Constitutionalitatea dispozitiilor ref. la infractiunea de abuz in serviciu prev. de art. 246 Cod penal 1969, art. 297 alin. (1) Cod penal si art. 13 ind. 2 din Legea nr. 78/2000

In Monitorul Oficial nr. 517 din 08.07.2016 a fost publicata Decizia Curtii Constitutionale nr. 405 din 15 iunie 2016 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 246 din Codul penal din 1969, ale art. 297 alin. (1) din Codul penal si ale art.13² din Legea nr.78/2000 pentru prevenirea, descoperirea si sanctionarea faptelor de coruptie, exceptia facand obiectul dosarelor Curtii Constitutionale nr. 171D/2016, nr. 304D/2016, nr. 312D/2016, nr. 366D/2016, nr. 389D/2016, nr. 483D/2016, nr. 550D/2016 si nr. 577D/2016.

Dispozitiile care au facut obiectul controlului de constitutionalitate au urmatorul continut:

- Art. 246 din Codul penal din 1969: "Fapta functionarului public, care, in exercitiul atributiilor sale de serviciu, cu stiinta, nu indeplineste un act ori il indeplineste in mod defectuos si prin aceasta cauzeaza o vatamare intereselor legale ale unei persoane se pedepseste cu inchisoare de la 6 luni la 3 ani.";

- Art. 297 alin. (1) din Codul penal: "Fapta functionarului public care, in exercitarea atributiilor de serviciu, nu indeplineste un act sau il indeplineste in mod defectuos si prin aceasta cauzeaza o paguba ori o vatamare a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice se pedepseste cu inchisoarea de la 2 la 7 ani si interzicerea exercitarii dreptului de a ocupa o functie publica.";

- Art. 13² din Legea nr.78/2000: "In cazul infractiunilor de abuz in serviciu sau de uzurpare a functiei, daca functionarul public a obtinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, limitele speciale ale pedepsei se majoreaza cu o treime."

In motivarea exceptiei de neconstitutionalitate autorii acesteia au sustinut ca dispozitiile de lege criticate sunt lipsite de previzibilitate si accesibilitate, deoarece din modul de definire al infractiunii de abuz in serviciu nu poate fi determinata cu exactitate sintagma "nu indeplineste un act sau il indeplineste in mod defectuos" (deci conduita care defineste elementul material al infractiunii) si nici sintagma "vatamare a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane", care constituie consecinta presupusei activitati infractionale.

S-a apreciat ca legiuitorul a stabilit o incriminare ce are un caracter general, astfel ca actiunile sau inactiunile raportate la activitatile pe care le desfasoara functionarul pot fi mentionate in dispozitiile altor acte normative decat legea penala (nedeterminate), in fisa postului sau pot fi situatii de fapt, nereglementate in scris.

In ceea ce priveste dispozitiile art. 13² din Legea nr. 78/2000, autorii exceptiei au apreciat ca acestea sunt imprevizibile, deoarece nu precizeaza ca folosul necuvenit trebuie obtinut de catre functionar . Astfel, independent de imprejurarea daca persoana beneficiara si functionarul "abuziv" se cunosc sau nu, abuzul devine agravat prin simplul "beneficiu" al tertului. Mai mult, s-a aratat ca sintagma "a obtinut", folosita fara alte mentiuni, face ca norma sa fie imprevizibila prin hazardul pe care il presupune.

Examinand exceptia de neconstitutionalitate, Curtea Constitutionala a analizat in ce masura sintagma "indeplineste in mod defectuos" respecta standardul de claritate si predictibilitate cerut de Legea fundamentala si de Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale.

Curtea a statuat, in esenta, ca o notiune legala poate avea un continut si inteles autonom diferit de la o lege la alta, cu conditia ca legea care utilizeaza termenul respectiv sa il si defineasca. In caz contrar, destinatarul normei este acela care va stabili intelesul acelei notiuni, de la caz la caz, printr-o apreciere care nu poate fi decat una subiectiva si, in consecinta, discretionara (Decizia nr. 390/02.07.2014, par. 31).

Analizand dispozitiile criticate, Curtea a retinut ca fapta incriminata in dispozitiile art. 246 Cod penal 1969 si art. 297 alin. (1) Cod penal trebuie sa fie savarsita in exercitarea atributiilor de serviciu .

