CJUE: Statele au dreptul de a se opune unor concedieri colective, in interesul protectiei lucratorilor si a ocuparii fortei de munca

Cu toate acestea, in cadrul unei asemenea reglementari nationale, care trebuie in acest caz sa tinda la o conciliere si la un just echilibru intre, pe de o parte, protectia lucratorilor si a ocuparii fortei de munca si, pe de alta parte, libertatea de stabilire si libertatea de a desfasura o activitate comerciala a angajatorilor, criteriile legale pe care autoritatea competenta trebuie sa le aplice pentru a se putea opune unui plan de concediere colectiva nu pot fi, printre altele, formulate intr-o maniera generala si imprecisa Societatea greaca AGET Iraklis, care produce ciment si al carei principal actionar este multinationala franceza Lafarge, contesta decizia ministerului muncii de a nu autoriza planul sau de concediere colectiva (plan care prevedea inchiderea unei uzine situate in Chalkida pe Insula Evia si suprimarea a 236 de posturi). In Grecia, atunci cand un plan de concediere colectiva nu face obiectul unui acord intre parti, prefectul sau ministrul muncii poate, dupa evaluarea a trei criterii (si anume conditiile de pe piata muncii, situatia intreprinderii si interesul economiei nationale), sa nu autorizeze efectuarea, in totalitate sau in parte, a concedierilor preconizate. Atunci cand planul de concediere nu este autorizat, acesta nu poate fi pus in aplicare.

Sesizat cu aceasta cauza, Symvoulio tis Epikrateias (Consiliul de Stat elen) solicita Curtii de Justitie sa stabileasca daca o astfel de autorizatie administrativa prealabila este conforma cu directiva privind concedierile colective1 si cu libertatea de stabilire garantata de tratate (libertate pe care multinationala franceza Lafarge o exercita prin intermediul participatiilor majoritare pe care le detine in speta in capitalul societatii grecesti AGET Iraklis). In cazul unui raspuns negativ, instanta elena solicita sa se stabileasca daca reglementarea elena poate totusi sa fie considerata compatibila cu dreptul Uniunii tinand seama de faptul ca Grecia trece printr-o criza economica grava si se confrunta cu un nivel al somajului deosebit de ridicat.

In hotararea sa de astazi, Curtea examineaza mai intai compatibilitatea legislatiei elene cu directiva. Ea considera in aceasta privinta ca directiva nu se opune, in principiu, unui regim national care confera unei autoritati publice prerogativa de a impiedica concedieri colective printr-o decizie motivata adoptata dupa o examinare a dosarului si dupa luarea in considerare a unor criterii de fond predeterminate, cu exceptia cazului in care un astfel de regim priveaza directiva de efectul sau util. Directiva ar putea fi privata de efect util, printre altele, daca, tinand seama de criteriile aplicate de autoritatea nationala, orice posibilitate efectiva a angajatorului de a efectua concedieri colective ar fi, in practica, exclusa.

In speta, AGET Iraklis afirma ca autoritatile elene s-au opus in mod sistematic concedierilor colective preconizate care le-au fost notificate. Asadar, va reveni instantei elene sesizate cu aceasta cauza sarcina sa verifice daca, in considerarea criteriilor de evaluare aplicate de autoritatile elene, directiva este privata de efect util intrucat angajatorii nu dispun de nicio posibilitate efectiva de a efectua concedieri colective.

Curtea examineaza in continuare compatibilitatea legislatiei elene cu libertatea de stabilire. Ea considera in aceasta privinta ca reglementarea elena este susceptibila sa constituie un obstacol grav in calea exercitarii libertatii de stabilire in Grecia. Astfel, aceasta reglementare este de natura sa faca mai putin atractiv un acces la piata elena si sa reduca considerabil, chiar sa elimine posibilitatea, pentru orice operator din alt stat membru care ar intentiona sa isi moduleze activitatea sau sa renunte la aceasta, de a se separa, daca este cazul, de lucratorii angajati anterior. Curtea concluzioneaza asadar in sensul existentei unei restrictii privind libertatea de stabilire.

Curtea aminteste ca o asemenea restrictie poate fi justificata de motive imperative de interes general, precum protectia lucratorilor sau promovarea ocuparii fortei de munca si a incadrarii in munca . Curtea constata in aceasta privinta ca simplul fapt ca un stat membru prevede ca concedierile colective preconizate trebuie, in prealabil, sa fie notificate unei autoritati nationale dotate cu prerogative de control ce ii permit, in anumite imprejurari, sa se opuna unui astfel de proiect pentru motive legate de protectia lucratorilor si a ocuparii fortei de munca, nu poate fi considerat contrar nici libertatii de stabilire, nici libertatii de a desfasura o activitate comerciala consacrata de Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene. Astfel, un asemenea regim nu are drept consecinta excluderea, chiar prin natura sa, a oricarei posibilitati de a efectua concedieri colective, ci vizeaza numai sa incadreze aceasta posibilitate astfel incat sa se ajunga la un just echilibru intre interesele legate de protectia lucratorilor si a ocuparii fortei de munca (in special protectia impotriva concedierilor nejustificate) si cele legate de libertatea de stabilire. Curtea concluzioneaza ca un asemenea regim poate sa indeplineasca cerinta proportionalitatii si ca nu afecteaza de altfel continutul esential al libertatii de a desfasura o activitate comerciala.

Curtea examineaza in continuare cele trei criterii in lumina carora autoritatile elene trebuie sa examineze planurile de concediere colectiva . Curtea considera ca primul criteriu (interesul economiei nationale) nu poate fi admis, intrucat obiectivele de natura economica nu pot constitui un motiv de interes general care sa justifice o restrictie privind o libertate precum libertatea de stabilire. In schimb, in ceea ce priveste celelalte doua criterii de apreciere (situatia intreprinderii si conditiile de pe piata muncii), acestea par, a priori, sa poata fi legate de obiectivele legitime de interes general pe care le reprezinta protectia lucratorilor si a ocuparii fortei de munca .

Curtea constata insa ca aceste doua criterii sunt formulate intr-o maniera foarte generala si imprecisa. Astfel, angajatorii respectivi nu stiu in ce imprejurari specifice si obiective autoritatile elene pot sa se opuna planurilor de concediere colectiva: situatiile sunt potential numeroase, nedeterminate si nedeterminabile, iar criteriile lasa autoritatilor elene o larga marja de apreciere dificil de controlat. Asemenea criterii imprecise, care nu se intemeiaza pe conditii obiective si controlabile depasesc ceea ce este necesar pentru atingerea scopurilor mentionate si nu pot, prin urmare, sa indeplineasca cerintele principiului proportionalitatii.

In sfarsit, in raspuns la a doua intrebare adresata de instanta elena, Curtea declara ca existenta eventuala, intr-un stat membru, a unui context caracterizat printr-o criza economica grava si printr-o rata a somajului deosebit de ridicata nu este de natura sa afecteze solutia retinuta anterior. Astfel, nici directiva, nici Tratatul FUE nu prevad o derogare bazata pe existenta unui asemenea context national.

Hotararea in cauza C-201/15 Anonymi Geniki Etairia Tsimenton Iraklis (AGET Iraklis)/Ypourgos Ergasias, Koinonikis Asfalisis kai Koinonikis Allilengyis

¹ Directiva 98/59/CE a Consiliului din 20 iulie 1998 privind apropierea legislatiilor statelor membre cu privire la concedierile colective (JO 1998, L 225, p. 16, Editie speciala, 05/vol. 5, p. 95).