Onorariile minime ale avocatilor. Si despre concurenta ...

(N. n.Hotararea Consiliului UNBR nr. 272 din 26 august 2017 prin care se aproba ``Tabloul onorariilor minimale`` poate fi consultata AICI)

Camerele de rezonanta ale mass mediei (si politicului) au ales sa amplifice cele privind presupusa ``super-imunitate``, care ar fi conferita asupra avocatilor prin adoptarea proiectului. Un alt element al acestuia, poate mai semnificativ pentru avocati, constituit de amendamentele[2] propuse de catre domnul deputat Ioan Dirzu[3], care ar deschide calea reinstituirii unor onorarii minimale prin modificarea art. 31 si art. 66 din Legea nr. 51/1995, au capatat mult mai putina atentie. Mai bine zis, au capatat doar suficienta atentie, incat sa ofere un prilej suplimentar pentru denigrarea profesiei de avocat si pentru raspandirea repetata a unor idei preconcepute in sfera discursului public.

2. Prin luarea de pozitie a Consiliului Concurentei cu privire la aceste amendamente, preluata in presa electronica[4] si atribuita personal presedintelui Consiliului (domnul Bogdan Chiritoiu[5]), care inca nu a fost publicata in scris in locatia destinata unor astfel de puncte de vedere[6], s-a aratat ca instituirea unor onorarii minimale nu ar fi acceptabila din punct de vedere concurential si ar constitui o intoarcere la reglementarea din anul 2004. In opinia Consiliului: ``ar reprezenta un regres in ceea ce priveste modul de reglementare si de exercitare a profesiei de avocat in Romania``; ``(a��) avocatii nou intrati pe piata nu pot practica onorarii mai mici decat limita minima stabilita, in scopul atragerii de clientela si castigarii astfel a unei pozitii in piata`` si ``nu in ultimul rand consumatorul este dezavantajat, neputand beneficia de onorarii mai mici decat cele fixate, fiind astfel obligat sa plateasca niveluri de pret stabilite arbitrar si care nu sunt rezultatul interactiunii dintre cerere si oferta``.

3. Consiliul Concurentei pare consecvent in opozitia sa fata de reglementarile care instituie onorarii minimale. Inca din anul 2004 a impus modificarea legislatiei privind exercitarea profesiei de arhitect[7], si a Legii nr. 51/1995[8], in vederea eliminarii onorariilor minimale, sub pretextul armonizarii[9] normelor romane la practicile promovate de Comisia Europeana . ``Succesele`` inregistrate in demersurile impotriva onorariilor minimale existente in randul avocatilor, expertilor contabili, arhitectilor, inginerilor geodezi si medicilor veterinari nu au fost insa repetate in cazul profesiilor de notar public si de executor judecatoresc, asa cum recunoaste intr-un studiu chiar presedintele Consiliului[10], in pofida faptului ca aceste profesii, din punct de vedere concurential, trebuie considerate profesii libere, inclusiv potrivit jurisprudentei Curtii de Justitie a Uniunii Europene[11].

4. Notarii publici, prin prevederile art. 8 din Ordinul Ministerului Justitiei nr. 46/C/2011[12] sunt obligati sub sanctiunile prevazute pentru abateri disciplinare, sa stabileasca si sa incaseze cel putin onorariile minimale stabilite. Aceste onorarii, si metoda de determinare a lor, au fost reglementate cu luarea in considerare a Hotararii Consiliului Uniunii Nationale a Notarilor Publici (in continuare: UNNP) nr. 222 din 3 septembrie 2010 pentru aprobarea proiectului Normelor privind tarifele de onorarii ale notarilor publici, modificata si completata prin hotararile Consiliului UNNP nr. 261/13.10.2010 si 317/29.11.2010., deci, in urma consultarii unei asociatii profesionale cu activitate in domeniul profesiilor liberale. Onorariile minimale impuse executorilor judecatoresti sunt stabilite prin Ordinul Ministerului Justitiei nr. 2550/C/2006[13]. La emiterea Ordinului, ministerul de resort a luat in considerare solicitarea Uniunii Nationale a Executorilor Judecatoresti (in continuare: UNEJ), care prin Adresa nr. 1.286/2006 a propus actualizarea limitelor pentru onorariile executorilor.

II. Problema

5. In lumina celor aratate mai sus, fundamentarea logica invocata de Consiliul Concurentei pentru opozitia vocala fata de instituirea unor onorarii minimale pentru avocati pare compromisa in mai multe locuri:

- normele enuntate, prin care se stabilesc onorarii minimale obligatorii consistente raportat la valoarea actelor indeplinite de catre notarii publici si executorii judecatoresti se situeaza in timp in urma suprimarii onorariilor avocatiale minimale;

- aceste onorari minimale au fost stabilite cu considerarea pozitiei unor organizatii profesionale, deci nu pot fi mai putin ``arbitrare`` sau dezavantajoase pentru justitiabil decat cele care s-ar stabili, potrivit amendamentelor propuse, de catre Uniunea Nationala a Barourilor din Romania;

- atat pentru profesia de notar public, cat si pentru cea de executor judecatoresc a existat un regim de onorarii minimale obligatorii in vigoare[14] inclusiv la data aderarii Romaniei la Uniunea Europeana;

- un asemenea regim exista in vigoare si in prezent pentru aceste profesii;

- Consiliul Concurentei tolereaza existenta acestor reglementari presupus anti-concurentiale fara luari de pozitie comparabile in vehementa cu cele formulate impotriva amendamentului propus de domnul deputat Dirzu.

6. Aceasta stare de fapt naste un sir de intrebari, dintre care unele privesc esenta activitatii avocatului, rolul acestuia in societate si in statul de drept . Aceste intrebari se pot rezuma la urmatoarele:

A. In ce constau diferentele specifice, relevante din punct de vedere concurential, intre profesiile de notar public si executor judecatoresc pe de o parte si profesia de avocat pe de alta parte, care pot justifica existenta onorariilor minimale in cazul primelor doua si exclud in acelasi timp aceasta posibilitate pentru cea din urma?

B. Care argumente ar justifica existenta unor onorarii minimale (in special in forma unor onorarii minimale de recomandare) in cazul profesiei de avocat?

C. Care este practica relevanta in dreptul comparat, in privinta onorariilor minimale pentru avocati, in alte state ale Uniunii Europene?

A.

7. Cautand raspunsul la prima intrebare, lesne se observa ca profesiile de executor judecatoresc si notar public presteaza, printre altele, si unele servicii cu caracter de autoritate publica. Profesia de avocat in schimb, in reglementarea actuala, nu dispune de astfel de domenii de activitate . Insa, asa cum Bogdan Chiritoiu si Nicoleta Crisan conclud in temeiul practicii CJUE in cauza C-50/08 (Comisia Europeana v. Franta)[15], faptul ca unele servicii au acest caracter nu justifica scutirea profesionistilor care le presteaza de sub exigentele concurentiale de drept comun, atata timp cat presteaza si servicii care nu au acest caracter privilegiat.

8. Aceasta jurisprudenta a fost confirmata foarte recent de CJUE in Hotararea[16] din data de 10 septembrie 2015 data cauza C-151/14 (Comisia Europeana v. Letonia) in care s-a stabilit ca fixarea onorariilor notariale prin lege nu inlatura caracterul concurential al unei profesii libere, si ca activitatea notariala trebuie considerata ca fiind exercitata in conditii de concurenta (punctele 50 si 51 din hotararea Curtii) in pofida existentei unor onorarii stabilite prin acte normative. Argumentele Curtii pot fi aplicate mutatis mutandis si profesiei de avocat, si duc la concluzia ca pot exista si alte forme de concurenta, decat cea care se manifesta prin stabilirea unor onorarii cat mai mici, cu pretul amenintarii calitatii serviciului prestat, sau periclitarii sigurantei existentiale a avocatului pe termen lung, pentru a-si pastra o participare in piata .