S-a retinut ca neindeplinirea unui act si indeplinirea defectuoasa a unui act reprezinta modalitati de realizare a elementului material al laturii obiective a infractiunii de abuz in serviciu .

Privitor la indatoririle legate de o anumita functie sau de un anumit loc de munca, s-a apreciat ca exista un complex de norme, unele cuprinse in acte normative cu caracter general, privind indatoririle angajatilor in genere, altele, in acte normative cu caracter special.

Indeplinirea unei atributii de serviciu implica manifestarea de vointa din partea persoanei in cauza, care se concretizeaza in actiunile efective ale acesteia si care are ca scop ducerea la bun sfarsit/realizarea obligatiei prescrise.

Realizarea acestui demers se raporteaza atat la un standard subiectiv/intern al persoanei care exercita atributia de serviciu, cat si la un standard obiectiv. Standardul subiectiv tine de forul intern al persoanei respective, iar masura in care acesta este atins tine de autoevaluarea actiunilor intreprinse. Standardul obiectiv are ca element de referinta principal normativul actului care reglementeaza atributia de serviciu respectiva.

Avand in vedere specificul dreptului penal, Curtea a retinut ca, desi propriu folosirii in alte domenii, termenul "defectuos" nu poate fi privit ca un termen adecvat folosirii in domeniul penal, cu atat mai mult cu cat legiuitorul nu a circumscris existenta acestui element al continutului constitutiv al infractiunii de abuz in serviciu de indeplinirea anumitor criterii .

Cu alte cuvinte, legiuitorul nu a operat o circumstantiere expresa in sensul precizarii elementelor fata de care defectuozitatea trebuie analizata. Potrivit doctrinei, prin sintagma "indeplineste in mod defectuos" se intelege indeplinirea facuta altfel decat se cuvenea sa fie efectuata, defectuozitatea in indeplinire putand privi continutul, forma sau intinderea indeplinirii, momentul efectuarii, conditiile de efectuare etc.

Totodata, Curtea a observat ca jurisprudenta a receptat cele reliefate in doctrina, fara a stabili insa criteriile ce trebuie avute in vedere la stabilirea defectuozitatii indeplinirii atributiilor de serviciu, aceasta rezumandu-se, in general, la a arata ca subiectii activi ai infractiunii au indeplinit in mod defectuos atributii de serviciu, fie prin raportare la dispozitiile legii, fie prin raportare la mentiuni regasite in hotarari ale Guvernului, ordine ale ministrilor, regulamente de organizare si functionare, coduri deontologice sau fise ale postului.

Astfel, Curtea a constatat ca termenul "defectuos" nu este definit in Codul penal si nici nu este precizat elementul in legatura cu care defectuozitatea este analizata, ceea ce determina lipsa de claritate si previzibilitate a acestuia. Aceasta lipsa de claritate, precizie si previzibilitate a sintagmei "indeplineste in mod defectuos" din cadrul dispozitiilor criticate creeaza premisa aplicarii acesteia ca rezultat al unor interpretari sau aprecieri arbitrare.

Avand in vedere aceste aspecte, precum si faptul ca persoana care are calitatea de functionar in sensul legii penale trebuie sa poata determina, fara echivoc, care este comportamentul ce poate avea semnificatie penala, Curtea a retinut ca sintagma "indeplineste in mod defectuos" din cuprinsul dispozitiilor art. 246 din Codul penal din 1969 si ale art. 297 alin. (1) din Codul penal nu poate fi interpretata decat in sensul ca indeplinirea atributiei de serviciu se realizeaza "prin incalcarea legii".

In opinia curtii, aceasta este singura interpretare care poate determina compatibilitatea normelor penale criticate cu dispozitiile constitutionale referitoare la claritatea si previzibilitatea legii (Decizia nr. 336/30.04.2015, par. 48).

Curtea a retinut ca art. 19 din Conventia Natiunilor Unite impotriva coruptiei, adoptata la New York, mentioneaza expres ca, pentru a exista infractiunea de "abuz de functii", agentul public trebuie sa indeplineasca ori sa se abtina sa indeplineasca, in exercitiul functiilor sale, un act cu incalcarea legii.

