Nulitate, cu efect retroactiv, a unui contract incheiat de banca cu un consumator. Competenta instantei.

In anul 2007, doamna Anica MilivojeviA�, resortisant croat, a incheiat cu Raiffeisenbank, cu sediul in Austria, un contract de credit unic in valoare de 47 000 de euro pentru a efectua lucrari de renovare in domiciliul sau, mai ales pentru a amenaja in acesta apartamente destinate inchirierii. Imprumutul a fost contractat cu ajutorul unui intermediar cu resedinta in Croatia si cuprinde o clauza atributiva de competenta alternativa, in favoarea fie a instantelor austriece, fie a instantelor croate. Pentru a garanta rambursarea imprumutului, doamna MilivojeviA� a semnat de asemenea un act notarial referitor la constituirea unei ipoteci nascute din acest contract care a fost inscrisa ulterior in cartea funciara croata.

In anul 2015, doamna MilivojeviA� a sesizat OpA�inski sud u Rijeci (Tribunalul Municipal din Rijeka, Croatia) cu o cerere indreptata impotriva Raiffeisenbank prin care urmarea constatarea nulitatii contractului de credit si a actului notarial, precum si radierea ipotecii din cartea funciara. In timp ce Raiffeisenbank sustine ca acest contract a fost incheiat in Austria, doamna MilivojeviA� afirma ca el a fost incheiat in Croatia.

La 14 iulie 2017, a intrat in vigoare o lege nationala care prevede nulitatea retroactiva a contractelor de credit incheiate in Croatia cu un creditor strain care nu dispune de autorizatiile sau de permisele impuse de autoritatile croate si care ar putea sa fie aplicabila in litigiul principal. OpA�inski sud u Rijeci apreciaza, pe de o parte, ca, daca s-ar stabili ca contractul in discutie a fost incheiat in Croatia, acesta ar putea fi in prezent lovit de nulitate si, pe de alta parte, ca aceasta reglementare poate aduce atingere libertatii Raiffeisenbank de a furniza servicii financiare. Instanta nationala solicita, in esenta, Curtii de Justitie sa stabileasca daca acest aspect este contrar liberei prestari a serviciilor in piata interna a Uniunii si sa se pronunte cu privire la diverse aspecte legate de competenta sa internationala de solutionare a cauzei principale, in raport cu dispozitiile Regulamentului privind competenta judiciara¹.

Instanta nationala solicita de asemenea sa se stabileasca daca contractul in discutie ar putea fi calificat drept ``contract incheiat cu un consumator`` si daca litigiul principal intra sub incidenta normelor de competenta exclusiva in materia drepturilor reale imobiliare.

Prin hotararea pronuntata Curtea se declara competenta sa examineze compatibilitatea cu libera prestare a serviciilor a Legii din 14 iulie 2017. In aceasta privinta, chiar daca Croatia sustine ca dreptul Uniunii nu este aplicabil contractului in discutie pentru ca acesta din urma a fost incheiat inainte de data aderarii Croatiei la Uniune, acest argument nu poate fi retinut, intrucat contractul continua sa produca efecte dupa aceasta data . In plus, dupa cum rezulta din tratatul de aderare a Croatiei, dispozitiile tratatelor originare sunt obligatorii pentru Croatia de la data aderarii, avand astfel vocatia de a se aplica efectelor viitoare ale situatiilor aparute inainte de aceasta data .

In continuare, in ceea ce priveste libera prestare a serviciilor, Curtea aminteste ca acest principiu impune eliminarea oricarei discriminari pe considerente de cetatenie sau de nationalitate fata de prestatorul de servicii stabilit in alt stat membru, precum si inlaturarea oricarei restrictii, atunci cand este de natura sa interzica, sa ingreuneze sau sa faca mai putin atractive activitatile prestatorului stabilit in alt stat membru.

