem, s. pen., dec. nr. 1555/1987, in R.R.D. nr. 3/1988, p. 68).
``Temeiul raspunderii comitentilor pentru fapta cauzatoare de prejudicii a prepusilor il constituie obligatia ce o au de a garanta despagubirea celor care au suferit daune prin actiuni comise de prepusi atat in exercitarea normala a atributiilor specifice functieiincredintate, cat si, dimpotriva, prin fapte abuzive, contrare normalei exercitari a functiei, ori prin care aceste atributii au fost depasite de prepus. Pentru angajarea raspunderii comitentilor este insa necesara, in toate cazurile, existenta unei legaturi vadite intre functiaincredintatasiactiunea pagubitoare, a unui raport cauzal direct sau de o asemenea conexitate incat exercitarea functieiincredintate prepusului sa fi ocazionat, in mod hotarator, comiterea faptei .`` [TS, Completul de 7 judecatori, dec. nr. 27/1983, in RRD nr. 8/1983, p. 61].
``Comitentul raspunde pentru tot ceea ce prepusul savarseste in cadrul normal al functiei care i-a fost incredintata, dar si pentru exercitarea abuziva a acesteia, sub conditia insa ca intre acest exercitiusifunctie sa existe cel putin o corelatie necesara, iar fapta ilicita sa fi fost savarsita in interesul comitentului sau cel putin sa existe o aparenta ca este savarsita in interesul acestuia.`` [C.A. Bucuresti, s. II-a pen., dec. nr. 1170/2002, in P.J.P. 2001-2002, nr. 116, p. 256].
Aceste solutii raman valabile si sub imperiul Noului Cod Civil, in doctrina existand, dupa cum am aratat, sustinere cu privire la aceste fapte (``comitentul va raspunde si pentru prejudiciul cauzat de prepus prin depasireafunctieisi chiar prin exercitiul abuziv al acesteia, cu conditia ca fapta savarsita sa fie in legatura cu atributiile sau cu scopul functiilorincredintate [art. 1.373 alin. (1), partea finala] sau cel putin sa fi existat aparenta ca prepusul a actionat, la momentul savarsirii faptei prejudiciabile, in legatura cu atributiile sau cu scopul functiilorincredintate. Legatura intre fapta prejudiciabila a prepusului siatributiile ori scopul functiilorincredintate poate fi de timp, de loc ori de mijloace folosite``[14]).
Cu toate acestea, au fost retinute si opinii contrare: ``raspunderea comitentului nu-sigaseste insa temei legal si deci nu poate fi angajata, printre altele, si in cazurile in care a luat masurile necesare pentru a preintampina fapta pagubitoare a prepusului sau, cand cel pagubit a stiut ca prepusul nu actioneaza in folosul comitentului, ci in interesul sau propriu, sau prin incalcarea ori depasireaatributiilor decurgand din functiaincredintata, precum si in cazurile in care activitatea prepusului a iesit din sfera in care comitentul are obligatia de a-si exercita supravegherea, aceasta revenind celui care a suferit paguba . De asemenea, comitentul nu raspunde pentru pagubele cauzate de prepus prin fapte ce nu au legatura cu functiaincredintata, chiar daca ele au fost savarsite in timpul exercitarii acesteia.`` [TS, s. civ., dec. nr. 49/1977, in CD 1977, p. 314, si in RRD nr. 3/1978, p. 48].
2.5 Raspunderea angajatorului in accidentele de munca provocate de prepusii sai
In urma celor prezentate anterior, putem concluziona ca angajatorul va putea fi tras la raspundere in calitate de comitent pentru pagubele produse intr-un accident de munca din vina prepusilor sai, atata timp cat sunt dovedite raportul de prepusenie si accidentul a rezultat dintr-o fapta ilicita si prejudiciabila a prepusului savarsita in legatura cu atributiile sau functiile incredintate.
In ceea ce priveste provocarea accidentului prin exercitarea abuziva a functiilor incredintate prepusului, avand in vedere jurisprudenta favorabila cat si opiniile doctrinare aratate anterior, apreciem ca si in aceasta situatie angajatorul va raspunde pentru fapta prepusilor sai.
3. Raspunderea asiguratorului de raspundere civila
3.1 Notiune si reglementare
In cazul asigurarii de raspundere civila, asiguratorul se obliga sa plateasca o despagubire pentru prejudiciul de care asiguratul raspunde potrivit legii fata de tertele persoane prejudiciate si pentru cheltuielile facute de asigurat in procesul civil.
