Restrangerea dreptului la viata privata, intima si de familie prin metodele speciale de supraveghere tehnica. Proportionalitatea actiunilor

Libertatea individuala si dreptul la viata privata, intima si de familie reprezinta valori ce trebuie respectate in orice stat de drept, insa cum echilibam respectarea acestor valori, pe care statul le confera fiecarui individ, cu interesul general ce este protejat prin utilizarea metodelor speciale de supraveghere?

Orice metoda speciala de supraveghere presupune respectarea mai multor conditii in mod cumulativ, una dintre aceste conditii este aceea de proportionalitate intre masura dispusa si situatia de fapt .

Asadar, intelesul notiunii de proportionalitate este esential pentru o buna functionare a statului de drept si pentru o eficienta aplicabilitate a normelor de procedura penala.

1.Introducere

In aceasta lucrare imi propun sa fac o prezentare a triunghiului dreptul la viata privata - mijloacele speciale de supraveghere - principiul proportionalitatii, considerand ca acestea nu pot fi privite separat, fara a se crea un dezechilibru in ceea ce priveste respectarea statului de drept .

Privind individual (separat) dreptul la viata privata, intima si de familia si considerandu-l un drept absolut, s-ar crea un dezechilibru in detrimentul dreptului statului de a trage la raspundere pe cei care incalca legea, iar totodata, daca privim in mod absolut dreptul statului de a impune o ordine sociala si de dispune de puterea sa coercitiva, vor fi sacrificate drepturile si libertatile fundamentale.

Asadar, principiul proportionalitatii reprezinta una dintre conditiile de constitutionalitate pe care trebuie sa le indeplineasca masurile adoptate de autoritatile statale, preocuparea permanenta in plan juridic fiind aceea de a se evita orice abuz din partea autoritatilor statale, de a garanta exercitarea drepturilor, prin stabilirea conditiilor care justifica aplicarea unor masuri restrictive.

In relatia dintre drepturi si libertati, pe de o parte si societatea pe de alta parte, s-au constatat doua atitudini extreme: sacrificarea drepturilor si libertatilor in interesul ordinii sociale sau preeminenta drepturilor si libertatilor, chiar daca astfel sunt sacrificate interesele si ordinea sociala.

Nici una dintre aceste solutii nu este justificata de imperativele unei autentice democratii si de cerinta realizarii echilibrului si armoniei sociale. Reglementarile constitutionale, pentru a fi eficiente, trebuie sa realizeze echilibrul intre cetateni si autoritatile publice, apoi intre autoritatile publice si desigur cetateni. Trebuie, de asemenea sa se asigure protectia individului contra ingerintelor arbitrare ale statului in exercitarea drepturilor si libertatilor fundamentale.^[1]

Prin doctrina contractului social a fost exprimata opinia potrivit careia omul transmite o parte din drepturile sale suvernaului, care este animat de vointa generala exprimata de lege. Pe de alta parte, vointa generala nu poate anula drepturile naturale ale individului. In acest sens, Jean Jacques Rousseau spunea: ``am convenit ca ceea ce instraineaza fiecare din puterea sa, din bunurile sale, din libertatea sa -prin pactul social- este numai acea parte din a carei folosire are importanta pentru comunitate``.^[2]

Printre domeniile in care principiul proportionalitate are aplicabilitate se numara si dreptul procesual penal, cu predilectie in domeniul mijloacelor speciale de supraveghere, acestea fiind procedee probatorii prin care pot fi obtinute probele in procesul penal.

In doctrina este afirmata o opinie conform careia intregul proces penal este dominat de problema probelor. O asemenea opinie este justificabila, deoarece din momentul in care a fost declansat procesul penal si pana la solutionarea lui definitiva, toate problemele fondului cauzei sunt rezolvate cu ajutorul probelor. Infaptuirea justitiei penale depinde, in principal de sistemul probelor. Aceasta este si explicatia pentru care de-a lungul timpului, a existat o intensa preocupare pentru perfectionarea sistemelor de probatiune. Acestea pot fi localizate in anumite epoci sau oranduiri sociale, ele afectand atitutinea claselor sociale dominante fata de modul de administrare a justitiei.

In oranduirea sclavagista intalnim un sistem de probatiune empiric, caracterizat prin posibilitatea de a trage concluzii din orice proba, indiferent daca era sau nu concludenta in cauza.

In codul lui Hammurabi (aproximativ 1760 i.Hr.) se regasea procedura denumita ulterior ``judecata lui Dumnezeu``, in conformitate cu care, daca cel invinuit de vrajitorie era aruncat in apa si nu se scufunda, era aparat de pedeapsa .

In oranduiala feudala, sistemul empiric a fost inlocuit cu cel religios, in care, in vederea aflarii adevarului, se recurgea la ``serviciile`` divinitatii. In acest sistem, datele cu privire la rezolvarea cauzei erau transmise de divinitate prin intermediul duelului judiciar, al ordaliilor si al juramantului religios etc. Statul feudal centralizat a introdus sistemul probelor formale, in cadrul caruia valoarea probelor era aprioric stabilita. In acest sistem, probele erau tarifate dinainte, cei care solutionau cauza avand doar sarcina de a respecta ierarhia probelor, fara vreo posibilitate de evaluare a fortei lor de dovada.

Mai tarziu sistemul formal a fost inlocuit cu sistemul sentimental si sistemul stiintific al probelor. In cadrul sistemului sentimental judecatorii aveau libertatea sa aperecieze probele, ei luandu-le in seama numai pe acelea care le inspirau certitudini asupra adevarului.^[3]

Odata cu dezvoltarea societatii, au fost reglementate regulile cu privire la admisibilitatea probelor in procesul penal, urmarindu-se totodata o minima intruziune a autoritatilor in sfera vietii private,intime si de familie, astfel incat libertatile si drepturile cetatenilor sa nu fie limitate in mod nejustificat si abuziv.

2. Dreptul la viata privata, intima si de familie

Dreptul la viata intima este un drept fundamental garantat atat de legislatia nationala, cat si de cea internationala. Astfel, facand o sinteza a art. 12 din Declaratia universala a drepturilor omului, a art. 17 din Pactul universal cu privire la drepturile civile si politice, a art. 8 din Conventia europeana a drepturilor omului (CEDO), a art. 26, art. 27, art. art. 28, art. 29 si a art. 30 din Constitutia Romaniei, conchidem ca orice persoana are dreptul la respectarea vietii sale private si de familie, a domiciliului sau si a corespondentei sale si nimeni nu va putea fi supus vreunor imixiuni arbitrare sau ilegale in viata particulara.

Mai intai de toate, urmeaza sa clarificam notiunea de ``viata privata``. Pornind de la jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului, prin prisma unor hotarari (Van Oosterwijk c. Belgia; SchAA�ssel c. Austriei; Von Hannover c. Germaniei; Petrina c. Romaniei), s-a adus urmatoarea interpretare a notiunii: dreptul la respectarea vietii private este dreptul la intimitate, dreptul de a trai asa cum doresti, protejat de publicitate.