9. Un alt aspect de sesizat, este ca profesiile de notar public si de executor judecatoresc, spre deosebire de profesia de avocat, dispun de un monopol legal extins asupra multor activitati atribuite in mod exclusiv in competenta lor, fara a exista o suprapunere semnificativa de atributii cu alte profesii juridice. Aceste monopoluri sunt garantate pe de o parte printr-un regim juridic ce loveste actele specifice acestor profesii cu nulitate absoluta ori de cate ori sunt indeplinite de persoane fara calitatea ceruta, iar pe de alta parte de institutiile abilitate ale statului care reprima in mod eficient incercarile de exercitare fara drept a acestor profesii. In schimb, in cazul profesiei de avocat, in afara, poate, de activitatea de asistare a suspectului sau inculpatului persoana fizica pe parcursul procesului penal[17] si de exercitarea activitatii de curator special in procesul civil[18], nu exista vreun domeniu de activitate, care ar fi rezervat exclusiv avocatilor. Mai mult, fenomenul exercitarii fara drept a profesiei de avocat in forma organizata, ale carui inceputuri dateaza la aceeasi perioada ca si suprimarea onorariilor minimale, a demonstrat inabilitatea autoritatilor de a garanta pentru avocat exclusivitatea domeniului de activitate[19] stabilit prin lege.

10. Disparitia domeniilor de activitate avocatiala care ar fi constituit un monopol legal oricat de restrans pentru profesie este un fenomen relativ neasteptat. Medierea si activitatile fiduciare au aparut pentru prima oara in legislatia romana ca activitati avocatiale exclusive[20], introduse prin actul normativ care a abrogat institutia onorariilor minimale (Legea nr. 255/2004). La momentul respectiv nu se putea prevedea ca dupa doi ani activitatea de mediere urma sa fie reglementata printr-o lege speciala[21], si deschisa inclusiv persoanelor fara studii juridice, iar avocatii obligati sa parcurga etape de pregatire profesionala costisitoare pentru a fi primiti in randul ``noilor`` mediatori; sau ca activitatile fiduciare vor fi impartite cu notarii publici, si numeroase alte entitati, prin efectul Noului Cod civil[22].

11. Redactarea de inscrisuri, activitate specific avocatiala din perspectiva istorica, si care a fost rezervata[23] in mod expres si in favoarea avocatilor la prima reglementare moderna a profesiei de notar public in Romania, a fost atribuita, in cazul actelor care se incheie in forma autentica sub sanctiunea nulitatii absolute, exclusiv notarilor publici, prin modificarile aduse art. 45 din Legea nr. 36/1995[24]. Mai mult, textul expres care prevedea ca notarii autentifica acte redactate de avocati dintre cele pentru care forma autentica nu este prevazuta ad validitatem, a fost si el inlaturat[25] prin modificarea art. 8 lit. b) din Legea nr. 36/1995.

12. Asistenta juridica ca domeniu de activitate, este impartita intre avocati si consilieri juridici[26], iar reglementarea celor din urma, ca o profesie libera propriu zisa, se afla in curs[27] de dezvoltare . Activitatea de reprezentare in fata instantelor de judecata poate fi prestata legal pe langa avocati si consilieri juridici, de catre mandatarii partilor, pe baza unei procuri speciale, chiar daca potrivit textului (mort) al legii, nu le este permisa punerea de concluzii. Activitatea de consultanta juridica este exercitata legal pe langa avocati si consilierii juridici, de catre notarii publici[28], expertii contabili[29], auditorii financiari[30] respectiv consultantii fiscali[31].

13. In acest context concurenta pe piata serviciilor avocatiale este suficient de apriga, incluzand nu numai concurenta intra-profesionala dar si cea interprofesionala, domeniile exclusive de activitate rezervate odinioara avocatilor prin lege, sau exercitate in mod traditional de catre avocati, fiind astazi atribuite catre numeroase alte profesii prin vointa legiuitorului.

14. Mai mult: in timp ce apelarea la serviciile unui notar public sau executor judecatoresc este impusa de lege pentru indeplinirea valabila a unor acte (intr-un numar care se afla in continua crestere de la intrarea in vigoare a Noului Cod civil), cooperarea exclusiva a unui avocat nu este indispensabila pentru indeplinirea oricaror acte juridice civile. Singura incercare in acest sens a legiuitorului, aceea de a impune reprezentarea obligatorie prin avocat la exercitarea recursului in cadrul procesului civil, ca o conditie de exercitare a acestei cai de atac extraordinare, a fost curmata de interventia Curtii Constitutionale[32], care a considerat ca noua institutie (una obisnuita in alte legislatii europene) aduce atingere liberului acces la justitie.

15. Curtea, invocand carentele Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 51/2008[33], care impiedica accesul celor cu venituri sub 300 lei (!) pe membru de familie la ajutorul public judiciar deplin, a statuat ca datorita acestor insuficiente (sic!) reprezentarea obligatorie prin avocat la exercitarea recursului este neconstitutionala. In motivarea deciziei instanta de contencios constitutional a evitat, pe cat posibil, sa observe ``elefantul din camera``, motivand, prin formule contorsionate[34], ca taxele judiciare de timbru, indiferent de cuantum, nu pot constitui niciodata un obstacol la accesul liber la justitie, spre deosebire de obligativitatea reprezentarii prin avocat, care in contextul actual trebuie neaparat declarat neconstitutional. ``Elefantul`` ignorat este ca taxele judiciare de timbru opresive, care se ridica in anumite situatii, la chiar si 20% din valoarea pretentiei, instituite prin Ordonanta de Urgenta a Guvernului nr. 80/2013[35] constituie, impreuna cu regimul desuet al ajutorului public judiciar, impedimente mult mai importante pentru accesul la justitie decat reprezentarea obligatorie prin avocat, constitutionalitatea lor fiind mult mai indoielnica.

16. In alta ordine de idei, asa-numitul ``impediment`` fata de accesul liber la justitie in forma reprezentarii obligatorii prin avocat, isi gaseste corespondentul in impedimente similare, care impiedica exercitarea libera a dreptului de proprietate, prin impunerea formei autentice pentru numeroase acte juridice, si care ``incurajeaza`` incheierea altora in aceasta forma . Totusi, din discursul public actual, nu se pare, ca aceste din urma impedimente ar fi considerate indeosebi injuste, prin comparatie cu singura prevedere din procesul civil, care impunea reprezentarea obligatorie prin avocat. Aceasta stare de fapt releva, mai bine decat oricare alta, o ostilitate fata de avocat, adanc inradacinata, care iese la suprafata ori de cate ori este necesara impiedicarea unei masuri legislative care ar rezulta intr-un avantaj, nu neaparat de ordin pecuniar, pentru profesia de avocat.

17. Din perspectiva numarului de profesionisti activi in profesiile juridice liberale la care se aplica onorarii minimale, putem observa ca Tabloul executorilor judecatoresti[36] pe anul 2015 cuprindea un numar de 875 persoane iar Tabloul notarilor publici pe acelasi an un numar de 2455 de persoane[37]. Numarul avocatilor inscrisi in Tabloul avocatilor cu drept de exercitare a profesiei, conform bazei de date[38] mentinuta de Uniunea Nationala a Barourilor din Romania (in continuare: UNBR) sta in acest moment la aproximativ[39] 23.168 (luand in considerare atat avocatii definitivi, cat si cei stagiari). Deci, pentru fiecare executor judecatoresc in Romania isi desfasoara activitatea cate 26 de avocati, iar pentru fiecare notar public, cate 9 avocati.

18. In schimb, numarul persoanelor admise in profesia de avocat in calitate de avocat stagiar, la ultimul examen de admitere (sesiunea septembrie 2015), a fost de 578 dintr-un numar total de 3974[40] candidati (2,55% din numarul avocatilor inscrisi in tablou, fara lua in calcul cei admisi la acest ultim examen), in timp ce in cazul notarilor publici numarul total de locuri disponibile[41] pentru notarii stagiari la concursul de admitere din sesiunea septembrie 2015 a fost de numai 44[42] (adica de 1,78% din numarul notarilor inscrisi in tabloul la inceputul anului), raportat la un numar total[43] de doar 329 candidati. In randul executorilor judecatoresti stagiari, au fost admisi in profesie, in sesiunea noiembrie 2015, 10 persoane[44], adica 1,14% din numarul executorilor inscrisi in tablou, cu un numar total de 80 de candidati participand la examen. Se observa, deci, ca din perspectiva examenului de admitere, profesia de avocat respecta exigentele concurentiale atat in ceea ce priveste numarul participantilor, cat si a persoanelor admise.

19. Caracterul concurential al profesiei de avocat se manifesta, de la inceputul carierei fiecarui confrate: UNBR este obligat prin lege[45] sa organizeze cel putin un examen de admitere anual. Cei care dobandesc acces in profesie prin promovarea acestuia, impreuna cu sute de alti confrati, nu beneficiaza de garantia accederii pe un ``post`` predeterminat, sau care se va determina, prin act administrativ, pe criterii limitative teritoriale si/sau pe baza unui numerus clausus, in asa fel incat sa fie feriti de concurenta, cum se intampla in cazul altor profesii analizate. Competitia profesionala este o realitate zilnica pentru fiecare avocat, la care nu trebuie reamintit prin luari de pozitie gratuite, cu iz de superioritate morala, ca cele exprimate de Consiliul Concurentei.