Curtea observa ca, in ordinea juridica croata, nulitatea contractelor de credit incheiate cu un creditor neautorizat este prevazuta, in acelasi timp, de Legea din 14 iulie 2017 si de Legea privind creditul de consum din 30 septembrie 2015. Constatand ca, pentru perioada cuprinsa intre 1 iulie 2013, data aderarii Croatiei la Uniune, si 30 septembrie 2015, nulitatea mentionata opereaza numai in cazul contractelor de credit incheiate de creditorii neautorizati cu sediul in afara Croatiei, Curtea considera ca, pentru aceasta perioada, dreptul croat a instituit o discriminare directa impotriva creditorilor stabiliti in afara Croatiei. Incepand de la aceasta data, intrucat regimul de nulitate este aplicabil, fara distinctie, tuturor creditorilor neautorizati, Legea din 14 iulie 2017 prevede o restrictie privind exercitarea liberei prestari a serviciilor. Curtea examineaza apoi, in ceea ce priveste perioada cuprinsa intre 1 iulie 2013 si 30 septembrie 2015, daca legea nationala poate fi justificata prin motive de ordine publica, de siguranta publica si de sanatate publica si arata ca recurgerea la o astfel de justificare presupune existenta unei amenintari reale si suficient de grave care afecteaza un interes fundamental al societatii, consideratiile de natura economica neputand sa justifice o derogare de la libera prestare a serviciilor.

In ceea ce priveste perioada pentru care regimul nulitatii contractelor de credit in discutie era aplicabil fara distinctie, Curtea a apreciat ca acesta cuprinde o restrictie privind libera prestare a serviciilor. Desi Curtea a constatat ca motivele imperative de interes general invocate in cazul de fata se numara printre cele deja recunoscute in jurisprudenta sa, aceasta a concluzionat totusi ca acest regim depaseste in mod evident ceea ce este necesar pentru a atinge obiectivele pe care le urmareste.

In ceea ce priveste competenta internationala, Curtea aminteste ca, in sistemul Regulamentului privind competenta judiciara, competenta instantelor statului membru pe teritoriul caruia are domiciliul paratul constituie principiul general. Prin urmare, o legislatie nationala care prevede norme de competenta derogatorii de la acest principiu general, care nu sunt prevazute de o alta dispozitie din acest regulament, contravine sistemului instituit de regulamentul mentionat. In ceea ce priveste posibila calificare drept ``contract incheiat cu un consumator`` a unui contract de credit incheiat de un debitor pentru a efectua lucrari de renovare intr-un bun imobil care este domiciliul sau in scopul, printre altele, de a oferi servicii de cazare turistica in acesta, Curtea considera ca debitorul ar putea beneficia de dispozitiile mentionate numai in ipoteza in care legatura dintre contractul amintit si activitatea profesionala ar fi atat de firava, incat este evident ca contractul mentionat urmareste in principal scopuri private, aspect a carui verificare revine instantei nationale.

In sfarsit, in ceea ce priveste cererile avand ca obiect declararea nulitatii contractului in discutie si a actului notarial referitor la constituirea unei ipoteci, Curtea constata ca acestea se intemeiaza pe un drept personal care nu poate fi invocat decat impotriva Raiffeisenbank. In schimb, in ceea ce priveste cererea de radiere din cartea funciara a inscrierii unei ipoteci, trebuie observat ca ipoteca este un drept real care produce efecte erga omnes si intra, asadar, in competenta exclusiva a instantei din statul membru pe teritoriul caruia este situat imobilul.

In aceste conditii, Curtea concluzioneaza ca dreptul Uniunii² se opune unei legislatii nationale in virtutea careia contractele de credit si celelalte acte juridice intemeiate pe astfel de contracte sunt nule, cu efect retroactiv, de la data incheierii lor, atunci cand au fost incheiate cu un creditor stabilit in alt stat membru decat cel al destinatarului prestatiei si care nu este in posesia tuturor autorizatiilor necesare, eliberate de autoritatile competente ale acestui stat membru.

Hotararea in cauza C-630/17 Anica MilivojeviA�/Raiffeisenbank St. Stefan-Jagerberg-Wolfsberg eGen

¹ Regulamentul (UE) nr. 1215/2012 al Parlamentului European si al Consiliului din 12 decembrie 2012 privind competenta judiciara, recunoasterea si executarea hotararilor in materie civila si comerciala (JO 2012, L 351, p. 1).

² Articolul 56 din Tratatul privind functionarea Uniunii Europene (JO 2012, C 326, p. 47).