Notiunea de viata privata cuprinde elemente care se raporteaza la identitatea unei persoane, precum numele, fotografia, integritatea fizica si morala ale acesteia. Garantia oferita la art. 8 din Conventie este destinata, in esenta, pentru a asigura dezvoltarea, fara ingerinte externe, a personalitatii fiecarui individ in raport cu semenii sai.^[4]

Noul Cod civil a reglementat dreptul la viata privata prin art. 71 si art. 74 si distinct, prin art. 73, dreptul la propria imagine. Insa, nu numai autoritatile, cat si particularii au obligatia de a respecta viata privata ceea ce se traduce intr-o obligatie de a se abtine de la orice imixiune sau ingerinta in afacerile altuia si de la orice intruziune in intimitatea unei persoane .

Dreptul la viata private nu are character nelimitat, legea reglementand si o serie de cazuri in care sunt premise intruziuni in acest teritoriu intim legat de persoana . Asemenea limitari sunt impuse prin necesitatea asigurarii unui echilibru intru dreptul la viata privata si dreptul de la informare al cetatenilor, care se realizeaza prin intermediul presei, dar si alte interese publice^[5] precum dreptul statul de a trage la raspundere atunci cand normele juridice sunt inculcate.

3. Principiul Proportionalitatii

Statul de drept este nu numai o doctrina, dar si un atribut al statului consacrat de constitutiile democratice. Proportionalitatea este o dimenstiune a statului de drept ce caracterizeaza raporturile dintre autoritatile statale.

De asemenea, pentru statul de drept consacrat constitutional principiul proportionalitati este un criteriu de apreciere a limitelor puterii discretionare ale autoritatilor publice.

Un al domeniu in care principiul proportionalitatii este aplicat este institutia drepturilor si libertatilor fundamentale ale omului. Garantarea drepturilor omului, iar pe de alta parte sabilirea limitelor de exercitare si reglementarea conditiior care justifica ingerinta autoritatilor statale, sunt probleme deosebit de complexe, care isi gasesc rezolvarea in doctrina, instrumente juridice interne si internationale, precum si in jurisprudenta.

Drepturile si libertatile fundamentale nu pot fi `` drepturi absolute`` in sensul civilist al notiunii, deoarece ele formeaza continutul unui raport juridic de drept public si nu de drept privat. Asa cum s-a aratat in literatura de specialitate, drepturile fundamentale, impreuna cu celelalte drepturi subiective si cu indatoririle corelative, formeaza statutul juridic al cetateanului.

De altfel, existenta unor drepturi absolute, neconditionate nu poate fi admisa intr-un sistem constitutional democratic. Absenta limitelor si a conditiilor de exercitare prevazute de lege, constitutie sau instrumente juridice internationale, poate sa duca la arbitrariu, sau la abuz de drept, deoarece nu ar permite diferentierea comportamentului legal de cel ilegal. Aceasta idee este exprimata si de art. 4 din Declaratia franceza a drepturilor omului si cetateanului: ``exercitarea drepturilor naturale ale fiecarui om nu are alte limite decat pe aceea care asigurara celorlalti membri ai societatilor posibilitatea exercitarii acestor drepturi``.

Doctrina juridica a retinut ca in raporturile dintre titularii de drepturi, libertatea unuia se opreste acolo unde incepe a celuilalt, deoarece conditia inerenta a persoanei, este relatia ei cu altii.

Ordinea si stabilitatea sociala presupune toleranta si respect reciproc intre subiectele care participa la relatiile sociale. Exercitarea drepturilor si libertatilor fundamentale nu trebuie sa contravina ordinii existente in viata sociala ``coexistenta libertatilor si protectia sociala sunt cele doua comandamente care stau la baza limitelor edictate de dreptul pozitiv``. Dificultatea consta in a gasi solutiile cele mai potrivite, care sa armonizeze interesele individuale si interesele sociale, si sa garanteze totodata drepturile si libertatile fundamentale in situatiile in care s-ar putea limita sau restrange exercitiul acestora.

De aceea, limitele impuse drepturilor si libertatilor fundamentale trebuie sa fie adecvate unui scop legitim: protectia societatii, a ordinii social-economice si politice, a ordinii de drept, sau pentru protectia drepturilor altora. Limitele nu trebuie sa lipseasca de continut drepturile, ci sa garanteze exercitatea lor in asemenea situatii. Existenta unor limite pentru exercitarea drepturilor fundamentale, este justificata de ideea de protectie constitutionala a unor importante valori umane sau statale.

Principiul proportionalitatii inteles ca relatie adecvata intre restrangerea exercitiului drepturilor si libertatilor fundamentale ale omului, situatia de fapt si scopul legitim urmarit, reprezinta o importanta garantie a drepturilor fundamentale impotriva ingerintelor arbitrare sau abuzive ale autoritatilor statale. Prin urmare, in materia protectiei si garantarii drepturilor fundamentale ale omului, principiul proportionalitatii exprima relatia de echilibru intre situatii, valori si interese diferinte, care sa permita coexistenta libertatilor, armonizarea intereselor individuale cu interesul social si justifica limitele drepturilor fundamentale.^[6]

Mai multi autori contemportani considera ca principiul care asigura unitatea, omogenitatea, echilibrul si capacitatea dezvoltarii normative particulare a societatii este principiul justitiei.

In esenta, acest principiu presupune existenta unor prescriptii fundamentale, apriorice, desprinse din ratiune sau dintr-o ordine supraindividuala si al caror scop este de a da siguranta vietii sociale.

Proportionalitatea exprima continutul acestui principiu prin ideea de echlibru intre situatii si fenomene sociale, intre stat si individ, si ca `` justa masura`` atunci cand sunt comparate situatii diferite sau pentru a aprecia asupra legitimitatii deciziilor autoritatilor statale.

Justitia este sinonima cu dreptate si pune in valoare idealul de echitate, care trebuie sa caracterizeze orice raport juridic. Echilibrul care trebuie sa caracterizeze orice raport juridic. Echilibrul pe care il presupune si care reprezinta, de altfel, proportionalitate nu este numai o notiune abstracta, dar are si o dimenstiune concreta, ce se realizeaza prin echivalentul prestatiilor sau, altfel spus ``de a da fiecaruia ce i se cuvine``. Justitia ocroteste fiecare persoana fizica sau juridica, stabileste proportia dintre interese pentru a asigura fiecaruia libertatea sa in contextul realitatii libertatii tuturor.

Platon sustine necesitatea moderatiei puterii statale si de subordonare a legii fata de principiul dreptatii. Limitarea puterii guvernantilor prin lege, echilibrul si moderatia in exercitarea autoritatii statale sunt forme de exprimare a proportionalitatii, ca element de continut al principiului justitiei, asa cum il concepea Platon.