Totodata, Curtea a apreciat ca raportarea la prescriptia normativa trebuie realizata si in ipoteza analizei neindeplinirii unui act, cu atat mai mult cu cat, in domeniul penal, o inactiune dobandeste semnificatie ilicita doar daca aceasta reprezinta o incalcare a unei prevederi legale exprese care obliga la un anumit comportament intr-o situatie determinata.

Pentru toate aceste argumente, Curtea a statuat ca dispozitiile art. 246 din Codul penal din 1969 si cele ale art. 297 alin. (1) din Codul penal incalca prevederile constitutionale ale art. 1 alin. (5), intrucat sintagma "indeplineste in mod defectuos" nu prevede in mod expres elementul in legatura cu care defectuozitatea este analizata.

Examinand jurisprudenta in materie referitoare la legislatia la care organele judiciare se raporteaza in determinarea actului ce intra in sfera atributiilor de serviciu a subiectului activ al infractiunii de abuz in serviciu si, in consecinta, a stabilirii neindeplinirii sau indeplinirii defectuoase a acestuia, Curtea a retinut ca acestea au in vedere o sfera larga.

S-a observat ca, in stabilirea savarsirii infractiunii de abuz in serviciu, organele judiciare au in vedere, pe langa prescriptiile normative ale legii, si incalcarea anumitor obligatii prevazute prin hotarari ale Guvernului; incalcarea anumitor ordine de zi pe unitate care prevedeau expres activitatile pe care trebuia sa le execute militarii; incalcarea eticii si a deontologiei profesionale.

Totodata, Curtea a constatat ca inclusiv doctrina precizeaza ca atributiile de serviciu, ca o componenta a stabilirii, derularii si incetarii raporturilor de munca, sunt caracterizate prin varietate, acestea rezultand din acte normative, instructiuni sau dispozitii ale organelor competente (fisa postului), altele decat reglementarile penale in vigoare.

Astfel, s-a apreciat ca raportarea organelor judiciare la o sfera normativa larga care cuprinde, pe langa legi si ordonante ale Guvernului, si acte de nivel inferior acestora, cum ar fi hotarari ale Guvernului, ordine, coduri etice si deontologice, regulamente de organizare interna, fisa postului, are influenta asupra laturii obiective a infractiunii de abuz in serviciu prin extinderea acesteia la actiuni sau inactiuni ce definesc elementul material al laturii obiective a infractiunii, dar care nu sunt prevazute in acte normative de reglementare primara.

Chiar daca, din punct de vedere practic, o astfel de enumerare limitativa nu este posibila prin dispozitiile care incrimineaza abuzul in serviciu, avand in vedere consecinta pe care reglementarea unei atributii de serviciu o are in materia incriminarii penale a acestei fapte, Curtea a statuat ca neindeplinirea ori indeplinirea defectuoasa a unui act trebuie analizata numai prin raportare la atributii de serviciu reglementate expres prin legislatia primara - legi si ordonante ale Guvernului. Aceasta deoarece adoptarea unor acte de reglementare secundara care vin sa detalieze legislatia primara se realizeaza doar in limitele si potrivit normelor care le ordona.

Comportamentul interzis trebuie impus de catre legiuitor chiar prin lege (inteleasa ca act formal adoptat de Parlament, in temeiul art. 73 alin. (1) din Constitutie, precum si ca act material, cu putere de lege, emis de Guvern, in temeiul delegarii legislative prevazute de art. 115 din Constitutie, respectiv ordonante si ordonante de urgenta ale Guvernului) neputand fi dedus, eventual, din rationamente ale judecatorului de natura sa substituie normele juridice, mai ales ca in materie penala, principiul legalitatii incriminarii, "nullum crimen sine lege, nulla poena sine lege", impune ca numai legiuitorul primar sa poata stabili conduita pe care destinatarul legii este obligat sa o respecte, in caz contrar acestia supunandu-se sanctiunii penale.