Prin contractul de asigurare partile pot conveni sa cuprinda in asigurare si raspunderea civila a altor persoane decat contractantul asigurarii.
In jurisprudenta ICCJ s-a retinut ca ``natura juridica a obligatiei pe care si-o asuma societatea de asigurare prin incheierea contractului de asigurare cu asiguratul este total diferita de raspunderea pentru fapta altuia, precum si de raspunderea comitentilor pentru prejudiciul cauzat de prepusii lor, apreciindu-se ca nu se poate considera ca raspunderea civila a asiguratorului pentru prejudiciul cauzat de asigurat a fost reglementata prin dispozitie speciala a legii civile`` (Decizia ICCJ nr. I din 28 martie 2005 publicata in M. Of. nr. 503 din 14 iunie 2005).
``In aceasta materie legea nu mentioneaza anume necesitatea interesului asigurat. Acest interes insa, este subinteles, pentru ca altfel asigurarea insasi ar fi pusa sub semnul intrebarii. Interesul asigurat in acest caz consta in a se evita micsorarea patrimoniului asiguratului ori al altei persoane prevazute in asigurare, ca o consecinta chiar a angajarii raspunderii civile fata de tertiipagubiti prin fapte potrivnice legii si bunelor moravuri.
Asiguratorul este obligat sa plateasca o despagubire daca sunt intrunite cumulativ urmatoarele elemente: savarsirea unei fapte ilicite de catre asigurat, existenta unui prejudiciu, existenta unei legaturi de cauzalitate intre fapta ilicita a asiguratului sivinovatia asiguratului. Acesta din urma raspunde si pentru cea mai usoara culpa.``[15]
3.2 Cazurile de raspundere a societatii de asigurare
Potrivit dispozitiilor legale ce reglementeaza raspunderea delictuala, o persoana poate raspunde potrivit legii atat pentru fapta proprie, fapta altuia pentru care este tinut a raspunde (fapta minorului, a celui pus sub interdictie, a prepusului), pentru prejudiciul cauzat de lucrurile sau animalele aflate sub paza sa, precum si de ruina edificiului. In toate aceste situatii, in conditiile in care s-a incheiat un contract de asigurare de raspundere civila, asiguratorul este obligat a face plata despagubirii daca sunt intrunite conditiile raspunderii civile delictuale.``[16]
Prin urmare, societatea de asigurare va raspunde si atunci cand este angajata raspunderea asiguratului pentru fapta prepusului sau.
``Se au in vedere doar cazurile de raspundere civila delictuala a asiguratului, nu si raspunderea civila contractuala, in acest din urma caz impunandu-se a se incheia un contract separat. In afara de cazurile in care asiguratul raspunde potrivit legii pentru prejudiciile cauzate unei terte persoane, partile contractului de asigurare pot conveni extinderea acoperirii prejudiciilor si pentru faptele altor persoane decat contractantul asigurarii. Aceste alte persoane ce pot fi cuprinse in asigurare trebuie sa fie mentionate in mod expres, iar nu generic, la momentul incheierii contractului de asigurare, intrucat in acest moment se analizeaza riscul asigurat si, prin urmare, valoarea sumei asigurate si corelativ cuantumul primei ce urmeaza a fi achitata de asigurat.``[17]
Conform art. 2224 din Noul Cod Civil, ``(1) Drepturile tertelor persoane pagubite se exercita impotriva celor raspunzatori de producerea pagubei. (2)Asiguratorul poate fi chemat in judecata de persoanele pagubite, in limitele obligatiilor ce ii revin acestuia din contractul de asigurare.``.
Prin urmare, in situatia in care o persoana a fost pagubita de un asigurat (sau un prepus al acestuia), aceasta poate chema in judecata si societatea de asigurare pentru obligatiile pe care aceasta si le-a asumat prin contractul de asigurare de raspundere civila.