Suprematia legii este intemeiata pe conceptul de dreptate. Cu toate acestea, Platon concepe un stat in care individualitatea este considerata in plan secund, in statul ideal al lui Platon, individul se va subordona neconditionat legii, totul fiind dirijat de lege, incepand de la viata intima, pana la cea mai inalta relatie politica . Prin urmare prin conceptia filosofica a lui Platon, care se inscrie in gandirea traditionala antica privind `` statul-cetatea`` nu exista un raport proportional intre individ si stat, deoarece omul este integrat intru totul statului, iar egalitatea materiala intre membrii unui stat reprezinta garantia armoniei sociale. ^[7]

Legat de ideea de justitie sociala principiul proportionalitatii apare, explicit formulat sau prin intermediul altor concepte in operea lui Jean Jaques Rousseau.

Pactul social confera autoritatii statului o putere deplina asupra tuturor membrilor sociatetii. Aceasta putere nu este nelimitata deoarece statul trebuie sa respecte drepturile naturale ale cetatenilor: `` Se cade, deci, ca drepturile respective ale catatenilor si ale suveranului, precum si indatoririle pe care trebuie sa le indeplineasca cetatenii in calitatea lor de supusi, sa le distingem bine de drepturile naturale de care ei trebuie sa se bucure in calitatea lor de oameni``. ^[8]

4. Importanta probelor in procesul penal

Pentru rezolvarea cauzelor penale, organele judiciare au nevoie de date si informatii care sa conduca la concluzia existentei sau inexistenei infractiunii, vinovatiei sau nevinovatiei faptuitorului etc. Datele sau informatiile care ajuta la rezolvarea cauzei penale sunt furnizate prin intermediul probelor.

Avand in vedere functionalitatea lor in procesul penal, in literature de specialitate probele au fost definite ca fiind elemente cu relevanta informativa asupra tuturor laturilor cauzei penale. In acest sens, in art. 5 alin. (1) din noul Cod de Procedura Penala se arata ca organele judiciare au obligatia de a asigura, pe baza de probe, aflarea adevarului cu privire la faptele si imprejurarile cauzei, precum si cu privire la persoana suspectului sau inculpatului.

Complexitatea informatiilor pe care le aduc probele in procesul penal a condus la definirea lor ca fiind elemente de fapt care servesc la constatarea existentei sau inexistentei unei infractiuni, la identificarea persoanei care a savarsit-o si la cunoasterea imprejurarilor necesare pentru justa solutionare a cauzei si care contribuie la aflarea adevarului in procesul penal [art. 97, alin (1)]. ^[9]

5. Metode speciale de supraveghere

Probele, mijloacele de proba si procedeele probatorii- Informatiile pe care le furnizeaza o proba prin continutul sau nu pot fi administrate in procesul penal decat prin anumite modalitati prevazute de Codul de procedura penala, care sunt numite mijloace de proba, iar modalitatile legale prin care acestea sunt furnizate fiind denumite procedee probatorii.

Din continutul dispozitiilor art. 97 alin. (2) rezulta ca proba se obtine prin procesul penal prin anumite mijloace prin care se constata elementele de fapt ce pot servi ca proba, iar in literature de specialitate acestea sunt definite ca mijloace legale prin care se administreaza probele sau mijloacele legale utilizate pentru dovedirea unui fapt . Toate aceste definitii corespund functionalitatii pe care aceasta institutie procesuala o are in cadrul aflarii adevarului in cauzele penale.

Principala caracteristica a societatii contemporane consta in dezvoltarea exploziva a tehnologiei care determina in mod necesar progresul umanitatii. Dezvoltarea tehnologica este insa fructificata si de persoanele care incalca legea penala, progresu stiintific nefiind exploatat doar in scopuri licie. ^[10]

In ultimii ani s-a observat ca in timp ce lumea digitala aduce beneficii enorme, ea este, de asemenea, vulnerabila. Incidentele din spatiul cibernetic sunt in crestere la un nivel alarmant si ar putea perturba furnizarea de servicii esentiale. Amenintarile pot avea origini diferite: sociale, motivate politic, religios etc. Economia statelor este deja afectata, in proportii diferite, de activitatile de criminalitate informatica indreptate impotriva persoanelor fizice si a sectoarelor publice si private. Infractorii din mediul virtual folosesc metode din ce in ce mai complexe pentru patrunderea in sistemele informatice, cum ar fi furtul de date critice sau holdinguri de rascumparare. Cresterea spionajului economic si activitatilor sponsorizate de stat in spatiul virtual reprezinta o noua categorie de amenintari pentru guverne si companiile din intreaga lume.

A sosit timpul ca Uniunea Europeana sa-si intensifice actiunile in acest domeniu, in vederea elaborarii unei strategii de securitate cibernetica a mediului virtual, care sa prezinte viziunea sa in acest domeniu, clarificand rolurile si responsabilitatile statelor membre si sa stabileasca actiunile viitoare necesare, bazate pe o protectie puternica si eficienta si de promovare a drepturilor si libertatilor cetatenilor, care sa faca din mediul online al Uniunii Europene cel mai sigur spatiu cibernetic din lume. Securitatea in mediul cibernetic a devenit o componenta a securitatii tuturor statelor, care potrivit conventiilor si tratatelor internationale se poate realiza prin, cunoasterea, prevenirea si contracararea atacurilor si amenintarilor, precum si prin diminuarea vulnerabilitatilor infrastructurilor cibernetice in scopul gestionarii eficiente a tuturor riscurilor la adresa securitatii acestora, prevenirea si combaterea criminalitatii informatice si nu in ultimul rand apararea cibernetica.

Dintre toate amenintarile sfarsitului de secol XX, care au continuat sa se manifeste si in zilele noastre - narcoticele, traficul de persoane, munca fortata, putem afirma ca fenomenul criminalitatii informatice este cel care progreseaza cu pasii cei mai semnificativi, evoluand prin sine insusi in forme din ce in ce mai surprinzatoare, dar servind si ca modus operandi pentru alte tipuri de infractiuni, ca pornografia infantila sau furtul de identitate. Internetul, ca instrument principal al criminalitatii informatice, prezinta o infinitate de utilizari, ceea ce duce in mod inevitabil la diversificarea formelor de manifestare a fenomenului. Astfel, apare ca o necesitate realizarea de cercetari la zi, care sa convearga spre o radiografie cat mai exacta si actuala a dimenisunilor acestui tip de criminalitate, cu o structura clara, documentata si cu propuneri viabile pe un termen cat mai indelungat.^[11]

In acest context activitatea infractionala implica, in numeroase cazuri, mijloace tehnologice avansate, metodele de incalcare a legii penale devenind din ce in ce mai specializate. De asemena autoritatile judiciare penale semnaleaza existenta unor fenomene infractionale in anumite materii. Este de notorietate lupta organelor judiciare penale cu fenomenul coruptiei, al infractiunilor de criminalitate organizata, al infractiunilor cu privire la regimul drogurilor, traficul de personale etc.

Aportul finit la savarsirea de fapte penale, pe de o parte si intensificarea infractionlitatii, cu mentiunea expresa a anumitor categorii de infractiuni, pe de alta parte, au condus la reglementarea unor procedee probatorii speciale, adaptate la lumea in care traim, a caror utilizare facilieaza procesul de tragere la raspundere penala a persoanelor care comit infractiuni .