20. Considerand situatia existenta in unele state de referinta ale Uniunii Europene, se poate observa ca numarul avocatilor in anul 2014 (ultimul an pentru care Consiliul Barourilor Europene dispune de statistici[46] complete), raportat la fiecare 100.000 de locuitori[47] a fost de 67,92 in Austria, de 87,92 in Franta (eterna sursa de inspiratie), de 202,15 in Germania, de 310,17 in Spania[48], de 103,68 in Olanda, de 170,10 in Bulgaria si de 126,54 in Ungaria. Prin comparatie numarul avocatilor in Romania in anul 2015[49], raportat la populatia rezidenta[50] a fost de 119,69, un numar care pare sa se incadreze in campul normal de densitate pentru aceasta profesie in spatiul european.

21. Produsul intern brut pe cap de locuitor (exprimat in USD, conform statisticilor Bancii Mondiale[51]) in anul 2014 insa a fost de $51.122 in Austria, de $42.725 in Franta, de $47.773 in Germania, de $29.721 in Spania, de $52.138 in Olanda, de $7.851 in Bulgaria si de $14.026 in Ungaria. In schimb, produsul intern brut al Romaniei pe cap de locuitor in anul 2014 (ultimul an pentru care Banca Mondiala detine date) a fost de $10.000. Se poate observa, deci, ca profesia de avocat din Romania nu se bucura de un statut privilegiat din punct de vedere concurential, nici in ceea ce priveste numarul profesionistilor, nici raportat la capacitatile economice ale populatiei. La aceasta constatare mai trebuie adaugate numeroasele domenii exclusive de activitate de care beneficiaza confratii din tarile de referinta, ca spre exemplu reprezentarea obligatorie prin avocat in fata instantelor de judecata sau la incheierea anumitor acte juridice, care in Romania lipsesc cu desavarsire.

22. In ultimul rand, putem indica drept factor ce diferentiaza profesia de avocat fata de cele de notar public si de executor judecatoresc forma de organizare.

23. ``Privatizarea`` avocaturii[52] in anul 1995 a rezultat atat in incetarea ``indrumarii si controlului`` administrativ[53] exercitat de Ministerul Justitiei, dar si in desfiintarea oricarei legaturi benefice profesiei cu administratia centrala. Avocatii au fost aruncati in noua realitate concurentiala, care pentru ei nu a constituit o noutate absoluta, fara orice tranzitie. In schimb profesia de notar, in paralel cu propria sa iesire de sub tutela[54] ministerului de resort, ca rezultat al naturii sale hibride, de exponent al autoritatii publice si de profesie libera, a fost reglementata cu pastrarea atributiilor administratiei centrale in multiple domenii, inclusiv controlul si limitarea accesului in profesie. Acest model normativ, adaptat la un nivel de control si supraveghere mai accentuat[55], a fost utilizat si in cazul profesiei de executor judecatoresc, care se bucura de asemenea de o natura hibrida.

24. Se poate deci concluziona, ca dintre cele trei profesii juridice analizate, asa-zis liberale, singura care este organizata fara a beneficia de umbrela protectoare a puterii statale exercitata asupra raporturilor sale concurentiale intraprofesionale si interprofesionale este profesia de avocat.

25. Raspunzand deci, la intrebarea notata cu A. putem arata ca intr-adevar exista o diferenta relevanta din punct de vedere concurential intre profesia de avocat si cele de notar public si executor judecatoresc. Aceasta consta in natura de profesie libera prin excelenta, care expune avocatii la rigorile concurentei pe o piata dens populata, daca luam in considerare si capacitatile economice ale populatiei, pe care accesul nu este limitat prin impedimente de ordin teritorial sau prin restrangerea artificiala a numarului de posturi disponibile; o profesie in care sunt admise anual multe sute, si nu cateva zeci, de persoane, din mii si nu sute de candidati, care nu se bucura nici de monopoluri legale generoase instituite prin lege, nici de protectia autoritatilor, care insoteste exercitiul autoritatii publice.

26. In lumina celor de mai sus, pozitia Consiliului Concurentei expusa in raport cu amendamentele formulate la proiectul de modificare a Legii nr. 51/1995 ar putea fi intemeiata exclusiv pe rationamentul adagiului ``quod licet Iovi, non licet bovi``. Atata timp cat in cazul unor profesii liberale mai putin concurentiale decat cea de avocat, se admite existenta unui regim de onorarii minimale, orice opozitie la adresa unor initiative similare in randul avocatilor pare discriminatorie.

27. Raspunsurile date la intrebarile notate cu B. si C., care vor fi expuse in partea a doua a acestei lucrari, vor intari aceasta concluzie, caci in cele ce urmeaza vom dovedi nu numai ca existenta unor onorarii minimale este imperios necesara pentru ocrotirea intereselor justitiabililor in fata puterii discretionare, conferita de legiuitor asupra instantei de judecata, pentru reducerea onorariilor avocatiale, dar si ca regimuri de onorarii minimale avocatiale propriu zise si de recomandare sunt des intalnite in alte state ale Uniunii Europene.

Despre onorarii minimale, concurenta, si profesia de avocata�� (II)Avocat drd. Janos Szekely - Baroul Satu-Mare

In prima parte a prezentei lucrari[56] am adus argumente in sustinerea pozitiei noastre potrivit careia opozitia Consiliului Concurentei fata de instituirea unor onorarii avocatiale minimale este neintemeiata, raspunzand astfel la intrebarea notata cu A. in cadrul schemei stabilite pentru analizarea problemei. In aceasta a doua parte ne propunem sa raspundem la intrebarile notate cu B. (prin indicarea unor argumente care nu numai ar justifica, dar ar si impune, instituirea unor onorarii minimale) si C. (prin aducerea de exemple din sfera dreptului comparat european, care sa demonstreze ca onorariile avocatiale minimale sunt des intalnite, in special in forma onorariilor de recomandare).

B.

Codul de procedura civila din anul 1865, in forma sa initiala[57], a prevazut la art. 146 punctul 4) ca onorariile avocatiale pot fi incluse in cheltuielile de judecata numai intr-o masura supusa aprecierii judecatorului (instantei de judecata), si numai in cazul in care partea ar fi indreptatita la daune interese. Legea pentru accelerarea judecatilor din anul 1925[58], la art. 48 alin. (2), a indicat ca si criterii suplimentare pe baza carora aceasta apreciere urma sa aiba loc ``importanta`` si durata procesului, limitand totodata cuantumul la care onorariul se putea reduce, la tarifele minimale ``(a��) intocmite de comisiunea permanenta a uniunii advocatilor aprobate de Ministerul de Justitie si publicate in Monitorul Oficial``. Acest act normativ, caracterizat prin ostilitate[59] fata de rolul avocatului in procesul civil, a deschis totusi posibilitatea limitarii sumelor la care onorariile avocatiale puteau fi micsorate, pe baza unor criterii obiective, unitare si publice. In cursul perioadei interbelice, tabloul onorariilor minimale a facut parte din setul minim de legislatie a carei cunoastere era necesara in practica zilnica a avocatului, fapt atestat prin includerea acestui tablou in agende speciale oferite spre vanzare[60] avocatilor.

In urma republicarii Codului de procedura civila, intervenita in anul 1948[61], a fost introdusa prevederea art. 274 alin. (3). Potrivit acesteia, prin exceptie fata de onorariile datorate altor profesionisti, onorariul avocatului putea fi efectiv micsorat, sau marit[62], prin interventia instantei de judecata in raporturile juridice nascute intre avocat si client, ori de cate ori exista o discrepanta intre valoarea onorariului si valoarea pricinii sau ``munca indeplinita de avocat``, in limitele sumelor prevazute in tabloul onorariilor minimale. Se observa, ca in pofida adaptarii textului la principiile procesului civil socialist, pe de o parte prin permiterea maririi onorariului (in mod incompatibil cu principiul disponibilitatii), si prin inlocuirea criteriului duratei procesului cu cel al ``muncii`` prestate, prerogativa instantei de judecata de a reduce onorariile avocatiale, nu era una deplin discretionara, datorita existentei valorilor de referinta cuprinse in tabloul onorariilor minimale.