Pentru aceste argumente, Curtea a statuat ca dispozitiile criticate incalca prevederile art. 1 alin. (4) si (5) din Constitutie prin faptul ca permit configurarea elementului material al laturii obiective a infractiunii de abuz in serviciu prin activitatea altor organe, altele decat Parlament - prin adoptarea legii, in temeiul art. 73 alin. (1) din Constitutie - sau Guvern - prin adoptarea de ordonante si ordonante de urgenta, in temeiul delegarii legislative prevazute de art. 115 din Constitutie . Astfel, Curtea a retinut ca dispozitiile art. 246 din Codul penal din 1969 si ale art. 297 alin. (1) din Codul penal sunt constitutionale in masura in care prin sintagma "indeplineste in mod defectuos" din cuprinsul acestora se intelege "indeplineste prin incalcarea legii".

Pentru a se aprecia astfel, s-a retinut ca, in exercitarea competentei de legiferare in materie penala, legiuitorul trebuie sa tina seama de principiul potrivit caruia incriminarea unei fapte ca infractiune trebuie sa intervina ca ultim resort in protejarea unei valori sociale, ghidandu-se dupa principiul "ultima ratio".

Curtea a retinut ca sfera subiectilor activi care pot savarsi infractiunea de abuz in serviciu se circumscrie dispozitiilor art. 175 din Codul penal, aceasta fiind determinata de persoanele care au calitatea de functionari publici in sensul legii penale. Potrivit art. 308 alin. (1) din Codul penal, dispozitiile art. 289-292, 295, 297-301 si 304 privitoare la functionarii publici "se aplica in mod corespunzator si faptelor savarsite de catre sau in legatura cu persoanele care exercita, permanent ori temporar, cu sau fara o remuneratie, o insarcinare de orice natura in serviciul unei persoane fizice dintre cele prevazute la art. 175 alin. (2) ori in cadrul oricarei persoane juridice".

Din analiza acestor din urma dispozitii rezulta ca sfera subiectilor activi in cazul infractiunii de abuz in serviciu excedeaza sferei persoanelor care au calitatea de functionari publici in sensul legii penale. Astfel, subiect activ al acestei infractiuni poate fi si orice persoana fizica, ce exercita, permanent ori temporar, cu sau fara o remuneratie, o insarcinare de orice natura in serviciul unei persoane fizice dintre cele prevazute la art. 175 alin. (2) din Codul penal ori in cadrul oricarei persoane juridice.

Judecatorii Curtii Constitutionale au constatat ca, in prezent, orice actiune sau inactiune a persoanei care se circumscrie calitatilor cerute subiectului activ, indiferent de gravitatea faptei savarsite, poate intra in sfera normei de incriminare. Aceasta constatare a determinat Curtea sa aiba rezerve in a aprecia ca aceasta a fost vointa legiuitorului cand a incriminat fapta de abuz in serviciu .

Aceasta cu atat mai mult cu cat Curtea constata ca legiuitorul a identificat si reglementat la nivel legislativ extrapenal parghiile necesare inlaturarii consecintelor unor fapte care, desi, potrivit reglementarii actuale se pot circumscrie savarsirii infractiunii de abuz in serviciu, nu prezinta gradul de intensitate necesar aplicarii unei pedepse penale.

Astfel, s-a retinut ca, potrivit art. 247 alin. (2) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, "abaterea disciplinara este o fapta in legatura cu munca si care consta intr-o actiune sau inactiune savarsita cu vinovatie de catre salariat, prin care acesta a incalcat normele legale, regulamentul intern, contractul individual de munca sau contractul colectiv de munca aplicabil, ordinele si dispozitiile legale ale conducatorilor ierarhici".

De asemenea, potrivit Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, "orice persoana care se considera vatamata intr-un drept al sau ori intr-un interes legitim, de catre o autoritate publica, printr-un act administrativ sau prin nesolutionarea in termenul legal a unei cereri, se poate adresa instantei de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoasterea dreptului pretins sau a interesului legitim si repararea pagubei ce i-a fost cauzata".