Pentru aceste motive, in Titlul IV din Partea Generale a Codului de Procedura Penala ``Probele, mijloacele de proba si procedeele probatorii``, a fost introdus apitolul IV, intitulat ``Metode special de supraveghere si cercetare``.

Conform art. 138 alin. (1), printre procedeele speciale de supraveghere gasim enumerata si ``supravegherea tehnica``, aceasta nu numai ca se gaseste, in enumerarea procedeelor de supraveghere aceasta ocupa chiar primul loc, acest lucru se poate datora frecventei cu care aceasta metoda de supraveghere este folosita de catre organele judiciare, dar si verosimilitatea probelor care pot fi furnizate prin aceste procedee de supraveghere tehnica .^[12]

Prin supraveghere tehnica se intelege utilizarea in scopul obtinerii de probe a urmatoarelor metode special de supraveghere sau cercetare: interceptarea comunicatiilor ori a oricarui tip de comunicare la distanta, accesul la un sistem informatic, supravegherea video, audio sau prin fotografiere, localizarea sau urmarirea mijloacelor tehnice si obtinerea datelor privind tranzactiile financiare ale unei persoane .

Asadar, se constata reglementarea unei metode de probatiune si anume supravegherea tehnica, in cadrul careia legiutorul a inclus cinci procedee probatorii speciale distincte. Unele dintre aceste procedee sunt definite prin lege in timp ce alte procedee probatorii nu beneficiaza de interpretare legala.

Prin interceptarea comunicatiilor ori a oricarui tip de comunicare se intelege interceptarea, accesul, monitorizarea, colectarea sau inregistrarea comunicatiilor efectuate prin telefon, sistem informatic ori prin orice alt mijloc de comunicare .

Prin acces la un sistem infromatic se intelege patrunderea intr-un sistem informatic sau mijloc de stocare a datelor informatice, fie direct, fie de la distanta prin intermediul unor programe specializate prin prin intermediul unei retele, in scopul de a identifica probe. Sistemul informatic are in vedere orice dispozitiv sau ansamblu de dispozitive interconectate ori aflate in relatie functional, dintre care unul sau mai multe asigura prelucrarea automata a datelor, cu ajutorul unui program informatic.

Supravegherea video sau audio presupune observarea sau inregistrarea conversatiilor, miscarilor ori a altor activitati ale persoanelor, in vreme ce fotografierea are semnificatia unei actiuni de fixare a imaginii unui obiect sau a unei persoane, in format digital sau pe hartie fotografica, cu ajutorul unui aparat fotografic.

Localizarea sau urmarirea prin mijloace tehnice presupune folosirea unor dispozitive care determina locul unde se afla persoana sau obiectul la care sunt atasate.

De asemenea potrivit art. 138 alin. (9), prin obtinerea datelor privind tranzactiile financiare ale unei personane se intelege operatiunile prin care se asigura cunoasterea continutului tranzactiilor financiare si al altor operatiuni efectuate sau care urmeaza sa fie efectuate prin intermediul unei institutii de credit sau de la alta entitate financiara, de inscrisuri ori informatii aflate in posesia acesteia referitoare la tranzactiile sau operatiunile unei persoane^[13]

Datorita ingerintelor autoritatilor statelor semnatare ale Conventiei Europene a Drepturilor Omului, in dreptul cetatenilor la viata privata, intima si de familia Curtea Europeana a stabilit un set de reguli ce trebuie respectate in elaborarea legislatiei fiecarui stat, cat si in activitatea institutiilor ce pot fi abilitate cu sarcini in ceea ce priveste punerea in executare a unui mandat de supraveghere tehnica .

Curtea Europeana a stabilit un set de standarde ce trebuie respectate in vederea protectiei vietii private in cazul supravegherii tehnice dupa cum urmeaza:

a)Comunicatiile, inclusiv cele realizate in cadrul tranzactiilor comerciale, sunt acoperite de notiunile de `` viata privata`` si ``corespondenta``;

b)Ingerinta in dreptul la viata privata trebuie sa aiba o baza legala, iar dreptul intern trebuie sa fie compatibil cu statul de drept si accesibil pentru persoana in a prevedea consecintele dreptului intern in privinta sa;

In practica, Romania a fost condamnata de catre CEDO pentru nerespectarea acestei conditii Hotararea din 8 ianuarie 2013 in cauza Bucur si Toma impotriva Romaniei. In concret dupa un proces care a durat mai bine de 10 ani, decizia CEDO a dat o decizie in favoarea romanilor reprezentati de Monica Macovei si Dan Mihai . Constantin Bucur, Mircea Toma si fiica acestuia din urma, Sorana, au sesizat Curtea Europeana a Drepturilor Omului (CEDO) de la Strasbourg in 11 noiembrie 2002. Cei trei reclamanti s-au plans si de incalcarea dreptului la un remediu efectiv in urma actiunilor lor in instantele din Romania.

Potrivit deciziei Curtii, fostul capitan din Serviciul Roman de Informatii (SRI) a reclamat incalcarea dreptului sau la libera exprimare, prin condamnarea sa la doi ani de inchisoare cu suspendare in 20 octombrie 1998 pentru divulgarea unor informatii clasate ``strict secret``. Totodata, Bucur a reclamat incalcarea dreptului la un proces echitabil in cazul sau.

Constantin Bucur a fost judecat pentru incalcarea Legii privind siguranta nationala dupa ce, in conferinta de presa a PRM din 13 mai 1996, el a facut publice inregistrari de convorbiri telefonice ale unor personalitati politice si din media efectuate de SRI, semnaland ca a constatat o serie de nereguli in activitatea Serviciului.
CEDO a constatat ca in cazul lui Bucur au fost incalcate articolele 10 - libertatea de exprimare - si 6 - dreptul la un proces echitabil - din Conventia Europeana a Drepturilor Omului.

In fapt, in 1996, primul reclamant lucra in cadrul compartimentului de supraveghere-inregistrare a comunicatiilor telefonice intr-o unitate militara a SRI cu sediul in Bucuresti. Sarcinile sale constau in asigurarea supravegherii si inregistrarii continue a convorbirilor telefonice ale persoanelor inscrise in registrul tinut in acest scop de catre compartiment, verificarea calitatii si continuitatii inregistrarilor, precum si asigurarea respectarii conditiilor de interceptare (data de inceput si sfarsit a interceptarilor, identitatea persoanei ale carei convorbiri telefonice erau interceptate, posta interceptata etc.).

In cadrul activitatii sale, primul reclamant a constatat mai multe nereguli: toate rubricile din registrul compartimentului, in care se faceau inregistrari cu creionul, nu erau complete, si anume numele real al persoanei puse sub ascultare, numarul actului de autorizare a interceptarii emis de procuror, adresa postului telefonic pus sub ascultare sau motivul care justifica masura; de asemenea, nu exista concordanta intre persoana indicata in registru ca fiind proprietarul postului telefonic si titularul real. Pe de alta parte, un numar considerabil de jurnalisti, oameni politici si oameni de afaceri erau pusi sub ascultare, mai ales dupa afacerile rasunatoare mentionate in presa.