Doctrina vremii a considerat in mod cvasi-unanim[63], ca textul art. 274 alin. (3) a devenit inaplicabil, ca urmare a intrarii in vigoare a Decretului nr. 281/1954[64], deoarece acesta a impus stabilirea onorariilor pe baza unor tarife fixe, propuse de Consiliul Central al Colegiilor de Avocati din RPR [art. 21 alin. (1) lit. g) din Decret] si aprobate de Ministerul Justitiei [art. 23 lit. b) din Decret]. Un punct de vedere similar a fost ulterior exprimat, inclusiv in practica instantei supreme[65], imediat dupa intrarea in vigoare a Legii nr. 51/1995, aceasta interpretare fiind insa imediat respinsa[66] de doctrina, dovedindu-se efemera.

Prevederile art. 274 alin. (3) din Codul de procedura civila au ramas nemodificate pana la iesirea din vigoare a acestui Cod[67], in pofida transformarii procesului civil, prin inlaturarea multor elemente cu incarcatura ideologica socialista. Textul a continuat sa faca referire la tabloul onorariilor minimale, chiar si cu aproape un deceniu dupa abrogarea prevederilor Legii nr. 51/1995 care au permis existenta unui astfel de tablou. Pe parcursul celor 80 de ani, cat s-a aflat in vigoare, institutia onorariilor minimale avocatiale a devenit una dintre elementele mai durabile ale procesului civil roman .

Spre deosebire de perioada anterioara, dupa anul 1995, in urma abrogarii Decretului nr. 281/1954, prin efectul art. 79 alin. (1) al Legii nr. 51/1995 in forma sa initiala[68], instantele de judecata au generat o jurisprudenta din ce in ce mai abundenta in materia cenzurarii onorariilor avocatiale (sau, mai precis, a cuantumului cheltuielilor de judecata corespunzatoare acestor onorarii, in noua conceptie). Inainte de abrogarea institutiei onorariilor minimale, si inca influentate de pozitia doctrinara si jurisprudentiala care punea sub semnul intrebarii posibilitatea reducerii onorariilor, instantele s-au dovedit reticente in cenzurarea acestora. Cum reiese din motivarea uneia dintre putinele hotarari publicate din aceasta prima perioada[69], onorariile minimale au constituit in continuare un veritabil cadru de referinta.

Practica cenzurarii onorariilor avocatiale a inceput sa ia amploare numai in urma abrogarii textelor Legii nr. 51/1995 referitoare la onorariile minimale[70], si in special incepand cu anul 2007, cum reiese din jurisprudenta publicata a mai multor curti de apel, si a Inaltei Curti de Casatie si Justitie. Aceasta jurisprudenta[71] poate fi caracterizata prin largirea constanta a sferei de aplicare a art. 274 alin. (3) din Codul de procedura civila.

In anul 2008, printr-o hotarare de referinta[72] Curtea de Apel Bucuresti a statuat in sensul ca enumerarea de la art. 274 alin. (3) din Codul de Procedura Civila a circumstantelor in temeiul carora se poate cenzura onorariul avocatial este doar exemplificativa, reducand apoi de cinci ori onorariul solicitat in cauza. Prin Decizia nr. 405 din 04 februarie 2010[73] Inalta Curte de Casatie si Justitie, Sectia Comerciala, a statuat in sensul ca onorariile de succes prin definitie nu pot face parte niciodata din cheltuielile de judecata, fiind considerate ``(a��) o recompensa suplimentara a muncii efectiv prestate de avocat, cu vadit caracter voluntar si voluptoriu (a��)``. Prin Decizia nr. 349 din 28 octombrie 2010[74] Curtea de Apel Craiova a retinut ca un onorariu stabilit intr-o valoare care nu este ``echitabila si justificata`` si fara a fi proportionala cu ``dificultatea, amploarea sau durata cazului`` confera chiar contractului de asistenta juridica o cauza imorala. Prin Decizia nr. 5125 din 29 iunie 2012[75] Inalta Curte de Casatie si Justitie - Sectia I. civila, a considerat ca inaintarea tardiva a unei cai extraordinare de atac de catre partea adversa rezulta in transformarea sumelor achitate pentru asigurarea apararii in ``cheltuieli de judecata nedatorate``, reducand de 6 ori onorariul avocatial de la 3000 la 500 de lei. Prin Decizia nr. 2566 din 23 mai 2012[76] a Curtii de Apel Cluj-Napoca, una dintre cele mai semnificative in materie, s-a stabilit ca in temeiul art. 274 alin. (3) onorariul avocatial poate fi cenzurat de catre instanta de judecata si din oficiu, direct in faza deliberarii, fara punerea in discutia partilor a acestei masuri, din simplul motiv ca dovada cheltuielilor de judecata adeseori se depune la sfarsitul fazei cercetarii judecatoresti a cauzei. In Decizia nr. 1950 din 24 noiembrie 2014, Curtea de Apel Bucuresti, Sectia a VI-a Civila[77], a statuat in sensul ca cele doua criterii de apreciere stabilite de art. 274 alin. (3) din Codul de procedura civila trebuie luate in considerare in mod autonom, astfel chiar daca valoarea litigiului este semnificativa, daca activitatea prestata de avocat justifica reducerea onorariului, acesta trebuie redus.

Noul Cod de procedura civila[78] a reglementat posibilitatea reducerii onorariilor avocatiale, cu includerea pozitiilor exprimate in jurisprudenta, majoritatea lor nefavorabile justitiabilului reprezentat. Astfel textul art. 451 alin. (2) teza I. prevede in mod expres posibilitatea cenzurarii partii din cheltuielile de judecata care reprezinta onorariul de avocat inclusiv din oficiu, fara sa stabileasca daca masura va trebui sau nu pusa in prealabil in discutia partilor[79]. Reducerea poate fi motivata prin disproportia ``vadita`` intre onorariu si valoarea sau complexitatea litigiului, sau intre acesta si ``activitatea desfasurata de avocat``, cu luarea in considerare a altor circumstante ale cauzei. Se poate observa ca enumerarea temeiurilor pentru care reducerea onorariului poate fi dispusa nu mai este limitativa, nici macar in aparenta, si permite judecatorului, prin coroborare cu art. 22 alin. (7) din Noul Cod de procedura civila, sa tina seama de ``toate circumstantele cauzei``, inclusiv dar nu limitat la principiile generale ale dreptului, cerintele echitatii, si buna-credinta.

Astfel prerogativa reducerii onorariilor s-a transformat, prin noua reglementare, intr-o putere discretionara propriu zisa conferita asupra instantei de judecata, care poate fi exercitata inclusiv din oficiu, pe baza oricaror circumstante ale cauzei (inclusiv ca o veritabila masura punitiva, comportamentul justitiabilului sau al aparatorului fiind o circumstanta a cauzei). La luarea masurii instanta se bucura de libertate deplina atat in aprecierea circumstantelor retinute pentru motivarea acesteia, cat si in determinarea cuantumului onorariului care se va putea recupera de catre justitiabil de la partea adversa. Mai mult, instanta isi poate exercita aceasta prerogativa fara ca justitiabilul, care nu-si va recupera o parte din cheltuielile de judecata, sa beneficieze de o posibilitate expres garantata de lege, pentru exprimarea propriei pozitii, in cadrul unei proceduri contradictorii. Lipsa unor limite clare in cadrul carora prerogativa instantei poate fi exercitata a dat nastere la un fenomen previzibil: unele instante[80] au inceput sa reduca in mod sistematic onorariile avocatilor, inclusiv la sume umilitoare, de 5 (!) lei.

Jurisprudenta nascuta in temeiul noii norme confirma cele mai sus expuse. In Decizia nr. 4966 din 6 septembrie 2013 Curtea de Apel Targu Mures[81], Sectia a II-a civila, de contencios administrativ si fiscal, a statuat in sensul reducerii onorariului avocatial, printre altele, pentru motivul ca tipul de cauza solutionata (recuperarea taxei pe poluare) a fost ``extrem de mediatizata, atat in privinta pasilor care trebuia urmati de contribuabil, cat si in privinta sanselor de reusita a cererilor``. Curtea de Apel Cluj-Napoca, Sectia a II-a civila, de contencios administrativ si fiscal, a socotit in Decizia nr. 964 din 22 ianuarie 2015[82], ca fiind justa reducerea onorariului avocatului de la 3100 lei la 1400 lei, statuand in sensul ca in materia reducerii onorariilor instantele de judecata dispun de o marja de apreciere larga, pentru ``a face aprecieri subiective pe chestiuni factuale``, ca o manifestare a ``esentei atributiilor jurisdictionale``.