3.3 Jurisprudenta relevanta
In jurisprudenta s-a retinut ca ``Daca persoana vatamata prin producerea accidentului se constituie parte civila in cursul procesului penal, solicitand daune morale, societatea de asigurare, introdusa in cauza, va fi obligata la plata acestora, in limitele politei de asigurare. Cuantumul acestor daune este stabilit de catre instanta, in functie de imprejurarile cauzei, iar, in ipoteza in care valoarea acestora depaseste plafonul stabilit prin contractul de asigurare sau prin normele speciale in materie, pentru diferenta se va angaja raspunderea asiguratului.`` [Jud. Iasi, sent. pen. nr. 3754/2008, in M. Tabaras, M. Constantin, op. cit., nr. 4, p. 39].
``In cadrul asigurarilor de raspundere civila, pentru a putea fi angajata raspunderea contractuala a societatii de asigurare este necesar ca in prealabil obligatia de plata a despagubirilor sa fie stabilita in sarcina asiguratului. Altfel spus, este necesara stabilirea raspunderii civile delictuale pentru fapta proprie pentru a putea fi angajata ulterior raspunderea contractuala a asiguratorului. Numai in aceste conditiisi doar daca inculpatul nu a achitat persoanei constituite parte civila in cadrul procesului penal cuantumul despagubirilor la care a fost obligat, asiguratorul urmeaza a fi obligat a achita contravaloarea despagubirilor datorate de asigurat in limitele contractului de asigurare. In ipoteza in care despagubirile depasesc limita contractuala la care este obligat asiguratorul, diferenta va fi imputata asiguratului.`` [Jud. Iasi, sent. pen. nr. 1749/2009, in M. Tabaras, M. Constantin, op. cit., nr. 2, p. 35].
4. Consideratii cu privire la inlaturarea raspunderii prin contributia victimei
In conformitate cu prevederile art. 1371 (1) din Noul Cod Civil,``in cazul in care victima a contribuit cu intentie sau din culpa la cauzarea ori la marirea prejudiciului sau nu le-a evitat, in tot sau in parte, desi putea sa o faca, cel chemat sa raspunda va fi tinut numai pentru partea de prejudiciu pe care a pricinuit-o.``
Potrivit alin. (2) al art. 1371, autorul faptei ilicite cauzatoare de prejudicii va raspunde numai in parte, proportional cu contributia sa la producerea daunei, in ipoteza in care fapta sa a fost concurenta cu forta majora, cazul fortuit ori fapta tertului pentru care autorul nu este obligat sa raspunda.
In acest sens, in doctrina s-a retinut ca ``omisiunea victimei de a lua anumite masuri de natura sa previna si sa evite producerea prejudiciului constituie tot o cauza de natura sa limiteze raspunderea celui vinovat la implicarea sa efectiva. De exemplu, intr-un accident rutier, conducatorul autoturismului a condus sub influenta alcoolului, incalcand regulile de circulatie, dar si victima s-a angajat imprudent in traversarea strazii printr-un loc nepermis sau in cazul unui accident de munca, angajatorul nu a echipat utilajul cu mecanisme de protectie, dar nici salariatul nu a respectat normele de protectia muncii cu privire la care fusese instruit. Implicarea victimei in eventuala marire a prejudiciului ar putea constitui doar cazuri izolate, cand aceasta a actionat numai pentru salvarea bunurilor sale, dar a aplicat metode gresite, astfel ca i s-a agravat situatia. Cauza prejudiciului ramane fapta ilicita savarsita de faptuitor, pentru care acesta trebuie tinut sa raspunda.``[18]
5. Concluzii
In incheierea acestui studiu putem concluziona urmatoarele: atata timp cat printr-un accident de munca au fost produse prejudicii, poate fi angajata raspunderea comitentului pentru fapta prepusului sau care a cauzat prejudiciul in vederea recuperarii acestuia. Temeiul este reprezentat de riscul insolvabilitatii prepusului care ar conduce la imposibilitatea repararii prejudiciului. Mai mult, poate fi angajata si raspunderea societatii asiguratoare, in limitele indicate in polita, atunci cand angajatorul beneficiaza de o asigurare de raspundere civila.