Reclamantul afirma ca a comunicat aceste nereguli colegilor sai si sefului compartimentului de supraveghere-inregistrare. Acesta din urma, la ordinul comandantului unitatii, l-a mustrat, l-a sfatuit sa renunte la cele sustinute, i-a spus ca avea unele probleme, dar si copii de crescut si a declarat "nu noi schimbam ordinea lucrurilor".

Intrucat persoanele respective s-au aratat dezinteresate de problema, reclamantul l-a contactat pe deputatul T.C., membru al Comisiei comune permanente a Camerei Deputatilor si Senatului pentru exercitarea controlului parlamentar asupra activitatii SRI.

La 13 mai 1996, a avut loc o conferinta de presa. In prezenta catorva membri ai partidului Romania Mare si a deputatului T.C., reclamantul a facut publice casetele audio si neregulile constatate in activitatea SRI. Acesta si-a justificat actiunile prin dorinta de a vedea respectate legile romane si, in primul rand, Constitutia . Acesta a mentionat ca informatiile facute publice nu constituiau secrete de stat, ci dovada activitatilor de politie politica desfasurate de SRI, la ordinul directorului acestuia, in decursul unui an cu alegeri parlamentare si prezidentiale. Interceptarile convorbirilor telefonice erau, in opinia sa, in beneficiul partidului aflat la putere si al diverselor partide politice pentru afacerile lor interne. In cele din urma, reclamantul a declarat ca nimeni nu poate fi obligat sa pastreze un secret de stat in scopul ascunderii incalcarilor legii si ca observase deja ca nici Presedintele Republicii, nici Consiliul Suprem de Aparare a Tarii, nici Comisia parlamentara pentru exercitarea controlului asupra activitatii SRI nu reactionasera in trecut, atunci cand presa dezvaluise nereguli de o gravitate exceptionala comise de directorul SRI.

Conferinta de presa tinuta de reclamant a avut un ecou rasunator in media locala si internationala. Organizatiile politice si neguvernamentale au facut declaratii pe aceasta tema.

La 31 iulie 1996, a inceput urmarirea penala fata de reclamant, acesta fiind invinuit de savarsirea de infractiuni prevazute de Legea nr. 51/1991 privind siguranta nationala. I se imputa ca, in exercitarea atributiilor, a cules si a transmis informatii cu caracter secret (art. 19 din lege) si ca a divulgat si a folosit, in afara cadrului legal, informatii, cunoscute in exercitarea atributiilor, privind viata particulara, onoarea sau reputatia persoanelor (art. 21 din lege).

La 5 august 1996, reclamantul a fost invinuit si de savarsirea infractiunii de furt, infractiune pedepsita prin art. 208 si 224 din Codul penal, pentru sustragerea unor casete audio din sediul SRI.

In cursul cercetarii penale, reclamantul a solicitat urmatoarele masuri: sa fie interogat directorul SRI, care ar fi declarat presei si comisiei parlamentare ca posturile telefonice indicate de reclamant nu fusesera puse sub ascultare, si sa se dispuna ca SRI sa furnizeze o copie a cererilor trimise procurorului pentru obtinerea actelor legale de autorizare a interceptarilor si a inregistrarilor, precum si o copie a registrului parchetului in care s-au consemnat actele de autorizare respective. Prin aceste cereri de probe, reclamantul intentiona sa demonstreze ca unele acte de autorizare a interceptarii au fost eliberate in urma conferintei de presa din 13 mai 1996. Procurorul militar insarcinat cu efectuarea cercetarii a respins cererea reclamantului fara o motivare a deciziei sale.

Prin hotararea din 20 octombrie 1998, Tribunalul Militar l-a condamnat pe reclamant la o pedeapsa cu inchisoarea de 2 ani cu suspendarea executarii pentru furt, culegerea si transmiterea de informatii cu caracter secret in afara cadrului legal, precum si divulgarea si folosirea, in afara cadrului legal, a informatiilor privind viata particulara, onoarea si reputatia persoanelor. Hotararea tribunalului s-a bazat pe faptul ca interceptarile telefonice fusesera efectuate in baza unor acte de autorizare emise de procurori si depuse la dosar. Pentru acelasi temei, tribunalul a respins alegatiile reclamantului cu privire la indoielile sale fata de legalitatea interceptarilor. De asemenea, tribunalul a observat ca reclamantul nu a denuntat pretinsele nereguli directorului SRI si nu a sesizat Comisia parlamentara pentru exercitarea controlului asupra activitatii SRI. Referitor la elementul intentional al infractiunilor, tribunalul a considerat ca acordul dat de reclamant deputatului T.C. pentru a devoala continutul casetelor dovedea existenta intentiei, prevazuta de lege, pentru a putea califica faptele respective drept infractiuni . De asemenea, tribunalul a observat ca, asa cum reiese dintr-o nota prezentata de SRI, potrivit regulamentului intern al acestei institutii, casetele continand convorbiri telefonice se transmiteau departamentului responsabil de transcrierea informatiilor; in cazul in care unitatea care solicitase interceptarea comunicatiilor nu formula o cerere de transcriere in termen de 10 zile, informatiile se stergeau, iar casetele se restituiau compartimentului de supraveghere-inregistrare in vederea reutilizarii lor.

Reclamantul a formulat apel in fata Curtii Militare de Apel insa prin hotararea din 14 iunie 1999, Curtea Militara de Apel a confirmat hotararea pronuntata in prima instanta.

Reclamantul a formulat recurs impotriva acestei hotarari la Curtea Suprema de Justitie, iar prin hotararea din 13 mai 2002, Curtea Suprema de Justitie a respins exceptia ridicata de reclamant cu privire la imunitatea sa parlamentara, dupa ce a constatat ca acesta devenise deputat la 26 noiembrie 2000, adica ulterior trimiterii sale in judecata . Pe fond, instanta a respins recursul reclamantului, confirmand motivarea primei instante.

Una dintre casetele luate de Constantin Bucur si facute publice continea inregistrarea unei convorbiri telefonice care a avut loc la 12 aprilie 1996 intre cea de a treia reclamanta, fiica minora a celui de al doilea reclamant, si mama acesteia, de la telefonul instalat la domiciliul celui de al doilea si al treilea reclamant.

Cel de al doilea reclamant, Mircea Toma, precum si unii dintre colegii sai de la redactia ziarului A.C. au depus plangere penala denuntand interceptarile fara drept ale convorbirilor telefonice efectuate de la posturile telefonice apartinand ziarului.Acestia au invocat incalcarea dreptului la viata privata si de familie prin interceptarea ilegala a convorbirilor lor telefonice si pastrarea inregistrarilor de catre SRI. Una dintre casetele cu inregistrari ale convorbirilor telefonice interceptate de SRI date publicitatii de Bucur continea o discutie dintre sotia si fiica lui Mircea Toma, mai arata CEDO.