Nu trebuie sa uitam, ca problema reducerii cheltuielilor judiciare corespunzatoare onorariului avocatial se iveste numai in situatia in care partea perdanta se afla in culpa procesuala. Drept consecinta, orice asemenea masura luata de instanta de judecata profita unei parti de rea-credinta, care in loc sa recunoasca pretentiile sau apararile partii adverse pana la primul termen de judecata, a ales sa iroseasca resursele adversarului si ale statului. Totusi, atat practica judiciara, cat si practica Curtii Constitutionale[83] par sa favorizeze partea de rea-credinta, pe rationamentul suprimarii unor presupuse abuzuri de drept, punand accent pe calitatea de tert a partii perdante fata de contractul de asistenta juridica prin care onorariul a fost stabilit. In aceste circumstante lipsa oricarei limite minime la care cuantumul cheltuielilor judiciare aferente onorariului avocatial poate fi redus este nu numai inexplicabila, dar si profund injusta, atat fata de justitiabil, cat si fata de aparatorul acestuia. Existenta unor onorarii minimale de recomandare ar conferi un grad de previzibilitate laturii pecuniare a raportului de drept procesual civil, partile de rea-credinta putand fi sigure ca in cazul in care se opun in mod abuziv la pretentiile legitime ale adversarului, vor fi obligate la plata onorariului avocatial, cel putin intr-un cuantum minim, care devine opozabil lor prin publicitatea normei juridice in care este cuprins. Aceasta previzibilitate constituie o preconditie a procesului echitabil, si constituie o practica raspandita in diferite state.[84]

Rationamentul auxiliar exprimat in jurisprudenta Inaltei Curti de Casatie si Justitie[85], si ulterior repetat ad nauseam in practica judiciara, actualmente cuprins in mod expres in art. 451 alin. (2) teza II. al Noului Cod de procedura civila, conform caruia, reducerea partii cheltuielilor de judecata, care corespunde onorariului de avocat, nu afecteaza raporturile contractuale intre avocat si client este profund eronat. Reducerea partii din cheltuielile de judecata care reprezinta onorariul avocatului conduce in cel mai bun caz la conflicte intre justitiabil si avocat, care afecteaza prestigiul profesional al celui din urma. In cel mai rau caz, prin interactiunea prevederilor art. 451 alin. (2) teza I. din Noul Cod de procedura civila cu cele ale art. 32 si art. 56 alin. (2) lit. n) din Legea nr. 51/1995 modificata si completata coroborate cu cele ale art. 132 din Statutul[86] profesiei de avocat, aceasta poate conduce la diminuarea onorariului stabilit prin contract, cu obligarea avocatului la restituirea partiala a onorariului deja achitat.

Aceasta, deoarece o hotarare judecatoreasca prin care au fost reduse cheltuielile judiciare corespunzatoare onorariului avocatului, de cele mai multe ori va da nastere la o prezumtie in sensul nerespectarii prevederilor art. 127 alin. (2) si (3) al Statutului profesiei de avocat. Prevederile mentionate stabilesc criteriile pe baza carora onorariile trebuie determinate, si continutul lor coincide in mare parte cu temeiurile pe baza carora se poate dispune reducerea onorariilor, prevazute la art. 451 alin. (2) teza I. din Noul Cod de procedura civila.[87] Drept consecinta orice reducere a onorariului avocatial de catre instanta de judecata poate conduce la concluzia ca avocatul nu si-a determinat onorariul in conformitate cu prevederile Statutului profesiei. Astfel, efectele reducerii onorariului de catre instanta de judecata in realitate nu se pot izola de efectele contractului de asistenta juridica . Instituirea unor onorarii minimale de recomandare este necesara pentru a nu transforma contractul de asistenta juridica, intr-un contract aleatoriu sub aspectul onorariului, ale carui efecte se nasc sub conditia rezolutorie implicita a diminuarii onorariului prin hotarare judecatoreasca.

Aici trebuie mentionat faptul, ca rationamentul expus mai sus nu se limiteaza strict la procesul civil, fiind aplicabil si in cadrul procesului penal, in conditiile art. 276 alin. (6) din Noul Cod de procedura penala[88] [fostul art. 193 alin. (6) din Codul de procedura penala[89].

Reinstituirea onorariilor minimale, cel putin in forma unor onorarii de recomandare, ar fi semnificativa, insa, si in afara raportului juridic nascut ca urmare a reprezentarii sau asistarii justitiabilului intr-un proces civil (sau dupa caz penal). Pe de o parte, ar lua nastere un cadru de referinta obiectiv, unitar si public, util pentru solutionarea conflictelor client-avocat iscate in materia onorariului perceput, in conditiile aplicarii principiului medieri pentru solutionarea acestor conflicte potrivit art. 132 alin. (2) din Statutul profesiei de avocat. Pe de alta parte avocatii, in special cei care, datorita experientei profesionale inca limitate, se gasesc in dificultate fata de clientii cu o experienta mai ampla in negociere, ar beneficia de un ghid, opozabil potentialului client, care poate constitui un punct de pornire pentru determinarea onorariului liber negociat.

In alta ordine de idei, sistemul de pensii si asigurari sociale ale avocatilor se bazeaza pe principiul contributivitatii atat in forma sa actuala[90], cat si in cea[91] care urmeaza sa intre in vigoare incepand cu data de 3 august 2016. Contributiile la acest sistem determina cuantumul drepturilor fiecarui membru al Casei de Asigurari a Avocatilor, inclusiv cuantumul pensiei. Rata de finantare a obligatiilor fondului de pensii a fost, la ultima evaluare (in luna martie a anului 2015), de numai 69,17% [92], ceea ce, chiar daca semnifica o crestere fata de situatia din anul 2013, lasa aproape o treime din obligatiile viitoare si previzibile ale fondului nefinantate. Mai ingrijorator este faptul, ca onorarea acestor obligatii viitoare va depinde in proportie de 85,26% de contributiile viitoare (!) ale membrilor fondului. [93] Nevoia extinderii continue a clientelei, prin practicarea unor onorarii cat mai mici, este imediata si stringenta pentru majoritatea covarsitoare a avocatilor, si poate duce la ignorarea unei nevoi mai putin imediate, dar totusi vitale: contribuirea cu sume consistente la fondul de pensii. Onorariile minimale de recomandare ar putea sa reaminteasca contributorii de riscul practicarii unor onorarii care pot rezulta in pensii insuficiente pentru asigurarea propriilor nevoi viitoare, si chiar in colapsul sistemului de pensii.

Contractul de asistenta juridica se poate incheia, in cazuri exceptionale, si in forma verbala, potrivit art. 121 alin. (5) din Statutul profesiei de avocat [desi exprimam indoieli in legatura cu legalitatea acestui text, raportat la prevederile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 51/1995]. Tinand cont de dificultatile stabilirii si inregistrarii onorariului in astfel de situatii caracterizate, mai presus de toate, de urgenta, un tablou cuprinzand onorarii minimale de recomandare ar putea fi util, ca o modalitate de determinare a unor onorarii supletive, aplicabile in cazul in care partile contractului de asistenta juridica nu stabilesc in mod expres alt onorariu si opteaza pentru incheierea contractului in forma verbala. O astfel de solutie ar putea fi utila si in cazul contractelor incheiata in forma scrisa.

In ultimul rand, ca argument pentru instituirea unor onorarii minimale de recomandare, se poate invoca necesitatea unificarii regimului ajutorului public judiciar, cu cel al stabilirii onorariilor datorate pentru furnizarea serviciilor de asistenta judiciara in materie penala, respectiv cu cel de reprezentare sau de asistenta extrajudiciara. Crearea unui cadru unitar pentru determinarea onorariilor cuvenite avocatilor in urma desfasurarii acestor activitati ar putea avea loc concomitent cu crearea unui tablou al onorariilor minimale.

C.

In ceea ce priveste regimurile de onorarii minimale in dreptul comparat european, putem observa existenta a doua sisteme: sistemul onorariilor minimale obligatorii si sistemul onorariilor minimale de recomandare care se pot subdivide in onorarii de recomandare propriu-zise (care constituie numai un ghid pentru partile contractului de asistenta juridica si, dupa caz, pentru instanta) si onorarii de recomandare supletive, care isi gasesc aplicarea in cazul in care partile contractului de asistenta juridica nu au determinat in mod expres alt onorar.[94] In cele ce urmeaza vom analiza sumar regimul juridic al onorariilor minimale in anumite state europene. Analiza nu are menirea de a fi completa si exhaustiva, ci de a conferi o imagine de ansamblu asupra reglementarii domeniului in state cu traditii juridice variate.