Irina-Maria Diculescu, InternMCP Cabinet avocati, specializati in relatii de munca, comerciale si protectia datelor cu caracter personal
Bibliografie:
I. Tratate, cursuri, monografii
1. M. Afrasinei; colectiv, Noul Cod Civil comentat, Editura Hamangiu, Bucuresti, 2013
2. Fl. A.Baias, E.Chelaru, R.Constantinovici, I.Macovei, Noul Cod Civil - Comentariupearticole,Editura C.H. Beck, Bucuresti, 2012
3. L. Pop, I.F. Popa, S.I. Vidu, Curs de Drept Civil. Obligatiile, Editura Universul Juridic, Bucuresti, 2015
II. Legislatie
1. Noul Cod Civil - Legea 287/2009
2. Legea securitatii si sanatatii in munca nr. 319/2006
III. Jurisprudenta:
1. Jud. Iasi, sent. pen. nr. 3754/2008
2. Decizia ICCJ nr. I din 28 martie 2005 (publicata in M. Of. nr. 503 din 14 iunie 2005)
3. TS, Completul de 7 judecatori, dec. nr. 27/1983
4. TS, s. civ., dec. nr. 49/1977
5. C.A. Bucuresti, s. II-a pen., dec. nr. 1170/2002
6. Jud. Iasi, sent. pen. nr. 1749/200
IV. Alte surse:
1. www.idrept.ro
[1] M. Afrasinei;colectiv, Noul Cod Civil comentat, EdituraHamangiu, Bucuresti, 2013
[2] L. Pop, I.F. Popa, S.I. Vidu, Curs de Drept Civil. Obligatiile, Editura Universul Juridic, Bucuresti, 2015, p. 369
[3] M. Afrasinei, op. cit.
[4] Ibidem
[5] Ibidem
[6] Fl. A.Baias, E.Chelaru, R.Constantinovici, I.Macovei, Noul Cod Civil - Comentariupearticole,Editura C.H. Beck
[7] L. Pop; colectiv, op. cit.
[8] M. Afrasinei, op. cit.
[9] L. Pop; colectiv, op. cit.
[10] Ibidem
[11] Ibidem
[12] Fl. A. Baias, E. Chelaru, R. Constantinovici, I. Macovei, op. cit.
[13] Ibidem
[14] L. Pop; colectiv, op. cit.
[15] M. Afrasinei; colectiv, op. cit
[16] Ibidem
[17] Ibidem
[18] Fl. A. Baias, E. Chelaru, R. Constantinovici, I. Macovei, op. cit.
Raspunderea juridica a unui editor care emite un sfat inexact privind sanatatea umana Sursa: EuroAvocatura.ro
Polita RCA este obligatorie atunci cand vehiculul in cauza este inmatriculat si nu a fost retras in mod legal din circulatie Sursa: EuroAvocatura.ro
Eroarea judiciara, eroarea de judecata si erorile materiale in procesul civil Sursa: avocat Gales Iulian | MCP Cabinet avocati
Dezvoltare opinie privind calitatea de persoana prejudiciata Sursa: Florin Iordache � Law Office
Tratamentul inegal aplicat salariatilor. Discriminare. Solutii jurisprudentiale Sursa: avocat Andreea-Cristina Deaconu
Codul muncii al Romaniei din 1972 la cel din 2003, sau de la oamenii muncii pana la lucratorul de azi Sursa: Avocat Marius-Catalin Predut
Criterii jurisprudentiale in stabilirea daunelor morale de catre instantele de judecata Sursa: Irina Maria Diculescu
Restituirea diferentei dintre indemnizatiile sociale de sanatate platite de catre angajator salariatilor proprii si contributia datorata, in calitate de angajator, pentru contributii si indemnizatii la bugetul Fondului national unic de asigurari sociale de sanatate Pronuntaţă de: Decizia nr. 233/13 februarie 2018 a Curtii de Apel Galati
Actiune in raspundere civila delictuala. Repararea prejudiciului cauzat de emiterea unor acte administrative nelegale. Inadmisibilitate Pronuntaţă de: I.C.C.J., Sectia I civila, decizia nr. 1016 din 2 iunie 2020
Contract de asigurare de raspundere civila profesionala incheiat de avocat. Introducerea unei clauze de anterioritate Pronuntaţă de: I.C.C.J., Sectia a II-a civila, decizia nr. 46 din 16 ianuarie 2020
Raspundere civila delictuala. Actiune in despagubiri. Invocarea unui prejudiciu moral cu caracter continuu Pronuntaţă de: I.C.C.J., Sectia a II-a civila, decizia nr. 2263 din 11 noiembrie 2020
Actiune in raspundere civila delictuala pentru fapta proprie a persoanei juridice Pronuntaţă de: I.C.C.J., Sectia a II-a civila, decizia nr. 1828 din 6 octombrie 2020