La 28 noiembrie 1996, redactia ziarului a primit o nota de informare ca interceptarile in cauza vizau un anumit membru al redactiei si fusesera realizate pe baza actului de autorizare emis de procuror.

Curtea Europeana a Drepturilor Omului (CEDO) a dat un verdict impotriva Romaniei in problema interceptarilor ilegale ca fostul angajat SRI si un jurnalistul vor primi impreuna aproape 28.000 de euro pentru incalcari ale drepturilor stipulate de Conventie de care se face vinovat statul roman, deoarece, Constantin Bucur nu a incalcat Legea privind siguranta nationala atata timp cat a facut publice interceptari efectuatie in mod ilegal de catre SRI.

Astfel, fostul capitan SRI a primit despagubiri de 20.000 de euro, dupa ce a fost condamnat pentru ca a facut publice interceptari SRI ale unor convorbiri telefonice, in timp ce jurnalistul Mircea Toma, care a fost interceptat, a primit 7.800 de euro, potrivit unei decizii CEDO.^[14]

Un alt caz de interceptari condamnat de CEDO este cel al unei judecatoare de la Tribunalul Bihor, Elena Pop Blaga, care a primit 4.900 de euro pentru ca i-au fost interceptate, neautorizat, convorbiri, sub suspiciunea ca ar pretinde mita, si pentru conditiile in care a stat in arest preventive, CEDO admitand ca au fost incalcate articolele 3 si 8 din Conventie .

c)Calitatea legii de a fi previzibila, aceasta cerinta nu presupune in meteria supravegherii tehnice ca o persoana ar trebui sa fie in masura sa prevada atunci cand autoritatile probabil i-au interceptat comunicatiile, astfel incat sa isi poate adopta comportamentul sau in consecinta; este insa esential sa existe norme clare, detaliate privind masurile de supraveghere tehnica, mai ales ca tehnologia disponibila pentru ultilizare este in mod constanta din ce in ce mai sofisticata; legislatia interna trebuie sa fie suficient de clara in terminologia sa pentru a oferi cetatenilor un indiciu adecvat cu privire la imprejurarile si conditiile si modalitatile in care autoritatile publice sunt imputernicite sa recurga la oricare dintre masurile de supraveghere tehnica;

d)Legea trebuie sa prevada garantii minime impotriva abuzurilor sau arbitrariului, cum ar fi: natura infractiunilor care pot determina luarea unei masuri de supraveghere tehnica(nu este necesara existenta unei liste exahaustive, insa trebuie sa existe suficiente date din care sa poate fi detreminate infractiunile care pot atrage supravegherea tehnica);definitia categoriilor de persoane susceptibile de a fi supuse supravegherii tehnice [exista o suprapunere intre conditia ca respectivele categorii de persoane sa fie stabilite si conditia ca natura infractiunilor sa fie clar definita; mandatul de supraveghere tehnica trebuie sa specifice in mod clar, fie numele sau prin descriere, o persoana ca fiind subiectul supravegherii ori un singur set de premise ca fiind temeiul pentru care mandatul este dispus (nume, adrese,numere de telefon si alte informatii relevante)]; limitele temporale ale masurii supravegherii tehnice (durata totala a oricaror masuri de interceptare va depinde de complexitatea si durata anchetei in cauza si, cu conditia sa existe garantii adecvate, nu este nerezonabil sa lase aceasta chestiune la discretia autoritatilor relevante in dreptul intern);procedura care trebuie urmate pentru incuviintarea utilizarea si stocarea datelor obtinute; imprejurarile in care rezultatul supravegherii tehnice poate sau trebuie sa fie sters sau distrus;

e)Evaluarea testului necesitatii si proportionalitatii ingerintei cu scopul legitim urmarit se face prin raportare la toate circumstantele cauzei, cum ar fi natura, domeniul de aplicare si durata masurilor de supraveghere tehnice, motivele necesare pentru dispunerea lor, autoritatile competente sa le efectueze si sa le autorizeze, precum si caile legale potrivit carora masurile pot fi contestate; fata de potentialul tehnilogiilor de supraveghere de ultima ora pentru a invada intimitatea cetatenilor, cerinta necesara intr-o societate democratica trebuie sa fie interpretata ca stricta necesitate; o masura de supraveghere tehnica poate fi compatibila cu exigentele conventionale numai daca este strict necesara, ca o consideratie generala, pentru protejarea institutilor democratice si, mai mult decat atat, in cazul in care este strict necesar, ca o anumita consideratie, in obtinerea de informatii vitale intr-o operatiune individuala; orice masuri de supraveghere tehnica care nu corespunde acestor criterii vor fi predispuse la abuz din partea autoritatilor care beneficiaza de tehnologii avansate;

f)Existenta unui control judiciar a priori a masurii supravegherii tehnice fie de un judecator fie din partea unei autoritati independente (se admite ca supravegherea de catre organismele non-judiciare poate fi considerata compatibila cu Conventia, cu conditia ca organismul de supraveghere sa fie independent de autoritatile care efectueaza supravegherea, si sa fie investit cu puteri si comptente suficiente pentru a exiercita un control efectiv si continuu);

g)Existenta unui control judiciar a posteriori a temeiniciei supravegherii tehnice; eficienta controlului a posteriori poate fi semnificativ stirbita in cazul absentei notificarii persoanelor care au format obiectul unei supravegheri tehnice ulterior incetarii masurii. ^[15]

Pe langa acest set de reguli institutite de Curtea Europeana, in dreptul intern s-au concretizat conditiile ce trebuie respectate pentru emiterea mandatului de supraveghere tehnica .

Prima conditie ce trebuie respectata pentru a se putea dispune supravegherea tehnica este ca urmarirea penala sa fi fost inceputa in cauza.

A doua conditie vizeaza existenta unei suspiciuni rezonabile cu privire la pregatirea sau savarsirea unei infractiuni contra securitatii nationale prevazute de NCP si de legile speciale, a unei intractiuni de trafic de droguri, de efectuare de operatiuni cu precursori sau alte substante susceptivile de a avea efecte psihoactive (prevazute de Legea nr. 194/2011), infractiuni privind nerespectarea regimului armelor, munitiilor, materialelor nucleara si al materiilor explozive, de trafic sau exploatarea persoanelor vulnerabile, acte de terorism, de spalare de bani, de falsificare de monede, timbre sau de alte valori, de falsificare de instrumente de plata electronica, in cazul infractiuninilor care se savarsesc prin sisteme informatice sau mijloace de comunicare electronica, infractiunilor contra patrimoniului, de santaj, de viol, de lipsire de libertate in mod ilegal, de evaziune fiscala, a unei infractiuni de coruptie sau a unei infractiuni asimilate infractiunilor de coruptie, a unei infractiuni impotriva intereselor financiare ale Uniunii Europene, ori a unei infractiuni pentru care legea prevede pedeapsa inchisoarii de 5 ani sau mai mare.