Germania mentine si la momentul actual un sistem de onorarii minimale obligatorii. Acestea sunt reglementate prin Legea remunerarii avocatilor[95] (purtand denumirea abreviata de ``RechtsanwaltsvergA�tungsgesetz`` sau RVG). RVG prevede ca, in afara exceptiilor prevazute de aceasta lege, onorariile avocatilor trebuie stabilite prin raportare la valoarea obiectului activitatii profesionale a avocatului [A�2 alin. (1) - de principiu valoarea obiectului litigiului]. Avocatii pot deroga de la aceste onorarii minimale, prin stabilirea unor onorarii inferioare, numai exceptional, cand desfasoara activitati in afara procedurii litigioase, sau in cazul unor proceduri speciale, respectiv cand s-a solicitat acordarea ajutorului public judiciar, conform A�4 din RVG. Derogarea, prin stabilirea unor onorarii superioare, este si ea permisa, cu posibilitatea reducerii onorariului, pe cale judiciara, la cererea partii interesate, si numai pana la cuantumul stabilit conform RVG. In cazul inaintarii unei cereri pentru reducerea onorariului, pozitia Consiliului Baroului de Avocati trebuie solicitata de drept, de catre instanta de judecata, in afara cazului cand insusi acest Consiliu a stabilit onorariul, ca entitate terta care poate fi desemnata pentru acest rol, prin acordul avocatului cu clientul sau conform A�3a alin. (2) si A�4 alin. (3) din RVG. In mod surprinzator A�4a din RVG permite chiar si stabilirea onorariilor in forma unui pactum de quota litis, cand clientul ar fi descurajat de la inaintarea cererii in lipsa pactului, datorita situatiei materiale precare in care se afla.

In Austria, Legea tarifelor avocatiale (Rechtsanwaltstarifgesetz[96] sau RATG) prevede modalitatea de stabilire a onorariilor, care sunt de recomandare si supletive, in functie de multiple elemente, printre care: valoarea obiectului litigiului si performantele individuale ale avocatului in reprezentarea clientului (numarul concluziilor scrise, durata dezbaterilor, etc.). Avocatii pot deroga de la tarifele stabilite prin lege, stabilind in mod expres onorarii mai mici sau mai mari in acord cu clientii, dar in aceasta situatie se expun controlului Baroului, care tinde sa apere interesele clientilor cu mai putina experienta, fata de cele ale avocatilor. Partea corespunzatoare onorariului avocatial din cheltuielile de judecata poate fi redusa de instanta de judecata, dar numai la cererea expresa a partii adverse, intr-o procedura contradictorie, si numai pana la cuantumul onorariului stabilit conform RATG.[97]

In Elvetia[98] (care nu este membra a Uniunii Europene dar face parte din Spatiul Economic European) sunt instituite limite minimale pentru onorariile avocatiale, la nivelul fiecarui canton. Ca regula, onorariile sunt determinate cu efecte obligatorii, prin acte normative, pe baza valorii obiectului litigiului, in temeiul careia se determina baza de calcul, care se poate suplimenta daca exista motive in acest sens. Recent unele reglementari la nivel de canton au sporit libertatea partilor contractului de asistenta juridica in determinarea onorariilor, care ramane insa constransa de limitele stricte ale Legii Avocaturii. In toate cazurile, onorariile nu pot fi reduse de catre instanta de judecata sub cuantumul minim stabilit prin act normativ. Clientii care convin onorarii inferioare acestui cuantum nu vor fi indreptatiti la restituirea intregului onorariu stabilit prin tabloul onorariilor, diferenta profitand avocatului in urma restituirii cheltuielilor de catre partea care a cazut in pretentii.

In Spania[99] barourile dispun de sisteme de onorarii de recomandare, de la care avocatii sunt liberi sa deroge.

In Italia[100] modalitatea de determinare a onorariilor avocatilor este reglementata prin Decretul Ministerial nr. 127 din 8 aprilie 2004, in functie de activitatile intreprinse de avocat in fiecare cauza concreta. Incepand cu anul 2007 onorariile minimale au fost abolite, norma mai sus amintita transformandu-se intr-un mod de stabilire a unor onorarii minimale de recomandare . Onorarii maximale au ramas in vigoare, iar fata de abolirea onorariilor minimale membrii profesiei de avocat au aratat rezistenta, care a ingreunat implementarea reformei. Cheltuielile de judecata aferente onorariului avocatial nu pot fi reduse, potrivit regimului juridic aplicabil acestora in Italia, sub cuantumul stabilit prin Decretul Ministerial mai sus aratat.

In Franta[101], potrivit prevederilor art. 10 din Legea nr. 71-1130 din 31 decembrie 1971[102] asa cum a fost modificata prin Legea nr. 91-647 din 10 iulie 1991, onorariile practicate de avocati in anumite activitati de reprezentare in fata instantelor de judecata (denumite: postulation) si in materia actelor de procedura au fost strict reglementate pe baza unor tarife obligatorii, pana la intrarea in vigoare a Legii nr. 2015-990 din 6 august 2015. La momentul de fata in cazul majoritatii activitatilor avocatiale [cu exceptia materiilor prevazute in art. 10 alin. (2) din Legea nr. 71-1130 precum: executarea imobiliara, partajul judiciar, etc.] onorariile se determina pe baza liberei negocieri, intre avocat si client.

In Polonia[103], onorarii minimale sunt stabilite prin Regulamentul Ministerului Justitiei privind onorariile pentru serviciile avocatilor, din data de 22 octombrie 2015[104] (RozporzA�dzenie Ministra SprawiedliwoA�ci z dnia 22 paA�dziernika 2015 r. w sprawie opA�at za czynnoA�ci adwokackie), in functie de valoarea obiectului litigiului sau a activitatii avocatului. Partile contractului de asistenta juridica pot deroga de la aceste onorarii minimale, fara ca onorariul stabilit sa depaseasca cu mai mult de sase ori onorariul minim recomandat. Partile pot stabili si onorarii inferioare onorariilor minimale stabilite prin Regulament, insa instantele de judecata nu pot reduce cheltuielile de judecata aferente onorariilor avocatilor sub cuantumul minim stabilit.

In Cehia[105], onorarii de recomandare si cheltuieli prezumate sunt instituite printr-un Regulament[106] adoptat de Ministerul Justitiei, cheltuielile de judecata fiind stabilite in conformitate cu acest regulament. Onorariile se stabilesc ca regula prin negociere intre parte si avocat (onorarii contractuale), sau, in lipsa unui astfel de acord expres, conform Regulamentului, in functie de valoare obiectului cauzei la care avocatul participa, si, dupa caz in functie de alti factori, ca activitatea concreta realizata in interesul clientului (onorarii supletive). Instantele de judecata, la stabilirea cheltuielilor de judecata pot lua in considerare exclusiv onorariile stabilite prin Regulament [a se vedea Sectiunea 1 alin. (1) si (2) din Regulament], indiferent de cuantumul onorariului contractual efectiv stabilit. Ele pot, in mod exceptional, deroga de la onorariile stabilite prin Regulament, dar numai daca circumstantele cauzei justifica aceasta derogare. Aici trebuie mentionat ca reglementarea onorariilor minimale in Cehia a fost recent contestata pe calea procedurii contencioase constitutionale[107], suferind modificari ca urmare a declararii neconstitutionalitatii anumitor masuri, dar a ramas in vigoare.

Comitetul Economic si Social al Uniunii Europene, in raportul intitulat: The State of Liberal Professions Concerning their Functions and Relevance to European Civil Society din anul 2014[108] a mentionat ca state in care se afla in vigoare regimuri de onorarii minimale de recomandare si Lituania, Grecia (desi in aceasta tara regimul onorariilor minimale a fost abolit la insistentele creditorilor internationali) si Bulgaria.

III. Concluzii

In cadrul acestui studiu, prin raspunsurile date la intrebarile notate cu A. si C. am demonstrat, ca opozitia Consiliului Concurentei la reinstituirea onorariilor avocatiale minimale nu este intemeiata, nici raportat la structura pietei serviciilor juridice, nici din perspectiva reglementarii aplicabile in cazul altor profesii juridice din Romania, nici din punctul de vedere al dreptului comparat. Am aratat, de asemenea, prin raspunsul dat la intrebarea notata cu B., ca exista numeroase argumente bine intemeiate, care pot justifica reinstituirea unor onorarii avocatiale minimale, cel putin de recomandare si supletive. Nu putem decat specula, ca resentimentul vociferat in discursul public (si exprimat fara indoiala si in cel privat) fata de avocati si profesia noastra, a putut contribui, la formarea opozitiei fata de un astfel de demers.