In continuare, s-a retinut ca, potrivit art. 1349 alin. (1) si (2) din Codul civil, care reglementeaza raspunderea delictuala, "(1) Orice persoana are indatorirea sa respecte regulile de conduita pe care legea sau obiceiul locului le impune si sa nu aduca atingere, prin actiunile ori inactiunile sale, drepturilor sau intereselor legitime ale altor persoane . (2) Cel care, avand discernamant, incalca aceasta indatorire raspunde de toate prejudiciile cauzate, fiind obligat sa le repare integral"

Analizand comparativ reglementarea infractiunii de abuz in serviciu cu dispozitiile legale expuse mai sus, ce instituie alte forme ale raspunderii decat cea penala, s-a retinut ca, desi nu sunt identice, acestea se aseamana intr-o masura care determina posibilitatea ca in cazul savarsirii unei fapte sa poata fi incidenta atat raspunderea penala, cat si alte forme de raspundere extrapenala, cum este cea disciplinara, administrativa sau civila.

Cat priveste notiunea de"act", folosita de legiuitor in cuprinsul reglementarii infractiunii de abuz in serviciu, s-a constatat ca nu este circumstantiata la o anumita natura a acestuia. Curtea a observat ca aceasta notiune poate fi interpretata fie in sensul de act material realizat de o persoana, fie de act juridic normativ, definit ca izvorul de drept creat de organe ale autoritatii publice, investite cu competente normative (Parlament, Guvern, organe administrative locale), fie ca act al puterii judecatoresti.

Din aceasta perspectiva, Curtea a retinut ca modalitatea de interpretare a notiunii de "act" poate determina o aplicare a legii care, intr-o anumita masura, interfereaza cu proceduri judiciare reglementate de legiuitor in mod expres printr-o legislatie distincta de cea penala, cum ar fi procedura exceptiei de nelegalitate sau procedura cailor de atac impotriva hotararilor judecatoresti. In concluzie, Curtea Constitutionala a retinut ca sarcina aplicarii principiului "ultima ratio" revine, pe de-o parte, legiuitorului, iar, pe de alta parte, organelor judiciare chemate sa aplice legea.

S-a apreciat ca responsabilitatea de a reglementa si aplica, in acord cu principiul anterior mentionat, prevederile privind "abuzul in serviciu", tine atat de autoritatea legiuitoare primara/delegata (Parlament/ Guvern), cat si de organele judiciare - ministerul public si instantele judecatoresti -, indiferent daca subiectul activ este acuzat conform unor reguli speciale de acuzare sau unor proceduri penale ordinare.

In ceea ce priveste celelalte critici de neconstitutionalitate, Curtea a apreciat ca acestea nu pot fi retinute. Astfel, in ceea ce priveste critica de neconstitutionalitate referitoare la impredictibilitatea dispozitiei legale sub aspectul formei de vinovatie cerute pentru savarsirea infractiunii de abuz in serviciu, Curtea a retinut ca forma de vinovatie este previzibila, prin raportare la dispozitiile art. 16 din Codul penal.

In ceea ce priveste critica potrivit careia termenul "act" folosit in cuprinsul textului de lege criticat este lipsit de previzibilitate si claritate, Curtea a apreciat ca aceasta nu poate fi retinuta, motivat de faptul ca doctrina este unanima in a considera ca acesta este folosit in cadrul infractiunii in cauza in intelesul de operatie care trebuie efectuata de functionar (sau alt salariat) potrivit solicitarii facute de o persoana si conform atributiilor sale de serviciu .

Solicitarea adresata serviciului respectiv poate privi constatarea unui act juridic ori intocmirea sau confirmarea unui inscris privind un act juridic ori efectuarea unei constatari cu efecte juridice sau executarea unei hotarari si alte operatii date in competenta unui serviciu .

Astfel, notiunea de "act" din cadrul dispozitiei criticate se circumscrie sferei atributiilor de serviciu/indatoririlor pe care functionarul public, in acceptiunea art. 175 din Codul penal, le are potrivit legii, in acceptiunea data de instanta de contencios constitutional prin decizia pronuntata.

S-a apreciat ca nu poate fi retinuta nici critica potrivit careia in cuprinsul dispozitiilor art. 297 din Codul penal nu se mentioneaza daca "actul" care trebuie indeplinit se circumscrie unui act licit sau ilicit, intrucat "actul" la care face referire textul de lege criticat se circumscrie sferei atributiilor de serviciu pe care functionarul public le are. Astfel, situatia premisa este cea a obligatiei indeplinirii unui act licit, atributia de serviciu/indatorirea pe care functionarul public o are in sarcina sa neputand fi caracterizata decat prin liceitate.