Cea de a treia conditie este ca probele nu ar putea fi obtinute in alt mod sau obtinerea lor ar presupune dificultati deosebite ce ar prejudicia ancheta ori exista un pericol pentru siguranta persoanelor sau a unor bunuri de valoare, este consacrat astfel principiul subsidiaritatii, reliefand caracterul de exceptie al ingerintei in dreptul la viata privata in vederea asigurarii echitabilitatii procedurii, prin evitarea ca o partea inseamnata a probatiunii ce se efectueaza intr-o cauza sa constea in masuri de supraveghere tehnica . NCPP stipuleaza si o limita in materia supravegherii tehnice in vederea garantarii dreptului la aparare: raportul dintre avocat si persoana pe care o asista sau o reprezinta nu poate forma obiectul supravegherii tehnice.

In practica Romania a fost condamnata la CEDO in cauza Pruteanu contra Romaniei vizand interceptarea convorbirilor telefonice ale avocatului cu clientul.

Avocatul Pruteanu a fost angajat pentru a-l reprezenta pe C.I. intr-o procedura penala.

In speta, in anul 2004, Parchetul de pe langa Tribunalul Bacau a inceput urmarirea penala impotriva lui M.T.O. si a lui M.G.T, asociati la o societate comerciala impotriva carora au fost depuse mai multe plangeri penale pentru inselaciune. Acestia l-au mandatat pe C.I. sa vanda niste imobile.

La data de 24 septembrie 2004, instanta a autorizat Ministerul Public sa intercepteze si sa inregistrareze convorbirile telefonice ale lui M.T.O, M.G.T si C.I. pentru o perioada de treizeci de zile . Douasprezece dintre aceste convorbiri au fost purtate de C.I. cu avocatul sau, Dl. Pruteanu .

La data de 17 martie 2005, Ministerul Public a intocmit un proces verbal prin care a pus la dispozitia Tribunalului suporturile magnetice si transcrierile inregistrarilor efectuate in baza autorizatiei din 24 septembrie 2004,mentionand ca aceste inregistrari au fost realizate in cadrul unei proceduri penale initiate impotriva OTM si MGT, deci alti asociati ai societatii decat C.I.

Printr-o hotarare pronuntata la 21 martie 2005, in camera de consiliu, Tribunalul a hotarat ca inregistrarile sunt utile cauzei si a aprobat cererea procurorilor, ordonand sigilarea transcrierilor si a suporturilor magnetice la grefa instantei.

Avocatul Pruteanu, actionand in nume propriu, nu ca un reprezentant al CI, a formulat recurs impotriva hotararii interlocutorii din 21 martie 2005. In cererea de recurs, reclamantul a precizat calegislatia nationala nu prevede o cale de atac impotriva unei astfel de hotararisi a cerut instantei sa declare recursul admisibil in temeiul art. 13 din Conventie . El a sustinut ca, in hotararea atacata, instanta a certificat inregistrarile conversatiilor avute cu CI in conditiile in care el nu a fost citat sa se prezinte in cadrul procedurii si ca aceste conversatii au avut un caracter profesional. De asemenea, a invocat art. 91³alineatele 2 si 7 din Codul de procedura penala, potrivit caruia conversatiile profesionale dintre un avocat si clientul sau nu pot fi mentionate in procesul-verbal de transcriere si nu pot fi folosite ca probe in cadrul procedurilor penale. In cele din urma, el a subliniat faptul ca interceptarea telefonului lui IC nu a fost justificata de un interes legitim, dat fiind faptul ca CI nu a facut obiectul acelei proceduri penale, si a solicitat instantei de apel sa dispuna distrugerea transcrierii ale inregistrarilor conversatiilor sale cu clientul sau.

Audierea in acest recurs a avut loc pe 5 aprilie 2005 in fata Curtii de Apel Bacau. In observatiile sale orale, reclamantul a adaugat ca practica instantelor nationale in materie a fost de a ordona distrugerea inregistrari ale convorbirilor dintre avocat si clientul sau. La aceeasi data, Curtea a pronuntat o hotarare prin care a declarat cererea de recurs inadmisibila intrucat calea de atac nu este prevazuta de lege.

In aceste conditii, dl. Avocat Pruteanu a facut plingere la CEDO, pretinzand ca a fost incalcat dreptul sau la respectarea vietii private si secretul corespondentei, ca urmare a interceptarii convorbirilor sale telefonice si lipsa remediilor legale pentru a contesta legalitatea masurii si a solicita distrugerea inregistrarilor. El si-a intemeiat plangerea pe articolul 8 din Conventie, luat separat si coroborat cu articolul 13 al Conventiei.

Curtea Europeana a Drepturilor Omului a examinat plangerea sub doua aspecte, respectiv daca au fost indeplinite conditiile prevazute in alin. 2 al art 8 din Conventie pentru a se justifica o astfel de ingerinta in viata privata din partea autoritatilor publice.

Aceste conditii sunt: masura sa fie prevazuta de lege si masura sa constituie, intr-o societate democratica, o masura necesara pentru securitatea nationala, siguranta publica, bunastarea economica a tarii, apararea ordinii si prevenirea faptelor penale, protectia sanatatii, a moralei, a drepturilor si a libertatilor altora.

Sa constituie, intr-o societate democratica, o masura necesara pentru securitatea nationala, siguranta publica, bunastarea economica a tarii, apararea ordinii si prevenirea faptelor penale, protectia sanatatii, a moralei, a drepturilor si a libertatilor altora.

Cu privire la primul aspect, sintagma ``prevazute de lege`` din articolul 8 AA� 2 din Conventie impune in primul rand ca masura contestata sa aiba o baza in dreptul intern. Aceasta implica, de asemenea, o anumita calitate a legii in cauza. Curtea a retinut ca tribunalul a autorizat ascultarea in baza art 911 si urm. din Codul de procedura penala. Fara a aprecia asupra ``calitatatii acestei legi``, Curtea a retinut ca articolele mentionate nu prevad situatia specifica a persoanelor ascultate fara autorizatie de interceptare.

In ceea ce priveste a doua conditie, Curtea a considerat ca in acest caz, ingerinta a fost motivata de necesitatea stabilirii adevarului in cadrul unei proceduri penale si, prin urmare, au avut tendinta de a apara ordinea publica. De aceeea, a ramas sa stabileasca daca ingerinta a fost ``necesara intr-o societate democratica`` pentru a atinge aceste obiective. In conformitate cu jurisprudenta Curtii, statele contractante se bucura de o anumita marja de apreciere in evaluarea existentei si a amplorii unei astfel de necesitati, insa trebuie sa existe si garantii adecvate si eficiente impotriva abuzurilor.

In acest caz, Curtea a observat ca interceptarea convorbirilor intre avocat si client constituie incontestabil o atingere adusa secretului profesional, care este baza relatiei de incredere intre cele doua persoane, astfel incat clientul putea sa faca plangere pentru incalcarea dreptului sau de a avea o relatie confidentiala cu avocatul . In egala masura insa, avocatul poate sa faca plangere pentru nerespectarea vietii private si a corespondentei, independent de dreptul de a face plangere a clientului sau.