Ramane sa concludem, ca problematica onorariilor avocatiale minimale este inexorabil legata de acea alta problematica ridicata de Proiectul de lege PL-x nr. 555/2015, cea a ``super-imunitatii`` (in formularea denigratoare raspandita in mass-media), si prin aceasta de locul si rolul avocatului intr-un stat de drept . Siguranta materiala (existentiala) si cea personala a avocatului au fost subrezite, rezultand in diminuarea prestigiului de aparator, si a rolului de contrapondere, macar simbolica, a puterii etatice manifestata in chipul autoritatilor si instantelor de judecata .

Un avocat astazi trebuie sa-si stabileasca onorariile stiind ca instanta de judecata poate dispune diminuarea acestora la un cuantum imprevizibil (chiar umilitor), din oficiu, cu orice motiv, intr-o procedura care nu este contradictorie, si cu posibilul efect al restituirii lor partiale catre client[109]. Astfel, avocatul este ``incurajat`` sa-si subevalueze munca, si sa evite confruntarile cu instanta de judecata, chiar daca ar fi necesare pentru apararea exigentelor procesului echitabil. Avocatul perfect, in conceptia punctului 4.3 din Codul deontologic al avocatilor din Uniunea Europeana[110], care apara clientul ``(a��) constiincios si fara teama, fara a tine cont de propriile sale interese si nici de vreo consecinta de orice fel (a��)`` este doar un ideal. Apropierea de acest ideal este insa posibila, dar numai prin masuri legislative concertate pentru restaurarea sigurantei materiale si a celei personale a avocatului. Reinstituirea unor onorarii minimale ar putea fi o astfel de masura . Nu este o coincidenta, ca statele europene cu experienta in crearea si mentinerea statului de drept, reglementeaza si astazi, sau au reglementat pana nu demult, onorariile avocatilor prin stabilirea unor onorarii minimale inviolabile prin masuri de reducere dispuse de instantele de judecata .

(N. n.Hotararea Consiliului UNBR nr. 272 din 26 august 2017 prin care se aproba ``Tabloul onorariilor minimale`` poate fi consultataAICI)

[1] Disponibil la http://www.cdep.ro/pls/proiecte/upl_pck2015.proiect?idp=15046

[2] Disponibil la http://www.cdep.ro/comisii/juridica/pdf/2016/rs555_15.pdf

[3] Disponibil la http://www.cdep.ro/pls/parlam/structura2015.mp?idm=102&cam=2&leg=2012

[4] Disponibil la http://www.mediafax.ro/politic/consiliul-concurentei-doreste-eliminarea-tarifelor-minime-pentru-avocati-15329512

[5] Disponibil la http://www.consiliulconcurentei.ro/ro/despre-noi/membri/cv-bogdan-chiritoiu.html

[6] Disponibil la http://www.consiliulconcurentei.ro/ro/documente-oficiale/concurenta/avize-si-pdv.html

[7] Disponibil la http://www.consiliulconcurentei.ro/uploads/docs/items/id5542/stiri_151.pdf

[8] A se vedea art. I. pct. 55 din Legea nr. 255/2004 prin care a fost abrogat art. 63 lit. e) din Legea nr. 51/1995. Abrogarea a avut ca urmare si abrogarea art. 94 din Statutul profesiei de avocat. Ultima lista de onorarii minime a fost adoptata prin Decizia nr. 3564/27.03.1999.

[9] Mihai Berinde: In asteptarea raportului de tara - Capitolul 6. ``Politica in domeniul concurentei``. Progrese. Sarcini realizate. Probleme prioritare. pp. 1, 8-11.

[10] Bogdan Chiritoiu, Nicoleta Crisan: Profesiile liberale si mediul concurential din Romania. Revista romana de concurenta . 2/2013. pp. 10, 12.

[11] Idem

[12] Ordinul nr. 46/C/2011 al Ministerului justitiei pentru aprobarea Normelor privind tarifele de onorarii pentru serviciile prestate de notarii publici (modificat si completat). Publicat in Monitorul oficial nr. 133/22.02.2011.

[13] Ordinul Ministerului justitiei nr. 2550/C/2006, privind aprobarea onorariilor minimale si maximale pentru serviciile prestate de executorii judecatoresti (modificat si completat). Publicat in Monitorul Oficial nr. 936/20.11.2006.

[14] Pentru reglementarea aplicabila executorilor judecatoresti a se vedea nota [12] supra, iar pentru notarii publici Ordinul Ministrului justitiei nr. 943/C/2005, publicat in Monitorul oficial nr. 263/19.04.2007.

[15] Bogdan Chiritoiu, Nicoleta Crisan: op. cit. pp. 11-12.

[16] Disponibil la http://eur-lex.europa .eu/legal-content/RO/TXT/HTML/?uri=CELEX:62014CJ0151&from=EN

[17] A se vedea Decizia nr. XXVII din data de 16 aprilie 2007 a Inaltei Curti de Casatie si Justitie, de solutionare a unui recurs in interesul legii, publicata in Monitorul Oficial nr. 772/14.11.2007.

[18] A se vedea prevederile art. 58 alin. (3) din Noul Cod de procedura civila (Legea nr. 134/2010 republicata in Monitorul Oficial nr. 247/10.04.2015.)

[19] Exercitarea fara drept a profesiei de avocat, in forma organizata, un fenomen care a luat amploare in ultimul deceniu, a fost aratata ca fiind contrara prevederilor art. 348 din Codul penal in vigoare, numai recent, prin Decizia nr. 15/2015 a Inaltei Curti de Casatie si Justitie, data in recurs in interesul legii, publicata in Monitorul Oficial nr. 816/03.11.2015.

[20] A se vedea textul art. 3 alin. (1) lit. f), g) si h) din Legea nr. 51/1995 asa cum a fost modificata de art. I. pct. 3. din Legea nr. 255/2004.

[21] Legea nr. 192/2006 publicata in Monitorul Oficial nr. 441/22.05.2006.

[22] A se vedea art. 776 alin. (2) din Codul civil (Legea nr. 287/2009 republicata in Monitorul Oficial nr. 409/10.06.2011.).

[23] A se vedea textul art. 22 alin. (4) din Decretul nr. 79/1950 pentru organizarea Notariatului de Stat, publicat in Buletinul Oficial nr. 31/31.03.1950.

[24] Art. 45, din Legea nr. 36/1995 republicata in Monitorul Oficial nr. 444/18.06.2014., asa cum a fost modificat ca urmare a prevederilor art. I. pct. 60 din Legea nr. 77/2012, publicata in Monitorul Oficial nr. 386/08.06.2012.

[25] A se vedea prevederile art. 45 alin. (1) din Legea nr. 36/1995 asa cum au fost modificate ca urmare a prevederilor art. I. pct. 6 din Legea nr. 77/2012.

[26] A se vedea art. 4 din Legea nr. 514/2003 publicata in Monitorul Oficial nr. 867/05.12.2003.

[27] Disponibil la https://www.juridice.ro/416155/propunere-legislativa-privind-profesia-de-consilier-juridic.html

[28] A se vedea art. 2 din Legea nr. 36/1995.

[29] A se vedea art. 6 din Ordonanta Guvernului nr. 65/1994, republicata in Monitorul Oficial nr. 13/08.01.2008.

[30] A se vedea art. 3 din Ordonanta de Urgenta a Guvernului nr. 75/1999 republicata in Monitorul Oficial nr. 598/22.08.2003.

[31] A se vedea art. 3 din Ordonanta Guvernului nr. 71/2001 publicata in Monitorul Oficial nr. 538/01.09.2001.

[32] Decizia nr. 462 din 17 septembrie 2014 a Curtii Constitutionale, publicata in Monitorul Oficial nr. 775/24.10.2014. A se vedea, pentru repetarea si extinderea argumentatiei initiale, si Decizia nr. 485 din 23 iunie 2015 a Curtii Constitutionale, publicata in Monitorul Oficial nr. 539/20.07.2015.

[33] A se vedea art. 8 alin. (1) din Ordonanta de Urgenta a Guvernului nr. 51/2008 publicata in Monitorul Oficial nr. 327/25.04.2008.