S-a constatat ca infractiunea de abuz in serviciu este o infractiune de rezultat, astfel incat consumarea ei este legata de producerea uneia dintre urmarile prevazute de dispozitiile art. 297 din Codul penal, si anume cauzarea unei pagube sau vatamarea drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice.

Astfel, referitor la expresia "vatamare a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice", criticata de autorii exceptiei ca fiind lipsita de claritate, Curtea a retinut ca sintagma "interes legitim" nu este definita in Codul penal.

Cu toate acestea, in doctrina, s-a aratat ca prin expresia "vatamare a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice" se intelege lezarea sau prejudicierea morala, fizica sau materiala, adusa intereselor legale ale unor asemenea persoane . Vatamarea drepturilor ori a intereselor legale ale unei persoane presupune stirbirea efectiva a drepturilor si intereselor legitime, in orice fel: neacordarea acestora, impiedicarea valorificarii lor etc., de catre functionarul care are atributii de serviciu in ceea ce priveste realizarea drepturilor si intereselor respective.

Cat priveste analiza dispozitiilor Legii nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea si sanctionarea faptelor de coruptie, s-a retinut ca acestea constituie o reglementare speciala, derogatorie de la dreptul comun, care instituie masuri de prevenire, descoperire si sanctionare a faptelor de coruptie si se aplica unei categorii de persoane clar circumstantiate de legiuitor inca din primul articol al legii.

S-a retinut ca dispozitia cuprinsa in art. 13² din acest act normativ reprezinta, astfel cum prevede si titlul sectiunii din care acesta face parte, o infractiune asimilata celor de coruptie, prin modul in care a fost incriminata constituind o forma speciala a infractiunii de abuz in serviciu .

In ceea ce priveste aceasta forma a infractiunii, s-a retinut ca prin Decizia nr. 400 din 15 iunie 2016, nepublicata inca in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, raspunzand unor critici similare, Curtea a respins exceptia de neconstitutionalitate a acestor dispozitii.

s-a retinut ca in legislatia penala, in raport cu elementele componente, pot exista norme complete si norme incomplete, acestora din urma lipsindu-le fie dispozitia, fie sanctiunea, fie elemente ale acestora, pe care le imprumuta din continutul altor norme.

In legatura cu normele de trimitere, Curtea, prin Decizia nr. 82 din 20 septembrie 1995, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr.58 din 19 martie 1996, a statuat ca trimiterea de la un text de lege la altul, in cadrul aceluiasi act normativ sau din alt act normativ, este un procedeu frecvent utilizat in scopul realizarii economiei de mijloace .

Pentru a nu se repeta de fiecare data, legiuitorul poate face trimitere la o alta prevedere legala, in care sunt stabilite expres anumite prescriptii normative. Efectul dispozitiei de trimitere consta in incorporarea ideala a prevederilor la care se face trimiterea in continutul normei care face trimitere. Prin urmare, Curtea a retinut ca analiza existentei infractiunii prevazute de dispozitiile art. 13² din Legea nr. 78/2000 trebuie sa se raporteze la dispozitiile art. 246 din Codul penal din 1969 si ale art.297 alin. (1) din Codul penal astfel cum acestea au fost reconfigurate prin prezenta decizie, dispozitia respectiva fiind o norma incompleta.

Pentru toate motivele aratate mai sus, Curtea Constitutionala a admis exceptia de neconstitutionalitate si a constatat ca dispozitiile art. 246 din Codul penal din 1969 si ale art. 297 alin. (1) din Codul penal sunt constitutionale in masura in care prin sintagma "indeplineste in mod defectuos" din cuprinsul acestora se intelege "indeplineste prin incalcarea legii", respingand ca neintemeiata exceptia de neconstitutionalitate cu privire la dispozitiile art. 13² din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea si sanctionarea faptelor de coruptie.

Decizia Curtii Constitutionale nr. 405/15.06.2016 poate fi accesata la www.ccr.ro.

Prelucrat de Avocat Andrei-Gheorghe Gherasim, Colaborator Cabinet de Avocat "Predut Marius-Catalin"