Desigur, reclamantul nu a facut el insusi obiectul unei autorizatii de interceptare avand in vedere calitatea sa de avocat al C.I. Insa nu este mai putin adevarat ca persoana in cauza trebuie sa aiba posibilitatea unui control efectiv asupra modului in care sunt utilizate inregistrarile.

In aceasta privinta, Curtea a constatat ca permisiunea de a inregistra conversatiile cu CI a fost emisa de o instanta, insa nu se poate concluziona ca instanta a considerat a priori nevoia de actiune in ceea ce priveste persoana in cauza. Prin urmare, este necesar sa se ia in considerare daca reclamanta a avut la dispozitie un remediu a posteriori pentru a controla inregistrarile in litigiu.

Avand in vedere aceste argumente, Curtea a concluzionat ca a fost incalcat art. 8 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului, referitor la respectarea vietii private si a secretului corespondentei.^[16]

Desigur, asemenea intruziuni in viata privata nu se opresc doar la nivelul Romaniei dezvaluirile lui Edward Snowden prezinta niste documente clasificate pe care acesta le-a sustras de la NSA (Agentia Nationala americana pentru Securitate), in perioada in care a fost angajat ca tehnician al institutiei, documente pe care le-a publicat in unele din cele mai titrate ziare din lume. Snowden, in varsta de 29 de ani, este cel care a dezvaluit faptul ca administratia SUA intercepteaza convobirile telefonice si conversatiile de pe internet a milioane de americani, si nu numai.

Este vorba de dezvaluirea mai multor secrete ale CIA, in special cel al sistemelor de supraveghere telefonica prin NSA (National Security Agency). Edward Snowden, specialist in computere, care fusese angajat prin contract de CIA si care a sustras o mare cantitate de date ultrasecrete, cu care a plecat in strainatate (mai intai la Hong Kong, teritoriu aflat sub autoritate chineza, apoi la Moscova, unde se afla si in prezent). El a trimis presei (The Guardian in Anglia si Washington Post in SUA) o parte din aceste date, care ar reprezenta numai aproximativ 1% din cantitatea de informatie detinuta. In motivatia actiunilor sale, Snowden a afirmat ca a avut ratiuni de etica, dupa ce a descoperit cum se face supravegherea telefonica globala, pentru toti cetatenii americani si pentru multi cetateni straini, intre care un numar considerabil de politicieni si oameni de stat din tari aliate si prietene. Prezentarea de catre media a detaliilor a avut un efect exploziv, in tara si in strainatate. Condamnarea actiunilor CIA a fost unanima in aproape toate statele lumii.

Iar ultima conditie este aceea care echilibreaza intruziunea autoritatilor publice in viata privata a cetatenilor cu interesul superior al societatii in procesul penal este reprezentata de conditia ca masura sa fie proportionala cu restrangerea dreptuilor si libertatilor fundamentale, date fiind particularitatile cauzei, importanta informatiilor ori a probelor ce urmeaza a fi obtinute sau gravitatea infractiunii. Astfel a fost reglementat principiul proportionalitatii masurii supravegherii tehnice cu restrangerea dreptului la viata privata, prin raportare la particularitatile cauzei, importanta informatiilor sau a probelor ce urmeaza a fi obtinute sau gravitatea infractiunii. In acelasi sens in art. 5 din Recomandarea (2005) 10 a Comitetului de Ministrii al Consiliului Europei privind ``tehnicile de investigare`` in legatura cu infractiuni grave, inclusiv acte de terorism prevede ca, in vederea garantarii principiului proportionalitatii, la momentul in care se dispune utilizarea `` tehnicilor speciale`` aceasta utilizarea trebuie evaluata in functie de gravitatea infractiunilor si tinand cont de caracterul intruziv al tehnicii utilizate.^[17]

7. Concluzii

In concluzie, dreptul la viata privata, intima si de familie nu este un drept absolut, insa este un drept ce trebuie respectat de catre autoritatile statale, fiind enumerate si exemplificate situatiile in care acest drept poate fi restrans, astfel incat intruziunea autoritatilor in viata privata a cetatenilor sa nu existe fara motivare. De asemenea atunci cand este dispusa masura supravegherii tehnice trebuie urmarit ca prin interceptarea convorbirilor unei anumite persoane sa nu se realizeze o limitare a drepturilor persoanelor cu care subiectul supus masurii interactioneaza, astfel creandu-se o ``panza`` de interceptari ce aduc atingere drepturilor si libertatilor fundamentale ale pritenilor, membrilor de familie si chiar avocatilor, asa cum am aratat mai sus.

Principiul proportionalitatii vine ca un principiu corector, menit sa incline balanta in favoarea obiectivismului, astfel incat, asa cum afirma Jean Jacques Rousseau: ca ceea ce instraineaza fiecare din puterea sa, din bunurile sale, din libertatea sa -prin pactul social- sa fie numai acea parte din a carei folosire are importanta pentru comunitate .

Autor: Gologan Liliana, Coordonator: Lect. univ. dr. Andra Nicoleta Puran

Bibliografie:

Lucrari de specialitate:

- Andreescu Marius- Principiul Proportionalitatii in dreptul constitutional, Ed. C.H. Beck, Bucuresti 2007.

-Andreescu Marius, Andra Nicoleta Puran - Drept constitutional Teoria generala, Editia a IV-a, Ed. SITECH, Craiova, 2015.

- Chelaru Eugen - Persoanele, Editia a 3-a, Ed. CH. Beck, Bucuresti 2012.

- Neagu Ion, Mircea Damaschin - ``Tratat de procedura penala - Partea generala``, Ed. Universul Juridic, Bucuresti 2015.

- Soltan Vasile - Limita dintre dreptul la viata privata si interesul public observata prin prisma jurisprudentei CEDO, www.Juridice.ro

- Udroiu Mihail - Procedura Penala, Partea Generala, editia 4, Ed. C. H. Beck, Bucuresti, 2017.

- Vara Octavian, Prof. univ. dr. Coord. Sandu Florin- Criminalitatea informatica, Academia de politie ``Alexandru Ioan Cuza``, Bucuresti 2014.

Legislatie:

- Constitutia

- Noul Cod Civil

-Noul Cod de Procedura Penala

- Conventia Europeana a Drepturilor Omului

Jurispudenta:

- Hotararea CEDO din 8 ianuarIe 2013 (Cererea nr. 40238/02) Bucur si Toma impotriva Romaniei, www.dreptonline.ro

- Hotararea CEDO din 03 mai 2015 (Cererea nr. 30181/05) cauza Pruteanu contra Romaniei - Interceptarea convorbirilor telefonice ale avocatului cu clientul, www.unbr.ro.

[1] Marius Andreescu, Andra Nicoleta Puran - Drept constitutional Teoria generala, Editia a IV-a, Ed. SITECH, Craiova, 2015, p:150