[34] A se vedea punctul 41. din Decizia nr. 462 din 17 septembrie 2014 a Curtii Constitutionale spre exemplu:``41. Avand in vedere cele de mai sus, Curtea retine ca acordarea ajutorului public judiciar se refera la persoane care nu pot face fata din punct de vedere financiar cheltuielilor ocazionate de desfasurarea procedurilor judiciare si ale caror venituri se incadreaza in limitele de venit prevazute de Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 51/2008. Prin urmare, este evident ca ajutorul public judiciar vizeaza A�persoane aflate in dificultate materialaA� si se acorda A�numai in acele situatii in care cheltuielile certe sau previzibile pericliteaza intretinerea solicitantului si a persoanelor aflate in intretinerea sa. Situatia materiala se apreciaza in raport cu sursele de venit ale solicitantului si ale membrilor familiei, precum si cu obligatiile periodice pe care acestia le auA� (a se vedea, in acest sens, nota de fundamentare a Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 51/2008). Asadar, Curtea constata ca ajutorul public judiciar priveste o categorie redusa de cetateni, avand in vedere si faptul ca, pe langa limitele de venit stabilite, se poate beneficia de acest ajutor numai intr-o anumita limita in cursul unui an, limita ce se refera la toate formele de ajutor public judiciar, si nu doar la asistenta juridica prin avocat necesara pentru indeplinirea conditiei de admisibilitate a recursului. Or, obligativitatea reprezentarii si asistarii prin avocat in etapa procesuala a recursului se rasfrange asupra tuturor cetatenilor, chiar si asupra celor ale caror limite de venit nu se incadreaza in prevederile ordonantei de urgenta si care nu dispun intotdeauna de mijloace materiale pentru a plati un avocat. Astfel, ajutorul public judiciar nu isi gaseste incidenta si aplicarea in privinta cvasi-majoritatii cetatenilor, ceea ce echivaleaza cu reducerea corespunzatoare a patrimoniului lor, fara ca aceasta reducere sa reprezinte contravaloarea unui serviciu prestat de autoritatile statului. De aceea, ajutorul public judiciar nu poate fi considerat un remediu judiciar capabil sa asigure accesul tuturor cetatenilor la calea de atac a recursului. In consecinta, tinand cont de cele aratate, Curtea constata ca ajutorul public judiciar nu este un instrument apt sa surmonteze si sa corecteze inechitatile de fapt care pot aparea in urma aplicarii textelor legale criticate, din moment ce calea de atac a recursului se inchide definitiv pentru acesti justitiabili.``

[35] A se vedea spre exemplu prevederile referitoare la actiunile posesorii, din art. 4 al Ordonantei de Urgenta a Guvernului nr. 80/2013 publicata in Monitorul Oficial nr. 392/29.06.2013.

[36] Tabloul a fost publicat in Monitorul oficial al Romaniei Partea I. nr. 319/11.05.2015.

[37] Tabloul a fost publicat in Monitorul oficial al Romaniei Partea I. nr. 265bis/21.04.2015.

[38] Disponibil la https://www.ifep.ro/Justice/Lawyers/LawyersPanel.aspx

[39] Baza de date ifep.ro se afla inca in curs de dezvoltare, asa cum se specifica in cuprinsul acestuia

[40] Disponibil la https://www.juridice.ro/wp-content/uploads/2016/07/StagiariCentralizatorSortNota.pdf

[41] Redam aici numarul locurilor disponibile si nu a persoanelor admise, fiindca, spre deosebire de exigentele transparentei urmarite de catre Institutul National pentru Pregatirea si Perfectionarea Avocatilor in organizarea examenului de admitere, date centralizate nu sunt disponibile in ceea ce priveste examenul de admitere in profesia de notar public.

[42] Disponibil la https://www.juridice.ro/wp-content/uploads/2016/07/AnuntSiteIntrareStagiu2015.pdf

[43] Listele cuprinzand mediile acordate de Comisia de examinare Camera Notarilor Publici Alba Iulia, Bacau, Brasov, Bucuresti, Cluj Constanta, Craiova, Galati, Iasi, Oradea, Pitesti, Ploiesti, Suceava, Mures, Timisoara.

[44] Disponibil la http://www.juridice.ro/wp-content/uploads/2016/07/TABEL-REZULTATE-FINALE_stagiari.pdf

[45] A se vedea art. 17 alin. (1) din Legea nr. 51/1995.

[46] Disponibil la https://www.juridice.ro/wp-content/uploads/2016/07/2014_Table_of_Lawyer1_1421140715.pdf

[47] Populatia fiecarei tari pentru anul 2014 a fost determinat cu utilizarea bazei de date a Bancii Mondiale, accesibil aici.

[48] Pentru calcul a fost utilizat numarul avocatilor activi, acesta fiind aproape egal cu numarul celor inactivi, in cazul Spaniei ambele date fiind colectate de catre CCBE.

[49] Disponibil la https://www.juridice.ro/wp-content/uploads/2016/07/2015_Table_of_Lawyer1_1433140834.pdf

[50] Populatia rezidenta pentru efectuarea calculului este considerata ca fiind de 19.870.647 persoane, ultimele date disponibile pentru anul 2015 in baza de date Tempo Online a Institutului National de Statistica

[51] Disponibil la http://data.worldbank.org/indicator/NY.GDP.PCAP.CD

[52] Aceasta a avut loc prin desfiintarea subita a fostilor birouri colective, fara asigurarea unei perioade suficiente de tranzitie, sau a unor atributii profesionale exclusive generatoare de venituri, care sa permita adaptarea multor avocati la noile realitati.

[53] Acest tip de control administrativ a fost instituit prin art. 3 al Decretului nr. 39/13.02.1950 (publicat in Buletinul Oficial nr. 11/14.02.1950).

[54] A se vedea art. 20 alin. (1) din Decretul nr. 79/1950.

[55] A se vedea art. 4 din Legea nr. 188/2000 privind executorii judecatoresti republicata in Monitorul Oficial nr. 738/20.10.2011.

[56] Disponibila la https://www.juridice.ro/454569/despre-onorarii-minimale-concurenta-si-profesia-de-avocat-i.html

[57] Codul de procedura civila din anul 1865, publicat in Monitorul Oficial nr. 200/11.09.1865.

[58] Legea din 19 mai 1925 pentru accelerarea judecatilor, publicata in Monitorul Oficial nr. 108/19.05.1925.

[59] Art. 65 alin. (1) al Legii a abrogat textul art. 40 alin. (1) din Legea de unificare a corpului de avocati (nr. 610 din data de 21 februarie 1923 publicata in Monitorul Oficial nr. 231/21.02.1923.) care a impus contrasemnarea cererilor de chemare in judecata de catre avocati, ca si o conditie de admisibilitate (fine de neprimire). Obligativitatea contrasemnarii s-a aflat in vigoare numai pe o perioada de putin peste 2 ani, fiind abrogata cu efecte retroactive (!) pentru toate cererile in curs de judecata .

[60] A se vedea Revista de Bibliografie ``Ex Libris``, editia iunie 1937, pp. 1-2. Disponibila la https://www.juridice.ro/wp-content/uploads/2016/07/BCUCLUJ_FP_451047_1937_012_iun.pdf

[61] Codul de procedura civila din anul 1865, republicat in Monitorul Oficial nr. 45/24.02.1948.

[62] Pentru aceasta interpretare a se vedea expunerea de motive a Deciziei nr. 17R din data de 18 ianuarie 2007 a Curtii de Apel Bucuresti, Sectia Civila. Disponibila la http://portal.just .ro/2/Lists/Jurisprudenta/DispForm.aspx?ID=126

[63] A se vedea: Serban Beligradeanu: Dreptul instantelor judecatoresti de a face aplicarea art. 274 alin. (3) din Codul de procedura civila si dupa intrarea in vigoare a Legii nr. 51/1995. Dreptul 6/1997, p. 34. Pentru autorii (cei mai straluciti ai epocii) care s-au raliat in favoarea opiniei dominante, conform careia, textul art. 274 alin. (3) din Codul de procedura civila a devenit inaplicabila, a se vedea nota nr. 4 pe pagina citata. Pentru autorii care au sustinut opinia minoritara contrara, devenita dominanta dupa anul 1995, a se vedea nota nr. 5.

[64] Decretul nr. 281 din 21.07.1954. pentru organizarea si exercitarea avocaturii in Republica Populara Romana publicat in Buletinul Oficial nr. 34/21.07.1954 republicat in Bule